În văzul meu

Secundele cad. Minute foşnesc.
Pe ţărm, valuri reci, spumate clipesc.
Sidef aruncat sub paşi fără chip.
Călcâiul - amprentă lăsată-n nisip.

Corăbii scrutează diform depărtarea.
Cu toţi pescăruşii prezenţi ţipă marea.
Se-aude concertul de murmure-n larg,
Munţi falnici de apă în vaduri se sparg

Iar timpul, suspect, ţinându-i de mână
Dă altă dovadă că-i doar o furtună:
Acoperă totul cu-al nopţii covor
Lăsând vântul gaj în negrul decor.

Apoi... dimineaţă! Secundele cad.
Pe plaja fierbinte văd trupuri ce ard.
Mirosul de alge-mi pătrunde în nări.
Alături, deschise umbrele-n culori...

Păreri lâncezesc până devin roz.
Accent la vedere pe râvnitul bronz.
Şi nimeni nu bagă de seamă, se pare
C-a pietrelor taină stă-nchisă în mare.

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reverie

Miracolul verii pe-un ţărm de smarald,
Lumina de aur în aerul cald,
Un cer străveziu, ce te cheamă în mit
Şi marea albastră, dansând în zenit.

Pe plaja întinsă, doar el şi cu ea.
Iubirea de-o viaţă e scrisă în stea.
În paşii nostalgici secundele mor...
Doar apa mai şterge din urmele lor.

Plutind reverie... Se-aude un cânt.
Doar vântul adie... O boare de vânt.
Talazul feeric e vrajă şi dor,
Aripa de vis îi învăluie-n zbor...

poezie de Angela Irina Ghintuială
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa ploilor de vară

Liane de verde s-au strâns...
Veghează al ploilor plâns!
Veghează tăcerea din noi,
Iubirea-mpărţită la doi.
Şi-n tainica noapte de vis,
Doar eu sunt poemul nescris
Sunt plaja cu valuri ce dor,
Ocean şi nisip mişcător...

Liane de verde s-au strâns...
Îmi pare că-i ultimul plâns.
În mine ard ploi de furtuni,
Ard frunze de jad în cununi...
Foşnesc pe sub băncile goale
Doar paşi de lumini - fulgerare.
Şi ploaia în râuri de sticlă,
Din nou, către cer, se ridică.

Veghează al ploilor plâns,
Tăceri, răsărit şi apus...
Clepsidra se sparge în trei,
Nisipul, sub pulberea ei,
Ucide secundele pline
De dor, de dureri şi de tine.
Mai lasă-mi în plânsul meu gând,
Mai lasă-mi un ultim sărut!

Veghează tăcerea din noi...
Sub sâni rubinii, ochii goi,
În goluri, pândind lumea toată,
Ne plâng şi ne cheamă, ne iartă.
Ne-acoperă glezna-ncrustată
Furtuni nenuntite de piatră
Şi lanţuri ne strâng tot mai tare
Şi ploaia ne doare, ne doare...

Iubirea-mpărţită la doi -
Un pumn de amar, de gunoi
Şi malul scurgându-se lent
Spre un sfârşit iminent.
Un tunet, un clopot de vis,
Pierdut şi uitat, încă scris...
Un an, univers, galaxii,
Etern, numai verbul "a fi".

Şi-n tainica noapte de vis,
Când stelele toate s-au stins
Şi plouă şi plouă şi-n noapte
Se-aude o ploaie de şoapte,
Se-aude un imn de furtună
Şi fulgeră, fulgeră, tună!
Te-ntreb unde pleci, de ce vii
La ore atât de târzii...

Doar eu sunt poemul nescris
Şi flamura-aceluiaşi vis.
Etern peste umbre de cruci,
Doar mie-nchinare mi-aduci...
Sunt râu tulburat de dorinţi!
Vulcanice gânduri, fierbinţi,
Coboară prin mine, în ploi
Şi plângem de vis amândoi.

Sunt plaja cu valuri ce dor.
Mereu ancorată... În zbor,
În ploi risipindu-mă sunt.
Sunt farmec şi-adesea cuvânt.
Vă temeţi de mine?! Plecaţi?!
De stâncă şi val depărtaţi,
Cu paşi risipindu-se-n vânt,
Fugiţi de-al furtunilor cânt.

