* * *

ce simte căprioara când
la un pas distanţă va fi sfâşiată
chiar peste o secundă
din durerea ei şi din saliva dinţilor străini
ultima întâmplare va fi iertarea...

ce simte prădătorul când
între dinţi foamea rotundă şi veche
iar carnea moale, încă vie
se lasă cu atâta uşurinţă desprinsă
prima senzaţie fiind
recunoştinţa...

noi, oamenii
am uitat sentimentele dincolo de cuvinte
trăim viaţa noastră
ca şi cum am rosti-o sau am citi-o
într-o carte scrisă pe hârtia ascunsă a cărnii
într-o limbă
neînţeleasă

zicem prietenie
căprioarei
care sfâşie aiurea alte căprioare
iar Dumnezeul nostru ne este
dintele

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea altei căprioare

De ce trebuie să moară,
Iar şi iar, o căprioară?
De ce tebuie să fie,
Moartea, iar în poezie?

Nu ţi-e silă, nu ţi-e greaţă,
Sânge iar să vezi curgând?
Conştient să stingi o viaţă,
Şi să laşi un ied plângând?

Limba-i vezi că-i încleştată,
Între dinţi, în timp ce moare,
Să nu afle niciodată,
Pruncul ei ce tare-o doare?

Când pui deget pe trăgaci,
Ai luat o clipă seama,
Fiul tău ce crunt haraci,
Ar plăti de-i moare mama?

Moarte când slobozi, zevzeacă,
Te-ai gândit la mama ta?
La ce ai simţi tu dacă,
Ar fi căprioara ea?

Moartea altei căprioare,
Foamea potolea, perfidă...
Dar la potentaţi ce oare,
Naşte pofta să ucidă?

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

11 Vlad

Un haos nebun vorbindu-mi în gând
Se apropie şi tace
Şi tace
Şi tace...
Ca un sentiment în alb-negru
Ce mă-ntrece în numărat stele
Şi mă vede odată-n tren
Şi mă vede
Şi mă vede...
Eu sunt Tiana, cea ce încă aude...
Picăturile din ziare...
Ce trec pe lângă mine, în ochii şi în inima mea
Cu o altă privire...
De altă privire.
Artă, seacă şi atât de simplă,
Veche, dar autohtonă...
Simte atunci când nimeni nu mai simte,
Paşi de om.
Într-o faţă, fără faţa... într-o zi întâmplătoare
Ai adus la întâmplare,
Sfârşitul.

poezie de Tiana Badea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între două cuvinte banale

e o poveste
într-o zi îmi vei spune cum a început totul
eu am săpat un şanţ adânc în urma ta
şi au început să curgă cuvintele
dimineaţa mi-e teamă să calc pe podea
poate că a rămas un cerc trasat cu ochiul minţii
unde un tu şi un eu se prind într-o joacă

între două cuvinte banale
lumea noastră
iluzorie
tu cu faţa spre un capăt de univers
eu săpând şanţuri adânci
şi gustând cuvintele din carnea ta
într-o zi îmi vei spune câte cercuri am inventat
ca să ne putem atinge cu vârful degetelor

între două cuvinte banale
un tu şi un eu se prind într-o joacă
pe lângă noi trec valuri apocaliptice
războaie şi câte dezastre
dar nu avem timp să ne gândim la nimic
în lumea asta de rezervă inventată de noi
totul pare perfect
şi ne putem iubi în voie
chiar şi aşa
străini cum suntem

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa e plină de surprize pe care le descoperim în funcţie de evoluţia personală. Putem descoperi numai întâmplări nefavorabile, neplăcute, primejdioase atunci când nu ştim cum să scăpăm de răutăţi, când suntem la începutul evoluţiei şi nu conştientizăm că orice întâmplare cu un aspect aparent negativ este o lecţie sau o resursă benefică evoluţiei personale. Atunci când tot ceea ce ni se întâmplă pare a fi spre binele nostru, deja simţim ca trăim într-o altă realitate în care totul e o surpriză, o binefacere. Şi acum natural poţi să te întrebi, tu cum vezi lucrurile şi întâmplările din viaţa ta? Dar oamenii, ei cum sunt?

