Deces provizoriu

în căruntul hârtiei sunt uneori emanaţii finite de grai,
cuvinte cioplite-n vorbă
îţi făceai cruce pe bustul tău muntos din pricină de ţâţe
timpurile unei clipe iniţiau un zeu absurd
în apele lui se scălda cerul tavanului de fum,
acel molcomind din luleaua bunicului în odaie,
broderie sacră de-amintire

acolo, în aducere aminte, sunt un copil cu joaca atârnată de gât
femeie, nu te-aş fi recunoscut de te vedeam pe-atunci
uzi de păcat azi
ne întâmplăm cunoaşterea în formele de relief ale umbrelor noastre

cuvintele ne trimit scrisori din pustiu de celuloză
întru ele cucerim teritorii de alb
oşteni de cerneală mor, pavând cu trupul propriu
drumul către învierea-n interiorul următoarei missive
zeul absurd dănţuieşte în apele lui,
din ele ies ochii ce vor imerge-n lectură

trudiţi de prăbuşire-n cuvintele rămase-n casa părintească
luăm forma pernelor sub năvălirea viselor curând
pielea de sidef a hârtiei a căpătat tatuaje arborescente
pasărea-n ram de esenţă surâde în cântec
noi udăm imnul la rădăcină
înainte de-a adormi scoatem din scorbură păcatul
el ne linge rănile demiurgiei
în decesul provizoriu al umanităţii noastre

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scurt metraj ideatic

în interiorul serii sunt trandafiri purpurii de speranţă
orice amurg e o aducere aminte a dimineţii,
uneori a o dimineaţă eternă,
de asta nu te sărut niciodată înainte de lumină,
nunta de întuneric a nopţii
e pentru sângele văduv de piatră
fără putinţă-n tăcere a cântări-n cumpănă de fiinţă
nici cât o convalescenţă a ploii

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Atlantis
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvintele hibernale

Poetul nu scrie!
Poetul INSPIRĂ!
Eu nu pot
şi nici nu îmi dă voie
respiraţia să folosesc în ceea ce scriu
cuvinte ca "oval" "curcubeu" "corb,"
"lacustre""somnoroase".....
Toate cuvintele pe care le-au folosit
respiraţiile noastre
sunt indicii către cuvintele noi
către cuvinte hibernale!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet

Spre mâine-n întrebărilor cocoaşă
Erau de umbre jocuri, teatru-n clipe
Era prin sânge-a fi, în glii să ţipe
Şi o beţie-n pietre, uriaşă.

Grădini în minţi ivind de gând tulipe,
Tu strigi tăceri hârtiei, pe cămaşă...
Aşa, la vorbă miez în rost te-nfaşă
Să-mi tălmăceşti în fum de rugă-n pipe.

Fierbinte taină te ducea alături
De nunta cu inel de plumb topit
Şi-n liniştea cuvântului cioplit
De celuloză iar vuiau omături.

Grăind neauzit în albe locuri
Enigme duci în şa de echivocuri...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-ai căutat cum îşi caută păsările hrana

într-un ochi de lumină
puteai să strângi pleoapele cu putere
şi să mă chemi
eu sunt atât cât vrei să fiu
o iluzie
sau o femeie cu braţe lungi
o femeie care-ţi atinge fruntea
şi spune că arzi

m-ai căutat cum îşi caută păsările cuibul
în ziua de ieri când cuvintele dulci
au ţâşnit din carnea ta ca scânteile din foc
şi am ars amândoi pe acelaşi rug
puteai să-nchizi ochii
şi să mă chemi
eu sunt atât cât vrei să fiu
o iluizie
sau o femeie cu braţele-n flăcări

m-ai căutat şi mă vei căuta mereu
pentru că din carnea ta vor curge cuvintele
ca dintr-un râu ieşit din matcă
şi toate câmpiile din priviririle noastre
vor sta sub apele limpezi
ale iubirii
eu sunt atât cât vrei să fiu
o iluzie
sau o femeie care îţi trăieşte povestea
în fiecare zi

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Absurd de toamnă

Fântâna-n sete graiul tău mi-aduce
Din taina gurii, învelită-n apă
Şi tot aştept venirea ta să-nceapă
În perne stând, fiindu-mi lenea cruce.
Să-mi urci în văz sosirea ta mioapă
Ce la absurd de toamnă se reduce
Păşind mirări de stih şi flori caduce
Nimicuri, Dumnezeu să le priceapă.
Grădini în mine plumb deschid corolă
Şi a metale curg în temple voci
Iar cugetul cu visul se ancolă.
Pe-altarul de cerneală mă invoci,
Plutesc suit în liniştii gondolă,
Avem în inimi psalmii reciproci...

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Pikky
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai bine tac

Te caut prin ecouri de cuvinte
Si nu ştiu de sunt umbră sau lumină,
Nu ştiu dacă-s aducere aminte,
Dacă au fost sau dacă or să vină.

S-au ferecat cuvintele în luna plină
Si-acuma, iată – sunt perfect rotunde,
Ca astă gură neagră de fântână,
Ca ale lacului speriate unde.

