Cocorul

aici sunt ape zbuciumate
aici plâng norii si cocorii
aici curg lacrimi în cetate
amurgul în triste lumini se scaldă
o lacrimă se scurge în sânge
stau rezemat de mine
afară e frig şi e vânt
sorb din clipa amară a unui gând
în ochi doar întristare şi timpuri amputate
sunt beat sau visez
pe jos cad petale de flori
sunt lacrimi ce curg dintr-un trup
ce arde pe un rug
ma caţăr către soare
în mână a mai rămas o pană ruptă şi un dor
îmi ceri să scriu de centenar
nu vezi cum oamenii în jur, mai mor
azi unul, mâine altul
ucişi de demonul unui trecut barbar
privesc cum triste raze
se frâng într-un pahar
sau poate în altă zare
spre stele îl arunc
se sfarmă în cioburi mii
aici pe ăst pământ
odată pur şi sfânt
sunt biet suflet plăpând, rătăcit într-un gând
pierdut pe aici, nu ştiu când
sufletul
sufletul, un trup însângerat
pe treptele murdare ale vieţii
a rămas tăcut
de nimeni văzut, necunoscut
nu sunt singur
lângă mine zac
lumina şi întunericul, în tăcere
mă dor lanţurile vieţii
sânge pe dalele timpului
m-au înfăşurat în tristeţea cotidiană
singur, pas lent incoerent
bere fără alcool
beţii cu ecou
căderi în gol
scuze fără răspuns
în timp ascuns
căutări sterile, toate inutile
ale unui timp pierdut demult
ce să mai caut
doar ascult
cum picură tăcerea
prin geamul spart
al unei vieţi
fără sens
într-un deplin consens
singur cu tăcerea timpului
am obosit
au trecut anii
împrăştiaţi
de mine, de viaţă
păsări călătoare ţipă în zbor
zbor călător
pleacă, mor
a mai rămas
doar un cocor în zbor
pe cerul ăsta trecător
stau la mansarda timpului
trecut, prezent sau viitor
aştept să zbor
un singur zbor
spre infinitul clipei trecător
mă înalţ la cer
munţii înalţi să îi dobor
cu hohotul meu, un râs homeric
ha-ha-ha
cad, ceara a curs peste sufletul meu
pe asfaltul murdar
a rămas un trup zdrobit de întrebări

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul

nu voi să spui acum nimic
de ce-aş vorbi
e noaptea în care lacrimi plâng
şi stele cad din cer, în gând
tăcerea mea e plâns amar
în aste sfârtecate lumi
biet suflet efemer
pe ţărmul vieţii rătăcit
atâtea întrebări de pus
fără de răspuns
pe aici, pe undeva, cândva
curgea odată un izvor
creat din lacrimă şi dor
noi doar tăcem în tragicele şoapte
acum, aici, în prag de noapte
aş vrea să mai desfac un gând
încet-încet, pe rând
am obosit de atâta mers în gol
să stau, să merg..
aici, totul este şters şi fără sens
într-un deplin consens
am umblat aiurea printre ani
printre plopi şi castani
uneori beat alteori obosit
pe o stradă a vieţii mi se pare
cine ştie, poate, oare...
aveam ochii legaţi la spate
să nu văd lacrima timpului cum arde
valul vieţii ştergea urme pe nisip
păşeam pe un drum
un chin nesfârşit
era începutul unui sfârşit mereu neînceput
alunecam pe pământ
mă loveam de gânduri
ascuţite gânduri
mi-e trupul obosit de mers în gol
luna se-apleacă
dincolo de ceaţa din jur
păşesc spre acel îndepărtat meleag
unde nu e durere nici suspin
decât un chin
ce viaţă, ce destin
să plec, să vin

