Lumina

era atât de frig şi era toamnă
cădeau frunze uscate pe alei
păşeam prin galaxii
purtând în mână cerul
o pasăre pe drumul de tăceri
se scurgea orizontul pe aripi
eram pribeagul rătăcit în prag
dansam în palma clipei, o secundă
sub cerul ars al unui timp ucis
se stingeau şi muguri de lumină
ecoul trist al unei lumi zăcând
în lanţul ultimului gând
era târziu şi era noapte
eu adunam grăbit în palme şoapte
mă ard cu ceara ce curge de pe pleoape
la focul ultimului opaiţ
uneori răsfiram minutele între tăceri, dureri
ale unei lumi strivită de păcate
eu căutam lumina în petale de flori
în dimineaţa crudă când raze se spărgeau de geam
trezind o lacrimă din pleoapa aplecată

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

era atât de frig şi era toamnă
cădeau frunze uscate pe alei
păşeam prin galaxii
purtând în mână cerul
o pasăre pe drumul de tăceri
pe aripi se scurgea orizontul

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe ţărm

am obosit să scriu pe ţărmul lumii
povestea unui om ce a iubit odată viaţa
mi-am rezemat tăcerea
de sunetul clopotului stins în clipocit de ape
orizontul dispăruse printre veacuri uitate
ţipau crengi despuiate de frunze
plecau apoi spre noua cale
unind clepsidra spartă de vise abisale
pe cerul lumii despletit de voaluri ireale
treceau iar raze fără nume prin flori fără petale
mă apăsa însingurarea
uneori mângâiam apusul cu palma
frământând aripi din nisip
scriam pe zidurile cetăţii cu cioburi de suflet
pe jos zăcea pana arsă de gânduri
lumina tăcuta odisee
a unui poet ce s-a crezut odată zeu
creştea parfum de crini pe aleile din ţintirim
eu adunam din colburi cenuşa sufletului meu
cânta în taină marea
povestea ultimului suspin
din lut creeam noi lumi în licăriri de gânduri
şi înfloreau pe aleile din parc iubiri
se scuturau şi ramuri de tăceri abstracte
pe ţărm a mai rămas un om şi o idee
târziu a coborât şi ea
clădind în doi o lume nouă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un om, o pană, un gând

pereţii îmbrăţişau cerul
era târziu, îngrozitor de târziu
nu am ştiut cum au trecut
clipa, lumea, totul
eu adunam stele în palme
se rostogoleau haotic printre degete
mereu le încurcam la numărat
cădeau raze de lună pe pietre fierbinţi
stol de păsări ţipau în tufişuri
valuri pluteau peste alte valuri
se spărgeau de maluri de gânduri
eu mă îmbrăcam în nisip
scufundat între ape
zgâriam cu inelul cerul târziu
tropăiau caii sălbatici pe câmpiile lumii
trandafirii izbucneau în petale
eu păşeam pe pământ printre cioburi
trecea şi timpul prezent
eram o filă aruncată pe o masă
flori pastelate mângâiau amurgul
nu, nu ştiam că se făcuse ţârziu
treceau anotimpuri prin mine
eu căutam în camera goală o filă
atingeam noaptea cu degetele
în ţipătul furtunii din suflet
ce joc al sorţii
în clipa fără de sfârşit
un om, o pană, un gând

