Ți-aș număra visele pe degete. Le-aș cerne fiorul din ispita clipelor până la margini de apus tardiv. Apoi, în liniștea albastră a țărmului, cu șoapta uitării agățată de senin, ți-aș strânge amintirile în căușul palmei mici. Nu cumva să-mi picure adâncul nopții, muguri de întuneric peste sufletul pribeag. Dorul să-mi fie șubred, cu genele lungi, grele, cernite de orgolii și rătăciri. Inima plină de tine, întreg, neatins, sub umbra delicată a razelor cuminți de lună. Când se oprește timpul să te stingi, să-mi învelești trupul gol cu tăcerea trecutului; cu tine prezent în luminile fade și poate într-un colt stingher de surâs. Până s-or domoli siluetele mute și vântul schimbării și-ar înteți rafalele de bine. Vom învăța să privim lumea în culori deschise, doar avându-ne reciproc, sincer, dincolo de compromis, absență și ignoranță. Până vor muri în noi păcatele și amarul vremurilor trecătoare de la prea mult frumos. De la prea mult iubit, până la început de poveste fără sfârșit.
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre timp
- citate despre învățătură
- citate despre întuneric
- citate despre început
- citate despre vânt
- citate despre visare
- citate despre uitare
- citate despre tăcere
- citate despre trup și suflet
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Eram hotărâtă să te caut neobosit, până la granița viselor, în care sufletul își curăță haina murdară de păcate nespuse. Să mă spăl pe mâinile albe și apa uitării să-mi prindă pe gene dor neatins de mândrie deșartă. Să-mi fie sete de noi și tu, cu beția atingerilor târzii să stingi văpaia șoaptelor, într-un amalgam de sărutări fierbinți. Să-mi sfâșii cu dinții hainele pătate de misterul dorințelor și apoi fir cu fir, tainic să-mi coși inima cu atingerea delicată a iubirii.
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi citate despre vestimentație, citate despre sărut, citate despre suflet, citate despre mândrie, citate despre mâini, citate despre iubire sau citate despre inimă
Ce-ar fi dacă pentru o fărâmă de clipă te-aș elibera din frâiele rațiunii, lăsându-te pradă dorințelor? Ți-ar sfâșia lent orgoliile, isipitele nesupuse, amintirile mute lăsând adânc impregnat pe trupul de lut urme de extaz. Lent ne-ar sorbi întunericul șubred amestecând instincte, fericire și agonii. Dezinhibat si intens, cu iubiri mocnind in suflete flămânde de moartea uitării la
margine de apus tardiv. Te-aș lăsa să-mi domini fricile, încercările eșuate, șoaptele latente, până dincolo de compromis. Și dacă am fi alcătuiti din gânduri imperfecte, forme abstacte și efemer ți-aș pune piedică la mijloc de iulie. Să răsari în adânc de sine cu vară și valuri de cer albastru. Să furăm timp. Vrei?
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și citate despre obstacole, citate despre moarte sau citate despre lut
Ți-am adus flori. Misterele prinse în albul petalelor se desprindeau ușor sărutând umbra delicată a întunericului. Asfințitul mușca din lumina clipelor cu nesaț, împletind fior și isipite într-o fărâmă tardivă de rătăciri. Pe umerii goi, firul de șoaptă curgea ritmic în oglindă, dezbrăcând cuvintele mute, sorbindu-le adânc esența într-un sărut fraged. Silueta atingerilor lungi, închipuită la răscruce de vis se înălța pe culmile amintirilor, răscolindu-mi bruma de sine flămând și nemuritor. Urletul tăcerii senine și atât de cuminți prin ascultare și supunere consimțită se izbea frenetic de trecut, asmuțindu-mi sufletul plăpând. Vântul schimbării iși purta îmbrățisările din gând în ropot de gând până la margini de albastru văzduh. Până la răsăritul cald din ochii tăi frumoși. Îmi erai început și sfârșit, rugăciune și păcat, viață și moarte adusă de acel dor necuprins.