Ocean şi nisip mişcător,
În inima ta mă strecor,
Se tulbură lumea şi plângi,
De ploaie aminte-ţi aduci,
De paparude, de Sfântul Ilie,
Dar nimeni nu pare să ştie,
Că-n seceta evului trist,
Doar eu, ploaia vieţii, m-am stins.

Ocean şi nisip mişcător,
Sunt plaja cu valuri ce dor,
Doar eu sunt poemul nescris
Şi-n tainica noapte de vis
Iubirea-mpărţită la doi.
Veghează tăcerea din noi,
Veghează al ploilor plâns....
Liane de verde s-au strâns...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uitare...

Când suflă vântul dinspre mare uitare,
Aduce zbuciumul cu el.
Învolburare, ceaţă şi furtună,
Se sparg la ţărm fără a avea un ţel!

Se strâng la malul mării trăiri trecute,
Iubirea rătăcită aici se trezeşte,
Din marea învolburată, prin a ceţii vreme,
Dragostea, la mal înfloreşte!

Te strig la ţărm iubire,
Nu trebuie decât să-mi auzi chemarea,
Sunt sigura că vei veni într-o zi
Şi împreună vom trăi visarea!

Totul e vis, totu'-i uitare,
Doar tărmul şi cu marea au rămas,
Te-aştept de-o veşnicie şi uitarea,
O rog să plece cu ultimul vas!

poezie de Liliana Andrei (4 octombrie 2015)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clepsidra

Privesc firul de praf scurgându-se,
E conform cu legea gravitaţiei.
Alături un ceas numără şi el secundele,
Dar sacadat, rotindu-se.

Întorc clepsidra cu susul în jos,
Pentru că mai vreau să privesc timpul...
Îmi vine în minte un plan îndrăzneţ
Întorc ceasul cu susul în jos.
Crezând că pot să intorc... timpul.

Nu mai vreau să măsor nimic
Constat că de fapt există
O singură clipă prezentă
Şi o teamă permanentă.

Privesc secundele cum trec,
Le grupez pe minute cu gândul să plec,
Ore întregi devin nostalgice amintiri
Şi curg într-un singur sens...

Privesc clepsidra pe jumate golită
Şi mă grăbesc s-o întorc cu susul in jos,

Credeam că pot să întorc... timpul...

poezie de Alin Zamfir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vara în mare (pe)trecere

Hei ce valuri şi nisip
hei ce mare pân-la cer
amintire fără chip
astăzi însă doar disper

Dar ce mare pân-la cer
şi ce stânci în amintire
mare aş putea să-ţi cer
pe val încă o iubire

O ce stânci în amintire
mare parcă fără chip
doar în ochi ce nălucire
şi ce valuri de nisip

O ce mare pân-la cer
ce fantome fără fler

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (4 august 2020)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu pânzele-ntinse

Răzbind marea vieţii, mereu în furtună,
Noi doi, ca o barcă ce-i dusă de vânt,
Vom trece de valuri mergând împreună,
Cu pânzele-ntinse, cu zel neînfrânt.
Iubito, la cârmă eu sta-voi de veghe,
Tu pânzele-ndreaptă, croind drum spre larg!
Amurgul trăirii şi-o ultimă leghe,
Ne-or duce spre ţărm, unde valuri se sparg.
Şi păsări se-avântă, iubito, cu tine,
Pe pânzele-ntinse mai vesel cântând
Şi peştii se zbenguie-n apele line,
Cu undele mării-n pereche dansând.
De-om pierde-n furtună busola, compasul,
Vei fi lângă mine când clipele gem.
Mai iute veni-va răgazul, popasul.
Cu tine alături, nicicând nu mă tem

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asteptare

Trec secundele
greu,
precum secole
in Infinit
Si-mi pare ca aud
fiecare soapta
a timpului
rasarind din tacerea
asteptarii.
Trec secundele
greu,
iar ochiimei obositi
se incapataneaza
sa priveasca
drumul pe care
le va veni lumina.
Trec secundele,
macinand nervi
si adancind nerabdarea.
Mi-e dor de visul meu si
Trec secundele
greu...

poezie de Ramaiana Pana
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apoi

