* * *

la jumătatea veacului va ploua
voi sta în oglinzi pana va trece
şi ultima mireasa
ele nu trebuie să se vadă între ele
casele melcului vor fi văruite
în altfel de alb
aproape văduv ceasul
se va întoarce singur
şi ce ticăit incert se auzea din nisipuri
pe când comemoram noi aceasta întâlnire târzie
mai ştii câţi îngeri înotau în mare
ca să nu ne piardă
mai ştii câte mari s-au întors în ploi
ca să apucăm noi ziua
în care să nu ne recunoaştem

poezie de Luminiţa Potîrniche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unu împărţit la doi

NOI suntem un singur cuvânt.
Eu nu te vreau pentru că eşti altfel,
Ci pentru că mă iubesc
Şi te iubesc
Şi te iubeşti
Şi mă iubeşti.
Vorbesc degeaba.
NOI ne iubim pe NOI,
Adică iubim acelaşi om,
Dar nu alt om,
Ci pe NOI.
Vorbesc degeaba.
Tu ai toate defectele femeilor
Pe care nu le iubesc.
Eu am toate defectele bărbaţilor
Care nu te iubesc.
La calităţi stăm şi mai bine:
Pentru ele cred că te iubesc pe tine,
Pentru ele crezi că mă iubeşti pe mine.
Credem degeaba.
NOI ne iubim doar pe NOI,
Chiar dacă vorbim şi gândim altfel.
Gândim degeaba.
Trece timpul şi nu suntem împreună?
Ce este timpul?
Vine moartea şi nu apucăm să trăim
Amândoi?
Ce este moartea?
Câţi suntem NOI?
Iubito, unu împărţit la doi,
Nu face nici unu, nici doi,
Ci două jumătăţi,
Ca NOI
Făcut bucăţi.

poezie de Marius Robu din Aproape alb (18 aprilie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tatăl nostru

nu e rău fără bine şi nimic fără tot
şi nici zile senine fără - of, nu mai pot
nu e alb fără negru nici zăpezi fără ploi
şi nici haos integru şi nici voi fără noi

nu există iubire fără chinuri şi dor
nici nu poţi nemurire semăna pe ogor
tot ce trece se trece din deşert în abis
ca căldura în rece şi ca somnul din vis

nu se poate opri nici o clipă pe loc
şi nici omul feri între ape şi foc
tot ce vine de sus se aşterne pe jos
şi la câte s-au spus şi la câte s-au scos

stai de strajă mereu între spaţiu şi timp
când la soarele tău când la propriul nimb
şi mai stai aşteptând resemnări de destin
între propriul gând şi azurul senin

că vor trece în zbor miriade de ani
prin galactici ce mor şi ne lasă orfani
Universul din tine în rafale de jet
cu viteză luminii se va stinge încet

va rămâne doar vid şi nimic în nimic
nici solid nici lichid şi nici mare nici mic
vei rămâne doar tu şi cu tine doar eu
între da şi-ntre nu - Tatăl tău, Tatăl meu...

poezie de Iurie Osoianu (14 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima zi pe pământ

azi se vor da ruşinati la o parte
nişte bolovani neştiutori.
primiţi-l si pe el,
de restul ne vom ocupa noi
care suntem calificaţi întru uitare.
cum uităm noi, mai rar.

poezie de Luminiţa Potîrniche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglinda este un cimitir

oglinda este un cimitir
de imagini ce n-au fost botezate
acolo zace vanitatea
care a adormit şi a picat
în taramul negru
mi se pare uneori
ca ma vad plutind
pe o apa de argint
si deasupra capului
mi se ghiceste o aura de neon
ziua ma intorc degeaba
dupa lumina aceea
sunt mort in privirile curioase
sunt un mort estetic compromis
in oglinzi toate fetele mele umede
s-au aratat şi s-au ucis între ele

poezie de Luminiţa Potîrniche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Message in a bottle

conversaţia implică un schimb de cuvinte şi impresii
dar atunci când eşti singur te retragi în sufletul întărit cochilie
aştepţi soarele să plângi, aşa cum numai primăvara îşi mai plânge-înfrigurarea
şi ştii că luntrea are doar un singur loc

