I-am sărutat mâinile îmbătrânite de vis neîmplinit, brăzdate pe alocuri de trecerea greoaie a răsăriturilor mute. Mi-am ascuns sufletul în căuşul lor. Într-o zi, adierea blândă a dorului o să-mi restituie fiorul trăirilor într-o răsuflare de clipă. Ne-am însemnat fiecare cu propria Cruce si adâncă smerenie. Dumnezeu ne era liant şi pace în zbuciumul lumii din noi. Ne era punte şi călăuză în aglomeraţia de ispite care muşcau din suflet hulpav, fără vreme de vindecare. Eram murdară de păcate şi urlau în mine tăcerile necontenit.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţi-am promis un gând cu fiecare asfinţit molcom. N-am ştiut cum altfel să agăţ tăcerile de ramurile unui văzduh albastru, cât să ne adăpostim sufletele. Evidenţele par să fii spulberat fără milă fiecare emoţie firavă. Ca şi cum adevărul ar sta la pândă, dezbrăcându-ne fără pudoare de orgolii surde. Te iubesc simplu pentru mine, necesar, plin de vindecare. Într-o lume care adesea condamnă fără nici un răgaz trăiri denumite de neînţeles. Nu e nici o grabă dar dacă într-o zi m-aş pierde într-o clipā de efemer fără regrete inutile, poate numai ţie aş alege să-ţi fiu alinare cuibărindu-mă într-o bătaie de inimă.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascuns...

mi-am ascuns durerile într-o lacrimă
şi am lăsat-o tulbure să cadă,
să pot zâmbi c-o floare într-o palmă,
să pot să văd ce ochii vor să vadă

mi-am ascuns visele în cele gânduri,
pe care nu le-am prins trăite,
pe care le-am strivit cu atâtea cârduri,
de zburătoare, toate părăsite

mi-am ascuns cuvintele după tăceri
şi le-am muţit cu mine de-odată,
cuvintele care nerostite ieri,
acum revin şi nu-mi spun că mă iartă

mi-am ascuns ochii sub greoaie gene,
i-am ascuns de mine şi de tine
şi-acum chiar dacă vor să mai lumine,
n-au străluciri de ieri, au cenuşiu de mâine

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zgomotul surd al roţilor negre se pierdea în aglomeraţia de paşi şi urmele timpului scrijeleau adânc gânduri nespuse pe asfaltul fierbinte. O priveam în tăcere, cuprinzand într-o palmă mică, întinderea nesfârşită a cerului albastru. Soarele aţipise într-o geană de amurg şi aripile albe de metal mângâiau pământul cu mantia umbrelor. Doar vântul cobora agale pe pistă, cu bagajul viselor îndesate într-o doară, fără regrete. Ne-am strâns în braţe, cu toată puterea iubirii care ne unea. Era atât de frumoasă. I-am făcut o poză cu sufletul şi zâmbetul ei, mereu tânăr şi viu m-a îmbujorat. Şi-a cerut iertare că pleacă. Eu mi-am cerut iertare că n-o pot urma.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eram hotărâtă să te caut neobosit, până la graniţa viselor, în care sufletul îşi curăţă haina murdară de păcate nespuse. Să mă spăl pe mâinile albe şi apa uitării să-mi prindă pe gene dor neatins de mândrie deşartă. Să-mi fie sete de noi şi tu, cu beţia atingerilor târzii să stingi văpaia şoaptelor, într-un amalgam de sărutări fierbinţi. Să-mi sfâşii cu dinţii hainele pătate de misterul dorinţelor şi apoi fir cu fir, tainic să-mi coşi inima cu atingerea delicată a iubirii.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te iubesc. Aşa mult încât parcă ieri e azi şi mâine te port aievea pe cărări de inimă blândă. Îţi vorbesc în fiecare suspin de clipă, în fiecare gând proaspăt de răsărit. Taţii nu mor. Dumnezeu le îngăduie să adoarmă într-un colt de suflet, într-o flacără vie de candelă. Luminându-ne.
Nu vreau să cresc. Dar parcă de când eşti cu mine pretutindeni nu-mi mai este frică de întuneric...

