Cuvântul

bătea un gând în geam odată
ecou al unei vieţi uitate
eu adunam din ceară şoapte
am luat în palme cerul
înnodând zările cu tainice şuviţe
şi din noaptea aceea am început să scriu
cuvântul Tău, pe zidurile scorojite ale lumii
m-am prins în paginile scrise
visam pe câte un raft de primăveri
păşind prin câmpuri amputate de memorii
mă rătăceam în tragice amurguri
mă dezbrăcam de păcate
în taina rugii de atunci
mă dezvelesc de gânduri Ţie
în freamătul infinitului suiş
mi-era atâta dor de cer
cel ce mi-a străpuns adânc odată fiinţa
ştergeam o umbră de pe chip
păşind din zare în zare, mai aproape
urcam pe culmile de lut
în orizontul cuvântului deschis
în zbor de aripi peste pleoape
zâmbeam, strângând în palme taina

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşii

rătăceam în colbul de pe drum
aproape de viaţă
prea departe de cer
mă ardeau depărtările
şi am fugit pe picioare de lut
am ajuns într-o zi pe aici
între cer şi pământ
pe talazuri de gând
căutam printre tenebrele lumii
o cărare spre lună
uneori ştergeam durerea păşind printre pietre
mă înţepam în destin şi ţipam în ultim suspin
o viaţă, un spin
în umbra serii, o rândunică spinteca cerul fierbinte
căutam bezmetic un gând, o idee
printre fire de nisip
spulberate de vântul zănatic din suflet
reflexul tăcererii se izbea de zidurile scorojite ale omenirii
în larg, zadarnice zboruri, de viaţă ucisă
eram străin şi pribeag printre spice de aur
ajunsesem aici înaintea timpului
în palme adunasem o mare şi un singur cuvânt
uitasem de mine, trecând
în orbite purtam stele
să lumineze calea celor ce vin

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluturi în noapte

te-am aşteptat o viaţă, femeie
scrijelind orizontul cu pana
scriam poem după poem
căutând veşnicia chemării
striveam umbrele serii
visam să zbor cu aripi de soare
aş vrea să fiu în noapte un sărut
cu buzele de foc
m-ai învăţat să zbor spre necuprins
aş vrea să scriu pe trupul tău cu spuma mării
în zori, să te îmbrac în valuri
atingeam taina cu buzele
căutănd adâncimea unui vis
visam să fiu o liră a iubirii
să cânt, să-ţi cânt
împletind amurgul cu oceanul de gânduri
m-am oprit pe sânul tău mângâind neştiutul
te dezbrăcam de păcate până la limita cărnii
aşteptând zorii de apă
ţeseam din valuri o îmbrăţişare
femeie, fluture în noapte

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina

era atât de frig şi era toamnă
cădeau frunze uscate pe alei
păşeam prin galaxii
purtând în mână cerul
o pasăre pe drumul de tăceri
se scurgea orizontul pe aripi
eram pribeagul rătăcit în prag
dansam în palma clipei, o secundă
sub cerul ars al unui timp ucis
se stingeau şi muguri de lumină
ecoul trist al unei lumi zăcând
în lanţul ultimului gând
era târziu şi era noapte
eu adunam grăbit în palme şoapte
mă ard cu ceara ce curge de pe pleoape
la focul ultimului opaiţ
uneori răsfiram minutele între tăceri, dureri
ale unei lumi strivită de păcate
eu căutam lumina în petale de flori
în dimineaţa crudă când raze se spărgeau de geam
trezind o lacrimă din pleoapa aplecată

