De ce?

De ce aş urca o colină
când dincolo ştiu că-i o vale
în care mi-aş face o vină
că paşii mi-am dus pe-altă cale?

De ce aş uita frumuseţea
plăcerii privirii departe
în valea ce-alungă tristeţea
ce zarea străină împarte?

E simplu: natura umană
e cea care-aduce probleme,
în piept deschizând câte-o rană
când inima-ncearcă să cheme

dorinţe pierdute de-o vreme
din minţi prefăcute în stană.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cititori de gânduri

Tu eşti acolo, ştiu, şi îmi citeşti
din gândurile mele răzleţite
dorinţe care par să te agite
acum, când eşti a mea şi mă iubeşti.

Ai vrea ca aerul ce te-nconjoară
să nu mai fie-atât de plin de mine,
dar îl inspiri, îţi place, îţi e bine,
şi, parcă, n-ai mai vrea să-l dai afară.

De unde ştiu? – din gândurile tale,
pe care pot şi eu să le citesc,
căci peste tot, de-o vreme, mă-nsoţesc,
şi-mi plac, le vreau cu mine, le iubesc.

Iubita mea, puterile astrale
ne-ndeamnă să urmăm aceeaşi cale.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cititori de gânduri

Tu eşti acolo, ştiu, şi îmi citeşti
din gândurile mele răzleţite
dorinţe care par să te agite
acum, când eşti a mea şi mă iubeşti.

Ai vrea ca aerul ce te-nconjoară
să nu mai fie-atât de plin de mine,
dar îl inspiri, îţi place, îţi e bine
şi parcă n-ai mai vrea să-l dai afară.

De unde ştiu? – din gândurile tale,
pe care pot şi eu să le citesc,
căci peste tot, de-o vreme, mă-nsoţesc
şi-mi plac, le vreau cu mine, le iubesc.

Iubita mea, puterile astrale
ne-ndeamnă să urmăm aceeaşi cale.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trepte în pustiu

Se-nşiră prin mine şi par să te-aştepte,
Când urci o cărare de vreme, pe trepte,
Atâtea şi-atâtea din clipele-acelea
Ascunse-n fiorii ce-mi fulgeră pielea
Şi visul cu tine în fuga de-o lume
În care pe buze-mi adoarme un nume.

Şi parcă-ţi sunt paşii pe-o cale pustie,
Şi parcă ţi-e dorul o inimă vie
Pulsând în tăcerea din drumul de ape
Ce poartă-amintiri din izvoare de pleoape,
Iar mâinile tale par umbre-n şiraguri
De gânduri oprite la treceri de praguri.

Se-aud voci născute-n ecou de tenebre,
Regrete-n veşminte de note funebre
Din cântec de leagăn al stelelor moarte
Pe trepte din tot ce le-a dus prea departe,
Şi-ţi pare prohodul dorinţelor, ţie,
Şi-mi e recviem al iubirilor, mie.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Immortal

Eu cred că sunt nemuritor,
căci prea simt, de o vreme,
un bâzâit sâcâitor
ce-mi face mari probleme.

Când vreau să fur un mic sărut
aşa, ca uvertură,
se-ntâmplă lucrul neplăcut:
o curentez pe gură.

Când vreau, de mână, să mă plimb,
în serile cu lună,
în jurul capului am nimb,
când fulgeră sau tună.

Nu pot nici vorbe să mai scot
că-mi iese vreo scânteie,
şi se repetă. Nu mai pot
să fiu cu o femeie.

Nu ştiu ce-o fi, dar am vorbit
cu soaţa şi - minune! -
a cunoscut că-i bâzâit
la cap... de gărgăune.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versul meu

versul meu îţi iese-n cale
ca şi râul jos în vale
când mai cald... când îngheţat
in cuvinte încrustat

versul meu ştie s-aline
multe lacrimi si suspine
el tot varsă în peniţă
şi simţire şi dorinţă!

poate fi şi un regret
rană ce-i ascunsă-n piept
versul meu ce-i pus în carte
vremea-l duce mai departe.

poate timpul infidel
va uita cândva de el
dar acum este prezent
el vă cheamă.... eu v-aştept!

poezie de Doina Bonescu din Clepsidra
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Immortal

Eu cred că sunt nemuritor,
căci prea simt, de o vreme,
un bâzâit sâcâitor
ce-mi face mari probleme.

Când vreau să fur un mic sărut
aşa, ca uvertură,
păţesc un lucru neplăcut:
o curentez pe gură.

Când vreau, de mână, să mă plimb,
în serile cu lună,
în jurul capului am nimb
... de fulgeră ori tună.

Nu pot nici vorbe să mai scot
că-mi iese vreo scânteie,
şi se repetă. Nu mai pot
să fiu cu o femeie.

Nu ştiu ce-o fi, dar am vorbit
cu soaţa şi - minune! -
a cunoscut că-i bâzâit
la cap... de gărgăune.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gând în vânt

În ziua-n care salcia a plâns
Cu frunze aşternute pe cărare,
M-am întrebat: "Sunt eu de vină, oare?"
Şi aripile-n jurul ei mi-am strâns.