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima întrebare

ne despărţim ca să ne întâlnim
pe aici, pe undeva, cândva
lăsasem bagajele într-o gară părăsită
fără trenuri, fără şine
doar un hamal rătăcea prin odăile goale
mereu mă întreb cum am ajuns aici
de ce-am plecat
azi nu mai ştiu şi e târziu
ochii orbi nu mai văd
nici ploaia, nici vremea ce curge
atât de gol, atât de singur
într-o viaţă murdară şi ternă
trenul zace în gară
nu am ajuns
rătăcisem întâlnirea într-o gară uitată
călătoream fără drum, fără sens, fără ţintă
sau poate doar atât mi-aduc aminte
în zare, pajiştea arsă printre negri copaci
uneori vroiam să mai rămân
să cânt, să ţip
trist mă aşez pe streaşina lumii şi plâng
năpraznica noapte coborâse între oameni
cuvintele rătăceau pe buze rănite
doar vântul şi moartea mai ţipă prin crânguri
păsări ucise în zbor
norii au fugit în catacombele vieţii
raza de soare s-a ascuns în pâraie
se stinge treptat gândul rămas
ruine în jur, ruină în mine
în beciuri hieroglife de veacuri furate
zei au căzut, monede stricate
în jur, aplauze bete
în arborii goi, ciori negre, de soi
ţipă şi ţipă
o lume destrămată în vaietul ultimului damnat
în vale, o gară
un tren fără gară
târziu, am înţeles
eram o imagine deformată
a unui timp rătăcit în penumbră
lumina plecase să ajungă cuvântul rămas între pleoape
luneca imperceptibil către nefiinţă
s-a pierdut apoi în miezul firesc al neputinţei
azi sunt mai puţin singur decât ieri
sau poate nu mai sunt decât un cuvânt
pe ăst tragic pământ
agăţată de cer a rămas o întrebare

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce

afară plouă şi e vânt
lumina a murit şi timpul a tăcut
eu zac pe un ţărm pustiu
la margine de lume, de speranţă
e neagră noaptea în care sunt
de ce să stau
când nu ştiu unde sunt
unde să plec
când drumuri nu mai sunt
e beznă adâncă în mine şi în jur
de ce să înjur
mai bine plâng în ultimul meu cânt
sunt beat
îngrozitor de beat
de ce crezi că sunt nebun
dau de pereţi cu toate
se poate...
nu mă trezesc
de ce să mă trezesc
să văd ce...
gunoiul din jur
privesc în sus, în jos
şi vrei să nu înjur
ura, minciuna pură, ordinară
dansează zgomotos pe stradă
astăzi e în toate
se poate, sigur se poate
mi-e capul greu
genunchi mă dor
de târât prin noroi
mă sprijin de gânduri
de ce să mă ridic
mai bine zac
în eterna şi fascinanta mocirlă
e bine, nu
nu, prietene, aici totul e un mare nimic
ce mai contează
nu vreau nimic
nimic nu zic
doar plâng printre rânduri
sau rătăcesc printre gânduri, se poate...
aici lucruri murdare sunt
le spăl, dar put
banii miros urât
pe ţărm cobor ades
să spăl sufletul meu
pătat de ură şi noroi
din jur, din noi
ce caut eu aici în ăst gunoi
sublim, de soi
caut roza sau psihoza
unui suflet ce a fost
caut un sens fără sens
într-un deplin consens
întreb întruna
câte unul, câte una
desigur fără sens
ce sens au toate
totul e atât de clar şi fără sens
atunci
cine plânge acolo sus

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Steaua polară

respiră o lacrimă
aprinde dureri
geamul e spart şi timpul plecat
o masă, un om şi o pană
zgârâi hârtia cu gândurile
printre vise, himere născute
suspină stele, cad şi ele în hâul materiei nenăscute
va veni într-o zi tăcerea
când stele se vor stinge
e trist un drum rătăcit printre ele
eu căutam nemurirea
dar visul nu a fost decât un foc
lăsând în galaxie un loc în clipa inocentă a unui zbor
atunci am înţeles ce este murirea
atâtea stele azi şi toate reci
mă apasă umbra unui gând
în hăurile unei lumi ce a plecat
vroiam să vin şi nu mai vin
tu ieşi în zori din faldurile unei clipe de amor
fugind pe uşa unui vis trecut şi destrămat
în urmă doar un pat nedesfăcut
atât de rece şi de gol
o noapte a trecut, a fost
eu am rămas pribeag şi gol în humă şi nămol
şi te-am iubit femeie pe o plajă
sub stele mii,
de ce nu vii
un val te-a mângâiat uşor
sunt eu sau totul este ireal şi trecător
într-un început ce nu s-a mai sfârşit
da, ai fugit
tu stea polară
eu am rămas tăcut şi gol
un visător în cer

