Ceva a mai rămas

insomnia mea dansează fluturii zboară în versuri
Doamne cum o să-i ţin minte
parcă aş păşi într-un vals
azi îi voi întâlni
în grădină
de dincolo de cuvinte au luat cu ei tot ce era necesar
până la urmă rozele sunt norocoase
ceva a mai rămas
pentru noaptea ce vine
îngerii cuvântului vor sosi iar să le facă loc
într-un poem
la care voi renunţa

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de cuvinte

fluturi zboară în versuri
insomnia mea dansează
doamne cum o să-i ţin minte
da parcă aş păşi într-un vals
în curând soseşte dimineaţa
îi voi întâlni
în grădină de dincolo de cuvinte
au luat cu ei tot ce era necesar
până la urmă
ziua de azi e norocoasă
ceva a mai rămas
pentru noaptea ce vine
îngerii cuvântului
vor sosi iar să le facă loc
într-un poem
la care voi renunţa

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de cuvinte

fluturi zboară în versuri
insomnia mea dansează
doamne cum o să-i ţin minte
parcă aş păşi într-un vals
în curând soseşte dimineaţa
îi voi întâlni în grădină
de dincolo de cuvinte
au luat cu ei tot ce era necesar
până la urmă
ziua de azi e norocoasă
ceva a mai rămas
pentru noaptea ce vine
îngerii cuvântului
vor sosi iar să le facă loc
într-un poem
la care voi renunţa

poezie de Marilena Tiugan din Odisee în zigzag
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uşor şi fără urmă voi pleca şi eu

Viaţa nu e un accesoriu de schimb, nici lumea nu mai e ceea ce a fost şi eu voi fi tot mai singur, doar Mama, Dumnezeu şi Copilăria mi-au mai rămas, mărturie a tot ceea ce am fost

Doamne, cum să uit lacrimile mamei care dilatau noaptea înţepenită pe umerii ei ca o durere!
Doamne, cum să-mi uit copilăria prin care alergam desculţ de la un capăt la altul şi soarele umbla pe vârfuri, ca pe propria-i rană, să nu-mi trezească amiaza!
Cât despre tine, Doamne, nu prea-mi aduc aminte, mama te purta în gând ca pe tata plecat într-o zi să stea de vorbă cu tine şi de atunci focul din sobă s-a stins...
Ziua aceea o ţin în loc de inimă şi aştept
Oare, îl voi întâlni pe tata?

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uşor şi fără urmă voi pleca şi eu

Viaţa nu e un accesoriu de schimb, nici lumea nu mai e ceea ce a fost şi eu voi fi tot mai singur, doar Mama, Dumnezeu şi Copilăria mi-au m-ai rămas, mărturie a tot ceea ce am fost

Doamne, cum să uit lacrimile mamei care dilatau noaptea înţepenită pe umerii ei ca o durere!

Doamne, cum să-mi uit copilăria prin care alergam desculţ de la un capăt la altul şi soarele umbla pe vârfuri, ca pe propria-i rană, să nu-mi trezească amiaza!

Cât despre tine, Doamne, nu prea-mi aduc aminte, mama te purta în gând ca pe tata plecat într-o zi să stea de vorbă cu tine şi de atunci focul din sobă s-a stins...

Ziua aceea o ţin în loc de inimă şi aştept

Oare, îl voi întâlni pe tata?

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii celui mai frumos poem

Te voi iubi prin ochii celui mai frumos poem,
prin acele cuvinte rostite la fiecare răsărit,
când mă voi împodobi cu fluturii născuti
din prima lumină
şi Dumnezeu îmi va trece prin ochi cu tălpile goale,
ca eu să rămân cea mai dorită femeie,
iar sângelui tău îi vor creşte aripi,
chemandu-mă să-i fiu clepsidra dintre cele două lumi.
Te voi iubi prin toate filele nopţii,
cu inima cât un înger,
bătând ca un clopot fragil de ape...
chiar dacă mă vor durea degetele, înţepate de stele,
te voi scrie cu tot ce a mai rămas din mine
în streaşină vieţii,
tot picurând, picurând,
până voi ajunge să muşc din coaja cerului.

