Vremuri tocite
întuneric,
prea mult întuneric
în mine, în lume, în toate
păcate în cetate
din timpuri pierdute, ratate
mă plimb prin singuratate
stau la un geam spart
într-o crâșmă murdară
numită de unii nebuni, ironic
omenire
cioburi atârnă pe masă
plecat sunt de mult de acasă
ce casă, ce masă
beau, un ultim pahar
îmi beau tinerețea și visul și dorul
pe lângă mine trec pași
sunt clipe irosite
din vremuri ticsite sau poate tocite
pe umeri port dureri
de azi, de ieri
de mâine nici nu mai vorbesc
pășesc prin noroi
e mult gunoi
repet mereu
gunoi, întuneric, noroi
mi-e astăzi sufletul
o rană sângerândă
e sânge sau cerul ce plânge
e frig și e noapte
tăcerea a înflorit în zori
o liniște nebună
o lume de răni
cuvinte ce pier într-o noapte
țășnite din suflete sfâșiate
doar gânduri rămase
dintr-o tragică lume
mă dor cuvintele ce mor
neputincios, am învelit cuvintele în lacrimi
și am plâns, a durere
străbătusem bezna în lungul drum către nicăieri
împiedicându-mă la fiecare pas de răspunsuri eșuate
cuvântul îl uitasem pe o piatră sfărâmată
trupul plângea în brațele strânse ale pământului
la răscruce de timpuri, aici, în alte anotimpuri
uitat, de lume, de toți și de toate
m-am ridicat descompus de întrebări
în față praguri prăfuite
scara absentă
mirat, priveam iarba verde cum crește
am plâns acolo sau poate dincolo
deasupra, lespedea rece
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
O lume pierdută
paharul vieții e spart sau e gol
vinul atârnă pe jos
în jur, gunoaie, nămol
un suflet plânge în tăcere
mâncat și ros
de gânduri nespuse
pe geam zac lacrimi împietrite
de frigul ce țipă în lume
trec zile, trec nopți
mi-e sufletul o rană sângerândă
ochii mi's acoperiți de lacrimi
sunt suflet bolnav într-o corabie eșuată
pe alt țărm, de mare, de zare
mă scufund în lacrima timpului
strig, totul a pierit aici
aici, doar vântul mai cântă
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fascinanta și eterna durere
în noaptea asta blestemată
m-am lepădat de toate
de griji, păcate
se poate...
da, în lumea asta tristă și bolnavă, se poate
pe cerul efemer
țipă păsări de noapte
au ieșit la vânare
pe străzi schelete ambulante
e, noapte...
rătăcesc desculț
de gânduri
de dureri
de tăceri
de azi, de ieri
ce vrei, cât dai, cât ceri
de vrei ceva să iei
pe drumul vieții către nicăieri
picioarele sunt răni adânci și curg puroaie
curg șiroaie pe ăst drum
în eterna și fașcinanta cetate
offf, Doamne, ne vezi...
aici odată cânt
azi doar plâns tremurat în vânt
nimeni nu știe
de ăst plâns
în deșertul de cenușă
plânge un om
și nimeni nu'l ascultă
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mielul
cuvintele mă ard, mă dor
aș vrea să vă vorbesc dar nu mai pot
nu mai strig, nu mai țip
sunt doar un miel
ce paște trist pe un câmp arid
asteptând lama cuțitului
mă odihnesc pe treptele durerii
dacă aș mai vorbi
aș înveli sufletul cu o lacrimă
să nu fie ucis
speranțe nu mai am, nu știi...
