Percepţie

Ascultai peisajul acustic al străzii
şi,-n unda fluviului ei frenetic,
îţi bucurai paşii;
o simplă plimbare de seară
cu dute-vino între rece şi cald,
urmele sunau ca nişte clopote-n transhumanţă...

Din toate punctele cardinale,
valuri de priviri migratoare
îşi reglau pupila după gesturile tale:
umblau pe dinăuntrul tău,
făceau raportul globulelor,
îţi ciupeau nervii ca pe nişte coarde de harfă...

Din toate părţile,
ca un fluid sentenţios,
se recompuneau ecouri care îmboldeau la rătăcire;
percepute ca un drapel fluturat
de presupuse fantome cu îndemnuri insistente...

Gândul (tolerant) la aventura crepusculară
te eliberează de ceea ce erai pentru ceilalţi;
într-o coaliţie a consimţirilor,
împăcarea cu sine:
fluturii bat tobele la marginea peisajului,
orice stradă îşi molfăie trecătorii –
victime ale imaginaţiei unui regn alterabil...

În restul timpului,
natura dă dovadă de maturitate exemplară!

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţea este un stres de lungă durată. Orice remarcă neatentă, orice mărunţiş sunt percepute ca nişte catastrofe - şi ca o nouă dovadă a răutăţii lumii. În consecinţă, sunt secretaţi încă mai mulţi hormoni de stres, ceea ce ne face şi mai sensibili. Cercul vicios poate continua la nesfârşit, până când, în cazul unei depresii severe, ultimul refugiu este un pat într-o cameră întunecoasă.

Stefan Klein în Formula fericirii
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seminţia artiştilor. Dacă creatorii de artă - poetul, pictorul, sculptorul - ar fi nişte concurenţi ai Naturii, e de presupus că de mult Natura însăşi ar fi asasinat şi exterminat seminţia acestor oameni. Împrejurarea în sine foarte simplă că artistul există încă constituie deci o dovadă că menirea lui nu este de a face aceleaşi lucruri ca Natura.

aforism clasic de Lucian Blaga din Elanul insulei
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între 1830 şi 1860, au văzut lumina zilei la Ponteils nu mai puţin de vreo douăzeci de copii cu numele de Chanel, şi deja se desluşeşte la ei un gust care se va perpetua, gustul pentru prenume masculine cu consonanţe istorice. Vreme în care, în faţa acestor băieţi, mai degrabă înzestraţi pentru aventură decât pentru muncă, şi al căror adevărat, unic domeniu, era dragostea; în faţa acestor Chanel Marius, Chanel Auguste, Chanel Alexandre, Urbain sau Jules-Cesar, logodnicele din Ponteils, fetele brunete cu piele chihlimbarie, toate cu numele de Marie, Virginie, Apollonie, care le cădeau în mână, vor fi, de-a lungul a două generaţii, ceea ce au fost fără excepţie toate soţiile Chanel: nişte victime, nişte albine harnice, care şi-au asumat toate rolurile stupului: regine şi albine lucrătoare totodată, până la moarte.

Edmonde Charles-Roux în Coco Chanel (2014)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când îi trecea cuiva prin minte vreun gând bun, în oglindă se arăta un rânjet, aşa că desigur vrăjitorul se bucura de născocirea lui. Toţi cei care umblau la şcoala lui de vrăjitorie – fiindcă trebuie să ştiţi că avea o şcoală de vrăjitorie – spuneau în toate părţile că s-a săvârşit o minune; ziceau că abia acuma se putea vedea cum arată într-adevăr lumea şi oamenii. Umblau în toate părţile cu oglinda şi în curând n-a mai rămas nici o ţară şi nici un om pe care să nu-i fi schimonosit oglinda aceea.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trupul meu era o harpă, cuvintele şi gesturile ei ca nişte degete pe coarde...

citat din James Joyce
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Picnic

erau zile când pleca
pe drumuri nevăzute
el şi o umbrelă neagră
care îl ferea de gândurile altora
ar fi putut să scrie
despre toate călătoriile acelea
despre gânduri străine insistente
ca o ploaie nepoftită
sau despre un loc unde se oprea câteodată
doar pentru a medita netulburat
la picnicul fraţilor strugaţki
da
picnicul acela
de la marginea unui drum stelar
unde fiecare pas putea fi şi ultimul
iar viaţa nu însemna decât nişte litere
şi atât

poezie de Cristian Lisandru din volumul de versuri Fulguiri (11 ianuarie 2018)
Adăugat de crislis
Comentează! | Votează! | Copiază!

