Diamant de rouă

ÎIn iadul nostru de cărbuni
În care încerci să te lipeşti de cineva
Să incerci şi să simţi că iubesti
Murdărindu-te din dorinţele lor cărbunare
Găseşti diamantul de rouă
Din plânsul nevăzut in intunericul
Minelor de suflete
Şi are o lumină că ar putea lumina
Toate aceste lagăre de nevoi ale noastre
Dar in viteza noastră de a descoperi
Filoane mai mari de ceea ce par diamante
Ce sunt doar cărbuni cu oglinzi pe ei
Trecem pe lângă acel infim dar infinit diamant al inimii
Ce are o lumină si puritate
Ce nu o găsesti in toate minele de suflet ale universului
El stând si asteptând palma care să-l culeagă fără al murdări
Chiar dacă palma e plină de praful săpăturilor in suflet

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar dacă luna pare că stă singură pe bolta albastră cerească al cerului de opal, este percepută ca fiind singuratică, dar nu este, fiindcă toate astrele care strălucesc o mângâie cu lumina lor din cele mai distante locaţii din univers, de lumina soarelui, care îi oferă din abundenţă iubire, culori care o mângâie oferindu-i fire de lumină din distantul neant al universului care este veşnic infinit.

aforism de Cînepă Ştefan din Dumnezeu este lumina conştiinţei noastre, Fiecare pas al vieţii
Adăugat de cinepa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nemurirea cuvintelor

Nici dacă a-i scrie poezia perfectă
O utopie a literelor
Timpul nu iartă nimic
Cuvinte, oameni.. piatră,
Nemurirea nu ne-o oferim singuri
In efemeritatea fără sfărşit
Ce-o radiezi prin fapte... cuvinte
Străbate intunericul şi veacurile
Cât lumea va exista
Şi intr-o zi se va sfârşi şi ea,
Şoapta ce să zboare in univers
Pe buze de stele, aştri, comete
Toată viaţa poţi să o cauţi
E in noi din totdeauna
Iubirea... praf de stele din inima ta
Ce moarte nu are
Se metamorfozează
In floare, copac tot ce ne inconjoarā
Şi intunericul de-ţi este credinţă
Ce crezi că este vidul rece?
Lumină fără suflet...
Aşa cum e şi trupul fără inimă
Ce-l vezi dar nu-l simţi..
Radiază lumina in cuvinte, fapte
Sufletul va fi o rază nemuritoare
In infinitatea iubiri..

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina luminii

Am publicat trei cărţi dar încă nu am scris mai nimic care să conteze!
Încă mai caut lumina aceia care să mă facă să renunţ la căutări
Care să îmi lase cuvintele fără dinţi
Care să mă formateze!

Lumina aceia din care toate se trag!
Care precede lumina noastră cea de toate zilele...

Acolo se retrag culorile iarna
Acolo infinitul este doar o particulă microscopică
Acolo moartea
Stă ghemuită.

Lumina aceia fără de care poeţii nu scriu,
ci bolborosesc!

Undeva, chiar în momentul acesta, o nouă naştere
refractă această lumină
Iar noi ceilalţi suntem prea netrebnici
ca să o percepem!

poezie de Gabriel Petru Băeţan din volumul de versuri Headshot
Adăugat de Gabriel Petru Băeţan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumină născând lumină

Iubirea adevărată eternitatea oare caută?
Îşi naşte lumea ei, în infinit, atemporală!
Căci in infinitatea materiei stelară combinată
Noi vom primi întunericul sau lumina adunată

Si ea cum se hrăneste-n iluminarea neâncetată
Viteza timpului n-o v-a ajunge-n urmă niciodată
Lumină născând lumină cu putere din altă lumină
Lumină din lumină adunând viteza-i divină

Omenescului si universului trecându-i nevăzută
Fără a putea de timp vreodată să fie măsurată
Căci oameni pentru orice scuză timp îsi caută
Iubirea adevărată nu-şi v-a cere timp şi distanţă