au murit demult, pe drum
un drum ce nu-i drum
e doar cenușă și scrum
trist, leg umbrele și plec
pe lângă drum
nu am speranțe
nu mai am vise
toate's uitate, ratate, furate
rătăcesc prin negura nopții
pierdut pe poteci
stelele plâng sub trecătorii mei pași
știi, odată ciopleam vise
azi zac într-un ungher murdar
lăuta mi-e ruptă
aici doar corbi negri mai cântă
și cântă și cântă
străin sunt în lumea asta bolnavă
de viață, de toate
ascultă și plângi, omule
de treci azi prin cetate
sufletul s-a rupt de mine
a căzut pe unde a putut
am obosit să port pe umeri universul
în trupul ăsta istovit
cad dureri din întunericul cetății
o lume oarbă, o lume făr de speranță
nu știu unde mergem
nu știu de ce mergem
turme haotice, ce se târăsc pe drum
tu spui că ăsta este drum
doar oase calcinate și mult scrum
nu râde prietene
mâine vei fi și tu
un punct pierdut pe drum
în tâmple se zbate tristețea lumii
aștept ceva
ce nu va mai veni
și mâine va fi o zi
dar nu va fi a mea
a cui
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nicăieri
aici,
nimeni nu vine, nimeni nu trece
și de trece, se petrece
vremea curge, trece
ce contează, totul e înghețat și rece
abia țin în mâini paharul
rană în suflet
trupul arde a întrebare
mâna tremură pe rană
cum să-i spun
și ce să-i spun
sunt rapsodul fără pană
stau pe un scaun ruginit de gânduri
stau și beau
la un pahar de gânduri
doruri și tristeți amare
vinul plânge în pahare
din pahare curg în zare
clipe doar de resemnare
plec la drum, un drum pierdut
uit pe unde să apuc
și mă duc și mă tot duc
tot singur cuc
în jur scrum și multă jale
pășesc în noapte
mă împiedic de o lume bolnavă
și nu ajung nicicând
acolo unde vroiam să ajung
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Printre demoni
îmi este sufletul de jale plin
suspin, suspin și plâng în al meu chin
tăceri pe trotuare amputate de gânduri
pe jos o mască sfâșiată de câini
pe maidanul unei vieți de doi bani
au căzut brațele ceasului
nimeni nu trece
nimeni nu strigă
toți aplaudă marasmul cotidian în care zac
doar amurgul plânge
făclia a uitat să mai ardă
stelele cad
una, apoi alta
cui îi pasă
vântul cântă haotic în cimitirul lumii
aș vrea să plec
să plec departe
aici măști, doar triste măști
oameni umili, oameni docili
oameni cu frica de adevar, trec nepăsători
unul, doi
nu le pasă
au idoli falsi
rânjesc cu saliva curgând
suflete mărunte
suflete în colivie
suflete moarte
și tu mă întrebi
de ce aici am început să mor
gândul, zbor frânt
trăiți în bezna istoriei, la pagina ruptă
întuneric în jur și în voi
sunteți suflete despuiate de gânduri, de vise
v-ați lepadat de tot
v-ați unit cu Satana
caut mereu, caut zadarnic un suflet, un om
lumina a plâns și s-a scurs în tăceri abisale
sunteți voi, oare mai sunteți voi
vă veți mai regăsi vreodata liniștea
am așezat pe masă o cruce
pentru un suflet ce pleacă, se duce
nu vă pasă
că mama plânge în casă
copii, de singurătate mai mor
în lacrimi, durere și dor
lumânarea s-a stins, puțin câte puțin
atunci am văzut murdăria din casă
supărat am adunat rufele lumii și am plecat
în jur plângea timpul
voi așteptați circul în haine de paradă
trăiți haotic în ultima secundă
cerșiți, cerșiți un bol stricat de mâncare
speranțe rupte, toate goale
într-o lume a nimănui
de ce mă cauți tu aici
acum ascult vaietul lumii
în clipe de beție
între demoni și clipe de melancolie
uitat adio azi a spune
deși sunteți plecați de mult din astă lume
pe masă a rămas un semn în cruce
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântă o vioară
cântă o vioară pe țărm
mă ascund obosit în tăceri
ploaia nu vine
aștept în neștire un gând pe pământ
e frig afară și ninge
tăcerea mă doare și lacrimile plâng
cad fulgi rătăciți pe asfaltul murdar
e frig iar în mine și ninge acum
cad troiene de gânduri pe câmpuri ucise
zăpada se adună în palme
mi-e frig și e iarnă
și ruga e înghețată de dor
mă despart iarăși de lume
merg la întâmplare pe cărări ce dor
uneori veneam printre căderi de stele
în noaptea polară din noi
pășea un înger pe colțuri de durere
rătăceam într-un gând, ningea în cuvânt
se întuneca în lume, eu scriam la o masă
priveam efemer, rătăceam sub un cer
e frig aici în cetate
ninge și ninge
cu lacrimi și sânge
pe ziduri se scurg alte dureri
mă opresc într-o plecare, nu'i nimeni în cale
vântul bate și bate
picură pe rană fulgii rămași
mă ardeau cuvintele sub pana arsă de gânduri
azi muream în țara ultimului veac
căutam o lume între degete frânte
este frig afară, gerul mă ucide
mai cade o frunză, mă înțeapă spinii rămași
urma frunzei a rămas în palmă
eu scriu la o masă cu trupul ultimului meu gând
afară, o vioară mai cântă
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Privesc spre cer
o lume rece
aud ecoul umbrelor ce trec
un suflet, un fior
un pas pe lângă noi
sunt suflet ce tulbură țărâna de pe drum
în mine plâng dureri
de azi, de ieri
ascult o lacrimă ce curge acum, pe lângă drum
mi-e gândul amar, sufletul ruină
timpul merge aiurea
noi, pășim pieziș, prin noroi
privesc în jur, pustiu...