Himeră

te ştiam până la epuizare
într-o zi eram diabolic de trist
alteori diabolic de viu
concretizam în abstract
o filosofie ipocrită
despre esenţa destinului în doi

într-o prăpastie
se năştea moartea unei mari iubiri

te adoram până la autoexterminare
uneori erai apatică
în lunile ploioase
alteori o himeră
între oglinzi paralele

îmi plăceau capriciile tale
şi ale vremurilor
îmi plăcea tăcerea ta
de şarpe

simţeam acut neruşinarea minciunilor
ca nişte lovituri de bici
pe spatele firav al destinului
ca nişte palme de adio
ca nişte cuvinte otrăvite

lumea se învârtea egocentric
pe degetele tale
eu te redescopeream la nesfârşit
într-o himeră
într-o constelaţie
bizară

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisurile de dragoste ale bunicii

Nu sunt stele-n noaptea asta,
Doar cele ale memoriei.
Şi este destul de mult loc pentru memorie
În colanul desfăcut al acestei ploi molcome.

Există chiar destul loc
Pentru scrisorile bunicii mele dinspre mamă,
Elizabeth,
Care au stat înghesuite multă vreme
Într-un colţ sub acoperiş,
Acum cafenii şi moi,
Şi gata să se topească precum zăpada.

Peste măreţia unui asemenea spaţiu
Paşii trebuie să calce uşor.
Toate atârnă de un fir de păr.
Toate tremură, ramuri de mesteacăn în braţele aerului.

Şi eu mă întreb:

"Sunt degetele tale îndeajuns de lungi pentru a interpreta
Vechile note muzicale care-acum nu-s decât nişte ecouri:
E tăcerea îndeajuns de profundă
Pentru a purta muzica spre izvorul ei
Şi-apoi înapoi la tine iarăşi
Ca şi cum ar fi pentru ea?"

Însă mi-aş conduce bunica de mână
Prin ceea ce ea nu ar înţelege;
Şi-astfel aş călători. Iar ploaia continuă pe acoperiş
Cu un sunet asemănător unui abia auzit râs compătimitor.

poezie de Harold Hart Crane, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geografia abisului personal

În zadar
am găsit
toate
punctele cardinale
ale
singurătăţii

Sânii tăi
iubito
iar
(m-)au înnebunit
spre nord

poezie de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie de priviri înflorită în ochii tăi

dintr-o ploaie de priviri
nu ni se mai
numără
surprizele
înflorite în ochii tăi
pe
palmele timpului
înrourate
de paşii tăi înfloriţi
cu imaginile zâmbetului pe buze

tăcerea
nu ni se mai
ascunde
în tăcere
ci-o ia din loc
pe urmele tale

poezie de Ioan Daniel Bălan (1 martie 2017, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nori de vitralii

îmi plăceai ştergând amintirile
ca pe nişte tablouri de patina timpului,
le-am lăsat aşa,
prăfuite,
să le mângâie doar misterele Lunii
în nopţi cu nori de vitralii
când mă gândesc la tine,

îmi plăceai citind viitorul
pierdut între două intrigi,
din nişte cărţi cu coperţi de copac,
le-am lăsat aşa,
întredeschise,
să-mi crească salcâmi şi liliac
într-o primăvară întârziată,

