Ursarul

(După natură)

Umblase mult prin sate şi câinii îl lătrase,
Mâncase câte-odată, de multe ori răbdase:
La cârciumi şi prin bâlciuri De-un şir întins de ani,
Cânta, jucându-şi ursul, pe codrii şi pe bani,
Bătrân dănţuitorul, bătrân şi cântăreţul...
Şi rareori, de milă, îi răsplătea drumeţul...
Artistu-n patru labe, maestrul în toiag,
Mergeau, tăcuţi şi jalnici – pribeag lângă pribeag...
Şi obosiţi de cale, lăsând în urmă satul,
Pe câmp sau prin frunzişuri
Dorm unul lângă altul...

poezie celebră de Traian Demetrescu din Sensitive (1894)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Logicianul (către Domnul Bătrân): Iată, deci, un silogism exemplar. "Pisica are patru labe. Isidore şi Fricot au fiecare câte patru labe. Deci Isidore şi Fricot sunt pisici."
Domnul Bătrân: Dar şi câinele meu tot patru labe are.
Logicianul: Atunci e pisică.

replici celebre din piesa de teatru Rinocerii, scenariu de Eugene Ionesco (1959)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

patru copite înfig în asfalt
nedumerirea de tropot,
pereţi de beton
îi ceartă ecoul,
i-l izbesc în timpane.

un cal.
cu ani târâş după el,
trece pe lângă pomi de oraş,
singurătatea îi rătăceşte în ham
printre eşapamente.

trage după el în căruţă
plastic şi fier,
furtuna de praf lăsată de tinereţe
în urmă.

la oraş,
un cal bunic
cu noapte în ochi
trece prin zi ca prin moarte,
încet, înainte, continuu.

dumnezeu l-a uitat bătrân.

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călător, trecător pribeag pe pământ...

Călător, trecător pribeag pe pământ...
Drumuri, gânduri, ofuri şi chin,
Gust de pelin,
Goană de ani, muncă şi bani,
Trudă în vânt...
Călător, trecător pribeag pe pământ!

Doamne, mi-ai dat ce n-am visat!
Sădind în mine, credinţa-n Tine,
Din ce mi-ai dat, voi dărui,
Oricând în cale voi întâlni
Un necăjit, un disperat ce ispăşeşte al lui păcat.
Ajută-mă, cât mai trăiesc, tot ce doresc să-nfăptuiesc,
Să prind în versul ce mi-ai dat, peste ocean ce-am învăţat!
Ştiu, mai de preţ pe lume nu-i, ca sănătatea omului
Dar sunt grăbit, uit prea uşor că pe pământ sunt trecător!

Dacă-i curat sufletul meu,
C-am fost cinstit şi de cuvânt,
C-am respectat un jurământ,
Cât am fost bun, cât am fost rău,
O ştii doar Tu, mărite Zeu!

Tot ce adun an după an,
Mult prea curând se pierde-n van!
O umbră sunt, o frunză-n vânt,
Când plec, las totul pe pământ,
Muncă de ani, Goană şi bani, Trudă în vânt...
Atât doar sânt:
Călător, trecător pribeag pe pământ!

Chiar de eşti trecător...

Astăzi eşti... mâine, nu...
Viaţa... trece în zbor
Şi tu eşti doar atât:
Pe pământ, călător!

Mai târziu înţelegi,
Că şi visele mor
Şi tu eşti doar atât:
Pe pământ, trecător!

Când devii înţelept,
Ai rămas cu-n toiag
Ştii că eşti doar atât:
Pe pământ, un pribeag!...

... Chiar de eşti un pribeag,
Călător trecător,
Lângă suflete dragi,
Poţi pricepe uşor
Ce-i un cuib fericit,
Un surâs de copil,
Cât de mult ai iubit?...

Te întreabă... subtil:
Ai plantat un copac?
Ai iubit o mândruţă?
Ai pe lume urmaşi?
Ai făcut o căsuţă?

Poţi "pleca"... liniştit,
Ţi-ai făcut aici "treaba"...
Chiar de eşti trecător,
Nu trăit-ai degeaba!

poezie de Ionel Davidiuc (mai 2004)
Adăugat de Ionel Davidiuc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mister

Din ce aluat m-ai plămădit,
Din ce crâmpei de infinit,
Cum mi-ai dat zile pe pământ,
Cum m-ai făcut să râd, să cânt,
Să sufăr mult, să plâng amar,
Să vreau să pun la timp hotar,
Să merg prin codrii fermecat,
Să stau sub cerul înstelat,
Să dorm pe jos lângă izvor,
S-ascult al păsărilor cor?
Cum m-ai făcut - numai Tu ştii -
Să pot urî, să pot iubi,
De dor nebun să mă topesc,
Să Te resping, să Te doresc?
Cum ai schimbat un prunc frumos
Într-un bătrân neputincios,
Şi cum mi-ai frânt al vieţii zbor,
Iar eu cum am ştiut să mor?
Întreb cu ochii către cer,
Dar totul este un mister.

poezie de Octavian Cocoş (29 aprilie 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

A patra dimensiune a timpului

Se certau pirul şi grâul
Pe marginea râului;
Unul că e neam cu râul,
Altul neam al grâului.