citat din Valentin Bărbulescu
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Orice veţi evita în viaţă se va întoarce, iar şi iar, până când sunteţi dispus să vă confruntaţi - pentru a privi profund adevărata sa natură. Din nou, singura modalitate de a şti că am văzut adevărata natură a ceva este că povestea pe care ne-o spunem noi o publică. Nu este văzut doar ca fiind o iluzie; se simte a fi iluzie.
Aceasta este alegerea pe care o aveţi - să fiţi victima propriilor idei şi credinţe sau să vă simţiţi în ele până când se lasă departe ".

citat din Adyashanti
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o relaţie de prietenie implicarea trebuie să vină din ambele părţi! Cum ţie îţi place să primeşti atenţie, grijă sau compasiune gâbeşte-te că şi cel care oferă simte nevoia să primescă la fel, din partea ta! O prietenie adevărată înseamnă să împarţi, nu doar să primeşti!

Elena Bulancea (10 ianuarie 2019)
Adăugat de Elena Bulancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe limba tuturor

Pe cât de încet se aud silabele
atunci când gândim pe vârfuri pentru a nu ne trezi gândurile
pe atât de tare ceva strigă în noi într-o limbă necunoscută,
posibil moartă,
sau într-o limbă care încă nu a cunoscut
onoarea pierderii în trecut.

Şi strigă în muţenia ei şi în surzenia noastră,
o parte din noi se scutură de nopţile albe
şi de cearcănele adâncite până în inimi
ca atunci când ne întindeam peste golul tranziţiei,
căscat între rău şi mai rău.

Pe cât de încet cad stelele văzute din depărtare
chinuite de laptele (s)acru al originii
pe atât şi noi, mai repede ca niciodată,
trecem unii pe lângă ceilalţi,
unii prin ceilalţi şi toţi prin toate
fără să lăsăm un fir de praf selenar în urma noastră.
Ştim că e doar o iluzie.
E doar o zi între zile
şi apoi întunericul care ne îmbrăţişează,
ne strânge într-un mănunchi de vise, visuri şi amintiri.

poezie de Ionuţ Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci când albele treziri

îţi vor măcina infinitul
şi nici un cântec durerea mea nu va fi
atunci să mă cauţi
acum
numai furie înăuntrul ideii
ce vulcanic erupe
din sămânţa târzie
a rămânerii într-o carne deja cunoscută
atunci când negrele strigăte
vor îngenunchea soldaţii
şi gloanţele vor pătrunde adânc
în cuvinte
atunci sub cenuşa gândurilor
va încolţi povestea de care te-ai lepădat
uitând că nu carnea şi nici sângele
femeii de dincolo te vor împlini
atunci când vei rupe lanţurile imaginare
din jurul inimii
îţi voi scrie povestea
pe ziduri
pe braţe
pe vise
cum obişnuiesc
de când ne cunoaştem
acum
cresc pădurile tăcerii între noi
şi ne vom lipsi
mai mult
şi mai mult
cu fiecare secundă
poezia mea

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Auto-psihografie

Poetul este un om care simulează –
Şi simulează atât de bine încât
Reuşeşte să prefacă-n durere
Durerea pe care chiar o simte.

Iar cei care citesc ce-a scris el cândva,
Nu simt în durerea despre care tocmai citesc
Niciuna din durerile pe care le-a simţit el,
Ci numai durerea pe care ei o simt.

Şi-astfel, pe traseul lui săltăreţ
Zdrăngăne, oferind raţiunii o ocupaţie,
În mişcare continuă, motorul trenului nostru,
Căruia oamenii i-au dat numele de inimă.

poezie de Fernando Pessoa, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creaţie

din cutia albastră desenată cu nori
a scos munţii
pe care i-a aşezat pe piedestal
să le soarbă răcoarea
din pahare a deşertat marea
ca şi când din râuri
peştii emigrau
poiana a desprins-o dintr-o carte
încă nescrisă
cu tot verdele ei nefiresc
privind de la distanţă
s-a lămurit asupra culorilor
în care vor zbura păsările
când toate lucrurile erau aproape gata
s-a oprit din creaţie
să-şi vadă oamenii
ce începuseră să strice decorul
lunâd pe cont propriu apele
iar din păduri scoteau animalele
pe care le ucideau între
cuvintele pe care tot el
le dăduse într-o duminică
în care se plictisise să creadă
că opera sa este perfectă.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creaţie

