Psalm

răsare din ţărână umbra lui adam
ca o rană deschisă
între orele cimentate
în cruce

e praful tot mai greu
pe mâinile uscate
şi doar întunericul
îmi înalţă cuvântul pribeag
către tine

ajută-mă să mai cred
în numele tău
îngălbenit
caută-mă-n pustiu
de mă hrăneşte
cu scrum din aripa îngerului
cioplit în atâtea semne de întrebare

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem

m-am hotărât
să vând o bucată din cerul meu
pentru păsările
cu aripile
frânte

căldura şi praful existenţial
în care îmi târam zborul
de-atâtea ori
au fost singurele ferestre deschise
pentru suflet

închid întunericul
în inima agonică a unui copac
ridic un pod alb între nopţi
apoi fac aripi noi pentru păsări
din tot ce-a mai rămas
din împărăţia cerurilor
uscată în deşert

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Secetă

seceta m-a făcut
să nu mai ştiu
nimic de umbra mea

s-a uscat
în carnea aspră
şi sufletul captiv
între atâtea foşnete
de frunze

cuvintele ce le spuneam
ca să mai treacă vremea
într-un mod plăcut
nu mai au consistenţa
unei mângâieri

îmi vine să plâng
dar mi s-au terminat
apa şi sarea
din ochi

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

am întors mâinile către cer
erau aspre de întrebări
a rămas cuvântul răstignit pe o cruce
şi cuiele plâng pe o cruce
nu am venit între voi ca să să stric ci să împlinesc cuvântul Lui
cu umilinţă şi iubire

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre

de acum îmi pot vedea somnul mult mai pal
şi mult mai aproape de îngeri
nimicul se înfăşoară în aripa de cenuşă
şi bate în zare zborul
lăsând umbra nimicului
să se lungească
în mâinile mele

veşnicia coase încet nasturii pentru timp
va termina mâine sau poimâine
haina chemării
şi voi fi cu tălpile de fum
mai aproape
de o moarte
prielnică

umbrele curg pe pietre necunoscute
înainte de a se lăsa târziul cel mare
mai jos de pământ

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pas

deodată
am auzit copacii
alungindu-şi umbra
pe pământ

ca o melodie
cu braţele reci

pasul meu trece în gol
împins de pleoapa
ce a strâns
visul
într-un bob de nisip

pluteşte nevăzutul
prin frunze oarbe
absorbind
depărtări după depărtări

cuvântul îţi este lacrima suptă din gheară
ah!
rotunda melancolie
izvorâtă din propria ţărână
s-a rătăcit azi
în mine

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Viaţa asta (a mea) pare un fulger în infinitul ce va urma,
O cruce plină de spini la căpătâi, cruce a ta, Eu pironit pe ea,
Timpul nici nu mai curge, doar sânge dintr-un trup golit de tine,
Pământul, doar pământul mai mă ţine legat de ziua de mâine!

Chipul tău, icoană pictată în sufletul meu fără de culoare,
Mă închin la ea, durerea mea în dimineaţa ce refuză a mă părăsi,
O lacrimă îmi arde printre pleoape, îmi bate în clipe cât în nenumărate vieţi,
Refuzi să pleci, refuz să plec, ne-am pierdut orizontul şi locul de întâlnire!

Cu greu mă îndrept spre ziua de mâine, cu greu ridic privirea fără tine,
Îmi pare a păcat, mă zbat între clipele ce vor urma,
Încă mai doare urma ta, încă mai curge lacrima arzând totul în calea sa,
Încă mă simt cerşind, un cerşetor condamnat la temniţă grea!

E atâta greu în umbra ta, nici soarele nu obturează strălucirea ta,
Nici verdele de primăvară nu anulează verdele din ochii tăi,
E atâta Soare, atât de primăvară, în mine e doar toamnă,
Toamna ce precede încă o iarnă, încă o zăpadă ce mă îneacă!

Mă înec în lacrimi, în regrete, în umilinţa dorinţei de a-mi fi,
Mi-e sufletul umil, de umilinţă plin, mi-e ruga fără de auz,
Mi-e glasul tot mai slab, se pierde în depărtări de timp,
Mi-e timpul tot mai nul, o zbatere într-un ceas de disperare!

Mi-e teamă, teama de a nu mai fi nici Om, mi-e greu, mi-e sufletul pământ,
Paşii îmi rătăcesc în urma ta, mă simt pierdut fără iubirea ta,
Mi-e teamă chiar şi de cuvânt, cuvântul tău un trăznet în amurg,
Îmi eşti un fulger de o clipă, îmi eşti o picătură între vieţi!

