Ploaia

Tăcut, ascult muzica ploii de vară,
Pitit sub streaşina casei din deal,
Privind o picătură mică şi clară,
Cum cade pe suflet ca un bob de cristal.

Ploaia măruntă cade încet,
Iar cerul mohorât suspină şi tună,
Privesc nemişcat ca un ascet,
Frunze şi gânduri ce zboară-n furtună.

Picurii fac în baltă rotunduri,
Apoi, curg repejor în şuvoaie,
Luandu-mi cu ei vise şi gânduri,
Ducându-le învolburate-n şiroaie.

Ploaia aceasta spală lumea şi cerul,
Câmpia şi dealul, le spală pe toate,
Via şi grâul, dar cum spune clerul,
Ea curăţă totul, dar nu spală păcate.

poezie de Paul Aelenei din Lacrima dragostei (2018)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaia plângea

Ploaia plângea
şiroaie, lacrimi vărsa
cerul se despica
şi norii îi golea,
pământul plin de apă
a spus că nu mai vrea
pe soare-n ajutor chema
dar ploaia suspina
când pietrele stropea
iar soarele ascuns
nu se mai arăta.
Din cuibul meu
am întrebat
de ce ploaia plângea
dar nu vorbea...
credeam că nu mă auzea,
Am primit apoi
şi un răspuns
furtună, tunete şi-un trosnet
m-au străpuns
Un nor, atunci
m-a aşezat
pe iarba ce muia
şi am văzut şi cuibul meu
căzând din rămurea
Un val de apă
cum ochii-mi închidea
am intrebat încă odată
de ce ploaia plângea...

poezie de Monica Trif
Adăugat de Monica Trif
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă!

Plouă! Ploaia este aşteptată
Când rău, seceta pârleşte
Cum aşteaptă o femeie
Pruncu-n păntec, să-i de-a veste!

Spală ploaia de păcate
Atmosfera, de gunoaie
Se ridică ierburi moarte
Cresc ciuperci, din muşuroaie!

Buruieni, ne enervează
Ce nu ne fac trebuinţă
Domnul insă, le plantează
Hrană altora-n fiinţă!

Ploaia e şi ea o mamă
Care-aduce cu ea, viaţă
E şi rea, dar e şi bună
Dănd pământului, povată

Pâine sau doar mătrăgună!

poezie de Maria Sarchizian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împletituri de gânduri

Ţes fum de ţigară
Pe cerul argintiu
Şi ploaia tristă cade
Şi eu îngheţ de frig.

Ţes mii de gânduri
În propria-mi minte
Când iarăşi stau şi zac
Contemplând introspectiv.

Ţes mii de dorinţe
Dar dorul meu şters
Şi starea mea de plumb
Încet le ucid.

Ţes iubirea mea gri
Ce zace în mormânt
Pe sfânt veşmânt
Cu care să mă-ngrop.

Ţes somnul meu
Pe propriul sicriu
Privesc în interior
Şi e doar frig şi vânt.

Răscolit de gânduri
Mă las pe pământ
Şi cu fir de iluzii
Ţes lacrimi râzând.

poezie de Costyn Gilca (19 octombrie 2017)
Adăugat de Costyn Gilca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singur în ploaie

Aş vrea să fiu singur, singur,
Să-mi aud gândurile cum ţipă la mine,
Sufocate de greaua mea indiferenţă,
Să-mi aud bătăile inimii nebune
Ce mă-ntreabă idilic: vrei să trăieşti?
Să-mi ascult sângele
Cum se scurge printre vene,
Cu aripile luate dintr-un fir de vânt
Purtând cu ele purpura vieţii,
Desprinsă din amurgul unui cer.
Aş vrea să fiu singur, să fiu al ploii
Al ploii din mine, al ploii din noi,
Să gândesc în picuri de rouă
Să respir picuri de ploaie
Să m-ascund într-un picur de ploaie.
Aş vrea să mă numesc fiu al ploii şi să cad:
Să plutesc adesea peste însetate simţuri,
Să răscolesc setea cu un cârlig de argint
Şi să dau tuturor un moment de respiro.
Aş vrea să fiu singur, în ploaie:
S-ascult cum cade peste sufletul
Ce nici măcar umbrelă n-are.
Să mă visez un strop de ploaie:
Căci e mai simplu, mult mai simplu
Să simt şi să vibrez,
Să le desprind înţelesurile,
Să le ascult muzica,
Să fiu eu însumi harpa lor de vis.
N-am reuşit, trăiesc încă un eşec:
Nu pot să fiu picurii ploii,
Nu pot să m-ascund într-un bob de rouă
Căci nici ploaia nu m-ar crede.
N-am reuşit să fiu decât... o ploaie,
O ploaia searbădă şi tăcută,
O ploaie insipidă de cuvinte.