din cutia albastră desenată cu nori
a scos munţii
pe care i-a aşezat pe piedestal
să le soarbă răcoarea,
din pahare a deşertat marea
ca şi când din râuri
peştii emigrau,
poiana a desprins-o dintr-o carte
încă nescrisă
cu tot verdele ei nefiresc,
privind de la distanţă
s-a lămurit asupra culorilor
în care vor zbura păsările,
când toate lucrurile erau aproape gata
s-a oprit din creaţie
să-şi vadă oamenii,
începuseră să strice decorul
lunâd pe cont propriu apele
iar din păduri scoteau animalele
pe care le ucideau între
cuvintele pe care tot el
le dăduse într-o duminică
în care se plictisise să creadă
că opera sa este perfectă.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o limbă de împrumut eşti conştient de cuvinte, ele există nu în tine, ci în afara ta. Acest interval între tine însuţi şi mijlocul tău de exprimare explică de ce este greu, chiar imposibil, să fii poet într-un alt idiom decât al tău. Cum să extragi o substanţă din cuvinte care nu sunt înrădăcinate în tine? Noul venit trăieşte la suprafaţa verbului, el nu poate traduce, într-o limbă învăţată tardiv, această agonie subterană din care emană poezia.

citat celebru din Emil Cioran (1987), traducere de Marius Ghica
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uimit de primul pas

O mamă îşi strigă fiul
Pe numele de făt,
Un tată îşi plânge fata
Ce pleacă îndărăt,
Iar cel dintâi cuvânt de smoală
Se-ntinde peste glas
Căci simte iarăşi
Emoţia unui pas
Şi pumnul fraged de mireasmă
Ce iese din pământ
Îl simte astăzi o mireasă
Ce merge în mormânt,
Iar sufocat de fum şi zgură
Un zâmbet a rămas
Pietrificat de întuneric
Uimit de primul pas.

poezie de Anabella Eliza Cotovanu din Complotul simţurilor (iunie 2010)
Adăugat de Anabella Eliza Cotovanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge iar a dor de Ţară

Ninge iarăşi peste Ţară,
Cu fulgi dalbi, căzând uşor,
Şi-un gând moale mă-nfioară,
Umplând inima-mi de dor.

Ninge cu-amintiri de şoapte,
Ca-ntr-un vis medieval,
Cum se pierd stelele-n noapte,
Viaţa curge în aval.

Ninge iarăşi peste sate
Cu omăt siberian,
Genele îmi sunt udate
Cum plângeam şi-acum un an.

Ninge-n gânduri ce visară
Ca o filă dintr-o carte,
Ninge iar a dor de Ţară,
Dar eu, mamă, sunt departe...

Ninge ca într-o poveste
Peste-a ta veche năframă,
Iar zăpada se topeşte
Pe-al tău chip, iubită mamă.

Ninge, cum mereu va ninge,
Făcând bulgări vălătuci,
Ninge – totul când s-o stinge-
Peste sate, peste cruci.

poezie de Vasile David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi vorbim o limbă sfântă

Noi suntem pe acest pământ stăpâni
Şi vorbim o limbă sfântă.
Şi nu-i ascultăm pe acei păgâni care spun,
Că limba noastră, e o limbă frântă.

Limba noastră e dulce ca mierea de albină,
E gingaşă şi frumoasă ca floarea din grădină.
Limba noastră, e limbă veche, e de pe timpul lui Traian.
Ea s-a născut atunci când s-a înfrăţit poporul dac cu cel roman!

Limba noastră, e o limbă divină.
Aşa a fost şi va fi mereu,
Căci limba noastră cea română
E vorbită chiar şi de bunul Dumnezeu.

poezie de Vladimir Potlog (30 august 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

TRECUT, PREZENT... DAR VIITOR?

De-o viaţă suntem amici,
Încă de la grădiniţă;
Citeam,, ARICI-POGONICI'',
Mai ciupeam câte-o fetiţă,
În pauze când ieşeam
Mai spărgeam cu mingea geamuri,
Iar tâmplarul ne-njura
De mamă şi alte neamuri.