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fir de floare

azi cerul s-a despletit de valuri
cioburi de stele
curg, se scurg
din ochii tăi femeie
umblam descuţ de gânduri, de păcate
mă cufundam tăcut în valuri
uneori împleteam din frunze şiraguri de şoapte
să le aşez pe trupul tău în noapte
obosit mă înveleam în mantii de humă
sunt poetul ce plânge în umbră
tu păşeai tăcută în penumbră
căutam muza printre cioburi de speranţă ucisă
trist, frământam în palme alte gânduri
să învelesc noaptea cu marea
mi-e dor să îmbrăţişez văzduhul în lacrima cuvântului nescris
să urc spre cer, a visare
să-mi caut muza în zare
scriu, scriu
şi-n dimineaţa crudă
o veste bate-n geamul sorţii
să mă deschid într-o chemare
invaţă-mă Doamne, cuvântul din lacrima morţii
învaţă-mă să te iubesc femeie
să-mi fii muză, dor şi scânteie
să modelez cuvinte-n cer
ce tainic cântă astăzi marea
ce lungă-i este aşteptarea
tu înfloreşti în zorii noi femeie din întunericul nestins
eşti fir de floare, eşti surâs
eşti lacrima ca a topit apusul

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul

umbrele se şterg în zori
răsar pe mal albi nuferi
eu scriu cu pana înmuiată în noroi
durerea în cuvântul dintâi
cuvântul se zbate în mine
căutând timpul ce vine
mă scurg pe pagina goală
cuvântul în taina Ta se întrupează
eu scriu în cuvinte nevăzute
chipul şi minunea de a fi
o lacrimă de înger peste pleoape
e zbor presărat cu stele
adie lin, în chip de flori peste câmpiile sufletului
eu caut să scriu în slove
chipul şi minunea de a fi în vers
lumina Ta
în noaptea din noi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zburătorul

mi-e glasul urlet tăcut
stinsesem lumânarea în camera goală
doar tăcerea vorbea prin cămară
picurau din gânduri lacrimi de ceară
eram cântec pribeag în amurg
un glas foşnind prin trecătoarele valuri
treceau ore pustii
eu căutam crucea de taină
aprinzând lumini în stanca de piatră
în zbor sacru spre El
din şoapte căzute în zăpadă
croiam cale de suflet
zbura un înger din palme murdare de gânduri
adoarmea ecoul în vatră
mi-era somnul prelung şi sânge curgea
pe treptele lumii
cădeau ireal flori siderale
purtam urmele vieţii în mine
ca un surâs în pântecul zilei
mă atingea întunericul
căutam chipul tău
plămădit în prima zidire
la final muream eu
în zbor frânt peste ape
zburător cu aripi de ceară
în cer,
se aprindea focul tăcerii a rugă
veghind devenirea

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşi

stăteam odată pe un ţărm
de mare, de zare
aiurea, la întâmplare
valuri se spărgeau în palma mea
într-un amurg ce nu a fost nicicând
şi dacă a fost...
acum nu are rost să mai vorbesc
doar tac într-un cuvânt nespus
soarele, o biată lampă atârnată
lumina haotic tăcerea
rătăceam prin margini de gânduri
un mers abstract şi fără tact
mă împiedicam de vise
urcam sau coboram
pe o scară în aspra frumuseţe
a unei vieţi uitată prin colburile lumii

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe ţărm

am obosit să scriu pe ţărmul lumii
povestea unui om ce a iubit odată viaţa
mi-am rezemat tăcerea
de sunetul clopotului stins în clipocit de ape
orizontul dispăruse printre veacuri uitate
ţipau crengi despuiate de frunze
plecau apoi spre noua cale
unind clepsidra spartă de vise abisale
pe cerul lumii despletit de voaluri ireale
treceau iar raze fără nume prin flori fără petale
mă apăsa însingurarea
uneori mângâiam apusul cu palma
frământând aripi din nisip
scriam pe zidurile cetăţii cu cioburi de suflet
pe jos zăcea pana arsă de gânduri
lumina tăcuta odisee
a unui poet ce s-a crezut odată zeu
creştea parfum de crini pe aleile din ţintirim
eu adunam din colburi cenuşa sufletului meu
cânta în taină marea
povestea ultimului suspin
din lut creeam noi lumi în licăriri de gânduri
şi înfloreau pe aleile din parc iubiri
se scuturau şi ramuri de tăceri abstracte
pe ţărm a mai rămas un om şi o idee
târziu a coborât şi ea
clădind în doi o lume nouă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taina nopţii

