Când pescarii au plecat

Coca de lemn a bărcii
loveşte uşor
cheiul.

Zgomotul valurilor
de-a lungul
ţărmului.

Cioburi de sticlă
sclipind deasupra apei.

Departe, dealuri creionând orizontul.

În cabană
mama şi tatăl
se odihnesc.

Copiii nu mai sunt aici.

Au carierele şi casele lor
în locuri îndepărtate.

Ei îşi amintesc barca.

poezie de Richard Provencher, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La est de oraş

Captiv în birou de-a lungul întregului an,
Am ieşit din oraş, dorind să fiu liber în dimineaţa asta
Acolo unde sălciile dau un înţeles vântului
Şi unde dealurile verzi mai uşurează grijile lumii.
Mă odihnesc sprijinit de un copac
Sau hoinăresc în amontele şi în avalul fluviului.
... Ceaţa a umezit iarba frumos mirositoare;
De undeva, un porumbel îşi cheamă perechea.
... În liniştea din jur mintea îşi găseşte pacea,
Dar, încărcată de griji, devine curând iarăşi alertă...
Aici, într-un sfârşit, îmi voi construi o cabană,
La fel cum a făcut Tao Qian, în vremurile de demult.

poezie de Wei Yingwu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăsaţi-mă să-mi odihnesc picioarele-n amurg

Stau spălăcit în miezul zilei – pescăruş pe apă,
palid ca un tâmplar în atelierul lui.
În vreme ce în acest oraş al meu
bat cuie-într-o cruce pe uşă,
o pasăre pe-acoperişul vecin
moare de bătrâneţe.

Cine-ar fi spus pe apele liniştite că voi întâlni această pasăre?

Lăsaţi-mă să-mi odihnesc piciorele-n staul,
chiar dacă nu este cel mai nimerit anotimp
să-mi amintesc c-am ajuns aici venind dintr-un loc mai prietenos.
Lăsaţi-mă să-mi odihnesc picioarele-n amurg pe cutia cu scule-a tâmplarului,
lăsaţi-mi picioarele să devină lemn alb în casa acestuia.
La ora când un porumbel sau o pasăre-a apei
zboară peste abdomenul logodnicei mele,
tâmplarul mă priveşte pe dinlăuntru,
mă transformă-într-un leagăn. O cruce.

poezie de Hai Zi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel care-şi cinsteşte tatăl îşi ispăşeşte păcatul, iar cel care-şi cinsteşte mama este asemenea celui ce-şi agoniseşte comoară; cel care-şi cinsteşte tatăl se va veseli în propriii săi fii şi-n ziua rugăciunii sale va fi auzit; cel care-şi slăveşte tatăl va avea viaţă lungă, iar cel ce ascultă de Domnul îşi va alina mama. Cel ce se teme de Domnul îşi cinsteşte tatăl şi le va sluji părinţilor ca unor stăpâni. În faptă şi-n cuvânt cinsteşte-l pe tatăl tău, astfel ca binecuvântarea lui să vină peste tine; căci binecuvântarea tatălui întăreşte casele copiilor, dar blestemul mamei dezrădăcinează temeliile.

Isus Sirah în Ecclesiasticul, 3:3-9, traducere de Bartolomeu Anania
Adăugat de TraianD
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corul: Copiii cresc şi se mută la casele lor! Uneori în locuri cu denumiri caraghioase, precum Cincinnati, Boise sau Idaho! Apoi nu-i mai vezi deloc!
Corifeul: Şi aştepţi măcar un telefon!
Regele Laius: Căsnicia lui Weinrib scârţăie?
Corul: Nu am spus asta! Noi doar speculăm eventualele motive! Copiii sunt treabă serioasă!

replici din filmul artistic Chemarea Afroditei, scenariu de Woody Allen
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Daffyd: Mamă, tată... Trebuie să vă spun ceva. Sunt... (Respiră adânc.)
Tatăl: Astmatic?
Daffyd: Nu! Sunt... sunt homosexual.
Mama: Foarte drăguţ.
Tatăl: Da, bravo ţie, băiete! Spune aici că găleata avea mâner din crom.
Daffyd: Deci nu vă deranjează?
Tatăl: Nu. Apropo, cele de la April sunt grozave.
Daffyd: Asta înseamnă că nu mă veţi dezmoşteni şi renega?
Mama: A, nu! Ca să fim sinceri, bănuiam ceva, dragule.

replici din filmul serial Mica Britanie
Adăugat de Marin Irina, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Însuşi numele "Basarabia" ţipă sub condeiele ruseşti. Căci Basarabia nu însemnează decât ţara Basarabilor, precum Rusia înseamnă ţara ruşilor, România ţara românilor. Pe la 1370 Mircea I Basarab, care se intitula Despota Dibridicii, adică despotul Dobrogei, Domn al Silistrei şi al ţărilor tătăreşti, întinsese marginile domniei sale până la Nistru de-a lungul ţărmului Mării Negre, cucerind aceste locuri de la tătari. Pentru capătul veacului al patrusprezecelea stăpânirea Valahiei asupra acestor locuri e necontestabilă.

