Hipnoză

Nicio pasăre nu cântă în izlazul ars de Soare,
Nici un tril de ciocârlie nu se cerne din văzduh
Peste florile-nsetate şi o lume-n care doare
Orice rază ce răneşte cu asprime în zăduh.

De-ar avea-n corole rouă, poate-ar plânge, -ar suferi,
Toate florile acelea ce se clatină-n văpăi
Când o adiere blândă se mileşte de câmpii
Şi mai trece, ca o boare, printre razele călăi.

Niciun fluture nu zboară prin căldura de cuptor
Care-ascunde-atâtea plase ce-i aşteaptă, nu se văd
Printre firele de iarbă fără semn de abator
Gata să-i primească-ntrânsul pentru-al vieţii lor prăpăd.

Doar un trandafir sălbatic mai zâmbeşte către cer
Din petale ce se roagă pentru picurii de ploaie
Ce le-ar face să-şi dezlege miezuri pline de mister,
Nevăzute, neştiute, sub splendoare-atâtor straie.

Când pe cer apar, năvalnic, umbre negre de Infern,
Totul pare să-şi revină dintr-o stare de hipnoză
Şi să tremure-n plăcerea stropilor ce, brusc, se cern,
Peste lumea-n care-un flutur e îmbrăţişat de-o roză.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul nopţii

E-un tremur printre razele de lună
şi nicio stea pe cer. E-aşa pustiu
încât, în noapte, par că se adună
oştirile trimise din neviu.

Se-agită-n murmur tainic printre ramuri
o adiere stranie de vânt,
iar peste lac, în valuri fără hamuri,
aleargă bidiviii de spăimânt.

E-o noapte neagră, noaptea cea mai noapte,
şi se cufundă în tăceri prea mult.
Mi-e dor de stele, foşnete sau şoapte
pe care-n întuneric să le-ascult.

A-nfăptuit el, dorul, o minune?
Nu ştiu ce-a fost când au plecat, tiptil,
şi umbrele, şi norii, dar pot spune:
privighetoarea a-nceput un tril.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceasul vieţii

Peste lume, peste sate,
bate ceasul vieţii, bate.
Trec secundele spre stele
ca un stol de rîndunele.
Zboară vremea către slavă
şi cu roadă şi cu pleavă.
Zboară clipa către Rai.
Tu, prietene, ce-i dai?

Peste lume, peste sate,
bate ceasul vieţii, bate.
Zboară clipele albastre
către Domnul vieţii noastre.

Tu, acel ce mergi pe Cale,
ce dai tu secundei tale?
Tu, ce ştii ce-a dat Isus,
ce-i trimiţi acolo sus?

Peste lume, peste sate,
bate ceasul vieţii, bate.
Vremea trece. Holda-i coaptă.
Domnu-i gata şi ne-aşteaptă.

Domnu-i gata şi ne roagă
să-L vestim în lumea-ntreagă,
să dăm iureş secerînd,
ca să vie mai curînd!

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ora de ploaie

Mă mai încearcă, uneori, câte o ploaie
Şi mi se risipesc picurii ei prin sentimente,
În torente,
Până când ridic ochii spre cer
Şi nu văd acolo nici un nor şi nicio stea
Sau altceva
Diferit de culorile ochilor ce mă privesc de prin amintiri
Cu gust de furtună
Sau cafea bună
Sorbită pe-ndelete dimineaţa
Sau tăinuită după cină,
La ora când nu ştii dacă e prea târziu
Sau prea devreme
Pentru o ploaie care vine
Dacă vrea,
Când vrea
Şi-mi udă ziua
Sau noaptea
Sau numai ora când mă încearcă şi mă risipeşte
Printre torente
De sentimente.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor spre alte lumi

Ascult în noapte cum lună-şi strigă dorul
La margine de boltă printre luceferi-fluturi,
Îşi uită pentr-o clipă, voinţa, rostul, zborul
Şi caută prin iarbă, urma la dulci săruturi.

Ea urmăreşte ciuta şi cerbul când se-adapă
Învăluiţi de-un abur născut dintr-o iubire,
Atuncea tulburată zăreşte-n ochi de apă
Cât este de stingheră, cu soarta-n rătăcire.

