Ultimul spectacol
soarele era negru și pătat
așa l-a văzut un pictor chior
vizionar al clipelor furate
pe scenă, doi actori ratați
de mulțimi aplaudați
pe sezlonguri rupte, trupuri dezbrăcate
pe mese murdare
sticle goale sau sparte
în jur, carne și circ
pustiu în mine
s-a rupt o lacrimă și a plâns
nu, nu țip, nu înjur, doar vă conjur
opriți-vă, oameni nebuni și beți...
totul e îmbrăcat în forme deformate, prost regizate
vorbim din gură în gură
mai mult din gură
cu amabilități de prost gust
speriat, mă ascund în tenebrele lumii
printre stele rătăcite și vise ucise
în mersul alienat al unui tren deraiat
numit de unii, retoric, viață
ce viață... aici e beznă si tacere, lugubră tăcere
rătăcitor în lume
am lăsat în urmă
speranțele, visele si dorul
tristeti destramate
în agonice vremuri
ascult clipa cum plânge în marea singurătate
aici, în eterna și fascinanta cetate
ce viață, pierdută, ratată, furată...
am deschis fereastra
și am fugit, de teamă
pe caldarâmul pătat de sânge
un trup sfărâmat
la radio, ora 20-20
un comunicat... niște șobolani
totul, un spectacol ratat
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre visare
- poezii despre plâns
- poezii despre vorbire
- poezii despre viziune
- poezii despre viață
- poezii despre tăcere
- poezii despre trenuri
- poezii despre timp
- poezii despre sânge
Citate similare
Cuvânt în deșert
o tristă piesă
jalnice personaje
o poveste de mult spusă
de nimeni cunoscută
deși trăită zi de zi
an de an
într-un carusel etern
al vieții și al morții
de ei
bravi eroi ai nimănui
mândri de lucrul prost făcut
trompetele sună
mulțimi se agită
e zarvă mare, e sărbătoare
nu, nu...
doar niște actori retardați, prost educați
de mulțimi aplaudați
aleargă aiurea
pe o scenă improvizată
numită de unii pompos... viață
țipă deci există
în rest nimic
am tras cortina
îngrozit de nimicul ce trece
pe lângă mine
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre trompetă
- poezii despre tristețe
- poezii despre sărbători
- poezii despre prostie
- poezii despre mândrie
- poezii despre moarte
- poezii despre groază
- poezii despre existență
De ce
afară plouă și e vânt
lumina a murit și timpul a tăcut
eu zac pe un țărm pustiu
la margine de lume, de speranță
e neagră noaptea în care sunt
de ce să stau
când nu știu unde sunt
unde să plec
când drumuri nu mai sunt
e beznă adâncă în mine și în jur
de ce să înjur
mai bine plâng în ultimul meu cânt
sunt beat
îngrozitor de beat
de ce crezi că sunt nebun
dau de pereți cu toate
se poate...
nu mă trezesc
de ce să mă trezesc
să văd ce...
gunoiul din jur
privesc în sus, în jos
și vrei să nu înjur
ura, minciuna pură, ordinară
dansează zgomotos pe stradă
astăzi e în toate
se poate, sigur se poate
mi-e capul greu
genunchi mă dor
de târât prin noroi
mă sprijin de gânduri
de ce să mă ridic
mai bine zac
în eterna și fascinanta mocirlă
e bine, nu
nu, prietene, aici totul e un mare nimic
ce mai contează
nu vreau nimic
nimic nu zic
doar plâng printre rânduri
sau rătăcesc printre gânduri, se poate...
