Bogățiile mele le port cu mine,
În oglinzi mă privesc cu respect,
Bunul simț cred că-mi stă cel mai bine,
Sinceritatea mi-o asum ca pe-un defect.
catren de Ovidiu Scridon
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Acesta sunt eu
Am strâns niște ani fără prea multe patimi,
Am visat, am sperat și-am iubit,
Deseori fericit, dar am vărsat și lacrimi,
Multă dragoste am risipit.
Am intrat mereu pe ușa din față,
N-am furat și n-am lingușit,
Suferință, durere, le-am făcut mereu față,
Nici când pierzi, jocul nu e sfârșit.
N-am fost cel mai frumos ori cel mai deștept,
Dar sunt loial și-mpresionat de modestie,
Privesc oamenii-n ochi, răbdător și drept
Și mă feresc cât pot de prostie.
Bogățiile mele le port cu mine,
În oglinzi mă privesc cu respect,
Bunul simț cred că-mi stă cel mai bine,
Sinceritatea mi-o asum ca pe-un defect.
Acesta sunt eu, cu bune și rele,
Muzica e-n sufletul meu,
Mai cred în iubire, mai visez la stele,
Și-n tot ce trăiesc sunt eu.
poezie de Ovidiu Scridon
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
UN DEFECT (D-F)
Demagogii consideră că a nu fi demagog este un defect.
Defăimătorii consideră că a nu defăima este un defect.
Oamenii lipsiți de demnitate consideră că a avea demnitate este un defect.
Derbedeii consideră că a nu fi derbedeu este un defect.
Depravații consideră virtutea un defect.
Desfrânații consideră virtutea un defect.
Despoții consideră bunătatea un defect.
Deșănțații consideră virtutea un defect.
Dezmățații consideră virtutea un defect.
Dobitocii consideră bunul-simț un defect.
Duplicitarii consideră sinceritatea un defect.
Oamenii dușmănoși consideră că a-ți iubi aproapele e un defect.
Egoiștii consideră altruismul un defect.
Escrocii consideră cinstea un defect.
Extremiști consideră toleranța un defect.
Oamenii falși consideră sinceritatea un defect.
Fanaticii consideră toleranța un defect.
Fanfaronii consideră modestia un defect.
Fariseii consideră lipsa ipocriziei un defect.
Fățarnicii consideră sinceritatea un defect.
Fricoșii consideră curajul un defect.
Oamenii frivoli consideră seriozitatea un defect.
Oamenii fuduli consideră modestia un defect.
Oamenii furioși consideră calmul un defect.
George Budoi în Calitățile și defectele în aforisme, epigrame, madrigale, poezii, pamflete și satire (8 august 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!
UN DEFECT (O-P)
Obraznicii consideră buna-cuviință un defect.
Oamenii obsceni consideră pudoarea un defect.
Oamenii lipsiți de onoare consideră că a avea onoare este un defect.
Optimiștii consideră pesimismul un defect.
Ordinarii consideră că a nu fi ordinar este un defect.
Oamenii orgolioși consideră modestia un defect.
Paraziții consideră că a trăi din munca ta este un defect.
Parșivii consideră că a nu fi parșiv este un defect.
Parveniții consideră că a nu fi parvenit este un defect.
Perfizii consideră sinceritatea un defect.
Prefăcuții consideră sinceritatea un defect.
Perverșii consideră că a nu fi pervers este un defect.
Pesimiștii consideră optimismul un defect.
Piloșii consideră că a nu te folosi de pile este un defect.
Ponegritorii consideră că a nu ponegri este un defect.
Porcii consideră că a nu fi porc este un defect.
Oamenii porcoși consideră că a fi cuviincios este un defect.
Potlogarii consideră cinstea un defect.
Pramatiile consideră că a nu fi pramatie este un defect.
Oamenii prădalnici consideră cinstea un defect.
Prădătorii consideră cinstea un defect.
Prefăcuții consideră sinceritatea un defect.
Profitorii consideră că a nu fi profitor este un defect.
Prostituatele consideră că a fi femeie cinstită este un defect.
Pungașii consideră cinstea un defect.
Pupincuriștii consideră că a nu fi pupincurist este un defect.
Pușlamalele consideră că a nu fi pușlama este un defect.
Puturoșii consideră hărnicia un defect.
George Budoi în Calitățile și defectele în aforisme, epigrame, madrigale, poezii, pamflete și satire (8 august 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Te port în mine
Te port în suflet, ca pe-un vas de preț,
Ca pe-o comoară-nchisă cu peceți,
Te port în trup, în sânii albi și grei,
Cum poartă rodia sămânța ei.