La şcoală când am intrat,
Nu ştiu de-a fost întâmplare,
În aceeaşi bancă-am stat,
Chiar lângă învăţătoare.
Să nu credeţi că eram
Cuminţi, ca sfinţii-ntr-o frescă,
Mai degrabă eram clowni
De comedie burlescă.

Că aşa-i când suntem mici,
Viaţa noastră-i tot o glumă,
Dar la carte, eram,, brici''
Nu eram noi cei din urmă;
Fără falsă modestie,
N-aveam pe nimeni în faţă,
Prindeam lecţia din clasă,
Că acasă... cine-nvaţă?!

Şi nu vreau ca să mă laud,
(Să-l citez pe Eminescu,
şi pe care îl aplaud),
Numai eu, şi X-ulescu
Rezolvam orice problemă,
Şi aproape toţi colegii
Copiau,, cu sârg'' în clasă,
Iar noi, îi lăsam, ca blegii.

Dar când te scotea la tablă,
Nu aveai ce să mai faci;
Doar că tabla era rablă,
Iar noi, nişte pui de draci,
O săltam puţin de-o parte
Şi cădea grămadă jos,
Iar pâna chema tâmplarul,
Noi jucam un,, lapte-gros''.

Însă timpu-a trecut iute,
Şi ne-am trezit pionieri;
Nu c-ar fi fost vreo virtute,
Dar aşa credeam noi,, ieri''.
Căci viaţa nu-i programată,
S-o trăieşti când doreşti tu,
Toţi trăim prezentul nostru.
Asta este,, deja vu''!

Astăzi, când democraţia
Ne-a luat pe nepusă masă
Şi când s-a-nteţit hoţia,
Ba chiar şi lupta de clasă,
Vrem să judecăm trecutul.
El a fost prezentul nostru,
L-am trăit cum ne-a fost dat.
Acum, e prezentul vostru,
Liberal şi democrat!

poezie de Ion Ene Meteleu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum

iubirea
în plinul vântuirii peste oameni, îi consumă, îi ucide
pacea nu creşte aici, cine o află vieţuind?
Să urci mai sus de trup, dar cum
fără iubire?
Suferinţa-i din naşterea noastră
în fiecare secundă –
dureri de facere n-au cum să aibă vreodată cadranele…
senzaţia de bine
este în recunoştinţa pe care ne-o poartă ţărâna
ştiindu-ne, avându-ne
astfel la ce ne temem, de unde izvorăşte trufia?
…câtă lumină află reflexie din bietul tău eu!

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iartă-ne!

atunci când inima se strânge în ea chinuită, de suferinţă
când simte nedreptatea sau o iubire înşelată sau pierdută
să încuiem în noi cei urât şi cei nesuferint şi să zicem acelei fiinţe
suntem la fel ca tine şi iartă-ne de cei neuman în noi
şi-n a noastră fiinţă!
Iartă-ne că noi am uitat că putem să fim la fel ca tine
oricând în suferinţă!
Iartă-ne, tu, la fel ca noi
o fiinţă!

poezie de Viorel Muha (octombrie 2019)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar dacă se ştie că latinaesca e limba oficială a Bisericii Catolice, precum şi limba Imperiului Roman, iar limba rumună este o limbă latină, mai puţină lume cunoaşte că limba rumună sau precursoarea sa, vine din locul din care se trage limba latină, şi nu invers! Cu alte cuvinte, nu limba rumună este o limbă latină, ci mai degrabă limba latină este o limbă rumună. Aşadar, vreau sa-i salut pe oamenii din Munţii Bucegi, din Braşov, din Bucureşti. Voi sunteţi cei care aţi oferit un vehicul minunat lumii occidentale.

citat din Miceal Ledwith
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima se aseamănă unei flori, parfumul său fiind nectarul iubirii. Când medităm, noi atingem sursa acelui parfum, iar inima noastră devine atât de plină de iubire, încât ea începe să iradieze acea iubire din întreaga noastră fiinţă. Este ca şi cum noi devenim iubirea însăşi, şi acea iubire curge din noi, învăluind lucrurile şi oamenii din viaţa noastră cu parfumul ei delicat.

citat din Shri Mataji Nirmala Devi
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!