* * *
fulgerul nu lovește de două ori într-un loc
nici eu nu pot uita de doua ori pe acelasi uitat
de dimineata mi s-a aratat ecoul a ceva nerostit
si m-am temut ca aceste reguli simple
au fost in vreun fel nefiresc abolite
in departarea acesta din oameni
o sirena isi drege glasul
pentru alarmele viitoare
dar panica stiu se va preface-n liniste
și la un balcon undeva
un om va lansa baloane cu heliu
porumbeii gri pe mai multe voci vor muri
poezie de Luminița Potîrniche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre voce, poezii despre porumbei, poezii despre panică, poezii despre moarte sau poezii despre frică
Citate similare
Nu a fost
Atat de falsa aratare,
Nimic nu esti din ce-ai jurat,
Te-am adorat ca pe o floare,
Dar nu prea esti, m-am inselat.
Te-am descusut asa usor,
Jurai ca ea, cu glas nemernic,
Stiam ca -n orice coltisor
E si lumina, si-ntuneric.
"Sa fim doar noi, sa fim pereche..."
Ori eu, ori altul, ti-e tot una,
Ori acea cunostinta veche,
Ce te urma precum furtuna.
N-am suportat in viata mea
Femeia -ndragostita-n gluma,
Ce spune nu crede nici ea,
Si mai nimic nu isi asuma.
Eu sunt acelasi om, tot unul,
Nu mai simt rani ca altadata,
Am mai patit si-n alte dati,
Nu esti in asta prima fata...
Sufletul meu facut covor,
De toate ce-ati calcat pe el,
Acum il scutur mai usor,
Si e si nu mai e acel....
M-am intarit, sufletul dur
E tot ce mai am amintire,
Am vrut iubirea sa ti-o fur,
Dar ce-am furat n-a fost iubire.
poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Andrei Balan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre lumină
- citate de Vlad Bălan despre lumină
- poezii despre iubire
- citate de Vlad Bălan despre iubire
- poezii despre umor
- citate de Vlad Bălan despre umor
- poezii despre suflet
- citate de Vlad Bălan despre suflet
- poezii despre flori
- citate de Vlad Bălan despre flori
- poezii despre femei
- citate de Vlad Bălan despre femei
- poezii despre amintiri
- citate de Vlad Bălan despre amintiri
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Eu vă spuneam de multe ori în timpul ceremoniilor focului: Învățați să descifrați ce se întâmplă în fața voastră. Aceste ramuri negre, răsucite, din care eu am făcut focul, priviți ce produc: câtă splendoare reprezintă acest foc! Atunci, de ce vă încăpățânați să vă păstrați toate ramurile moarte în sinea voastră, în loc să le sacrificați, pentru ca ele să se transforme în căldură și lumină? Ah, nu, cuvântul sacrificiu îi face pe oameni să tremure, le este mereu frică că vor pierde ceva. Ei bine, ei nu vor avea nici căldura, nici lumina.
Omraam Mikhael Aivanhov în Ce este un maestru spiritual?
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre lumină
- citate despre foc
- citate despre sacrificiu
- citate despre crengi
- citate despre învățătură
- citate despre încăpățânare
- citate despre timp
- citate despre negru
- citate despre moarte
Ploua
Multi parinti n-au ce munci,
Un batran pe strada moare,
Seceta in Romania,
Lor le este dor de soare.
Doua fete isi vorbesc,
Observ suparare mare,
"Doua zile a plouat!"
Si le este dor de soare.
A plouat de doua ori,
Cu tristete scrie-o "doamna"
Pentru cativa cititori,
"Parca-i toamna."
Foamete, sete si moarte,
Nu le simt, dar pot citi...
Ce pacat ca au de toate,
Niciodata nu vor sti...
poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre ploaie, poezii despre zile, poezii despre vorbire, poezii despre toamnă, poezii despre timp, poezii despre muncă, poezii despre lectură sau poezii despre dor
Fiecare om spune două povești: una lui însuși, când nu-l vede și nu-l aude nimeni, alta, celorlalți oameni. De multe ori, aceste două povești nu seamănă între ele. De multe ori, ne trezim în zorii zilei și am vrea să fim într-o altă poveste.
citat din romanul Arlechinul de Natașa Alina Culea
Adăugat de A.T
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre dimineață
Încet, încet te uit... dar nu, nu pot
Rareori ne gândim la ceea ce avem,
dar mereu la ceea ce ne lipsește,
spunând:
Acesta este modul,
în care eu trăiesc în present...
Acesta este modul,
în care definesc eu, cine sunt cu adevărat,
un prost, dar un prost îndăgostit.
