Aş vrea să ne-ascundem lumina sufletelor într-un gând uşor de rostit. Graiul tăcerilor oarbe să curgă molcom fără vibraţia orgolilor, fără temeri şi necunoscut. Pentru o clipă cuvintele vii să ne fie poem frumos, în vidul regretelor. Acolo unde nici ispitele n-au pătruns, chiar dacă timpul le-a amestecat fiorul adânc în trecerea sa.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu în ce chip s-a agăţat de fărâma lui de suflet. A muşcat cu patos dintr-o privire şi timpul a-nceput să-i curgă suav de sub pleoape, ca o lacrimă de ceară fierbinte, tăinuită în lumina şoaptelor. L-a sărutat uşor pe buze şi a închis ochii. Tăcerea avea gust de otravă şi nopţi lungi, private de zâmbetul blând al zorilor. S-ar fi aşezat o clipă în inima aceea străină de amintiri să se odihnească. Vântul îi purta visele din gând în gând, molcom, păstrând vii numai urmele paşilor moi pe nisipul fin.

Andreea Palasescu (20 septembrie 2017)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O să reuşim împreună cumva. Într-un sens neînţeles, interpretabil. Nu ştiam încă de unde voi începe să-mi culeg iţele viselor desprinse molcom, într-o senină mângâiere de răsărit. Timpul muşcase din ele cu lăcomie, lăsându-ne esenţa să curgă tainic în amarul vremii. Fără cuvinte blânde şi pregătire în prealabil s-au dezlipit de cer luminile fade, dezbrăcându-ne rapid de aparenţă şi necunoscut. Mi-am acoperit goliciunea regretelor cu haina ta moale si te-am îmbrăţişat. Din toată puterea existenţei mele şubrede, cumva istovită de vâltoarea aceasta violentă. Ştiu că înţelegeai. Poate nu pe deplin, însă destul cât să-mi doresc oglindirea în inima ta pentru o fărâmă de veşnicie. Cât să te caut şi să te am.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât din tine sunt eu? O clipă, un murmur de gând pribeag sau poate o amintire în care stau înghesuite visele. Destul cât să te caut în definiţii nescrise şi să-mi pierd în sine contrastul orb. Destul cât să-mi fie timpul vâltoare şi răsărit firav, şoptit uşor la urechea nopţii, în amurg. Unde te pierd şi unde mă caut? În vorbe nespuse, orgolii şi vidul tăcerii nepătrunse, în fiorul dorului şi revolta crâncenă a nepăsării. În străinul din tine, neînţeles, a cărui taine le-a prins viaţa în pulberea vremii, aruncându-le în taina mea. Nu vreau să ne-mpărţim puţinul. Sunt egoistă şi încă am pe buze gustul dezamăgirii. Tu-mi semeni şi te-alung negreşit, fără temeri şi explicaţii. Tu-mi eşti atât de diferit în toate şi mă-ntâlnesc iar într-o doară sorbindu-ţi suspinul infatuat. Mă domini. Mai curând prin absenţă şi regăsire, prin sfidare şi cutezanţă. Prin binele ascuns, nevăzut, avid de linişte şi aparenţă. Şi eu mă lupt cu mine, cât să nu mă-nfrâng. Stranie războirea cu singurătatea într-o aglomeraţie istovitoare de suflete. Tu simţi la fel?

Andreea Palasescu (18 iunie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât din tine sunt eu? O clipă, un murmur de gând pribeag sau poate o amintire în care stau înghesuite visele. Destul cât să te caut în definiţii nescrise şi să-mi pierd în sine contrastul orb. Destul cât să-mi fie timpul vâltoare şi răsărit firav, şoptit uşor la urechea nopţii, în amurg. Unde te pierd şi unde mă caut? În vorbe nespuse, orgolii şi vidul tăcerii nepătrunse, în fiorul dorului şi revolta crâncenă a nepăsării. În străinul din tine, neînţeles, a cărui taine le-a prins viaţa în pulberea vremii, aruncându-le în taina mea. Nu vreau să ne-mpărţim puţinul. Sunt egoistă şi încă am pe buze gustul dezamăgirii. Tu-mi semeni şi te-alung negreşit, fără temeri şi explicaţii. Tu-mi eşti atât de diferit în toate şi mă-ntâlnesc iar într-o doară sorbindu-ţi suspinul infatuat. Mă domini. Mai curând prin absenţă şi regăsire, prin sfidare şi cutezanţă. Prin binele ascuns, nevăzut, avid de linişte şi aparenţă. Şi eu mă lupt cu mine, cât să nu mă-nfrâng. Stranie războirea cu singurătatea într-o aglomeraţie istovitoare de suflete. Tu simţi la fel?

