Cântecul iubirii

Cu glasu-acesta de pământ,
Nu pot, ca îngerii, să cânt
Iubirea, revărsată-n noi,
Pe când eram de noapte goi.

Acum, cu noaptea îmbrăcaţi,
Ne-ascundem, tot îmbrăţişaţi,
De-acelaşi Tată care-a dat
Pedeapsa pentru greu păcat.

Iar noi, din fructul interzis,
Muşcând şi-acum, ca-n Paradis,
Ne afundăm încet, încet,
În visul unui biet poet

Ce tot mai crede că-al lui vers
E cântecul din univers,
Iubit de Tatăl nostru care,
Prin dragoste, ne dă iertare!

poezie de Pavel Lică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

EDENUL DIN PĂCAT

A fost o noapte-n care, un şarpe înălţat
Din trupu-mi, ajunsese la fructul mult visat;
Era-n încolăcire speranţă de-nceput,
Al unei alte ere, într-un Eden pierdut!

Otrava-i, strecurată în fructul interzis,
Avea să mă îmbete cu vis de Paradis,
Zvârlit fiind de Domnul în iadul unui glod,
Cu-acelaşi şarpe care mă-mbie-a face plod,

Să înmulţesc cu Eva, pe Terra aruncat,
Iubirea nopţii-n care trecut-am în păcat
Şi-mpuns cu furci din spate de îngerul căzut,
Cu şarpele din mine s-o iau de la-nceput...

De-atunci tot în minciună trăiesc ce mi-a plăcut,
Când, gol de-naripare, doar Domnul m-a văzut;
A fost o noapte-n care toţi îngerii-au strigat,
Că voi visa Edenu-n păcatul meu chemat!

poezie de Pavel Lică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cugetarea pământului

Pe pământ îşi toarnă luna
Noaptea ca o armonie;
Umbre bântuiesc într-una
Pe-a pământului feerie.

Dorul meu purtat de vânturi
Zboară încet prin depărtări;
Şi-ascultă cu-ale lui gânduri
A pământului cugetări.

Şi-aud ofuri şi suspine
În a pământului lin gând,
Căci de ce şi oare cine
Adus-a răul pe pământ?

Ca un fulger îi străbate
Inima lui cât un munte,
Iar un vânt încet străbate
Prin poienile-i mărunte.

Să-i alune suferinţa,
Cu o dulce adiere
Asta i-ar fi lui lui dorinţa
Ca să simtă şi-o plăcere.

I-aşa de trist i-aşa de pal,
Pământul nostru în noapte
Unde eşti, pământ oval,
Iar te-ai cufundat în şoapte?

Tu te-ai cufundat în şoapta
Gândurilor tale grele;
Când luna deschide poarta
Şi nu poţi ieşi din ele.

Dar o umbră de speranţă,
Cuprinsu-ţi-a ochiul senin
Şi-a făcut în dimineaţă
Să-ţi arunce-al tău pelin.

Şi cu umbra de speranţă,
Tu din nou te-ai înveselit
Nu uita că eşti o viaţă
Şi niciodată n-ai murit.

Veşnic eşti în univers
Pe când omu-i trecător.
Tu eşti precum un dulce vers
Prin univers eşti călător.

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De dragoste

E dragostea salvarea de păcat,
Deşi-n păcat m-am tot scăldat mereu,
Şi-n sine-mi, ipocrit, am tot sperat
Că dragostea e însuşi Dumnezeu.

Uitasem de "Poruncile" dintâi,
Şi de Porunca-a şaptea, mai ales,
Dar cum să-mi fie ele căpătâi,
Când trupul către dragoste-mi dă ghes?

Sunt un Poet, o, Doamne şi aş vrea,
Să-mi ierţi tot ce nu pot să-ndeplinesc;
Aş vrea, când mor, să fiu doar într-o stea
Pe care-o creşti în Raiul tău ceresc,

Că ai iertat, cum nici nu am gândit,
Chiar şi o păcătoasă-n al tău drum,
Care-a iubit, la fel cum am iubit
Şi eu, sperând la mântuire-acum.

Fără iubire, Doamne,-s doar pustiu,
Şi fără ea, în lume-s fără rost;
De nu mă ierţi, las lumii tot ce scriu,
Iar ea să creadă doar că sunt un prost!

poezie de Pavel Lică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

SUNT DOAR UN ZVON DE ÎNGER

Eram un zvon de înger, care-n zbor,
Prin Rai plutea, pe fulgii mari de nor,
Deşi din lut eram, de Cer făcut
Şi nu din Duh, ca înger blând născut.