îţi aduni cuvintele. le săruţi şi le închizi în sticle
tu ştii că ele vor muri pe drum dar cale de întors nu e
le dai drumul în ocean, închizi ochii şi laşi valul să te poarte
tu eşti ultima sticlă ce-şi caută drumul

de vei găsi o sticlă goală, cândva
să ştii că un ultim cuvânt şi-a lăsat umbra să plutească
reclădind o punte acolo unde sufletele au dat greş
şi cuvânt din cuvânt va înflori

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă cineva priveşte cerul într-o noapte senină, fără Lună, obiectele cele mai strălucitoare care se văd sunt probabil planetele Venus, Marte, Jupiter şi Saturn. Vor mai fi şi un număr mare de stele exact la fel ca Soarele nostru, dar mult mai departe de noi. De fapt, unele dintre aceste stele fixe par a-şi schmba foarte lent poziţiile una faţă de cealaltă atunci când pământul se mişcă pe orbită în jurul Soarelui; în realitate ele nu sunt deloc fixe! Aceasta deoarece ele sunt relativ aproape de noi. Pe măsură ce Pământul se mişcă în jurul Soarelui, le vedem din diferite poziţii pe fondul stelelor mult mai îndepărtate. Din fericire, aceasta ne permite să măsurăm direct distanţa dintre stele şi noi: cu cât sunt ma aproape, cu atât par că se deplasează mai mult.

Stephen Hawking în Scurtă istorie a timpului – de la Big Bang la găurile negre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

când ceasul acesta va fi scurs
ca o miere calduţă în stupul întors
voi şti probabil că era drumul cel bun.

poezie de Luminiţa Potîrniche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

arc

octombrie câmpiei
dăruie strălucire din argintul brumei
în mijloc un copac, un singur copac
singur
raze înjumătăţite diluându-i umbra
lasă o pată aurie şi nu-nţeleg
de unde vin tonuri de violet acolo şi
aproape nud copacul, acum
câte păsări îl mai ştiu, câte
se vor întoarce să-i aducă
sau să-şi ia felii de libertate?!

octombrie meu este altfel
mai neceremonios de data aceasta
ca un păstor
păstorul oilor mele pastel, mi le mână
spre constelaţii nenumite

neputincios într-un fel
aştept pe aprilie când câmpia aceasta
oh, câmpia aceasta
îmi va şti
violet-auriul umbrei anume

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima trecătoare

Dacă dragostea nu trece,
Trecem noi;
Când nimic nu se petrece,
Nişte ploi

Ne reţin mai mult în casă,
Picurând
Stropi din dragostea rămasă,
Când şi când.

Tace ploaia, ceasul, gândul;
Inima
Bate până-i vine rândul,
Ultima.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Buna viata

Bine-ai venit scumpa viata
Destinul a facut sa ne-ntalnim intr-o zi de dimineatza
Ne-am privit si am stiut ca asa-i menit
Ca drumurile noastre sa se-ancoreze pana la sfarsit.

Te-am asteptat atat de mult
M-am rascolit in pantec pana nu demult
Am stiut ca asta mi-e sortit
Sa fac parte din aceasta lume pana intr-un sfarsit.

Acum ca fac parte din al vostru univers
Imi veti oferi un singur sens
Imi veti da un rost, un nume, o povata
SI oameni ce imi vor croi drumul prin viata.

Mergand cu pasi marunti pe acest drum insalator
Voi invata ce inseamna sa pierzi, sa iesi castigator
O sa cunosc iubirea, ura si alte sentimente
Voi invata sa sparg zidurile neputintei eminente.

Voi avea prieteni, rude, cunostinte, suferinte, bucurii,
Ganduri ce setea de absolut imi va intetii
Voi vedea cum viata se aprinde dintr-un foc incandescent
Cum ultimele flacari se vor stinge incet si lent.

Ele vor fi suflate de vant spre-naltul cer
Purtate intr-un nesfarsit si alb castel
Si eu la randul meu voi sta si voi privi in jos
Spre lumea prin care am trecut si mi-am facut un rost.

Voi vedea prin ce-am trecut si voi zambi
C-am fost pata de foc al unei mari faclii
C-am facut parte dintr-o creatie ce rar o mai gasesti
C-am fost o pagina a unei mari povesti.

poezie de Ştefan Eparu
Adăugat de Ştefan Eparu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stelele şi speranţa

Voi oameni sensibili şi plini de speranţă
Viaţa este numai iubire?
Nu vreau să cred că voi nu credeţi în ziua
Când stelele se vor uni cu lumea
Şi nu se vor mai separa de ploi
Vor fi doar ele simple adieri?
Vor redeschide inimile necuprinse
În alge de păr atinse...
Nu vreau decât să sper că mâine şi eu voi rămâne
O stea mică pe cerul aprins
Şi voi străluci în inimile voastre
Ce mă cuprind în mii de spaţii alese
De astăzi stelele vor străluci altfel...
Se vor opri în ochii tăi...