Mihai Eminescu în ziarul Timpul (1 martie 1878)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul pâinii

Dospită, afânată-i coca în covată,
Încinsă-i vatra de a focului dogoare,
Se coace pâinea în cuptorul din polată,
Îşi şterge mama fruntea plină de sudoare.

În miezul pâinii rumenite se arată
Destinul bobului de grâu hrănit de soare,
Dospită, afânată-i coca în covată,
Încinsă-i vatra de a focului dogoare.

Cu mângâierile-i de mâini nemuritoare
Rupe din ea coltuce mari să ne împartă,
O coajă mai păstrează mama, că o doare
De cei plecaţi demult în lumea-îndepărtată,
Dospită, afânată-i coca în covată.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem fire de nisip ce rezistăm de-a lungul ţărmului. Aşteptăm să fim luaţi de valuri până când nu mai suntem.

citat din Robert M. Hensel
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiii nu îşi amintesc ce încercaţi să-i învăţaţi, ei îşi amintesc cine sunteţi voi.

citat din Jim Henson
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cearcăne de sticlă

cearcăne de sticlă
sub ochii de lemn
sunt semn
că mama se tocmea
în iarmaroc
cu toţi sfinţii
şi părinţii
care se ţin de mână
şi rânjesc dinţii
la fusta decolorată
pe care, odată,
o purtam
pe dos
ca nimeni să nu mă deoache
până la os.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua mondială a apei

Vă jur aici cu bun temei,
Ca un creştin dotat cu har:
De ziua apei, dragii mei,
Voi bea o sticlă de "Cotnar"!

epigramă de Nicolae Bunduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia e ca o scânteie reflectată de un ciob de sticlă, cuvintele sunt ca nişte cioburi de sticlă.

citat din Amos Oz (29 mai 1994)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arbuştii de tisă de pe margine înăbuşeau zgomotul paşilor celor doi bărbaţi. Se auzi ceva foşnind undeva, în dreapta lor: Yaxley îşi scoase din nou bagheta, îndreptând-o peste capul tovarăşului său, dar sursa zgomotului nu se dovedi nimic altceva decât un păun alb ca laptele, care se plimba maiestuos de-a lungul gardului viu.

J.K. Rowling în Harry Potter şi Talismanele morţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiii lor vor fi stejari

Aici, în ţara de piatră,
Românii-s stăpâni pe vatră.
Aici, în munţii legendari,
Românii îs falnici stejari.
Ei aici trăiesc de veacuri
Apărând a ţării haturi.
Aici, cu credinţă-n Sfântul,
De ani răscolesc pământul.
Aici, apa din izvoare,
Când e cald, le dă răcoare.
Aici, în codrii seculari,
Copiii lor vor fi stejari.

poezie de Dumitru Delcă (decembrie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-a lungul coastei, peste mare

De-a lungul coastei, peste mare,
În număr zi de zi mai mare,
Din oraşe şi din colibe izolate,
Din vâlcele, din munţi cu coame late,
Aţi venit să vedeţi omul sau scânteia,
O, ignorante mulţimi din Galileea?

Trestia care se mlădie-n vânt?
Iarba care-i ţese lacului veşmânt?
Trestii tremurând, ierbi plutind în liniştea posacă?
Un om tânăr predică-într-o barcă.

Pe cine vreţi s-ascultaţi aici la mal de ape,
Voi, cei veniţi din ţinuturi de departe şi de-aproape?
Un învăţător? Mai degrabă căutaţi-i pe cei care
Stau pe scaunul lui Moise-n templul mare.

Mergeţi şi-i găsiţi, lor închinaţi-vă umil,
Acolo, departe la Ierusalim.

Iar tu, care-asculţi şi-încerci, mă rog, să-i înţelegi
Pe competenţii doctori în toate cele ale sfintei legi,
Ce cauţi aici – un drum, o viziune, o remarcă?
Un om tânăr predică-într-o barcă.

Un profet! Bărbaţi, femei, gata cu codeala,
Mărturisiţi – sau încetaţi sporovăiala;
Când oare, unde-a învăţat el să vorbească-astfel?
Spuneţi, cine-a pogorât doctrina lui din cer?