aici lucruri murdare sunt
le spăl, dar put
banii miros urât
pe țărm cobor ades
să spăl sufletul meu
pătat de ură și noroi
din jur, din noi
ce caut eu aici în ăst gunoi
sublim, de soi
caut roza sau psihoza
unui suflet ce a fost
caut un sens fără sens
într-un deplin consens
întreb întruna
câte unul, câte una
desigur fără sens
ce sens au toate
totul e atât de clar și fără sens
atunci
cine plânge acolo sus
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre suflet, poezii despre lumină, poezii despre vânt, poezii despre urâțenie, poezii despre trandafiri sau poezii despre promisiuni
Ridică-te și luptă
răsucim în noi
tragici, agonici și goi
speranțe, vise
precise, imprecise
toate strivite, ucise
aici e apă seacă și murdară
aici sunt lumi vândute
aici sunt vremuri mute și pierdute
cuvântul e jale, e tânguire în vânt
amară disperare și uitare
a tot ce a fost sfânt pe acest pământ
aici nu-i dragoste, nici cânt
e doar o lacrimă ce plânge în vânt
nimeni nu vede nimic
suntem suflete oarbe, suflete în ceață
ce viață, lugubră viață
răbdăm, răbdăm și proslăvim netoții
mi-e teamă de tăcere
nu simți în tine răsuflarea morții
ridică-te și luptă
fă să vibreze chemările rebele
o viață ai, deci luptă
pentru tatăl ce zace într-o criptă
pentru mama ce plânge pe margine de drum
pentru copiii tăi ce-au ars, sunt scrum
aici, nu e drum
e doar jale eternă, ceață, fum
luptă, pentru copilul ce plânge în leagăn
pentru iubire, viață și dreptate
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre iubire, poezii despre copilărie, poezii despre uitare, poezii despre tragedie sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Ultima întrebare
Eram obosit, îngrozitor de obosit, unii spuneau în piață pe la colțuri, ei, un visător nebun. Trăiesc în timpuri false, în vremuri furate, caut fără rost, un rost, fără sens, într-un deplin nonconsens.
Orele curg greu, mă ard acele ceasornicului și strig, desigur în pustiu, acum nici ecoul nu îmi mai răspunde, s-a vândut pe două copeici false. În jur, pereții umezi de lacrimi, ai mei, ai cui îi vrei.
Simt acut absența mea din acest trup, lovit de anii ce au căzut, cum au căzut.
Tristețea curge rece, pe aici nimeni nu trece, nici nu ar avea de ce. Mi-e atât de frig în camera mortuară, glasul fusese inundat de vise. Vroiam să pun o întrebare, desigur ilogică, în eterna și fascinanta mizerie din noi, din jur.
Clipele se cățărau asurzitor pe pereți, amurgul era răgușit, nu am știut atunci. Treptele urcau către nicăieri, cu gândurile scurmam cuvintele, într-un spațiu ros, de ură, de prostie, mirabilă prostie.
Era ora 20-20, era târziu, am vrut să fug, nu am putut, lipsea ușa. Pe strada oarbă de oameni se târau urme, de ce...
De ce vrei, de oameni, de porci, de șacali.
O bătrână se tăra agonic, pe unde apuca, dacă apuca
Ce, ce... apucă ea ceva, nu aveți grijă, e versată.
Un autobuz ruginit se târâște pe o râpă, tușește la fiecare colț, de drum, de viață, cine știe, ce să știe...
Ce, ce... nimic
Pe cer, nimic, luna s-a ascuns după un nor, evident chior, deci am găsit-o. Nu am știut ce să fac cu ea... hei, o cumpără cineva!
Într-un parc, doi boschetari discută telepatic despre efectul benefic al gazelor de seră asupra...
Offf, am uitat...
Pe o stradă murdară, un hotel chior, unii spun famat, să-i pun o crizantemă sau două sau poate nouă și un pat stricat, obosit de legănat.
Două personaje debusolate de propria inexisteță fac sex neprotejat, nici nu aveau cu ce să-l protejeze, erau săraci, nu...
O iubire ratată, între arcade de zbenguieli eșuate, scufundată într-o noapte.
Crestez gânduri în întunericul lumii într-un sanatoriu numit de unii retoric, viață, verzi, gălbui, cum vrei să le pui, cui, oricui.
Totul contrastează logica bunului simț.
Ha-ha-ha, mai simte cineva ceva.
Obosit, de nimic, mă așez în colțul unei mese rotunde, numărând oile sau ouăle, mă rog, chestie de substanță sau nuanță. Sar cu privirea peste nimicul cotidian, nu, nu disper, ce să sper, sunt un nebun, nu...
Desenez bolovani pe pereți, atent să nu mă lovească.
S-a făcut târziu, pentru ce, pentru ce vrei.