Andreea Palasescu (mai 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre lumină sau citate despre viață
Ți-am adus flori. Misterele prinse în albul petalelor se desprindeau ușor sărutând umbra delicată a întunericului. Asfințitul mușca din lumina clipelor cu nesaț, împletind fior și isipite într-o fărâmă tardivă de rătăciri. Pe umerii goi, firul de șoaptă curgea ritmic în oglindă, dezbrăcând cuvintele mute, sorbindu-le adânc esența într-un sărut fraged. Silueta atingerilor lungi, închipuită la răscruce de vis se înălța pe culmile amintirilor, răscolindu-mi bruma de sine flămând și nemuritor. Urletul tăcerii senine și atât de cuminți prin ascultare și supunere consimțită se izbea frenetic de trecut, asmuțindu-mi sufletul plăpând. Vântul schimbării iși purta îmbrățisările din gând în ropot de gând până la margini de albastru văzduh. Până la răsăritul cald din ochii tăi frumoși. Îmi erai început și sfârșit, rugăciune și păcat, viață și moarte adusă de acel dor necuprins.
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mi te-ai ascuns într-o adiere sărată de răsărit. S-a oprit timpul scurs agale în vâltoarea clipelor și țărmul sărutat de valuri înspumate se oglindește într-o fărâmă de șoaptă. Algele moarte îmi zgârie sufletul, murdar de toamna tăcerilor. Miros a uitare și a dorințe îmbrățișate cu patos, când genele ating priviri însetate. Mi-e foame de tine, de tălpi mici care lasă urme pe cerul mării nesfârșite. Te-aș sorbi egoist și tandru până în adâncuri de suflet, să-mi lași urme neșterse de apus, pe trupul gol, într-un dulce preludiu. Ți-aș smulge tainele, strânse cu grijă în palmele albe, ispitite de zorii proaspeți. Aș face din flori legături nepătrunse. Nu cumva să-ți răpească timpul povestea și bruma de libertate. Cu cine mi-aș împărți graiul surd pe digurile mute? Cu cine aș porni într-o aventură, desculță, plină de poftă și entuziasm? Cine mi-ar plânge pe umerii arsi de soare nestins și nebunie?
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre toamnă, citate despre poftă sau citate despre plâns
Voiam cu disperare să te trăiesc. Să te gust în adâncuri de slabă simțire până la agonie. Să te respir regulat, într-un amalgam de vibrații amestecate până la refuz de exaltări. Să te domin și apoi să-ți decid regăsirile și uitarea pe care noaptea iși împletea cu măiestrie amintirile. Să mă dăruiesc permanent atingerilor tale pasagere, până ce se vor scurge zilele fade și vom rămâne lut, regrete și zâmbet. Să te gust și să-mi pari veșnic ca o ispită pe care dragostea o sărută la margini de zare nesfârșită. Îți promit că voi fi doar a ta și a mea.
Andreea Palasescu (7 ianuarie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre zâmbet, citate despre zile, citate despre promisiuni sau citate despre noapte
Ce te-aș mai scălda în lumină. Să-ți mângaie cu raza blândă trupul gol. Să-i fie naivul freamăt și ispită în hruba uitării. Când apune tăcerea tu să-mi răsari în suflet cu senin. Să-ți fiu rugăciune și să ne-ntâlnească hazardul într-un singur gând, dincolo de punți netrecute. Pot și vreau căutarea aceasta neîntreruptă, febrilă, vindecătoare. Mă seduce până la agonie mușcând cu patos amalgamul trăirilor. Pot să-ți mestec amarul și-apoi să-ți dau înapoi fericire. Tu poți?