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taina

trăiam în umbra unui timp ucis
visam pe crestele de rouă
se-mpănau şi clipele zălude între atingeri sângerii
era târziu şi nu ştiam atunci
doar rătăceam, un biet copil, prin lunci
mă ardea nemărginirea
eu căutam doar fericirea
printre abisuri de conştinţă
triste, goale şi târzii
cântam pe ramuri rupte de chitară
de negura unui timp dement
ce-mpreuna cetatea iară
cu chingile de fier
ceream o clipă de lumină
în taina sfântă a unei mărturii
şi trupul îmi era o liră lină
în nota unei melodii
ce îngâna în zori tăceri
lugubre şi târzii
rupeam cu gândul lanţul
în care se zbătea un suflet
ce s-a împărtăşit întâia dată
păşind pe cale mântuirii
un om plecat din morţii încă vii
mai presăram cenuşă din urna lumii
dansam nebun în clipa sângerândă
se scuturau în vale crinii
ţipau pe drumuri vechi ciulinii
dansam pe coală goală cu o pană arsă
poetul unei lumi pustii
era târziu şi era noapte
mai răsfiram cuvinte dintr-o carte
cartea cerului în ţipătul pământului
ce-am scris-o într-o noapte de beţie
m-am aşezat apoi între tăcerile născânde
ultimul pribeag ce a bătut în poartă
tot căutând un drum, o cale
un sens sau un răspuns la prima întrebare
ardea în suflet lumânarea
mă căţăram spre depărtări
păşind prin mărăcini şi spini
bătea un clopot stins în şoapte
în orizontul cel plecat demult
tăcerea Ta plângea în inima tăcută
ciopleam nebun potirul cu miros de rozmarin
mă deschideam spre o nouă zi
îmbrăţişând lumina în priviri
mă apropiam de Tine cu fiecare pas
cu un sărut pe buza sorţii
în taina primei regăsiri

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe ţărm

seara, păşeam pe ţărmul umed
de lacrimi, gânduri şi păcate
întrebam destinul nostru mut
despre ceva ce a fost demult
în depărtarea agoniei priveam prin cuiburile tăcerii
visam cu vise nevisate
vocea vieţii sta ascunsă
trăiam între căderi de ape
între valuri şi nori
nevăzut de nimeni, de voi
mergeam pierdut în noapte
eram copilul care nu mai sunt
doar amintiri şi tăceri împletite
de-a lungul unei vieţi uitate
căutam un suflet pentru un suflet
ascultam cum plânge în noapte, marea
mă înţepam în tăceri
anii dispăreau, stele cădeau în palma vieţii, azi
de ieri, doar amintiri, toate târzii
ardeam mereu, pe rugul lumii, în triste singurătăţi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străinul

străin într-o lume nebună
mă caţăr spre lumină
cuprind gânduri în palme
cu speranţa deşartă a mă întâlni
în ochi se zbat aprige vânturi
din nord, din sud
pe cel de la apus
nici azi nu ştiu cine l-a adus
într-o zi am trecut pe aici
acolo, sus, la noi
lăsasem muguri de iubire
să încolţească în voi
acum păşesc prin lumi de păcate
din vremuri culese, apoi adunate
pe buze port albi crini
ramuri de măslini nu mai am
le-am adunat într-o noapte de beţie
un rug să fac pe ăst tragic pământ
în vatră, azi, focul era stins
de dureri, de tăceri
uneori mai vorbeam
cu timpul, cu mine, cu anii
sub pietrele reci se adunau sufletele celor aleşi
seara ascultam cum ţipa sângele în arterele lumii
singur pe un ciot de memorie
adormeam într-un gând
în somn, îngerii coborau de pe umeri
povara ultimului veac

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între zdrenţele vieţii

grăbit,
treceam mai departe
din poartă în poartă
fără răspuns, căutând a mea soartă
noaptea venea pe întinsele ape
pe ţărm, vântul vorbea trist
cu timpul, cu valul
pe mâini se scurgea a gândurilor ceară
din obosite pleoape
păşeam rătăcit
de viaţă, de mine, de toate
străin era drumul şi ceaţa mă doare
plouă mărunt pe o stradă
se ascundeau tăceri în unghere
şuvoaie se izbeau de tâmple cărunte
pe trup aşezasem haine murdare şi rupte
eram doar o fiinţă trecătoare, pe picioare de lut,
păşind prin gunoaiele lumii
azi mai departe nu pot a mai trece
mă lovesc de ani milenari
croiesc o haină din fâşii de suflet
să mă învelesc în zile de jale
uneori vorbesc să nu uit
apoi tac, să nu ţip
trist, mă retrag între zdrenţele vieţii
să plâng