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am atât de multe gânduri de-mpărţit! Le-aş strânge într-un buchet de emoţii şi visuri proaspete. Pe urmă ceasuri întregi de existenţă intensă ne-ar îmbrăca esenţa oarbă cu pulbere de nori şi păpădie. Ţi-am dat întâlnire într-un suflet hoinar, avid de iubire. N-are graniţe şi marginea acestei lumi efemere, aglomerată de ispite se contopeşte într-o îmbrăţişare. Mi-e dor să-ţi miros viaţa curgând anevoie, plăpând şi dulce prin trupul de lut. Să-mi cânte doina binelui la margine de Cer. Să-ţi fie reazăm mâna mică în căuşul palmei îmbătrânite de ani şi dezamăgire. Într-o zi Dumnezeu a numărat inocenţa printre suspine şi rugăciune. Eram tâlhari de clipe şi fericiri. Tu ai luat crucea ta şi-a mea demn, plin de blândeţe şi mângâiere. Iubirea nepângărită de orgolii are aceea decenţă de necombătut. Şi când nu mai eşti prezent aievea, inima continuă să-ţi trăiască efectiv amintirea din suflet în suflet până la apus. Era firească trecerea aceasta din efemer la veşnicie. Te iubesc mai mult ca oricând. De când ai plecat mi-e prezent Raiul în albastru senin. Taţii nu mor. Ei se luptă cu zmei, gânduri vitrege şi agonii. Doar pentru ca povestea noastră să aibă un final fericit.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îşi strânsese picioarele lungi sub fesele ferme, ghemuindu-se în adâncuri de suflet măcinat de ispite. Îi plutea dorinţa prin simţiri şi spaţiul îşi suprima treptat cuprinsul, aruncându-i goi într-o răsuflare de clipă. Vinul parfumat şi urmele şoaptelor fierbinţi îi conturau buzele roşii într-un surâs nesigur. Ştia că era o greşeală dar voia cu disperare să-l înveţe, trăindu-l încet, adânc şi plin de pasiune, îndrumată clar de glasul trăirilor reprimate. În definitiv nu aparţinea nimănui. Nici viselor şi nici trecutului care îi lăsase pe inelar urme de verighetă. Se abandona pradă iubirii care îşi striga setea din adâncuri de senin şi furtuni.

Andreea Palasescu (28 ianuarie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ceasul acela ne-am rugat amândoi în tăcere, înăltându-ne la margine de asfinţit fiecare bătaie a inimii. Sub lespedea grea ne-am ascuns întunericul tainic şi mândria rece, stăruitoare. Din zare, doina gândurilor nespuse se înălţa falnic în ecouri mute. Sub paşii mici, o mare de suflete cuminţi, ispitite de zgomotul vieţii, se legănau sărutând cu atingerea delicată, adâncuri de timp necuprins. Mângâiau lutul moale şi apoi într-o frântură de clipă, pe ramuri de salcie bătrână împleteau zorii proaspeţi cu braţe de Cer.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărturiseşte-mă unui vis candid, pe jumătate adamic, pe jumătate ispititor. Mărturiseşte-mă inimii tale bune, istovită de păcate şi dor, aproape agonizând într-o tăcere surdă, flămândă de iubire şi freamăt. Mărturiseşte-mă grijilor, furiei, fluturilor cu aripi de sidef care sting în bătaia schimbării flacăra orgoliilor asmuţite.
Mărturiseşte-mă nestingherit străinilor lacomi, invidiilor care pălesc sub vreascul misterelor stinghere. Mărturiseşte-mă singurătăţii duale care ne împarte pe alocuri, despărţindu-ne irevocabil. Mărturiseşte-mă cerşetorilor de speranţă, avarilor, chipurilor ridate şi netede din oglindă. Eu voi fi ecoul lor şi-al nostru în liniştea lăuntrică a trăirilor abstracte. Câte puţin din fiecare, o clipă efemeră de răsărit. Sau totul.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum se cos aripile frânte în zborul lin şi legănat al viselor? Poate e nevoie de praful stelelor şi umbra delicată a şoaptelor prinse cu grijă într-o îmbrăţişare ascunsă. Atingerea caldă a mâinilor o să prindă în suflet şirag de raze împletite în lumina blândă a răsăritului şi noaptea, cu tainele ei necuprinse îşi va suprima întunericul adânc într-un cerc de flăcări. Jarul amintirilor, muşcate pe alocuri de trecerea vie a timpului le va înteţi văpaia sorbindu-le cu nesaţ fumul efemer.