Adun în palmă alte gânduri, dau la o parte tăcerea, mă deranja țipătul ei și am plâns. De ce, nici astăzi nu știu
Plec printre gropi să nu tulbur miasmele din jur. În ochi port lacrima la spate
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ore, poezii despre gânduri, poezii despre întuneric sau poezii despre verde
Ciorna
aici e timpul în care lumea
a încetat să bată
mai bate doar o toacă
e liniște în eterna și fascinanta cetate
lugubră cetate
la porți nimeni nu bate
sunt singur în cetate
oprit în plecare, venirea lipsea
pe buze de gânduri
mă rog a chemare
bat clopote iarăși
și nimeni pe aici nu trecea
uitarea a rămas a lungă așteptare
azi nu mai am cale
de venit, de plecat
poate eu sunt eternul damnat
s-a întunecat, în mine, în jur
am stins țigara în lacrima umedă
prelinsă din ochii arși ai unui înger căzut pe pământ
flăcări în cer, flăcări în noi
noi, mai suntem oare noi...
să plouă, să plouă
să stingă durerea ce țipă
prin colțuri uitate de lume
pânze de păienjeni, rupte
mai cade o frunză, mai trece un timp
cad și toate, cad de toate
peste lumea asta mare-mare
încărcată de păcate
multe, toate...
pe un pat
un trup, o rană și o mână atârnată
poartă o pană și un gând
pe o ciornă aruncată
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre îngeri, poezii despre prezent, poezii despre ploaie sau poezii despre ochi
Tragica lume
suntem oameni de paie, printre gunoaie
suntem buni de plată
pentru oalele sparte ale unor nebuni
ziși și stăpâni
noi bieți iobagi, buni de muncit și chinuit
și de plătit oale sparte
pe aici, prin altă parte
iubirea și puterea nu le poți controla
le poți dirija
și ei ne dirijează, zi de zi
cu trăinicia lucrului bine făcut
nu vezi, nu simți miasmele din jur
în mine plâng dureri
le pot cu mine zi de zi
o viață chinuită
într-o tragică lume
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre plată, poezii despre nebunie sau poezii despre durere
Îngerul
am deschis fereastra sufletului într-o zi
era târziu și era iarnă
te-ai cuibărit în palma mea
un fulg curat și pur
visam purtând zăpezile pe umăr
nu am văzut lumina cum a curs
ciopleam nebun din fulgi de nea o fată
o fată minunată, o fată preacurată
nu am simțit pe buze lacrima
plângea
azi trec pe aleile de tei
se scutură timpul
un singur pas a mai rămas
cioc-cioc
un ciocănit ușor-duios în viața mea
nu am zărit durerea din privirea ta
se așterneau stropi roșii pe câmpul din jur
scriam, scriam, cuvintele pe boltă
tocul s-a rupt
un înger a căzut
aici pe acest pământ
o lacrimă a plâns, s-a scurs din viața mea
în jur, totul e tăcere, liniște, durere
ating timpul în noaptea albă dintre lacrimi
suspin printre frunzele cerului
noaptea a trecut, cum a trecut
azi nu mai simt durerea cuvintelor ce mor
zorile m-au găsit rezemat de o cruce
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cuvinte, poezii despre încălțăminte, poezii despre zăpadă sau poezii despre trecut
Epilog
sunteți orbi si nebuni
suflete opace si goale
ați uitat să dăruiți
ați uitat să vă dăruiți
asta era menirea nu și firea
multe ați uitat
șobolani de noapte
nu știu
a mai rămas ceva de uitat, de furat
croiți vise goale
de doi bani parale
fugiți de noi, oameni de soi
sunteți copii nereușite
o cădere din rasa umană
noi am uitat râsul
am uitat ploaia
am uitat mângaierea soarelui
viața asta, un drum serpuind prin gunoaie
oameni de paie
tremuri
tie frică, nu...
privesc spre cer
întreb
de ce și pentru ce și până când vom mai răbda
năuciți, trăim în marasmul cotidian
de voi construit
cu migala lucrului prost făcut
vă este teamă de moarte
după ce v-ați vândut sufletul
de ce
nu întreba pentru ce
e grobian
cercetați totul
fără a observa murdăria din voi
nu credeți în nimic
sunteți o părticică din mare nimic
pleavă în vânt, fără cuvânt
frunze cad și oameni mor
dar ce vă pasă vouă...
tremură anii în fântâni
plâng castanii de pe drum
aștept să plec
și totuși stau
e lungă noaptea iar
în odaia de la stradă
cuvântul a ațipit un pic
pe o șoaptă adormită
privesc tăcerea
curge pe geam
nu am somn
de mii de ani
trăiesc în gând
mi-e lene, să plec, să țip
azi nu mai spun nimic
e inutil aici, acum
am rezemat sufletul de o piatră
nu am știut
era atât de grea
și frunze cad și cad
nopți triste, vieți rătăcite
suflete abrutizate
dispreț și rânjete
suflete batjocorite, indiferență și umilință
fiindcă pot, că sunt, ei...