Întâi se aude cioara.
Apoi porumbelul sălbatec.
Apoi cineva spală preşuri,
le stoarce şi apa se-aude
curgând în lighean. Apoi
un sunet de roţi frânate.
Vântul pieziş. Apoi
şoaptele măturii. Marea
trage spre larg. Se aude
uşa de după amiază
a cerului, lin desfăcându-se.
Frunzele-ncep un drum
anevoios. Se aude
pasărea somnului. Poate
şi gestul pisicii cu puiul
în bot, străbătând panorama.
Din nou porumbelul. Apoi
apa-n ligheane. Apoi
marea în larg. Apoi toamna.

poezie de Nina Cassian
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ruine de nisip

[pentru Raluca]

încă aştept ca steaua ta să-mi bată în ferestre
pe-o plajă sfârtecată de corăbii şi destine
să scot din călimările de-argint a nopţii zestre
să mai refac castelul de nisip dintre ruine

am aşteptat un rai şi-un iad prin zările marine
şi valuri reci s-au înspumat cu flori de cuarţ pe creste
când albatroşii vin să se închine lângă tine
aştern pe-un ţărm de suflet o iubire de poveste

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet pe plajă

Norii stau neclintiţi pictaţi pe orizont
Păcat că timpul nu stă şi el pictat la fel,
Lângă o mare stătea pe nisip doar el
Ce se lupta pe-ale gândurilor front...

Curgea marea prin faţa lui la apus,
Valurile spumau a seară, împleticite
Cu farmec şi cu dragoste au fost sorbite
De s-au rotit temeinic pe al vieţii fus...

Scoicile-njumătăţite râdeau încinse
Cu-n râs de valuri ce se sparg în mal,
Că-s jumătăţi din întreguri curmate de val
Şi vor păstra în inimi plăcerile nestinse...

O, vânt ce ridici nisipul peste mare
Ce crunt sărut dai putred în apus!
Că dorurile toate mi s-au dus
Şi marea m-a umplut numai de sare...

Stai suflet răstignit pe plaja de nisip
Ca un grăunte sub o piatră de moară
Ce a uitat cum e ca să îl doară
Încins la mijloc numai de un slip...

poezie de Mihai-Paul Tinca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi cei cari au învăţat primele elemente ale geometriei ştiu că o circumferinţă are 360 grade, deci, o semi-circumferinţă are pe jumătate, 180 grade. Bolta cerească, aşa cum o vedem noi, e ca o jumătate de sferă. Prin urmare, de la est prin Zenit, până la vest, avem 180 grade. De la est, vest, sud, nord sau de la orice punct al orizontului şi până de-asupra capului, până la Zenit sunt 90 grade, un sfert din sfera cerească. Se ştie că un grad are 60 minute de arc şi un minut are 60 secunde de arc (sunt unii cari încurcă minutele şi secundele de arc cu minutele şi secundele de timp, deşi aceasta e o mare greşeală).

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre salvarea unui prieten pe coasta de la Norfolk

Marea-aceea rece,-învolburată, de la Cromer se străduia să-l atragă
Într-un mormânt lichid, clătinător, el se zbătea greoi
Năzuind s-ajungă la ţărm, dar un val înalt cu creasta neagră
I-a tăiat calea, împingându-l înapoi.
Şi-a văzut copilul alergând pe plajă şi revăzut viaţa-întreagă,
Apoi, o ultimă imagine, stânca de pe care sărise-n valuri,
Simbol a tot ce-înseamnă-adio. În vreme ce ţipa, cerând ajutor,
Un clipocit zglobiu la suprafaţa mării îi înăbuşea
Chemarea, iar el s-a afundat în propriul gâlgâit sonor,
Asemeni unui aviator murind. Apoi ea,
Dormind adânc lângă băieţelul care clădea clepsidre din nisip,
A fost trezită de Salvatorul Destinelor,
Cel care ştia că ora-aceea-i nepotrivită pentru somn:
Deschizând ochii, a văzut deodat'
Marea şi pe tatăl copilului ei afundându-se. S-a aruncat
În gura-acelui mormânt cu cap de hidră
Chiar în clipa-n care, deasupra-i, marea se închidea
Pentru-a-l transfera-într-o altă viaţă.
Dar ea, ca un Orfeu al altor timpuri, a pătruns în vârtej şi-a
Scos la lumină, trăgându-l de păr,
Pe evadatul mire. De pe nisip fiul lor
Îi privea surâzător, fără-a împărtăşi crudul adevăr
Că pentru-un moment fusese orfan. Apoi toţi trei s-au întins
Pe plaja rece rece şi pustie,
Fiecare strângând mâna celuilalt, o mână vie.