Degeaba-i oglindită, pală, luna
In apele fântânii ferecate,
Pierdutu-te-am, probabil, pentru totdeauna
Intr-un cuvânt ce-acuma-i prea departe.

poezie de Cristina Davidescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe faţa albă a hârtiei

Caut ca silabele să fie în acelaşi număr
într-o clasică cadenţă,
mă scot din minţi tehnicile depăşite
de subiectul care lipseşte.

Pe faţa albă a hârtiei
cuvintele sunt răstignite întâmplător,
mă strecor printre ele
să le număr şi măsor paşii.

Gândesc totul într-un creuzet
în care amestec silogistic ideile
până la conservarea înţelesului abstract
în buclele viitorului apropiat.

Afinitatea, chiar plăcerea lecturii
îmi aprind imaginaţia mai departe
şi lumina pe care o arunc întru iubire
vine din adâncul memoriei reale.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvintele înzăpezite

Cuvintele ştii,
Au propria lor existenţă
Nimicite, ele nu pot fi

Cel mult pot fi,
Cum poetul ar spune,
criogenate,
prăfuite,
Îngălbenite de timp,
Înlănţuite,
În gând ferecate,
Înzăpezite,
De zăpada vieţilor noastre,

În eter şi în om aruncate
Învolburate-n simţiri
Cântate în psalmi
Şi-n cântece deocheate

Cuvintele sunt începutul lumii

Ele sunt anotimpurile noastre

Sunt mânuite de limba
ce nu e tractor

Foc sunt,
ca în ziua Cincizecimii,

Sunt Alpha şi Omega,
Dumnezeul trăirilor noastre efemere

Cărămida, mortarul, mistria
Compasul şi geometria
Sunt temelia
arhitecturii poemului.

Cuvintele înzăpezite
În timp vor rămâne ca stâncile

După ce, zăpada odată topită
va curge în râuri şi destine
Adunate din munţi
De cuvinte
Ce-au fost cândva troienite!

poezie de Daniela Achim Harabagiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate acestea vi le spun în sens unic

ceasurile erau rezemate de zidurile clipei
în interiorul zidirii de veac,
alunecam pe zăpada visării,
capete de ghiocei se zvârcoleau prin văzduhul unei ierni imediate
pe alocuri în făptuire deja, la jumate
toate acestea vi le spun în sens unic
de a da dependenţă de mâine,
fără a şti sevraj de speranţă
sau cum o mai veni toată această (i)logică
a destrămării de morminte,
a subţierii de eternitate suficient
să intre acolo fără moarte existent,
dintr-o vreme ce ţese-n palme rugăciunea
cu buze lichefiate de cuvânt călătorind către odaia Domnului
să ne spălăm în Iertare, uzi de flacără în interior,
dedesubtul fructelor de sânge
cu sălaş în arbori de umbre,
sentimente ce plagiază fericirea;
toate acestea vi le spun în sens unic
de-a recunoaşte că-s viu
deşi poemul acesta mai adaugă un mormânt şi o cruce
şi tocmai ce vă zisesem în haosul hârtiei, dintâi,
înveşmântat în cerneală,
despre viaţa ce trece fără moarte-n etern
ca-n inversul Naşterii Domnului

Moarte! Fecioară zămislitoare de Oameni...

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Broderie de cuvinte

sărut cuvintele care implică dragostea
care zămislesc lumina nobilă augustă
care brodează în suflet liniştea
şi risipesc lin tristeţea vetustă.

iubesc cuvintele cum soarele pământul
cum stelele şi luna luminează noaptea
cuvintele pe care le răspândeşte cântul
cuvintele care înnobilează cartea.

ador cuvintele -frumoase adevăruri
care spun că dragostea nu-i un păcat
acoperă sufletul cu minunate văluri
şi îi fac timpului chip fermecat.

sărut cuvintele care-mi aduc iertarea
îmbunând visul netezindu-i cărarea.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apele

Seara descântă apele la izvoare
pentru drumul prin întunericul nopţii,
le aşează sub cap pietre,
să alunece grăbite-n mările lumii.

Dimineaţa le spală cu lumina
pe faţa vălurită a vremii,
rămân însingurate
cascadele
prin anotimpuri trecătoare
cu maluri zdrenţuite
de formele de relief.