Se certau pirul şi râul
Pe marginea grâului;
Unul că e neam cu grâul,
Altul neam al râului.

Văzând că-s ca şi cum nu-s,
Mândra şi-a pus fusta-n brâu,
Trăgându-şi poalele-n sus
Când a trecut prin pârâu,

Prin mine, prin pir, prin grâu,
Doar cu visul ei s-a dus...

Alergând prin munţi şi văi,
Doar cu visu-i s-a-ntrecut,
Lăsând patru nătărăi
Cu prezentul în trecut!

poezie de Marius Robu din Aproape alb (14 iulie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visătorul

Am rătăcit pe multe drumuri
Şi-n lunga-mi rătăcire,
Visam să întâlnesc o umbră
Ce-i zice: "fericire".

Dar n-am găsit-o nicăirea —
Deunăzi, obosit,
Într-o pădure fremătoasă,
O clipă m-am oprit.

Sub un copac, bătrân ca mine,
O fată şi-un băiat
Se sărutau soptindu-şi şoapte
Cu glasul îngânat.

Şi când să plec, băiatul parcă
Se-nclină spre ea,
Zicându-i blând: "O, tu, iubito;
Eşti fericirea mea!"

Am tresărit... Şi-n clipa-aceia,
C-o repede privire,
M-am şi întors să văd cum este
Visata fericire?...

Era o fată cum sunt multe
Prin sate şi oraşe:
Cu ochii mari, cu sânuri albe,
Cu buze drăgălaşe...

poezie celebră de Traian Demetrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi cavalul tot s-aude
De departe trist şi vag,
E o doină de la stână
Jalea unui dor pribeag.

catren de Traian Demetrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima poezie

Sunt înger frânt
cu aripi rupte
trist în al său cânt
rătăcind prin zile
abrupte.

Sunt vânt pribeag
cu doruri multe
uitând de el, de drag
doar cu vise pierdute.

Sunt doar...
un vânt pribeag.

poezie de Cornelia Minda
Adăugat de Cornelia Minda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floare de drum

Pe-o margine de drum, departe,
Ca un pribeag pierdut în lume,
Creştea o floare solitară,
Ce poartă cel mai dulce nume.

Înstrăinată-ntr-o mulţime
De ierburi şi de grâne-nalte,
Părea batjocorită, moartă,
Uitată, printre celelalte.

Sub vântul ce trecea zburdalnic
Ea s-apleca tot spre pământ,
Precum o floare gânditoare
Ce plânge lângă un mormânt.

poezie celebră de Traian Demetrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colocviu sentimental

Prin parcu-nfrigurat, bătrân şi solitar,
Trecură două umbre adinioarea, chiar.

Ochii le erau morţi şi buzele muiate,
Şi abia li se-auzeau cuvintele schimbate.

Prin parcu-nfrigurat, bătrân şi solitar,
Nălucile-nviară din nou trecutul iar.

- Îţi aminteşti extazul iubirii noastre vii?
- Să mi-l mai amintesc acum, de ce mai ţii?

- Dar inima-ţi mai bate, gândind la mine? Tu,
În visurile tale, mereu mă mai vezi? – Nu.

- Ah! Zilele frumoase şi fericite, toate,
Când, gură-n gură stam înlănţuiţi! - Se poate.

- Ce-albastru era cerul speranţei, luminat!
- Speranţa a fugit spre ceru-ntunecat.

Şi ei mergeau aşa, prin ierburi răscolite.
Şi noaptea doar ghicea cuvintele şoptite.

poezie clasică de Paul Verlaine, traducere de Mihail Cruceanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru Grigore Vieru

Dragă Maestre,
Rostesc cu durere această veste:
Loc pentru noi nu mai este
Nici acasă şi nici prin străini.
Se strigă prin cârciumi,
Se dansează-orgii.
Cine are nevoie de Limbă şi Poezii?
Dar Dumneata nu te întrista:
Ştii cum sunt necuminţii.
Cunoşti istoria bine.
Eşti lângă Dumnezeu şi le vezi pe toate.
Chiar daca până la el "te mănâncă sfinţii".
Te rog, Maestre, mă iartă,
Că am fost şi eu o dată
De ziua Limbii Române
Prin cârciumi străine.
Ştii, părinte, noi suntem c-am creduli
Şi sperăm că lumea e bună.
Pe urmă plângem în pumni
Că totul se vinde:
Şi suflet, şi ţară,
Suntem făcuţi de ocară
Prin fapte şi prin cuvinte.
Totul se vinde:
Floarea din coroană,
Ţărâna de pe morminte -
Totul se vinde!
Nedreptatea susură
... şi, totul se cumpără...

