Himeră post-postcomunistă

prin oraş circula o tunsoare electrică
de mână cu sărăcia urca în transport
în comun erau şi ei visând baloane
sărăcia tacticoasă scotea o bardă
reteza capete şi turna în ele un lichid
lipicios şi fumuriu apoi le planta haotic
până la destinaţie coborau alţii
fioroşi pe reîntrupările hazardate
plecaţi pe cărări ce nu se vor mai întâlni
iar în staţie plictisită plângea
nimeni nu putea s-o liniştească
ba pentru că n-o vedeau
ba pentru că nu mai erau capete liniştite

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Transport în comun pentru toţi

Când vom circula cu toţii
Fără vreo discriminare,
Vor putea, în fine, hoţii
Să ne dea-o-mbrăţişare.

epigramă de Aura Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne urcăm

când ne urcam pe Lună
dintre noi erau unii
alţii pentru piatra aia

ne alunga ceaţa de lume
dintre noi erau unii
alţii pentru bătrână

ne cuseam pielea cu case
costumaţi între felinare
nişte melci pentru zorii marelui exod
visam în grup o Lună prosperă
o arcă înfloritoare
înflorită din îndrăgostiţi
anonimi sărutând

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gretchen a plecat şi ea mai departe cât putea de repede şi deodată au întâmpinat-o o mulţime de fulgi de zăpadă; fulgii nu cădeau din cer; cerul era senin şi luminat de Aurora Boreală. Alergau chiar pe pământ şi cu cât se apropiau, cu atât se făceau mai mari. Gretchen şi-a adus aminte ce mari şi meşteşugiţi fuseseră fulgii când se uitase la ei cu lupa. Aici însă erau şi mai mari, şi mai fioroşi, erau vii, erau străjerii de la palatul Crăiesei Zăpezii. Aveau chipurile cele mai ciudate, unii parcă erau nişte arici mari şi urâţi, alţii păreau nişte mănunchiuri de şerpi încolăciţi, care îşi întindeau capetele în toate părţile, iar alţii erau ca nişte ursuleţi bondoci şi zbârliţi; toţi erau albi, sclipitori, erau fulgi de zăpadă vii.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Subiectele tratate în cadrul şedinţelor erau diverse şi libere, dar toate urmăreau o utilitate educativă. Ele erau tratate cu seriozitate şi competenţă şi aveau la bază o bogată documentare. Aceste lucrări erau păstrate în arhiva bibliotecii Frăţiei, iar, dacă posedau un nivel suficient de înalt, erau publicate chiar în revistele sau în ziarele legionare. Se dezbătea apoi şi câte un punct doctrinar legionar şi se scotea în evidenţă necesitatea aplicării lui totale, pentru dezvoltarea armonioasă a omului român.

Nicolae Roşca în Ce este Frăţia de Cruce
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

capete mov, capete pătrate
de oameni tâmpi
se uită la foaia din mână
frunză galbenă, frunză ruginie
în zbor glasuri de copii
cântec blând, cântec frânt
capete mov, capete pătrate
de oameni idioţi
flutură hârtia şi ştampila
azi nu-i doare, mâine o să-i doară
comportamente de zombie
pliază hârtia şi o bagă-n urnă
capete mov, capete pătrate

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tabla înmulţirii cu şapte

Nimeni,
nimeni nu mai vrea să fie balaur.
Nimeni.
Mai ales balaur cu şapte capete.
Că nu-i glumă să-ţi cumperi
şapte pălării deodată.
Sau şapte perechi de ochelari.
Iar dacă mai eşti şi fumător, ce faci?
Iar dacă-ţi mai place şi păhărelul?
Bineînţeles, e grozav să-l bârfeşti pe cutare
cu şapte guri sincronizate,
dar face să fii balaur
numai pentru atât?
Dar când prind a se certa
cele şapte capete – care dintre ele-i mai deştept? –
vai, Doamne! cum se mai mănâncă,
cum se mai muşcă!
Hai să fim oameni, zice balaurul,
furat de gândurile acestea pedagogice,
apoi se dă de şapte ori peste cap
(peste... capete),
având certitudinea că se transformă
în
omul nou, omul nou, omul nou,
omul nou,
omul nou, omul nou, omul nou.

poezie de Vasile Romanciuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Realitate sătească

