Prima dragoste

Un foc brusc
i-a invadat faţa,
ce colorează o inimă
întunecată de durere.
Apoi am citit zâmbetul,
tipărit pe faţă, care
avea o culoare aprinsă.
Ea nu ştia nimic despre dragoste.
S-a aprins o lumină,
strălucitoare pe faţa ei, iar
în privirea ei, era dragostea...
El i-a citit inima...
A vrut doar un zâmbet
înapoi de la fată,
Zâmbetul ei i-a dat speranţă
Iar privirea lui a fost mirată,
de lumina inimii ei
care s-a îndrăgostit.

poezie de Eugenia Calancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un zâmbet

Aş vrea să aduc zâmbetul
la cei care nu ştiu să zâmbească.
În viaţă cei mai buni oameni
sunt cei care îţi dau un zâmbet.
Am citit zâmbetul tipărit pe faţa ta,
apoi un foc brusc ţi-a invadat faţa,
colorând inima şi întunecând durerea.
Zâmbetul ăla ţi-a dat lumină inimii,
cu momente de viaţă frumoase
care reaapar deodată în memorie
şi cu cât împrăştii mai multă lumină,
cu atât mai multă frumuseţe găseşti în lucrurile mici...
Dar întotdeauna să-ţi aminteşti
să zâmbeşti aşa în fiecare zi.

poezie de Eugenia Calancea (8 decembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

În Atelier

În Atelier, demult, dincolo de pulberea anilor,
Lutul era umed şi focul ardea molcom.
Iar Cel care, aplecat, îşi folosea mâinile
Pentru a crea omul, a modelat o formă
Şi-a pus înăuntrul ei o inimă loială –
Răstimp în care cineva privea de-alături.
"Ce-i asta?" a întrebat Belzebut.
"Un îndrăgostit," a răspuns Dumnezeu.
Iar Belzebut s-a încruntat, fiindcă ştia despre ce-i vorba.

Apoi Dumnezeu a modelat o formă asemănătoare,
Mlădioasă ca nuiaua de salcie,
Şi i-a pus doi ochi veseli şi plini de promisiuni,
Îmbietori ca un drum larg deschis.
"Ce-i asta?" a întrebat Belzebut
"O trecătoare," a răspuns Dumnezeu.
Iar Belzebut a zâmbit, fiindcă ştia despre ce-i vorba.

La urmă, Dumnezeu a modelat o formă
Şi i-a dat, ceea ce era destul de ciudat,
O inimă loială şi ochi plini de promisiuni;
După care, eliberat de griji, a fluierat un cântecel.
"Ce-i asta?" a întrebat Belzebut.
"Un poet," a răspuns Dumnezeu.
Iar Belzebut s-a încruntat, fiindcă ştia despre ce-i vorba.

poezie de Bliss Carman, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Incident

El s-a întors şi a tras. El l-a împuşcat. Când el s-a întors,
a tras, iar el a căzut, împiedicat, peste umbra copacului,
la pământ, împuşcat, murind, mort, stopat definitiv.

Doborât, sângerând, împuşcat mortal. A murit atunci, acolo,
după cădere, glonţul în plină viteză i-a sfărâmat faţa,
iar sângele-n pulverizare fină prin lumina leşietică a stropit faţa ucigaşlui.

Fotografiile mortului – pretutindeni, sufletul lui încă mai
absoarbe lumina. Dar el a murit într-o beznă mai întunecată
decât cea a sufletului şi toate s-au răsturnat orbite odată cu moartea lui
pe treptele scărilor.

Nu există informaţii despre ucigaş, exceptând faptul că s-a-întors de undeva
să facă ceea ce-a făcut. Şi a tras un singur glonţ sub privirea scrutătoare-a victimei,
şi-apoi l-a părăsit de-îndată ce-a ţâşnit sângele. Ştim că

ucigaşul era priceput, rapid şi tăcut, iar victima
probabil îl cunoştea. Mai mult de-atât, dincolo de expresia-înăcrită
a mortului şi de surpriza-îngheţată-n încleştarea
mâinilor şi a degetelor lui, nu ştim nimic.

poezie de Imamu Amiri Baraka din Magie neagră, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Petale de trandafir

Şi-a deschis ochii şi s-a uitat la femeia lui,
Ca în prima zi când a cunoscut-o.
El a acoperit-o cu petale de trandafir,
Apoi a aprins soarele,
Pentru că razele lui ar putea s-o sărute.
A deschis fereastra şi a venit briza mării.
Apoi ochii lui se deschid ca trandafirii care înfloresc,
Ca un curcubeu în nori.
Dragostea a sărutat viaţa şi i-a mângâiat visul.

poezie de Eugenia Calancea (21 aprilie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă Eva a cules strugurii şi i-a storcoşit şi i-a dat lui Adam să bea must, sigur că acestuia - ce Dumnezeu, doar era barbat - i s-a urcat sângele la cap şi i-a şoptit cineva la ureche că între coapsele cele parfumate cu eternitate ale Evei s-ar ascunde acea poartă a Raiului prin care el, abia intrat, s-a şi văzut obligat să o părăsească pentru veşnicie.