noi, ochi in lacrimi
strigăt și plânsete
zdrențe și lacăte
iluzii și umbre
toate triste și sumbre
cerșim un ciob de speranță
ne descompunem
zi de zi
încet, încet
ca într-o piesă nereușită
de teatru, de viață
cu actori de prost gust
aici, sfârșitul unui om
eu, tu, el... nu
sfârșitul unei tragice lumi
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre noapte, poezii despre somn sau poezii despre frică
Ruleta
nu cer nimic
decât o lumânare să îmi pui
la căpătâi
când treci prin colbul vieții
aici, la margine de drum
atât îți cer, atât îți spui
spațiul e pustiu și gol
stau în întunericul lumii
nu cer nimic decât un spațiu pur
e negură azi
în mine, în jur
mâine va fi la fel, nu...
într-un perpetuu joc
al vieții și al morții...
lumea asta, o ruletă rusească
în viață a rămas doar glonțul
de ce disper
azi doar mângâi o umbră
în albul imaculat al timpului
ce a fost sau totul
e un simulacru murdar
de gânduri rătăcite, strivite
de goale cuvinte,
multe nepotrivite
ce să cer, ce să mai sper
țip
într-o ultimă rugăminte
priviți-mă în față, când trageți
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre spațiu și timp, poezii despre viitor sau poezii despre ruletă
Cortina cade
privesc o piesă
de teatru, de viață
de viața asta murdară
în jur ruine roase de ani
scaune scrijelite sau rupte
într-un budoar cochet, foarte discret
un șobolan roade gânduri
uitate de mine pe masă
cortina cade întruna
nu acoperă căderea
uneori se mai ridică
trasă de doi păpușari
desigur beți
alteori ruginesc, se plictisesc
cad goale cuvinte pe scenă
unul, altul.. apoi nimic
piesa asta a luat sfârșit
într-un decor idilic și de prost gust
ce a rămas... nimic
nimic, decât gunoi
spectatorii pleacă grăbiți
să ajungă nicăieri
azi au uitat să aplaude
cortina cade și cade...
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre teatrul de păpuși, poezii despre teatru sau poezii despre sfârșit
Plâng gânduri
în mine țipă gânduri
adunate, răsturnate
trăim într-o minciună perpetuă
bine aranjată și dirijată
de ani și ani
suflete aplecate, trupuri cocârjate
ne dor coatele sufletului de târât prin noroi
noroi ales de noi, de soi
în jur doar întunericul sună
și sună și sună
răsună pe câmpii arse de ură
sună bine, nu
ce multă neputință și umilință
o lume tristă
vise, speranțe năruite
am prins miros de mucegai
nu vezi, nu simți
degeaba azi deschizi fereastra, prietene
miasma a pătruns în cetate
ne-am legat gura de tăcere
țipăm doar în somn
oameni umili și umiliți în fiecare zi
mi-e sufletul o rană deschisă
pătat cu lacrimi amare
privesc mulțimea speriată
strigoii se scurg azi pe drum
curg și curg
ce vaiet nebun
mi-e teamă și plec de aici, plângând
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trup și suflet sau poezii despre strigoi
Ascult marea
mă scol din somn
căutând bezmetic dimineața
privesc marea
e beznă afară, în mine, în lume, în toate
doar un neon chior atârnă efemer pe un țărm
pun timpul la locul lui
nu are pace, nu tace
ascult marea în tăcerea gândului
pășind prin boabe de rouă
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre rouă, poezii despre pace sau poezii despre dimineață
Dreptul de a alege
rătăcit pe cărările sufletului
într-o viață fără rost, fără sens
eram orb într-o lume bolnavă
de boli, păcate, de toate
nu vedeam lumina
era beznă,
în mine, în lume, în jur
vindecarea era târzie și inutilă
eram damnatul din cetate
băteam din poartă în poartă
cerșind o nouă soartă
atunci am văzut un cer nou
"Eu sunt Calea, Adevărul și Viața"
noi...
m-am trezit singur
nu aveam puterea să mă ridic, deci zăceam
nu aveam puterea să gândesc, deci nu gândeam
nu aveam puterea să vorbesc, deci tăceam
priveam, plângeam
priveam la nimic
era timpul de tocat secole inutile
azi am libertatea de a alege
oferta este îngrozitor de proastă
este mizerabilă
viața asta, o piesă proastă
cu actori retardați, cumpărați sau ratați
furios,
pe mine, pe lume, pe toate
am fugit
eliberat de pământ, de păcate
am pășit către EL
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre boală
Vinovații fără vină
Suntem bieți spectatori ai marasmului cotidian, omul o expresie palpabilă a nimicului cotidian, înconvoiați de legi, fărădelegi, pășim inconștienți, cu grijă, cu sfială, mereu înapoi, în groapa istoriei, expresie sublimă a lucrului bine făcut.