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-am strâns în tăcere toate amintirile. Separat şi demn, fără nostalgii sau regrete ca nişte oameni mari. Simţeam că n-au nici o noimă cuvintele fade, fără esenţă validă, menite să păstreze mirajul aparenţelor. Timpul o să curgă lent şi lacom, aruncându-ne în braţe de hazard efemer, fără menanjamente. O să uităm. Nu pentru că e impus în legile nescrise ale existenţei ci pentru că altfel, indubitabil ne-am sufoca de nevoie reciprocă. Trăim într-o lume stranie, însetată de critică şi superficial. Ne vom da sufletele la schimb, nesocotind orice glas de gând. Nu-i ca şi cum într-o aglomeraţie de călători prin hazard, n-am găsi un înlocuitor. Tu şti cel mai bine...

Andreea Palasescu (11 mai 2019)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la o vreme tăcerea îşi aşternea ecoul surd într-o aglomeraţie de clipe. Fără menanjamente, timpul alipit de şoapta amintirilor işi presăra agale trecerea zgomotoasă într-o fărâmă de viaţă. Era pustiu apusul uitării şi gândurile împletite frumos într-un mănunchi de amintiri târzii, se amestecau frenetic, înfiorându-mi simţurile. Nu mai era nimic de spus. Poate şi pentru că simpla etalare a sentimentelor pierdute în zbucium şi echivoc, devenise o încercare banală, nereuşită de susţinere a unor realităţi inexistente. Mă retrăsesem în colţul mic de lume, înţeleasă pe jumătate, ascultând ploaia viselor care pătrunsese adânc până dincolo de ziduri, aparenţe şi necunoscut.

Andreea Palasescu (mai 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-aş scrie...

Te-aş scrie cu peniţă de argint, pe un răvaş înmiresmat în şoapte
Albastru din cerneala de abis, să-ţi fie vis frumos, lumină-n noapte
Te-aş scrie cu emoţie şi surâs, la răsăritul mărilor tăcute
Să te îmbrace liniştea-n plăceri, să-ţi fie dorul plin de muze mute.

Te-aş scrie sub fiorul gândului apus, pe urma paşilor stingheri din umbră
Ecoul frânt al graiului nespus, extaz pierdut în agonia surdă
Te-aş scrie în ispite oarbe, aş căuta pretexte să te şterg
Şi unde-ţi freamătă dorinţa-ntâia oară, acolo aş fi, acolo aş vrea să merg...

Te-aş scrie molcom sub un tei bătrân, cu ramuri înflorite de parfum
I-aş tăinui trecutul în adânc, să te iubesc intens şi-n veacuri, ca acum.
Te-aş scrie nebunesc şi echivoc, cu patimi stinse într-o amintire
Cum se topeşte scrumul într-un joc şi clipa într-o fragedă trăire.

Te-aş scrie până mi- ar pieri uitarea şi oamenii n-ar mai avea poveşti
Şi te-as iubi cu-nfrigurare, mai abitir m-as bucura că-mi eşti
Te-aş scrie tremurat în anii grei, cerneala să îmbrace-un vis cărunt
Să nu-ţi apună rima în alt suflet
Să-mi fii mereu şi virgulă şi punct...

poezie de Andreea Palasescu (18 iunie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amalgamul acesta de gânduri firave, îmbrăţişate tainic într-un fărâmă de şoaptă, ne-a găsit alipiţi de Cer plumburiu, schiopătându-ne pe rând, molcom, păcatele nespuse. Ne spovedeam reciproc emoţiilor frânte, cu frici care pătrund în adânc de ispită, trezindu-ne efemerul la veşnicie. Şi întunericul muşca cu poftă dintr-un fascicul plăpând de lumină palidă, dezgolindu-ne cu brutalitate aparenţele. Puteam exista efectiv, fără explicaţii plauzibile, suficienţi unul, altuia, împrumutându-ne cu altruism fericirile. La fel de firesc, evitându-ne întrebările oarbe, ne-am fi topit efectiv sub intensitatea tăcerilor apuse la ţărm de amintiri. Numai o clipă imi era dragostea. Simplă şi plină de tine, scrijelită pe un portativ murdar de cerneala viselor. Era de fredonat la urechea timpului, bătrân deja de-atâtea singurătăţi nespuse. Nu mai aveam altceva. Doar un suflet geamăn, hoinărind pe vârfuri de soare nestins. Şi acolo, pe un câmp de înfrângeri şi agonii mai aveam de biruit un străin. Câteodată îl regăseam în oameni şi umbre. Şi alteori îmi semăna atât de bine încât mă gândeam dacă nu cumva mă pierdusem pe mine, aşteptându-te..