Doar oraşele şi satele le dezmiardă
cu poduri pe care trec străzile
şi oamenii se opresc să privescă
ambarcaţiunile care trec într-o parte şi alta
cu ochii flămânzi de frumuseţe.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tiptil

având în vedere tăcerile
nimic nu ne opreşte să şoptim cu palma
în pielea celuilalt,
femeie, la vânătoare de-a iubi zburând
în călcâiul gol pe asfalt
şi pe eresul unui gând

locuind în vorbă de alint
gura ta îmi mângâie văzduhul
către auz cu aripă,
cuvintele mele ronţăite de-Amor
(alea care stau în Măr unora)
suie pe braţe de ploaie
în sacrul adânc (recunosc) de zadar

eu nu zic niciodată nimic
fără tine şi drag,
nu recunosc drumuri fără tristă iubire,
că plouă, Doamne, plouă,
tiptil,
cu varză-n Poezie

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Anonimus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte, când nu înţelegeam, vedeam munţii ca munţi şi apele ca ape, după ce am aprofundat, nu mai vedeam munţii ca munţi şi apele ca ape, după ce în sfârşit am înţeles, iar am început să văd munţii ca munţi şi apele ca ape.

citat din Tao Te Ching
Adăugat de Adriana Pleşca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi poeţii se mai înşală uneori

nu se pot întoarce spre ce nu mai e
dar pot săpa în prezentul generos
până găsesc pământul fertil
acolo unde Dumnezeu rotunjeşte cuvintele
pot să cadă în genunchi şi să ceară
pâine şi apă
ca toţi oamenii de rând

şi poeţii mai greşesc uneori
nu pot să locuiască
în inimi locuite de alte inimi
dar pot să-şi deschidă pieptul
prezentului generos
călcând în picioare strigătele înşelătoare
ce nu se mai opresc
pentru că nu-i aşa
măsura lucrurilor
e măsura lucrurilor
şi măsura iubirii...
e fără măsură
ca un absurd întors către alt absurd
ca două feţe temătoare
ce nu ştiu cum să se privească

şi poeţii mai greşesc uneori
se întorc să taie de acolo de unde nu mai e
dar pot săpa în prezentul generos
până găsesc pământul fertil
să croiască o nouă poveste

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori cuvintele nu trebuie să existe, căci, dacă există, strică. Uneori vorbeşti fără cuvinte. Uneori cuvintele rănesc, pentru că se revoltă. Uneori cuvintele trebuie să tacă, să facă linişte şi să asculte cum vorbeşte tăcerea. Uneori cuvintele se rostogolesc în săruturi şi nu se mai numesc vorbe, ci taină.

citat din Chris Simion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alt sonet cu tine

absurd de clipe beznele îi vrură
sisifului din teama mijlocie
şi-n dans de ploi e-a mea ucenicie
de între cer şi tine-n uvertură...

amorul nostru în nimic se scrie,
în sânge stihuri rele se-abătură,
tot urci o piatră de cuvânt la gură
mireasă-n nunta de zădărnicie...

în teatrul nopţii şarpelui actriţă
eu în păcat joc scenă-n măr căit
şi e un cântec şoapta ta în iţă...

iar carnea-ţi este dulce la grăit,
iubirea-n drum din haos în peniţă
plutind pe alb puţin mucegăit...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Terpsihora
Comentează! | Votează! | Copiază!

Portetul poetului

chiar sunt din bazalt cuvintele
în care poetul
sapă adânc,
sufletul său cuprinde nu doar cerul
ci şi memoria apei,
cuvintele în care pune entuziasm
prind viaţă
şi atât de mult îşi doreşte el
ca acestea asemeni unor vapoare
încărcate cu păsări şi flori
să intre în apele teritoriale ale cititorului
de unde să nu mai plece,
încât uneori uită deschise robinetele
iar timpul îl înghite şi pe el.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amănuntul de a exista

(praf de raft)

degete de umbră, arătătoare de eternitate
în lăuntrul noţiunii de raft,
în şa de nemoarte,
galopul miezului clipei în interior
sub ochii lucind de a vedea

poeţii nu cunosc
amănuntul de a exista,
ei plutesc pe praful de raft
înveliţi în coperţile veşniciei
în interiorul unei singure clipe,
neîncepută şi fără sfârşit

muream uneori acolo,
stihul mă trăda de vieţuire
praful raftic îmi înconjura coperţile vieţii
eram un microb neînsemnat, fără apărare
alungat din trupul eternităţii de lacrimile
nevăzătoare de mine

uneori scot raftul din ţâţâni
izbind cu el de toţi pereţii mormântului
praf în ochii sângelui, iubirea
aşez pe raftul
vinovat de a fi

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Saturn
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între

prin vifor de mirare trec ardente
nimicuri, doare pasărea ce vie-i...
în respiraţii albe-ale hârtiei
noi ne zideam divinităţi recente.

de înger teatru umbrei noastre fie-i...
ferind de-amurg inelele-n placente
tot două nunţi au stihuri evidente,
în miez e prigonire poeziei...

mai sunt poeţi, dar vieţii nu au lume
să-i vină la mormânt nedescuiat,
să râdă negru, cu tristeţi în spume.

pe cât tu eşti zeire de-nviat
un vers există-acolo, să sugrume
rapsodul din secunda imediat...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Oceanul
Comentează! | Votează! | Copiază!

femeie

Femeile sunt dădacele noastre în copilărie, tovarăşele noastre în vremea maturităţii, sprijinul nostru la bătrâneţe, consolarea noastră în nenorociri şi victimele noastre în toate timpurile.

definiţie de Sabatier
Adăugat de George Geafir
Comentează! | Votează! | Copiază!