Sprijin absolut

pe când cuvintele se zvârcolesc
gata să se înece la mal
fruntea-mi se înfioară de o atingere
din ramă albastră alb la faţă
Iisus veghează odaia
propteşte zidul dimpotrivă cu privirea
îşi mişcă mâinile în cruce
în nefireasca linişte
să nu aud zvonuri din noapte
cât de tare scârţâie veacul
să nu-l văd cum se prăbuşeşte
peste celelalte

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea ca Iisus să coboare de pe cruce

Aş vrea ca Iisus să coboare de pe cruce
Şi Diavolul să cadă în hău.
Oamenii pe Golgota să nu se mai urce
Şi să-l iubească cu adevărat pe Dumnezeu!

Aş vrea ca Iisus să coboare de pe cruce
Şi să fie iarăşi printre noi.
Şi să nu mai văd pe la răscruce.
Oameni săraci şi înpovăraţi de nevoi.

Aş vrea ca Iisus să coboare de pe cruce.
Şi să nu-l mai plângem în zadar,
Căci el s-a răstignit pentru noi odată
Şi de-ar trebui, s-ar răstigni iar.

Aş vrea ca Iisus să coboare de pe cruce
Ca de păcate să ne izbăvească.
Să fim curaţi ca îngerii,
Ca Dumnezeu cu adevărat să ne iubească!

poezie de Vladimir Potlog (18 aprilie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvintele pornesc toate deodată

când cuvintele sunt puţine
îmbracă haina păpădiei
ascunse sub alte cuvinte se multiplică
în tăcerea melcilor de grădină
neştiute făpturi
pierdute sub frunze căzute din toamnă
pornite la un drum bătut cu argint
în atingeri-explorări
oprite într-o mare de noapte

când pământul îşi ridică ochii verzi
în lumini
invadând trupuri-peşti în treceri grăbite
cuvintele
pornesc toate deodată
în zborul lor
descurcat dintre umbreluţe străvezii
din mijlocul pupilelor mari
nu-l poate nimeni opri începe în martie

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru a fi

cum să ne facă să simţim opera Sa
şi forţa degetului arătător ce nu lasă
să se prăbuşească peste noi veacul

cuvintele devin neputincioase
toate aproximaţii
ce încearcă să spargă ziduri în bolboroseli

doar tu
cel ce ştii ce este iubirea de El
vei face să fie
zilele înflorite în mângâieri
mintea aprinsă în mănunchi de lumină
neputinţele limpezimi
pentru a fi cum ai vrea să fii

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecou

şerpi ce tăinuiesc în ramuri raiurile
mai mult mă tulbură cu reci îndemnuri
din miezul grăitor pornesc luminile
mistere dulci topite-ntre polenuri

în leagăn cald de soare în amurguri
sacre mâini se pierd în corp de violină
încremenesc în jumătăţile de zvonuri
cânturi împletite-n vârfuri de colină

în ierburi gândul mea se logodeşte
cu ale primăverii binefăcătoare ploi
strig numele ce pare că-mi grăieşte
Iisus rămâne-va Lumina peste voi

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A pierit toată asprimea verdelui, iar mâinile se mişcă a mirare. Ierburile sunt acum aproape purificate de vară. După ploi, în mijlocul unei zile însorite parcă ar fi duminică.

citat din Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tablou fără ramă

pe lampa din odaia bunicii
văd amprentele tatălui meu
(plecat în iarna
în care hornurile au
îngheţat toate amintirile)
par nişte riduri uitate
în durerea facerii

mi-aş dori să mai rămân o noapte
doar o singură noapte în patul
în care am visat-o pe bunica
strigându-l pe Dumnezeu

dar nu mai e timp...

paşii mi s-au aliniat şi
merg îndărăt
cealaltă parte respiră
din sângele unui nenăscut
toate celelalte lucruri
se transformă în nimicuri

dar asta nu mai contează...

pe lampa din odaia bunicii
doarme un păianjen

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cam scârţâie toate, mon cher

cam scârţâie uşa cea veche,
cam scârţâie scara spre cer,
cam scârţâie într-o ureche
o frunză răpusă de ger.

cam scârţâie ventilatorul,
cam scârţâie traiul mizer,
cam scârţâie frâna, motorul,
şi n-am niciun marche arrière.

cam scârţâie încheietura,
cam scârţâie clanţa de fier,
cam scârţâie dinţii şi gura,
să scârţâi e tot ce mai sper.

cam scârţâie coarda viorii,
cam scârţâie glasu-n eter,
cam scârţâie bilele morii,
cam scârţâie toate, mon cher.

poezie de Ionuţ Caragea din din volumul în pregătire Căutătorul de amintiri (30 mai 2022)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unica durată

un oftat
un ţipăt
un adevăr
înfioară piatra
nu o ucide
o streaşină de ceară
picură sânge
nu plânge

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte lucie, albastră

Când luna pe cer apare
Întunericul păleşte.
Lumina zilei dispare,
Sufletul se odihneşte.

Noapte lucie, albastră
Peste sat încet se lasă.
E linişte-n casa noastră
Şi-n pădurea răcoroasă.