Andreea Palasescu (3 martie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

mi închipui că Dumnezeu e pretutindeni. În răsărit şi amurg, pe câmpii de maci, în smerenie şi simplitate. Dumnezeu este într-o răsuflare de clipă, la adăpostul sufletelor firave, în oameni efemeri, flămânzi de veşnicie şi rugăciune sinceră. Merge la pas de taină, nu clipeşte, iartă şi vindecă neîncetat. Devine palpabil mai cu seamă în străinii care vin şi pleacă din vieţile noastre cu desaga plină de lecţii şi amintiri.
Dumnezeu e căldura unei mângâieri, zâmbetul unui prunc, mâna întinsă din neant tocmai când existenţa de sine se prăbuşeşte. Lucrează neoprit, ascultă, înţelege, pregăteşte atât ziua de mâine cât şi plămada noastră de lut pentru ea.

Andreea Palasescu (31 octombrie 2020)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era în privirea ta umbra unui gând nerostit. Şi câteodată amurgul trăirilor intense oglindea tainele dorului în inima mea. Dorinţele se izbeau de ţărmul unui suflet plăpând ca o mângaiere a soarelui, copleşită de ecoul unei aventuri. Alergam amândoi prin vise. Vroiam să te ascund în mine şi apoi să te gonesc într-o farâmă de amintire. Dar înainte de orice vroiam să te iubesc până la nebunie.

Andreea Palasescu (19 august 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţi-am promis că într-o zi îmi voi face curăţenie în suflet. Am deschis ferestrele amintirilor sperând ca Lumina să cuprindă vântul schimbării într-o îmbrăţişare blândă. M-ai aşteptat clipe lungi şi ai zăcut gol şi însetat între zările mărginite de gânduri. Tu mi-ai fost îndrumător pe cărările vieţii, în lungul drum al împotrivirilor firii şi al neputinţei omeneşti. Alergam în voia ispitelor fără regrete, murdărindu-mi haina inimii cu toate păcatele lumii. Iartă-mă! Iartă-mă pentru cutezanţa de a Te alunga din sufletul meu, pentru binele pe care nu l-am făcut niciodată. Părinte Ceresc ajută-mă să păstrez în suflet Iubirea şi Bunătatea Ta!

Andreea Palasescu (14 aprilie 2016)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-aş hrăni cu nebunia inimii tale mici, ponosite, zăvorâtă poate din vreme într-o colivie de aur. Pe urmă n-ar mai râde soarele, cu raza de mărgăritar pe sub genele lungi. Şi dacă e întuneric NU mi-e frică. Mă descurc şi fară mâinile tale moi, albe cu miros de acasă şi frumos.
Stiu când ai ales să fii şi tu NU. Ieri, azi şi o fărâmă de mâine. De atunci ne-am întâlnit pe furiş doar în vis. Am devenit împreună un pleonasm al orgoliilor mute. Te rog, hai să ne scriem printre rânduri măcar câteodată. Fără ezitări şi corecturi. Doar senin şi febril ca şi cum iubirea ar sta bine ascunsă în fiecare NU.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât din tine sunt eu? O clipă, un murmur de gând pribeag sau poate o amintire în care stau înghesuite visele. Destul cât să te caut în definiţii nescrise şi să-mi pierd în sine contrastul orb. Destul cât să-mi fie timpul vâltoare şi răsărit firav, şoptit uşor la urechea nopţii, în amurg. Unde te pierd şi unde mă caut? În vorbe nespuse, orgolii şi vidul tăcerii nepătrunse, în fiorul dorului şi revolta crâncenă a nepăsării. În străinul din tine, neînţeles, a cărui taine le-a prins viaţa în pulberea vremii, aruncându-le în taina mea. Nu vreau să ne-mpărţim puţinul. Sunt egoistă şi încă am pe buze gustul dezamăgirii. Tu-mi semeni şi te-alung negreşit, fără temeri şi explicaţii. Tu-mi eşti atât de diferit în toate şi mă-ntâlnesc iar într-o doară sorbindu-ţi suspinul infatuat. Mă domini. Mai curând prin absenţă şi regăsire, prin sfidare şi cutezanţă. Prin binele ascuns, nevăzut, avid de linişte şi aparenţă. Şi eu mă lupt cu mine, cât să nu mă-nfrâng. Stranie războirea cu singurătatea într-o aglomeraţie istovitoare de suflete. Tu simţi la fel?