Şi azi sunt zvon de înger mult visat
De-un glod banal, deci om banal creat,
Dar fără zbor, cu zborul însă-n gând,
Când chiar din Cer m-am tot văzut căzând.

Sunt doar un zvon de înger, încă-n vers,
Ce-ncearcă-a trece-al lui hotar advers,
De dincolo de el şi de pământ,
Spre-a deveni ce nu a fost: un sfânt.

Nicicând în viaţă, sigur n-o să fiu,
Mai mult decât un zvon de înger viu,
Care-a primit, în dar, poemul scris,
Ca aripă de zbor spre Paradis!

poezie de Pavel Lică din Rătăcitor prin cer
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geneză

Rătăcitor prin Cerul Tău, o, Tată,
Găsesc copacul ce mi-a fost odată
Blestem să pierd lumina vieţii mele
Când mi-ai tăiat şi zborul către stele!

Rătăcitor cu gândul printre îngeri,
M-ascund în asfinţituri pentru plângeri,
La fel de ruşinat de goliciune
Când la-ntrebarea-Ţi n-am putut a spune

De ce m-ascund de ochiul Tău ce vede,
Şi dincolo de-ascunsul din "a crede",
Când gol, nu doar cu trupul, ci cu gândul
Eu am ales, s-aştept la moarte rândul

Şi alungat, de Tine, pe pământul
Pe care n-o pot face-acum pe sfântul,
Mi-ai dat iubirea Ta-ntr-o epopee
S-o regăsesc în vers şi prin Femeie!

poezie de Pavel Lică din Rătăcitor prin cer
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina din Infinit

cinste slavă şi mărire
Lui Isus Cel răstignit
care iată din iubire
pentru noi El a murit

pentru noi şi-a dat viaţa
sus pe cruce la Calvar
şi scuipată i-a fost faţa
să ne dea viaţa-n dar

cinste slavă şi onoare
îi aducem Lui Mesia
şi-i cântăm cu-nflăcărare
căci ne oferă veşnicia

pentru noi Isus şi-a dat
şi viaţa şi Fiinţa
când la moarte condamnat
i s-a dat atunci sentinţa

fără pată fără vină
El viaţa şi-a trăit
a fost unica Lumină
ce nouă s-a dăruit

doar Isus cel acuzat
de preoţi şi farisei
a trăit fără păcat
printre oamenii cei răi

căci doar El era iubirea
al vieţii Creator
ce-a trăit neprihănirea
chiar sub ochii tuturor

numai El a îndrăznit
să susţină că-i Viaţa
Lumina din Infinit
ce străluce dimineaţa

n-a fost nimeni pe pământ
ca şi El ca să susţină
că e Fiul Celui Sfânt
şi trăieşte fără vină

doar Isus Hristos Mesia
pe Tatăl ni l-a descris
căci El este bucuria
de-a intra în Paradis

Tatăl vrea ca omenirea
mântuirea s-o primească
şi să guste fericirea
sus în Slava Lui cerească

şi Hristos l-a înălţat
pe Tatăl dându-i onoare
Isus doar l-a lăudat
cinstind Numele Lui Mare

altul nimeni n-a vorbit
de Tatăl ca şi Isus
nimenea nu l-a slăvit
ca şi Fiul Lui supus

nici David nici Moise chiar
n-au vorbit de Dumnezeu
ca şi Mielul din Calvar
căci El este Tatăl Său

doar Isus în mod real
pe Tatăl l-a cunoscut
când pe-al vieţii veşnic val
ambii omul l-au făcut

din pământ şi din lumină
şi din apă şi din vis
să trăiască fără vină
omul chiar în Paradis

Isus doar ne e menirea
şi Iubirea din Cuvânt
prin El noi neprihănirea
o avem jos pe pământ

El pe braţe ne-a luat
când murise sus pe cruce
pentru al meu şi-al tău păcat
în rai să ne poată duce

El păcatu-a ispăşit
şi pedeapsa ne-a iertat
când pe Golgot-a murit
şi noi inima i-am dat

