Cobor la malul mării
Dimineața cobor la malul mării
unde, după un anumit orar, valurile
se rostogolesc spre țărm sau spre larg.
Spun, oh, sunt atât de nefericită,
ce trebuie
ce-ar trebui să fac? Iar marea-mi răspunde
cu glasul ei fermecător:
Iartă-mă, am mulțime de treburi de făcut.
poezie de Mary Oliver din O mie de dimineți, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre nefericire sau poezii despre dimineață
Citate similare
Con invers
o fereastră a mării pătrunde
printre jaluzele
oamenii fac opțiuni irevocabile
trei dus-întors una
doar dus
iar unde se întâlnesc
putem să ne vedem pe noi
acolo unde
zidurile sunt împovărate de
apăsare
greutate care face toate ceasurile
să meargă
spune-mi
de ce nu părăsesc camera asta
de ce
tu ești așa reală și eu un biet poem învechit
spune-mi de ce cobor spre salonul 3
spre camera rotundă
spune-mi de ce surâsurile trec la
o oră distanță dincolo de
suferință
gaudi nu face asemenea promenade
poezie de Alexandru Velisar
Adăugat de Ina Carlan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre timp, poezii despre suferință, poezii despre poezie, poezii despre ore, poezii despre greutate sau poezii despre ceas
Glezna rănită
În umblet pe țărm
s-a rănit glezna în cioburi de scoici.
Apa se-ndură și-i alină durerea
în dantelă de spumă.
Ce trup și ce viață se târăște la marginea mării?
De ce-s mute cuvintele pictate-n nisipurile fine?
Cărarea-i prea strâmtă
să vezi clar între lumi,
e mult prea îngustă.
Îngrozit să te frângi de trădări,
nici nu vrei să privești,
prea mult ai fost înșelat.
Naivitatea copilului din tine,
atinsă dureros,
tânjește după ce n-a fost să fie.
În fântână adâncă-i căzut
copilul din tine.
De te iubești, lasă-l să lupte,
să se salveze
prin rugă spre binele tău.
Despuiat de candoare,
te-ai făcut mare acum.
Știi oare
la ce-ar trebui să fii mai atent?
Ce-ar trebui să iei în considerare?
Din glezna rănită o iubire stă să-nflorească!
Așteaptă doar o privire!
poezie de Silvia Cuzum
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre durere
- poezii despre copilărie
- poezii despre viață
- poezii despre trădare
- poezii despre salvare
- poezii despre nisip
- poezii despre naivitate
- poezii despre inocență
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Vis... la malul mării...
Răsare-n ochi
speranța
unui zbor
în visul
nemuririi...
Cu degete subțiri
atingem versuri
înșirate-n
cărți eterne...
Și gândul
zboară
spre liniștea
cuvântului
șoptit
la malul mării...
poezie de Viviana Milivoievici (3 februarie 2016)
Adăugat de Viv
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre visare, poezii despre versuri, poezii despre gânduri, poezii despre degete, poezii despre cărți sau poezii despre cuvinte
De ce mă trezesc devreme
Te salut, soare care-mi luminezi fața.
Te salut, pe tine care faci dimineața
și o desfășori pe câmpii,
și peste petalele lalelelor,
și peste zorelele ațipite,
și luminezi ferestrele, chiar și pe ale celor
răutăcioși sau nemernici
îți spun ție, care știi să te rogi cel mai bine,
steaua mea dragă, aflată
acolo unde te afli în univers
pentru a ne păzi de noaptea beznei veșnice,
pentru a ne mângâia cu lumina ta caldă,
pentru a ne îmbrățișa cu razele luminii
bună dimineața, bună dimineața, bună dimineața.
Privește-mă cum îmi încep ziua
Binevoitoare, plină de fericire.
poezie de Mary Oliver, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre superlative, poezii despre stele, poezii despre noapte, poezii despre lalele, poezii despre fericire sau poezii despre Soare
Frânturi
Cobor la malul mării.
O, cum sclipesc toate-n lumina zorilor!
Cochiliile melcilor de mare, sertarele sparte-ale stridiilor,
turcoazul midiilor desfăcute,
melcii lună cu rozul lor pal, cicatricile lipitorilor marine
nimic, dar nimic, întreg sau ferecat, toate zdrențuite, crăpate,
lepădate de pescăruși pe pietrele-înnegrite, toate uscate.