cu privirea pierdută în zare
mă joc cu ciobul de lună
seara aşez întrebări
în ciuturi de lemn
însetat de lumină
mă zbat între pulberi de stele
în dansul cosmic
al unui etern semn de întrebare
aş vrea să prind lumina în palme
o zi, o dată
alteori aprind luceferi pe cer
cu o rază
printre satanice umbre
uneori mă destram în oglinzi paralele
murmură ziua, se zbate şi timpul rămas
mai picură cuvinte în ape
peste pleoape ferecate
iar din ape
dor se naşte într-o privire
dor de ducă, spre fătuca din poveste
renasc în zori, printre lacrimi, suspine
ştii, rătăceam între pleoape
mă aşteptai în şoaptele nopţii
în tandre unduiri de coapse
pe sâni, dogoarea cerului aprins
voi coborî încet-încet la tine
nu, nu fugi
reazemă-ţi visul de acele clipe
voi veni printre falduri de vise
spre nufărul iubirii
ce m-a fermecat odată, într-o noapte

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul ţărm

negrul se cernea peste alb
căutam o rază în bezna totală

m-am oprit din mers
îmi căutam ochii
să desenez istorii în vers
cu sufletul răstignit pe ţărm

timpul era nesfârşit
mă pierdeam în depărtare
de unde vin, mă duc, mă duc
sunt poate un semn de întrebare
uitat pe un pergament în zare

urmăresc cu privirea un gând
e bine sau rupt
de lume, de viaţa asta bolnavă
uneori veghez stelele să nu fugă

e lungă noaptea şi târzie
eu ard în clipa unei căutări
trăiesc sau mor
poate m-am regăsit
păşind prin moarte către nesfârşit

firesc e pasul în nefirescul lumii
mai cer o clipă doar pentru iubire
nu, nu sunt nebun
dar cine cere oare
la ceas târziu
mereu un ţărm de mare...

am săpat tranşee între mine şi cer
un volum erodat de istorii
căutam o planetă pentru zbor ireal

învăţând a fi om, m-am oprit din visat
între o mare de lucruri
rătăceam pe ţărm pentru ultimul zbor

de ce mă chemi mamă, acasă
ce lung este drumul către nicăieri
căsuţa este goală
în poartă dor pustiul bate în toartă

e frig afară şi e rece
pe aripi plouă cu tăceri
şi nu am ce să pun pe rană
clepsidra lumii e crăpată
se şterge timpul în eter

surâsul însă mi-a rămas pe chip
azi sunt ideea ce aici a început
zâmbesc firesc, fiindcă iubesc,
pământul, lacrima şi viaţa

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteptări

obosisem
stigmatizat zăceam printre gânduri
doar ploaia mai spăla sufletul de drum
eram mai bătrân decât mine
uneori mai plecat dintr-o parte în altă parte
eram singur cu timpul
simteam echivoc
o lume trecea, eu zăceam pe un ciot rupt de speranţă
speranţe nu aveam, le băusem pe toate la crâşma din drum
eram nimeni
aici şi acasă
deschideam, mai scriam câte-o carte, mă scriam
ploua peste mine şi totuşi ploua
răguşit, mă adunam dintre cioburi de gânduri
ruginise în palme cuvântul rămas
de rămas nu a rămas nimeni
doar ploaia bătea spasmodic în poartă
vroiam să vin dar nimic nu venea
am tăcut speriat, strângând în braţe cuvântul
renunţasem la lume, ruginise şi ea
păşeam printre şinele rupte
mi-era sete şi totuşi plecam
uitasem să cânt
în tindă fata plângea pe note difuze
rătăceam printre cei plecaţi între noi
sfărâmam lumina în palme
croind curcubee pe cer
învăţasem să vâd
aşteptând o clipă
ce azi nu venea