La ţară sărăcia e cumplită,
Şi bieţii îşi trăiesc amarul;
Pământu-i sterp, iar capete de vită,
Au doar consilierii şi primarul.

epigramă de Vasile Vajoga (ianuarie 2011)
Adăugat de Mike Farkas
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi curgătoare şi zâmbete de mal

schelele
acestui poem
sunt pulbere, doar
astfel se va construi
altundeva,
invadat cu poveşti,
dalte rupte...
capete de baros pe suflete
înviate descoperind (apa vie pârâu prin mare)
cu un oftat prelung

marea desfigurare
pentru a înfrumuseţa efemerul

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jelanie

Un domn distins, purtând şi cioc,
Plângea în cimitir cu foc,
Că-i omorâse sărăcia
Contractul lui cu România.

epigramă de Mircea Oancea din Cimitirul vesel (2000)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Magazinul de haine... sau Magazinul iubirii...

Am ieşit, să-mi plimb sufletul, prin oraş,
Se întâmplă ceva ciudat,
Erau, oameni dezbrăcaţi, în plină iarnă,
Purtau haine scumpe şi totuşi erau goi...
Niciun zâmbet, nicio urmă de bucurie, sau de iubire,

Erau oameni în carne şi oase
Purtau haine dintre cele mai scumpe...
Şi totuşi era un dezmăţ al goliciunii
Toţi priveau în jos, la cenuşiul asfaltului
O mare de oameni, cu gânduri pierdute...

Erau oameni şi umbre, erau umbre de oameni...
Nu li se mai vedea faţa de tristeţe şi deznădejde,
Uitaseră de iubire, uitaseră să mai trăiască
Sufletul, nu poartă haine scumpe
Sufletul nu se îmbracă de la magazinul de haine

Sufletul, nu îngheaţă pentru că afară e frig,
Un suflet poate să îngheţe în plină vară,
O mare de suflete părăsite, ca o mamă ce moare,
Un ocean de singurătate, pierdut în adâncuri,
Nimeni, nu mai privea spre înaltul cerului,

Am uitat să iubim cu adevărat, într-o lume mercantilă
Ne dispreţuim, ne urâm unii pe alţii
Am uitat să mai întindem o mână, celor în metastaze,
Nu mai daţi banii pe haine scumpe
Îmbrăcaţi-vă sufletele de la magazinul IUBIRII...!

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În apartamentul familiei Stoica, animalele erau neliniştite, deşi nu era prima oară când vedeau o furtună. Totuşi, nu erau foarte speriate, mai ales că se aflau la adăpost de ploaie, în interiorul apartamentului. Cu toate acestea, Maria se trezi, pentru a-şi linişti vietăţile cu prezenţa ei plăcută, pentru a nu risca să se creeze panică.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lume de copil

Priveam viata ca pe-o gluma,
Priveam totul de sus, cu jucaria-n mana
Si oamenii erau din plastilina
SI-n loc de soare, o pata de rugina.

Vedeam orasele de guma,
Si strazi acoperite cu multa spuma,
In aer, baloane colorate de sapun,
Iar eu paste acest tinut stapan.

Erau si blocuri de carton
Iar eu le mazgaleam cu un creion...
Si eram fericit cum nu se mai putea...
De ce? O lume-ntreaga e a mea.

poezie de Ioana Bitoleanu (14 martie 2007)
Adăugat de Ioana Bitoleanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vremea trece; viaţa, cu ea. Şi-acuma Grivei îmbătrânise! Nu se mai putea duce nici până la uşa bucătăriei, să capete un ciolan, să-l lingă. Rămânea uneori zile întregi fără să înghită nimic, fiindcă nu se putea mişca. Şi-acum, în urmă, avea nişte dureri grozave. Urla. Şi mai ales noaptea, când nu avea cu ce să se mai ia, când nu mai vedea pe ceilalţi câni, când rămânea singur, numai el şi suferinţa lui, mai ales nopţile îl chinuia boala. Şi urla. Mai întâi gemea, înăbuşit, cu gura închisă, cu limba zgârcită, gemea adânc, ca şi cum i se desfăcea inima din piept. Apoi îl apucau fiorii; spasmurile îi descleştau fălcile, şi gemetele îi ieşeau mai tari, mai ascuţite. Apoi plângea, plângea cum plâng oamenii, cu lacrimi fierbinţi, care îi lunecau pe bot şi parcă-l ardeau. Şi-n urmă, înnebunit de durere, nu mai putea răbda, în urmă urla, urla groaznic, din toată puterea măruntaielor lui, cu toată încordarea glasului, urla înspăimântător, de răsuna până în depărtări, de unde-i răspundea ecoul ca un alt câne care îi plângea de milă. Şi dimineaţa, când zorii zilei mijeau, adormea, sleit, pe culcuşul lui de paie.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Grivei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În timpul războiului, a fost o situaţie foarte grea. Se dădea pâine pe cartelă, făcută cu mălai. S-a simţit foarte greu în special la oraş. Şi la ţară, pentru că bărbaţii erau plecaţi, iar bietele femei arau, semănau. Le ţineau locul. În felul ăsta a fost perceput războiul de copii. Vedeam câtă lume e mobilizată şi trimisă pe front. Despre ruşi auzisem că sunt bolşevici şi că nevestele şi copiii lor sunt la comun.