Acesta este modul,
în care definesc eu iubirea,
ca pe ceva de sine înțeles... dar fără tine...
Nu te mai visez iubita mea,
încet, încet te uit... dar nu, nu pot.
Nu te mai chem, te-am alung din mintea mea,
și nici nu te mai pot iubi... sau nu.
Încerc doar să par indiferent,
la fel cum ai fost și tu...
Eu acum,
nici nu mai doresc să te iubesc.
Încerc, îmi este greu fără tine,
dar asta este... o suferință, care mă seacă,
... un foc întunecat al răului total...
Nu a fost vina ta
că tu nu m-ai mai iubit,
dar a fost vina ta pentru minciunile,
care cu o candoare prefăcută,
mi le aruncai... crezâdu-mă prost.
Cum de altfel și eram... orbit în iubire...
Acum eu vreau
să mă înțelegi... și să accepți,
nu sunt nici rău, nici indiferent,
dar acum m-am împăcat cu mine însămi,
știind că am reușit să trec
peste focul întunecat,
al unei iubiri neîmpărtășite...
Nici nu exult la gândul,
că acum ai început să mă iubești.
Dar numai eu știu,
cât de greu mi-a fost să te uit,
să mă regăsesc... singur făr de tine...
Îți urez și ție baftă la uitat... sau nu,
undeva, cândva ne vor întâlni,
și vom încerca,
să trece nepăsători unul pe lângă celălalt...
Nu, nu putem,
focul iubirii nu ne lasă,
cădem unul în brațe la altul...
sudați în nemurirea dragostei
... dintre noi...
poezie de Alexandru Ioan Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre foc, poezii despre întuneric, poezii despre început, poezii despre visare, poezii despre vinovăție, poezii despre viață, poezii despre urări sau poezii despre suferință
Fior
Poate-am visat ceva rău și-am uitat,
Poate-i doar pentru că vișinii s-au înflorat,
Poate-i doar vântul ce limpede sună,
Ori pentru că au mușcat astă noapte din lună
Vârcolacii, ori stele prea multe pe față
Mi-au picurat o otravă de gheață,
Ori poate e dimineață.
Cine ești, ori ce ești,
Abur ori duh străveziu de povești,
Care-ai pătruns și îmi macini mereu
Trupul și sufletul meu?
Privesc în oglindă același mi-i chipul
Și buzele groase tăiate ca-n lemn.
Pe pavăza frunții văd bine că nimeni
N-a scris, încă nu, nici un semn.
Dar vorbele-mi murmură: sună-ne,-ncearcă-ne,
Sufletu-și pâlpâie albe chemări,
Ochii îmi ard rotunjiți peste cearcăne,
Inima-și bate ecoul de zări.
Cine ești, ori ce ești,
Abur ori duh coborât din povești,
Undă prelinsă să mă învenine,
Stea fulgerată în mine?
poezie celebră de Nicolae Labiș
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vârcolaci, poezii despre vânt, poezii despre vișine, poezii despre trup și suflet, poezii despre ochi sau poezii despre noapte
Academia e ceva prea mare și prea banal. De câte ori am călcat pe acolo, am dat ori peste prea mulți vizitatori pentru a mai avea putința să admir tablourile, ceea ce a fost îngrozitor, ori peste prea multe tablouri ca să mai pot admira vizitatorii, ceea ce a fost încă și mai rău.
citat clasic din romanul Portretul lui Dorian Gray de Oscar Wilde
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre admirație sau citate despre Academie
Nu știu de ce
Nu știu de ce viața, nu ține mai mult,
Nu știu de ce ața, repede s-a rupt.
Nu știu de ce visul, de-a trăi mai mult,
Invocă Paradisul, ce nu l-am văzut.
Nu știu de ce iubirea, prea repede dispare,
de ce omenirea, dușmănie are.
Nu știu de ce iubirea, apare doar în doi,
Nu știu de ce menirea, prea scurtă-i pentru noi.
Nu știu de ce teama, de lumea neștiută,
Atunci când trecem vama, toți oamenii o uită.
Nu știu de ce, dar cred, că pot trăi de două ori.
În destinul meu mai cred, că pot muri de multe ori.
poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vamă, poezii despre rai sau poezii despre dușmănie
Ochiul magic
Când noaptea nu va fi nici neagră, nici albă
lumina din interior mă va înghiți,
voi uita pe unde am fost și dacă am fost
ori am lăsat la alții ce am avut,
mă voi despărți cu totul de trup
chiar și gândurile mă vor părăsi,
o umbră poate să-și aducă aminte
de soare când m-am ascuns,
voi întra într-un labirint fără ieșire
în care și steaua mi se va topi.