Privesc cu ce mai pot deprecierea morală a omului nou, biete conserve expirate înainte de a fi create, cioplite din nimicuri și surcele.
ce poți acum să faci cu ele...
Puteam să zburăm, am ales să mergem în cârje.
Nu, nu citim, cărțile zac aruncate prin ghenele istoriei moderne, de prost gust, nu scriem, doar mâncâm și dormim, în liniște, nu...
Da, este bine pentru sănătatea noastră.
Da, ne distrăm, ce bine ne distrăm...
Aici nu-i nimeni, capete goale, creiere aruncate în coș, de gunoi poleit, cu noroi.
Aici totul tace, tace și tace, ce bine tace..
Nimeni nu plange, doar geme și suspină.
Aici este liniște ca într-un cimitir, este o lume fără lacrimi
in jur doar suspine, e o lume pierdută în propria neputință.
Vinovați fără vină, avem dreptul universal de a nu spune nimic.
Așa, încet-încet am ajuns uneletele diavolului și totul este bine, nu-i așa...
Nu, nu auzim, nu mai simțim nici lacrima unui copil, aici, am uitat de mult să trăim,
Construim, construim pe hârtie castele, castele de hârtie.
Credeam, demult, odată că lumea asta era vie, azi am aflat că viața asta e târzie, aici nimic nu mai învie.
Eram un copil rătăcit, departe de drum, furtuna vieții mă aruncase pe aici, pe undeva, aproape de nori, atât de departe de voi.
Strig în pustiu, un strigăt zadarnic și trist, pășesc pe drum, dar drumul ăsta mai este un drum.
Cuvântul meu e strigăt inutil acum și totuși strig
În căutarea drumului au greșit calea, sensul, visul.
Privesc oripilat în jur, oameni cu frică, de ei, de stat, de orice, o teamă ancestrală, lugubră, o frică de neființă.
Au uitat pe drum menirea, așteaptă lumina de la răsărit, uitând că au fost, prunci, lumină, acum bieți viemi, trăind în gunoi.
Să plâng, să țip, mi-e frică...
Mereu mă întreb, de ce pleacă toți ce vin, de ce azi mă înec în vin, de ce în jur doar lacrimi și suspin, offf, ce viață ce destin.
În jur lumina curge, cum știe ea, adică aiurea.
Ce lung este drumul către nicăieri, e atât de rece, mi-e frig, îl străbat încet, cu teamă, de o boală morală, se ia, nu-i așa...
În inimă țipă un clopot, zgomot surd, e inima, a mea sau a cui o fi.
Departe latră un câine, mi-e teamă și fug, sunt vinovat, nu...
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vinovăție, poezii despre inimă, poezii despre câini sau poezii despre zbor
Între oameni
pe pat cărți, scrise, nescrise
pe masă sticle
azi toate goale
pe jos scrum de țigară și cioburi murdare
din anii trecuți, petrecuți
în pat forme diforme ale unui vis proscris
pe pernă doarme tăcerea, lacrima și durerea
ale unui om ce a crezut odată în oameni
cercetez așchii de gânduri sub securea cuvântului
în țipătul luminii ce s-a năpustit în casă
trăind între două lumi
obosit de căutări, de gânduri zbuciumate
cuvântul a învățat arhitectura patului
a uitat apoi să mai plece
în singurătatea simțurilor rănite
găsesc alte tăceri
pe un cearceaf pătat de timp
răvăsit de trupuri flămânde
mă opresc în prag
privesc și strig
e timpul...
apoi am uitat
sunt beat, nu...
