Doamne, de ce nu mai am timp...

acolo unde am vrut să ajung
şi nu am ajuns
cineva cotrobăie
sub albastrul decupat
se vede Dumnezeu aplecat peste o carte
zadarnic mă prăbuşesc pe genunchi
şi-l rog
să-mi spună
de ce nu mai am timp
dâra de nisip din trupul meu
atinge pământul

nu-i bai

printre măruntaiele lui
cerul deschide o rugă
pentru ziua
în care
centru universului
va trece prin mine

poezie de Teodor Dume din Vagabond prin durerile altora
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, de ce nu mai am timp...

Acolo unde am vrut să ajung
şi nu am ajuns
cineva cotrobăie
sub albastrul decupat
se vede Dumnezeu aplecat peste o carte
zadarnic mă prăbuşesc pe genunchi
şi-l rog
să-mi spună
de ce nu mai am timp
dâra de nisip din trupul meu
atinge pământul

nu-i bai

printre măruntaiele lui
cerul deschide o rugă
pentru ziua
în care
centrul universului
va trece prin mine

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, de ce nu mai am timp...

Doamne, de ce nu mai am timp...

acolo unde am vrut să ajung
şi nu am ajuns
cineva cotrobăie
sub albastrul decupat
se vede Dumnezeu aplecat peste o carte
zadarnic mă prăbuşesc pe genunchi
şi-l rog
să-mi spună
de ce nu mai am timp
dâra de nisip din trupul meu
atinge pământul

nu-i bai

printre măruntaiele lui
cerul deschide o rugă
pentru ziua
în care
centrul universului
va trece prin mine

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, de ce nu mai am timp...

acolo unde am vrut să ajung
şi nu am ajuns
cineva cotrobăie
sub albastrul decupat
se vede Dumnezeu aplecat peste o carte
zadarnic mă prăbuşesc pe genunchi
şi-l rog
să-mi spună
de ce nu mai am timp
dâra de nisip din trupul meu
atinge pământul

nu-i bai

printre măruntaiele lui
cerul deschide o rugă
pentru ziua
în care
centrul universului
va trece prin mine

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timp

dâra de nisip din trupul meu
atinge pământul
printre
măruntaiele lui
cerul
deschide o rugă

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

În rest totul e nisip...

într-o bună zi voi coborî
de pe linia orizontului
şi voi trece malul
toate întâmplările vor fi
numai ale mele
ştiu asta...
bătăile de clopt
îmi vor deschide poarta
înspre Dumnezeu
acolo e mama
acolo e tata
acolo e şi cireşul înflorit
de sub care tata
îmi zâmbea
când alergam după fluturi
acolo e şi o parte din mine

drumul va fi lung dar
nu atât de lung
încât să
nu pot evada din mine
din când în când
o să vă privesc
prin ochiul lui Dumnezeu

din urmele acoperite cu lacrimile fiicei mele
vor creşte linişti
în rest totul e nisip...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă rog lui Dumnezeu să mai aştepte

Mă rog lui Dumnezeu să mai aştepte

miroase a rânced
în împrejur
tăcerea se răzvrăteşte
nici fluturii nu mai zboară
în acest decor de întuneric
îmi joc ultima reprezentaţie
cineva îmi şopteşte că-s
prea bătrân să mai învăţ
repertoriul
încerc să-mi închipui plecarea
ca pe o toamnă văduvită de păsări
şi un cer sub care groparii
au marcat o bucăţică de pământ
pe întunericul din care a plecat şi tata

adevărul e că mi-e frică

dorm cu lumina aprinsă şi
mă hrănesc din singurătăţi
ce-nmuguresc în mine
toamna
din când în când
decupez o gaură în cer şi
mă rog lui Dumnezeu să mai aştepte
până când prin inima mea
vor mai trece odată toate anotimpurile

poezie de Teodor Dume din Azil într-o cicatrice (2016)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă rog lui Dumnezeu să mai aştepte...