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În toamnă îngerii zboară peste tot

ce şi cât ştiu eu despre lumea din care m-am născut
ştiu tot atât cât ştiu despre cea în care trăiesc
mai puţin decât ştiu stelele despre cerurile gri
şi mai puţin decât ştiu îngerii despre zborul lor

în întunericul nopţii o dată am auzit un foşnet
alb-alb era ceva şi mi-a părut după formă
un fluture enorm fâlfâindu-şi aripile iluzie la geamul spart în bucăţi
ori era o singură aripă care plutea mai uşor fără înger

ce ştii tu despre lumea în care se nasc îngeri
ai văzut cumva locul în care se nasc şi mor stelele?
Cel Ce a văzut-o a venit şi neîntrebat a povestit
iar eu mă mulţumesc să cred că în toamnă îngerii zboară peste tot

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţă...

Voi încerca să închid rima poeziilor mele într-un rucsac nou,
pe care-l va purta în spinare gândurile mele optimiste,
până când le voi găsi un mediu prielnic,
unde să ştiu că se vor simţi bine şi vor fi admirate pentru sinceritatea lor.
le voi ascunde de ochii lumii moderne,
care le cred demodate şi plictisitoare,
dar nu le voi îngropa ca pe morţi,
cum mi s-a recomandat în nenumărate rânduri de binevoitori...
ci le voi ţine în taină mare, pentru timpuri viitoare,
când oamenilor buni li se va face dor de versuri cu rimă,
de tot ce este decent, romantic,
şi pe înţelesul tuturor.

poezie de Valeria Mahok
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am înţeles

Inima mea e plină de durere
simt cum mi se rupe în două...
Am înţeles că viaţa,
de multe ori îmi mai dă câte o palmă...
ca să ştiu ce am de făcut pe urmă...
Am înţeles că lacrimile îmi sunt de prisos,
dacă în mine e o continuă furtună...
Şi doare...
Da, vreau să sper până în ultima clipă...
Ceva în mine îmi spune să fiu tare...
Şi poate aşa voi reuşi...
Oare voi putea trece peste?
Oare voi reuşi cândva?
Să trec peste tot şi toate...
Aşa cum mai trece o zi şi vine iar noaptea...

poezie de Eugenia Calancea (14 noiembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa mi se întâmplă...

Şi iarăşi vine noaptea şi iarăşi n-am să dorm,
Am să privesc iar cerul cu luna ca un corn
Şi totul într-un mine voi cerne gândul mut,
Voi fi cu amintirea scăldată în trecut,
Voi fi un rob al nopţii cu ochii mari deschişi,
Mă voi certa cu cerul căci tu nu eşti aici,
Mă voi certa cu luna... ce mult m-a păcălit,

Mi-a spus că-i e totuna, că tu nu mai iubit
Şi iarăşi toată noaptea, mă voi gândi ce-am fost,
Îmi voi vedea greşeala şi rostul cu-al lui rost,
Îmi voi citi prin versuri cuvinte din trecut
Să văd cu ochii minţii un adevăr pierdut,
Să văd de pot vreo dată ce-a fost să înţeleg,
Misterul ce m-apasă încerc să îl dezleg,

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa mi se întâmplă...

Şi iarăşi vine noaptea şi iarăşi n-am să dorm,
Am să privesc iar cerul cu luna ca un corn
Şi totul într-un mine voi cerne gândul mut,
Voi fi cu amintirea scăldată în trecut,
Voi fi un rob al nopţii cu ochii mari deschişi,
Mă voi certa cu cerul căci tu nu eşti aici,
Mă voi certa cu luna... ce mult m-a păcălit,

Mi-a spus că-i e totuna, că tu nu m-ai iubit
Şi iarăşi toată noaptea mă voi gândi ce-am fost,
Îmi voi vedea greşeala şi rostul cu-al lui rost,
Îmi voi citi prin versuri cuvinte din trecut
Să văd cu ochii minţii un adevăr pierdut,
Să văd de pot vreo dată ce-a fost să înţeleg,
Misterul ce m-apasă încerc să îl dezleg,

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai târziu

Când va începe noaptea
voi şterge urmele ploii
şi îmi voi chema tinereţea să mai stăm
la taifas
vom privi cum zboară culorile toamnei
dezbrăcând copacii,
vom sorbi amintirile
lăcrimând,
iar eu îi voi promite
că, mai târziu,
mă voi întoarce
să adun toţi fluturii albaştri.
Şi voi suspina prelung.
Dar, vai! pasărea aceea cu cioc de granit
îmi fură sfârşitul poeziei.

poezie de Carmen Pasat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Analfabeţilor

V-am spus că sunt un om periculos
Şi nu mi-aţi luat avertismentu-n seamă.
V-am spus s-aveţi pentru persoana mea
Un plus de-ngrijorare şi de teamă.