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre seducție, citate despre religie, citate despre naivitate sau citate despre gânduri
Cântă-mă în acorduri mute, estompate de șoaptele timpului. Sărută-mi notele schițate lent cu arcusul aspru care, retezat pe alocuri de rugina timpului, tremură în bătaia clipelor. Cântă-mă frumos, ritmic, șovăitor în tăceri și regrete, alipindu-mi trupul gol de freamătul mângâierilor. Vibrează-mi simțurile cu atingerea delicată a razelor palide care îți picură din genele lungi, la umbra sufletelor pereche, dezbrăcându-mă de amintiri trăite în grabă, printre străini și contradicții. Iubește-mă mult, neoprit între extaz și agonie. Fără limite impuse, până ce viața își va seca izvorul trăirilor și vom deveni frenezie și zgomot plăcut alocat fericirii. Trăiește-mă în adâncuri de văzduh, păcat și biruință. Câte puțin din toate, fără excese, într-o dependență surdă a ispitelor. Să-ți fie inima mică, ring de dans și eu să-l calc ușor, cu picioarele goale, mereu stângace în povești netrăite. O să crească muguri de pace, pe urmele pașilor și noaptea am să-i anin de o taină, adulmecând în sine primăvară.
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre suflete pereche, citate despre stângaci, citate despre simțuri sau citate despre ritm
Om frumos și simplu! Mi-e dor de tine din adâncuri de suflet senin. Cum și-ar frânge puținul o răsuflare de clipă așa să-mi fie alinare surâsul tău. Să mergem amândoi, ritmic prin acest tumultuos gând de amurg. Unde se-ntâlnesc visele și întunericul veșted al nopții sărută zorii cu nemurirea. Acolo unde răul se topește în freamătul orgoliilor mute și numai un crâmpei de amintire îmbracă atingerea uitării. La margine de Cer, emoție și recunoștință nemuritoare. Acolo să-mi fii.
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre recunoștință
Am atât de multe gânduri de-mpărțit! Le-aș strânge într-un buchet de emoții și visuri proaspete. Pe urmă ceasuri întregi de existență intensă ne-ar îmbrăca esența oarbă cu pulbere de nori și păpădie. Ți-am dat întâlnire într-un suflet hoinar, avid de iubire. N-are granițe și marginea acestei lumi efemere, aglomerată de ispite se contopește într-o îmbrățișare. Mi-e dor să-ți miros viața curgând anevoie, plăpând și dulce prin trupul de lut. Să-mi cânte doina binelui la margine de Cer. Să-ți fie reazăm mâna mică în căușul palmei îmbătrânite de ani și dezamăgire. Într-o zi Dumnezeu a numărat inocența printre suspine și rugăciune. Eram tâlhari de clipe și fericiri. Tu ai luat crucea ta și-a mea demn, plin de blândețe și mângâiere. Iubirea nepângărită de orgolii are aceea decență de necombătut. Și când nu mai ești prezent aievea, inima continuă să-ți trăiască efectiv amintirea din suflet în suflet până la apus. Era firească trecerea aceasta din efemer la veșnicie. Te iubesc mai mult ca oricând. De când ai plecat mi-e prezent Raiul în albastru senin. Tații nu mor. Ei se luptă cu zmei, gânduri vitrege și agonii. Doar pentru ca povestea noastră să aibă un final fericit.
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre fericire sau citate despre tată
Mă voi pierde de mine o vreme. Cât să învăt să fiu și să dăruiesc. Mult și intens până se vor topi orgoliile hâde în măreția lor. Pe urmă tu le vei cerne ușor cenușa în pământ roditor, înăltând silueta altor trăiri atât de utile esenței noastre. Ne vom strânge în brațe lent și sincer. Ca o regăsire de sine în celălat. Cu îngăduință și blândețe, dincolo de așteptare și compromis. Ne aveam. Și era bine în răcoarea privirii tale, la adăpost de singurătate....
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre toleranță, citate despre singurătate, citate despre sinceritate, citate despre cenușă sau citate despre cadouri
Parcă-mi era dintr-o dată dorul flămând de răcoare, senin tardiv și miros de gutui aromate. Să mă bată vântul schimbării până ajung să culeg bunătate din toți rărunchii și pe toate drumurile inimii.