păsări nu mai sunt, au plecat la vânare
doar durerea mai țipă pe ramuri
ne stingem în tăcere, în eterna durere
privesc spre cer și plâng
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu din În neliniștea gândului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Răni
am fost alungat
iubeam prea mult lumina și cerul albastru
eram damnatul din cetate
mi-e rău și înghit disperarea
sunt robul trist al ultimei nopți
în suflet o rană
în palme cuvinte
ucise de gândul nebun
mai bate în poartă timpul rămas
n'am casă, n'am rude
aici totul e tragic și trist
m-au internat în spital, bolnav fără leac
un pat, un spital într-o lume bolnavă
tic-tac, tic-tac...
bătăile tac
un stop și atât
rebel într-o agonică lume
curg și pier în tainic mister
azi nu mai vin femeie acasă
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lacrimi rătăcite
îmi era sufletul o rană rătăcită
în vâltoarea lumii
hoinăream prin colbul vieții în căutări inutile
prea stingher într-o lume prea mare
ceream un pahar de apă
cu speranța ridicolă
că azi va fi ceva pe masă
uneori desenam cai verzi pe pereți
în cetate nu era nimeni
toți plecaseră pe celălalt drum, spre țintirim
semne, gânduri
ale unor sentimente dizolvate în lacrimi
mă înduioșa adevărul sugrumat
dimineața am căutat
în cenușă. surâsul timpului
am găsit doar o lacrimă, plângea
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe țărmul sufletului
crucile au strigat într-o noapte
o să treacă
și au trecut
era o lume strâmtă, prea strâmbă pentru mine
când căutam cuvinte goale printre paie
aici mi-e frig și mă scufund la fiecare pas în era glaciară
tremurau mâinile în actul creației
era sânge pe aripi de zări
pășind printre oameni
etern necunoscut între străini
în urmă au rămas doar pagini roase
uneori mă ascundeam prin retine
să nu văd sufletele despuiate
căutam un val să spăl nopțile pierdute
mă loveam de mal la final
ploua cu triste anotimpuri în cetate
eram un pescăruș pribeag cu aripi arse
mă rătăceam într-un gând în decoruri schioape
așteptam ziua de mâine pe cioturi arse
mă arde lumina frunzișului din suflet
mă întorc către mare și cer o mare mai mare
se moare în cetate, se moare mereu
cuvintele s-au uscat și smoala mă doare
să zbor nu mai pot
dar pot să mai umblu
azi mor în ultim suspin la marginea lumii
dar ce este lumea
mă întorc către cer și plâng ca nebunii
azi pier în pragul porții
că viața e un joc
și dacă mi se dă să plec
așa e datul sorții
să beau în noaptea asta
pelin cu morții
în viața asta fără de noroc
plângeau cuvintele nescrise
eu mai scriam un ultim rând
pe crucea unde cuiele plângeau
nu pot să zbor și mor la țărm de mare
fără lacrimi, fără soare
nu pot să zbor și totuși voi veni
mă voi întoarce în zbor
voi presăra peste oase calcinate
lumina vie a iubirii
și voi renaște în toate
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Încotro
e seară, e târziu
pentru clipa
ce azi a uitat să mai vină
un medic a murit în spital
obosit, chinuit de viața asta bolnavă
bat clopote peste timpuri
se scurg anotimpuri
zac pe țărm, ascult pașii
unul, doi... apoi tăcere
se scurge în durere o lume
pășesc printre gânduri
ce viață, ce chin, ce destin
ascult viața cum plânge
știi, e prea mult sânge
curge și curge pe pereții unui spital
rătăcit într-o lume bolnavă
discut cu mine, cu tine, cu cine nu vine
nu înțeleg nimic, nici nu am ce
în absurdul cotidian
timpul se schimbă
orele ceasornicului atârnă haotic
peste cearcănele universului
întorc privirea
să nu mă lovesc de voi
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spitalul