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţi-am promis că te voi iubi. Răbdător, blând şi firesc, într-o frântură senină de hazard, cuprinsă în priviri fragede. Mereu nobil, fără clipe rătăcite în amurgul regretelor, fără tăceri umbrite de înţeles şi singurătate. O să ne dezbrace marea învolburată a tainelor şi vidul rece, cu şoapte rostite tardiv, îţi va îmbrăca trupul gol şi dulce într-o lungă îmbrăţişare.

Andreea Palasescu (7 mai 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zgomotul surd al tăcerilor curgea în ecouri simple de întuneric. Ne înţelegeam tacit, fără impedimente impuse, într-un acord subtil al gândurilor. Glasul estompat al orgoliilor oarbe se răsfrângea brutal într-o şoaptă tulburând fărâme de linişte şi firesc. Ne spuneam totul şi aglomeraţia trăirilor copleşitoare ne îmbrăţişa. Erau de prisos explicaţiile fade, visele stinse şi nopţile respirate intens printre suspin şi extaz. Îmi era inutil graiul plin de aglomeraţie şi cuvinte mici, stinghere prin insuficienţa lor. Pentru că noi ne trăiam cerul nedespărţit. Cu ploile lui de Mai, într-o palmă de fericire, înghesuiţi într-un singur suflet. Ne săruta viaţa pe creştet, sub umbra delicată a razelor calde de apus.

Andreea Palasescu (8 mai 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zgomotul surd al tăcerilor curgea în ecouri simple de întuneric. Ne înţelegeam tacit, fără impedimente impuse, într-un acord subtil al gândurilor. Glasul estompat al orgoliilor oarbe se răsfârgea brutal într-o şoaptă tulburând fărâme de linişte şi firesc. Ne spuneam totul şi aglomeraţia trăirilor copleşitoare ne îmbrăţişa. Erau de prisos explicaţiile fade, visele stinse şi nopţile respirate intens printre suspin şi extaz. Îmi era inutil graiul plin de aglomeraţie şi cuvinte mici, stinghere prin insuficienţa lor. Pentru că noi ne trăiam cerul nedespărţit. Cu ploile lui de Mai, într-o palmă de fericire, înghesuiţi într-un singur suflet. Ne săruta viaţa pe creştet, sub umbra delicată a razelor calde de apus.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un poem fără cuvinte

Nu mă surprinde că încerci să forezi necunoscutul
poate că nu vei zidi fântâni,
dar vei scoate la suprafaţă o parte din adânc,
nu te temi de nereuşită,
eu îmi caut îndeletniciri ciudate.

Liniştea mea plânge după forme de înţelegere,
a ta nu suportă timpul de aşteptare
ce nu trebuie să fie lung.

Fără îndoială ard nerăbdarea ca pe o căpiţă de fân
şi lumina îmi curge prin oase,
mă las purtat de gândul care se scrie singur
într-un poem fără cuvinte.

Nu-mi plac sentimentele ce se schimbă ca anotimpurile,
eu le conserv şi le rămân dator
şi când le pierd
nu mă vindec uşor.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce ironie! Două suflete goale de aparenţă şi amintiri se priveau în oglinzile apusului asimetric. Transparenţa fină, consimţită se înălţa în cuiburi de ispită, adâncindu-ne fiorul gândurilor aglomerate. Voiam să-ţi ating orgoliul, uitarea şi egoismul tăinuit în cuvinte rostite pe jumătate, cu regret tardiv şi bunătate formală. O să râdem de neînţeles şi mâhniri inocente, înfăptuite la marginea izbucnirilor de mândrie veritabilă. Războiul din sine, cu noaptea viselor spulberate fără suspin, cu umbra tăcerilor măzgălită pe geamul rece o să-şi topească furia molcom ca o fărâmă de ceară fierbinte. Şi firul subţire împletit cu opinii şi trăiri lipsite de expresie se va desprinde, lăsând să-ţi cadă masca şi principiile oarbe. Abia aştept să te întâlnesc. Pentru prima oară, după lungi dezbateri şi contradicţii asumate. Pentru prima oară după inepţii şi compromisuri fără o justificare plauzibilă. Să-mi fii plin de defecte, umil şi frumos. O sa ne câştigăm fericirea cu demnitate, fiecare pe drumul său. Pentru că uneori viaţa este despre două suflete care şi-au încheiat drumul comun în povestea cu acelaşi punct.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eram atât de mici. Doar rugăciunea cu graiul ei în Duh şi simplitate ne aducea smerenia în cer, la picioarele Lui Dumnezeu. Le-am fi sărutat şi-am fi plâns dar lacrimile ne erau sărace şi pline de nevrednicie. Şi cum s-aducem Raiul în noi, fără aripi? Cum să căutăm chipul iubirii într-o fărâmă de gând pribeag? Cum să nu ne înghită hăul deznădejdii oarbe?