îmi plăceai împletindu-ţi visele în păr
şi toate florile câmpului,
le-am lăsat aşa,
nenumărate,
ca să-mi petrec restul zilelor
fiindu-mi dor
de tine.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu există transformare a unui om şi apoi a lumii sale exterioare fără schimbarea imaginii de sine. Ce crezi tu despre tine, imaginea ta de sine duce la valorile tale care duc la convingerile despre sine şi cum merg lucrurile care apoi duc la emoţii care alimentează comportamentele ce dezvoltă abilităţi şi care în final duc la realizările din lumea exterioară. Dacă tu crezi că tot ceea ce poţi să obţii în această viaţă e un job cât mai bun, vei face CV-uri şi vei căuta să lupţi pentru o poziţie într-o firmă, cu salar şi toate cele. Dacă tu crezi că poţi să fii un antreprenor, vei acţiona în consecinţă. Întreaga ta viaţă este determinată de ce crezi tu despre tine. Am un pont aici. Cel mai sănătos e să crezi despre tine că eşti un CREATOR. Că poţi să creezi şi cu ajutorul imaginaţiei să transformi materia şi lumea ta exterioară. Defapt, nu e nevoie de demonstraţie ci doar să te gândeşti care este originea oricărui lucru material creat de om de pe planetă? În imaginaţia omului a început distracţia. Gândurile, emoţiile, corpul tău, personalitatea ta, abilităţile tale, relaţiile tale, banii tăi, toate sunt opera ta de artă. Cu imagina asta de sine, cea de CREATOR, poţi ajunge departe.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ieşirea din dualitate, înseamnă să nu mai crezi toate fantomele astea pe care mintea le aruncă pe tine, pentru că sunt ca nişte fantome care vin să te muşte.

Atmaji Maharaj în Liniştea Incomensurabilă doar Este - Satsang cu Atmaji, partea a V-a
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecouri într-un cercel

te-ai prefăcut într-o perlă
ce păstrează în ea
vuietul mării o simfonie nebună
ascultată în liniştea unui
cercel
prins de inimă
lasă în urmă-i tăcerea
îndulcită de
şoapte
ajunse în punctul cel mai înalt
după treceri prin puncte păsătoare
nascătoare de ritmuri
într-o respiraţie dublă
cu îngânări şi pauze între sidefuri
brodate
pe braţe
desprinse de trup
compuse ca nişte aripi pictate cu
portative
pe care aleargă note muzicale
pentru refugiul într-o clipă
atât

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Preludii

I
Se aşterne seara de iarnă
Cu miros de fripturi în pasaje
Ora 6.
Arsul sfârşit al zilelor fumegânde
Şi acum rafale de ploaie înfăşoară-n hârtie
Resturi soioase
De frunze uscate la picioarele tale
Şi ziare de pe terenuri virane;
Rafalele bat
În jaluzelele rupte şi în hornuri
Iar la colţ de stradă
Un cal singuratic sforăie şi dă din picior
Şi apoi luminile lămpilor.

II
Dimineaţa devine conştientă
De izul subţire al berii răsuflate
Pe străzile cu rumeguş pavate
Şi de toate picioarele noroite care apasă
Spre standurile cafelei de dimineaţă.

Cu alte făţărnicii
Pe care timpul le reia
Te poţi gândi la toate mâinile
Care ridică umbre murdare şi întunecate
În o mie de camere mobilate.

III
Ai aruncat pătura de pe pat
Şi stai întinsă pe spate aşteptând;
Ai aţipit şi ai văzut cum noaptea îţi dezvăluie
Miile de imagini sordide
Din care sufletul tău este format;
Ele clipesc pe tavan
Si când toată lumea s-a întors
Şi lumina s-a strecurat printre jaluzele
Si ai auzit rândunelele în rigole
Ai avut revelaţia străzii
Căci strada nu prea înţelege;
Stând singură pe marginea patului, unde
Ai înfăşurat hârtiile din părul tău,
Ori ţi-ai apucat tălpile de la picioare
În palmele mâinilor tale murdare.

IV
Sufletul ei s-a întins strâns peste cerul
Care se pierde în spatele unui bloc din marile oraşe,
Sau este călcat de tălpi insistente
La ora 4 şi la 5 şi la 6;
Şi degete scurte şi pătrăţoase umplând pipe
Şi ziare de seară şi ochi
Având anumite certitudini,
Conştiinţa străzii înnegrite
Nerăbdătoare să controleze totul.

Îmi dau un impuls gândurile care se încreţesc
În jurul acestor imagini, şi se agaţă:
Noţiunea unui lucru infinit de uşor
Infinit de suferind.