Nu voi mai simți nici vântul, nici ploaia
somnul nu-mi va mai fi somn,
voi iubi altfel decât am știut
fiindcă inimă nu voi avea,
doar un ochi mă va călăuzi
de voi vedea universul întreg.
Tu, iubito, dacă vei fi undeva prin el
am să te recunosc cu ochiul magic.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre somn, poezii despre stele, poezii despre negru sau poezii despre inimă
Se poate considera că raportul dintre comic și cuvântul de spirit constă tocmai în acțiunea spiritului asupra persoanei a treia, conform mecanismului plăcerii comice. Dar nici vorbă de așa ceva: interferența cu comicul nu este valabilă pentru toate spiritele, nici măcar pentru majoritatea lor; de cele mai multe ori, cuvântul de spirit poate fi clar deosebit de comic. Ori de câte ori cuvântul de spirit nu ia forma nonsensului, deci, în cazul spiritelor aluzive și cu două înțelesuri, nu constatăm la ascultător ceva asemănător efectului comic.
Sigmund Freud în Eseuri de psihanaliză aplicată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre comedie, citate de Sigmund Freud despre comedie, citate despre umor, citate de Sigmund Freud despre umor, citate despre plăcere, citate de Sigmund Freud despre plăcere, citate despre cuvinte sau citate de Sigmund Freud despre cuvinte
Eu am trăit pentru meseria mea și asta mi-a afectat de multe ori viața personală. Copiii mei ar putea să îmi reproșeze că, de multe ori, n-am fost alături de ei pentru că eram prea mult absorbit de munca aceasta. Am pus întotdeauna teatrul pe primul plan. Nu am fost cel mai bun soț și nici cel mai bun tată din lume. Totuși, cred că moștenirea spirituală pe care le-o las lor și publicului, mă spală de aceste păcate.
citat din Radu Beligan
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre viață, citate despre viața personală, citate despre teatru, citate despre tată, citate despre soț, citate despre moștenire, citate despre meserii, citate despre căsătorie sau citate despre copilărie
Pădurile Înțelepciunii
Pentru ori de câte ori am pierdut,
Pentru ori de câte ori am dat-o-n bară,
Pentru ori de câte ori am spus "Îmi pare rău",
Pentru ori de câte ori n-am spus
Pentru fiecare inimă care a suferit din pricina mea,
Pentru ori de câte ori n-am întors și celălalt obraz,
Pentru fiecare om căruia i-am provocat pagube
Datorită faptelor sau vorbelor mele:
Nu, nu sunt un ratat.
Știu că nu sunt o cauză pierdută.
Unele lecții se învață mai greu.
Acum am toate lucrurile puse-n ordine.
Regrete? Am multe.
Dacă mi-a fost uneori silă de mine? Mi s-a-întâmplat.
Am plecat de multe ori departe,
Încercând să mă apropii de ceva inedit.
Știu încotro mă-îndrept, știu și calea.
Poate călătoria durează un pic prea mult,
Dar nu toate regresele sunt eșecuri,
Ci doar ocolișuri prin Pădurile Înțelepciunii.
poezie de Aaron Stone, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înțelepciune, poezii despre învățătură, poezii despre păduri, poezii despre pagubă, poezii despre lecții, poezii despre eșec sau lecții de engleză
Lauda Domnului
O, cat de bun esti Tu cu mine, Doamne
Atat de iubitor si rabdator!
Cu cat mai mult cu-atat mai tare
Eu ma topesc de al Tau dor!
Da, stiu, nu sunt decat nimic
Si totusi, Tu mi-ai dat un nume!
De jos nu pot sa ma ridic,
Dar Tu m-ajuti sa-Ti merg pe urme!
Tu ai ales sa pui in mine
Un dar prea sfant, un dar ceresc:
Iubirea Ta si mila pentru oameni
Cum as putea sa Te dezamagesc?
Sa murdaresc eu al Tau Nume
Cu-o bucurie trecatoare?
Cum as putea in cumpana s-o pun
Pe langa jertfa Ta cea mare?!
De-aceea nu mai zic nimic
Caci stiu ce vrei a ma-nvata!
De cate ori va fi sa plang
Ma vei sfinti prin voia Ta!
Ce-as fi eu, Doamne fara Tine
De nu m-ai zidi-n credinta Ta!?
De cate ori am fost in incercari
Mi-ai aratat: cu Tine pot scapa!
