Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Ursarul

(După natură)

Umblase mult prin sate și câinii îl lătrase,
Mâncase câte-odată, de multe ori răbdase:
La cârciumi și prin bâlciuri De-un șir întins de ani,
Cânta, jucându-și ursul, pe codrii și pe bani,
Bătrân dănțuitorul, bătrân și cântărețul...
Și rareori, de milă, îi răsplătea drumețul...
Artistu-n patru labe, maestrul în toiag,
Mergeau, tăcuți și jalnici – pribeag lângă pribeag...
Și obosiți de cale, lăsând în urmă satul,
Pe câmp sau prin frunzișuri
Dorm unul lângă altul...

poezie celebră de din Sensitive (1894)
Adăugat de Marius RobuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Eugene Ionesco

Logicianul (către Domnul Bătrân): Iată, deci, un silogism exemplar. "Pisica are patru labe. Isidore și Fricot au fiecare câte patru labe. Deci Isidore și Fricot sunt pisici."
Domnul Bătrân: Dar și câinele meu tot patru labe are.
Logicianul: Atunci e pisică.

replici celebre din piesa de teatru Rinocerii, scenariu de (1959)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Teatru III: Victimele datoriei. Amedeu. Tabloul" de Eugene Ionesco este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -39.00- 37.05 lei.
Corina Dașoveanu

* * *

patru copite înfig în asfalt
nedumerirea de tropot,
pereți de beton
îi ceartă ecoul,
i-l izbesc în timpane.

un cal.
cu ani târâș după el,
trece pe lângă pomi de oraș,
singurătatea îi rătăcește în ham
printre eșapamente.

trage după el în căruță
plastic și fier,
furtuna de praf lăsată de tinerețe
în urmă.

la oraș,
un cal bunic
cu noapte în ochi
trece prin zi ca prin moarte,
încet, înainte, continuu.

dumnezeu l-a uitat bătrân.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Călător, trecător pribeag pe pământ...

Călător, trecător pribeag pe pământ...
Drumuri, gânduri, ofuri și chin,
Gust de pelin,
Goană de ani, muncă și bani,
Trudă în vânt...
Călător, trecător pribeag pe pământ!

Doamne, mi-ai dat ce n-am visat!
Sădind în mine, credința-n Tine,
Din ce mi-ai dat, voi dărui,
Oricând în cale voi întâlni
Un necăjit, un disperat ce ispășește al lui păcat.
Ajută-mă, cât mai trăiesc, tot ce doresc să-nfăptuiesc,
Să prind în versul ce mi-ai dat, peste ocean ce-am învățat!
Știu, mai de preț pe lume nu-i, ca sănătatea omului
Dar sunt grăbit, uit prea ușor că pe pământ sunt trecător!

Dacă-i curat sufletul meu,
C-am fost cinstit și de cuvânt,
C-am respectat un jurământ,
Cât am fost bun, cât am fost rău,
O știi doar Tu, mărite Zeu!

Tot ce adun an după an,
Mult prea curând se pierde-n van!
O umbră sunt, o frunză-n vânt,
Când plec, las totul pe pământ,
Muncă de ani, Goană și bani, Trudă în vânt...
Atât doar sânt:
Călător, trecător pribeag pe pământ!

Chiar de ești trecător...

Astăzi ești... mâine, nu...
Viața... trece în zbor
Și tu ești doar atât:
Pe pământ, călător!

Mai târziu înțelegi,
și visele mor
Și tu ești doar atât:
Pe pământ, trecător!

Când devii înțelept,
Ai rămas cu-n toiag
Știi că ești doar atât:
Pe pământ, un pribeag!...

... Chiar de ești un pribeag,
Călător trecător,
Lângă suflete dragi,
Poți pricepe ușor
Ce-i un cuib fericit,
Un surâs de copil,
Cât de mult ai iubit?...

Te întreabă... subtil:
Ai plantat un copac?
Ai iubit o mândruță?
Ai pe lume urmași?
Ai făcut o căsuță?