Somnul e stăpân pe toate
Câte-n cer şi pe pământ.
El în fiecare noapte
Ne-apropie de Domnul Sfânt.

Îngerii din cer coboară
Să vegheze somnul dulce,
Cu vise ne împresoară
Şi la pernă ne fac cruce.

Îmbrăcaţi în alb veşmânt
Ne veghează până-n zori.
Apoi urcă la Cel Sfânt,
Până dincolo de nori.

Nu ştim când se odihnesc,
Fiindcă în grădina lor,
Multe suflete-ngrijesc,
Ale celor care mor.

Asfel, porunci împlinesc.
Asta e menirea lor.
Pe Dumnezeu îl slujesc,
Al lor, şi-al nostru creator.

Împreună cu Isus
Multe vise împlinesc.
Ei, veghind acolo sus,
Multe, alte, plănuiesc
Pentru omul muritor,
Pentru-al lumii viitor.

poezie de Dumitru Delcă (1 noiembrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simplă radiografie: o cruce din os lustruit de destin.

aforism de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Linişte albă

în izolare albă
marmurei îi place somnul
faţă încremenită
adună tot albul zăpezii
dar ce multe întristări aduce
această respirare isprăvită în
oftatul prelung
odihnindu-se pe cerul sticlos
pe când ochi deschişi gustă tăcerea

cât de aproape stăm de
stele reci din vremi ce-au trecut

cu ecouri calde
în somnul lor tulburat statuile
gânduri răzleţe învie
ninge şi sună a linişte albă
în această oră a cetăţii când
totul pare curat

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe câmpii solare

cuvintele nu se mai înfrânează
gândirea vie ştie din această parte luminoasă
când lui Van Gogh i se îngălbenesc mâinile
de la floarea ce întrece toate luminile şi toată căldura
fără numele ei soarele nu-şi are rostul

în jocul cu efecte de miere
polenul se scutură de pe picioarele albinelor
în cuvinte ce nu lasă întunericul să prindă tăcerea
când cealaltă jumătate de timp
ţine fruntea zilei

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe câmpii solare

cuvintele nu se mai înfrânează
gândirea vie ştie din această parte luminoasă
când lui Van Gogh i se îngălbenesc mâinile
de la floarea ce întrece toate luminile şi toată căldura
fără numele ei soarele nu-şi are rostul
în jocul cu efecte de miere
polenul se scutură de pe picioarele albinelor
în cuvinte ce nu lasă întunericul să prindă tăcerea
când cealaltă jumătate de timp
ţine fruntea zilei

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zidurile te îndeamnă să te aperi de moarte, alte lucruri te îndeamnă să trăieşti. Există însă un moment al recapitulării, când timpul se prăbuşeşte cu totul în clepsidră, când, cu obrazul prăfuit de nisip, te vei sprijini cu spatele de zid şi vei privi spre grădină. Atunci vei descoperi o absenţă: a celui ce ai fost altădată.

Marilena Tiugan în Scrisorile unei necunoscute
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alegere necondiţionată

cuvintele Tale nu erau de-a gata
le-am căutat abandonată în sine
în sunete le auzeam şi le vedeam
sunet cu sunet cum se năşteau
să le moderez existenţa în pereţii aortei
ca sângele să lunece şi să se adune
anevrism al luminii Tale
rupt în cuvintele
copleşitoare să-mi paralizeze fiinţa veche
cum apa clară a izvorului Ameles
lipseşte din vas în câmpia uitării
să ştie numai ochii urma ei rămasă în lut

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zidurile te îndeamnă să te aperi de moarte, alte lucruri te îndeamnă să trăieşti. Există însă un moment al recapitulării, când timpul se prăbuşeşte cu totul în clepsidră, când, cu obrazul prăfuit de nisip, te vei sprijini cu spatele de zid şi vei privi spre grădină. Atunci vei descoperi o absenţă: a celui ce ai fost altădată. Un copil.

citat din Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În acel moment

când nu mai auzi nimic
când cerul nu mai e cer
când din toate sunetele nu auzi decât linişte
când nu mai e pământ
şi nu mai există alt adevăr decât înflorirea
când uiţi cine-ai fost
când uiţi cine eşti
când uiţi de trecătorul cumsecade biet detaliu
ce încetineşte paşii sunători prea tare
în acel moment asemenea surzilor
poţi asculta
în regretul umbrelor sfărâmând bucăţi de tăcere
un mugur cum se desface înlăuntru
în clipe de nesfârşire

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşitul toamnei ne învaţă cuvintele ce caracterizează frigul...

aforism de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Smerenia limitelor

desculţi
ne afundăm tălpile în covorul
bordat de caprifoi crescut
pe podeaua camerei de copil
punte verde a unui
curcubeu împărţit în fâşii
mâinile
ni se strâng mai tare
unite
în culori
înaintăm
şi respirăm prin singurătate
destinul împărtăşit ce înseamnă
credeam că ştim

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Faţă de El nu putem avea secrete. Ştie, vede şi aude tot. Inclusiv cum şi când se naşte "acel ceva" în adâncul cel mai adânc din noi.

citat din Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!