Credinta Ta mi-e ca o straja
Si-aleg s-ascult Cuvantul Tau
Sa sfarme a ispitei vraja
Ce da tarcoale sufletului meu.
Nu vreau acestea sa ramana vorbe
La urma cand va fi sa mor...
Ajuta-mi sufletul cu lauda in Tine
Pan' vei veni pe albul nor!
poezie de Andreea Giosanu (2 februarie 2010)
Adăugat de Andreea Giosanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre laudă, poezii despre jertfă, poezii despre bucurie sau poezii despre alb
Mie îndeobște îmi place hârjoana, nu bătaia
De pe un balcon s-a aruncat în gol,
n-a văzut nimeni isprava,
dar nici n-a murit.
A rămas cu handicap fizic de parcă nu-l avea mintal,
dar s-a vindecat de cel mintal
și vrea să trăiască.
Ce absurditate mai e și asta,
nimeni nu știe nici chiar handicapatul.
Doamne îmi zic chiar dacă grădina ta e mare
are și buruieni cât cuprinde,
flori, unele chiar carnivore
și tot ce ne trebuie pentru a trăi în pace,
dar pacea nu e întotdeauna de găsit.
Mie îndeobște îmi place hârjoana, nu bătaia
celor cu mințile întunecate,
ăștia sunt niște animale de luptă
pentru nimicul din ei
și mereu vor să bată, ori să omoare pe cineva fără motiv,
de fapt nu știu de ce,
unii zic din prostie, dar prostia nu e obligatoriu agresivă,
e de multe ori simpatică și naivă,
răul e făcut din greșală și nu predeterminat.
Dumnezeu îi știe pe indivizi
și ce le poate capul,
dar nu intervine,
îi lasă să vadă dacă le pare rău și se căiesc
pentru ai chema la iertare.
De cele mai multe ori nu vin
apoi Dumnezeu se supără și varsă lacrimi pentru nevinovați,
pe restul îi cheamă la judecata aspră.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (23 iulie 2017)
Adăugat de Llelu Nicolae Valareanu(Sarbu)
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prostie, poezii despre pace, poezii despre handicap, poezii despre zoologie, poezii despre violență, poezii despre supărare sau poezii despre religie
Gabarit depășit
te-am iubit
și mi-am ieșit din mine.
nu mai sunt cai
feroviare, stii bine,
cai ocolitoare,
nici atât.
s-a vitrificat
dimineata ca o lacrima,
pe cand stam eu asa
si ma depaseam
in masura.
ochiul tau imperfect
ma cumpara,
ma desconsidera,
atat cat ti-a permis
uitatul de rezerva.
eu ma închpui
asa de mare
încât te acopar
cu o geana de mila.
am greșit,
te-am iubit
pana mi-am iesit din mine.
fără vreun sens
femeia care am fost
se lipește darnica
de femeia fara nici o fata
și te îngâna.
mi-a fost atat de dor de tine
încât mâna care mă sugruma
poartă numele tău.
poezie de Luminița Potîrniche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre mâini, poezii despre imperfecțiune, poezii despre greșeli, poezii despre depășire sau poezii despre căile ferate
Nu știu dacă ați trăit vreodată o asemenea stare. Nu ești nici mort, nici viu. Te simți ca un foc care abia mai pâlpâie, gata să se stingă. Stai cu ochii deschiși, te uiți într-un punct fix, dar nu vezi nimic. Și nici nu te gândești la nimic decât la propria ta oboseală de a trăi și de a muri. Răstignit undeva între viață și moarte, nu ești bun pentru niciuna dintre ele. Parcă plutești în derivă și aștepți să fii aruncat pe un mal, ori al vieții, ori al morții, ți-e egal.
Octavian Paler în Viața pe un peron
Adăugat de Rovena
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Octavian Paler despre viață, citate de Octavian Paler despre moarte, citate despre ochi sau citate de Octavian Paler despre ochi
Crăciun fără voi...
cum ar putea fi un Craciun
fara miros de brad... si cozonac
sau fara vinul dulce... bun...
si far' sa m-asteptati in prag?