citat din Ileana Vulpescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgia tinerilor hoinari

Erau umbre, praf, certuri,
anii de liceu, lumea studenţilor...
Erau zilele cu gaşca, singurătăţile,
fetele&băieţii...
Erau hainele de la părinţi, minciunile,
muncile, temele,
şi deziluziile,

şi deziluziile,

şi deziluziile,

şi deziluziile îi intrau în sânge,
în codul genetic al muritorului.

Nicio lacrimă nu a avut rost!
Nicio zbatere nu i-a vindecat
aripile crescute în tăcere,
prea mici,
prea verzi
pentru aceste străzi goale!

Aceste uşi închise
prin care creaturile libertăţii
îşi adunau plata de sânge,
pentru un ideal de eliberare
prin fugă de timp&înţelepciune,
şi deziluzii...

Deziluziile
îi adunau prietenii
în locuri umbroase,
în mici case de speranţă
din care nu au rămas
nici legendele...

Doar transpiraţii,
vise,
şi nepăsare...

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi cei şapte tineri se străduiau să nu amintească deloc despre ceea ce se petrecuse zilele trecute, despre anchetă, despre Comisia Disciplinară; erau deja de domeniul trecutului. Acum aveau grija viitorului, iar viitorul lor era clar: Următorii ani vor fi plecaţi în misiune, deci nu aveau timp să se gândească la altceva, mai ales că până la lansare mai erau doar douăsprezece zile; se împuţinau din ce în ce mai mult, odată cu trecerea timpului, iar dacă se liniştiseră datorită faptului că situaţia se clarificase, stresul creştea din nou din cauza apropierii momentului plecării; pentru fiecare dintre cei şapte tineri aceasta era prima misiune spaţială.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea mai bună cale de a perpetua sărăcia este să facem cheltuieli pentru armată, iar cea mai bună cale de a lupta împotriva terorismului este să ne ocupăm de nevoile de bază ale umanităţii, întrucât foametea şi sărăcia perpetuează crima.

citat din Oscar Arias
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărăcia ne sugrumă

În dulcea ţară România,
Viaţa e tot mai amară.
Azi e "dulce" sărăcia
În amărâta noastră ţară.

Cu tentaculele-i multe
Sărăcia ne sugrumă.
Umple ţara de morminte.
Pe toţi ne transformă-n humă.

poezie de Dumitru Delcă (1 mai 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu mai tăcea

nimic nu mai tăcea,
din biserici psalmii urcau în cer,
pridvoarele coborau, pereţii se surpau,
se tulbura spaţiul cu toate turlele şi pietrele adormite.
până şi torsul pisicii făcute ghem era un sonor auzit.

neobosite, cuvintele sunau în urechi
scoţându-şi inima afară, strigând,
copacii dădeau alarma prin frunze.
adevărul începea să capete contur,
timpul îmi coborâse în palmă
ca o pregătire pentru raţiune.

totul a început cu harul silabelor
intrând în golul acela ca o rană,
până ai devenit chip din care a răsărit ultima silabă.
tăcerea a început să vorbească
scurtând distanţa până la pământ.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marmură pe trotuar

oraşul albit
de cărări bătute
cu frunze, acolo unde
orice vis poate avea om,
departe
de apusul acestui răsărit;
a coborât din cer
către muritori,
amintindu-le de
Prometeu cel viclean...
doar doar din el
vor urca îngeri
căutători de
necuprins de moarte...

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!