Parcă-ar fi clădirea unei școli
de mici cuvinte...
mii de cuvinte.
Mai întâi încerci să-înțelegi semnificația fiecăruia,
zuruitul, frunzele saschiului, scoicile
încă pline de lumina lunii.
Apoi, încetișor, începi să citești întreaga poveste.
poezie de Mary Oliver, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre roz, poezii despre școală, poezii despre lumina lunii, poezii despre lectură, poezii despre frunze sau poezii despre Lună
Tărâm de vis
Sub razele lunii,
Pe malul mării
În tainele iubirii,
În mijlocul fericirii.
Iubirea a-nceput
Cu primul tău sărut
Cu prima ta îmbrățișare,
C-un zâmbet ca un soare!
Valurile se izbesc de țărm,
În crâncena furtună...
Noi suntem împreună;
Doi visători... plini de dor.
O aripă de înger ne-a îmbrățișat
Pentru-o clipă, eterna-nsuflețire,
Am simțit pasiune, nu iubire.
Cum a venit așa-a plecat.
Iar noi ne avântăm în larg,
Purtați de valuri ce se sparg!
La orizont;încet, departe,
Ochii noștri se îmbată de culori în noapte.
poezie de Anamaria Fofiu
Adăugat de Anamaria Fofiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre îngeri, poezii despre zâmbet, poezii despre sărut sau poezii despre ochi
Lucrurile n-ar trebui să fie atât de grele
O viață trebuie să lase
semne adânci:
urmele pe unde ea
s-a dus și de unde s-a întors
ridicându-și corespondența
sau mutând furtunul
în grădină;
unde stătea
în fața chiuvetei,
un loc uzat, bătătorit;
sub mâna ei, clanța ușii
de-atâta frecat
a devenit albicioasă;
tivul pe care ea
obișnuia să-l pipăie
în întuneric
aproape a dispărut.
Lucrurile trebuie
să-i păstreze amintirea.
Drumul
unei vieți trebuie să
rămână marcat;
trebuie să poarte cicatrice.
Și când viața se oprește,
un anumit spațiu
nu contează cât de mic
trebuie să rămână zgârâiat
în urma marei parade
cauzatoare de pagube.
... Lucrurile n-ar trebui să fie atât de grele.
poezie de Kay Ryan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre întuneric, poezii despre pagubă, poezii despre mâini, poezii despre devenire sau poezii despre amintiri
Sbuciumare (pe digul de la farul din Constanța)
încântat de acel farmec
Ce-l dă liniștea-nserării,
Rătăceam pe malul mării
Legănându-mă molatic.
Valurile ei, la țărmuri,
Se izbeau cu grea furie
Iar o dungă purpurie
O-ncingea la orizonturi.
Și din pieptul ei, un urlet
Se tot sbuciuma prin valuri
Se-nălța în sus spre maluri
Ca-ntr-al tunetului umblet.
Ea voia să se reverse
Peste dig să se repeadă;
Ci iar trebuia să cadă
Valurile sale dese.
......................
O, la fel și truda noastră
De-a ne ridica mai sus
Decât Dumnezeu ne-a pus,
E zadarnică și proastă.
poezie clasică de Nicolae Martinescu din Brevi finietur... (1926)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre religie, citate de Nicolae Martinescu despre religie, poezii despre prostie, poezii despre furie sau poezii despre Dumnezeu
Eterna căutare
Sunt liniștea din marea-mi frământare,
Sunt cer albastru-n volbură de nori,
Furtună sunt și țărm în alinare,
Sunt fulgerul din ochi mângâietori.
Mă risipesc, în nopți cu lună nouă,
În lumea ne'mplinitelor dorinți
Și mă preling, în scurgere de rouă,
Din ochii triști ai stelelor fierbinți.
Sunt inima închisă într-o stâncă
Desprinsă dintr-un munte de-un destin
Ce-o vrea ferită în tăcere-adâncă
În altă lume, pe un țărm străin.