Craciunul nu mai e la fel,
si nici nu va mai fi vreodat'
caci astazi casa e altfel,
si voi... amandoi ati plecat...
si era bine langa voi,
si eram fericiti cu toti,
iar astazi suntem numai noi,
si v-am rugat sa nu plecati.
dar Dumnezeu v-a luat la El
si inca nu ne vine-a crede
si stim ca stati acum cu El
dar nu degeaba, ci de veghe.
dar viata merge inainte,
asa cum voi mereu ne-ati spus,
mi-e dor de tine, drag parinte,
ce astazi ma veghezi de sus.
si imi lipsesti, iubita mama,
dar stiu ca de sus ma veghezi,
stiu... bine stiu... dar imi e teama
si ma-ngrozesc ca nu ma vezi.
azi am ramas doua surori
care isi plang parintii,
dar care stiu ca-n urma lor
vor veni oameni... altii...
poezie de Ana Maria Tifigiu (16 ianuarie 2009)
Adăugat de Ana Maria Tifigiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vin, poezii despre prezent, poezii despre mamă, poezii despre cozonac sau poezii despre brazi
Ceva ca rugaciunea
Nu stiu ce am,
Ca nu dorm cand dorm
Nu stiu ce am,
Ca nu sunt treaz,
Cand stau de veghe.
Nu stiu ce am,
Ca nu ajung nicaieri,
Cand merg.
Nu stiu ce am,
Ca stand pe loc
Sunt, hat , departe.
Doamne, din ce fel de huma
M-ai luat in palmele tale calde
Si cu ce fel de saliva
Ai amestecat si-ai framantat huma-mi?
De nu stiu ce am
Ca exist,
Nu stiu ce am
Ca nu mai am nimic,
Decat pe tine.
poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Enache Andreia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Marin Sorescu despre somn, poezii despre existență sau citate de Marin Sorescu despre existență
Marea Apă Gri
S-au întâlnit doi oameni, s-au întâlnit doi oameni
Care poate nu se vor mai întâlni niciodată
Două firișoare de nisip, două fire de iarbă,
Două ițe trecute prin aceeași spată
Lângă Marea Apă Gri.
Două mâini s-au strâns, două inimi s-au atins;
Iar noi, adunați aici în această seară
Nu vom uita, poate nu vom uita,
Unde ne-am întâlnit toți trei ultima oară
Dincolo de Marea Apă Gri.
Două pahare pline, două pipe cu tutun
"Înălțăm pentru norocul nostru, frate, cupa!"
Și, după ce ciocnim, noi bem
Urându-ne voiaj bun și vânt din pupa
Pentru a traversa Marea Apă Gri.
Trei oameni au plecat, unul a rămas pe mare,
Păcatele lui și-ale noastre-s acum cu el,
Dumnezeu să-i odihnească sufletul!
Cinci oceane și-l revendică-n salinul lor castel.
O, Doamne! A Ta-i Marea Apă Gri!
Dar eu sunt încă viu, și tu ești încă viu,
Și destinul ne-a aruncat aici pe amândoi
Tovarăși adevărați, dar odinioară... am fost trei,
Iar unul nu mai este azi cu noi
Lângă Marea Apă Gri.
Un spațiu pentru respirat, un pat pentru odihnă,
Lumini blânde, potir plin de dus la buze;
Apoi, iarăși și iarăși,
Fără griji și fără călăuze
Pornim pe Marea Apă Gri.
S-au întâlnit doar doi acolo unde se-ntâlneau trei
Cu înjurături și râsete răsunătoare;
Și trece, trece Ziua noastră,
Urmată apoi de Noaptea mare
Dar, oh, oh, Marea Apă Gri.
poezie de Edwin James Brady, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre fumat, poezii despre seară, poezii despre râs, poezii despre odihnă sau poezii despre ocean
De pe marginea fântânii
Probabil că din praf se mai nasc încă stele
Evoluția speciilor este încă posibilă...
Zeii totuși au pierdut ceva teren
Au câștigat teren doar zeii-cimpanzeii!
Se trage încă clopotele la biserică
Nu totdeauna, dar se mai trage;
Colindătorii vor dispărea în curând
Pentru a lăsa mai mult loc pe metrul pătrat;
Copacii vor deveni mai subțiri și mai rari
Pentru a lăsa mai mult cer senin;
Porumbeii vor exista la infinit
Se vor albi chiar, cu timpul;
(iată o întrebare pentru toată suflarea:
de ce porumbeii sunt nemuritori?!)
În general, schimbările vor fi minime
Din oameni tot oameni se vor naște
Pe nisip vor rămâne urmele viitorilor pași
Chiar dacă mai rare, mai adânci și mai triste...
Mi-e dor de foșnetul pierdut al pădurii
Rezemat cum stau de marginea fântânii;
Vedeți, toate astea le-am spus de pe marginea fântânii
Azi, martie 17, o mie nouă sute...
poezie de Mihail Mataringa (17 martie 1985)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre naștere, poezii despre tristețe, poezii despre schimbare sau poezii despre posibilitate