Şi pleacă fără vlagă, zburând peste pământ
Să-şi caute perechea prin alte lumi astrale,
Dar către miezul nopţii se-abate straşnic vânt,
Ce-i răscoleşte faţa ascunsă-n nori şi jale.

Încet şi peste mine se-aşează un văl de somn,
Iar timpul meu se-opreşte la margine de vis,
Mai simt pentru o clipă că luna-mi face semn,
Apoi, trudită adorm şi mă transform în ibis.

Mă-nalţ spre cer uimită, căci nu zăresc hotare
Şi trec o punte-albastră ce pare o rădăcină,
Din când în când m-aşez pe un ecou din zare
Sădind grăunţi de pace şi lotuşi de lumină.

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Petale de lumină

Când se vor cerne dinspre ceruri
Petale albe de lumină,
Voi şti că vin să îmi aşeze
Pe umeri, graţia divină

Şi-n suflet un parfum de floare
Plutind pe cerul dintr-o lume
În care-un înger mai aşteaptă
S-apară-n ruga mea un nume.

Iar dacă şoapta-mi va ajunge
Să urce-n căile astrale,
Va coborî şi-mi va cuprinde
Iubirea-n aripile sale.

Va licări-n privirea-i blândă
Scânteia unui foc aprins
În lumea stelelor ce cântă
Şi niciodată nu s-a stins.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O rază printre frunze

Frunzele murmură cântece uitate,
dar florile mai ascultă ecourile
şi pun peste nimicul absolutului
miresmele ascunse printre petale.

Nuferi atinşi de valurile solare
împart culori cu lumini adiascente
şi trimit spre ramuri zâmbetele calde
care mângâie gingăşia florilor.

Coruri anonime mai aduc suspine
peste jalea pe care o au comoară
şi îşi consolează visele neclare
cu florile uitate-n singurătate.

Numai un trifoi ne trezea din dilemă
şi când am încercat să-i aflu secretul,
o albină oprea aripile pe-o floare,
dorind o rază ascunsă printre frunze.

poezie de Constantin Rusu (mai 2010)
Adăugat de Constantin Rusu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescăruşul de foc

Mai zboară cu zorii, scăldat în tăcere
Şi-n gânduri cu valuri purtate spre cer
De visele mării când sufletu-i cere
Furtuna s-avânte departe-n eter.

Pluteşte cu norii împinşi de furtună
Spre zări neştiute din marele joc,
Iar penele-i ard în reflexii de Lună
Şi pare, pe cer, pescăruşul de foc.

Îi ard amintirile mării din visuri,
Din pene-i răzbate un iz ca de fum
Ieşit din scântei apărute-n abisuri,
Când cremenea vieţii vrea sufletul scrum.

Se-aşează pe-o stâncă ieşită din mare
Ce-i pare o treaptă spre ultimul loc
În care mai speră o vreme să zboare,
Să fie, pe cer, pescăruşul de foc.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

CIOCÂRLIILE

Înspre înălţimi de cer,
Printre razele de soare
Urcă lin, se văd cum pier
Două puncte negre-n zare.

Fâlfâiau în vânt stingher
Din aripile-i uşoare
Înspre înălţimi de cer,
Printre razele de soare.

Pe o rază sclipitoare,
Urcă dragostea-n eter,
Cu dorinţă arzătoare
Împreună vor să zboare
Înspre înălţimi de cer.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu

Eu... din miile de fluturi
Care zboară-n asfinţit,
Când vrei soarele să scuturi,
Doar pe tine... te-am iubit.

Eu... din păsările toate,
Care cântă prin livezi,
Te-am ales pe tine, poate,
În văzduh... să nu te pierzi.

Eu... dintr-un alai de stele
Călătoare, trist, pe cer,
Te-am luat în palme grele,
Dezgolită... de mister.

Eu... din curcubeu şi rouă
Risipite-n dimineţi,
Împart dragostea în două
Doar cu tine... de mă ierţi.

Eu... din razele de soare
Într-o lacrimă... te pun
Şi pe-o floare de cicoare
Jur... cu tine să rămân.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Petale târzii

Ai înflorit din nou, la ceas târziu,
când frunzele copacilor sunt duse
în zările tărâmului neviu
al celor ce, de vremuri, sunt răpuse.

Sub razele de toamnă, străluceşti,
te bucuri de căldura trecătoare
atât cât e. Îţi place s-o primeşti
cu zâmbetul petalelor spre Soare.

Deschid fereastra larg şi te privesc
rugându-mă de vânturi îngheţate
să ocolească florile ce cresc
atunci când altele-s apuse, toate.

Ţi-aş da căldura verii de-aş putea,
o clipă cât o viaţă-a unei flori;
nu cer mai mult, doar timp cât aş visa
că-i primăvara vechilor fiori.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul meu din lacrimi

Îmi doresc, prin gânduri, răbufnirea ploii,
Să mai spăl tristeţea-n picurii din ea
Şi mă rog să fie stropii grei eroii
Care-o-ndepărtează din privirea mea.

Mă cuprinde toamna-n braţe de rugină
Şi îmi umple ochii-al frunzelor mormânt,
Sufletu-mi umbreşte norul ce se-anină
De un cer prea negru şi lipsit de vânt.

Îmi ridic privirea într-o rugă mută:
"Hai, deschide calea noilor dorinţi
Şi, o zi ca asta, tristă, abătută,
Schimb-o cu crăiasa zilelor cuminţi!"

Cerul se încruntă, însă, brusc, zâmbeşte
Şi desface norul într-o ploaie gri
Care se răsfiră, suflul ei pluteşte
Printre stropi, nu lacrimi, veseli, mii şi mii.

Soarele, în joacă, îi străbate-o clipă
Şi, spre bucuria sufletului meu,
Văd, pe cer culoare, văd cum se-nfiripă
Visul meu din lacrimi: Podul Curcubeu.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Monolog în anotimpuri

Gândurile ce mă inundă
pot fi stele de zăpadă,
fulgi ce cad continuu
peste drumuri îngheţate,
pot fi vânturi obosite
răscolind copacii goi.
Sau vârtejuri înăsprite,
ce gonesc sub nori de plumb,
cai focoşi, înhămaţi la sănii albe
printre brazii falnici.

Gândurile pot fi contopite
într-un dor de ploaie,
ca un cântec de izvoare,
murmurate de copii
ce se aud dinspre munte
către văile în ceaţă.
Zgomote nepercepute
plesnesc în muguri verzi,
clinchete de clopoţei
peste albii ghiocei,
iarba care încolţeşte
printre turme de mioare.

Gânduri către soare
ce atârnă sub azur,
adiere blândă,
ce aleargă peste lanuri,
gânduri ce se coc sub tâmplă
în idei de foc,
se desprind din mine peste tot.
Văd în mine morarul ce aşteaptă
carele pline de rod.
Gândul e dorinţă
de viaţă şi soare,
copilul minune din mine,
e murmur şi tril fără cuvinte
ce se înalţă măreţ
încununat de natură.

Gândul şoptit de pădurea
desenată în amurg,
cuvântul, comoara tăcerii,
se scurge
ca vinul în pocale de aur.
Sunt singur, copac rătăcit
Aştept veşmântul,
Veşmânt ruginiu.
Privesc în mine
abătut şi slăbit
şi-mi adun puterea
scuturându-mi spinarea
de atâta muncă.

Gânduri vii,
gânduri multe,
pogorâte din înalte altare,
sub aripi de îngeri,
aripi albe,
sub care
mă voi odihni!

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Feerie

Sub bolţile de trandafiri,
Am îngropat tristeţi trecute,
În ochi mi-am înflorit uimiri
Şi în priviri iubiri tăcute.
Sub tot seninul prins în ramuri,
Magia verdelui urzeşte,
Făcându-i inimii balsamuri
În clipa care frunzăreşte.

Sub cer senin miroase-a cânt,
Pământu-şi cântă simfonia,
Beau aerul curat din vânt
Şi-n palme curge armonia.
Când viaţa trece şi răneşte,
Din verde crud eu scot zvâcnirea,
Iar când privirea-mi ofileşte,
Prin trandafiri găsesc iubirea.

Sub bolta verde de smarald,
Mă regăsesc printre petale
Şi-, n suflet, fiecare fald
Croieşte drum printre vocale.
În liniştea din raza blândă,
Ascult tăceri, văd mări de visuri
Şi-n viaţa aspră şi flămândă
Pun versuri calde-n paradisuri.

poezie de Mirela Grigore din Pelerin pe cărările iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimicul norilor sus-puşi

Pe cer e greu: tronează norii
şi-s regi deplini în asfinţit,
plutind pe visuri iluzorii
de-o zi, de-o viaţă, de-un sfârşit.

Avizi de raze-ntârziate,
n-au niciun tron - doar umbre au
şi voci dogite, înfundate,
în guri ce iau, în guri ce dau.

Ei vor apusul să le fie
apologie în cuvânt
şi nicidecum o poezie
lor, celor temători de vânt.

Şi toacă razele de Soare,
şi toacă razele de-apus,
cu gura lor, în gura mare
ce urlă cu... nimic de spus.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi crede

Spune-mi, rege-al zilei plină de lumină,
Sunt, în iarnă, fluturi care ţi se-nchină
Şi-ntr-un imn de aripi ca de sărbătoare,
Îţi trimit mesaje pline de culoare?

Spune-mi tu, zeiţa nopţilor prea lungi,
În asprimea iernii, poţi să mai ajungi,
Pentru cei ce-s robii multelor dorinţi,
Să mai fii crăiasa nopţilor fierbinţi?

Spune-mi, cer albastru dintr-o zi senină,
Cine, printre geruri, ar putea să vină
Şi să-mbrace corbul ce-mi străbate norii
În penajul tainic al privighetorii?

Sunteţi voi în stare, Soare, Lună, cer,
Să-mi schimbaţi, din suflet, zilele de ger
Cu căldura care mă-ncânta cândva?
Spuneţi şi voi crede spusa voastră! Da?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintr-o dată

(teiului lui Eminescu)

Oare
Este soare
Peste floare
De cicoare?
Oare doare
Când mai moare?

Şi din boare
De răcoare,
Şi rumoare,
Şi splendoare,
Şi candoare,

Iese-un flutur
Şi mi-l scutur
Peste-un ţurţur
Din pridvorul casei mele,
Părăsit de rândunele.

Oare-n aur
De balaur
Şade-un faur
Cât un graur,
Pe tezaur?

Oare vine,
Cu mâini pline,
Pentru mâine
Şi poimâine,
O mireasmă,
O fantasmă,
O idee,
O femeie,
O atee –
Alizee,

Pentru iarnă,
Să mă cearnă
Printr-o sită
Găurită,

Ce îmi scurge
Ochi ce plânge?

Şi din sânge,
Se restrânge,
Se răsfrânge,
Apoi unge
Şi înfrânge

Toţi copiii,
Morţii, viii,
Poate fiii
Coliliii,

Care-mi cer
Bani de fier,
Pentru fluier –
Cânt de şuier,
Din păcate
Fermecate,
Terminate,
Îngropate,
Stând pe spate,
Aşteptând
Un mormânt
De pământ?

Poate cânt,
Poate-i vânt,

Poate-n mine toate sunt!

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E tarziu si se numara anii...

Si norii se cern azi de vise,
E toamna, se numara castanii,
Felinare sant inca aprinse
E tarziu si se numara anii.

Si frunzele cer alinare,
E vantul ce le poarta departe,
E toamna ce le mistuie si care
De verde si trunchi le desparte.

Foi cad si e cerul in flacari,
Si o boare te cutremura-n suflet,
De departe se intorc azi corabii
Si incet se aude un zumzet.

Ne strange azi vantul de-afara,
E toamna si se numara bobocii,
Sant pasii un ropot pe seara,
Si vantul ne-mpresoara, patrunde in suflet,
se tine de sotii.

Si frunze formeaza buchet de mireasa,
Castanii si plopii, si tei si stejar,
Si-n spate se-ntinde o ceata prea deasa,
E vantul ce-anunta: E toamna iar!

O ploaie ce cade marunta din ceruri
Ne spala picurii ce curg pe obraji,
Pe cer nu mai sant pasari in stoluri,
Stejari si castani sant ai toamnei paji.

Soare, octombrie, plimbari tarzii
Pe plaje pierdute de spumoase valuri
Sarutari aprinse-n parcuri ruginii,
Declaratii romantice semnate pe maluri.

Nori desi, picuri mici peste gene plapande,
Noiembrie rece-n petale rozalii,
Si ochii inchisi si maini tremurande
Si candele-arzande prin parcuri pustii.

Soapte razbat, prin vant razbat soapte,
Si noaptea scruteaza, se-afunda in cer,
Si-i miez de noapte si-s corzi acordate,
Si mireasma iubirii strabat toamna cu zel.

E toamna-devreme sau vara-tarzie,
In par am struguri copti si mere diademe,
E boare in aer si puf de papadie,
Mi-e asternutul petale moi de crizanteme.

E perna o barca cu vise
Printre ploi iar numeri castanii,
E tarziu, felinare sant stinse,
Printre gene iar se numara anii.

Si nori ce se cern
Peste `naltii castani,
Frunze se-astern
Covor peste ani!

poezie de Adriana Buzoianu
Adăugat de Monalisa Secu
Comentează! | Votează! | Copiază!

pe scara spre cer -
printre petale de flori
tril de ciocârlie

haiku de Ion Cuzuioc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sferic timpu-n nopţi şi zile...

(glossă)

Secunda-şi cerne trecerea sub gene,
La miezul-nopţii îngerii coboară
Să bea nectar albastru de genţiene
Şi să asculte scâncet de vioară.

Se-adună stelele în jurul lunii pline,
Luceafărul ocupă loc de-onoare
Şi în tăcerea clipei clandestine
Se roagă sfinţii pentru fiecare.

Netulburaţi de ţipete stridente
Lăstarii se înalţă în poiene,
Se odihnesc eroii-n pergamente,
Secunda-şi cerne trecerea sub gene.

În liniştea nocturnă poezia
Din ochiul muzei înspre mine zboară.
Când îmi cuprinde gândul extazia,
La miezul nopţii îngerii coboară.

Şi mă răsfăţ printre cuvinte sfinte,
Valsez cu epitete prin catrene,
Metafore coboară-n pas cuminte
Să bea nectar albastru de genţiene.

E clipa desfătărilor celeste,
Când Dumnezeu în rugă se strecoară
Să-şi impregneze ruga-n palimpseste
Şi să asculte scâncet de vioară.

Îşi oblojeşte universul tihna
De zbuciumul mustrărilor divine
Şi ca să i se ierte lumii vina
Se-adună stelele în jurul lunii pline.

Uşor lumina-şi face loc timidă
Şi zorii-ncep spre răsărit să zboare
Şi printre zvonuri în a lui hlamidă
Luceafărul ocupă loc de-onoare.

Mai gust din taina nopţii-o picătură,
Să mai rămână liniştea în mine
Şi în poemul ce îl am pe gură
Şi în tăcerea clipei clandestine.

Clepsidra se goleşte de-ntuneric,
Prin umbre se strecoară înc-un soare
Şi-n mersu-acesta ne-ntrerupt şi sferic
Se roagă sfinţii pentru fiecare...

Se roagă sfinţii pentru fiecare
Şi în tăcerea clipei clandestine
Luceafărul ocupă loc de-onoare,
Se-adună stelele în jurul lunii pline.

Şi să asculte scâncet de vioară,
Să bea nectar albastru de genţiene,
La miezul-nopţii îngerii coboară,
Secunda-şi cerne trecerea sub gene...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din toate, eu iubesc o mare

Doamne, ce spectacol străbate verdele din marea mea!

Din toate, eu, iubesc o mare
Şi valul ce – i dansează în lut
Cu plete împletite în soare
Peste puncte cardinale cu puteri de absolut.
Ea aduce mai aproape un cer atins de o vioară
Ca o simplă adiere când respiră frunzele.
Din privirea ei coboară anotimpuri de fecioară
Când zâmbeşte ca o ploaie ridicându – şi pleoapele.
Mă hrăneşte cu mareea ce îmi poartă visele
Străbătute de aroma picăturilor de rouă
Şi apoi aduce verde sub petalele de stele
Până ce – şi îmbracă trupul în culori de lună nouă.
Se ridică fără margini şi îmi scaldă tâmplele
Ca un orizont albastru ce mă îmbie nevăzut
Să înot în glasu – i dulce aruncând cu orele
Modelat de universul ce are rang de început.
Din toate, eu, iubesc o mare
Şi valul ce – i dansează în lut
Cu plete impletite în soare
Peste puncte cardinale cu puteri de absolut.

poezie de David Ionel Romulus
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!