V-am spus că fac teribil de urât
De sunt călcat puţin pe libertate.
V-am spus ca sunt oşteanul credincios
Dar care doar cu inamici se bate.

V-am spus să vă astâmpăraţi şi voi,
Cenzori capricioşi ai vremii mele,
C-o să vă coste scump măruntul moft,
De a ne face nouă zile grele.

V-am spus să puneţi mâna să munciţi.
Să nu mai tot pândiţi zeloşi din umbră,
V-am spus că n-o să placa nimănui
Pornirea voastră, tulbure şi sumbră.

V-am spus că vremurile s-au schimbat
Şi că situaţia e mai complexă,
Nu-i intelectualul - servitor.
Cultura nu-i ceva ca o anexă.

Şi lumea nu se poate cuceri
Umflând la cifre şi mimind tumulturi
Cu aroganţi şi trindavi doctoranzi,
Cu papagali care ţin loc de vulturi.

V-am spus şi am puterea să mai spun
Ca nu încape muntele în seră
Ca prea-i scurt drumul de la rai la iad
Şi de la căprioară la panteră.

V-am spus să nu-l fetişizaţi pe Marx,
Să nu-i păstraţi în spirt învaţătura
Şi voi într-una fără să-l ciţiti
Îl pomeniţi până vă doare gura.

V-am spus că bătălia pentru om
Nu iartă astăzi nici o dezertare
Şi voi v-aţi decorat voi între voi
Când lupta este în desfăşurare.

V-am spus că muzica nu-i un microb
Care ameninţă civilizaţii
E-a omului pentru a fi mai bun,
V-am spus: ceva care să-i placa daţi-i.

V-am spus, concetăţeni analfabeţi,
Şi luaţi aminte şi să ţineţi minte.
Dar nu ştiam ca v-aţi născut şi surzi
Şi scoateţi arma când vedeţi cuvinte.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei care vor să intre pentru prima oară într-un cazinou trebuie să se gândească de trei ori înainte să o facă, pentru că odată ce vor păşi dincolo este ca şi cum şi-ar vinde sufletul diavolului. Să scuipe de trei ori în sân şi să spună o rugăciune. Cazinoul este casa diavolului, nu mai ai scăpare.

Gigi Becali în ziarul "Libertatea" (august 2005)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi închide Haosul în paisprezece versuri

Voi închide Haosul în paisprezece versuri
Şi-l voi păstra acolo; şi-l voi lăsa apoi să scape,
De va avea noroc; îi voi permite să se-nvârtă şi să sape,
Să fie gorilă, potop, demon şi foc – ale lui talente şi eresuri

Se vor restrânge la nimic, redus fiind la micile cuprinsuri
Ale acestui Ordin atât de dulce, unde într-un pios viol încape
Şi se comprimă esenţa-i toată, o formă-amorfă-aproape,
Până când cu Ordinul se va-mbina şi contopi în varii sensuri.

Trecute-s orele, duşi anii în care-am jucat teatru meschin,
Aroganţa lui, umila noastră servitudine pe care o reneg:
Îl am la mâna mea. El nu-i nici mai mult, nici mai puţin
Decât un lucru simplu pe care încă nu îl înţeleg;

Nici măcar nu-l voi forţa să facă o mărturisire, mă abţin;
Şi nici un răspuns nu-i cer. Îl voi face însă om întreg.

poezie de Edna St. Vincent Millay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roză purpurie

văzându-te cum înfloreşti roză trecătoare
tânjesc după
ziua aceea când îmbrăcam primul sarafan
şi tu eşti de catifea
eşti mâna mamei potrivind volanele blândă atingere
în mijlocul unei zile însufleţite
între depărtări eşti însăşi catifeaua
tu mă duci dincolo de mine însămi
în tăcerea dintre cuvinte
în care îmi găsesc un oftat calm
ca o alinare sub care există
ceva
pe care îl ţin minte
purpuriu