Te port în minte, ca pe-un imn sfințit,
Un cântec vechi, cu crai din Răsărit.
Și port la gât, neprețuit șirag,
Strânsoarea cald-a brațului tău drag.
Te port în mine tainic, ca pe-un vis,
În cer înalt de noapte te-am închis.
Te port, lumină rumenă de zori,
Cum poartă florile mireasma lor.
Te port pe buze, ca pe-un fagur plin.
O poamă aurită de smochin,
Te port în brațe, horbote subțiri,
Mănunchi legat cu grijă, fir cu fir.
Cum poartă floarea rodul de cais,
Adânc te port în trupul meu și-n vis.
poezie celebră de Zorica Lațcu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
UN DEFECT (N)
Oamenii necinstiți consideră cinstea un defect.
Oamenii necivilizați consideră că a fi civilizat este un defect.
Oamenii necuviincioși consideră că a fi cuviincios este un defect.
Nedemnii consideră demnitatea un defect.
Oamenii nedrepți consideră că a fi drept este un defect.
Oamenii neîndurători consideră că a fi îndurător este un defect.
Nelegiuiții consideră că a nu fi nelegiuit este un defect.
Nemernicii consideră că a nu fi nemernic este un defect.
Oamenii nemiloși consideră mila un defect.
Neobrăzații consideră că a avea obraz este un defect.
Oamenii neomenoși consideră că a fi omenos este un defect.
Nepoliticoșii consideră politețea un defect.
Nerecunoscătorii consideră recunoștința un defect.
Oamenii nerespectuoși consideră că a fi respectuos este un defect.
Nerușinații consideră buna-cuviință un defect.
Oamenii neserioși consideră seriozitatea un defect.
Oamenii nesimțiți consideră bunul-simț un defect.
Oamenii nesinceri consideră sinceritatea un defect.
Oamenii nestatornici consideră statornicia un defect.
Netrebnicii consideră că a nu fi netrebnic este un defect.
Oamenii de nimic consideră că a fi om de caracter este un defect.
George Budoi în Calitățile și defectele în aforisme, epigrame, madrigale, poezii, pamflete și satire (8 august 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Educația ține și de simț, și de bun simț. Mult mai bine-ar fi, se înțelege, bunul simț de-ar ține loc de lege. Tocmai de aceea bunul simț n-o fi având plural.
Marin Voiculescu în Lumea în gândire
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!
UN DEFECT (I-J)
Imoralii consideră moralitatea un defect.
Impertinenții consideră buna-cuviință un defect.
Impostorii consideră că a fi corect este un defect.
Impudicii consideră pudoarea un defect.
Oamenii incorecți consideră corectitudinea un defect.
Oamenii indecenți consideră decența un defect.
Indiscreții consideră discreția un defect.
Infamii consideră că a nu fi infam este un defect.
Infatuații consideră modestia un defect.
Infidelii consideră fidelitatea un defect.
Infractorii consideră respectarea legilor un defect.
Ingrații consideră recunoștința un defect.
Oamenii insensibili consideră sensibilitatea un defect.
Oamenii insolenți consideră politețea un defect.
Interlopii consideră respectarea legilor un defect.
Oamenii intoleranți consideră toleranța un defect.
Intriganții consideră că a nu fi intrigant este un defect.
Cei inumanii consideră că a fi uman este un defect.
Invidioșii consideră că a nu fi invidios este un defect.
Ipocriții consideră sinceritatea un defect.
Oamenii ironici consideră că a nu fi ironic este un defect.
Încrezuții consideră modestia un defect.
Înfumurații consideră modestia un defect.
Îngâmfații consideră modestia un defect.
Înșelătorii consideră cinstea un defect.
Josnicii consideră onestitatea un defect.
Oamenii care jură strâmb consideră că a jura drept este un defect.
Oamenii care își calcă jurământul consideră că a nu-și călca jurământul este un defect.
George Budoi în Calitățile și defectele în aforisme, epigrame, madrigale, poezii, pamflete și satire (8 august 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Puiul meu
Ținându-te în brațe gust necontenit bucuria,
Ochișori, năsuc și tot ce însemni aș admira mereu
Ești lumina, ești zâmbetul, ești melodia,
Ești tot ce contează pentru mine, puiul meu.