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubita mea, vin ploi...

vin ploi, iubita mea, vin ploi
şi se aşează peste noi
şi nu vom şti de suntem doi,
şi nu vom şti de amândoi

vin valuri, draga mea, vin valuri,
vom fi în larg de două maluri
şi sus pe cer micuţii grauri,
vor ciripi cărându-şi daruri

vin stelele, sunt multe stele,
iubita mea, nu-s ale mele,
eşti orişiunde printre ele,
pe constelaţi cu inele

vin norii noştri, pufăind
eşti prinsă de un vânt profund,
eşti prinsă între foi arzând
un vers îţi scriu, îmi este gând

vin amintiri rămase-n urmă,
de-acum pe noi ploua şi tună,
vin visele pe lângă lună,
dar ele nu ne mai adună

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi, bărbaţii

Am dat accept la fetele din glastre,
Din ţară, de aiurea, cu gândul bun,
Dar nu am ştiut păcatele noastre,
Că ele doar poze superbe ne pun.

La pozele-n care se simt prea triste
Gentili, like-uri le dăm pe întrecute,
Ca să le scoatem nasul din batiste
Şi fericite să le facem... iute!

Iar alteori, când ele se simt bine
În pozele pe care le postează
Aproape despuiate-n ţoale fine
Uităm de clik şi ochiul se blochează.

Deşi aproape, între noi e gheaţă...
Şi uite-aşa mai trece-o zi din viaţă!

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul închide uşa

Câţi stejari vor mai
ştii... ce-i veacul
Câţi copii vor mai
încălţa opinca
Câţi români în lanuri
de neghină-si vor nega
limba...
Câţi hoţi ne vor mai
prada ţara
Şi când se va termina
desaga...
Ce-o să facem...
Tragem uşa
Şi ne pierdem naţia...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai ştii?

Scrinul de nuc mai poartă-n amintiri,
Parfumul vechi al clandestinelor iubiri.
Triste scrisori de-amor ascunse prin sertare,
Din anotimpuri care nu-s trecute-n calendare.

Oglinzile în care te priveai de-atâtea ori,
Mai poartă încă suple rezonanţe de viori.
Inelul tău de-argint cu piatră de opal,
Mai are încă strălucirea unui ev medieval.

Mai ştii fotoliul vechi sculptat în lemn de nuc,
Unde stăteai, privind cocorii cum se duc?
Şi îmi şopteai târziu, poeme lungi de-amor,
Legende-n care îndrăgostiţii totdeauna mor?

Mai ştii scrisoarea de adio de pe-un scrin?
Mai ştii când s-au uscat petalele de crin?
Mai ştii cum te-aşteptam în nopţile târzii,
Ştii când muream câte puţin în fiecare zi?

Mai ştii când ne îmbrăţişam sub felinare,
În anotimpuri încă netrecute-n calendare?
În anotimpul trist ce pentru noi e interzis,
Mai ştii povestea de iubire care m-a ucis?

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trebuie să reînvăţăm albabetul acestor lucruri

Se poate făuri orice, iubite,
Dar nu se poate săvârşi orice.
Făureşti o sabie, făureşti o lance,
Făureşti copite de cai morţi,
Dar săvârşirea noastră
Şi săvârşirea veacului acesta
Şi-au găsit hotarul în ele însele.
Săvârşirea nu ne duce numai la sfârşit,
Ci şi la desăvârşit
Cu chinuri vom săvârşi
Călătoria noastră trudnică
Prin viaţa asta, iubite
Dacă cugetul nostru nu e curat,
Căci noi suntem
Cea mai desăvâşită zidire,
Chiar dacă la om
Totul se răstoarnă până la urmă.
Săvârşirea tinde să se desăvârşească,
Omul tuturor rafinărilor
Se întoarce la omul începuturilor,
Aşa după cum arta abstractă
Descinde din arta primitivă.
Este o luptă
Între fructe şi frunze,
Între rost şi rânduială,
Între rădăcini şi lut,
Noi trebuie să avem
O bună dispunere
Înlăuntrul nostru,
Sau o raportare bună faţă de Dumnezeu,
Faţă de viaţă,
Ele toate dansează înlăuntrul nostru.
Carnalul dispare atunci
Când ele bat pământul
Ca să audă duhurile.
Aici se predau chei fermecate
Ca să se deschidă uşile raiului,
Tatăl meu tăia pâinea
Ca pe un soare
Şi ne dădea nouă copiilor
Şi viaţa era frumoasă
La porţile cerului
Acum lipseşte firescul, iubite,
Trebuie să reînvăţăm alfabetul
Acestor locuri de basm şi suflet.
Pe poartă intră şi buni şi răi
Poarta mică are un singur scop
Pe acolo voi pleca eu în lumea mare.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A şti să ştii...