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pribeagul

lângă trup de jad
ardea ninsoarea gândului primar
alergam spre tine
pe muguri de brad

migrau tăceri către ieri
mă despart de tine
ultimul pribeag
ce-a bătut odată în prag

trece noaptea iară
către tainic drum
ridurile lumii
mă înfăşoară acum

călător prin viaţă
a tristă întrebare
căutam iubirea
pe drumul apus

ningea a păcate

şi în amurgul clipei
aşteptam un înger
prin vaiet trecând

traversez o mare
mă izbesc de lume
mă concep în gând
prin ţipăt trecând

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul

bătea un gând în geam odată
ecou al unei vieţi uitate
eu adunam din ceară şoapte
am luat în palme cerul
înnodând zările cu tainice şuviţe
şi din noaptea aceea am început să scriu
cuvântul Tău, pe zidurile scorojite ale lumii
m-am prins în paginile scrise
visam pe câte un raft de primăveri
păşind prin câmpuri amputate de memorii
mă rătăceam în tragice amurguri
mă dezbrăcam de păcate
în taina rugii de atunci
mă dezvelesc de gânduri Ţie
în freamătul infinitului suiş
mi-era atâta dor de cer
cel ce mi-a străpuns adânc odată fiinţa
ştergeam o umbră de pe chip
păşind din zare în zare, mai aproape
urcam pe culmile de lut
în orizontul cuvântului deschis
în zbor de aripi peste pleoape
zâmbeam, strângând în palme taina

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o noapte

am ales ploaia
în neagra noapte
aveam degetele bătătorite de anii trecuţi
mă ardea cuiul din palme
sângele se scurgea încet pe pământ
am ales noaptea
cu ochii stinşi ai sufletului
suspin,
pasul se afundă în tăceri
sub pleoape se zbate cuvântul rămas
eu, care am ales ploaia
port în buzunare un bulgăre de pământ
în dinţi strângeam dureri
poate, într-o zi
voi apuca drumul ce duce
voi fi vânt, ploaie şi lacrimă
în iarba verde crudă
voi strânge femeia la piept, sărutând-o

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul

băteau haotic în geam anii
dansam nebun în palma vieţii
înfloreau merii în pragul serii
sub paşii vântului se întorceau cocorii
din arbori ţâşnea seva în aripi
şi se spărgeau în larg trufaşe valuri
în iarba vieţii se scăldau lăstunii
şi hohoteau pe drum iar crinii
eram ecoul adormit a mii de neamuri
mirarea cerului se răsfrângea în mine
cuvintele se răspândeau în aer
tăind iar timpul în culori aprinse
la masa Ta îmi odihnesc aleanul
te gust în tainice silabe
mă sting în norul ultimului gând
iar clipa se transformă într-o simfonie a iubirii
cu fiecare pas
trecut, rămas
mă întorc, mă reîntorc la Tine
rupând cuvintele din mine

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căutări

pe masă rătăcea o pană
a unui om ce s-a crezut odată zeu
eu adunam absenţa gândurilor toate
de pe aici, prin altă parte
îngândurat priveam pe geam
cu aparenţa gândului rămas
căutam un sens
rătăcit între ploaie şi vânt
uneori ajungeam la tine
între chemări şi rătăciri
în poartă a rămas privirea
se întuneca prin geam afară
nu ţi-aş fi scris nicioadată femeie
priveam cum se scurgeai tăcută
absenţa mea, o clipă mută
greşisem timpul, verbul rătăcea pe o coală goală
aici şi gândurile pier
tu n'ai plecat şi nici nu ai venit
ploua şi era iarnă în toate, în cetate
se scuturau în glastră crinii
loviţi de lacrima luminii
îmbătrâneam firesc la porţile tăcerii
iar clipa bate-bate, nu mai tace
şi m-am oprit în noaptea aceea
te-ai desfăcut în noapte, printre şoapte
sub un sărut mereu neînceput
eu căutam mereu femeia
în noaptea ultimului veac