Mă dezarmezi, mă dezgoleşti chiar şi de ultima clipă,
Mă arunci în infinit fără de vină, mă condamni la nemurire,
Mi-e teamă cum nu mi-a fost vreodată, deja mă simt fără de mine,
Deja am trecut în altă lume, deja mă rup de timp dar nu şi de tine!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecouri în zigzag

e providenţial,
îmi spuneam pe atunci
când viitorul avea un accent mai
puţin grav
decât prezentul,
numele tău rostit,
nu făcea Luna ovală
să cadă din oglindă,
dar trimitea de la nord spre sud
ecouri în zigzag
deşteptând primăvara
ascunsă sub pământ

o lupta începută
o continuă mereu altcineva
se spune,
la fel e şi cu iubirea,
stă cineva la pândă
disimulat în umbra trupului tău

aş vrea să-ţi rostesc numele
ca o şoaptă pe un munte,
dar greutatea unei ancore
mă pierde în inexistenţa unui neant,

limita inexplicabilă a providenţei
este doar un ecou rătăcit
între răsărit şi ape,
faţă în faţă
cu tine

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâinile care mă dor

Mâinile mă dor,
Sunt mâinile acestea,
Pe care mi le-a făcut cadou
Dumnezeu,
Într-o dimineaţă de sărbătoare.
Mâini cu care m-am rugat,
Cu care am iubit,
Am trudit,
Am mângâiat pâinea cea de toate zilele,
Am mângâiat chipul tău,
Am mângâiat icoanele,
Şi pietre şi copaci...
Le-am împreunat
Şi le-am ridicat spre cer
Când îmi era a pustiu,
Când îmi era a jale,
Când Dumnezeu era plecat prin lume cu sfinţii,
Să judece...
Sunt mâinile care i-au hrănit pe alţii,
Şi pe mine.
Mâini care ţi-au şters lacrima...
Sunt mâini care erau cândva
Tinere şi viguroase
Şi acum se prefac în crengi uscate,
Cu gheare încovoiate
Care se apleacă inexorabil
Să scurme ţărâna.
Sunt mâini bătătorite de greşeli,
De iertări, de păcate, de rugăciuni,
De zidiri, de patimi, de griji,
Mâinile care mă dor,
Care te caută prin noapte,
Care te roagă să te întorci,
Pe care nu le mai pot întinde spre tine,
Cu care sap în cenuşă
Să rostogolesc timpul,
Cu care îmi torn cenuşă în cap,
Mâini cu care întorc tot mai greu
Ultimele file dintr-o carte,
Mâini care ţin o lumânare neîncepută
În aşteptarea luminii...

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub semnul lui Brâncuşi

Când umbra se lungeşte în asfinţit de soare,
Chipul cioplit în piatră al,, Porţii de Sărut''
Cu vraja şi sublimul smintiţi în sărutare,
Ascultă cum finalul imploră început.

E locul unde piatra sărută timpul mut,
Cuvântul zugrăveşte din inefabil fraze,
Iar ochii largi sub pleoapă deschişi în absolut
Îşi caută lumina în spaţiul dintre raze.

L-au dobândit poporul, obârşia şi vatra,
Ca binecuvâtare a codrilor prin lut
Şi l-au jurat pe cruce la poarta de sărut
Să ştie tot românul că-i frate şi cu piatra.

O operă a lumii cum nu mai este alta
A scos din piatra sacră nimic şi absolut
Trudită-n praful stelei din care s-a născut
Din dragostea ciocanului cu dalta

poezie de Ovidiu Vasile
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi se văd diamantele pe obraji după furtună...

Sunt umbra care stă lipită de tine şi aud
soarele cum îmi bate în inimă după furtună,
sunt melancolia vie în care doarme
îngerul născut din ploi.
Albastru de izvor ţi-e numele,
tremură ca aerul bătut de vânt când îl şoptesc,
întorcându-se în ecouri
cu floare ninsă din aripile îngerului adormit.

Mă priveşti şi mă descânţi ca pe o floare
să rămân până îmi alunecă dorul din ochi
pe buzele albite, să mă pierd, să nu mai ştiu ce sunt.
Dacă sunt sau nu pasăre scăpată din moarte,
s-a umplut cu viaţa ta pentru că n-a mai încăput
în somnul îngerului.

Întorcându-mă pe pământ fără tine,
mi se văd diamantele pe obraji după furtună:
sunetul unui cântec îndepărtat al acestui suflet
care nu mai e el însuşi suflet.
I-au crescut braţele precum fulgerului să te lumineze,
Dragoste.
Adorm copilă în somnul tău şi încolţesc în tine ramuri.

camelia opriţa

poezie de Camelia Opriţa din poetii-nostri.ro
Adăugat de Elena Maria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Respir numele tău

Ce palidă simţire sticleşte-n ochii tăi!
Adie primăvara în zâmbetul tău trist...
Răsare dimineaţa... Eu încă mai exist?
Respir numele tău pe-obrajii mei.

Atâtea anotimpuri ne amăgesc viaţa!
Îmi rătăcesc timpanul în noapte pe alei,
Atâta bunătate iţi luminează ceaţa,
Respir numele tău pe-obrajii mei.