Poți "pleca"... liniștit,
Ți-ai făcut aici "treaba"...
Chiar de ești trecător,
Nu trăit-ai degeaba!

poezie de (mai 2004)
Adăugat de Ionel DavidiucSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mister

Din ce aluat m-ai plămădit,
Din ce crâmpei de infinit,
Cum mi-ai dat zile pe pământ,
Cum m-ai făcut să râd, să cânt,
Să sufăr mult, să plâng amar,
Să vreau să pun la timp hotar,
Să merg prin codrii fermecat,
Să stau sub cerul înstelat,
Să dorm pe jos lângă izvor,
S-ascult al păsărilor cor?
Cum m-ai făcut - numai Tu știi -
Să pot urî, să pot iubi,
De dor nebun să mă topesc,
Să Te resping, să Te doresc?
Cum ai schimbat un prunc frumos
Într-un bătrân neputincios,
Și cum mi-ai frânt al vieții zbor,
Iar eu cum am știut să mor?
Întreb cu ochii către cer,
Dar totul este un mister.

poezie de (29 aprilie 2022)
Adăugat de Octavian CocoșSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marius Robu

A patra dimensiune a timpului

Se certau pirul și grâul
Pe marginea râului;
Unul că e neam cu râul,
Altul neam al grâului.

Se certau pirul și râul
Pe marginea grâului;
Unul că e neam cu grâul,
Altul neam al râului.

Văzând că-s ca și cum nu-s,
Mândra și-a pus fusta-n brâu,
Trăgându-și poalele-n sus
Când a trecut prin pârâu,

Prin mine, prin pir, prin grâu,
Doar cu visul ei s-a dus...

Alergând prin munți și văi,
Doar cu visu-i s-a-ntrecut,
Lăsând patru nătărăi
Cu prezentul în trecut!

poezie de din Aproape alb (14 iulie 2013)
Adăugat de Marius RobuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Visătorul

Am rătăcit pe multe drumuri
Și-n lunga-mi rătăcire,
Visam să întâlnesc o umbră
Ce-i zice: "fericire".

Dar n-am găsit-o nicăirea —
Deunăzi, obosit,
Într-o pădure fremătoasă,
O clipă m-am oprit.

Sub un copac, bătrân ca mine,
O fată și-un băiat
Se sărutau soptindu-și șoapte
Cu glasul îngânat.

Și când să plec, băiatul parcă
Se-nclină spre ea,
Zicându-i blând: "O, tu, iubito;
Ești fericirea mea!"

Am tresărit... Și-n clipa-aceia,
C-o repede privire,
M-am și întors să văd cum este
Visata fericire?...

Era o fată cum sunt multe
Prin sate și orașe:
Cu ochii mari, cu sânuri albe,
Cu buze drăgălașe...

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Și cavalul tot s-aude
De departe trist și vag,
E o doină de la stână
Jalea unui dor pribeag.

catren de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ultima poezie

Sunt înger frânt
cu aripi rupte
trist în al său cânt
rătăcind prin zile
abrupte.

Sunt vânt pribeag
cu doruri multe
uitând de el, de drag
doar cu vise pierdute.

Sunt doar...
un vânt pribeag.

poezie de
Adăugat de Cornelia MindaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Floare de drum

Pe-o margine de drum, departe,
Ca un pribeag pierdut în lume,
Creștea o floare solitară,
Ce poartă cel mai dulce nume.

Înstrăinată-ntr-o mulțime
De ierburi și de grâne-nalte,
Părea batjocorită, moartă,
Uitată, printre celelalte.

Sub vântul ce trecea zburdalnic
Ea s-apleca tot spre pământ,
Precum o floare gânditoare
Ce plânge lângă un mormânt.

poezie celebră de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Paul Verlaine

Colocviu sentimental

Prin parcu-nfrigurat, bătrân și solitar,
Trecură două umbre adinioarea, chiar.

Ochii le erau morți și buzele muiate,
Și abia li se-auzeau cuvintele schimbate.

Prin parcu-nfrigurat, bătrân și solitar,
Nălucile-nviară din nou trecutul iar.

- Îți amintești extazul iubirii noastre vii?
- Să mi-l mai amintesc acum, de ce mai ții?

- Dar inima-ți mai bate, gândind la mine? Tu,
În visurile tale, mereu mă mai vezi? – Nu.

- Ah! Zilele frumoase și fericite, toate,
Când, gură-n gură stam înlănțuiți! - Se poate.

- Ce-albastru era cerul speranței, luminat!
- Speranța a fugit spre ceru-ntunecat.