Prezente acum in orice lege ş-a omului dorinţă
Dând vina când suntem cuprinsi de a lutului neputinţă
Modelată în măşti de stele puse de noi pentru ispită
Ce ne-o arată timpul si distanţa lui prea mărginită

Ce nu poate ajunge in veci peste veci vreodată
Lumină născând lumină din dragostea-i adevărată
Si nu cum credeti, combinată, ci veciilor adunată
Trecând peste viteza, distanţa,.. de timp si oameni dorită

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Experienţa arată că acei care sunt cei mai tulburaţi de pasiunile lor nu sunt acei care le cunosc cel mai bine şi că ele sunt din acele percepţii pe care strânsa legătură care există între suflet şi corp le face confuze şi obscure.. Ele se pot numi şi sentimente, deoarece sunt primite în suflet în acelaşi fel ca obiectele simţurilor exterioare şi nu sunt cunoascute de el în alt mod. Dar ele se pot numi şi mai bine emoţii ale sufletului, nu numai pentru că acest nume poate fi atribuit tuturor schimbărilor care se petrec în el, adică tuturor diferitelor gânduri care îi vin, ci în special pentru că, din toate felurile de gânduri pe care le poate avea, nu există altele care să-l tulbure şi să-l mişte atât de puternic ca aceste pasiuni.

citat celebru din Descartes
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Feluri adevărate de cunoaştere

Nici un pic prea excesive, deloc prea puţine
Reciprocităţile noastre. M-ai ajutat să învăţ
Felul în care ar simţi o barcă, dacă ar putea simţi,
Îmbrăţişarea intimă a apei.

Noutatea pe care mi-o aduci este noutatea din totdeauna,
Astfel că eu înţeleg ceea ce ar spune o piatră
Dacă acea piatră ar putea vorbi. Să fie trist faptul
Că firul de iarbă nu ştie cât este de frumos?

Este oare trist ca tu nu poţi şti, decât din auzite,
(Vorbe pierdute din spusele mele) că eşti asemeni
Apei care îşi poate strânge palma şi sfărâma
O barcă, eliberând-o din lemnele care o constituie?

Dar toate acestea sunt excesive - şi prea puţine.
Cunoscând felul în care un cerc şi-ar descrie rotunjimea,
Noi atingem două identităţi şi simţim, complet şi cu blândeţe,
Îmbrăţişarea intimă a stării de a fi.

Felul în care zborul ar simţi o pasăre zburând
(Dacă ar putea simţi) este felul în care spaţiul care se află
Într-o piatră care se află în apă s-ar cunoaşte pe sine
Dacă ar avea felul nostru de a accede la cunoaştere.

poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii ne sunt oglinzi
Arătându-ne avizi
Ale noastre dorinţi
Ciobite apoi în colţi

catren de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lângă respectul nostru de români...

Ne-au sărăcit, ca peste tot în lume,
Un neam de trădători şi de hapsâni.
Ne-au murdărit, ca naţie şi nume,
Din tot ce-am fost odată, ca români.

Dar nu ei sunt români adevăraţi.
Nu ei se ţin ca ţara să nu piară.
Noi stăm aici de griji împovăraţi
Şi suferim şi ură şi ocară.

Să ducem veşnicia de români
Şi plaiul mioritic să nu moară.
Ei doar în mintea lor se cred stăpâni,
Dar nu mai au nici inimă nici ţară.

Nu ne-am vândut copii şi nici părinţi,
Să căpătăm arginţii, precum Iuda.
Când te-om primi, sunt sigur, ai să simţi
Că-n palma noastră, odihneşte truda.

Şi chiar dacă acum suntem stăpâni
Doar peste sărăcia din hambare,
Lângă respectul nostru de români,
Te vom primi cu pâine şi cu sare.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plasă orbită

În liniştea serii blândă,
Fluturi în sarabandă
In cântare de baladă
De lumină-n stradă fadă.