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spitalul

n-aveam cum, n-aveam ce
ploua cu dureri şi tăceri
strivit de pereţi, meu goi, mereu reci
priveam pe geam, uneori
cai liberi în ploaie
cădeau întrebări
eu plecam spre ziua de ieri
căutam cuvântul rătăcit în noroi
era târziu, era noapte în noi
tu plecai, eu vegheam, mă vegheam
se întorceau sturzii acasă
căutând zadarnic a lor casă
încă visam prin şiroaie de ani
ploua în spitale,
cu puroaie, feşi murdare, gunoaie
spitale urâte, spitale bolnave
sângele curgea pe pereţi
printre linii venoase centrale
era greu, mi-era rău, dar cine eram eu
n-aveam cum să mai plec
eram o aripă ruptă într-o tragică lume
vioara plângea într-un colţ
lumina uitase să fugă, se izbea de un geam
nu'i nevoie acum la plecare de mine
dar unde e ea
ningea cu tăceri
eu zăceam, aşteptând să mă chemi
vroiam să plec de aici şi nu mai veneam
renunţasem la tot
obosit într-un spital pentru toţi
eram mai bătrân decât data trecută
treceam şi plecam dintr-o stare în altă poveste
la final, o figurină sângerândă de lut
aruncată pe jos, într-un colţ, ireal, de spital

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tic-tac, tic-tac

era târziu, îngrozitor de târziu
gândurile sprijineau cenuşa cerului
între forme schimbătoare
am lăsat în loc de bun rămas, o lacrimă
spunând adio la fiecare pas
fără voie prin noapte
alergam printre şoapte
simboluri ale unui timp trecut şi petrecut
totul era copleşit de tăcere
într-o aritmetică rudimentară a neputinţei prost etalate
obosit, ascultam somnul tătălui în silaba oprită a ultimului ceas

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trepte

treceam dintr-o stare în altă stare
în golul negrelor căderi
eram un cânt în întunericul cetăţii
picioarele curgeau printre întrebări
pe ţărmul rătăcit în ape
mă ardea rugina unui trup
păşeam prin adieri fierbinţi
curgea parfum de roze peste ape
şi mai oftam sub clar de lună
în noaptea aceea nemişcată
plângeam şi plânsul însingurat
se strecura încet pe pleoape
mai picura un gând spre tainicele zări
în ochii mei un spaţiu necuprins
ce urcă, urcă şi mă doare
eu căutam un fir de orizont
să dau lumină clipelor ce vin
în palme înflorea cireşul
ciopleam din huma milenară
un pas, un vis, un dor
curgeau şi ape şi tăceri
mă rătăceam în pânze albe de corăbii
tot căutând să zbor spre cer
se aprindeau cuvinte în clepsidra veche
păşeam către fântânile de lut să-mi împlinesc credinţa
zidind în suflet trepte către El

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între pleoape

eram o aripă
rătăcită în refluxul memoriei
călător prin orizonturi
păşeam pribeag printre veacuri
topit în uitări deşarte
eram fila închisă într-o viaţă
spijinind în gând ceruri înalte
vegheam în templul nopţii
cenuşa mângâiată de ploaie
lumina a rămas tăcută între pleoape
se scurgeau tăceri pe cărări
purtate de vânt pe aripi frânte
ardeau lumânări în taina depărtării
ce lungă era distanţa între ziduri
adiau umbre pe trupul de piatră
cuvintele zăceau închise'n tenebrele lumii
eu scriam cu lacrima
despre spini, despre iubire
căutând în suflet surâsul luminii

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tic-tac, tic-tac

era la început
se scurgeau stoluri de păsări
peste pleoape obosite
se scutura timpul rămas printre crengi
am prins în palme clipa
urmele au rămas la temelia lumii
pe drum treceau oameni, pe rând
pe buze cuvintele şterse
suspina şi vântul prin colburi
aşterneam gânduri pe scoarţa copacilor despuiaţi
fânul cădea sub coasa gândirii
era miros crud de iarbă
scriam pe diagonala inimii
uneori dormeam în subsolul materiei
cerul îşi aruncase poverile pe tâmple
rătăcit era sufletul meu
eram eternul pribeag pe un ciob de speranţă
era târziu şi porţile se închideau în gând
vâsleam printre torente
mă întorceam înapoi păşind printre secole frânte
din larg veneau valuri
să spargă lumina în pulberi de gânduri
eram viu între timpuri uscate
în zori, ecoul a ţipat
şi am fugit înăuntru
la poartă a rămas o inimă, atât