Miroase a rânced
împrejur
tăcerea
se răzvrăteşte
nici fluturii nu mai zboară
în acest decor
de întuneric
îmi joc ultima reprezentaţie
cineva îmi şopteşte
că-s prea bătrân
să mai învăţ repertoriul

încerc să-mi închipui plecarea
ca pe o toamnă văduvită de păsări
şi un cer sub care groparii
au marcat o bucăţică de pământ
pe întunericul din care a plecat şi tata

adevărul e că mi-e frică

dorm cu lumina aprinsă şi
mă hrănesc din singurătăţi
ce-nmuguresc în mine
toamna
din când în când
decupez o gaură în cer şi
mă rog lui Dumnezeu să mai aştepte
până când prin inima mea
vor mai trece odată toate anotimpurile

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

De Crăciun

am lacrimi pe suflet şi sunt trist
frigul îmi taie răsuflarea
tremur
singurătatea rupe din mine
puţin câte puţin şi
nu înţeleg multe lucruri
aud liniştea cum cotrobăie
prin clopot
dincolo de lumea mea
un Dumnezeu se descompune în colinde
îngerii se adună în cerc
doar eu îngenunchez pe durere
şi aştept

cineva îmi umblă prin suflet
e mama
o strig
dar
nu spune nimic...
durerea topită în lumina unei lumânări
se întinde peste tot
nu-i nimic
într- o bună zi mă voi întâlni cu Dumnezeu
şi-l voi întreba despre mama

ştiu că în aşteptarea asta
la o distanţă de o lacrimă
sunt doar eu

... şi o dorinţă

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu ştie de ce...

sufletul meu simte depărtarea
ca pe o durere ce
fierbe tăcut
sub poşghiţa vremii
nu mă încumet să o strig
acolo este locul ei

mă uit în oglindă şi
nu văd nimic
degeaba îmi revendic
ceea ce am pierdut
nici umbra
nu se mai agaţă de mine

şi ce trist

trupul mă debarcă
pe deasupra fiinţei
un alt anotimp
fără amprentă

dar nu-i bai

diferenţa dintre mine şi
celelalte lucruri
e doar
o virgulă pusă între
subiect şi predicat...
de fapt
e un simplu gest de intimitate
dăruit vieţii
pe care
n-am apucat să o trăiesc

Dumnezeu ştie de ce...

poezie de Teodor Dume (2017)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Respiraţii în alb - negru...

Eu şi Moartea stăm îmbrăţişaţi
şi nu oriunde
ci în lacrima lui Dumnezeu
gata gata să cadă
nu-i bai zic
e un înger cu
mâinile întinse
acolo jos
-ambasadorul lui Dumnezeu-
pregătit să-mi mai lase câţiva ani

dar ce mai contează
unul în minus sau
unul în plus...
oricum nu voi fi eu
primul şi nici ultimul
şi mai ştiu că
nu sunt cel care
are privilegiul să aleagă...

poezie de Teodor Dume (februarie 2022)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Templu

corpul meu e un templu în care intru
dimineaţa la amiază şi seara
pentru dezvelirea sufletului
această golire e un ritual şi
îl practic în spaţiul în care
doar iubirea coboară
odată cu lacrima lui Dumnezeu

nici nu-mi pasă de celelalte lucruri
atâta timp cât primesc binecuvântarea
fie şi pentru câteva clipe
încetez să mai fiu ce am fost
durerea se transformă în linişte
îmi împreunez palmele
să pot vorbi cu Dumnezeu apoi
mă plimb prin universul din mine
pentru că
fiecare bătaie de inimă e o poartă
prin care trece viaţa înspre o altă viaţă

în momentul de faţă
sunt o secvenţă sau orice altă mişcare
prin care trec dintr-un anotimp într-altul
spre un loc unde oamenii pleacă mereu...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