poezie de Gheorghe A. Stroia (25 august 2010)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învăţătura mea, nu face deosebire între "sus" şi "jos" sau între "bogat" şi "sărac". Ea este cum e cerul. Are spaţiu pentru toţi şi ca ploaia îi spală pe toţi la fel.

citat clasic din Buddha
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plânge cerul

Plânge cerul în hohote,
tone de lacrimi
scăldând pământul.
Tună şi fulgeră
parcă blestemând vremea.
şi curg, curg mereu
mii şi mii de picături.
Vântul supărat
îndoaie copacii
în timp ce ploaia-i loveşte.
Natura dezlănţuită
trimite fiori reci
oricărei fiinţe.
Şi plouă, plouă, plouă...
Cerului nu-i seacă lacrimile..
Mi-e dor să-mi fie dor
de ploile copilăriei,
dar... ploaia de azi
mă nelinişteşte;
înfiorarea vremii
strecoară tainice gânduri
în mintea-mi răvăşită.
Continuă să plouă,
deşi cerul îşi luminează faţa.
Plouă asemeni unui plânset
ce pare să se sfârşească.
Vântul oftează lung,
iar lacrimile i-au secat.
Liniştea îmbracă natura,
iar seara se-aşterne încet
ca o pătură pufoasă.

poezie de Carmen Munteniţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haiku

în ochii mamei -
ploaia spală câteva
frunze de salcâm

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O mână spală pe alta

De la dogmă nu se-abate
Niciunul dintre prelaţi
Ce vă spală de păcate
Doar atunci... când voi le daţi!

epigramă de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă o nedreptate: Apele spală oraşele / satele; dar oraşele nu spală Apele... Cine le spală pe Ape, cine...?!?

aforism de Ion Pachia-Tatomirescu din Aforismele apei / Aphorismes de l'Eau (1996)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

În umbra ierbii

În noaptea aceasta,
sub miezul fierbinte al lunii,
voi îngropa toate amintirile
şi-mi voi învăţa inima
să se odihnească puţin.
I-o fi îndeajuns...
Pustnică în calea furtunii,
mai aud sunetele stranii
zidite de cuvinte spuse şi nespuse,
dar ecourile lor nu mă mai ating.
Înlăuntrul aşteptării
arde candela smereniei,
iar ziua
risipesc rugă trandafirilor,
stingându-mă în lumina modelată de suflet.
Întrebările nu mai vor răspunsuri,
îndoielile se risipesc,
iar roua lacrimii
spală trupul timpului.
Îmi sorb clipele picătură cu picătură
şi promit să iubesc mai târziu,
limpezită de gânduri
şi cuminţită de dorinţe,
în umbra ierbii.

poezie de Carmen Pasat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Filozofia ploii

se bucură câmpul sub ploaia mocănească
şi arborii se spală de praful poluant
doar ploaia divină poate să hrănească
pădurile gliei într-un ritm vibrant.

cântecul stropilor răsună pe umbrelă
vântul voios îngână romanţa toamnei
ţesătura zilei cea mai fină dantelă
se armonizează cu lumina icoanei.

în grădina primenită zâmbesc crizanteme
ploaia brodează iubire din melancolie
varsă-ntr-o veselie pe alei reci poeme
modelează viaţă până la temelie.

filozofia ploii azi o aprofundez
luciditatea cerului se scurge în crez.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet tăcut

Când picurii de ploaie pictează pe nimic
Şi-n stropi se oglindesc culori din curcubee,
-desprinse-s chiar din Soare a razelor condeie-
Tu taci, privind uimită! Nici eu nimic nu zic!

Spectacol de lumină. Trăire şi culoare;
Şi pe pământ... şi-n suflet. Fin, mâna mi-o atingi!
Privirea-ţi fermecată şi zâmbetu-ţi de floare
Trădează fericirea. Dar iar nimic nu zici!

Un freamăt viu ţi-e trupul! Văd pieptu-ţi cum tresaltă!
Priveşti la ploaia caldă ce cade curcubeu.
Zâmbeşti! Te strângi la pieptu-mi! Eşti toată-mbujorată!
Tăcerea ta... nu doare! Tăcut, zâmbesc şi eu!

Haină ursitoare, la ceas târziu de noapte,
Răpitu-ţi-a din leagăn plăcerile vorbirii,
Cu vorbe nerostite şi ne-nţelese şoapte.
Dar ţi-a lăsat sub pernă simţirile trăirii.

