Echinocţiu

Nu aş vrea să văd inima ta locuită de un vid,
de aceea îţi întind paharul cu bere neagră
şi îţi cer să reînvii fibrele arţarilor căzuţi la echinocţiu.
Tu ştii exact din ce este fermentată licoarea existenţei şi îmi porţionezi fericirea
aşa cum ai îngădui orbului un rai al luminii
şi celui îndrăgostit sfinţenia singurătăţii.

Citesc despre femeile care aleargă cu lupii
şi o contrazic pe Sophie. Nu există lupi conduşi de femele!
Dragostea nu este un perimetru unde te poţi aşeza, ci un fel de sagrada familia.
Părinţii părinţilor au trait şi trăiesc după arhetipul haitei care se teme de foc,
eu însă am aprins focurile peste deal şi ţi-am strigat să găseşti vocea tic-tacului,
secundele cu potenţial
când stâlpii lumii
sunt corifeii din ultima linie.
Am tras aer lucid şi am răsturnat situaţii, ţi-am fumat iluziile, lume perfectibilă!

Visez să se nască oamenii-infinit, cei care trăiesc între zenit şi zefir...
Nu mi-ai pus întrebări prin perfuzii de teamă că aş fi putut ieşi din luminator,
de aceea sunt astăzi în prima linie, hanibal ante portas, într-o cetate de politruci.

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Turbulenţe

Lumina aceea care vine din viitor
o simţi pe autostradă şi graba de a trece
pe linie continuă
îţi măreşte neşansa de a fi looser.
Pe cine te poţi baza când din all inclusive-ul
existenţial
lipsesc gamerii?

Farurile bat până în vieţile viitoare,
până în miezul anesteziat;
tu dai cateva ture, îţi închizi frustrările in torpedou
şi tatuezi cu îngeri hibrizi existenţa.

Mai poţi să aşezi culoare
în pasta de întuneric pe care o mesteci indolent,
apoi o scuipi din tine însuţi
cum ţi-ai scuipa timpul rămas,
părinţii, haterii.

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Turbulenţe

Lumina aceea care vine din viitor
o simţi pe autostradă şi graba de a trece
pe linie continuă
îţi măreşte neşansa de a fi looser.
Pe cine te poţi baza când din all inclusive-ul
existenţial
lipsesc gamerii?

Farurile bat până în vieţile viitoare,
până în miezul anesteziat;
tu dai cateva ture, îţi închizi frustrările in torpedou
şi tatuezi cu îngeri hibrizi existenţa.

Mai poţi să aşezi culoare în pasta de întuneric
pe care o mesteci indolent,
apoi o scuipi din tine însuţi
cum ţi-ai scuipa timpul rămas, părinţii, haterii?

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Globe-trotter

vreau să plec cu mine în bagajul de mână
gata să mă aşez în avion ca în prima copilărie
tu să vorbesti până asurzesc toţi călătorii
şi să îţi descalţi imaginaţia lângă un hublou

călătoriile sunt asmatice îţi inundă plămânii şi tuşeşti ai alergie la drumuri
nu poţi pleca fără spray-ul care te scoate din şoc
dar acel acasă nu mai este decât un epicentru al cuvintelor
însă tu ai harul să te poţi plia şi aşa minusculă
poţi intra într-o dragoste mare şleampătă o dragoste de călătoare

am auzit că mă aştepţi cu flori criogenate
pe fiecare ax orar
însă îmi este teamă de timpul când
nu voi mai vizita muzee ci pasarele
suma tuturor efectelor halucinogene tineretea
va urca pe o linie liberă
mai sus de Dumnezeu cu o mie de pixeli
în calculatorul universal

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Papaya

soarele care se uită pe geam
este atât de amar
miile lui de raze aprind sahare
şi parcă se agaţă de păianjenii cinefili
uitaţi de vreo penelopă în sălile pline

râzi de stop-cadrul care pare a surprinde
exploziile zilelor nimic din banalitatea de a trece strada nu ţi se pare un ritual şi totuşi
oameni trăiesc doar pentru a te ridica de pe banca în culori şterse a vieţii cu acalmiile lor în derivă

a venit vara aceea albă cu espadrile în picioare
când timpul urlă deşucheat
prin tavernele unde bei cu paiul papaya rece
vara în care avioanele trec silenţios peste suflete-paparude
simt că îţi este teamă să îmi strângi mâna
de parcă stăm între cele două corei şi nu aş fi
încă sarea clipelor-saltimbanc