De împrumut

e o toamnă blândă şi-mi ţine de cald
ca un poem de dragoste
în dimineaţa asta
totul se vede din mine
pământ oameni păsări
şi cer
doar câteva iubiri
îmi scormonesc prin suflet
(şi cine mai ştie a câta oară)
în rest tăcere...

frigul se uită pieziş

dar nu-i bai
îmi trec chipul prin piatra
spălată de val
şi mâine
o să-mi iau o altă identitate

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa rămasă pe genunchi

dacă există o ţară unde
nu locuieşte nimeni
arătaţi-mi-o
dincolo de întoarcerea zilei
există doar o cărare ce duce
înspre margini

nu-mi iau cu mine nimic
pe urmele mele
nu o să calce niciun păcătos
mi-am făcut controlul medical
m-am întors cu susul în jos
şi invers
doar cerul căzut pe genunchi
plângea printre sughiţuri
dar cu azi
nu-mi voi extrăda gândul
o să-l rog pe Dumnezeu
să aprindă ultima lumânare

că fiecare strigăt se pierde în ecou

poezie de Teodor Dume din Lacrimi de pe altarul trupului
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cruce şi pâine

cred în acelaşi Dumnezeu
pe care-l reclădesc permanent în suflet
şi-l păstrez viu
crucea o duc pe umeri
şi în genunchi mă rog pentru viaţă

în trupul meu înfloreşti şi tu
pe ramuri îndreptate spre cer
rădăcinile absorb durerea-n pământ
şi pământul coace pâinea cea de toate zilele
Dumnezeu o împarte la oameni

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În clipa dintre mine şi Dumnezeu

poate mai am nevoie de puţin crez
aşa cum pasărea de înalt
să-mi trec numele
dintr-un cuvânt
într-altul şi
din când în când să
las semne pentru atunci când
fiul meu
îşi va aduce aminte de mine

şi-n cele din urmă
mai am nevoie de o ultimă rugă
sub care să mă retrag
ca o inimă bolnavă

poezie de Teodor Dume (2014)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea, de fapt

domnule taximetrist opreşte-mă te rog
pe marginea prăpastiei,
pe la sfârşit de an,
vreau să văd cum e pe fundul gropii,
acolo,
unde mai nimeni nu se uită niciodată.

du-mă în treacăt pe la azilul de noapte,
pe la casele de bătrâni şi orfani,
pe la casele de nebuni,
prin ghetourile umilinţei,
du-mă până la sfârşitul lumii
şi înapoi,
lasă-mă puţin la colţul străzii unde îşi
amanetează oamenii sufletul
şi trupul
să văd dacă Dumnezeu se vede la fel
de frumos,
şi dacă aerul încă nu e impozitat.

sunt şi acolo oameni pesemne care iubesc,
le e foame,
şi chiar mai plâng câteodată.

domnule taximetrist, du-mă
pe marginea prăpastiei în fiecare an,
să mă uit în ochii lui Dumnezeu,
să-mi spună şi mie
cum e lumea
de fapt.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De dincolo de morminte

iedera creşte din trupul tatălui meu
plecat în ziua care mama
mi-a aşezat capul în poală
şi mi-a zis;
eşti bărbat, fiule!

poate ar fi trebuit să o ascult şi
să-mi iau rolul în serios
să ascult respiraţia pământului
şi liniştea pietrelor
timid
să-mi conturez viaţa
ghemuită sub aşteptări
din când în când
să evadez
printre anotimpuri să
adun vreascuri pentru focul
din cuptorul bunicii
însă am învăţat că fiecare suflet
are o sărbătoare şi
la intersecţia acesteia
sunt doar eu şi atât
dincolo e Dumnezeu şi privirile lui tata
din care anihilez clipă de clipă câte o zi

poezie de Teodor Dume (aprilie 2014)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

În genunchi o rugă tot repet

Prin vorbe o să curgă lumina
cu foc în sângele cuvintelor,
inima le absoarbe din răsăritul zilei
prin mugurii care floare devin.