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plâng cocorii

m-am născut aici
pe malul unui râu
unde zburdau în zbor nebun cocorii
şi soarele săruta în zori de zi lin norii
azi trăiesc departe de mine, de voi
de ce să merg mereu tot înapoi
de ce să mă întorc la voi
aci e jale şi e frig
şi morţii au ieşit din ţintirim
trăiesc în răsuflarea vântului
şi sărutul crud al pământului
e frig aici şi lespedea e rece
doar rătăcesc agonic printre umbre
afară, odată cântau cocorii
acum doar plâng în cor norii
lacrimi curg in zori, în zorii de apoi
mi-e sufletul pustiu si rece
de ce să mă trezesc
din somnul lung şi rece
să mor din nou, văzând ce se petrece

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciorna

aici e timpul în care lumea
a încetat să bată
mai bate doar o toacă
e linişte în eterna şi fascinanta cetate
lugubră cetate
la porţi nimeni nu bate
sunt singur în cetate
oprit în plecare, venirea lipsea
pe buze de gânduri
mă rog a chemare
bat clopote iarăşi
şi nimeni pe aici nu trecea
uitarea a rămas a lungă aşteptare
azi nu mai am cale
de venit, de plecat
poate eu sunt eternul damnat
s-a întunecat, în mine, în jur
am stins ţigara în lacrima umedă
prelinsă din ochii arşi ai unui înger căzut pe pământ
flăcări în cer, flăcări în noi
noi, mai suntem oare noi...
să plouă, să plouă
să stingă durerea ce ţipă
prin colţuri uitate de lume
pânze de păienjeni, rupte
mai cade o frunză, mai trece un timp
cad şi toate, cad de toate
peste lumea asta mare-mare
încărcată de păcate
multe, toate...
pe un pat
un trup, o rană şi o mână atârnată
poartă o pană şi un gând
pe o ciornă aruncată

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe ţărmul sufletului

crucile au strigat într-o noapte
o să treacă
şi au trecut
era o lume strâmtă, prea strâmbă pentru mine
când căutam cuvinte goale printre paie
aici mi-e frig şi mă scufund la fiecare pas în era glaciară
tremurau mâinile în actul creaţiei
era sânge pe aripi de zări
păşind printre oameni
etern necunoscut între străini
în urmă au rămas doar pagini roase
uneori mă ascundeam prin retine
să nu văd sufletele despuiate
căutam un val să spăl nopţile pierdute
mă loveam de mal la final
ploua cu triste anotimpuri în cetate
eram un pescăruş pribeag cu aripi arse
mă rătăceam într-un gând în decoruri schioape
aşteptam ziua de mâine pe cioturi arse
mă arde lumina frunzişului din suflet
mă întorc către mare şi cer o mare mai mare
se moare în cetate, se moare mereu
cuvintele s-au uscat şi smoala mă doare
să zbor nu mai pot
dar pot să mai umblu
azi mor în ultim suspin la marginea lumii
dar ce este lumea
mă întorc către cer şi plâng ca nebunii
azi pier în pragul porţii
că viaţa e un joc
şi dacă mi se dă să plec
aşa e datul sorţii
să beau în noaptea asta
pelin cu morţii
în viaţa asta fără de noroc
plângeau cuvintele nescrise
eu mai scriam un ultim rând
pe crucea unde cuiele plângeau
nu pot să zbor şi mor la ţărm de mare
fără lacrimi, fără soare
nu pot să zbor şi totuşi voi veni
mă voi întoarce în zbor
voi presăra peste oase calcinate
lumina vie a iubirii
şi voi renaşte în toate

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În amurg

plâng şi plâng
mai am cu mine
doar un fluier şi o pană
să plâng într-un cânt
să scriu ultimul rând
cânt, geamăt în gând
geamăt în cânt
lumină nu'i aici
e doar o eternă tăcere şi multă durere
din gene se preling
lacrimi ce curg
curg şi curg
dincolo de nori
aproape de zări
acolo în amurg
de atâtea lacrimi
trupul a prins rugină
s-a frânt într-un cuvânt
mi-e sufletul amar şi trist
şi lacrimi curg acum
iar şi iarăşi curg
mereu mă întreb
şi câte Doamne, nu mă întreb
dar trupu'i rece, ochii goi
de atâtea lacrimi ce au curs în noroi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Undeva, cândva

aici nu-i lumea mea
e loc bătut de ploaie, de vânt
viaţa a curs şi s-a scurs în pământ
liniştea a plecat, încet-încet, la pas
sărman am rămas
o biată vită de pripas
vatra e tristă şi goală
doar fumul mai ţipă prin unghere
nu voi urca acum la stele
am aripi arse, sunt suflet bolnav
vărs lacrimi în timpul ultim rămas
de ce nu sunt, de ce mai sunt
ştiu, ştiu..
aici, sunt de prisos