Tatăl Sfânt a hotărât
ispăşirea şi iertarea
omul iarăşi mântuit
să trăiască îndurarea

glorie Lui Dumnezeu
slavă-i fie Lui Mesia
căci acum prin planul Său
ni se oferă mântuirea

mulţumesc o Tată Sfânt
mulţumesc Isus iubit
căci eu astăzi prin Cuvânt
sunt pe veci dar mântuit

poezie de Ioan Daniel Bălan (4 ianuarie 2019, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt un uroborus

Nu sunt un uroborus, închipuind un cerc,
Atunci când se hrăneşte, din coada lui muşcând,
Dar îmi hrănesc iubirea de-a pururi, când încerc
Să fiu doar în Cuvântul dintâi ca om de rând,

Nu sunt fantastic şarpe care închide-un Cer
Încolăcit pe ceasul rotund ce naşte zori,
Dar sunt îndrăgostitul de marele mister
Al cercului ce creşte-n petalele de flori.

Nu sunt un uroborus, nepăsător şi orb
Suficient doar mie, când lumea Rai e-acum
Dar într-o-ncolăcire eu timpu-aş vrea să-mi sorb
Să nu se mai sfârşească la un sfârşit de drum,

Nu sunt un uroborus, deşi aş vrea să fiu
Ca-n dragostea eternă să nemuresc şi eu,
Muşcând din mine însumi, convins că-s şi eu Fiu
Al Tatălui prin care voi fi doar viu mereu!

poezie de Pavel Lică din Rătăcitor prin cer
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru dragostea de-o fată

M-ating stelele pe frunte,
Când îmi port crucea pe munte,
Unde-a mea Golgotă-mi cere,
Să-mi crucific în tăcere

Verbul sfânt, născut odată
Pentru dragostea de-o fată,
Plămădită-n Cer de mine
Din petalele virgine,

Să rămână nepătată
Prin iubirea mea curată,
Veşnic şi-înc-o veşnicie
În smerita-mi Poezie,

Care-ncearcă azi a duce
Nemurirea-n vers pe Cruce,
Cu o dragoste de stele
Prin iubirea vieţii mele!

poezie de Pavel Lică din Trubadurul cerului albastru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui poet

Amicu-şi duce-ncet, încet,
Un trai de treburi frământat.
În timpul liber, e poet -
(Păcat că-i veşnic ocupat.)

epigramă de Gheorghe Belei din Epigramişti români de ieri şi de azi (1975)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru a trăi

Să mori încet
să te pierzi
pentru a-nţelege,
ceea ce
mintea-ţi zice
dar sufletul nu,
pentru a trăi
pentru a crede
în tot ceea ce nu e
sau poate
doar o nebunie.

Să mori încet
şi să închizi o uşă
care din întâmplare
ţi s-a deschis şi
tot din întâmplare
ţi-a furat inima.

Să mori încet
pentru a crede
la ceea ce era
sau poate nu,
pentru a te putea
renaşte din nou
fără a te nega
în viaţa asta,
disperata viaţă
de iubire
fără de sfârşit,
ca mai apoi să mori..

Să poţi muri încet.

poezie de Cornelia Minda
Adăugat de Cornelia Minda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Divina epopee

În braţele Femeii ce
De-a pururi Rai şi Iad îmi e,
Mi-am tot lăsat crucificat
Câte un vers neinventat.

Pierzând metafore mereu,
În dragoste pierdut şi eu,
De braţe moi înlănţuit,
Aştept salvarea-n răsărit,

Să-mi dea iertarea Cel de Sus,
Pe care i-o tot cer supus,
Că nopţilor tribut le-am dat
Poeme-ntregi, pentru păcat.

Mă iartă, deci, acum, Părinte,
Că n-am scris versuri în cuvinte,
Ci eu trăiesc doar epopeea,
Ce-ai scris-o Tu, făcând Femeia!

poezie de Pavel Lică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte lucie, albastră

Când luna pe cer apare
Întunericul păleşte.
Lumina zilei dispare,
Sufletul se odihneşte.

Noapte lucie, albastră
Peste sat încet se lasă.
E linişte-n casa noastră
Şi-n pădurea răcoroasă.

Somnul e stăpân pe toate
Câte-n cer şi pe pământ.
El în fiecare noapte
Ne-apropie de Domnul Sfânt.

Îngerii din cer coboară
Să vegheze somnul dulce,
Cu vise ne împresoară
Şi la pernă ne fac cruce.

