
* * *
Suntem dezbinaţi în două părţi care se ceartă, strigă...
Şi nu ştiu care-i a treia parte, cea care câştigă.
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Citate similare

Mă tem că vom rămâne dezbinaţi până vom ajunge minoritari.
aforism de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!



40 de aforişti reuniţi într-o colecţie memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referinţă!
Cuplu modern
se ceartă câteodată
dezbinaţi în două cete
şi se luptă să-mpartă
vremelnica dreptate
a sexului opus
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tragedia nu e că oamenii se mai ceartă din când în când, ci că nu sunt dispuşi să renunţe la propriul orgoliu şi să accepte că "vina" e undeva între ambele părţi, iar ea contează prea puţin în comparaţie cu găsirea unei soluţii. Vorba aia: când ţii ca orbul de bâtă de ideea ta, s-ar putea să piezi din vedere faptul că şi tu eşti parte activă a problemei care s-a ivit.
citat din Marius Simion
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Două fire
Noi suntem două fire diferite,
Urzite-n cer, să fie împletite
În şnurul unui singur mărţişor...
Aşteaptă-n taină... primăvara lor.
poezie de Marius Robu (1 martie 2022)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Consolare faţă de autointitulata Casă Regală a României
Nicicând nu mi-a făcut deloc plăcere
Să ştiu că am avut străini stăpâni,
Dar, după cum se ceartă pe avere,
Şi de n-au fost, au devenit români.
epigramă de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Recunosc, nu ştiu ce e femeia. Mai grav este că sunt multe femei care nu ştiu asta.
aforism de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Lui Ics, care vrea să servească două cauze deodată
Nu te scuza că te-nţeleg,
Citesc în tine ca-ntr-o carte?
Voieşti să fii în două părţi
Spre-a nu rămâne "într-o parte"!
epigramă de Alexandru Macedonski din Palatul de Justiţie (2001)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!




Am două scuze
Ai cele mai frumoase mâini din lume,
Două icoane albe, fără nume,
La care ochii mei, sincer să fiu,
Se-nchină pe furiş, de când le ştiu.
Şi parcă le-ar cunoaşte de o mie
De ani, sau poate chiar de o vecie,
Că le-ndrăgesc atât de mult, încât,
Când le privesc, le trece de urât.
În mâna mea, o mână ţi-am luat.
- Ce este?- spontaneu m-ai întrebat.
Nu ştiu ce ţi-am răspuns, dar te-am minţit;
Eram şi îngheţat şi fericit.
poezie de Marius Robu (4 decembrie 2021)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Stelele care cad nu ştiu poveşti cu oameni care se înalţă.
aforism de Marius Robu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!


Cei care spun adevărul sunt şi mai puţini decât cei care îl ştiu.
aforism de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Suntem un popor de sfinţi care se martirizează, dar nu se maturizează.
calambur aforistic de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Lui X, care vrea să servească două cauze deodată
Nu te scuza, că te-nţeleg,
Citesc în tine ca-ntr-o carte,
Voieşti să fii în două părţi
Spre-a nu rămâne "într-o parte".
epigramă de Alexandru Macedonski
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!



Ce e al omului
Să plângem, ştim. Ne naştem învăţaţi.
Să râdem, nu. Dar suntem educaţi.
Da, râsul unui om e-n parte copiat,
Dar plânsul unic e, al său cu-adevărat.
poezie de Marius Robu (26 august 2021)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă nu ştiu care-i cea mai bună religie, ştiu însă care-i cea mai importantă relaţie şi ştiu că sunt religii care te ajută să-ţi dezvolţi relaţia proprie cu Dumnezeu, fără de care nu poţi ajunge să moşteneşti Viaţa, oricât de religios ai fi.
Ioan Hapca în Diverse gânduri, reflecţii, sfaturi şi poveţe în slujba unei vieţi cu scop
Adăugat de Roxana Leopold
Comentează! | Votează! | Copiază!


* * *
Omul are principale
Două părţi esenţiale:
O parte care gândeşte
Şi alta care-o hrăneşte.
epigramă de Gheorghe Ionescu din Judecătoriada (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Generalul conduce lupta, soldatul obţine victoria, dar de câştigat câştigă întotdeauna a treia parte.
aforism de Mihail Mataringa (19 ianuarie 2013)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!


Cei care cred că m-au redus la tăcere nu ştiu că eu, când tac, scriu.
aforism de Marius Robu (21 aprilie 2021)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Există un loc în care ai rămas cum te ştiu eu, Iar acesta, mi se pare că e chiar sufletul meu!
aforism de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Declaraţie de dragoste
Noi suntem două vârfuri de copaci
Îndrăgostiţi numai de-o lumină
Cu toate că tulpinile, stângaci
Ne sunt cam despărţite de-o mejdină.
Sorbim lumină doar dintr-un tacâm
Ce se numeşte cer, şi nu ne cere
Decât să fim ce suntem: Eu salcâm
Tu pom cu roadă care face mere.
Nu voi primi să muşc din rodul tău
Chiar dacă sunt flămând precum un lup
De tine şi de bine şi de rău
Şi tac. Tăcerea veşnic n-am s-o rup.
poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


STILOUL MEU E ÎN DOLIU, MI-A MURIT A DOUA MAMĂ
Azi, tristeţea absolută
Mi-a trimis o veste care
Nu poate fi abătută
Şi nu are consolare:
Doamna mea Învăţătoare
Care mi-a ţinut în mână
Mâna dreaptă, cu răbdare,
Scrisului să îi rămână
Roabă pentru veşnicie,
A plecat la cer, se pare,
Îngerilor să le fie
Mamă şi învăţătoare
Bună, sfântă, ca şi mie...
Plâng şi simt şi spun cinstit
Că din mine, cel ce scrie,
Azi o parte a murit.
Dumnezeu să te iubească,
Iar pe Mama de-o-ntâlneşti,
Spune-i, sufletul să-i crească,
Doamnă blândă, că tu eşti
Cea care mi-a pus în mână
Un stilou negru şi care
Îi promit c-o să rămână,
Prin ce scriu, nemuritoare.
Doamne, cu lacrimi în gene,
Fă două cununi de stele
Acestor două Elene,
Două Mame ale mele.
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