Gustă mirajele vieţii.
In caravane-mi bieţii.
In rânduri stând să cadă
Soarele fără să-l vadă

Prinşi in plasă ascunsă
De intuneric orbită...
Celor ce cad în ispită
Cu inima lor străpunsă..

De ceea ce pare lumină
Privită din depărtare
C-un cântec în surdină
In care totul moare

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Infinit...

Cristale fine de lumină
Ţi-au răsărit acum sub gene
Şi picurând culoarea pură
A inimii privită-n ele

Se-adună... sufletu-mi atinge
Şi noaptea rece mă cuprinde
Şi-aş vrea să strâng aceste lacrimi
Să plâng doar eu şi pentru tine...

Nu mai zâmbeşti, nu mai vezi luna
Prin templul tău trec clipe reci,
În irişi îţi vedeam lumina
Dar nu-i mai simt, nu mai am veşti...

Se-ascund... prin gene de-ntuneric,
Clepsidra nu îi mai atinge,
Prin fante false de lumină
Ascult un suflet ce se stinge...

Rămâi... nu trece-n altă lume
Cu inima doar jumătate,
Şi nu lăsa să-mi prindă dorul
Un infinit ce ne desparte...

Nu mai sunt om... nu mai am lacrimi,
Doar caut trist prin univers
Acea cărare, să mă poarte
În nefiinţă... unde eşti...

poezie de Daniel Leonard Moraru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire, diamant de rouă

Pe un mac am zărit
un diamant...
Dar păcat
a venit soare şi la luat..
Căci aş fi vrut
să ţi-l aduc
să-ţi arăt ce-mi erai
pe macul inimii
când in soare
ai plecat

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum ne este inima, aşa ne este şi viaţa. Dacă inima este curată, sfântă, pătrunsă de dragoste fierbinte faţă de Domnul Iisus Hristos, toate faptele, toate gândurile, toate opiniile noastre sociale şi politice, toată filosofia noastră de viaţă vor fi pătrunse de această simţire, de aceste sfinte porunci ale inimii – şi atunci din vistieria cea bună a inimii noastre vom scoate roade bune în tot ce facem, şi în primul rând în viaţa de zi cu zi, în legăturile noastre cu cei din jur.

Sfântul Luca al Crimeei în La Porţile Postului Mare, Predici la Triod (2004)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iisus - infinită lumină

Din iubirea divină plămădită lucrare,
Cu suflet de-anafură din Duminica mare,
Croită din trupul sfânt, cu lut fără moarte
Şi lumii, trimisă de Cer, a feriri de păcate.

IISUS, botezat de Maria-n iubire maternă,
Crescut în imensă iubire, de mâna paternă,
Ne-a fost hărăzire, Lumină, de rău nepătată,
Pe bezna, ce colţii din noi alăpta, necurată...

Dar, goi de credinţă-am stivit Lumina orbită,
I-am pus ruşinoasă cununa de spini înflorită,
Din lemnul, menit a fi scut la viaţă şi moarte,
Cioplitu-i-am crucea, povară de suflet şi spate

Şi n-a fost destulă, smerenia lui... Prin cruzime
băut-am prin cuie tot sângele-i pur... Mi-e ruşine
a scrie de creierul lânced, iudit a se stoarce
prin gânduri stupide spre mâna nebună-a-le face...

Prin moarte-a călcat, ispăşindu-ne, oarbă, cruzime,
Doar ruga-şi urca spre Tatăl, puteri să-i împline,
Ce sufletul lui aduna în căuşul de palme divine,
Să-l pună în trupu-i, ce nu s-a gemut în suspine...

Din nou ÎNVIEREA-I coboară din Palma divină
Pe noi, păcătoşii, ne crede, iubeşte, cu milă,
Ne-mbracă, pe suflet, iertarea, destulă şi plină,
Ne-ncrede: "Hristos a-nviat!", primiţi infinita-i Lumină!