ştiu că iubeşti aşa şi pur şi simplu
ştiu ca iubesc şi eu, la fel ca tine
dar între noi stă spaţiul şi timpul
dar între noi stă ea, şi tu ştii cine...

mai ştiu că mai iubeşti fără pricină
la fel şi eu, iubesc fără a şti că ştii
că sunt doar un conglomerat de albumină
cu paşii rătăciţi în nopţi pustii

şi-nca mai ştiu c-odată şi odată
când rătăcirile în mine vor lovi
am să-mi aduc aminte de o fată
care ştia ce-nseamnă a iubi...

poezie de Iurie Osoianu (19 septembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Antipoem, mie, ţie, lor

Ştii câte toamne
au trecut
de când duc doruri
pe pământ
şi câte frunze
s-au făcut covor
pe sub privirea-înlăcrimată
de picior?

Ştii câtă ploaie
a-îmbătat ţărâna
când inima bătea
precum nebuna
de fericire
şi emoţii flude
când noi credeam că
cerul nu ne-aude?

Ştii? Şi nonsensul
ne părea c-avea culori
cu mult mai multe
ca un parc de flori
ca o grădină-n
colţ de paradis
în care visul
nu e interzis.

Ştii vântul cum
picta cu serenade
şi într-o mie una-înfiorate şoapte
ne preschimba
tăceri îndurerate
din miez de zori
până târziu în noapte?

Ştii mâinile cum
orchestrau slove nescrise
când Luna-n dar
ne oferise
un pergament
de stele luminat
cu antetul de destin
greu încercat?

Ştii? Dumnezeu ne-a adunat singurătatea
dar şansa
ne-a uimit intensitatea
încât de dragoste
eram intimidaţi
când El ne binecuvânta: Gustaţi!

Ştiţi ori nu ştiţi?
Prea renunţăm la noi
cu ochii-înlăcrimaţi
de ploi
cu arse mâini de dor
şi dezmierdare
cu inima urlând a-îndepărtare!

Ştiţi câte toamne
au trecut de când
vă rog să nu mai
renunţaţi plângând
la dreptul de-a iubi
şi-a fi dorit
de-acel ce-n suflet
şi-n nedesluşit

Cu duioşie şi-acceptare
(v)a citit?!

octombrie 2020

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştii

Mai ştii cum m-am îmbolnăvit de tine
din prima clipă, fără să gândesc?
Fereastra Raiului sunt pentru mine
ochii tăi dragi, în care m-oglindesc.

Tu ştii cât de frumos cântă tăcerea
la masa sfânt-a dorului din noi
şi cum ne vindecă toată durerea
când ne iubim în lacrime de ploi!

Şi ştii ce dulce ne e suferinţa
când viaţa ne desparte uneori,
când inima tânjeşte de dorinţa
ce umple infinitul de fiori!

Noi ştim că nimeni nu poate să fure
IUBIREA noastră ce e scrisă-n aştri,
că nime-n lume n-ar putea să-ndure
văpaia ei din ochii noştri-albaştri...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pietroaiele astea din jur arată cu vârf şi-ndesat că noi le-am fabricat. Facem din lâna stelelor bidinele, vopsim noaptea casele cu ele. Batem apa până scoatem din ea lumina, ca din lapte smântână. Soarele, care e de fier, zilnic rugineşte, şi rugina lui cade pe noi de ne-ncălzeşte. Noi o strângem în cearşafuri, umplem cu ele câmpul şi facem să crească mai repede grâul şi porumbul.

Marin Sorescu în Unde fugim de-acasă?
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!