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Al vieţii poem

Voi face un pod între mine şi mine
pentru cât nu m-am iubit
dar nimeni nu trebuie să ştie,
cum nimeni nu trebuie să vadă
umbra mea din ultima mea zi pe pământ!
îmi va mai trebui o singură zăpadă
să-i scriu vieţii un poem desăvârşit...
când nişte scări voi urca...
voi coborî o mie de scări
ori voi sări câte două, întristată!
Să nu pot muri s-ar putea!
dar dacă alerg pe-un câmp de lavandă?
numai poezia să nu-nchidă ochii înaintea mea
poate aşa-mi va creşte un cord în partea dreaptă!
voi trece încet... ca-ntr-un regal
peste curbura de ramuri numită arcadă...
până dincolo... din-co-lo...
infinit mai pierdută în abis
va ninge cernit şi voi pleca împăcată
c-am terminat al vieţii poem,
cu două inimi scris!
Nemaiştiind care din ele
va-ncepe pe-un rug sa ardă...

poezie de Daniela Pârvu Dorin din Poeme noi, Amprente
Adăugat de Daniela Pârvu Dorin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei care nu vor dansa

O fată invalidă a spus:
"Cum voi mai dansa?"
Dansează cu inima,
i-am spus noi.

Apoi defileul fluviului a spus:
"Cum voi mai cânta?"
Cântă cu inima ta,
i-am spus noi.

Apoi, sărăcuţul ciuline mort a spus:
"Cum voi mai dansa?"
Lasă vântul să-ţi înalţe inima,
i-am spus noi.

Apoi Dumnezeu a vorbit din slavă:
"Cum să cobor la voi din azur?"
Dansează pentru noi în lumină,
I-am spus noi.

Vâlceaua dansează rotindu-se
în cerc sub soare,
iar inimile celor care nu intră-n horă
s-au întors deja în ţărână.

poezie clasică de Gabriela Mistral, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă vei găsi pentru mine o modalitate de a câştiga bani, mă voi alătura ţie negreşit. Voi renunţa la tot ce am aici. Scrie-mi cât mai des şi ţine-mă la curent cu tot ce faci... Ieri am lucrat până la 3 dimineaţa şi apoi am luat un mic dejun format din câteva cepe. Teatrele de aici sunt zgârcite, iar publicul din ce în ce mai greu de satisfăcut. Dumnezeu să mă aibă în paza lui! Sunt pregătit să vin acolo la cel mai mic semn din partea ta. Cu toate acestea trebuie să te previn: voi avea nevoie de bani pentru călătorie.

Giacomo Puccini în scrisoare către fratele său, Michele Puccini (1890)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi închiria o vară

Voi închiria o vară pentru zborurile mele,
Şi de voi cădea stângace şi voi pierde din nivele,
O să plâng când ciocârlia va cânta înălţător,
Să-mi acopere din vaiet, din icnit răsunător.

Şi când tace-naripata, tac şi eu de ruşinată,
Şi mă rog la toţi stejarii să îmi ia durerea toată,
Cer chirie unui ram, că o să-i plătesc o vreme;
Până vine frigul iernii şi vântoasele vor geme.

Voi mai zăbovi şi-n geruri într-un miez de ghindă goală,
Şi voi sta atât de strânsă să nu-mi scap tivul din poală,
Şi-o să gust din fericirea unei vieţi ce n-o cunosc,
Iar dacă mă strânge timpul, mută-s! n-o să recunosc.

Voi închiria şi câmpul când un verde mă seduce,
Cu gângănii, păsări, ciute şi cu punţile caduce,
Să cedeze când o toamnă va păşi cu un suspin,
Şi va renunţa-n rugină cât îi iau din strai un spin.

Am închiriat o vară, şi din miezul ei fierbinte,
Scot un vânticel din faşă să îmi murmure cuminte.

poezie de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Insomnia cuvântului

banul de Luntre l-am cheltuit pe femei
voi intra blatist Dincolo
din ţâţa eternităţii pământene curge-albastru
scribul îşi pregăteşte cenuşa pentru următoarea viaţă
visând gri

murinzii zboară ţinându-se de coada rugăciunii
dedesubtul fumului incandescent,
rochiţa nopţii era albă
scribii visau cu cerneală acolo,
în umbletul duhului prin sânge
îngerul striga purpuriu

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Bastilia
Comentează! | Votează! | Copiază!