poezie de Maria Tonu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi, lângă mine, am rămas doar eu

Mai pot copile, azi, să te mai chem
Şi tu mai poţi răspunde la chemare.
Cu fiecare zi, mai mult mă tem...
Să-i dau răspuns tăcerii, la-ntrebare.

Mai pot copile, azi, să te privesc,
În ochii mei mai picură lumină,
Dar pozele prin care te găsesc,
Nu ştiu, cum dorul mamei se alină.

Tu nu ai timp şi nici nu înţelegi...
Să fii bătrân şi doar cu amintirea,
În câte zile... câte nopţi întregi,
Doar golul îţi acoperă privirea.

Atâta gol m-apasă şi doboară...
Şi parcă m-a uitat şi Dumnezeu,
Prin tot pustiul care mă-nconjoară,
Azi, lângă mine, am rămas doar eu.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Logicianul (Domnului Bătrân): Alt silogism: "Toate pisicile sunt muritoare. Socrate e muritor. Deci Socrate e pisică."
Domnul Bătrân: Şi are patru labe. Asta aşa-i, pe motanul meu îl cheamă Socrate.
Logicianul: Păi vezi...
Domnul Bătrân (Logicianului): Care va să zică Socrate a fost pisică.
Logicianul: Logica tocmai ne-a revelat acest fapt.

replici celebre din piesa de teatru Rinocerii, scenariu de Eugene Ionesco (1959)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel la Poiana Sibiului

Urcat-au satul pe coline
Şi mai aproape, lângă cer,
Să vieţuiască mult şi bine
În obiceiuri ce nu pier.

Dar când s-apropie prier
Şi-i semn că primăvara vine
Răsună-n satul din coline
Şi mai aproape, lângă cer,

Chemări şi valuri de suspine
Ce-nvăluite-s în mister,
Că pleacă turme de ovine
Şi plânge vântul prin coşer

În sat urcat peste coline.

rondel de Ioan Friciu (2017)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin inimă

Acum priviţi prin inimă,
răspundeţi-mi dacă vedeţi bine, dacă nu vi s-a ridicat în faţă vreo rădăcină,
vreun pisc,
ori o pălărie feminină rotită
pe spiţele de sânge ca un disc
şi spuneţi-mi, dacă zăriţi clar
de ce băieţii cei frumoşi coboară
pe casele modeste-ndeosebi
şi-şi rup sufletul în pietre slabe
şi din izvoare şi fântâni ţâşnesc
voci de femei ca urşi în două labe?

Răspundeţi-mi, cum vedeţi prin inimă
când dormiţi pe urzicile ochilor,
când dormiţi pe patul mâinilor,
ca într-un câmp deschis de vânătoare
să vedeţi un iepure cum v-aruncă un fluier
lângă picioare
şi să suflaţi în el, să plângă stelele
de frica acestei porniri câtre aer.

Căci numai stele vânăm, numai stele.
Totuşi aştept al vostru răspuns:
ce vedeţi prin inima stăpânind într-un vis?
Aştept, răspundeţi-mi chiar dac-am uitat
să vă las lângă piept câmp deschis.

poezie de Dumitru Ţiganiuc din Prin departe şi-aproape
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e milă

Nu mi-e milă de ajuns să iubesc viaţa făpturilor tale,
pe care le-ai facut ca să le ucizi.
Mi-e milă, omule, de tine.
Mi-e milă de copiii tăi plăpînzi.
Mi-e milă că te istoveşti muncind.
Mi-e milă de caii care cad subt povară.
Mi-e milă de cîinele pribeag.
Mi-e milă de păsările care plîng iarna în codrii îngheţaţi.
Mi-e milă de cerbi, căprioare şi iepuri ucişi de omul de
care mi-e milă.
Mi-e milă de vită blîndă, faţă-n faţă cu ucigaşul topor.
Mi-e milă de stejarul doborit din rădăcina lui.
Mi-e milă de toată carnea, de toată vlaga, de toată slăbiciunea.
Mi-e milă de tine, canalie perfidă - javră cu inima seacă şi
cu creierul murdar.
Mi-e milă şi de tine, înfumurat şi prost.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fantasme de iarnă

Pe drumuri izbite
De ger şi ninsoare,
Troiene-nrobite,
Se-nşiră bizare.