Îmbrăcaţi în alb veşmânt
Ne veghează până-n zori.
Apoi urcă la Cel Sfânt,
Până dincolo de nori.

Nu ştim când se odihnesc,
Fiindcă în grădina lor,
Multe suflete-ngrijesc,
Ale celor care mor.

Asfel, porunci împlinesc.
Asta e menirea lor.
Pe Dumnezeu îl slujesc,
Al lor, şi-al nostru creator.

Împreună cu Isus
Multe vise împlinesc.
Ei, veghind acolo sus,
Multe, alte, plănuiesc
Pentru omul muritor,
Pentru-al lumii viitor.

poezie de Dumitru Delcă (1 noiembrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru cel care-a plecat...

Nori de plumb ca nişte ziduri între Soare şi Pământ
Au întunecat văzduhul şi apasă peste sat,
Clopotele bat prelung, sparg tăcerea de mormânt,
Ca un geamăt de durere pentru cel care-a plecat....

Norii s-au pornit să plângă ca-ntr-un cor de maici jelind,
Lacrimi reci se scurg pe cruce spălând omul de păcat,
Gerul face din stropi stele pentru seara de colind
Şi se lasă întuneric peste cel care-a plecat...

Dans de fluturi parcă-s fulgii în lumina unui bec
Şi se-aştern peste morminte mici cristale de agat
Lasă urme pe zăpadă paşii care îl petrec
Şi bat clopotele-n turlă pentru cel care-a plecat...

Numele înscris pe cruce va mai dăinui un timp
Să se întrebe trecătorii cine-a fost şi ce-a lăsat
Şi vor trece ani în şir, anotimp după anotimp,
Să aştearnă încet uitarea peste cel care-a plecat...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înflorirea pomului interzis

În flori de măr, ce-aşteaptă vara,
Coboară chipul tău din Cer
De-aceea-mi iau şi eu chitara
Şi-un cântec de la Cer mai cer,

Să pot prin cânt să-mi spun menirea
De-a fi cu tine-n flori de mai,
De unde-adună-n zori iubirea
Albine care zboară-n Rai;

Eşti tu, minune, adiere
Ce-alină agitatu-mi somn,
Când vreau, cu-a dragostei putere
Să pot a-ţi fi în ceruri domn;

Degeaba însă tăinuieşte
Dorinţa-n florile de vis
Când ştiu că Cerul înfloreşte
Şi astăzi pomul interzis...

poezie de Pavel Lică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singur în noapte

de n-am să vin în noaptea asta
să ştii că am plecat
sau poate n-am putut veni aici în paradis
nu, nu am uitat
cum pot să uit acele clipe de iubire
când frământam în braţe
trupul, visul, dorul
când te frângeai în vraja ultimului sărut
furat, muşcat, mereu neînceput
trecut-au anii
mulţi, puţini, aiurea, la întâmplare
rămas-am singur pe un drum
nu, nu-i drum, e doar durere şi tăcere
o lacrimă port acum
departe eşti de mine
te chem în noapte în zvonuri de şoapte
plâng singur pe drum, eu biet nebun
ce am iubit odată, o fată preacurată
paşii pleacă singuri la drum
lacrimi, tăcere şi scrum, acum

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastre zări

E deajuns să privesc...
depărtarea-mi pare
mai aproape
şi liniştea mă-nsoţeşte
pretutindeni
mai puternică decât mine
păstrează lumina şi iubirea
albastre zări din priviri
albastre,
îmi bat la poarta primăverii
aud zbuciumul valurilor
şi cântecul pribeag
ca o rugă la visul
unei umbre...
în care te-ai închis
nimic nu se opreşte
încet, încet se aprind
stelele ascunse sub paşi
din care înfloresc veşnicii.

poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ea de-acolo ne lumină

A trecut un an de când s-a dus
Fetiţa căzută în fântână,
Să stea alături de Isus,
Cu Maica Domnului de mână.

Azi în sat e sărbătoare.
Satu-ntreg s-a adunat,
În amintirea celei care
La Dumnezeu a plecat.

Femei, copii, cu mic cu mare,
În genunchi s-au aşezat
Şi slăvesc copilul care,
În rai, la cer s-a ridicat.

Ei plâng alături de părinţi.
Aduc coroane mari de flori.
Apoi se roagă la cei sfinţi
Să-i fie îngerii surori.