Și parcă toate-n jur prind formă și culoare
Și sentimentul pur de fericire e imens,
Sinceritatea gesturilor pline de candoare
Mă fac să simt că totul are sens.
poezie de Ovidiu Scridon
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cred în Steaua
Cred în Steaua
La bine și la greu,
Cât voi trăi
Steaua va fi
Sufletul meu.
Cred în Steaua,
Colț de tricolor,
Cu ea trăiesc,
Cu ea mă mândresc,
Pentru ea pot să mor.
Pentru onoare și adevăr,
Pentru albul fir de păr,
Pentru lumina ce vine din ea,
Cred în Steaua mea.
Pentru albastrul cerului sfânt,
Pentru tot ce am fost și ce sunt,
Pentru speranța ce vine din ea
Cred în Steaua mea.
Știu prea bine că-n adâncul meu
Este bunul Dumnezeu
Și-n viața aceasta, bună sau rea,
Cred în Steaua mea.
Om bogat sau om de rând
Trăim împreună sperând,
Dar toți ca unul zicem așa:
Cred în Steaua mea.
Lumea să știe că sunt luptător
Și că nu renunț ușor,
Fie lupta ușoară sau grea,
Cred în Steaua mea
Port în mine semnul ceresc,
Am curaj și îndrăznesc,
Focul credinței mă ține în șa,
Cred în Steaua mea.
Steaua va fi veșnic în inima mea,
Steaua îmi dă puterea de-a crede în ea!
cântec interpretat de Cristian Buică, muzica de Cristian Buică, versuri de Cristian Buică
Adăugat de Cristian Buica
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Infatuare
Îmi sunt contemporan - și mi-e de-ajuns:
Întregul paradis în mine-ncape.
Nu-mi pot fi întrebare, nici răspuns,
Dar, uneori, simt că-mi sunt prea aproape.
N-am decât vârsta gândurilor mele,
Nu pot îmbătrâni decât c-un vis;
În mâini port un buchet de asfodele
Și-n ochi - un ev de fum și-un zeu ucis.
Pot foarte bine să rămân închis
Și să mă zbat între oglinzi rebele,
Multiplicat în orice gând proscris,
Murind la fel în orișicare piele...
Doar uneori, cum mă răsfrâng în ape,
Dar nu-mi pot fi-ntrebare, nici răspuns,
Pricep - când paradisul stă să-mi scape -
Că-mi sunt contemporan de nepătruns.
poezie clasică de Romulus Vulpescu (1968)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gândirea miraculosului Copernic a diferențiat net adevărul de bunul simț. A putea să ajungi la ideea că nu soarele răsare și apune, ci pământul răsare și apune, înseamnă negarea vederii concrete în numele vederii abstracte, mai apropiată de adevăr. Gândirea abstractă are ca scop aflarea adevărului concret. Bunul simț se află în contradicție cu starea cosmică. Bunul simț nu este interesat de adevăr, ci de așezarea în adevăr. Adevărul nu are bun simț. El se are numai pe sine și este indiferent.
citat celebru din Nichita Stănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
UN DEFECT (L-M)
Lacomii consideră că a nu fi lacom este un defect.
Lașii consideră curajul un defect.
Lăudăroșii consideră modestia un defect.
Leneșii consideră hărnicia un defect.
Libertinii consideră că a nu fi libertin este un defect.
Lichelele consideră demnitatea un defect.
Limbuții consideră tăcerea un defect.
Lingușitorii consideră că a nu linguși este un defect.
Mafioții consideră că a nu fi mafiot este un defect.
Mahalagii consideră că a nu fi mahalagiu este un defect.
Malițioșii consideră bunătatea un defect.
Măgarii consideră că a nu fi măgar este un defect.
Mârlanii consideră că a nu fi mârlan este un defect.
Mârșavii consideră onestitatea un defect.
Megalomanii consideră modestia un defect.
Meschinii consideră mărinimia un defect.
Mincinoșii consideră că a spune adevărul este un defect.
Misoginii consideră că afemeierea este un defect.
Mișeii consideră că a nu fi mișel este un defect.
Mitocanii consideră că a nu fi mitocan este un defect.
Mitomanii consideră că a nu fi mitoman este un defect.
Mituitorii consideră cinstea un defect.
Mizantropii consideră că a iubii oamenii este un defect.
Mizerabilii consideră că a fi onorabil este un defect.
Mojicii consideră că a nu fi mojic este un defect.
Muieraticii consideră că a nu fi muieratic este un defect.
George Budoi în Calitățile și defectele în aforisme, epigrame, madrigale, poezii, pamflete și satire (8 august 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Oare!?