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre învățătură, poezii despre singurătate sau poezii despre simțuri
Tic-tac, tic-tac
era târziu, îngrozitor de târziu
gândurile sprijineau cenușa cerului
între forme schimbătoare
am lăsat în loc de bun rămas, o lacrimă
spunând adio la fiecare pas
fără voie prin noapte
alergam printre șoapte
simboluri ale unui timp trecut și petrecut
totul era copleșit de tăcere
într-o aritmetică rudimentară a neputinței prost etalate
obosit, ascultam somnul tătălui în silaba oprită a ultimului ceas
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre aritmetică, poezii despre simbolistică sau poezii despre cenușă
Pașii
rătăceam în colbul de pe drum
aproape de viață
prea departe de cer
mă ardeau depărtările
și am fugit pe picioare de lut
am ajuns într-o zi pe aici
între cer și pământ
pe talazuri de gând
căutam printre tenebrele lumii
o cărare spre lună
uneori ștergeam durerea pășind printre pietre
mă înțepam în destin și țipam în ultim suspin
o viață, un spin
în umbra serii, o rândunică spinteca cerul fierbinte
căutam bezmetic un gând, o idee
printre fire de nisip
spulberate de vântul zănatic din suflet
reflexul tăcererii se izbea de zidurile scorojite ale omenirii
în larg, zadarnice zboruri, de viață ucisă
eram străin și pribeag printre spice de aur
ajunsesem aici înaintea timpului
în palme adunasem o mare și un singur cuvânt
uitasem de mine, trecând
în orbite purtam stele
să lumineze calea celor ce vin
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre stele, poezii despre seară, poezii despre rândunele, poezii despre picioare sau poezii despre nisip
Încotro
e seară, e târziu
pentru clipa
ce azi a uitat să mai vină
un medic a murit în spital
obosit, chinuit de viața asta bolnavă
bat clopote peste timpuri
se scurg anotimpuri
zac pe țărm, ascult pașii
unul, doi... apoi tăcere
se scurge în durere o lume
pășesc printre gânduri
ce viață, ce chin, ce destin
ascult viața cum plânge
știi, e prea mult sânge
curge și curge pe pereții unui spital
rătăcit într-o lume bolnavă
discut cu mine, cu tine, cu cine nu vine
nu înțeleg nimic, nici nu am ce
în absurdul cotidian
timpul se schimbă
orele ceasornicului atârnă haotic
peste cearcănele universului
întorc privirea
să nu mă lovesc de voi
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre medicină sau poezii despre schimbare
Delir
unde te-ai dus
femeie sau duh
doar un cuvânt am spus
și totul a apus
nu a rămas nimic de spus
în soaptă m-am rugat
la cer, la stele
să asculte visele, dorurile mele
unde ai plecat când eu rosteam
o vorbă lină
o chemare
o șoaptă pură de iubire
valul te-a luat
și ai plecat, acolo sus
departe, la apus
să luminezi în noapte calea
îndrăgostiților ce vin
dar fără tine noaptea e pustie
și viața asta, nu e vie
acum doar țip
oftez în tăcere
lacrimi, durere
delir pustiu sau doar un chin
în mine plânge durerea unui om
ce a iubit odată, doar odată, o fată
ce viață, ce destin
să plâng din zori în noapte, zi de zi
să mor puțin câte puțin,
în fiecare zi
în așteptări ce nu mai vin...
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ultima întrebare
ne despărțim ca să ne întâlnim
pe aici, pe undeva, cândva
lăsasem bagajele într-o gară părăsită
fără trenuri, fără șine
doar un hamal rătăcea prin odăile goale
mereu mă întreb cum am ajuns aici
de ce-am plecat
azi nu mai știu și e târziu
ochii orbi nu mai văd
nici ploaia, nici vremea ce curge
atât de gol, atât de singur
într-o viață murdară și ternă
trenul zace în gară
nu am ajuns
rătăcisem întâlnirea într-o gară uitată
călătoream fără drum, fără sens, fără țintă
sau poate doar atât mi-aduc aminte
în zare, pajiștea arsă printre negri copaci
uneori vroiam să mai rămân
să cânt, să țip
trist mă așez pe streașina lumii și plâng
năpraznica noapte coborâse între oameni
cuvintele rătăceau pe buze rănite
doar vântul și moartea mai țipă prin crânguri
păsări ucise în zbor
norii au fugit în catacombele vieții
raza de soare s-a ascuns în pâraie
se stinge treptat gândul rămas
ruine în jur, ruină în mine
în beciuri hieroglife de veacuri furate
zei au căzut, monede stricate
în jur, aplauze bete
în arborii goi, ciori negre, de soi
țipă și țipă
o lume destrămată în vaietul ultimului damnat
în vale, o gară
un tren fără gară
târziu, am înțeles
eram o imagine deformată
a unui timp rătăcit în penumbră
lumina plecase să ajungă cuvântul rămas între pleoape
luneca imperceptibil către neființă
s-a pierdut apoi în miezul firesc al neputinței
azi sunt mai puțin singur decât ieri
sau poate nu mai sunt decât un cuvânt
pe ăst tragic pământ
agățată de cer a rămas o întrebare
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre negru, poezii despre copaci sau poezii despre văi