Când păsările, toate, au plecat,
Iar frunzele cădeau, îngălbenite
În zilele ploioase şi cernite,
M-am întrebat: "Sunt, tot eu, vinovat?"

În iarna ce-a venit c-un alb pustiu,
Mă întrebam, continuându-mi zborul:
"De cruntul ger, de vină, eu să fiu?"

Sunt gând în vânt, pot fi furtună, ştiu,
Dar şi o briză ce alină dorul
Cu bucuria de a şti că-i viu.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt un ins...

Sunt un ins ce ţi-am ieşit în cale
Din şirul nesfârşit al dragostelor tale.

N-ai să ajungi nicicând iubirea s-o-nţelegi.
Tu dragostea ţi-o dai pe doi arginţi,
Bărbaţii din mulţime ţi-i alegi,
Făcând orice ca să îi scoţi din minţi.

Acum când pleci ce rost mai are
Un simplu ins ce ţi-a ieşit în cale,
Din şirul nesfârşit al dragostelor tale.

Şi câte nopţi n-am adormit
Gândindu-mă la tine!
Dar pentru tine-i ceva obişnuit,
Când unul pleacă, altul vine.

Un simplu ins ce ţi-a ieşit în cale,
Acum când pleci ce rost mai are,
Din şirul nesfârşit al dragostelor tale.

Şi cântecul pe care zici
Făcut-ai pentru mine,
E-un cântec pe care-l dedici
Cu aceleaşi vorbe la oricine.

Din şirul nesfârşit al dragostelor tale,
Un simplu ins ce ţi-a ieşit în cale,
Acum când pleci, ce rost mai are.

Priveşte-n jur şi vei vedea,
Ce-nsemnă mâine frumuseţea ta!

poezie de Adrian Timofte din Versuri şi vorbe (2008)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aromele iernii

Miroase a brad în cabană
e linişte, cald şi plăcut,
iar vinul se-ncinge în cană
şi fierbe cum n-aş fi crezut.

Împrăştie-n jur o aromă
ce-alungă mirosul de brad
spre colţuri cu umbre-fantomă
ce pâlpâie, cad şi recad.

Cu trosnet, buşteanul din vatră
m-anunţă că-i ultimul, şi
afară-i un câine ce latră
de foame, de frig sau - mai ştii? –

O crede cabana o... şatră!
De vină, mirosul o fi?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţi-aş spune

Ţi-aş spune...
Mi-aş lega curaj proaspăt
De suflet şi buze,
Atunci când cântă;
Le-aş fenta uşor
Pentru că nu ştiu să audă
Când simt...
Ţi-aş spune...
Mi-aş prinde picioarele-n elastic
Din pas în pas
Să meargă...
Pentru că singure
Nu pot să ardă distanţe
Când vin...

Ţi-aş spune...
Mi-aş vărsa în ochiul drept
Un strop de atropină
Să stingă din focul privirii
Cu-o urmă de ceaţă
Pentru că ochiul nu iartă
Când vede...

Ţi-aş spune...
Mi-aş vinde din minus pe plusuri
Ca-n vechile trocuri,
Ca 1 + 1 să uite
De logica minţii deşarte
Pentru că 1+1 e UNU
Când poate...

poezie de Gabriela Chişcari (23 aprilie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lună nouă

Pe treptele ruinelor pierdute
în valea cea uitată dintre munţi,
păşeşte lin, venind din vremi trecute,
cu un alai ce n-ai vrea să-l înfrunţi.

Sunt umbre dure, cavaleri cu arme
ce-şi apără domniţa şi-un castel
pe care secolele-au reuşit să-l sfarme,
dar nu şi-n ea iubirea pentru el.

Căci îl aşteaptă. Treptele o poartă
prin turnul ce se-nalţă în apus
şi mai priveşte drumul scris în soartă
acelui ce, la crunt război, s-a dus.

Sub cerul luminat de Luna Nouă,
dorinţa ei e-ascunsă-n stropi de rouă.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe Valea Cernei

Pe Valea Cernei, un apus de soare
se-ascunde printre stânci pierdute-n nori
ce îşi transformă albul în culoare
împrumutată dintr-un câmp cu flori.

Pădurea înceteaz-orice mişcare
şi totul pare c-a încremenit,
petalele se strâng la câte-o floare,
chiar apa din izvor a adormit.

Se-aprind, pe cer, lumini, apare Luna,
pe râu, se duc la vale vechi poveşti,
ce se aud aici dintotdeauna,
cu iorgovani şi feţe-mpărăteşti.

Pe malul apei, două siluete
se-apropie încet, cu paşi timizi,
şi nu-ncetează ochii să-şi desfete
cu frumuseţi de care sunt avizi.