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Demisol

zilele se recompun precum arta
sunt individualiste
nu există zile ci zilieri
nici oraşe doar orăşeni
nici poezii nu există ci poeţi
care se scriu
simpli scribi ai oraşelor de rangul al treilea
pentru că numai în oraşele mici
poţi zări arhetipul cuvintelor

te îneci în lumina unui timp vertical
şi îţi strigi aducerile-aminte
lumea aceea de 7 ori şapte care
vine năucitor de zânatică
să îţi cuprindă nefericirile pervertite
în happy story

primele ore ale vieţii sunt versatile
iau forma sunetelor şi tonalitatea zborului
sunt zigzaguri peste monada cuvântului om
din imperiul de clipe vine spre tine
ca o traversă existenţa eroică în oraşul de azbest
de unde doar zilierii cuvintelor afişează noul status al vieţii la demisol respiro

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebări şi înnoptare

(Această noapte)

o neliniştire a copacilor simţind furtuna
mă atinge
îmi răsfiră umbra peste inima ta

nu ai întrebat de mult de mine
din priviri măcar
ce mai fac
pe cine mai iubesc zilele astea
dacă îmbătrânesc sau m-am oprit
dacă mai am bicicleta aceea veche
Ucraina,, bătrână şi ortodoxă"
cum îi spuneai

tu întrebi
pietrele
cum se mai simt
drumul
cum o mai duce
caii
pentru ce aleargă
noaptea
unde îşi mai petrece zilele

în seara asta nu mai pleci
ţi-am făcut un ceai Karak
dulce, cu o boabă de cardamom
şi-un pic de şofran
ţi-am pregătit şi o bluză de caşmir iranian
să îţi mângâie somnul
şi sânii pe
care nu vreau să-i visez
măcar în această noapte când înnoptezi
în mine

dimineaţă îmi vei răspunde
la tot ce nu mă întrebi

poezie de Simion Cozmescu din Cântecul măturătoarei de fluturi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decembrie

Se apropie iar ziua mea şi iar n-o să-mi spui La mulţi ani
Nici anul trecut nu mi-ai spus, deşi, ştii foarte bine:
Cu cât nu-mi vorbeşti cu atât te pironeşti şi mai mult în mine
E un fel de metaforă a ta, un fel de viclenie a speciei
Gândurile tale sunt cuie care se bat singure mai ales pe
Încheiturile mâinilor, acolo unde-ţi înrădăcinezi poveştile
În timp ce dorm, aşa de dragul distracţiei la miezul nopţii
Când tu crezi că nu ştiu ce vrăjitorii faci sub pielea mea
Îţi lipeşti urechea de inima mea şi începe să ningă
Îţi place să auzi viscolul cum îţi îmbată mintea
Şi-atunci lupii din păduri, dar şi cei din mine se mai domolesc
Doar mai scânteiază leneşi a sfârşit de iubire
Te văd scotocind prin lada bunicii doar, doar
Mai găseşti un crâmpei din mine pus bine de oamenii
Care chiar m-au iubit, păcat că toţi aceştia sunt morţi
Şi-aş vrea să-i întorc aşa cum se întorc zăpezile pe uliţele triste
Măcar o dată pe an, măcar o dată pe an să fie ziua mea
Cred că şi ninsorii îi e dor de drumul pe care s-a topit cândva

poezie de Carmen Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu există oameni care trăiesc fără Dumnezeu. Ar fi imposibil. Există, însă, oameni care trăiesc în Dumnezeu. Aceştia din urmă sunt puţini. La fel este şi cu dragostea. Doar unii reuşesc să fiinţeze în ea. Restul sunt martori.

citat din Dan Bujor Dragomir
Adăugat de Dana Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timp pierdut cu oameni nepotriviţi