n-aveam cum, n-aveam ce
ploua cu dureri și tăceri
strivit de pereți, meu goi, mereu reci
priveam pe geam, uneori
cai liberi în ploaie
cădeau întrebări
eu plecam spre ziua de ieri
căutam cuvântul rătăcit în noroi
era târziu, era noapte în noi
tu plecai, eu vegheam, mă vegheam
se întorceau sturzii acasă
căutând zadarnic a lor casă
încă visam prin șiroaie de ani
ploua în spitale,
cu puroaie, feși murdare, gunoaie
spitale urâte, spitale bolnave
sângele curgea pe pereți
printre linii venoase centrale
era greu, mi-era rău, dar cine eram eu
n-aveam cum să mai plec
eram o aripă ruptă într-o tragică lume
vioara plângea într-un colț
lumina uitase să fugă, se izbea de un geam
nu'i nevoie acum la plecare de mine
dar unde e ea
ningea cu tăceri
eu zăceam, așteptând să mă chemi
vroiam să plec de aici și nu mai veneam
renunțasem la tot
obosit într-un spital pentru toți
eram mai bătrân decât data trecută
treceam și plecam dintr-o stare în altă poveste
la final, o figurină sângerândă de lut
aruncată pe jos, într-un colț, ireal, de spital
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Umbra
ai plecat femeie să cânți în corul de îngeri
drumurile sunt astăzi pustii
nu e lună pe cer, nu e soare
cuvântul plânge pe drumuri târzii
e întuneric, în mine, în jur
de unde vin și unde curg înspumate ape
mai trec în zbor râzleț
șir lung de gânduri amputate
cuvintele au dispărut pe rând
cui azi să cânt balade într-o noapte
frumoasa mea cu ochi fierbinți
tu ai plecat în cor de șoapte
locuiesc cu mine, cu timpul și durerea
cad umbre adânci și mă plâng
mă așteaptă nesfârșitul
eu am rămas aici, să cânt la lăută, sfârșitul
o barcă alunecă agonic pe ape
în dansul înserării peste pleoape
cresc imagini himeric pe cer
ce să cer, ce să sper
aș pleca, dar cum să zbor
cu aripi arse de-al meu dor
mi-e sufletul zbucium etern
și durerea mi-e soartă
legat de țărm
nu plâng, nu gem și nu blestem
sunt doar o umbră sau o rană
prin care mă încheg în apă
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cuibul
pe degete litere
pe buze cuvinte
pe coală întrebări
la răscruce de timpuri
versul curge și se scurge
printre flori și nestemate
rug în mine și în sânge
plânge dorul printre voalul de cuvinte
plouă iar, e frig în toate
tu mă aștepți în largul mări
într-o barcă ferecată între valuri
trece un val și vălul cade
dezvelind în larg, pe ape
o fecioară între ape
bate inima întruna
trec și păsări migratoare
căutând un cuib, o casă
bate vântul, țipă ploaia
am rămas pe țărm de lume
așteptând un dor, o boare
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
pribeag pe un drum
pribeag într-o lume bolnavă
pribeag printre voi
alergasem atât, inutil
am obosit firesc, pe rând, curând
eram doar o picătură rebelă
într-o mare de întrebări
mă strecuram printre gânduri răzlețe căutând răspunsul final
alteori ascultam tacerea clipelor
plângea lacrima căzută în altar
pe masă am pus
un pahar de cucută
să beau, să plec
pe cine să întreb
sunt încă aici
deși plecasem departe
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Răni
azi nu mai vin femeie acasă
am fost alungat
iubeam prea mult lumina și cerul
eram damnatul din cetate
mi-era rău și înghițeam sacadat disperarea
eram robul trist al ultimei nopți
în suflet o rană
în palme cuvinte ucise de gândul nebun
mai bate în poartă timpul rămas
n-am casă, n-am rude
aici totul e tragic și trist
m-au internat în spital, bolnav fără leac
un pat, un spital într-o lume bolnavă
o lume bolnavă într-un pat de spital
tic-tac, tic-tac...