Andreea Palasescu (18 iunie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât din tine sunt eu? O clipă, un murmur de gând pribeag sau poate o amintire în care stau înghesuite visele. Destul cât să te caut în definiţii nescrise şi să-mi pierd în sine contrastul orb. Destul cât să-mi fie timpul vâltoare şi răsărit firav, şoptit uşor la urechea nopţii, în amurg. Unde te pierd şi unde mă caut? În vorbe nespuse, orgolii şi vidul tăcerii nepătrunse, în fiorul dorului şi revolta crâncenă a nepăsării. În străinul din tine, neînţeles, a cărui taine le-a prins viaţa în pulberea vremii, aruncându-le în taina mea. Nu vreau să ne-mpărţim puţinul. Sunt egoistă şi încă am pe buze gustul dezamăgirii. Tu-mi semeni şi te-alung negreşit, fără temeri şi explicaţii. Tu-mi eşti atât de diferit în toate şi mă-ntâlnesc iar într-o doară sorbindu-ţi suspinul infatuat. Mă domini. Mai curând prin absenţă şi regăsire, prin sfidare şi cutezanţă. Prin binele ascuns, nevăzut, avid de linişte şi aparenţă. Şi eu mă lupt cu mine, cât să nu mă-nfrâng. Stranie războirea cu singurătatea într-o aglomeraţie istovitoare de suflete. Tu simţi la fel?

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am ştiut din aceea clipă, fără umbră de îndoială că nu mai era loc decât pentru mine. Egoism firesc, neînţeles, integrat definitiv într-o fărâmă de suflet ostenit, amalgam de emoţii intense, strivite de greutatea prea multor compromisuri. Un drum lung, anevoios, de străbătut cu tălpile goale şi-un crâmpei de răsărit în buzunarele rupte. Eram hotărâtă să-mi dau şansele irosite sistematic, cu răbdarea stranie atribuită, nu bunătăţii ci inepţiei. Consum inutil.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbetul tău mărginea timpul şi acel infinit de trăiri tăinute într-o fărâmă de suflet. Era în privirea ta emoţia vibrantă a unui murmur suav şi mireasma răsăriturilor înghiţite de vâltoarea adâncurilor nesfârşite. Atingerea ta era uneori blândă şi amintea de căldura colindelor uitate în gândurile copilăriei. Alteori mocnea în inimă focul dorinţelor ca o zi toridă de vară. Purtai in buzunarul cu vise primăvara vieţii şi nostalgia unui peisaj de toamnă târzie. Era în sufletul tău un amestec din anotimpul şoaptelor nerostite. Tu erai lumea mea...

Andreea Palasescu (1 ianuarie 2016)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii sunt oglinzi. Rând pe rând zâmbetele mute, tăinuite într-un suflet pribeag devin incompatibile tăceri, alocate clipelor şterse. Suntem tot noi măreţi pe alocuri, sub umbra ştearsă a măstilor fixe, aglomeraţi de comun orgoliu, sătui de asemănare, până la refuz. Avem criterii de evaluare, sintagme şi reguli nescrise de urmat. Unele clare în consecvenţa lor nestrămutată de cotidian, altele imperfecte, scrise lizibil cu cerneala viselor proprii. Ne cheamă timpul într-o fărâmă de zi, obosindu-ne trecerea prin amintiri şi apus.

Andreea Palasescu (10 martie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori ne pierdem în suflete străine, pentru ca apoi, să ne regăsim în grabă, fără îndoieli sau certitudini, într-o banală contradicţie cu raţiunea. Când e pace în suflet şi lumină prin ochii iubirii căutăm întuneric, cu dorul mândriei clocotind printre gânduri. Apoi într-o luptă tacită cu propria vină tânjim după armistiţii. Într-un fel începusem să iubim măşti reuşite, purtate cu măiestrie într-o fărâmă de cotidian şters. Imagini care spuneau poveşti frumoase, dar esenţa sinelui rămânea moartă, abstractă ca un vid infinit.

Andreea Palasescu (20 noiembrie 2017)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!