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Om frumos şi simplu! Mi-e dor de tine din adâncuri de suflet senin. Cum şi-ar frânge puţinul o răsuflare de clipă aşa să-mi fie alinare surâsul tău. Să mergem amândoi, ritmic prin acest tumultuos gând de amurg. Unde se-ntâlnesc visele şi întunericul veşted al nopţii sărută zorii cu nemurirea. Acolo unde răul se topeşte în freamătul orgoliilor mute şi numai un crâmpei de amintire îmbracă atingerea uitării. La margine de Cer, emoţie şi recunoştinţă nemuritoare. Acolo să-mi fii.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi ce dacă uneori o să-ţi fie apus în zâmbet? O să ne aşezăm amândoi tăcuţi în colţul grijilor noastre ascunse. Fără grabă o să le trăim, acceptându-le trecerea în curgerea zgomotoasă a vremii.

Andreea Palasescu (26 februarie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am adormit în tăcere la răscruce de amintiri. Forma lutului trecător, cu plăcute imperfecţiuni se contopea în tăcerea nopţii sărutând lumina blândă, firavă, alipită cu măiestrie de un suflet mic. Dumnezeu avea Mâinile calde şi frământa timpul cu iubire şi drag. Lăsa să-i curgă din adâncul bunătăţii, fărâme de gând şi speranţă. Depărtarea de esenţa vie, nevoia de libertăţi compromise ne apropia de păcat molcom, fără sesizări şi suferinţe pertinente. Era mai curând o alegere proprie împletită cu ispite şi ruină consimţită a identităţii sinelui. O cădere voită în macabru întuneric şi o cale facilă, subtil sugerată în contextul acestei vieţi dezordonate.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţi-am promis un gând cu fiecare asfinţit molcom. N-am ştiut cum altfel să agăţ tăcerile de ramurile unui văzduh albastru, cât să ne adăpostim sufletele. Evidenţele par să fii spulberat fără milă fiecare emoţie firavă. Ca şi cum adevărul ar sta la pândă, dezbrăcându-ne fără pudoare de orgolii surde. Te iubesc simplu pentru mine, necesar, plin de vindecare. Într-o lume care adesea condamnă fără nici un răgaz trăiri denumite de neînţeles. Nu e nici o grabă dar dacă într-o zi m-aş pierde într-o clipā de efemer fără regrete inutile, poate numai ţie aş alege să-ţi fiu alinare cuibărindu-mă într-o bătaie de inimă.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa-i de greu să ne iertăm câteodată. Pentru decizii luate în pripă şi fiinţe vii, ascunse cu hotărâre în cuvinte simple, dincolo de conştient şi conştiinţă. Pentru timp pierdut, dăruit din toată inima, fără resentimente, oamenilor săraci de esenţa reciprocităţii, săcătuiţi de valori şi educaţie. Toate acestea, în detrimentul celor care merită şi n-au curaj să-şi asume ferm acest miracol numit iubire. Pentru îmbrăţişări sincere, calde, pline de îngăduinţă, păstrate în rama orgolilor, sub măşti de suflet care şchiopătează. Pentru zâmbete nedăruite care mângâie, sărută pe obrajii rumeni, vindecă de neputinţe şi dependenţă.

Andreea Palasescu (14 decembrie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te iert. Decis şi asumat, după lungi şi controversate monologuri interioare. La apus de reminescenţe, cu amintirile în remise îmi golesc buzunarele de trecut. Aşa cuminte, fără izbucniri inutile, fără ocolişuri şi emoţii oarbe. Te iert pentru ce s-a spus într-o doară, fără glas de raţiune, străinilor lacomi. Şi mai cu seamă pentru ce nu s-a spus niciodată. Mă accept în totalitate, omul de astăzi, imperfect şi dornic să înflorească un grăunte de bunătate în colţuri de suflet ostenit. N-am nici un regret. Am mai spus asta printre rânduri mute de expresie, dincolo de tăceri care sorb molcom frăgezimea acestei lumi trecătoare. Într-o zi o să plecăm. Brusc, năucitor fără prea mari isprave, lăsându-ne bogăţiile dobândite cu trudă şi compromis. Viaţa e o călătorie şi recunosc, vreau cu disperare, din toată inima mea săracă de Har să ne fie frumos. De aceea te iert. În fiecare seară, când încă strângem în pumni asfinţitul zilei plăpânde, mă rog pentru tine. De la distanţă, în liniştea gândurilor amestecate caut să te asemăn unui bob de soare blând. Hoinar, găsesc lumina în altă parte.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!