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântă o vioară

cântă o vioară pe ţărm
mă ascund obosit în tăceri
ploaia nu vine
aştept în neştire un gând pe pământ
e frig afară şi ninge
tăcerea mă doare şi lacrimile plâng
cad fulgi rătăciţi pe asfaltul murdar
e frig iar în mine şi ninge acum
cad troiene de gânduri pe câmpuri ucise
zăpada se adună în palme
mi-e frig şi e iarnă
şi ruga e îngheţată de dor
mă despart iarăşi de lume
merg la întâmplare pe cărări ce dor
uneori veneam printre căderi de stele
în noaptea polară din noi
păşea un înger pe colţuri de durere
rătăceam într-un gând, ningea în cuvânt
se întuneca în lume, eu scriam la o masă
priveam efemer, rătăceam sub un cer
e frig aici în cetate
ninge şi ninge
cu lacrimi şi sânge
pe ziduri se scurg alte dureri
mă opresc într-o plecare, nu'i nimeni în cale
vântul bate şi bate
picură pe rană fulgii rămaşi
mă ardeau cuvintele sub pana arsă de gânduri
azi muream în ţara ultimului veac
căutam o lume între degete frânte
este frig afară, gerul mă ucide
mai cade o frunză, mă înţeapă spinii rămaşi
urma frunzei a rămas în palmă
eu scriu la o masă cu trupul ultimului meu gând
afară, o vioară mai cântă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă

sunt prea obosit, Doamne
cărările prin care azi mai trec, sunt răni adânci
stau rezemat de un ciot de speranţă
căutând zadarnic o fărâmă de soare
strâng în palme durerea
împart zilele, cum să mă regăsesc
sunt atât de obosit
mâinile au crescut lungi, pasul e greu
mă apasă noaptea
sunt o apă ce curge sub pleoape
Doamne, ştii cât am îmbătrînit
cu fiecare pas sunt tot mai alb, mai pur, mai gol
aveam nrvoie acută să respir, uitasem să deschid fereastra sufletului
eram o acvilă de foc
aripile mă ardeau
adunam lumina între pleoape
în neliniştea cuvântului rămas
cu mâinile împleteam scări către cer
căutam în atingeri lacrima sufletului
aşezam zările una peste alta
cu speranţa a mă întâlni
coboram apoi în larg
plecând din ţara care nu mai e
semănam cuvinte în arşiţa cerului
priveam cu ochii înecaţi în primăveri
păşeam pe drumuri uitate, deşarte
eram un fluture în bătaia luminii
alteori făceam noaptea cu palmele
lunecând în uitare
atunci s-a făcut ziuă
pe ţărm zidisem o biserică
turlele sprijineau cerul, să nu plângă
dimineaţa agăţam muguri de boltă
vă rog să vă descălţaţi la intrare, de ochi
să ascultaţi bătăile de inimă ale cerului
când veţi pleca
purtând în braţe pruncul adevărului
vei înţelege neştiutul
Doamne, sunt tot mai bătrân
număr ani când râdeam, când vorbeam, când visam
a rămas lacrima, o picătură roşie în simfonia albului
înmuguresc bătrân
spijinind fruntea de o lume nenăscută

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa

tăcerea a strigat
sub gânduri retezate
căzute pe trupul gol al unei clipe
o filă scursă dintr-un calendar în fiorul creaţiei
un chip, un trup, un om, într-o privire
veghea s-a frânt şi a curs în tăcere
clipoceau alte tăceri prin unghere
eram o clipă uitată într-o îmbrăţişare
între furtuni şi cerul din ape
se scurgeau corăbii în priviri
căutând limanul creaţiei
treceau anii în goană fără o clipă zăbavă
nu ştiam unde voi ancora
eram doar o clipă în palma Ta
o lacrimă de ceară scursă pe ţărmul iubirii
căutând aroma crudă a firii în dansul final al regăsirii
lăsam în urmă tainice clepsidre
în bucuria pură a zborului peste apele sufletului
mai aproape de cer
în lumina strigării

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!