Şterge-te cu mâna la gură şi râzi;
Lumea se învârte în jurul ei ca femeile antice
Care adunau vreascuri pe pământul arid.

poezie de T.S. Eliot, traducere de Necula Florin Dănuţ
Adăugat de Baude
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşert şi uitare

unde te mai afli tu
pe muchia aceasta de cer
pe povârnişul acesta al lumii
pe coapsa asta de foc
a uitării?

adio este un fel de a te înstrăina
de prezent
acolo unde trecutul
se întâlneşte cu viitorul
la revedere înseamnă doar amânarea
destinului de ieri

urcăm în genunchi o cărare rece
tot mai întortocheată
nişte trepte de fum
privind cu mânie peste umăr
înapoi în uitare
urmele în neant
ne privim trecerea prin vreme
cu laşitate
într-o gaură de şarpe
într-un ciob de oglindă
într-un ciob de cenuşă
într-o gară părăsită
într-o sticlă spartă
pe fundul unui pahar
pe fundul unui ocean

ne privim pe noi înşine ca pe nişte străini
ca pe nişte cretini
ca pe nişte duşmani
cu dinţii înfipţi adânc în propria carne
în propria soartă

spune-mi pe unde te afli tu
pe harta aceasta a haosului
în ceaţa asta ruptă în fâşii
pe roata aceasta imensă, incertă, nebună
rostogolită în abis
spune-mi
pe unde se regăseşte amintirea ta
între dor, deşert şi uitare?

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem filozofic pentru S

III

Mă gândesc că de aci am putea începe, aci ne-am putea găsi învestirea
într-o lume în care toate s-au făcut şi noi venim prea târziu la ospăţ.
Am putea să ne rugăm pentru cei ce ne biruie din toate părţile şi în toate felurile,
şi să ne rugăm nu numai cu inima, ca măicuţele ce pomenesc la fiecare slujbă pe ofiţerul comandant vrăjmaş,
dar şi cu gândul, cu înţelesurile noastre mai liniştite, cu punerea noastră mai cumpătată
în rost a lucrurilor. Am putea să ne rugăm pentru cei ce ne dau maşini de calculat,
pentru cei ce ne învaţă să facem unităţi industriale care să funcţioneze mai bine,
pentru lumea care aduce toate noutăţile şi toate poluările, pentru cei ce au spus: "Dumnezeu a murit".

poezie celebră de Constantin Noica
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate elementele care pot fi percepute sunt însuşiri corporale, iar simţurile nu pot percepe altceva, fiindcă ele sunt doar puteri răspândite în corpuri, care se împart odată cu împărţirea lor. Prin urmare ele nu percep decât corpuri care, ca şi ele, pot fi împărţite. Aşadar, fără nici o îndoială că, atunci când percepe un lucru, orice putere fie ea senzitivă sau imaginativă-răspândită într-un lucru ce poate fi împărţit împarte acest lucru după părţile acelei puteri înseşi. Orice putere răspândită într-un corp nu percepe decât corpuri sau ceea ce se află înlăuntrul corpurilor.

Avicenna în Cartea Definiţiilor
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nişte

Nişte şarlatani rapace trag sfori
Nişte sforari manevrează mascote
Nişte mascote escamotează realul
Sau denaturează valori evidente
Nişte farsori falsifică principii
Sau le sustrag sau le plagiază
Nişte înşelători înşeală aşteptările
În ipostaze demonice sau diabolice
Nişte prestidigitatori trag ţepe
Sau încearcă să ne ducă cu preşul
Nişte scamatori înşeală vigilenţa
Nişte impostori fac împărţeala leului
Şi astea toate cu materialul clientului
Invers proporţional cu efortul depus.

poezie de David Boia (5 iunie 2015)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rece pervazul

Cam verzi fructele
cam subţire cămaşa mortului
trebuia să-l îmbrăcaţi în haine mai călduroase.
Nimeni nu-l aşteaptă cu rugul aprins
sub cupola de ţărână.

Greierii au intrat în pământ
vara s-a dus
din toate părţile vin spre mine
lopeţi hârleţe de gropari.

Cam veche lumea, vă spun
cu mâna pe inimă
toate rănile se acoperă cu nămol şi alge vii
toate cuvintele se răzbună pe cei
care le-au rostit
încercând să ridice pe ziduri de carne
un drapel de culoarea adevărului.

Cam rece pervazul
cam prea devreme apune soarele
şi nimeni nu ştie câţi diavoli
urcă pe schele
să construiască un palat
din sticlă neagră.

poezie de Tamara Zub
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!