Tu ce faci astăzi, când nu ştii ce să crezi,
Dar ce vei face mâine, când nu va mai fi la fel.
Ce loc mai are dreptatea, într-o lume nedreaptă,
Când timpul joacă ultimele cărţi,
Iar cei slabi primesc "pedeapsă".
Nu au comis crime, ci au "săgetat" cu iubire,
Nu au furat bogăţii, ci au "îmbogăţit" locuri pustii,
Au dat viaţă la ruine.
Au pus dragostea, mai presus de tot,
Cei nu-i cunosc preţul, o aruncă în foc.
E ca un joc de ruletă,
Unde cel ce câştigă, ia şi ultima monedă.
Am adus puţin din mine şi mă vinzi pe nimic,
Nu ţi-am trimis sentimentele într-un cont, ca şi bani lichizi,
Dar faci negoţ cu ele, ca şi cum ar putea fi răscumpărate.
Ce loc mai are dragostea,
când pentru mulţi, are termen de valabilitate.
Ce loc să-ţi mai ofer,
Când te-am aşezat lângă mine,
Din complet, acum e vid,
Nici timpul nu mai trece la fel,
În elipsă de tine.

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paharul dragostei

de felul meu nu beau mai deloc
decât foarte rar
de-mbătat nici atât
însă sunt pe cale să mă îmbăt
cu dragostea ta

pe care mi-ai oferit-o la pahar
un pahar plin de iubire
pe care nu am cum să-l refuz
şi-l beau... tot

încep deja să fiu mahmur
euforia dragostei îmi dă fiori
sunt beat de fericire
o beţie din care nu vreau să mă trezesc

niciodată

îmi place să mă-mbat de ţine
să respir aburii bahici ai dragostei
prin ţine şi cu tine
până la ultima respiraţie

de mult căutam să mă îmbat
dar nu am găsit băutură preferată
acum că licoarea dragostei
mi-ai servit-o din toată inima

am devenit un... "alcoolic"

poezie de Viorel Vintila
Adăugat de Dan C
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creuzet

lumea pare cu un numar mai mică
decât trollerul unde îţi reaşezi priorităţile
poţi omite sincerităţi dimineţi blurate
cafele scurte
dar visul de-a egreta stupii de pe deal mâinile bunicii
nu le poţi aşeza decât până la refuz
într-un alandala din care ies doar cei ce
ca nişte pietre se rotunjesc porţionând singurătăţi

cuvintele se rotesc peste creuzetul lumii
într-un limbaj infernal despre tactica
de a fi oglindă sau ochi opac
în păduri cu drujbe pornite
precum malaxorul de amestecat vii cu mai vii
însetaţi cu prea însetaţi
culmi creste cinteze copaci carnivori
cai cilibii
case coarne cuvântări cireşe
catetere conabii

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Experienţa îţi dă catehismul cunoaşterii. Şi putinţa selecţiei. A unei selecţii la care poţi rămâne, pentru că ai pus în alegere ochiul care-a văzut şi care a ştiut să vadă, mintea care, rumegând, a putut apecia. De aceea eu te-am voit aşa cum ţi-am spus că te-am voit.

Leon Kalustian în scrisoare către Dora Aronovici (1932)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dedica-mi-aş aforisme

să ştii de ce scrii
e important
să vrei să trăieşti şi să ai viaţă în tine
care să urle peste bietul poet
plecat să inventeze grădinăritul în stele
tu poţi să plantezi flori de mină
peste tot pe unde treci
oamenii îţi văd neliniştea din priviri
te recunosc şi tu ştii
despre asta am vorbit deja
despre acea culme a foamei unde veşnic sunt postaţi doi lupi
aceia da
gândesc altfel la noi
bietul de mine
ce pot să ştiu eu
m-am născut într-o dimineaţă lezată
de umbra altora
îngrămădiţi unii peste alţii
au apărut de peste tot
o dată cu scâncetul ploii
m-am născut dureros
şi asta nu-i tot!