Ioan Lilă în Parfumul păpuşilor de porţelan
Adăugat de Adriana Stefanescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spovedanie

S-a dus la preot să se spovedească
Cu-o faţă chinuită de... băbească
Iar preînaltul, ca să îi intre-n joc
I-a dat aghiazmă şi i-a urat... noroc!

epigramă de Gheorghe Gurău (mai 2010)
Adăugat de Gheorghe Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nero i-a acuzat pe nedrept şi i-a executat în cele mai grele chinuri pe acei oameni numiţi creştini, care erau răi pentru lucrurile abominabile pe care le făceau... întâi au fost prinşi cei care îşi recunoşteau credinţa, iar apoi, folosind informaţiile culese, marea lor majoritate au fost condamnaţi, nu atât pentru crima de a fi ars oraşul, ci pentru ura pe care o nutreau faţă de rasa umană. Iar moartea lor era transformată, în plus, şi într-un sport: ei au fost omorâţi de câini, fiind îmbrăcaţi în piei de animale, sau au fost răstigniţi ori arşi, iar când lumina zilei se stingea erau folosiţi drept lămpi pentru noapte.

citat celebru din Tacit
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Secretele îngerului

Un înger bun a venit în noaptea asta,
iar eu priveam la fereastră stelele
şi îngerul a venit pe pământ
din lumea lui albastră şi întunecată
să-şi întindă aripile peste noi,
care eram prinşi în vraja tăcerii.
În visul tău de demon sfânt
cauţi să-mi aperi raţiunea mea cea vastă,
în noaptea cu multă durere şi suspin,
apoi vreau să mă strângi la pieptul tău
să uit de durere şi din nou să prind putere,
farmece şi vraji să dispară la lumina lunii
ce apare cu limbi de foc şi cercuri aurii
la o distanţă mică de şoaptele tale
cu umbre secrete şi vise iubite,
peste tristetea mea o stea se ridică
şi luna apare şi ea împlinită cu lacrimi de foc
luminând faţa ta înmărmurită
de multă dragoste împlinită.

poezie de Eugenia Calancea (8 ianuarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul plânge după tine

Stropesc cu lacrimi de iubire,
iar cerul plânge după tine,
durerea mea mi se revarsă,
iar inima greu m-apasă.
Ploaia strigă spre infern
eu te-am pierdut într-un blestem.
Sufletul meu s-a destrămat,
de-atâta plâns m-am săturat.
Nu pot să uit privirea ta,
ea aduce acum durerea mea.
Vreau zâmbetul ce mă-încălzeşte
şi inima ta ce mă iubeşte.
Fără iubire vreau să mor
privind spre cer la negrul nor,
cerul revarsă lacrimi reci,
şi ar vrea să nu mai pleci.
Nu văd soare sau lumină,
nici o zi de soare plină.
Şi te am mereu în minte
cu acel foc mereu fierbinte.

poezie de Eugenia Calancea (18 iunie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărinimia bărbatului român

I-a dat în viaţă tot ce-a vrut:
Mulţi bani, iubire vâlvătaie,
I-a dat un sfat sau un sărut
Şi în final, i-a dat... bătaie.

epigramă de Mihai Frunză din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2006)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste fără final - partea a II-a

Şi s-a stins apoi moşneagul... a trecut la cele sfinte
Iar,, mamaie'' şi,, tataie''... dorm acuma în morminte
Dar povestea începuse c-o fetiţă abandonată
Crescută de-aceşti bătrâni, fără mamă, fără tată...

Mai târziu şi-a găsit mama, devenise adolescentă,
A iertat-o şi-a dorit-o pentru viitor prezentă.
Şi-a cunoscut tatăl vitreg, fratele, sora mai mică
Dar o frământa-ntrebarea:,, Unde-i tata? Am bunică?''

Trecuse prin şcoala vieţii şi acum era studentă.
Întrebarea:,, Unde-i tata?'' devenise mai frecventă
Şi-a pornit aşa într-o doară într-o bună dimineaţă
Să-şi caute rădăcina într-un sat pierdut în ceaţă...

Cu emoţie şi teamă a bătut uşor la uşă
Fata cu ochii albaştri şi cu faţa de păpuşă...
I-a deschis atunci bunica şi-a-mbrăţişat-o îndată
Apoi i-a întins o poză,.... doar o poză în loc de tată.