Timpul rămas în secundarul clipelor
te cheamă să fugi odată cu el,
să simţi de scapi câte ceva pe drum
cum stelele căzătoare din cer.

De uit în tainic să mă cuprind
în genunchi o rugă tot repet,
mai sus decât în picioare să mă înalţ
pe urmele zborului de îngeri albi.

Deşi încerc să mă lepăd în albastrul cu nod,
puterea culorii nu mă atinge
mai mult decât teama ce se mistuie-n mine
că nu pot s-ating mântuirea.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iadul nu poate fi decât rural

Paşii dorului m-au purtat spre satul natal, de curând.
La intrare, un şoşon zdrenţuit proptit într-un noroi;
Simţeam cum amintirile se prăbuşesc, rând pe rând,
Pe hotarul ţarinei, ce-arăta ca trecută prin război.

Cineva părând să fi făcut cu veşnicia legământ
– Un bătrânel aplecat în drept unghi – căra în spate,
Sub un soare cadaveric ce-i târa umbra pe pământ,
O legătură de vreascuri, mai mult verzi decât uscate.

În satul de coline cu nume rămuros de lângă drum,
Nu se mai vede niciun pom sau copac în picioare;
Toată dumbrava a fost trecută prin sărutul de scrum,
Spre osebire de bătrânel, nici umbră nu mai are!

Aproape-n totalitate, cătunul a dezertat din ţărani,
Năluci, par puţinele case în ceaţa lăptoasă de seară,
Viaţa-i un coşmar pentru mâna de oameni sărmani
Peste care s-a petrecut timpul ca o pasăre de ceară.

Cu scuze, mă rog să-mi fie curajul iertat!
În aserţiunea lui Blaga, fac o ingerinţă:
S-o fi născut veşnicia în pântece de sat,
Dar are faţa brăzdată de multă suferinţă!

Cu noduri în gât şi lacrimi în ochi şiroind,
Cu sufletul copleşit de-amintiri suferinde,
Am lăsat adevărul meu aplecat peste timp
În combinaţiile infinite ale gândurilor năvălinde.

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce scriu poeme?

scriu pentru că visez,
scriu pentru că, dacă n-aş face-o,
aş muri chiar astăzi,
scriu pentru prieteni şi duşmani,
scriu pentru iubitele mele
a căror imagine o port pe retină,
scriu pentru mine
să-mi împrospătez memoria
cu fumul şi cenuşa
prin care am trecut,
închin un imn soarelui
şi mă rog să rămână acolo
aşa rotund şi frumos
pentru că el îmi dă viaţă,
închin un imn lunii şi mă rog
să rămână pe bolta nopţii
atâta timp cât va exista iubire,
scriu să încălzesc lumea cu cuvintele mele,
scriu să mă audă mama
de acolo din ceruri
că fiul ei visează frumos
şi are trupul din ramuri de frunze,
care foşnesc în razele primăverii,
mă rog să nu mă lovească
fulgerul zigurat al lui dumnezeu
care m-ar mumifica într-o cruce
la răspântii
cu mâinile întinse între răsărit şi apus,
scriu să-mi acopăr toate rănile
cu făşii de cuvinte,
să-mi acopăr inima
care sare din ţâţâni la fiecare emoţie,
să-mi astupe urechile,
să nu mai aud toate neroziile timpului,
să-mi adoarmă ochii pe visele copilăriei,
care încă nu mi s-au împlinit,
mă rog pentru toţi nenăscuţii lumii,
pentru aura şi nimbul lor,
mă rog ca locurile să nu devină pustii,
să triumfe iubirea
ca aripa pasării albastre
care se-mpreună cu azurul cerului
şi mă mai rog
ca somnul să-mi fie lin
sub umbra de cetini.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (23 noiembrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!