Calapodul

prea mult şi de demult sunt
cu ochii numai pe picioarele tale
frumoase
ah, sunt zilele-n care
alergi după tramvaie prin ploaie
şi nu te
împiedici în calapodul ce-ţi pune
pielea în băţ de umbrelă
chiar şi atunci
când plouă cu soare! cel
puţin în ziare locale, de cartier

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumoasă

frumoasă şi albă
(numai albele sunt foarte frumoase)
treci peste mine
fluturând
câteva degete fărâmicioase
(numai albele se frâng şi se plâng)
iar până la oase la
oase eu sincer voi mângâia la
crimi cu spaimă deosebită
orgasmele tale, ah, prea
puţin sexuale, puţin
prea lichide

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaia

Îmi place când plouă
Să plouă cuminte,
Iar noi
Să păşim sub umbrelă,
Amândoi.

Îmi place când plouă!
Să plouă,
Să plouă...
Numai:
Nu din ochii tăi!
Numai:
Nu
Din ochii mei!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După ce

că e din balş că
a studiat la craiova
că e
blondă şi puţin foarte trecută
prin falş
e stăpânită de formele ei
prea frumoase (aproape de kitsch)
şi e
o mare poetă
a banatului sudic

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puţin întuneric

noaptea e singurul anotimp
când e linişte-n cartier
stelele nu
sunt frunze nu cad
decât odată cu capul
poetului rătăcit
printre blocuri de texte

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea mult puţin

Sunt prea mult pentru ce am,
Am prea mult pentru ce sunt;
Ochii mei, cernuţi prin geam,
Te iubesc mărunt, mărunt...

Şi ce mic mă văd când pasul
Mă trimite-n depărtare;
Numai sufletul, rămasul,
Te iubeşte mare, mare...

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet defect

Aveai un suflet prea defect,
În toamna-n care te-am văzut,
Sunt meşterul tău fără scule,
Din primăvara ce-a trecut.

Sunt peretele tăcut din dreapta ta,
Ce-ţi cunoaşte starea după respiraţie,
Îţi sunt tastatura deterioarată,
care-ţi refuză comenzile cu graţie.

Sunt copilul care se joacă cu tine,
Atunci când vrei să dai timpu-napoi,
Îţi sunt spadă pentru duşmani,
Dar pot să-mi fiu şi scut, în propriu-mi război.

Îţi sunt dulcele vis, când dorul te apasă,
Îţi pot bate coşmaru-n mii de cuie,
Dar tu ce eşti, când eu sunt doar femeie,
Iubirea mea cea dulce-amaruie?

Atunci când plouă afară, eu vreau să-mi fii umbrelă!
Când viaţa e alb- negru, să fii tu acoarelă!
Lasă-mă un pic să plâng, când nimic nu e perfect,
Pot să fiu orice mă vrei,
doar să nu îti fiu defect!

poezie de Anna Panovici din Sfârşit de Autograf (9 aprilie 2011)
Adăugat de Anna Panovici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colajul

nu demult nu
pe când eram pictor şi mai mult
grafician
am dat zic eu dovadă de prea mult colaj: a
lipeam palme în stânga şi în dreapta intrării
în lumea mea: a tabloului – cei
foarte mulţi curioşi (?!)
cu bujori de sânge nespălat în obraji
nu suflau un cuvânt despre arta
pe care poate nici nu
o înţelegeau:
a colajului între rupere ne
sfârşită şi suturare pripită
a temelor moarte
sau vii prea puţin

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prospeţimea

Atunci când este frig şi plouă,
eşti cu mult mai frumoasă.

Iar zăpada mă aduce
chiar mai aproape de buzele tale.

Secretul interior, cel nenăscut niciodată...
Tu eşti prospeţimea, iar eu sunt cu tine.

Nu îmi pot explica plecările
sau venirile tale. Tu intri deodată

şi eu nu sunt nicăieri din nou,
Înlăuntrul măreţiei.

poezie de Rumi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veleitatea unui zar

este că are un număr în
finit de feţe
poate că e prea mult şi nu
îndeajuns pentru sfânta
inchiziţie de demult
în zilele lor bune de jupuit
fript sau bătut în cuie
poate că nu ajunge şi ar mai
trebui să
- ţi pună pielea
- n băţ nu e mult prea mult
viaţa e o aruncătură de zar

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu

am parte de toată iubirea
eu sunt un aşa zis răsfăţat
ea cade pe mine ca o pelerină de ploaie
când e
atât de mult de păşit pe uscat