Printre lacrimi şi suspine a-ntrebat-o:,, Unde-i tata?''
Iar bunica răvăşită şi-a îmbrăţişat nepoata
N-ar fi vrut ca ea să ştie că s-a spânzurat de tânăr
Pentru că nu l-a lăsat să-şi ia grijile pe umăr,

Să se-nsoare cu iubita rămasă însărcinată
Şi-o privea cu remuşcare şi cu drag pe biata faţă...
Parcă ar fi vrut să-ntoarcă înapoi timpul şi viaţa
Să-şi aducă-napoi fiul la fetiţa lui, la,, soaţa''.

Era însă aşa târziu şi o năpădeau regrete
Tot privind la ochii albaştri, la figura acestei fete
Care seamănă aidoma cu bătrâna străbunică
,, Doamne, cât e de frumoasă!''... Nu putea mai mult să zică....

Şi-a plecat tânăra tristă iar la studii, resemnată,
Dar ştia acuma unde-i cel care i-ar fi fost tată
În sfârşit ştie răspunsul la dramatica-ntrebare
L-a găsit printre morminte.... şi-a aprins o lumânare...

Este clar o eroină din romanul vieţii sale
C-un parcurs întortocheat şi.... puţin noroc în cale....

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cordoba era

la picioarele cavalerului negru
toată lumea tremura în faţa lui
creştiniii sau păgânii, nobilii
sau ţăranii - nimeni nu era în siguranţă
când judeca el - condamna
la moarte cu zâmbetul pe buze
se uita la isabela care îndura
o blândă biciuire cu plumbii înroşiţi
în focul izbăvirii
carnea ei sângera frumos
un amant i-a băgat un denunţ
şi
şi un crucifix sub patul unde
era sedusă şi sodomizată
spunea plângerea
lucero şi-a lins buzele
de inchizitor atotputernic
se
se gândea s-o treacă prin patul lui
ridică mâna şi tortura încetă
un gâde veni să primească ordine
cavalerul negru a dat un ordin
isabela a fost dusă într-o chilie specială
iar denunţătorul a fost adus
de inchizitorii din cordoba
şi
şi a început supliciu
trebuia să mărturisească
să se căiască şi
şi
să ceară îndurarea lui dumnezeu
a recunoscut tot ce spunea
să zică don castro de jerez y cueva
denunţătorul isabelei
inchizitorii i-au smuls dinţii şi
şi
unghiile de la picioare
un cleşte înroşit bine de tot
i-a strâns obrajii
lucero nu era mulţumit
ochii învinuitului au fost scoşi
şi
oferiţi corbilor din jurul castelului
restul trupului a fost aruncat în foc

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste fără final... - partea a doua

Şi s-a stins apoi moşneagul... a trecut la cele sfinte
Iar,, mamaie'' şi,, tataie''... dorm acuma în morminte
Dar povestea începuse c-o fetiţă abandonată
Crescută de-aceşti bătrâni, fără mamă, fără tată

Mai târziu şi-a găsit mama, devenise adolescentă,
A iertat-o şi-a dorit-o pentru viitor prezentă
Şi-a cunoscut tatăl vitreg, fratele, sora mai mică
Dar o frământa-ntrebarea:,, Unde-i tata? Am bunică?''

Trecuse prin şcoala vieţii şi acum era studentă
Întrebarea:,, Unde-i tata?'' devenise mai frecventă
Şi-a pornit aşa într-o doară într-o bună dimineaţă
Să-şi caute rădăcina într-un sat pierdut în ceaţă

Cu emoţie şi teamă a bătut uşor la uşă
Fata cu ochii albaştri şi cu faţa de păpuşă
I-a deschis atunci bunica şi-a-mbrăţişat-o îndată
Apoi i-a întins o poză,.... doar o poză în loc de tată

Printre lacrimi şi suspine a-ntrebat-o:,, Unde-i tata?''
Iar bunica răvăşită şi-a îmbrăţişat nepoata
N-ar fi vrut ca ea să ştie că s-a spânzurat de tânăr
Pentru că nu l-a lăsat să-şi ia grijile pe umăr

Să se-nsoare cu iubita rămasă însărcinată
Şi-o privea cu remuşcare şi cu drag pe biata fată
Parcă ar fi vrut să-ntoarcă înapoi timpul şi viaţa
Să-şi aducă-napoi fiul la fetiţa lui şi,, soaţa''

Era însă aşa târziu şi o năpădeau regrete
Tot privind la ochii albaştri, la figura acestei fete
Care seamănă aidoma cu bătrâna străbunică
,, Doamne, cât e de frumoasă!''... Nu putea mai mult să zică....

Şi-a plecat tânăra tristă iar la studii, resemnată,
Dar ştia acuma unde-i cel care i-ar fi fost tată
Este clar o eroină din romanul vieţii sale
C-un parcurs întortocheat şi.... puţin noroc în cale....