În liniștea din marea-mi frământare,
Sunt suflet... în eternă căutare.
sonet de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tristețe, poezii despre suflet, poezii despre stânci, poezii despre rouă, poezii despre nori sau poezii despre munți
Autoarei romanului "Pe malul mării"
Ajuns la marginea răbdării,
Aș vrea să-ți spun părerea mea:
Decât să scrii "Pe malul mării",
Mai bine te-aruncai în ea!
epigramă de Virgiliu Slăvescu din Antologia epigramei românești, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Glasul sirenei din nou
Mă strigă valul mării și dorul tău mă leagă:
Am sânul de femeie și trupul de delfin.
Trirema-naintează și ape noi dezleagă,
Iar cornul lunii palid se-apleacă în declin.
Mă strigă valul mării și Echo trist răspunde,
Și scoicile sonore din zări în zări se frâng...
Aruncă-ți iar, străine, cântarea ta pe unde,
Sa nu aud talazul și apele ce plâng.
Mai cântă, ca sirena sa fie iar femeie!
Căci iată se înalță cu murmur milenar
Lung marea să-și recheme puternic a ei zeie...
O, tu, ce stai pe proră, ridică glasul iar!
poezie celebră de Ion Pillat din Eternități de-o clipă
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre muzică, poezii despre apă, poezii despre plâns, poezii despre femei, poezii despre dor sau poezii despre delfini
Doi pași
Eu n-am făcut un pas spre tine,
Tu n-ai făcut un pas spre mine;
Rămas-au doi
Pași între noi.
De-aș fi făcut un pas spre tine,
Și-ai fi făcut un pas spre mine,
N-ar mai fi doi
Pași între noi.
Iar dacă fac un pas spre tine,
Dar tu nu faci un pas spre mine,
Nu mai sunt doi
Pași între noi.
Tu, dacă faci un pas spre mine,
Iar eu nu fac un pas spre tine,
Tot n-ar fi doi
Pași între noi.
De fac un pas, dar nu spre tine,
Și faci un pas, dar nu spre mine,
Iar nu sunt doi
Pași între noi.
De-aș fi făcut un singur pas,
Un singur pas ar fi rămas
De pus, nu doi
Pași, între noi.
Eu, primul pas dacă-l făceam,
Un singur pas doar mai aveam
Pus între noi,
Nu doi, nu doi.
poezie de Marius Robu (9 septembrie 2021)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu vreau doar să vizitez lumea, vreau să spun că fac parte din ea.
citat din Mary Oliver
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trei pescari
Trei pescari au ieșit în larg, deși-n ziua-aceea n-ar prea fi vrut,
Navigând spre vest, în vremea ce soarele-apunea;
Fiecare se gândea la femeia care l-a iubit mai mult,
Iar copiii i-au urmărit pe valuri până-a răsărit întâia stea:
Pentru că bărbații trebuie să muncească, iar femeile să plângă,
Și la câștigul mic la masă multe guri or să se strângă
Chiar dacă valurile la bara portului neîncetat suspină.
Trei soții stăteau în turnul farului privind în depărtare,
Ele-au aprins fitilul lămpilor în seara prevestind dezastre,
Au văzut cum se-întărește vântul și cum vine ploaia în rafale,
Cum se rostogolesc norii vineți, spintecați de fugere albastre.
Dar bărbații trebuie să muncească, iar femeile să plângă,
Deși furtunile-s imprevizibile, iar apele adânci și noaptea lungă
Iar valurile la bara portului neîncetat suspină.
Trei leșuri zăceau pe plajă în nisipul strălucind sub soare
La ora mareei joase, în dimineața tânără ca o mireasă;
Iar femeile-și frângeau mâinile bocind cu lacrimi amare
Pe cei plecați, pe cei care nu se vor mai întoarce-acasă;
Pentru că bărbații trebuie să muncească, iar femeile să plângă,
Și-apoi vine uitarea, și cu uitarea somn bun pe partea stângă;
Și-apoi adio, tu, bară a portului și, voi, suspine lungi.
poezie clasică de Charles Kingsley, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre căsătorie, poezii despre femei și bărbați, poezii despre vânt, poezii despre uitare, poezii despre tinerețe, poezii despre soție sau poezii despre soț
Marea nu pierde nimic
MAREA este întinsă.