Stăm unul lângă altul. Eşti zâmbet şi trăire!
Imensitatea lumii în picuri o găseşti?!
Nu am văzut vreodată atâta fericire
Să şadă în vreun suflet! Nu-n suflete lumeşti!

poezie de Ovidiu Donisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Purificare

mă strecor ca vântul prin perdele de ploaie
care spală frenetic străzile din urbe
trebuie să dispară mirosul de gunoaie
nimeni vreodată ploaia s-o disturbe.

pe uliţa indiferenţei au apărut noroaie
în focuri de poveste ard huile şi turbe
mă strecor ca vântul prin perdele de ploaie
care spală frenetic străzile din urbe.

în calendarul vieţii mai întorc o foaie
drumurile fericirii în zigzag şi curbe
le străbat năucă prin vise o droaie
care nu ar vrea norii să-i conturbe.

mă strecor ca vântul prin perdele de ploaie
care spală frenetic străzile din urbe.

rondel de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaia salvatoare

Privesc cu jind, către norii albi pe cer
Învăluit de umeda răcoare,
Dar văd cum umbra lor e trecătoare,
Când vântu-i risipeşte în eter.

Din zori şi până-n apus de soare
Tot ce natura naşte-i efemer;
N-am să pot pricepe aşa mister,
Că totul este apă curgătoare.

Sub ucigaşa arşiţă a verii,
Agonizată câmpia nu moare,
Mai poate ţine viu un fir de floare.

De la "crăpat de zi", în pragul serii,
Vestind cu tunete asurzitoare
Trimite Cerul ploaia salvatoare.

sonet de Ioan Friciu (27 iulie 2016, Sibiu)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Guvernului României

Totul cam miroase,
Chiar dacă, de ani,
Unii spală vase,
Şi-alţii spală bani.

epigramă de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploios

Picură iar, cu bile ce se sparg peste necazuri noi,
Ca-ntr-un masaj benefic să adoarmă gânduri,
De la eşecuri, amânări, când nu mai merg zilele ploi...
Ce n-au mers niciodată de altfel, în atâtea, atâtea, atâtea rânduri.

E precum salt, când baţi cu pas elanu-n groapă
Şi-n loc de zbor te frângi rănit, întins pe sol,
Când încercări s-au terminat, orice speranţă şchioapă
Şi iar şi iar, la linia de start, e numai vid, e gol.

E contra firii, a naturalului, cum picurii din nori,
Ce grei cum sunt se înalţă în caier şi se desfac flocoane
De alb imaculat, se murdărind în gri, adeseori...
Cum oare ghinion nu poate şi el să se evapore-n broboane.

De rău s-ar putea stoarce, cum ce-i murdar se spală
Şi, pus la vânt, cum visul, s-ar aroma balsam...
N-ar mai fi deznădejde, leac ar fi de-orice boală
Şi tot s-ar şterge, pur, cum ploaia în pic... pe geam.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 iunie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre ploi

Pe aicea pe la noi,
Feluri multe sunt, de ploi,
Ce, cu apa lor de ploaie,
Spală, udă şi înmoaie:

O ploiţă specială,
E cu apă minerală.
Ploaia cea mai indicată,
Este cea cu apă plată,

Ploaia rea, ce nu prea iartă,
Este cea cu apă fiartă,
Însă ploaia cea mai rea,
Ploaia e, cu apă grea,

Altă ploaie, mai cochetă,
E cu apă de-toaletă,
Iar o ploaie mult râvnită,
E cu apă de-a sfinţită...

Pe aicea pe la noi,
Feluri multe sunt, de ploi,
Ce, cu apa lor de ploaie,
Spală, udă şi înmoaie...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul e curgere

Norii trec pe cer
Aşa cum zboară gândurile mele
Aşa cum trece luna printre stele
Şi-n depărtare pier.

Vântul bate lin
Aşa cum simt suflarea ta pe faţă
Aşa cum mă dezmierzi de dimineaţă
Când chipul ţi-e senin.

Valurile aleargă
Aşa cum oamenii se plictisesc
Aşa cum într-o zi se pregătesc
Şi pleacă-n lumea largă.

Timpul se grăbeşte
Aşa cum ploaia cade într-un lac
Aşa cum grâul curge dintr-un sac
Şi viaţa se sfârşeşte.

poezie de Octavian Cocoş (4 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Menaj

Mai în toate casele
Treburile-s cam aşa:
Dânsa spală vasele,
Dânsul spală... putina.

epigramă de Nicolae Ghiţescu din Epigrame cu şi despre femei (1999)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miracole

Lumea mai crede
în miracole.
Un miracol ar fi
ploaia mult aşteptată.

Dar nimeni nu face nimic.
E drept că
nu poţi inventa ploaia
dar o poţi chema!

Cât te-am chemat!
Am implorat cerul
şi ai venit nesperat
aducându-mi însăşi, ploaia!

Să mai spun lumii
cât m-am rugat?
Numai aburii ploii ştiu
cât am ars în această iubire!

Lumea mai crede în miracole
dar nu le imploră cerului...

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Între verde şi albastru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!