Un profet? De ce-a fost ales tocmai el
Din toate triburile lui Israel?
El învaţă cu autoritatea cu care înalţă casele tâmplarii
Şi nu aşa cum predică în temple Cărturarii.

poezie de Arthur Hugh Clough, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mângâierea apei

Am fost la apa Caraşului şi am mângâiat iarba,
O pasăre mi-a trecut prin vis,
Te cunoaştem demult
Au trecut un secol, două, pe cer sunt numai stelele,
Sclipind în zarea către paradis
Nu înţelegi că ninge?
Şi mâna ce te mângâie a înverzit un pic
Atâtea veri pribege se ascund în ploi
Ne ştergem uneori de timp în marea de cuvinte
Am fost la apa Caraşului
Din Odiseea lui Homer peşti galbeni se sărută cu nuferi pitici
Se aprind pe dealuri flocuri în câmpuri cu licurici
Noi nu mai suntem calzi!
Aici sunt substantive ce ning spre verde.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plec pe barca mea cu vise

Pe luciul lacului stau desculţă şi tristă
privind printre trestii maronii cerul senin
şi vad vrăbiile zgribulite ce zboară în vântul puternic,
iar ochii mei căprui întâlnesc privirea ta pătrunzătoare
din ochii tăi verzi ce aprind luna în noapte
şi mă-nfioară cu puterea lor, iar atunci barca se leagănă uşor
alunecând pe lac în asfinţitul colorat al soarelui,
mi-e frică de întuneric şi de răcoarea apei,
dar tu îmi furi sărutul mătăsos ş-apoi mă priveşti duios.
Ajungem la malul rece şi barca albă se leagănă uşor,
între trestii şi stuf cu apă verde şi aurie,
iar tu cu braţele mă cuprinzi într-o-mbrăţişare caldă
apoi uşor obrazul mi-l săruţi iar buzele-mi ard de iubire,
simţind inima ta cum mă iubeşte în neştire
că-mi era mult, mult dor de tine.

poezie de Eugenia Calancea (24 septembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea valurilor

Ai vrea să pleci, dar valuri
ce-aleargă dinspre larg,
îşi caută iertarea
când, înspre mal, se sparg.

Nu toate-s vinovate,
dar, poate, este unul
venit de mai departe,
şi-a însoţit taifunul.

El ar putea să ştie,
şi crezi că-ţi va vorbi,
dorind a ta iertare
‘nainte de-a muri.

Îl vei ierta, de-ţi spune:
e în genuni sau viu
cel dispărut cu barca
în iadul plumburiu?

Priveşti, nerăbdătoare
spre valuri ce se sparg
venind, mult prea tăcute,
spre tine, dinspre larg.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Emily: Vorbeai la telefon?
Richard: Era o convorbire la mare distanţă.
Lorelai: Dumnezeu?
Richard: Londra.
Lorelai: Dumnezeu trăieşte la Londra?
Richard: Mama mea trăieşte la Londra.
Lorelai: Mama ta e Dumnezeu?
Richard: Lorelai...
Lorelai: Deci Dumnezeu e femeie.
Richard: Lorelai...
Lorelai: Şi suntem rude. Ce ca lumea. Am să încep să îi cer să-mi facă mai multe favoruri.
Richard: Fă-o să se oprească.
Rory: Numai de-aş putea...

replici din filmul serial Fetele Gilmore
Adăugat de Elena Gheorghe
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chestiuni de radiestezie

Andrei, copiii lui,
Andreeas şi Adrian
şi mama lor de bună voie Victoria,
Carmen şi eu
ne aflăm la Cârlibaba,
e toamnă,
casa în care trăim
e ca o prispă a munţilor,
Bistriţa Aurie trece
pe la ferestrele noastre.
Şi plouă.
Când în zori deschid uşa spre munţi
parcă-i găsesc
din ce în ce mai aproape
şi casele de lemn curat din Cârlibaba
ies purificate din noapte
la marginea drumului
să-şi aştepte sfinţirea.
Azti noapte am vorbit despre fântânari
şi despre radiestezie
în casa lui George Tomoioagă,
cu el şi cu frate-său, Vladimir Tomoioagă.
Ploaia bătea în acoperiş
şi se-auzea pe fereastra deschisă
şi noi umblam cu beţe
prin odăi
să determinăm zonele bune
şi punctele rele
şi aşa a şi fost,
am determinat diferenţa
dintre casa de lemn şi casa de piatră
în favoarea casei de lemn,
diferenţa dintre casa de piatră şi
casa de beton
în favoarea casei de piatră,
deasupra noastră
noaptea atârna cu ploaie cu tot
şi oasele bătrânilor fântânari
au forfotit în morminte.
Mi-e drag acest om tânăr,
George Tomoioagă,
l-am preţuit încă de pe vremea
când era zidar
şi lansa, împreună cu tatăl său,
Dumitru Tomoioagă,
moda caselor cu pereţi frumoşi
de la Ciocăneşti,
s-a mai schimbat şi el,
îl oboseşte rutina,
a învăţat şi lecţii de teatru,
dar în esenţă
e acelaşi constructor onest,
acelaşi îndrăzneţ al soluţiei
perpendiculare pe obiect,
acelaşi om al oamenilor,
şi, ca dovadă,
el are încă proiecte neterminate,
el mai crede încă în aforism şi-n poezie.

Şi-n puţinul lui timp liber
mai urcă-n munţi la fân cu toţi ai casei.

poezie celebră de Adrian Păunescu din volumul "Apogeul firii"
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!