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre schimbare, citate despre gutui, citate despre dor sau citate despre bunătate
Buna dimineața, soare!
Buna dimineața, soare,
Cu admirație îți scriu acum,
Mă-nclin în fața ta și sper,
Să-mi fii alături. Să-mi fii loial
Să-mi cânți frumos în fiecare zi
Să-mi fii alături în lumină
Până ce razele soarelui vor apune
Noi ne vom uni în marea albastră
Vom medita la ceas târziu,
Vom fi iubiți până la refuz,
Vom fi împreună, călătorind spre lumi
În care totul e frumos acum.
Vom zăbovi, vom respecta,
Același suflet sincer, creator,
Călători prin viața cea frumoasă,
Călători, ca toți cei rămași în viață.
poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre frumusețe
- poezii despre Soare
- poezii despre suflet
- poezii despre sinceritate
- poezii despre muzică
- poezii despre lumină
- poezii despre iubire
- poezii despre dimineață
Te rog nu-mi lua iubirea! Chiar de s-ar strivi sub greutatea orgoliilor mute toate rasăriturile, chiar de s-ar spune în șoaptă adevăruri închipuite. Nu vreau să-mi fie sfârșit lent și anevoios această lipsă a iubirii nemărginită. Să-mi rămână rugăciuni calde, înălțate din suflet păgân până la usile cerului și câteodată, cu îngăduință, pe gene de văzduh albastru să-mi reazăm visurile firave.
Te rog nu-mi lua iubirea! Ca nu cumva însetat de nevoi primordiale să rămân un biet hoinar în această tragică aglomerație. N-am vreme. Ia cu tine bogățiile, pizma, trufia și nemultumirile. Îngroapă-le cu înțelepciune departe unde n-ajung nici măcar gândurile nestăvilite. Altfel ne vor cotropi fară regret fiecare acces tardiv de bunătate.
Te rog nu-mi lua iubirea! Mai cu seamă când nu sunt vrednică de veșnicia ei în acest amalgam de ispite. Și dacă plâng și sunt furioasă iartă-mă! Poate din mila aceasta nemăsurată o să învăt la rându-mi meștesugul iertării, fără pic de reminescențe.
Te rog lasă-mi iubirea! Dacă vrei îți promit c-am s-o dăruiesc neoprit pentru vindecare. Până rămân pustie, săracă și fericită. Ne-am împărțit! Și noi știm, în lumina tainelor noastre că tocmai iubirea aceasta dăruită ne înalță până dincolo de efemer..
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre înțelepciune, citate despre tragedie sau citate despre sărăcie
Timpul ne fură primăvarile cu miros de răsărit albastru și stăm amândoi, într-o lacomă tăcere ascultându-ne cu atenție gândurile. Un fior plantase cumva sămânța acestei vieți trecătoare la țărm senin de inimă blândă. Simțeam pe tălpile goale amarul vremii și cerul plin de frumos și îndestulare. Puteam să alergăm în voie, fără temeri și așteptări zadarnice din poartă în poartă de suflet firav. Doar până ce vom fi săturați cu iubire și bunătate, până ce se vor îngropa în veșnicie dezamăgirile, uitarea și vanitatea oarbă. O să mă vindec. Rând pe rând, suspin și freamăt și-apoi promit vom sta la umbră de furie și păcat sub un cireș înflorit. N-o să fie nici vânt, nici melancolie și dacă printre respirații de șoaptă vom cădea la învoială cu timpul, nici urmă de regret. Cine știe?