bătăile tac
un stop și atât
rebel într-o agonică lume
curg și pier în tainic mister
azi nu mai vin femeie acasă
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Întuneric în succes
Întuneric, înorat, o calmă noapte,
Nori luminați, arată ziua de departe,
Sunt plini de lumină, nu sunt goi,
La ei este soare, dar nu și la noi.
Drum de stele și becuri le zăresc,
Nu am cum vreodată să le deosebesc,
Sunt doar buline ce zac, luminate feeric,
Blajine și dulci, într-un misterios întuneric.
Și copacii fără frunze îmi sunt prieteni,
Uitații tei și părăsiții mesteceni,
Sunt doar tulpină uscată și lungi crengi,
Tăcute de fel, dar cu care te înțelegi.
Este surd totul, ca dup-o dinamită,
Ce liniște este într-o lume adormită,
Vântul mă lovește tăios ca realitate,
Neștiutor și firav la fel ca libertatea.
Și crengi cu umbre dansează jucăușe,
Stele și luna țin cerul sub cătușe,
Eu un simplu intrus, într-o lume de noapte,
Un corp ce cară doar vise abandonate.
Mă regăsesc aici în întuneric ca acasă,
Pustiu și rece, doar umbrele mă apasă,
Este doar noapte și doar singurătate,
Presărat cu întuneric, ca un eșec în spate.
poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii
Adăugat de Iustin Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!
Întrebări
sunt prea trist a zâmbi
sunt prea obosit a plânge
timpul s-a născut și a murit ieri
căutam un spațiu să așez lumânarea
îmi ardeau degetele de întrebări eșuate
azi, trăiesc în însingurare
de mine, de toți și de toate
strigăte oarbe, de multe ori răgușite
cuvinte irosite, răni sângerânde
viața asta, o moarte inutilă
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
La final
am tăcut între gânduri
căutând cine sunt
durerea arde în mine
eu gem în ultim cuvânt
adun stele în palme
căutam un sărut
răsari între clipe
în nopți de delir
rătăceam și priveam cum mă scurg
iarăși și iar prin timpurii globale
mi-era teamă și ochii mă curg
te iubeam femeie, în ultimul burg
priveam lumina cum plânge
mă apropii de cer și e sânge
e jale în lume
și timpul a înghețat între docme
se moare femeie
în altare de dor
dar ce este dorul
decât un tainic fior
se sfarmă statui de pe socluri
credința e furată
pășim singuri și goi
jalnici eroi în noroi
ilogică viață în doi
timpul e scurt pentru noi
cădem printre șoapte uzate
destine uitate, ratate
te caut în noapte
în timpul ucis
dar ce mai e noaptea
decât un fals paradis
mă arde visarea
mi-e dor să te chem
dar ce e chemarea
decât un ultim blestem
ilogici și goi
puri și nebuni, mereu amândoi
în tragic decor ireal
plecăm către cer la final
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Biet nebun
aici nu-i casa mea
e doar o hrubă hâdă și urâtă
în care șacalii au plecat la vânare
e poate a ta, a cui o vrea
de ce mai stau, de nu plec
tu oare crezi că știu
sunt doar un biet nebun
ce plânge pe un drum
ce drum, doar zoaie, scrum și fum...
mult, mult fum, să ascundă ticăloșii ce stau
la colțuri de drum
cărările sunt reci
drumurile, pustii și seci
pe unde vrei să treci
unde să pleci, deci...
e neagră noaptea
cad stele din cer
a mea, a ta, a cui o vrea...
pritene, nu căuta infernul
e aici, în noi, în jur
nu, nu înjur, pe cine să conjur
oameni smintiți, nu rupeți flori
mai bine plantați panseluțe, cu bâte
visele fug și pier, ce să mai sper
acum beau cucută
la masă cu dracul și tovarășii lui
ce lume tristă și mută
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!