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

introspecţie

Fiule te du la muncă
de cu zori până-n apus
fiul îşi priveşte tatăl
şi se-ntoarce pe călcâie
cuvântând:
-sigur tată, chiar acuma
voi porni precum ai spus-
i-a răspuns pe loc băiatul
dar apoi nu s-a mai dus.
Ce’lalt fiu aude şi el
glasul tatălui chemând
nu mă duc – răspunde aspru -
ce-s eu, slugă sau stăpân?
Dar apoi căzând privirea
i-a părut rău şi s-a dus
chiar dacă pe dos a spus.
Care zici, întâiul oare,
Sau cel răzvrătit la vorbă?
Care crezi c-a dat dovadă
Pân’ la urmă de-ascultare?
Tu cu care semeni,
Spune!?
Iată marea întrebare.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

om (vezi şi fiinţă umană)

Omul este singurul animal care ştie că trebuie să moară şi asta i-a dat lacrima. Dar este, în acelaşi timp, şi singura fiinţă care ştie că ştie acest lucru şi asta i-a dat zâmbetul.

definiţie clasică de Aurel Baranga
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

În frunzele toamnei

Era cald şi stăteai întinsă-n plapuma de frunze,
te rostogoleai şi aruncai uşor cu ele,
mă chemai să te îmbrăţişez cu căldură,
dar vântul se pornise cam puternic
şi aduna frunzele-n grămezi ciudate,
de parcă făcea canapele moi,
în care ne aruncam cu plăcerea copilărească,
iar privirea ta era profundă şi veselă,
plină de dragostea noastră caldă
şi uneori îţi urmăream zâmbetul şi bucuria din ochi,
aveai energie şi visai cu ochii deschişi,
sperai ca ziua să nu se termine
şi să dureze aşa o veşnicie.

poezie de Eugenia Calancea (22 octombrie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trocul în căsnicie

Ameţit de băutură
S-a întors pe înserat;
Ea a dat niţel din gură,
El i-a dat... i-a dat... i-a dat...

epigramă de Florin Rotaru (2009)
Adăugat de Florin Rotaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Forţa dragostei

Ani buni, cu dor fierbinte,
amintirile l-au copleşit,
de atâta durere ajunsese
un biet suflet chinuit,
dar timpul şi-a făcut datoria
şi-ncet, încet rănile i-a vindecat
iar şansa de a crede în viaţă,
ca o minune,
o dragoste arzătoare
inima i-a captivat...
Iubea iubirea fără discernământ,
cu patimă, dorinţă, gingăşie,
tremura de nelinişti şi inima-i
tresărea de bucurie,
forţa dragostei era de neînvins,
iar exaltarea inimii n-avea cuprins!
Iubirea era leacul ce l-a salvat,
simţea şi regăsea frumuseţea vieţii,
din nou, la fiecare pas.

poezie de Luci Ţunea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia - muza tuturor timpurilor...

Când Dumnezeu a creat femeia,
I-a dat tot ce se putea da....
Armonia trupului, asemenea unei zeiţe
şi frumuseţea din suflet.

I-a mai dat Dumnezeu o inimă mare,
Să cuprindă toate iubirile lumii:
Iubire de soţ, de frate, de părinţi,
Dar mai ales, iubirea de mamă pentru copilul ei.

I-a dat gingăşia unei flori
Şi tăria unei stânci care nu se lasă doborâtă uşor
La greu.
I- a mai dăruit feminitate,
Sa fie artiştilor muză.
Pictorilor, să-i poata picta în culori
Obrajii imbujoraţi când işi zăreşte iubitul;
Fericirea sau tristeţea din ochi
Şi zâmbetul fermecător.
Iar muzicii, i-a lăsat nobletea din suflet
Să fie in cântecele trubadurilor lumii.

Toate acestea le-a lăsat Dumnezeu - femeii.

poezie de Angelina Nădejde (24 iunie 2012)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printr-o frunză de lumină

Ne-a-nflorit iar pe afară
Ochii astăzi şi privirea
Pe o punte legendară
Ne tot strigă amintirea

C-a venit toamna deplină
Şi cu zâmbet şi culori
Printr-o frunză de lumină
Ne strecoară-n noi — fiori

Totu-i colorat afară
Chiar şi zâmbetul şi mersul
O privire lapidară
Ne despică înţelesul

Căci oriunde azi priveşti
În culori deosebite
Cu ochii tu poposeşti
Chiar sub frunze aurite

Toamna iat-a zugrăvit
Şi cu sete-a colorat
Împrejur ce a găsit
Chiar şi câmpul l-a uscat

Iarba nu mai este verde
Chipul tainic i-a schimbat
Şi nimic nu se mai pierde
Căci iată e recoltat

Numai frunzele rămân
Şi din pomi şi din copaci
Cu privirea de străin
Paşii tăi să îi îmbraci 23-10-2019

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!