Iţi dau visele mele, să ştiu că tu eşti bine,
Aşa sunt fericită în triştii anii grei
Trăieşte-mi fericirea, în pieptul tău o ţine!
Respir numele tău pe-obrajii mei.

poezie de Emilia Mariam
Adăugat de Emilia Mariam
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumină

în albul crud al hârtiei
mai cioplesc adânc poeme cu dalta-creion
şi ostenit îngenunchez între răni deschise de suflet
noaptea îmi spun îngropându-mă în vorbe adânci
că cenuşa de oase aprinde placente de îngeri
luminând întunericul

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor

mă întorc cu faţa
în aripa mea frântă
unde toţi norii
din mine
se strâng într-un plâns

ochiul de melc mă împunge,
dar n-aş putea să-l strivesc
cu nicio lacrimă oarbă
mulsă din propriul gând

şi mă întreb
ce soartă va avea aripa frântă
după ce se va tămădui
şi-mi voi întoarce obrazul
către sânul ploii nestins

zborul curgând
şi curgând

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din cuvinte mi-am cioplit vatra

Ce-i lumina, Doamne? Eu nu ştiu.
Păsări, simboluri, răscruci, trecători
Scriu ca altădată, pe coapsele unei fete ca ploile
Aşezând la răscruce busuioc şi sângele tău.
Sunt oare somnul sau veghea?
Ce simte piatra vorbind?
La tine strig, pentru tine colind
Din cuvinte mi-am cioplit vatra.
Zgomot şi atât
Apa curge. Inima ta şi inima pietrei - un izvor
Ajunge o cruce sau cuvântul
În care răstigniţi stăm amândoi,
Pentru a doua dreaptă judecată.

poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

o geană de ceaţă
umedă
ca lacrima ochiului
ce a vărsat sânge
mi-e toată tristeţea
de-acum

îngeri giganţi cu aripile adâncite în jale
îmi cutremurau
epicentrul luminii
iar visele abia ieşite
din chinul întunericului
nu mai creşteau

tot gândul meu
era o rană caldă
în care se ducea să moară
ultima speranţă

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numele tău e dulce şi încântător. Vine din Spania femeilor cu păr negru. Tu eşti din Zlataust. De unde l-ai furat? Nu, nu l-ai furat, e-al tău, cum aroma unui fruct e a lui. Numele tău e brun, cu obraji albi, ochi negrii şi buze roşii, ca şi tine. Numele tău e mlădios ca şi trupul tău, creanga mea de alun. Numele tău e tânăr ca şi tine, izvorul meu şi-al caprioarelor. Numele tău eşti tu; şi tu eşti pe buzele mele ca un cântec. Îl spun, şi-mi vine să plâng.

Ionel Teodoreanu în Fata din Zlataust
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un rug nesfârşit

eu cred că poate am trăit cândva
pe aici, pe undeva
azi râd şi plâng
de mine, de lume, de toate
o viaţă de câine
la gât am urme
cureaua mă strânge
la cap am pus o cruce
pentru timpul ce trece, se duce
o viaţă între două semne de întrebare
un rug nesfârşit, un trup chinuit
mi-e sufletul rană ce plânge
în faţă un drum sfârşit

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nefiresc de dureros

Se zbate cuvântul,
Îşi cere dreptul la existenţă.
Întrebarea a fost rostită,
Răspunsul face slalomuri
Între creier şi porţile gurii.

Răspunsul în cuvânt
Îşi cere dreptul la existenţă.
Existenţa noastră depinde de el,
Nu de noi.
Oh, Doamne!
Eşti nefiresc de dureros.

Nefericită poezie,
N-ai fost niciodată citită,
Nici în gând şi nici altfel,
Doar răsfoită.
Durerosul te poate citi,
În timp ce pe tine te doare
Cuvântul din tine, dintre tine şi el.

Din întrebare sau răspuns,
Nefericit cuvânt
Mai poţi aştepta,
Să ştii, durerosule,
Dar poezia, nu cred să mai vrea.

poezie de Daniela Achim Harabagiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pornit spre tine

numai pustiu în jur, un alb pustiu
şi va porni să viscolească iar spre seară
şi tot ce-i viu va nivela ca-ntr-un sicriu
din care iarăşi va renaşte primăvară

numai pustiu în jur, un alb pustiu
cu lupii pe fundal, urlând la soare
în limba lor, poemul încă viu
transpus pe intervaluri de ninsoare

numai pustiu în jur, un alb pustiu
imaculat pe întunericul din zare
pornit demult spre tine tot nu ştiu
din ce noian de vise vei apare...

poezie de Iurie Osoianu (17 decembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis

privirea descompune orele
în fire albe de praf
locuiesc de ceva vreme
în cuvântul prăpastie
mi-am făcut acolo
un cuibar
din plânsul şerpilor
respirând
ecoul şoaptelor vechi
trecute
mai întâi
prin clepsidră

eternitatea refuză
să înghită
somnul aripelor smulse
din pereţii văzduhului
stau neclintit în pleoapa mea
şi visez
noi ambalaje reciclate
în care să-mi împachetez liniştit
viaţa

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!