Marea îmbrătișează țărmul din Chesapeake, sub soarele apusului,
și ultima stea, dimineața, deasupra culcușurilor de stridii,
și bărcile întârziate-n larg ale oamenilor singuri.
Cinci case albe pe-o fâșie îngustă de pământ... cinci zaruri în căutarea șansei.
Nu demult... marea era întinsă...
Iar astăzi marea nu a pierdut nimic... ea păstrează totul.
Sunt înnebunit după mare.
Fac cântece despre mare, plâng toate plânsetele mării,
am uitat atât de multe cântece-ale mării și-atât de multe plânsete-ale mării.
Sunt înnebunit după mare.
La fel, cei cinci oameni cu care-am împărțit, odată, un pește fript
într-un cort din prelată pe timpul unei furtuni de nisip.
Marea știe mai multe despre ei decât ar putea ști vreodată ei înșiși.
Ei știu doar cum îmbrățișează marea și că nu-ți mai dă drumul niciodată.
Marea este întinsă.
Marea trebuie să știe mult mai multe lucruri decât oricare din noi.
poezie clasică de Carl Sandburg, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zaruri, poezii despre prezent sau poezii despre pești
Pe malul mării
Stau pe malul mării, valurile ascult
Mă-ncălzesc la soare, însă vreau mai mult
Cerul e albastru, pescărușii zboară
Roiuri de albine acum mă-nconjoară
Briza răcoroasă spulberă nisipul
Văd și două stele ce-și arată chipul
Pacea mă cuprinde, cerul sus se ține
Dar cât de plăcut e când te văd pe tine.
Fiindcă ceru-albastru pare că pălește
Când a mea privire ochii-ți întâlnește
Și deși e soare toată dimineața
Eu prefer să plouă, dar să îți văd fața
Ce încerc să spun cu mintea haihui
E că îmi doresc ca tu să rămâi
Mare, soare, stele, roiuri de albine
Eu renunț la toate, dar nu și la tine.
poezie de L. Kimberley Simpson, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ploaie, poezii despre pace, poezii despre dorințe, poezii despre briză sau poezii despre apicultură
Flotila de baleniere
În urale, balenierele-au părăsit portul
Când vântul dinspre țărm bătea spre mare
Și lumea se-ngrămădea pe cheu și saluta
Flotila care se avânta într-o aventură uimitoare.
Pentru că erau acolo PORUMBIȚA și GÂND BUN
(O, vântul dinspre țărm bătea spre mare!)
Și POLLY DIN SLEIGHTS cu velele ei noi;
Eu doar spre MARY JANE priveam în acea zi de sărbătoare!
O, căpitanul Thwaites de pe MARY JANE,
Când vântul dinspre țărm bătea spre mare,
A ieșit de-atâtea ori cu nava lui în larg,
Era omul care onora orice provocare.
Erau acolo Jack din Grosmont și Tom din Staith,
(O, vântul dinspre țărm cum mai bătea spre mare!)
Jim din Hayburn, Wyke cel Arătos și mai era
Robin Hood Will, flăcăul meu făr-asemănare.
Willy-al meu m-a sărutat în fața tuturor
Când vântul dinspre țărm bătea spre mare;
Willy-al meu a urcat ultimul la bord
Și și-a fluturat bereta spre mine la plecare.
Și astfel au plecat din port, lăsând uscatu-n urmă,
Când vântul dinspre țărm bătea spre mare;
Deja vedeam parcă gheața sub etrava navei lor
Și sloiurile-n derivă prin frigul nopților polare.
Treceau luni de zile și soseau alte și-alte luni de zile,
Și vântul dinspre țărm bătea spre mare;
Și de multe ori mama-n nopțile furtunoase
Plângea cu mine curgeau lacrimi, multe și amare.
Dar când, în septembrie,-a urcat pe cer luna plină,
Iar vântul dinspre mare bătea către uscat,
Flotila balenierelor noastre fericită sărbătoare
S-a întors acasă din mările nordului înghețat.
Oamenii s-au strâns pe cheu și le-au întâmpinat,
Iar vântul dinspre mare bătea către uscat;
De la orologiul primăriei și până la farul de pe dig
O mulțime de popor aplauda neîncetat.
Le-am văzut din vârful scărilor vechii catedrale
Când vântul dinspre mare bătea către uscat
Și valurile dansau vesel sub bompresurile lor,
Și-n bordul de sub vânt fulguia talazul înspumat.