Mai fumegă coşuri
Prin satul bătrân,
Sub nea tremurând,
Adoarme-un salcâm.

Pe uliţe albe
Tăcerea-i stăpână
Şi doar prin poveşti
Apare vreo zână.

Tresare şi râul
În straie de gheaţă,
Dispare ecoul,
Se mistuie-n ceaţă.

Coboară amurgul
Geros şi cernut
Şi-aprinde un astru
Pe boltă pierdut.

În case se-adună
Poveşti lângă vatră
Şi murmur de şoapte
Din noaptea-ngheţată.

Din tainele iernii,
Troiene şi ger,
Iau viaţă fantasme
O noapte şi pier.

poezie de Emil Utalea
Adăugat de Emil Utalea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Satul meu de lângă Prut

- Prutule, cu apă lină,
Curgi pe la mine în grădină.
Murmurând printre vâlcele,
Ducând dorurile mele.

Aşa-i dat de Dumnezeu,
Treci pe lângă satul meu.
Ţi-ai făcut o trecătoare
Printre stânci, printre izvoare.

Curge apa Prutului
Prin grădina raiului.
Printre florile de câmp,
Pe o palmă de pământ.

De pe bolta cerului
Îngeraşii Domnului
Zi şi noapte stau la strajă,
Satul nostru îl veghează.

Mierla, cucul, pitpalacul
Cântă de răsună satul.
Ciripesc cu drag şi dor
Corul păsărelilor.

Nu există un loc mai sfânt
Ca acesta, pe pământ!
Căci e binecuvântat,
De la Dumnezeu lăsat.

Satul meu de lângă Prut
Niciodată n-am să-l uit.
A intrat în nemurire
Cu-a sa frumoasă denumire.

Văratic e satul care
N-are-n lume asemănare.
Mă mândresc c-anume aici
S-au născut şi-ai mei bunici.

Iar mie mi-au dat povaţă:
Aici să trăiesc o viaţă.
N-o să plec, că m-am jurat
Să rămân la mine-n sat!

poezie de Natalia Mazilu Miron
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătate

Un sat pustiu... Doar un bătrân pribeag
Rugându-se, plângâmd sfârşit pe prag...
"De ce-am rămas eu ultimul oştean?!
Ce rost în astă lume să mai am?!"

I-am îngropat pe toţi ai mei.... sunt scrum.
Doamne, e timpul meu să mor acum!
Biserica-i pustie, satul gol...
Sunt lut din lutul vieţii trecător...

Cad casele ca nişte draperii,
Uliţele sunt triste şi pustii...
E-un cânt de doliu, Doamne,-ntreaga lume!
Doar moartea rătăceşte prin albume...

Luna-i o sfântă candelă şi jale
Văd parcă risipindu-se în zare...
E rândul meu să mor! Mi-a mai rămas
Un an, o lună,-o zi, poate un ceas...

Şi lumea toată e un clopot viu...
Trec rânduri, rânduri, oameni prin pustiu...
Sunt ultimul oştean, rămas tăcut
Să lupte cu-al tăcerilor tumult.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De satul meu bătrân

De satul meu bătrân îmi este dor...
Îmi amintesc de când eram fecior,
De casa şi de cumpăna fântânii,
De cum trudeau spre a trăi, bătrânii.

De obiceiuri din străbuni purtate
De plânsul şi de jalea de la moarte,
De bucuria nunţilor spre care
Copil, eu alergam cu-nfrigurare.

Îmi amintesc, îmi amintesc de toate,
De salcii ori de goana de pe drum,
Când îmi vedeam bunicii de departe...
În fumul vieţii parcă-i văd şi-acum...

Văd ca prin vis şi naţia română
Şi tricolorul fluturând spre-nalt,
Văd limpezimea apei din fântână
Şi-n plâns de dor şi de durere cad.

Spre transcendent văd alergând străbunii
Şi pică-n mine lacrimă de dor,
Căci au plecat din ţară toţi românii
Ne-având aici, de mult, vreun viitor.

Privind în jos, din înălţimi cu soare,
Văd renăscând biserica din vale,
Mormintele-nvelindu-se-n lumină...
Şi Doamne, simt puterea Ta divină!

Mă văd la focuri, alergând prin sat...
Văd tinereţea plină de păcat...
Văd ca prin vis şi nucul cel bătrân
Şi dintr-o dată iar mă simt român.

Dar vezi, îmi este talpa sângerândă
Şi-s paşii grei şi mâna tremurândă.
Pământul sfânt mă cheamă înapoi.
Trăiesc regretul celor mulţi ca voi!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!