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşii sufletului

soarele a căzut pe pământ
cântecul ploii a tăcut
o lacrimă s-a scurs în palma mea
şi a plâns
iarba se târa agonic la vale
coboară tăceri din văi
din mână în mână
hăuleşte un dor, mai latră dulăul
răsună o stâncă în stâncă
eu am rămas să scriu în nisip
povestea unui om rătăcit într-o noapte
aleargă turmele din munţi
cu copitele despicând amurgul
torentele se rostogolesc în cale
se topeşte amurgul
sunt singur pe ţărm
sufletul, o poartă spre casă
mă apasă tăcerea şi clipa e dusă
încotro prin casă
caut un torent de lumină
coboară o stea
în marea de flăcări
caut un drum către casă
afară e noapte
şi noapte este în mine
ochiul tăcut
pulberi de gânduri
păsări de lut şi oameni de piatră
în palme, lacrima pură
plăsmuieşte-mă Doamne, din roua Ta
să fiu fiorul unui gând surâzând în zare

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimile norilor

m-am născut aici
pe malul unui râu
unde zburdau în zbor nebun cocorii
iar soarele săruta în zori de zi, norii
azi, trăiesc departe de mine, de voi
de ce să mă întorc înapoi
trăiesc în răsuflarea vântului
şi sărutul crud al pământului
e frig aici, lespedea e grea şi rece
rătăcesc bezmetic printre gânduri
afară, odată cântau cocorii
acum plâng, a jale, norii
mi-e sufletul pustiu şi greu
şi lacrimi curg în zori, mereu
de ce să mă trezesc
din somnul lung şi rece
să plâng, văzând în jur ce se petrece

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurg

plâng şi plâng
mai mult mă plâng
mai am cu mine
doar un fluier şi o pană
să plâng într-un cânt
să scriu ultimul rând
cânt, geamăt în gând
geamăt în cânt
lumină nu'i aici
e doar o eternă tăcere şi multă durere
din gene se preling
lacrimi ce curg
curg şi curg
dincolo de nori
aproape de zări
acolo în amurg
de atâtea lacrimi
rugină am prins
m-am frânt într-un cuvânt
mi-e sufletul amar şi trist
lacrimi curg acum
iar şi iarăşi curg, în tragic decor
ireal şi absurd, ca la noi
mereu mă întreb
şi câte Doamne, nu mă întreb
dar trupu'i rece, ochii goi
de atâtea lacrimi ce au curs în gol
noroi, gunoi, puroi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul

am putrezit demult
aici între voi
focurile minţii
ard biete crengi uscate
de un vânt turbat
stau la masă cu morţii
morţii vii, tu ştii
se târăsc pe jos
noaptea dansez,
dansez cu ielele, un joc nebun
în iarba verde, crudă
un dans ciudat în jurul lacrimilor ce curg
sau doar se scurg
din ăst trup nătâng
port în mână doar o pană
ce pot să fac cu ea
decât să plâng
pe o coală albă
scriu, scriu pe ţărmul sufletului
despre un gând ce a trecut
sau poate a rămas pe ultimul rând

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu din Surâsul vieţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumânarea

aici sunt ploi târzii şi lungă este noaptea
în care pleacă în zbor spre alte zării, cocorii
zbor lung, sfâşietor
şi plânge în ropot nesfârşit iar ploaia
numele meu e plâns în amurg
azi e târziu
aş vrea să ştiu şi nu mai ştiu
dar ce să ştiu când totul este gol, pustiu
aş vrea să plâng dar nu mai pot
aş vrea să ţip, să joc
dar nu am loc
pe ţărm răsună paşii unui gând
gândul e trist, spre alt destin
ce viaţă, ce chin, ce festin
offf, câte aş vrea
dar pasul ăsta s-a sfârşit
aşa că am plecat şi eu un pic
să dorm o clipă doar
am obosit să mor în fiecare zi
mă voi trezi în zori să scriu
povestea unui om nebun ce crezut odată în iubire
când nu scriu, ţip
când nu ţip, plâng
când nu plâng, mă rog
alteori cioplesc cuvinte dintr-un ciot
aruncat de sălbatice valuri pe ţărmul sufletului
nu, nu dorm
privesc cum se izbesc în tâmplă
gânduri spuse şi nespuse
dintr-o piatră
lovită de veacuri aride, uscate
obosit de griji, de timpuri, de păcate
am ridicat un lăcaş pe ţărmul sufletului
pentru lumea ce trece, se duce
în prag am pus o lumânare
arde şi arde