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între azi şi demult

te ascult cel mai mult când tu taci şi exişti
când mai crezi c-am rămas doi copaci pesimişti
tu trăieşti cel mai mult în prezentul ocult
şi mă cauţi mereu între azi şi demult

pe aceleaşi alei sunt un biet menestrel
sunt o salvă de tun într-o piele de miel
nu mai sunt ca un om nici copac nu mai sunt
sunt un tropot de cal cu potcoave de vânt

te iubesc mai acut când prin ploi te dezbraci
şi te-mbraci cu finalul câmpiei de maci
nu mai ştiu nici ce eşti nu mai pot nici să mint
cât de mult te-am urât cât de mult te-am iubit

sunt o brumă de toamnă pe-o frunză de crin
m-ai rugat să te mângâi pe coapse puţin
şi prin umbra înalt-a pădurii de tei
suntem trupuri de foc şi ne pasc nişte lei

nu mai sunt ca un om şi nici cal nu mai sunt
sunt un dangăt de clopot căzut pe pământ
sunt o toacă de lut care bate tacit
dinspre minus nimic înspre plus infinit

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vi se pare că gurile Dunării vorbesc prea mult şi curg prea puţin?

aforism de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Războaiele sunt cel puţin de trei feluri: locale, regionale şi mondiale. Acestea din urmă au devenit celebre nu prin ce au câştigat, ci prin uriaşele pierderi pe care le au pricinuit.

aforism de Harry Ross (august 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum

după jumătate de secol
de singurătate volubilă
aş
vrea ca totul să se întâmple
din întâmplare
ca
şi cum nu ar fi decât mâna destinului
răsucită la spate (?!)
mai t
are sunt de când toate
pisicile din cartier dinspre cap
miaună miaună mi
aună au au au buba

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul umblă

s-a născut poet
dar nu e român
decât în poeziile proaste
cele în care
eminescu o are prea scurtă (?!) şi albă
cele în care
picioarele în pantofii aflaţi
în umblare sunt trunchiuri fără soţ cu ciuperci în şosete
iar moartea
după care aleargă în viu
nu e deşert
nu e pustiu
e desert: o
puştoaică ea este
cu sâni masculini
de poveste...

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt eu

cel care voi veni sau cel care nici nu am fost?
cel care va clipi sau cel care nici n-a deschis vreodată
ochii asupra frumuseţilor lumii?
cine sunt eu
dacă nu cumva... dumnezeul prea obosit, mulţumit
de o versiune în mic a puterilor sale cândva absolute? –
până să aflu
voi continua să-mi ascund bucuria nătângă
să-mi caut
plăcerea în arderea de tot a manuscriselor de la marea
moartă-n durerile
facerii de valuri cu cap de copil răsfăţat!

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

căsătorie (vezi şi căsnicie)

Căsătoria este atunci când un bărbat şi o femeie cel puţin nu-şi pun gând rău împreună.

definiţie aforistică de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zile

Sunt clipe frumoase
În zile întunecoase
Sunt ore de ploaie
În zile călduroase

E soare pe cer
Când afară plouă
Căldură în ger
Şi speranţă nouă

Zi întunecată
În lacrimi înecată
Clipe de neuitat
Cu sufletul împăcat

Sunt zile însorite
De nori umbrite
Iubire dureroasă
Cu o plăcere păcătoasă

Sunt dorinţe împlinite
Şi dragoste nebună
Cu ploi pe sfârşite
Şi nori ce se adună

poezie de Ramona Ros
Adăugat de Ramona Ros
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate

mă priveşti cu dispreţ
poate
îţi şi spui că nu trebuia să-mi sfâşii tricoul
în tufele bogate de zmeură (?!)
poate
nu sunt eu bărbatul rănit
pe care l-ai vrut la picioarele tale
sânge
rând acrişor

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trei artişti amatori

au participat la o tabără de creaţie –
El, Creatorul
a modelat sub ochii învăţăceilor
chiar feţele membrele trupul şi sufletul
noilor oameni...
unii cu înclinaţii artistice şi
participanţi la o tabără de creaţie,-n care
El, Creatorul
se lasă cu totul sedus de povestea de dragoste,-n infinit
dintre praful
stelar praful în ochi şi cel de pe to
ba întoarsă acum
mai mult ca oricând spre timpanele nimănui (?!) –
El, Creatorul
va şti de acum înainte să cheme pe nume
comun pe cei trei: ah, uite nişte magi prichindei –
chiar am
tresărit prea puţin!

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!