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre melancolie
Într-o zi timpul ne va îngădui rătăcirea, dezbrăcându-ne lent de orgolii, tăcere și promisiuni împlinite pe jumătate. Ne vom opune gândurilor aglomerate, regăsindu-ne cald, submisiv și poate tardiv, dincolo de abstract si necunoscut. Vom respira amurgul cu grijă, trăindu-ne proaspăt și intens, îmbrățișați într-o iubire veche, sărutând pașii clipelor și altarul vieții scăldat în lumină și umbre ispititoare de abis. Ne vom asculta și focul din noi o să ardă mocnit, asmuțindu-ne dorul și păcatele. Siluete negre de fum își vor încinge brâul subtire cu dorințe ascunse în profunzimi de suflet. Înainte de surâsul înalt al razelor o să pătrund în tainele tale, sorbindu-le esența dincolo de vibrație și slăbiciuni. Și marea o să ne scalde în seninul albastru, mușcând din amintiri nemuritoare. O să ne fim. Câte puțin sau totul într-o inimă avidă de NOI, din care vara plină de gust și fericire, nu plecase niciodată...
Andreea Palasescu (4 mai 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre înălțime, citate despre prăpăstii sau citate despre negru
Cum te-aș fi putut găzdui într-o poveste? Să-ți fie literele vii, senine și pline de înțeles ca o fărâmă de bunătate într-o lume aglomerată de rău infinit. Aveam să te scriu frumos, cursiv și lizibil pe margini de văzduh abisal, respirând atingerile goale, pierdute în deșertul uitării. O să ne treacă în fugă prin suflet iernile pline de alb și frigul viselor împlinite pe jumătate. Privirea ta atât de plină de întreg m-ar putea izbăvi de temeri, cucerindu-mă ușor și profund, aruncându-mi trupul în dorințe mocnite, absorbite treptat de poftă și dor. Ne vom strânge în brațe la început de februarie, tăcuți, plini unul de altul până la infinit. Poate adevărul de azi ne va fi ghid în ispite și drumul anevoios, împletit cu umbre de necunoscut.
Andreea Palasescu (26 ianuarie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre prezent
O să reușim împreună cumva. Într-un sens neînțeles, interpretabil. Nu știam încă de unde voi începe să-mi culeg ițele viselor desprinse molcom, într-o senină mângâiere de răsărit. Timpul mușcase din ele cu lăcomie, lăsându-ne esența să curgă tainic în amarul vremii. Fără cuvinte blânde și pregătire în prealabil s-au dezlipit de cer luminile fade, dezbrăcându-ne rapid de aparență și necunoscut. Mi-am acoperit goliciunea regretelor cu haina ta moale si te-am îmbrățișat. Din toată puterea existenței mele șubrede, cumva istovită de vâltoarea aceasta violentă. Știu că înțelegeai. Poate nu pe deplin, însă destul cât să-mi doresc oglindirea în inima ta pentru o fărâmă de veșnicie. Cât să te caut și să te am.
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre viteză, citate despre violență, citate despre existență sau citate despre dorințe
Ți-aș spune
Ți-aș spune că te...
Dar sunt prea emotiv.
Ți-aș spune că te...
În orice décor întâlnesc.
Ți-aș spune că te...
Fără teamă de consecinƫe.
Ți-aș spune că te....
În această viață.
Ți-aș spune că te...
Chiar de n-ai să-mi răspunzi.
Ți-aș spune că te iubesc
Într-un fel nou, absolut.
Ți-aș spune că te...
Dar mi-e teamă că și tu...
poezie de Alin Zamfir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frică sau poezii despre declarații de dragoste
Primul zâmbet al răsăritului de martie, prins în fir împletit de taine nespuse îi strângeau inima mică în căușul razelor leneșe. Dimineața, cu genele lungi, sărutate de umbra proaspătă a zorilor încărcați pe alocuri cu glas de văzhuh nesfârșit iși picta visele în nuanțe calde de lumină. Timpul îi răsărea din priviri și gândul mut, fraged în trăiri se contopea cu întunericul din adâncuri nepătrunse, duale și cumva ispititoare prin dorință și necunoscut.
Andreea Palasescu (15 martie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre pictură sau citate despre lene