poezie de George Barker, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dana Scully: Ce s-a întâmplat?
Fox Mulder: S-au dus frânele, direcţia, totul. S-au dus nouă minute.
Dana Scully: Ce s-au dus?
Fox Mulder: Nouă minute. M-am uitat la ceas chiar înainte de flash şi era nouă şi trei minute. Tocmai s-a făcut nouă şi treisprezece.
Dana Scully: Nu se poate.
Fox Mulder: Au dispărut! Pur şi simplu.
Dana Scully: Nu, stai aşa. Îmi spui că a dispărut timpul. Timpul nu poate să dispară doar aşa, este, este, este o invariabilă universală!
Dana Scully: Nu şi în aria acestui cod poştal.

replici din filmul serial Dosarele X
Adăugat de Geangalau Lenke
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pulberi de gânduri

soarele a căzut şi a plâns
ploaia a tăcut printre munţi
doar cuvântul a rămas răstignit într-un gând
ieşind din mine m-am adăpostit într-o picătură de apă
rămasă în căuşul unui cuvânt nerostit
nimeni nu m-a văzut
toţi erau ocupaţi cu nefirescul cotidian
eu rătăceam căutând zadarnic un eu
eram o stâncă rătăcită în valuri
cu fiecare pas mă îndepărtam de mine
dincolo de noapte zăceau
nişte puncte cardinale aruncate aiurea
munţii işi spijineau umerii pe focuri de stele
căutând cu paşii un ţărm
pe ţărm rătăceau mioare tăcute
eu căutam bezmetic turnul luminii
acolo dormea timpul
în tăcerea incoloră a lumii
păşeam printre râpele joase
mă înţepam în spini
lăsând la fiecare colţ o rugăciune
la final, mă întorc păşind printre secole frânte
din larg valuri vin
să spargă lumina în pulberi de gânduri

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ferestre deschise

Daca vei parasi această primăvară si visul rătăcit,
Trezeşte-mă cu vântul ferestrelor deschise spre apus!
Dă-mi nemurirea lunii şi împleteşte-mă cu-n răsărit,
Ce-ascunde in perdele de uitare, tot ce eu nu ţi-am spus!

Pe mări pictate-n ochii tăi am ancorat corăbii între nori,
Însă furtuni le-au risipit la ţărm uitat, scăldat de ploi!
Azi, pescăruşi te-au sărutat cu vântul care îmi dă fiori,
Doar prin eclipse rătăcite ne mai atingem amândoi!

Ce vina port si cum sa fug? Ce-mi laşi în sufletul pierdut?
Mă duci pentr-o secundă într-un abis uitat în flori de val,
Prin stropii ce se sparg la ţărm păşesc ca un necunoscut,
Sunt naufragiat şi-un orizont mă înveleşte cu-acest mal!

Un vis a mai rămas acum stingher prin nopţi de catifea.
Iubirea mea te-a căutat mereu in frunzele cu ochi căprui!
Doar cântecul de valuri te-adoarme în stele şi-n inima mea.
Cocorii care strigă acum în depărtari, te roagă să rămâi!

poezie de Daniel Luca
Adăugat de Daniel Luca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Capcana

Firul de praf scurgându-se
Conform cu legea gravitaţiei...
Întorc clepsidra cu susul în jos,
Pentru că mai vreau un timp...

Alături un ceas numără secundele,
Sacadat, un ac metallic se roteşte.
Plictisit, neavând altă treabă
Întorc ceasul cu susul în jos,

Nu mai vreau să măsor timpul,
Constat că de fapt există
O singură clipă prezentă
Şi o teamă imaginară permanentă.

Privesc secundele cum trec,
Minute în şir, aproape imperceptibile,
Ore întregi devenind amintiri
În acelaşi sens de rotaţie...

Privesc clepsidra pe jumate goală
Şi mă grăbesc s-o întorc cu susul în jos.
.............................................................
Nu mai vreau să măsor timpul,
Constat că de fapt există
O singură clipă prezentă
Şi o teamă imaginară permanentă.

poezie de Alin Zamfir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lângă mare

Dis-de-dimineaţă, împreună cu câinele
M-am dus s-admir marea albastră.
Sirenele au ieşit din adâncuri
Să mă privească.