ştii!
e important să vrei să mă cunoşti
de fapt
tu eşti doar un fragment din mine
te-am smuls într-o zi şi ţi-am spus
" păstrează-mă vie-n ziua facerii mele"
ai gândit asta în nenumărate feluri
ai încercat o înlănţuire de cuvinte care se succed vocilor noastre
aşa cum vor
tu ştii asta
o trăim diferit şi totuşi la fel de spectaculos
îmi amintesc foarte bine
de fapt
ne amintim împreună simţim
posibilele efecte pe termen lung
sau scurt
vezi!
încă o dată sunt oarbă
şi nu văd liniştea
prin alte locuri
este ideală.

să ştii de ce scrii
e la fel de important ca faptul că vrei să înţelegi
timpul
e pe moarte şi nu ne mai ajunge aproape deloc
tu ştii
pentru că te clatini anapoda şi revii spăşit
de fiecare dată
când plâng
tu nu uiţi să zâmbeşti şi să tragi apa peste pietre
şi ea trece şi ele rămân
în locul viran dintre noi doi
acolo
ne scriem viitorul
împreună
deodată
şi foarte încet
acolo
oamenii vor avea ocazia
să ne viziteze
într-o zi
tu ştii...

poezie de Emma Brad
Adăugat de Emma Brad
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt îndrăgostită, de aceea liberă

Sunt îndrăgostită, de aceea liberă să trăiesc
cum vrea inima, să eman feminitate când desmierd.
Sufletul este lumină când este plin,
greu când este gol.
Sufletul meu este lumină. Nu-i este teamă
să-şi danseze singur agonia.
Pentru că m-am născut împletindu-ţi cămaşa,
voi sosi din moarte cu acea cămaşă pe mine.

poezie de Vera Pavlova, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu poţi...!

Nu te-am lăsat să ştii de mine...
Ştiam că nu poţi înţelege!
Schimbările îmi sunt alpine,
Şi nu fac parte dintr-o lege!

Nu ai putut să mă cunoşti...
Nici când eu ţi-am întins o mână,
Pe care acuma o împroşti,
Ca semnele să tot rămână!

Sunt ce nu poţi cuprinde-n tine!
Sunt paradox multicolor...
Veleitaţile-mi divine,
M-au renăscut, trăiesc şi mor...

Să fie numai lângă mine,
Aceia care pot simţi...
Dragostea dusă la ruine,
Şi renăscută a trăi...!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţi-am spus că te iubesc...

ţi-am spus că te iubesc,
ştiu, ţi-am spus şi sigur ştii,
atât de mult mă răscoleşti şi amăgeşti
şi eu, nebunul, mai mult te doresc.

ţi-am spus de ochii tăi dogoritori,
cum mă înţeapă, cum îi simt,
cum mă topesc atunci când mă mai mint,
cum ard tăciunii lor scânteietori.

ţi-am spus, sunt sigur că ţi-am spus,
cum trupul tău îndeamnă, mă îndeamnă...
cum trupul meu îl doare şi te cheamă,
să vii furiş, să ne iubim într-un apus.

ţi-am spus şi taci, zâmbeşti tacit
şi pieptul meu e tot o rană,
prea mult el a sorbit licoarea ta din cană,
licoarea otrăvită care m-a vrăjit.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ulei pe asfalt

locuiam într-o secundă cu roţi pătate de sânge
şi îţi auzeam aripile cum foşneau tânăr
nu erai decât tumultul pietrei filoxera din vii
arborii cangrenaţi
de la fereastra prezentului roteam galaxii
posedaţi de mega-timpi
simpli cetăţeni ai urbei care/ precum o pată hidoasă de ulei pe asfalt/
se întindea dincolo de vocile noastre alto

ţi-e sete şi încă pictezi pereţii ivoire?
te-ai rănit când ai tras ultima tuşă din portretul
comandat
de vecina mea anxioasă cu preocupări artistice?
toamna asta nu ne vom unii umbrele pe trotuar
nu ni se vor scurge ploi pe pantofi
vom bea câte un pahar de ice lemon cât mai departe de centrul vechi
poate voi ajunge la kizomba să dansez la plesneală
iar tu să îmi ţii ritmul ca în noaptea aceea când
ai vărsat şi eu în mod stupid
ţi-am tras o palmă:,,- Ştiam că ai venit în oraş pentru ea!"
nici măcar nu mi-ai deschis portiera întrebai dacă el mă mai sună
şi de ce nu mi-am făcut abonament pe un an
la spectacolele tale de la filarmonică
unde te-a invitat candidatul la funcţia de viceprimar