Le-am văzut de lângă scările vechii catedrale
Când vântul dinspre mare bătea către uscat;
Și nava din fruntea flotilei noastre de baleniere
Tocmai dubla farul*, cu pavoazul cel mare ridicat.
O, erau acolo PORUMBIȚA și GÂND BUN!
(Vântul dinspre mare bătea încă spre uscat ),
Se vedeau, roșii, velele lui POLLY DIN SLEIGHTS
Și întregul echipaj era pe punte adunat.
Încet-încet toate-au depășit farul de intrare,
Iar vântul dinspre mare bătea către uscat
Și, la dane acostate, și-au găsit odihna-n port,
Lungul lor voiaj odată terminat.
Dar unde, vai, unde-i oare MARY JANE,
Vântul bătea dinspre mare spre uscat!
Mulți, își strângeau acum iubita-n brațe...
Pe mine iubitul de când nu m-a-mbrățișat?
Of, spuneți-mi unde-i MARY JANE,
Acum, iată, vântul bate dinspre mare spre uscat!
"Mary Jane cu întregul echipaj
În largul oceanului s-a scufundat!"
Duceți-mă acasă la scumpa mea mamă,
Deși vântul bate dinspre mare spre uscat;
Niciun talaz nu-mi va lovi iubitul,
Făr-a se izbi întâi de sufletu-mi înfrigurat!
Duceți-mă acasă, căci de astăzi nu-mi mai pasă
Dacă vântul bate dinspre mare spre uscat;
Willy-al meu zace în abisurile morții,
Dar inima lui bate în pieptul meu ca altădat'.
* A dubla farul nava, în marșul ei, ajungând la travers de far (farul aflându-se într-o direcție perpendiculară pe axa longitudinală a navei).
poezie de Arthur J. Munby, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre gheață, poezii despre zile, poezii despre sărbători, poezii despre sfârșit sau poezii despre roșu
Promisiuni
E-o vreme potrivită de visare
la tot ce-a fost sau, poate, va veni
atunci când voi putea călători
privind, lipsit de griji, departe-n zare.
Nu mai e mult, iar timpul mă îndeamnă
să vreau să se întâmple ca în vis,
tot ce, în zi, consider interzis,
cu tot ce îmi aduce sau înseamnă.
Te chem să mă ajuți, să fac traseul
spre locuri ce-am visat sau am dorit
când tot priveam, tăcut, spre șemineul
ce corpurile noastre-a încălzit,
iar gându-mi se-ntrecea cu alizeul...
Iubito, iartă-mă, am adormit!
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tăcere, poezii despre somn, poezii despre promisiuni, poezii despre interdicții sau poezii despre corp
Aceasta e muzica a doua: cea a mării, a valurilor care se nasc în larg și se avântă fără experiență spre țărm. Dar țărmul le spulberă visurile și speranțele, căci se izbesc de stâncile reci, și pier bătrâne pe plaja din aur brun, roșiatic.
Francesca Buta
Adăugat de Francesca Buta
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre visare, citate despre stânci, citate despre plajă, citate despre naștere, citate despre muzică, citate despre bătrânețe sau citate despre aur
Omul mării
Marea-l va izbi mereu cu valurile,
dar coastele lui albe de piatră spălată
călărind pe pânzele spumei
sau pe hula de fund, sau pe talazurile
cu-albatroși
sunt ale unui om încăpățânat.
El cheamă furtuna, el
trăiește din ea! Instinct
cu temeri care nu sunt temeri,
ci ghimpii extazului,
o licoare secretă, un foc
care-i inflamează sângele
până când acesta devine-atât de rece
încât stâncile par să sară în mare,
și nu marea să le îmbrățișeze. Ele se-avântă
spre larg pentru a prinde navele
sau chiar cerul care
se apleacă spre-a fi sfâșiat.
Acestora el le strigă,
acesta sunt eu! Eu sunt aceste stânci!
În lipsa mea nimic nu poate râde.
poezie de William Carlos Williams, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre râs, poezii despre încăpățânare, poezii despre sânge, poezii despre instinct, poezii despre frică, poezii despre foc sau poezii despre alb