Iar fregatele de la suprafaţa mării
Şi-au întins braţele de cânepă-n fel şi chip,
Crezându-mă un şoricel
Ghinionist, naufragiat pe nisip.

Am rămas acolo până când mareea
Mi-a trecut peste pantofiori
Şi peste şorţuleţ şi cingătoare,
Şi peste corsaj, dându-mi răcoroşi fiori;

Credeam că mă va înghiţi cu totul,
C-o să dispar cum dispare-un bob de rouă
De pe mâneca unei păpădii –
Şi-atunci ne-am mişcat deodată-amândouă.

Iar ea – ea m-a urmat îndeaproape;
I-am simţit, de-argint, degetele vii
Pe glezna mea – apoi pantofii mei
S-au umplut de perle sidefii.

Am ajuns pe ţărm, era multă lume la plimbare,
Dar ea părea să nu cunoască pe nimeni din oraş;
Acolo, s-a-înclinat şi m-a privit pătrunzător,
Apoi, apoi marea s-a retras.

poezie celebră de Emily Dickinson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De dimineaţă, mi-am amintit de mare. M-am revăzut la Costineşti, unde am descoperit plăcerea de a mă arunca, ieşind din valuri, pe nisipul cald. Abia depăşisem treizeci de ani. Închiriam două camere într-o casă ţărănească, foarte aproape de mare, de unde ne duceam prin grădină la plajă. Rămâneam acolo până la prânz, iar după-amiaza jucam pinacle. Eram patru. Uneori ne opream, tăiam un pepene în patru şi îl mâncam, mânjindu-ne pielea bronzată cu zeama roşie picurată din feliile pe care le devoram până la coajă, după care ne spălam la fântână pe mâini şi jucam mai departe. Din cei patru, doi au murit. Eu am îmbătrânit. Dar plaja va fi rămas aceeaşi, invadată de alte trupuri bronzate, dimineţile trebuie să fie şi acum, acolo, dimineţi fără cer, iar marea se clatină, cu siguranţă, la ţărm la fel de îmbietoare, când nu o agită valurile. Şi, fireşte, vor rămâne tot aşa când din cei patru nu va mai exista nimeni. Cu minunata şi teribila ei nepăsare, pe care noi nu o vom putea învăţa niciodată, natura uită tot, chiar şi pe cei care au avut naivitatea să creadă că, măcar, la mare nu există decât prezent.

Octavian Paler în Autoportret într-o oglindă spartă
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Valul

cu toate cele zece degete de la picioare
mângâi forme albe negre în pure culori sau numai tentative
sub ape străvezii
pietre aplatizate sau rotunjite tremură fug de sub picioare
apoi se înalţă
surprinse se ating numai sau se depărtează
cad una peste alta se amestecă se aşază cercuri
în locuri altele de până acum peste nisipul mişcător ce fierbe
pentru a se pierde în
valul
pregătit din larg pentru atingerea ţărmului

într-un ultim sărut tulbure
lasă pe malul ce mai înaintează câţiva centimetri
un nelămurit amestec de nisip şi piatră
câtă vreme apele
se retrag limpezite
prinse de glezne în cercuri lucitoare

nimeni nu înţelege mişcarea pietrelor
preţ de o privire fiecare crede într-un val
ce i-ar aparţine inundând oglinda în care tălpile alunecă spre afund
iar chipul
e dus departe de ţărm corabie
suflată de vântul ce aspiră doar a fi vânt

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvintele-s tăcute

Ce aproape se simte toamna
Între lumini megalitice!
Doar melcul povesteşte cât de adâncă-i marea,
Cu peştii de sidef şi ancore lăsate în nisip.
A mai trecut un val
Ostrovul e acelaşi şi apa,
dintr-un munte s-a limpezit un pic
Vorbim sau nu vorbim, cuvintele-s tăcute
Am şters de pe ştergar culorile
ce-au strălucit lumina înserării
Şi astăzi ne ascultă pescăruşii,
Păsările colibri sau întors din veşnicie.
Cu mâna te ating pe trup
Şi mi se pare că am trăit odată cu timpul secular.

poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!