voi desfiinţa pagina de socializare cu tembelii ei permanenţi
pentru ca să pot citi reviste calde la Aman
şi să pot ţine de mână dragostea care va veni
când voi traversa nepricepută prin zone nemarcate
iar vreun şofer va înjura felul meu graţios de a trece
aşa cum făceam atunci când te mişcai la stânga şi la dreapta mea
în incercarea disperată de a mă opri să plec la vreun festival unde toţi papiţoii scriu
şi doar oraşul ne va privi cu ochi inguşti cum ne tachinăm
pierduţi în grupuri ad-hoc proliteratura

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ore dezarticulate

lumea pe aleile căreia îmi plimb
câinii neliniştii este mirifică
verde vântul adie dinspre sălcii
răsfoind amintiri
cu părinţii mei nebuni de frumoşi şi de tineri
arome de tei învăluie noaptea care îmi urcă în piept
când topită liniştea urlă pe asfalt ca o primadonă: eşti atât de frumoasă, femeie, încât îţi leg firul vieţii de Carul Mare!

soarele şi-a întins orele dezarticulate alene
aerul încins adie a somn sau a moarte
cu degete roşii de spaime sap în secunde
cum ar săpa o cârtiţă tunel vertical în pământ
este atât de albastră vara aceasta cu atentate
încât am în gură gust de pământ
mi-ai cusut rana dintre omoplaţi cu fir de lumină
sunt vie! ţi-am zis, dar ca niciodată era hemoragie de cuvinte

fosforescentă singurătatea alunecă în nisip liberă ca un cal de pustă
într-o lume care joacă la cacealma suflete

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Contre-jour

Vin timpuri când păsările îşi desenează aripi,
vremuri cu peşti solitari şi oameni ce se dezîndrăgostesc.
Eu tot cu inima în delir aşez vorbe pe masa de biliard...
Este ultravioletă dragostea mea pentru tine;
vede, cu partea din mine neîmblînzită, orele tale de dolomit.

La intersecţii sunt filtre ale poliţiei; îmi este teamă de orice radar care poate simplifica
cursa finală.
Un degustător de vinuri spumoase, simplu ca un calcul matematic ce poate rezista
fără niciun declic al existenţei;
aşa te-am cunoscut pe şantierele umede,
cu motostivuitoare ce turau maxim.

Hai să ne rotim între Altair şi Vega
cu picioare rococo şi albastrul în stern!
Să creştem răsădind ore în betonul
unde umbrele noastre se vor scurge contre-jour!
Simt că oraşul nostru va avea acel vibe
care ne va face să plusăm
până nu îmi vei recunoaşte aerul.

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despartire

Se-ntunecă din nou afară:
Sfârşeşte altă zi din vară;
Şi seara-ncet soseşte iar:
O altă zi din calendar.

Dar nouri grei se scurg pe cer
Întunecând lumina slabă,
Şi parcă văd eu chipul ei
Pe nori, chiar şi pe luna albă.

Pe cerul negru-înourat,
O şansă-am vrut, tu nu mi-ai dat!
De vor pleca-acei nouri grei,
Voi revedea eu chipul ei?

Şi parcă din senin, acum
Văd stele multe, cu duium;
Văd luna, văd chiar şi planete
Sau poate ochii-mi joacă feste.

Eu văd o stea ce cade-ncet,
Marcând un tragic greu sfârşit,
Aş vrea să pot ca să te iert,
Dar altă fată-am întâlnit.

Aceea despre care-acum îţi scriu
Ştii, inima ei mi-o arată,
Nu vrea să-mi facă un sicriu
Ci-mi dă a ei iubire toată.
În schimbu-acestor clipe scurte
Dau astăzi, tot ce am trăit…
Căci clipele îmi sunt acum plăcute
Şi vreau să uit că te-am iubit.

Acum când drumul ni se taie
Şi viaţa ni s-a despărţit
Îţi scriu pe ultima mea foaie
Îţi spun că mult, prea mult eu te-am iubit…

poezie de Cristian Olaru
Adăugat de Miruna Dima
Comentează! | Votează! | Copiază!