Și ei mergeau așa, prin ierburi răscolite.
Și noaptea doar ghicea cuvintele șoptite.

poezie clasică de , traducere de Mihail Cruceanu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Pentru Grigore Vieru

Dragă Maestre,
Rostesc cu durere această veste:
Loc pentru noi nu mai este
Nici acasă și nici prin străini.
Se strigă prin cârciumi,
Se dansează-orgii.
Cine are nevoie de Limbă și Poezii?
Dar Dumneata nu te întrista:
Știi cum sunt necuminții.
Cunoști istoria bine.
Ești lângă Dumnezeu și le vezi pe toate.
Chiar daca până la el "te mănâncă sfinții".
Te rog, Maestre, mă iartă,
Că am fost și eu o dată
De ziua Limbii Române
Prin cârciumi străine.
Știi, părinte, noi suntem c-am creduli
Și sperăm că lumea e bună.
Pe urmă plângem în pumni
Că totul se vinde:
Și suflet, și țară,
Suntem făcuți de ocară
Prin fapte și prin cuvinte.
Totul se vinde:
Floarea din coroană,
Țărâna de pe morminte -
Totul se vinde!
Nedreptatea susură
... și, totul se cumpără...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Azi, lângă mine, am rămas doar eu

Mai pot copile, azi, să te mai chem
Și tu mai poți răspunde la chemare.
Cu fiecare zi, mai mult mă tem...
Să-i dau răspuns tăcerii, la-ntrebare.

Mai pot copile, azi, să te privesc,
În ochii mei mai picură lumină,
Dar pozele prin care te găsesc,
Nu știu, cum dorul mamei se alină.

Tu nu ai timp și nici nu înțelegi...
Să fii bătrân și doar cu amintirea,
În câte zile... câte nopți întregi,
Doar golul îți acoperă privirea.

Atâta gol m-apasă și doboară...
Și parcă m-a uitat și Dumnezeu,
Prin tot pustiul care mă-nconjoară,
Azi, lângă mine, am rămas doar eu.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Eugene Ionesco

Logicianul (Domnului Bătrân): Alt silogism: "Toate pisicile sunt muritoare. Socrate e muritor. Deci Socrate e pisică."
Domnul Bătrân: Și are patru labe. Asta așa-i, pe motanul meu îl cheamă Socrate.
Logicianul: Păi vezi...
Domnul Bătrân (Logicianului): Care va să zică Socrate a fost pisică.
Logicianul: Logica tocmai ne-a revelat acest fapt.

replici celebre din piesa de teatru Rinocerii, scenariu de (1959)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Rondel la Poiana Sibiului

Urcat-au satul pe coline
Și mai aproape, lângă cer,
Să viețuiască mult și bine
În obiceiuri ce nu pier.

Dar când s-apropie prier
Și-i semn că primăvara vine
Răsună-n satul din coline
Și mai aproape, lângă cer,

Chemări și valuri de suspine
Ce-nvăluite-s în mister,
Că pleacă turme de ovine
Și plânge vântul prin coșer

În sat urcat peste coline.

rondel de (2017)
Adăugat de Ioan FriciuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Prin inimă

Acum priviți prin inimă,
răspundeți-mi dacă vedeți bine, dacă nu vi s-a ridicat în față vreo rădăcină,
vreun pisc,
ori o pălărie feminină rotită
pe spițele de sânge ca un disc
și spuneți-mi, dacă zăriți clar
de ce băieții cei frumoși coboară
pe casele modeste-ndeosebi
și-și rup sufletul în pietre slabe
și din izvoare și fântâni țâșnesc
voci de femei ca urși în două labe?

Răspundeți-mi, cum vedeți prin inimă
când dormiți pe urzicile ochilor,
când dormiți pe patul mâinilor,
ca într-un câmp deschis de vânătoare
să vedeți un iepure cum v-aruncă un fluier
lângă picioare
și să suflați în el, să plângă stelele
de frica acestei porniri câtre aer.

Căci numai stele vânăm, numai stele.
Totuși aștept al vostru răspuns:
ce vedeți prin inima stăpânind într-un vis?
Aștept, răspundeți-mi chiar dac-am uitat
să vă las lângă piept câmp deschis.

poezie de din Prin departe și-aproape
Adăugat de Costel ZăganSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
Tudor Arghezi

Mi-e milă

Nu mi-e milă de ajuns să iubesc viața făpturilor tale,
pe care le-ai facut ca să le ucizi.
Mi-e milă, omule, de tine.
Mi-e milă de copiii tăi plăpînzi.
Mi-e milă că te istovești muncind.
Mi-e milă de caii care cad subt povară.
Mi-e milă de cîinele pribeag.
Mi-e milă de păsările care plîng iarna în codrii înghețați.
Mi-e milă de cerbi, căprioare și iepuri uciși de omul de
care mi-e milă.
Mi-e milă de vită blîndă, față-n față cu ucigașul topor.
Mi-e milă de stejarul doborit din rădăcina lui.
Mi-e milă de toată carnea, de toată vlaga, de toată slăbiciunea.
Mi-e milă de tine, canalie perfidă - javră cu inima seacă și
cu creierul murdar.
Mi-e milă și de tine, înfumurat și prost.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Pagini Alese - Versuri Proza" de Tudor Arghezi este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -22.00- 13.99 lei.