Cuminţi, aprindem rând pe rând,
Lumânări la groaznica fântână,
Care-a lăsat părinţi plângând
Şi multă tristeţe-n urmă.

De sus, cu aura ce-i înconjoară
Chipul ei de îngeraş,
În mintea noastră ea coboară,
Aievea unui copilaş.

Şi mama ei, ades o vede
În visul nopţilor de vară.
Printre copii, la joc o pierde
Şi inima-i rămâne... tot amară!

Încet, încet, visul se stinge.
Din el nimic n-a mai rămas.
De prea mult dor sufletu-i plânge
Şi-s multe lacrimi pe obraz.

Acum, copila e o mândră floare,
În a raiului grădină,
Şi la fel ca Ursa Mare,
Ea de-acolo ne lumină!

poezie de Dumitru Delcă (9 iunie 2010)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încet, încet te uit... dar nu, nu pot

Rareori ne gândim la ceea ce avem,
dar mereu la ceea ce ne lipseşte,
spunând:
Acesta este modul,
în care eu trăiesc în present...

Acesta este modul,
în care definesc eu, cine sunt cu adevărat,
un prost, dar un prost îndăgostit.
Acesta este modul,
în care definesc eu iubirea,
ca pe ceva de sine înţeles... dar fără tine...

Nu te mai visez iubita mea,
încet, încet te uit... dar nu, nu pot.
Nu te mai chem, te-am alung din mintea mea,
şi nici nu te mai pot iubi... sau nu.
Încerc doar să par indiferent,
la fel cum ai fost şi tu...

Eu acum,
nici nu mai doresc să te iubesc.
Încerc, îmi este greu fără tine,
dar asta este... o suferinţă, care mă seacă,
... un foc întunecat al răului total...

Nu a fost vina ta
că tu nu m-ai mai iubit,
dar a fost vina ta pentru minciunile,
care cu o candoare prefăcută,
mi le aruncai... crezâdu-mă prost.
Cum de altfel şi eram... orbit în iubire...

Acum eu vreau
să mă înţelegi... şi să accepţi,
nu sunt nici rău, nici indiferent,
dar acum m-am împăcat cu mine însămi,
ştiind că am reuşit să trec
peste focul întunecat,
al unei iubiri neîmpărtăşite...

Nici nu exult la gândul,
că acum ai început să mă iubeşti.
Dar numai eu ştiu,
cât de greu mi-a fost să te uit,
să mă regăsesc... singur făr de tine...

Îţi urez şi ţie baftă la uitat... sau nu,
undeva, cândva ne vor întâlni,
şi vom încerca,
să trece nepăsători unul pe lângă celălalt...

Nu, nu putem,
focul iubirii nu ne lasă,
cădem unul în braţe la altul...
sudaţi în nemurirea dragostei
... dintre noi...

poezie de Alexandru Ioan Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o noapte

am plecat femeie, într-o noapte
în noaptea cu căderi de şoapte
căram pe umeri veşnicia
la picioare,
picioare de lut
eu cel căzut
pe câte un vers, încet, pe rând
şi mai cădea câte o idee
zâmbeai firesc în taina primului sărut
da, te-am iubit femeie într-o noapte
cu dorul răstignit în gând

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te rog să mă faci iar, dar numai din cuvânt

Da, Ţi-ai făcut din lut un chip, care-am fost eu,
În Cerul unde chiar ai vrut să fiu mereu,
Iar Sfântul Duh al Tău atunci m-a-nsufleţit
Să te-nsoţesc prin Rai, în veci, ca fiu iubit.

Însă din Rai căzut, într-un cumplit păcat,
Cu Eva pe pământ alt Rai eu am creat,
Sădind iubirea Ta în stele şi în flori,
Când îmi zâmbeşti mereu cu Soarele în zori.

Mi-ai dat să-mi fie-aici şi Crucea un alint,
Mi-arăţi Lumina Ta-n icoane de argint,
Din Cer îmi dai s-aud al îngerilor glas
Prin tril de filomele, dar Raiu-n Cer Rămas,

Îmi este-n suflet chin şi, Doamne, îmi doresc
Prin Rai, cum Tu ai vrut, mereu să Te-nsoţesc;
Cum însă-s muritor, făcut doar din pământ,
Te rog, să mă faci iar, dar numai din Cuvânt!

poezie de Pavel Lică din Trubadurul cerului albastru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!