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru vremuri triste

Te-ai dus spre ceruri, înger de lumină
Şi clipa s-a oprit la ora cinci...
S-a-ntunecat privirea ta divină,
Eu, lăcrimând de doruri sunt aici.
S-au înălţat nămeţii înspre stele
Şi stelele din ceruri au căzut,
Azi pleoapele sunt plumburii şi grele,
Scumpă măicuţă. Ştiu că te-am pierdut.

Te-ai dus spre ceruri, înger de lumină
În Univers te-ai rătăcit tăcut.
La tine oare cine-o să mai vină
Să-ţi mângâie tăcerea din mormânt?!
În ochiul tău cel sfânt, zadarnic lacrimi
Se risipesc. Făclii îmi ard la geam,
Şi-am dus durerea morţii după datini
Şi doar în gânduri, mamă, te mai am.
Şi clipa s-a oprit la ora cinci...
Un timp fatidic ţi-a furat menirea,
Mamă, de-ai fi cu noi mereu, aici!
Tu mi-ai îndoliat nemărginirea.
Eu îngenunchi de-acuma în zadar
Şi rog la ceruri, mamă, îndurare,
Ciorchini de lacrimi azi îmi bat în geam,
Durerea mea e veşnică şi mare.

S-a-ntunecat privirea ta divină,
Furtună e în cer şi pe pământ,
A încolţit un sâmbur de lumină,
La cele sfinte. Dincolo de gând,
Când ard în mine litere de gheaţă,
Tu-ai să te naşti poem de catifea,
Căci vei zidi în noapte, ca şi-n viaţă
Versuri de lacrimi şi frânturi de stea.

Eu, lăcrimând de doruri sunt aici.
Şi caut clipa revenirii tale,
Tu dormi, măicuţă, nu te mai ridici
Spre cer înalţi un zid de întristare.
Pe drumul tău, plecând, s-au arătat
Îngeri vuind de lacrimă şi jale,
Te-ai adâncit în clopote deodat'
Şi ne-ai lăsat cu sufletele goale.

S-au înălţat nămeţii înspre cer
Şi s-a zidit tăcere în morminte,
Iar eu aici sunt un străin stingher,
Rămas doar cu aducerile-aminte.
E pleoapa grea de plâns şi-ndoliată,
Nici lacrimi nu mai am, măicuţa mea,
Eşti de plecarea asta vinovată
Şi vânt de dorul meu vei suspina.

Şi stelele din ceruri au căzut,
Nu-ţi mai ridici privirea către mine,
Plecarea ta, măicuţă, m-a durut...
Din lumea-aceea nimeni nu mai vine.
Şi stelele pe cer se sting tăcut,
Te-ai dus în zbor de pasăre măiastră,
Măicuţa mea, ce tare m-a durut
Că ai plecat, că ai plecat de-acasă...

Azi pleoapele sunt plumburii şi grele,
Şi candela se stinge-n noi tăcut,
Mamă, s-a stins lumina vieţii mele
Şi să te am aproape n-am putut.
Ţi-e trupul lut şi te-a chemat destinul
Să mergi să te-ntrupezi cu Dumnezeu,
Măicuţă bună, prelungindu-ţi chinul,
Poate că aş fi suferit şi eu.

Scumpă măicuţă, ştiu că te-am pierdut.
Te-ai rătăcit spre nicăieri în noapte
Şi mângâierea-ţi simt şi te ascult
Strigându-mă, tu, înger, de departe.
Te-ai risipit în stele şi în ploi,
În lacrimă de foc şi în furtună,
Dar va veni un timp când amândoi
Destine frânte, fi-vom împreună.