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

am învăţat şă îmbrăţişez cuvântul
când am zburat din palma Ta
în zbor de aripi peste zare

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taina

trăiam în umbra unui timp ucis
visam pe crestele de rouă
se-mpănau şi clipele zălude între atingeri sângerii
era târziu şi nu ştiam atunci
doar rătăceam, un biet copil, prin lunci
mă ardea nemărginirea
eu căutam doar fericirea
printre abisuri de conştinţă
triste, goale şi târzii
cântam pe ramuri rupte de chitară
de negura unui timp dement
ce-mpreuna cetatea iară
cu chingile de fier
ceream o clipă de lumină
în taina sfântă a unei mărturii
şi trupul îmi era o liră lină
în nota unei melodii
ce îngâna în zori tăceri
lugubre şi târzii
rupeam cu gândul lanţul
în care se zbătea un suflet
ce s-a împărtăşit întâia dată
păşind pe cale mântuirii
un om plecat din morţii încă vii
mai presăram cenuşă din urna lumii
dansam nebun în clipa sângerândă
se scuturau în vale crinii
ţipau pe drumuri vechi ciulinii
dansam pe coală goală cu o pană arsă
poetul unei lumi pustii
era târziu şi era noapte
mai răsfiram cuvinte dintr-o carte
cartea cerului în ţipătul pământului
ce-am scris-o într-o noapte de beţie
m-am aşezat apoi între tăcerile născânde
ultimul pribeag ce a bătut în poartă
tot căutând un drum, o cale
un sens sau un răspuns la prima întrebare
ardea în suflet lumânarea
mă căţăram spre depărtări
păşind prin mărăcini şi spini
bătea un clopot stins în şoapte
în orizontul cel plecat demult
tăcerea Ta plângea în inima tăcută
ciopleam nebun potirul cu miros de rozmarin
mă deschideam spre o nouă zi
îmbrăţişând lumina în priviri
mă apropiam de Tine cu fiecare pas
cu un sărut pe buza sorţii
în taina primei regăsiri

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o zi

tic-tac, tic-tac
ceasul s-a poticnit într-un ciob
s-a oprit, apoi a tăcut
am ţipat atunci la porţile timpului ucis într-o noapte
nimeni nu m-a auzit
uneori mă regăseam între buze ascunse în primăveri
atingeri din trecut, pe unde am trecut odată, poate niciodată
o adiere îţi mângâia paloarea unui surâs
foşneau frunze uscate în toamne uitate
eram scoică risipită în nisip milenar
un suflet pierdut într-un psalm
căutam un strop de mare, în zare
mereu mă întrebam, mai era marea o mare
alteori desenam pescăruşi pe asfalt, mă priveai
renăşteai în zori din mare, în cântecul tragic al valurilor
la ceasuri târzii îmbrăcate în şoapte
se frânge amurgul, cuvintele au început să mai moară
tăcerile mă apasă, eu zac în negura lumii, printre lacrimi, păcate
uneori ascult tăcerea în noapte, mă doare
pic-pic, apoi nimic
e ceară în suflet, sunt suflet de ceară în bezna milenară
un suflet sfâşiat, trecător pe drum la ore târzii
mă zbat şi mă tem
pe frunzele reci se scutură amintiri, se scutură şi timpul rămas
clepsidra lumii e spartă
rătăcit în valuri târzii, te caut în noapte, străină sau cine oi fi
stingher călător printre şoapte, sunt frântură de vis din timpul ucis
de rămas nu a rămas nimeni
amurguri de ceară se aştern peste pleoape
plâng stele pe cer, mă ceartă, mă cheamă
şi totuşi doar pe tine te aşteaptă
femeie a nopţii, femeie în noapte
plouă prelung şi mi-e frig
plouă şi timpul spală gânduri în piatră
fiorul nopţii uitată, în noaptea existenţei noastre
ploile se întorc în privire, e toamnă în mine, în lume, în toate
femeie, suflet scăldat în lacrimi culese din rouă
sunt umbră în penumbra lumii în timpul uitat între pleoape
visul mi-a furat trecutul, dar unde-i prezentul
timpul s-a unuit cu marea, descarcă ochi din cer, într-o noapte
aşa mă regăsesc despuiat de primăveri în fiecare vară ce-a rămas
dar ce-a rămas astăzi din lume
unori desenez cai liberi pe scoarţa copacilor, să aud în zori, tropotul lor
în zare cresc rădăcini
ancorez uneori, sunt suflet pe mare
se sparge un val într-o scoică în timp ireal
cuvântul meu e sărut, al unui străin ce a iubit odată, o fată
de voi veni la răsărit de gânduri, într-o zi oarecare
să smulg de pe umeri trecutul
să ştii că am venit dintr-o eră ratată pe un tărâm de umbre
sub tălpi freamătă iubirea
uneori conturez universul cu un surâs
mă reîntorc în zori să aprind candele în altare de suflet
să mă aştepţi femeie în poartă
azi, am venit, am venit acasă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Departe, departe...