O, Lume, ai dreptul a-ţi pune Lumina eternă pe faţă,
Plămâni-a smeri cu-ndrăzneala, de-a plânge-n tăcere,
Doar dacă în suflet porţi unica-i, dreaptă povaţă
Şi-ngenunchezi la Iubirea-i,
răsplată la, oarbă, a noastră cădere...

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răbdarea greu se capată
E chilia-n piatră săpată
Crăpături-n suflet rămasă
Cu palma însângerată

catren de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul şi iadul sunt două mari poeme care formulează singurele puncte pe care se învârteşte existenţa noastră, bucuria şi durerea. Nu reprezintă, oare, cerul, nu va reprezenta el întotdeauna imaginea infinitului sentimentelor noastre, ce nu va fi niciodată zugrăvit decât în amănuntele lui, pentru că fericirea nu este decât una singură? Pe când iadul nu reprezintă, oare, chinurile infinite ale durerilor noastre din care putem face opera poetică, întrucât toate durerile sunt atât de deosebite între ele?

Balzac în Femeia la treizeci de ani
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până si florile radiază prin culoarea, frumuseţea şi parfumul lor, infinitul. Bucuriile sunt finite, fericirea infinită. Toate drumurile duc la infinit. Albastru cerului este infinit. Muzica universului este infinită. Lumina soarelui poate fi finită, dar infinitatea numărului de stele din univers, lumina rămâne infinită. Chiar dacă unele stele dispar, altele se nasc. Lumina nu cunoaşte sfârşit. Infinit este sinonim cu indefinibil.

aforism de Cînepă Ştefan din Dumnezeu este lumina conştiinţei noastre, Reflecţii Maxime Axiome IX
Adăugat de cinepa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Saloane de oglinzi

Saloane de oglinzi
unde strălucirea plină de vise
se reflectă static şi în mişcare,
expun imaginea reală.

aproapele şi departele conservă lumina
până la porţile înalte ale cerului.

Chiar dacă mâinile sunt ramurile noastre
nu au anotimpuri de înfrunzire,
au palme în care se citeşte destinul
lucrează şi mângâie formele de existenţă.

După alungarea întunericului
sufletul are saloane de oglinzi
pe care se plimbă dedublate visele.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două

Te-am recitat astrelor:
Din vers cu tuşul mărilor,
Cu metaforele razelor,
Cu sunetul cetinelor,
Răsunând ritmul fluturilor!

Şi toate au coborât
Să te preamărească-n rouă
Şi-au mai rămas doar două,
Căprui ca ale nimănui,..
după fiecare asfinţit

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Palma miresei

Cântecul acesta
nu-i al meu
calc pe frunze
ca şi pe
pietrele ochilor tăi
secundă
aninată în surâs
pe drumul
cuvintelor
frumos
arcuite

îţi mai aduci aminte
când
ni se scăldau
ochii
în ochii zilei
sub aripa mersului tău
vers şi cântec
ca o mireasă de flori
dată în floare
pe urmele zâmbetului tău
cunună de stele
în palma miresei
uimire
şi zbor

secunde zvântate
cu chipul în ape
ni se rostogoleau pe mâini
speranţă şi dor
drum
taină
zbor spre stele
şi printre ele
paradisu
să-l vezi
să-l umblii

lumină
născută-n lumină
lumina să-i simţi
cu paşii
cu ochii
cu duhul

poezie de Ioan Daniel Bălan (10 octombrie 2015)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate poftele care nu duc la durere dacă nu sunt satisfăcute nu sunt necesare, ci au pornirea uşor anihilabilă, dacă cele dorite sunt greu de procurat sau dacă dorinţele par că ne vor dăuna. Şi în dorinţele naturale acelea care nu duc la suferinţă când nu sunt satisfăcute, dar sunt urmărite cu pasiune, se datorează tot unei opinii iluzorii, şi dacă nu sunt înlăturate, nu-i din pricina naturii lor proprii, ci din pricina părerii iluzorii a omului.

citat celebru din Epicur
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!