Scumpă măicuţă, ştiu că te-am pierdut,
Azi pleoapele sunt plumburii şi grele
Şi stelele din ceruri au căzut,
S-au înălţat nămeţii înspre stele.
Eu, lăcrimând de doruri sunt aici,
S-a-ntunecat privirea ta divină,
Şi clipa s-a oprit la ora cinci...
Te-ai dus spre ceruri, înger de lumină!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În tăcerea lumii

liniştea se ascundea într-un gând nespus
rătăcită în marasmul cotidian
avea multe faţete
mă retrăgeam în mine
să nu aud urletul hienelor în noapte
zac, uneori privesc vremea ce trece
ce vine
dacă mai vine
vorbesc dar nu aud
sunt atât de obosit
stau în aşteptarea ţipătului
geme pământul în răsuflări oprite
sub frunze moarte de vreme, prea devreme
mă zbat fără grabă în tăcerea crudă a lumii
azi nu mai pot
sau nu mai vreau
să cer, să iau
gunoaie de pe drum
un drum croit
din oase frânte şi mult fum
aş vrea să zbor, un zbor etern
la cer
spre norii albi, pufoşi şi puri
să mângâi sufletul unui pescăruş în zbor
dar nu ştiu cum
doar stau şi plâng
la margine de mare
ce să mai cer
ce să mai sper
e prea târziu acum
ne facem că facem, fără să facem
ne facem că vorbim
dar vorbim în tăceri studiate
nu ştim nimic, dar totul ştim
lucrăm, nu muncim
plecăm dar nu plecăm
şi stăm, ce bine stăm...
nu ştiu de dorm
de când, de ce şi până când
o clipă sau o veşnicie
privind in jur
privind la voi
târziu am inţeles
că lumea asta nu-i de mine
văzând că nu sunt de folos
mă întorc incet şi plec pe jos

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbe

de ce mereu mergând pe drum
vorbesc tăcând şi plâng în gând
de ce lacrimi curg dar nu ajung
să stingă durerea unui om
de ce nu tac când pot să plâng
de ce-aş vorbi când atunci când zac
de ce doar zac pe cripta vieţii
aici nimeni nu trece
e frig şi e atât de rece
doar moartea petrece
nu ştiu cine sunt
de ce sunt
dacă mai sunt
doar merg şi plâng
şi uneori întreb în gând
dar oare până când...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

în faţa lumii stă un om
un singur om
e om sau nu e om
poate e un fluture pribeag ce arde într-un zbor
un zbor spre ternele păcate
sub cerul liber zace un om
o hrubă strâmtă este casa în care plânge marea
în lumea lui nu e popas
doar un urcuş etern spre nicăieri
vroia să urce sus
spre cer
o clipă vine
s-a tot dus, prea sus
anii au trecut în grabă
el zace acolo jos
o viaţă a trecut, o lume a apus

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra

ai plecat femeie să cânţi în corul de îngeri
drumurile sunt astăzi pustii
nu e lună pe cer, nu e soare
cuvântul plânge pe drumuri târzii

e întuneric, în mine, în jur
de unde vin şi unde curg înspumate ape
mai trec în zbor râzleţ
şir lung de gânduri amputate

cuvintele au dispărut pe rând
cui azi să cânt balade într-o noapte
frumoasa mea cu ochi fierbinţi
tu ai plecat în cor de şoapte

locuiesc cu mine, cu timpul şi durerea
cad umbre adânci şi mă plâng
mă aşteaptă nesfârşitul
eu am rămas aici, să cânt la lăută, sfârşitul

o barcă alunecă agonic pe ape
în dansul înserării peste pleoape
cresc imagini himeric pe cer
ce să cer, ce să sper

aş pleca, dar cum să zbor
cu aripi arse de-al meu dor
mi-e sufletul zbucium etern
şi durerea mi-e soartă

legat de ţărm
nu plâng, nu gem şi nu blestem
sunt doar o umbră sau o rană
prin care mă încheg în apă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima ţigară

eu nu's de aici, nici de dincolo
degeaba voi mă căutaţi pe tragice poteci
sunt un etern absent prezent
de multe ori prea neatent
parcă dorm, parcă visez
deşi sunt treaz
pe cer păşesc cârduri de gânduri somnoroase
de azi, de ieri, de nicăieri
eu am rămas aici
să stau, să pier
în universul ăsta efemer
ce să mai cer, ce să mai sper
stau trist şi obosit pe un ciot de veac
dacă am ţipat, dacă am strigat
aici nimic nu s-a întâmplat
e totul monoton şi gol
zac în zbaterea inutilă a sufletului
sunt o foiţă fumată a unui vis ucis
de oameni, de viaţă
hei tu ce stai în faţă
a mai rămas ceva de dăruit în viaţă
hai vino omule, în faţă
eu am rămas doar o ţigară arsă pe o masă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!