La Vama Veche
Semn le face salvamarul
Că paharul le e plin,
Pe mulți îi furase valul
Și s-au înecat în vin.
epigramă de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Mițu: Iar ni s-au înecat corăbiile cu pisici...
Baruțu (vexat): Jice că iah ni s-au înecat cohăbiile cu pișici.
replici celebre din povestirea Crâmpei dramatic de Tudor Arghezi (1958)
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rondelul secerișului
Pornesc corăbii negre-n larg
Pe valul mării aurite
Purtând în vârfuri la catarg
Stindardul pâinii rumenite.
În zbaturi duduie, se sparg
Spice, cosițele-mplinite,
Pornesc corăbii negre-n larg
Pe valul mării aurite.
Căușul palmei bătucite
Alintă lanul plin, prelarg,
Fug prepelițe stingherite
Din cuiburile răvășite,
Pornesc corăbii negre-n larg.
rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mulți înotători naivi s-au înecat în bazinul nostru electoral.
aforism de Goran Mrakic (16 octombrie 2010)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
PLOUĂ DE SF. ILIE
Ploaia e un semn ceresc,
Îndelung e așteptată,
Cu smerenie-o primesc
Liniștită și curată.
Norii grei se vânzolesc,
Încep fulgerele-ndată,
Ploaia e un semn ceresc,
Îndelung e așteptată.
Vine binecuvântată,
Lacrimile-i șiroiesc,
Stropii ei mă încălzesc,
Veselă sau supărată
Ploaia e un semn ceresc.
rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De ziua Pământului
Marinar ce-l poartă valul
Privea-n zări scrutându-și geana
Strigând cum e ritualul:
- Pămââânt!... Am ajuns la Nana!
epigramă de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Explicația unor investiții
S-a întâmplat recent, firește,
Când un copil fiind flămând
Și de plachie abuzând,
S-a înecat c-un os de pește
Și-apoi ciudat, Doamne ferește,
Mai mulți copii de el aflând
L-au imitat și rând pe rând
S-au înecat și ei prostește
Se întâmplară acestea toate,
Căci proștii nu știau să-noate
Văzând că tineretul tot
Se îneca cu os din pește
Bazine multe de înot
Guvernul azi le construiește.
sonet epigramatic de Dan Căpruciu din Sonatele sonete. Sonete epigramatice, epigrame, Oarecum sonate (2011)
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Paharul acesta
Paharul acesta,
pe care-l beau
afumă!
el este un turn
din care va ieși fum
de la termocentrală!
paharul acesta,
este din cărămidă
făcută de mâini aspre,
roase de ploi!
paharul acesta
este o gură a furnalului
care consumă bere, vin...
el este un abis,
în care mai cazi câteodată!
el este un ochi,
care lăcrimează mereu!
dar ce păcat...
paharul acesta
e plin doar cu apă!
poezie de Constantin Păun din Elegie neterminată (1993)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!
Haina face pe om. Vorba lui Vali, salvamarul de la nudiști.
aforism de Ștefan Munteanu
Adăugat de nomad
Comentează! | Votează! | Copiază!
Femeia, eterna poveste!
Numită-i de poeți chiar zeie;
Și totuși, eu am exclamat,
Pe marea ce-o numim Femeie,
Ce mulți bărbați s-au înecat!
epigramă de George Budoi din Femeia de la A la Z în Aforisme, Epigrame, Poezii, Pamflete și Satire (17 noiembrie 2019)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Potopul lui Noe
Multe dintre dobitoace,
La potop, s-au înecat,
Totuși, nu știu cum se face,
Văd că boii au scăpat.
epigramă de Mihai Danielescu din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
De-ajungi sus pe al vieții drum
Să nu fii înfumurat
Căci astfel s-au înecat
Mulți în propriul fum
Și-au ajuns tăciuni și scrum
Pe drum aruncat!
citat din volumul de versuri Reflexii de Ioan Hapca
Adăugat de Tudor Morosanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
La fel ca paharul acesta, ești plin de propriile păreri și speculații. Cum poți să-ți arăți înțelepciunea dacă nu golești paharul?
citat din Nyogen Senzaki
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tablou marin
toți caii albi s-au înecat în mare
unul câte unul
ochii lor sunt locuiți de meduze
coamele plutesc la orizont -
o geamandură taie-n felii luna.
galopând
valul se-nedreaptă spre țărm
dar căutătorii de potcoave
încă dorm
încă dorm.
poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De ziua electricianului
În vacanță au plecat
Să facă lung circuit,
Când banii s-au terminat
S-a produs scurtcircuit.
epigramă de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De Dragobete
Nu-i sincer ca Dragobete,
Încrezut și plin de vrajă
În relația cu fete
A luat-o rău pe "coajă".
epigramă de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lăsatul secului
În astă seară-am să petrec:
Grătar, fripturi alese, vin,
La mine s-a lăsat cu sec,
La alții s-a lăsat cu plin.
epigramă de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
în lanul mănos
prepelița-și face cuib -
izvorul vieții
haiku de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rondelul mării
Mi-e dor de tine iar, mare albastră,
De țărmul ce-ți îmbrățișează valul,
Steluțe să așterni în calea noastră,
Aș vrea să te revăd călcându-ți malul.
Luna cu strălucirea ei măiastră
Se-nalță și ridică nopții voalul,
Mi-e dor de tine iar, mare albastră,
De țărmul ce-ți îmbrățișează valul.
Tandră, aduci iubirii ritualul,
Ușor deschizi a inimii fereastră,
Tu faci să râdă florile în glastră,
Azurul tău deschide-n larg regalul,
Mi-e dor de tine iar, mare albastră.
rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Scurtcircuit
În vacanță au plecat,
Au parcurs lung circuit,
Când banii s-au terminat
S-a produs "scurtcircuit".
epigramă de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Coboară seara peste râu
Amurgul zăvorește al zilei urcuș,
Crâmpei de dor doinește valul înspumat,
În plescăitu-i lin planeaz-un pescăruș,
O salcie își plânge părul încurcat.
Lăstuni cuminți se-ntorc în maluri, în culcuș,
Arini se leagănă-n zefiru-nmiresmat,
Amurgul zăvorește al zilei urcuș,
Crâmpei de dor doinește valul înspumat.
Coboară seara peste râu și peste sat,
O trestie se-apleacă-n vântul jucăuș,
Obrazu-mi răcoresc în palmele căuș,
Steluțe licăresc pe ceru-nfierbântat,
Amurgul zăvorește al zilei urcuș.
rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!