Fantasme de iarnă

Pe drumuri izbite
De ger și ninsoare,
Troiene-nrobite,
Se-nșiră bizare.

Mai fumegă coșuri
Prin satul bătrân,
Sub nea tremurând,
Adoarme-un salcâm.

Pe ulițe albe
Tăcerea-i stăpână
Și doar prin povești
Apare vreo zână.

Tresare și râul
În straie de gheață,
Dispare ecoul,
Se mistuie-n ceață.

Coboară amurgul
Geros și cernut
Și-aprinde un astru
Pe boltă pierdut.

În case se-adună
Povești lângă vatră
Și murmur de șoapte
Din noaptea-nghețată.

Din tainele iernii,
Troiene și ger,
Iau viață fantasme
O noapte și pier.

poezie de
Adăugat de Emil UtaleaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Satul meu de lângă Prut

- Prutule, cu apă lină,
Curgi pe la mine în grădină.
Murmurând printre vâlcele,
Ducând dorurile mele.

Așa-i dat de Dumnezeu,
Treci pe lângă satul meu.
Ți-ai făcut o trecătoare
Printre stânci, printre izvoare.

Curge apa Prutului
Prin grădina raiului.
Printre florile de câmp,
Pe o palmă de pământ.

De pe bolta cerului
Îngerașii Domnului
Zi și noapte stau la strajă,
Satul nostru îl veghează.

Mierla, cucul, pitpalacul
Cântă de răsună satul.
Ciripesc cu drag și dor
Corul păsărelilor.

Nu există un loc mai sfânt
Ca acesta, pe pământ!
Căci e binecuvântat,
De la Dumnezeu lăsat.

Satul meu de lângă Prut
Niciodată n-am să-l uit.
A intrat în nemurire
Cu-a sa frumoasă denumire.

Văratic e satul care
N-are-n lume asemănare.
Mă mândresc c-anume aici
S-au născut și-ai mei bunici.

Iar mie mi-au dat povață:
Aici să trăiesc o viață.
N-o să plec, că m-am jurat
Să rămân la mine-n sat!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Singurătate

Un sat pustiu... Doar un bătrân pribeag
Rugându-se, plângâmd sfârșit pe prag...
"De ce-am rămas eu ultimul oștean?!
Ce rost în astă lume să mai am?!"

I-am îngropat pe toți ai mei.... sunt scrum.
Doamne, e timpul meu să mor acum!
Biserica-i pustie, satul gol...
Sunt lut din lutul vieții trecător...

Cad casele ca niște draperii,
Ulițele sunt triste și pustii...
E-un cânt de doliu, Doamne,-ntreaga lume!
Doar moartea rătăcește prin albume...

Luna-i o sfântă candelă și jale
Văd parcă risipindu-se în zare...
E rândul meu să mor! Mi-a mai rămas
Un an, o lună,-o zi, poate un ceas...

Și lumea toată e un clopot viu...
Trec rânduri, rânduri, oameni prin pustiu...
Sunt ultimul oștean, rămas tăcut
Să lupte cu-al tăcerilor tumult.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

De satul meu bătrân

De satul meu bătrân îmi este dor...
Îmi amintesc de când eram fecior,
De casa și de cumpăna fântânii,
De cum trudeau spre a trăi, bătrânii.

De obiceiuri din străbuni purtate
De plânsul și de jalea de la moarte,
De bucuria nunților spre care
Copil, eu alergam cu-nfrigurare.

Îmi amintesc, îmi amintesc de toate,
De salcii ori de goana de pe drum,
Când îmi vedeam bunicii de departe...
În fumul vieții parcă-i văd și-acum...

Văd ca prin vis și nația română
Și tricolorul fluturând spre-nalt,
Văd limpezimea apei din fântână
Și-n plâns de dor și de durere cad.

Spre transcendent văd alergând străbunii
Și pică-n mine lacrimă de dor,
Căci au plecat din țară toți românii
Ne-având aici, de mult, vreun viitor.

Privind în jos, din înălțimi cu soare,
Văd renăscând biserica din vale,
Mormintele-nvelindu-se-n lumină...
Și Doamne, simt puterea Ta divină!

Mă văd la focuri, alergând prin sat...
Văd tinerețea plină de păcat...
Văd ca prin vis și nucul cel bătrân
Și dintr-o dată iar mă simt român.

Dar vezi, îmi este talpa sângerândă
Și-s pașii grei și mâna tremurândă.
Pământul sfânt mă cheamă înapoi.
Trăiesc regretul celor mulți ca voi!

poezie de din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook