Schimburi

Îmi pare că în mijlocul a ceea ce îţi spuneam stă furibundă inima mea
dumnezeu nu are nicio treabă cu asta, te trezeşti într-una din zile altfel
îţi laşi la o parte întrebările şi toate dubiile însoţitoare
te îmbraci în femeie laşi de o parte stânjeneala
devii altceva
una
pe buze aroma de merişoare al unui ruj foarte roşu
ieşi aproape nouă din casă ţi-ai pus desigur cerceii tăi cei mai frumoşi
fusta te îmbracă de parcă nu ţi-ar mai fi mamă
ci tată
pantofii cu toc ţi i-ai înmuiat în aur
şi-n
ploaie
ceasornicarul îţi dă cheia inimii bărbăteşti şi începi să întorci altfel ceasul şi timpul
dar nu, bărbatul tău nu e nicăieri
îl cauţi zadarnic pe strada prelungă ca moartea
pe taximetre s-au oprit dumnezeii să-întrebe ce e cu suflul cel nou
pentru că nicio pasăre nu se schimbă la suflet prea repede
iar tu eşti pesemne o pasăre ai devenit una
din porumbă te-ai făcut porumbel şi apoi iarăşi porumbă
ce-s cu zbaterile acelea, femeie,
te întorci din drum
în depărtare vezi cum cineva încetează să mai bată cu pumnul în uşă
e bărbatul tău probabil ţi-a deschis inima cu o cheie nu ştiuse c-o are
nu ştia la ce foloseşte,
îmi pare că pe ecranul publicity sunt îndrăgostiţii aceia piepturile lor de pasăre albă
s-au întânit
şi
au ars
pe dinăuntru
implozie
surdă
aşa cum ard stelele când le aprinzi dacă eşti dumnezeu şi ele fac prostii
şi pe cerul de noapte se arată culoarea
o vezi de la sute de mii de ani lumină
dragostea e de fapt trucul lumii
un schimb
nu
e troc
aşa cum dumnezeu are nevoie de trupul clădirilor şi de clopote,
îmi pare că acum s-a făcut linişte...
aşa cum ceasornicarul are nevoie de setea voastră de timp, pentru ceasuri,
dar îndrăgosteşte-te, odată,
femeie!
sau

redevino copil.

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adam şi Eva

Poate că aşa a început totul
îţi înmoi degetele în culoarea roşu
aşa s-a făcut
iar pasărea învaţă să zboare chiar şi cu sânge şiroindu-i din trup
pe
cărărui vechi de brumă
chiar şi pe picioarele tale care merg în neştire ca să caute
mănăstiri curate
şi
bătăia veche de toacă
acum când a rămas doar o tăcere adâncă şi galbenă de s-au prăbuşit toate
cu pumnalul pe o bordură ca şi cum s-ar fi rănit toate ale lumii acesteia
poate doar pasărea să mai ştie
pe unde a trecut prin ce leagăne şi-a lăsat duhul
ori pe unde s-a despărţit pe lângă ce fântâni de lume
să mai treacă
hrăneşte naibii pasărea aceasta altfel
se vor opri ceasurile
după inima ei
acum
liniştită
mai sunt doar câteva cărărui de smochini şi de brumă amestecate în timpurile-acestea
probabil ar trebui să îţi scriu despre bărbat şi femeie
cum s-au întâlnit când era răcoare şi bine în poala pădurii
de unde atâta Adam de unde ar fi Eva pe care o strânge la piept după stânci
ţinându-i sânul cu mâinile crămpoţindu-l cu mâinile mâinile mâinile coapsa jupa dezvelitura ei netedă
dumnezeu a uitat culoarea în pasăre şi nu îi mai dă drumul vreodată
stă cu ghiarele-n ei
pentru că şi el este pasăre şi are un ochi în spatele capului şi cu ochiul acela nu lasă
e
doar
calea
îngerilor
care aşteaptă în spatele furiei care priveşte de departe perechea
va mai curge mult sânge până se va despărţi bărbat de femeie, din pasăre
ca să alerge din nou
întâmpla-se-va din nou atunci atingerea bărbatului
ţinându-i din nou poala rochiei ridicând-o deasupra capului să se dezgolească odată sfârşitului
bărbatul
femeia
ţinându-şi sufletul în mâini fiecăruia
p
â
n
ă
la Eden.

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Însă în spate şi în dragoste nu te mai întorci niciodată

[imn cu păsări]

Joaca cu inima este
un pumn de grăunţe de porumb cu care îţi hrăneşti păsările sunt foarte flămânde
pe acolo au nevoie de oameni
aşa cum oamenii
nu au nevoie decât de mătase
poate eşti o prinţesă şi hainele de mătase te-au plictisit foarte tare
poate deasupra sunt o lună şi cu soarele în nuntă este noapte este şi ziuă
şi pentru ei pictezi câteodată
bambusul retezat
este rost
pentru cea mai frumoasă hârtie
duhuri haìne nu te sperie
le alungi cu un pic de mătase
şi aşa trec zilele, cu zăpadă în ele,
şi cu Samirahami marea perfectă,
prinţesă a apelor străvezii, care să te iubească, şi a peştilor de zăpadă, cu prinţesele nopţilor şi ale apelor,
frumuseţea îţi pare redundantă şi albă soarele prea alb redundant şi perfect,
cum spunea Platon
şi doreşti un alt timp şi o altă eră
este o animaţie a pendulei
care bate
perfect
şi un suflet al timpului
undeva scrâşneşte moara şi porumbul e bun
te plictisesc toate
unde nu se întâmplă nimic şi nu este durere
cine ştie cine îţi este vecinul şi ţara şi viaţa, pe unde foşneşti cu mătase în suflet,
şi de ce...
apoi amesteci culorile
cel mai frumos îţi pare portocaliul şi desigur bărbatul cu pielea înnegrită de soare
care poartă în spate sacul cu grâne
îl iubeşti pentru că nu ştie să mintă cum nici tu nu o să înveţi niciodată
dar
de undeva te cheamă ierburile, se porneşte duhul şi dumnezeu să te cheme
cum sufletele sunt chemate
şi vin.
îndemni păsările către est, mereu către est şi departe de tine,
şi să laşi treburile cu moara, cu morarul în pace,
să cazi
să îţi întâlneşti sufletul
şi să cazi
să tot cazi...
pentru că trebuie, şi cuiva îţi dai sufletul,
începe să plângă din pântec să ieşi afară să te audă cerul şi pământul cel nou
nu bănuiai niciodată
ai o mamă un tată nou şi un cireş are nevoie de tine
apoi fabrica
îţi pui şorţul faci ce trebuie eşti plină de cenuşă desigur cuptoarele trebuiesc îngrijite
dar şi sufletul
te-ai îndrăgostit deja
şi îţi aduci aminte de moară de porumbeii pe care în altă viaţă i-ai hrănit cu porumb şi zăpadă
(dacă zăpada este mai frumoasă ca apa
şi dacă zăpada seamănă cu mătasea)
şi
stai
sub un soare de trestie moale
că de ce ai plecat
că de ce ai plecat
şi pe unde...
cireşul te alege pe aici cu frunzele însă nu îţi mai aduci aminte de casă
cântările de madrigal sunt totul
şi cu
vinul din strugurii graurilor şi al celor pe care ei îi sperie
graurii sunt alungaţi poate de pasărea de pâine
de ce taci
de ce nu mai spui de unde se mai culeg astăzi rubinele
fluturii
trec prin biserici se deschid ferestruicile pictate vitraliile sunt pe aici frumoase şi ireale
sunt mansarda poeţilor nebuni mult greşesc cu inima
Îl caută îşi nu Îl găsesc niciodată sau poate sufletele lor sunt grele de păsări
ne ating
vindecările mătasea şi dragostea
este doar o iluzie şi doar un dar de poveste
oare de ce au îngerii aripi
oare o să îi vedem aşa înaripaţi vreodată, după ce trecem, departe
oare cine mai calcă rubinul
cineva te prinde cu o cană de apă în mână,
e bună, izvorul este bun şi apa este proaspătă
ia din ea!
... dar în spate şi în dragoste nu te mai întorci niciodată.

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasărea cameleon

mâinile tale miroseau a sfârşit,
un pustiu ce apasă resemnările zilei, care până ieri mângâiau tăcut

*

în casă
îngerul de lumină şi-a pus lacătul deoparte să închidă alte lumi
alţi ochi ferecaţi în stele

*

o să-ţi adun cuvintele - şi cele nespuse
semănate-n râuri tulburi

*

viaţa ta s-a scos la mal -
iar tu ai păşit desculţ la capătul lumii fără să mai priveşti înapoi
cu inima subţire,
patul muşcând din singurătate,
fără să mai deschizi geamul-
să vezi cum afară s-au strâns deja toate păsările cameleon-
noi nu le putem vedea dar ştim că sunt acolo
pe fundalul de sticlă smuls din capătul celuilalt cer

*

cât dorm pe jumătate de pernă
dragostea mea încetează să mai încapă-n mine

*

uneori moartea vine ca o pasăre cameleon
nu o vezi, dar o simţi când se apropie şi ai aşa un gust de o despărţire sinceră
îţi simţi viaţa apăsând, mai aprinsă către sfârşit-
fitilul lunecând în visul de pe urmă
şi brusc nu mai poţi trece drept unul care măsoară limite,
brusc timpul te atinge pe dinlăuntru - ca o fiară ce dă să rănească cu blândeţe -
dar rănile nu mai dor
căci nu mai au nici carne
nici pereţi care să se dărâme

*

şi te întinzi între lacrimi şi începuturi
ca un martor tăcut cu
toate gândurile decapitate de sufletul lor
le laşi întru totul
ochii îţi cad mantie
peste lumină
ca ultima amintire caldă
dar tu nu mai ai nicio grijă
plânsul tău s-a făcut o ninsoare amestecată cu foc
cum aşa vară n-ai mai pomenit

*

o bucată de hârtie peste care alţii vor picura ceara din lumânări
că ai mai trăit o dată şi dacă cumva va fi să te întorci
Dumnezeu te va pune la aceeaşi masă cu poeţii
când te-ai privit dincoace de fereastră
ai privit acolo dar tu
în tot acest timp, nu te-ai văzut
fiindcă erai singur şi nedesăvârşit

abia acum
toate temerile
ne-au devenit cărţi inutile

poezie de Antonia-Luiza Zavalic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am nevoie să stau cu cealaltă parte din mine

am nevoie să stau cu cealaltă parte din mine
înlăuntrul meu, în inima mea
ştiam asta, era ca o aspiraţie
mi-am imaginat dragostea
putea fi cum vrea ea
altfel ar fi fost greu s-o găsesc
viaţa a făcut acest lucru pentru mine
am aflat-o în sufletul meu
viaţa a decis pentru mine
m-am gândit şi la faptul că dragostea
nu voia să se întâlnească cu mine
că se temea de sufletul meu
de minunea din sufletul meu
avea ochi frumoşi dragostea
şi-mi zâmbea
şi în sufletul meu era furtună
şi Dumnezeu era pregătit să rămână lângă mine
acum sufletul meu nu mai e împărţit în două
cântă melodii vesele inimii cerului.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când simţi că nimic din ceea ce vezi în lume nu este adevărat, vei începe să cauţi în interiorul tău. Aceasta căutare te va rupe din lume şi te va conduce la adevărul ce a stat mereu ascuns în inima ta. Ai venit aici cu tot ce ai nevoie pentru existenţă, ba mai mult de atât vei descoperi că poţi cu adevărat să te bucuri de această existenţă. Şi care e scopul de fapt? Să mergi dincolo de cuvinte ca mama, tata, copil, om, suflet, spirit, Isus, Dumnezeu, Conştiinţă. Mergi dincolo de toate astea şi locul pe care îl vei descoperi îţi va arăta cu adevărat cine eşti. Din acest loc te vei putea bucura cu adevărat de ceea ce înseamnă de fapt O Mamă, Un Tată, Un Copil, Un Om, Un Suflet, Un Spirit, Un Isus, Un Dumnezeu, O Conştiinţă. Toate astea adunate dau UNUL. Cine eşti tu cuprinde tot ceea ce există şi nu există. Toată istoria şi toate posibilităţile se nasc din inima ta. Este fabulos când priveşti în urmă şi vezi că ai pornit de la un aparent om de rând. Vei înţelege nu doar că a meritat încercarea, ci pur şi simplu nu aveai cum să ratezi acest scop, pentru că scopul ai fost mereu Tu.

citat din Marius Chirilă
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E ziua lor, a femeilor

Când Dumnezeu te-a creat
Cu piele fină ochi frumoşi
Un nume femeie el ţi-a dat
Eva în raiul cu meri faimoşi

Esti perechea la bărbat
Iubesti cu sufletul şi îl alinţi
Eşti mamă la fată şi băiat
Femeie ai avut şi tu părinţi

Tu esti portiţa născătoare
Femeie ne-ai făcut pe noi
Iubeşti bărbatul ca pe soare
Cu sufletul ne-ajuţi la nevoi

Femeia nu vrea comori
Când sufletul ţi-a dăruit
Nu te gândi că te cobori
Rămâi în veşnicie iubit

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O femeie: Shlomo? Credeam că renunţi la tot ce ai şi că te muţi în Nepal. Shlomo, nu îţi aminteşti de mine?
John: O, Dumnezeule, nu ştii. Îmi pare nespus de rău. Shlomo a suferit un accident în timpul unei scufundări. Da, s-a ridicat la suprafaţa prea repede şi scurgerea de oxigen... bietul om, nu îşi mai aminteşte de nimeni, nici măcar de mine, propriul frate. Sunt doar un tip de treabă care îl ajută pentru el.
O femeie: Bietul de tine!
John: De fapt, nici nu poate auzi. Tot de la accident. Şi vă aflaţi aici pentru nunta lui Cleary?
O femeie: O, da, da, dar trebuie să plec. Am avion spre Madrid, dar...
John: Trebuie să plecaţi?
O femeie: Da.
John: Am înţeles, în regulă.
O femeie: Aş putea să mai stau câteva minute. (Jeremy începe să facă semne cu mâna.)
John: De fapt, nu este nevoie. Shlomo îmi cere să îl duc la baie acum şi apoi să îi dau nişte prăjituri. Prin urmare, este în regulă... (Jeremy face semne disperat.) Bine, bine! Te duc întâi să îţi iei prăjituri şi apoi la baie.
O femeie: Ştii ce? Uite numărul meu de telefon. Dacă pot să te ajut cu ceva...
John: Să aveţi un zbor plăcut! Nu vă faceţi griji pentru noi. Vom fi bine. Trebuie să o scoatem la capăt. (Pleacă.)
Jeremy: Medic. Arată bine. O să încerc.
John: Cum ai de gând să o suni? Crede că eşti surd.
Jeremy: Cu toţii vrem să luam parte la înfăptuirea miracolelor. Ea este o parte din el. Oameni care ajută oameni. E un lucru care îţi dă putere.
John: Dumnezeule, eşti nebun. Dar pot spune că eşti şi genial.

replici din filmul artistic Spărgătorii de nunţi
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

Intersecţii de vorbe

Nu sunt atât de romantică, moşule, tâmplă albă, vecinule,
care nu ştii cum duc zi de zi scrisorile dimineaţa la poştă,
cât plângeam pentru ele,
de fapt,
nu am mai modelat de mult timp pe oale din lut,
roata putredă e încă acolo,
ştiţi,
am învăţat pe de rost cum se ajunge cu mâinile,
cum se răscoleşte brazda, cu degetele, şi lut era destul
făcut din pământ şi din apă şi încă din tot felul de rămăşiţe vegetale adunate în timp,
roata mă chemase pe nume,
ştia cine sunt,
că împrumutasem numele Elisabetei,
nişte păsări frumoase mi-au spus
şi iubitul meu aşa să fi zis:
Lisabeth,
poate pe-o roată s-a făcut mai ales dreptatea Domnului,
bărbatul şi femeia, crescând de copilaşi din mâinile Lui de foarte departe
zbenguindu-se
doi
şiragurilor de ani
crescând aşa
până la adolescenţă,

De asta să îi spun eu femeii mele iubite,
probabil Dumnezeu nu ne lasă niciodată din mână,
şi toţi ne întoarcem la El
mai e un fapt,
aşa cum astăzi am uitat să îmi scot roata şi luturile
se făcuse târziu,
aşa
mi-am şi spus,
privind pe femeia aceea tare iubită,
ea nu mai crede în Dumnezeu ci Îl caută departe, în Mantre, ori pe frunte de munte ea se clatină,
poate Dumnezeu nu există, îşi zice,
peste ea se deschide răul ca o uşă care nu se mai închide,
ori ce pasăre verde se loveşte pe pomi,
ce să îi zic,
eu, bărbatul care întotdeauna i-am ghicit paşii/ picioarele/
ce să îi mai spun,
că totul e o mare iluzie, că e un mare lut, ce să-i spun?

Un câmp foarte moale
şi
peste el
albăstrele
sunt mici şi dulci le-ai pune pe limbă
să vezi cine le-a făcut, din dragoste/ din apă dulce/ şi sare
punându-le cu gingăşie acolo unde trebuie
ca să crească,
să vezi
unde e izvorul care le-a hrănit, şi din care mi-am umplut cofele acelea, demult,
apa era foarte rece şi era sigur iarnă,
ochii mei nu mai văd decât albăstrelele,
leagăn peste ele
albăstrelele se leagănă boarea le mângâie,
atâtea albăstrele, fosta mea dragoste, care te-ai dus, şi te-ai dus,
apa
e acolo, turnată pe ele dinspre tot felul de nori drăguţaşi;

O să mă hrănesc cu mere din coşul acela şi cu puţină pâine
până vii tu
m-a învăţat o bătrână că merele cu pâine sunt hrană bună când eşti supărat
până vii tu
oamenii au secrete, în petale de flori care se ating unele pe altele, pe hârtie
din care se fac multe cărţi
din care se fac pomii
stelele
noaptea
din care se face marea şi spuma de mare
în ele;

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceea ce afirm se susţine singur, nu are nevoie de nici o autoritate psihologică, pentru că are însăşi autoritatea Supremului, ca Suprem. Da, e foarte adevărat că uneori sunt invaziv: - pentru căci cunoaşterea ţi-a invadat fiinţa, şi tu nu vezi asta; - sunt invaziv pentru că religia ţi-a invadat fiinţa, şi tu nu vezi asta; - sunt invaziv pentru că ştiinţa ţi-a invadat fiinţa, şi tu nu vezi asta; - sunt invaziv pentru că politica ţi-a invadat fiinţa, şi tu nu vezi asta; - sunt invaziv pentru că legile ţi-au invadat fiinţa, şi tu nu vezi asta; - sunt invaziv pentru că jobul ţi-a invadat fiinţa, şi tu refuzi să vezi asta; - sunt invaziv pentru căci cultura ţi-a invadat fiinţa, şi tu nu vezi asta, şi când toate aceste frici mascate în gânduri ţi-au invadat fiinţa, tu nu mai ai nici măcar un milimetru loc pentru Libertate/Sine sau Dumnezeu! Mintea te-a cotropit cu toţi demonii ei şi eşti sub teroarea, sub invazia ei, iar EU, LIBERTATEA, te invadez pentru a-i izgoni.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calea spre lumină

Un bărbat, un gând, o şoaptă,
Pare greu... dar nu mai e
E de-ajuns un gest, o faptă,
Să aducă dragoste

Să ne ierţi mereu femeie,
Chiar nu ştim ceea ce eşti,
Te iubim, dar n-avem cheie
Spre iubirile cereşti

Eşti un înger, o durere,
Noi ni te-am făcut aşa,
Eşti tăcerea ce nu cere
Mai nimic... doar dragostea

Eu am înţeles, doar unul?
Sper să fie cât mai mulţi!
Dacă nu, voi fi nebunul
Care vrea să îl asculţi

Am să-ncerc să-ţi spun povestea,
Sper s-audă cineva,
Voi fi mesagerul, vestea,
Ce iubirea-ţi va cânta

Tu femeie, darul sacru,
Să încerci să ne aştepţi,
Chiar de pare totul acru,
Fii tu drumul celor drepţi!

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu nu eşti mintea. Când vezi că tu nu eşti mintea, orice ţi-ar spune mintea, tu nu eşti preocupat de problemele ei. Indiferent dacă are credinţa că eşti Dumnezeu sau că nu eşti Dumnezeu, că are o nevoie sau că nu are o nevoie, este anulat din start. Ce rămâne? Este ceea ce Este. Această Prezenţă este desăvârşită. Simţământul de A FI sau "Eu-Sunt" nu poate să lipsească, el este cel care are grijă de tine, care îţi face inima să bată. EL este aspectul lui Dumnezeu manifestat. Când încerci să-l ajuţi pe "Eu-Sunt" cu mintea, atunci începe să apară întreaga confuzie. Exact asta am spus, că doar "Eu-Sunt" există, restul nu există. În el există totul, în acest "Eu-Sunt" există întreaga iluzie. Pentru că "Eu-Sunt" găzduieşte mintea şi atunci mintea creează întreaga Mahamaya. TU NU EŞTI MINTEA. În faţa Absolutului, chiar şi aceste cuvinte sunt lovite de nulitate.

Atmaji Maharaj în EL este Aici de la începutul veacurilor şi găzduieşte în EL toate veşniciile, Partea 2
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea bărbatului care a visat foarte mult

A fost odată
o singură dată
un bărbat foarte urât

şi deşi era un om bun şi harnic peste măsură
nicio femeie nu se apropia de el
la mai mult de un pas

după un timp
văzând că nu-şi găseşte jumătatea
bărbatul a plecat din sat şi şi-a făcut un bordei
în pădure

cât era ziua de lungă
tăia lemne
culegea fructe şi plante medicinale
se ocupa cu dulgheritul şi cu creşterea animalelor
iar primăvara altoia tot felul de pomi

din când în când
oamenii din sat urcau la el
îi cereau sfaturi pentru oblojirea rănilor
îi comandau o uşă
un pat
iar mai rar
câte-un sicriu

însă bărbatul din pădure
deşi începuse a fi tot mai căutat
era
cu fiecare zi
tot mai nefericit

într-o zi
nemaiputând răbda
a împletit o funie
şi s-a dus la cel mai bătrân stejar
să se spânzure

dar stejarul
care văzuse multe la viaţa lui
dar niciodată un om aşa de urât
şi-a frânt ramura de care atârna acesta
apoi l-a acoperit cu frunze
să nu-l găsească cineva
chiar lângă trunchiul său

însă
sub frunze
bărbatul nostru a adormit pe dată
şi s-a trezit în faţa lui Dumnezeu

i-a zis
Doamne
ştii că eu de copil
eram atent să nu calc pe furnici
şi pe tot felul de târâtoare
nu am furat
nu am minţit
pentru tot ce am agonisit
am muncit toată viaţa
dar cu toate acestea
sunt tare nefericit
că nicio femeie nu mă vrea

iar Domnul i-a spus
te ştiu prea bine
mai rar un om atât de bun sub soare
dar oricât te-aş iubi
nu pot crea o femeie aşa de urâtă
încât să te iubească pe tine

însă
dacă tot veni vorba
tu poţi

uite
din crengile uscate ale stejarului
poţi alcătui un trup de femeie
o umpli cu lut şi-o înveleşti cu frunze
că de restul mă ocup eu

iar după ce s-a trezit
bărbatul din poveste
a zidit timp de trei zile la făptura lui de lut

dar de teamă ca nu cumva să-l respingă
a făcut-o şi mai urâtă decât era el

a treia zi
l-a chemat pe Dumnezeu
şi l-a rugat să-i dea viaţă

iar Domnul
fiindcă aşa i-a promis
a suflat viaţă în femeia omului din pădure

văzând astă minune
bărbatul a mulţumit
apoi a trezit-o uşor
sărutând-o pe frunte

atunci ea a deschis ochii şi l-a întrebat:
cine eşti tu
de eşti aşa de urât
că mă sperii

iar el a plâns şi i-a zis
iartă-mă
sunt sluga ta
Domnul m-a făcut aşa
să te apăr de fiarele pădurii
dar sunt harnic şi înţelept
să te pot sluji cât mai bine

însă ea a închis ochii
iar el a înţeles atunci
că nu trebuie să o slujească
decât pe ascuns

şi pe măsură ce o iubea mai mult
femeia a început a-şi lepăda din urâţenie
şi a deveni tot mai frumoasă

nu după mult timp
un tânăr din sat a venit să ceară leacuri pentru mama sa
şi-atunci nu mică i-a fost uimirea
când a văzut-o pe cea mai frumoasă femeie
pe care vreun om o văzuse vreodată

şi l-a văzut şi ea
şi a înţeles ce înseamnă dragostea
şi mult a mai gemut în noaptea aceea

văzând toate astea
bărbatul care visase prea mult
i-a zis a doua zi
uite
ştiu că a sosit timpul să ne despărţim
te-am slujit cât am putut de bine
şi sper că nu eşti nemulţumită de ceva

du-te după tânărul acela frumos
şi dacă vreodată o să ai nevoie de ceva
să mă cauţi
de te vei putea uita în ochii mei

şi dusă a fost

peste ani
când bărbatul din pădure trebăluia la un stup
a simţit cum femeia aceea a ajuns în spatele lui
dar el
de teamă să nu o sperie
nu s-a întors

însă ea a spus:
am aflat într-un târziu toată povestea
şi-am venit să-mi cer iertare
a sosit timpul să mă uit în ochii tăi

iar bărbatul
care nu mai visase de mult
s-a întors şi nu mică i-a fost mirarea
când a văzut că în faţa lui se afla
cea mai urâtă femeie din lume

dar lui nu i-a păsat
ceas de ceas a slujit-o
ca în acea primă zi
iar ea a devenit din nou frumoasă şi fericită
şi poate că niciodată
nici bărbatul din pădure nu ar fi aflat
de ce femeia lui îl dezmierda cu atâta bucurie
dacă într-o zi nu s-ar fi privit în apa unui izvor
şi nu ar fi văzut
cel mai frumos bărbat
aşa cum nu mai fusese altul
vreodat'

poezie de Valentin Busuioc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbe fără obârşie

Îmi spuneai că sunt candelabrul tău de lumină care te înfăşoară de dimineaţă
Ce îţi foloseşte să fii atât de zălud şi de metaforic?
mai bine să zacem aici unde e linişte, sub cireş şi sub stele
viaţa însăşi este un candelabru de pomi prin venele cărora circulă sângele purpură
e rubedenia îndepărtată din pieptul femeii alergând foarte departe de omul care o urmăreşte când miroase praful de puşcă
e pasărea ei
candelabrele stelelor sunt prea mari pentru ea nu o apără
pentru potârniche şi pentru zeiţele pasăre o să spun acum ghicitoarea
şi pentru potârnichea
care m-a născut
şi
făcut
împreunare de mâini rodul ei se ridică şi se duce în eterul foarte lung unde mereu se întârzie
(în foarte departe şi mult
e devreme)
(şi timpul şi spaţiul sunt lungi)
ce ghicitoare să fie când tu îmi arunci candelabrele peste braţe şi mă cufunzi în lumină
şi asta pentru că nimic nu e cu adevărat trainic şi durabil în lume
viaţa e vântul care o duce departe, la alt vânător, fără gloanţe şi fără vestă-antiglonţ
îmi
beau
liniştită
cafeaua
şi din toate acestea nu putem şti aproape nimic nu vom înţelege
ca într-un banc sec al lui aprilie
pe zebră mai trec încă zeii bătrâni de foarte departe
şi zeiţele care nu ale mele (nu) sunt
furtuni
sau
lumini
pe aici nu există niciun dumnezeu nicio duminică a odihnei
pentru că oasele nu se odihnesc decât unele într-altele când susură ploaia
şi-atât
din care nu se naşte nimic
atât a rămas
pe aici
şi când moartea cade în fund ca un bătrânoi.

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar de acolo de unde se sfârşeşte lumea lui "eu şi al meu" reîncepe Dumnezeu! De ce? De ce ar fi aşa? Pentru că atâta timp cât te izolezi şi eşti preocupat de lumea lui "eu şi al meu" nu poţi vedea că pretutindeni există doar Dumnezeu! Deci atâta timp cât "eu exist" frica de inexistenţă îl va pune non-intenţional pe Dumnezeu pe locul ultim. Asta pentru că această frică mă va situa "pe mine şi ce am eu" pe primul loc. Dar cum poţi avea tu ceva atâta timp cât Dumnezeu care are totul şi este Totul nu ţi l-a dat explicit? Că, aşa cum tu dansezi la nuntă, mintea zice că Dumnezeu ţi-a dat-o şi ai devenit posesor de femeie! Chiar ţi-a dat-o Dumnezeu, sau o altă minte travestită în popă a făcut impietatea ASTA?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, mamă

Tu mamă strigai cască ochii fetiţă nu vezi pe unde mergi
nu vezi că aici oamenii plâng şi cască mormăie şi fug
deschide ochii fetiţă eşti o păpuşă cu picioarele alteia

m-ai creat din dragoste pentru bărbatul ce mi-a fost tată
eram copil urât şi gras cu muci la nas şi bâlbâită
nu ţi-a fost jenă să te lauzi cu mine în lume altor mame

învaţă fetiţă matematică trebuie să ajungi departe
nu vezi că tactu şi cu mine nu avem nimic
vrei să ajungi ca noi bolnavi şi aduşi de spate?

dacă te prind cu unul care nu are cultul muncii fetiţă
te dau afară din casă împreună cu el să ştii
să îl iei de bărbat pe ăla care are palma bătătorită

ce faci cască ochii pe unde mergi şi lasă oboseala
oasele rupte de muncă se refac relativ repede
dar o morală îndoielnică nu se mai repară niciodată

Tu mamă strigai după mine frumoasa mea copilă
uită-te creşti pe zi ce trece şi devi femeie
nu te mai recunosc eu ce să-ţi mai strig acum spune

ce să-ţi mai strige mama când le ştii parcă pe toate
ai mers sigur ţi-ai făcut drumul în viaţă
eşti bună şi a dracului ai învăţat pe rupte şi n-am rost

Tu mamă strigai plângând eu ce rost mai am acum
fetiţa mea adu-mi în dar un sens te rog
Te stingeai pe picioare de teamă că voi pleca în curând

Tu mamă eşti vocea interioară a cărnii mele toată
priveşte-mă femeie şi bucură-te te rog
că astăzi sunt astfel datorită faptului că strigai tu mamă

cască ochii fetiţă nu vezi pe unde mergi nu vezi că
aici oamenii rup şi ucid despart şi cuceresc
deschide ochii fetiţă nu fii păpuşa altora fii păpuşarul tău

şi eu atunci mă aplecam să îţi sărut picioarele mamă
dacă aş avea vreo putere te-aş prinde într-un glob
şi te-aş păstra o eternitate la sânul meu cască ochii
nu vezi că fetiţa ta te iubeşte până la lacrimi?

poezie de Sonia Kalman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea – amanta trecătoare

Te-ai întâlnit cu moartea la fereastră
V-aţi salutat. Ea a plecat la drum...
Nu se grăbea, dar cum eraţi prieteni,
Ştia că nu vei vrea să pleci acum.

Ai invitat-o să serviţi cafeaua
Ori un pahar de vin de Murfatlar...
Ea a răspuns zâmbind: "Mă voi întoarce,
Nu ştiu în care zi din calendar..."

Era frumoasă, veselă... doar coasa
Lucea în suflet ameninţător,
Tu nu te-ai fi temut de ea fireşte.
Să-i stai alături ţi-ar fi fost uşor.

Te-ai dus cu ea, odată, la plimbare...
Ai sărutat-o... Un îndrăgostit!
În suflet i-ai lăsat însângerare...
Ea a oftat prelung şi te-a privit.

Pe cupidoniene umbre-n noapte,
Te-ai dus din nou cu moartea la plimbare.
Voiai s-o strângi în braţe... Mai aproape
Să-i simţi suflarea înfiorătoare.
Dar n-ai plecat cu ea... Tu laşi în urmă
Mereu atâtea clipe pământeşti...
Cetatea veşniciei se surupă
Şi moartea se întreabă unde eşti.

Vezi, tu zâmbeşti! Şti caât îţi e de-aproape
Şi talia-i tu poţi să o-nconjori
Însă o laşi să plece mai departe...
Aşa se-ntâmplă-n viaţă uneori...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

8 Martie

Femeie, eşti o lacrimă pe geana zării,
În sufletul copiilor eşti o scânteie;
Tu ai în inimă luminile visării,
Când tot asculţi o-ncântătoare melopee.

Eşti raza lucitoare ce ne luminează
Şi inima şi sufletul arzând de dor...
Când versurile toate-n mintea ta vibrează,
Spre tine se îndreaptă scumpul tău odor.

Eşti mamă bună şi soţie iubitoare,
Tu te îndrepţi întotdeauna spre credinţă,
Alături de familia ta eşti răbdătoare
Şi inima ţi-e plină de bunăvoinţă.

Femeie, eşti născută din iubire mare
Şi ai tăi dragi părinţi în braţe te-au purtat,
Iar sufletul ţi-e plin de binecuvântare,
Că şi copiii de speranţă n-au uitat.

Eşti floare simţitoare şi înmiresmată,
Te mlădiezi în adierea vântului
Şi te înalţi spre soare ca o nestemată,
Când vezi verdeaţa ierbii şi-a pământului.

Tu te îmbraci, mereu, în haina-nţelepciunii...
Eşti minunată-n colţul tău de verde rai;
Când te apleci spre frumuseţea rugăciunii,
În suflet dragostea pentru copii o ai.

Femeie, în această viaţă eşti Lumină
Iar inima de binecuvântare-i plină...

poezie de Bombonica Curelciuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă vezi Dumnezeu

Puternic şi sfânt
Pe veci legământ
Cu Tine-am făcut
Doar cu Tine
Te chem Dumnezeu
Şi sufletul meu
Cu lacrimi de lut
Strigă-n mine
Spre Tine.
Eşti inima mea
Eşti viaţa din ea
Eşti tot ce-mi doresc
Pentru mine
Şi sufletul meu
Ţi-l dau Dumnezeu
Şi nu mai trăiesc
Fără Tine
Ştii bine.

Cu pleoape de dor
Mă mângâi uşor
Privirea Ţi-o-ndrepţi
Către mine
La margini de rai
Cu dragoste stai
Mă chemi şi m-aştepţi
Lângă Tine
Pe mine.

Asculţi, Dumnezeu
Auzi, Dumnezeu
Mă vezi, Dumnezeu
Mă crezi Dumnezeu
Mă ştii Dumnezeu
Mă chemi, Dumnezeu
Sosesc, Dumnezeu
Eşti Tu şi sunt eu...

poezie de Adriana Cristea (30 martie 2004)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu nu eşti mintea. Când vezi că tu nu eşti mintea, orice ţi-ar spune mintea, tu nu eşti preocupat de problemele ei. Indiferent dacă are credinţa că eşti Dumnezeu sau că nu eşti Dumnezeu, că are o nevoie sau că nu are o nevoie, este anulat din start. Ce rămâne? Este ceea ce Este. Această Prezenţă este desăvârşită.

Atmaji Maharaj în EL este Aici de la începutul veacurilor şi găzduieşte în EL toate veşniciile, Partea 2
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştii ce zic?

aici nu-i vorba de mine, sau despre cum ar trebui să ne mişcăm ca să fim plauzibili
acel zid pe care ţi-ai imprimat urmele palmelor tale, acel zid care ţi-a îngrădit existenţa
acum nu mai există, ştiu că nu crezi, ai rămas cu impresia asta
sufletul tău mutilat, inima ta rănită de moarte
un trup vlăguit nu mai are ce pierde
când priveşti o pasăre în colivie, spune ce vezi
pentru cine să cânte şi de ce, mă rog, ar trebui să o facă
când nu mai ai aer scoţi capul pe geam
nu te mai interesează cum e timpul afară
dacă a nins ori dacă rândunelele încă îşi mai fac cuib
cred că aşa a simţit frate-meu când şi-a tăiat venele
când l-am întrebat de ce a făcut-o, a dat din umeri şi atât. uneori
ţi se pare prea mult, chiar dacă, pentru a fi pe val
trebuie să te trezeşti un pic mai devreme
din ce în ce mai devreme, până când observi că nu mai poţi să observi diferenţa dintre noapte şi zi
e patru dimineaţa şi vezi soarele cu mustăţile lui ţâşnind înspre cer
noaptea, luna ţi se pare o meduză albastră
nu-i simţi veninul
pentru că el deja este în tine de când te-ai născut
cum am spus, aici nu-i vorba de mine. cine sunt eu ca să judec
aici e vorba de altceva, despre iarbă
despre nisipul pe care îl ţin în pumni
şi nu pentru a lăsa vreo cine ştie ce dâră. tu
poate crezi că mi-e frică
nici pe departe
am văzut atâtea, am mâncat destulă pâine uscată
am iubit am plâns şi am râs suficient de mult
încât să nu mă mai doară nimic
dar tu?

eu atâta te întreb, ce argumente ai
vino cu ceva credibil, cerul va fi acelaşi în orice condiţie

poezie de Anghel Geicu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!