Oare sinceritatea și demnitatea, ucid?
Oare gândurile bune și loialitatea, ucid?
Oare lupta pentru binele omenirii, ucide?
Oare puterea Luminii și a dreptății, ucide?
Oare dorința de a trăi toată lumea bine, ucide?
Oare dorința de libertate, ucide?
Oare credința pentru cei pe care-i iubesti, ucide?
Oare inteligența folosită în scopuri bune, ucide?
Oare puterea de a spune lucrurilor pe nume, ucide?
Oare sinceritatea și bunul simț, ucide?
poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
UN DEFECT (G-H)
Gangsterii consideră cinstea un defect.
Gâlcevitorii consideră că a nu fi gâlcevitor este un defect.
Geloșii consideră că a nu fi gelos este un defect.
Ghiolbanii consideră că a nu fi ghiolban este un defect.
Golanii consideră că a nu fi golan este un defect.
Grandomanii consideră modestia un defect.
Grobienii consideră că a nu fi grobian este un defect.
Oamenii grosolani consideră politețea un defect.
Guralivii consideră tăcerea un defect.
Habotnicii consideră că a nu fi habotnic este un defect.
Hahalerele consideră că a fi om de caracter este un defect.
Hainii consideră mila un defect.
Hapsânii consideră mila un defect.
Haimanalele consideră că a fi om serios este un defect.
Hoții consideră cinstea un defect.
Huliganii consideră civilitatea un defect.
George Budoi în Calitățile și defectele în aforisme, epigrame, madrigale, poezii, pamflete și satire (8 august 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucruri pe care banii nu le pot cumpăra: bunele maniere, integritate, respect, încredere, răbdare, eleganță, iubire, bunul simț.
citat din Leonardo DiCaprio
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
- bun simț
- Bunul simț este însușirea, puterea de a judeca bine și de a distinge ce-i adevărat de ce este fals.
definiție celebră de Descartes în Discurs asupra metodei
Adăugat de Pavel Rebrean
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nesfârșit
Infinitul învingător
îmi zâmbește plin de milă.
Labirintul miracolelor
inundat de cărări
netrecute
se deschide tot mai larg
cu fiecare
curiozitate stinsă,
cunoașterii mele.
poezie de Ovidiu Scridon din Portretul unui gând
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Portretul unui gând
Ochii mei
aplecați în beznă
mai privesc în gând
zâmbetul tău
rătăcit
undeva departe
în spatele timpului pierdut
razele Soarelui
uitate-n noapte
neadormite
încă...
poezie de Ovidiu Scridon din Portretul unui gând
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Proiectul eternului feminin
Mișcă-ți haide bunul simț
dacă vrei s-ajungi acasă
pune-ți la picioare zimți
vezi pantofilor le pasă
Dac-ajungi sau nu acasă
mult mai bine e descuț
iarba verde-i mai frumoasă
dac-ai ști să o asculți
Mult mai bine e desculț
ți-ai pus la picioare zimți
numai doi și încă-s mulți
haide mișcă-ți bunul simț
Dacă vrei s-ajungi departe
desparte viața de moarte
poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (13 aprilie 2009)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
UN DEFECT (R-S)
Oamenii ranchiunoși consideră iertarea un defect.
Rasiștii consideră că a nu fi rasist este un defect.
Oamenii răi consideră bunătatea un defect.
Răufăcătorii consideră că a fi binefăcător este un defect.
Răutăcioșii consideră bunătatea un defect.
Răzbunătorii consideră iertarea un defect.
Sadicii consideră mila un defect.
Oamenii sarcastici consideră că a nu fi sarcastic este un defect.
Satrapii consideră bunătatea un defect.
Scandalagii consideră că a fi om liniștit este un defect.
Scelerații consideră că a nu fi scelerat este un defect.
Secăturile consideră că a nu fi secătură este un defect.
Oamenii semeți consideră modestia un defect.
Oamenii servili consideră că a nu fi servil este un defect.
Oamenii sfidători consideră că a nu fi sfidător este un defect.
Sforarii consideră că a nu fi sforar este un defect.
Oamenii slugarnici consideră demnitatea un defect.
Snobii consideră că a nu fi snob este un defect.
Sperjurii consideră că a jura drept sau a-ți ține jurământul este un defect.
Oamenii strâmbi consideră că a fi drept este un defect.
Oamenii suficienți consideră modestia un defect.
George Budoi în Calitățile și defectele în aforisme, epigrame, madrigale, poezii, pamflete și satire (8 august 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!