Se-apropie cabana şi, -n surdină,
se-aude-o melodie... se opresc...
... un singur martor au: e luna plină.
Îmbrăţişaţi, dansează... se iubesc.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacul din apus

Pe vârful de colină, departe de pădure,
Tu, singur printre vânturi ce mulţi nu pot să-ndure,
Te bucuri de-nserare, te-ntinzi cu umbra-ţi toată,
Spre floarea ce-ţi zâmbeşte atât de-ndepărtată.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebări

Sunt gândurile mele, sau difuzii
de raze fade care se reflectă
din lumea ce se-mpiedică-n confuzii,
lovind în bariera circumspectă,
a unei minţi ce s-ar dori perfectă?

Sunt aripi ce mă poartă, sau iluzii
de zbor înspre adâncuri de lumină,
cernând avid prin sita de concluzii,
cu ochii minţii, doruri ce se-alină
doar în iubirea fără nicio vină?

Sunt prins în vraja dulcilor efuzii
a unor sentimete ce mă-mbată
şi-au devenit, în inimă, intruzii
ce-alungă orice pată-ntunecată
readucând lumina de-altădată?

Să fie, printre-atâtea deziluzii,
un semn divin, să fie-un dar ceresc,
ori poate-a' Universului perfuzii
ce fac să simt cum aripi noi îmi cresc
atunci când o privesc şi o iubesc?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nelinişte

Te simt neliniştită de o vreme:
Privirea ţi se-ndreaptă către zări
Cu doruri care cer alte-alinări
Şi-ncearcă să rezolve noi dileme.

În paşii tăi văd o îngrijorare,
Şi nu mai seamănă cu paşii-acei
Pe care îi priveam cum, pe alei,
Veneau spre mine plini de încântare.

Să fie timpul care cerne clipe
Cel care s-a oprit când a văzut
Că pe-o iubire n-are de cernut?

Ea poate, singură, să se risipe?
Alung din minte gândul neplăcut,
Căci ştiu că totul... doar mi s-a părut.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţea muntelui

Aş vrea tristeţea muntelui să fiu
atunci când frigul iernii îl încarcă
şi o povară mare îi încearcă
puterile, sub cerul plumburiu.

Aş vrea să fiu asemenea tristeţe
şi nu o alta, poate mai intensă,
căci forţa lui e-ascunsă, dar imensă,
iar din adânc răzbate frumuseţe.

Aş vrea să-i fiu tristeţe şi s-aştept
ca primăvara mâna să-şi întindă,
încrâncenarea-i mută să destindă.

Aş vrea să îi alin durerea-n piept.
să pot să fiu tristeţea lui de drept,
şi-n bucurie să mă reaprindă.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stele cu gând

Învăţ de-o viaţă, dar nu îmi ajunge
Să desluşesc ceva din Univers
Şi, ce nu pot cu mintea a străpunge,
Încerc să învelesc, acum, cu vers.

Mi-e greu, când gândul zboară printre stele,
Să îl opresc doar să privească-n jur,
Iar el trimite gândul său la ele
Continuând al galaxiei tur.

E tatăl gândurilor infinite
Fixate-acum prin stele, în reţea,
Sunt singure, pierdute, irosite,
Şi poate-i prea târziu a le-aduna.

De-aceea, eu, în nopţile senine,
Încerc să aflu, doar cu mintea mea,
Cât pot de mult. Iau gândul lângă mine
... Şi sufăr când mai cade câte-o stea.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemare de toamnă

Dă-mi mâna şi vino cu mine
să vezi un decor ca de vis,
cu raze scâldând în rubine
covorul de toamnă promis!

Vom merge să facem cărare
prin frunze, cu paşii foşnind,
în lumea cu raze de soare
ce roşul pădurii aprind.

De vrei, stăm pe-o bancă o vreme,
aceea ce-aşteaptă mereu
şi pare, din nou, să ne cheme
pe vechiul, al nostru, traseu.

Hai, vino! E-o zi-n care eu
te vreau lângă sufletul meu.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Devreme

Peste deşertul dintre noi
Se-anunţă lapoviţe, ploi,
Dar se păstrează deficit
De umezeală de iubit.

Iar ochii cum să se oprească
Din plâns, când vor să-l suplinească?
Se prognozează, prin urmare,
Plâns abundent din fiecare

Dintre cei patru ochi, pe care
Îi ţinem la o depărtare
La care nu se pot vedea
De-o bună vreme, vreme rea...

De-o vreme rea, de-o vreme bună,
De-o vreme care-i despreună

poezie de Marius Robu din Suflet la troc (15 ianuarie 2015)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşii amintirilor

E-acelaşi loc. Ce faci, te-ntorci, acum?
Nu, nu-i acelaşi! Iarăşi mi se pare
c-apusul este răsărit de soare
iar paşii tăi se-aud pe vechiul drum.

Am şi uitat de ce-ai plecat, dar ştiu
cum mergi şi cum respiri, îţi ştiu privirea,
deşi ţi-am şters, adesea, amintirea
din sufletul ce-a devenit pustiu.

Nu-s paşii tăi şi, sigur, îi confund.
Sunt alţii, mult mai siguri, hotărâţi,
ce visurilor mele corespund.

Nu poţi fi tu, nu-s paşii coborâţi
din lumea-n care nu pot să pătrund.
Încerc, prin amintiri, să te ascund.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!