mă cheamă tăcerea clipelor ce mor
de drag, de dor
pe triste versuri plânge o melodie
doar o melodie
adie pe corzi rupte
cheamă depărtările
ce lungi, pustii, sunt zările
privesc înainte păşind peste ape
mi-e sufletul oglindă în valuri înspumate
pe o stâncă golaşă, pitică
o rândunică plăpândă şi mică
clipeşte din aripi
să zboare pe mare, în dulce visare
ce reverie
barca alunecă pe ape
în cale, în zare
sirenele cântă, mă cheamă
ce suavă chemare
vâslesc între ape
cu mâna cufundată în gânduri
pe ţărmuri de suflet uitate
păşesc mai departe pe ape
departe de lume, departe de toate

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima chemare

noaptea ţeseam lumina
între căderi de pleoape
să vindec rănile din suflet
păsări de foc se smulg din valuri
mă întorc pe ţărm şi iarăşi plec
eram o pasăre în noapte
şi cântul era şoaptă
dansam prin constelaţii în cercul lumii solitar
amăgitor, învăluit în ceaţă
mă mistuiam în tragic dor
curgeam
un foc de aripi
peste mare
mai deşiram poveşti
la fusul din odaie, la soba unui suflet
despre ultimul cocor în noapte
mereu mă întreb
sunt doar o întrebare
sau stea însetată pe un ţărm
se scurge cerul în adâncuri
şi pasul meu aprinde alte stele
pe bolta lumii încă o dată
în zori mi-a înflorit privirea
visam să ating nemărginirea, învăluit în ape
iar la sfârşit aprind cenuşa
tot căutând în lunga zare
un om, un gând, într-o chemare

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plec spre lumină

umbrele nopţii gonesc peste câmpuri
în patru anotimpuri
la capăt de mare, o casă...
o casă desenată pe un mugure de lume...
la margine de cer,
printre stele obosite
o apă, un gând şi o plută
în zare cântă cocorii
e timpul să plec spre lumină
păşind către El.

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu din Printre cei ce vin sau pleacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul

trec umbre tăcute şi mute
pe frunte gânduri opace
razele s-au ascuns într-un ţipăt
mi's ochii acoperiţi de ape
cuvântul se frânge şi plânge
sfărâmat între gânduri zălude
ce neagră e noaptea în care pleacă de la noi cocorii
pe pleoape se scurg amintiri
închisesem în palme nisipul
ecoul a ţipat, m-am trezit
nisipul se scurgea haotic din sparta clepsidră
la capăt aşteaptă tăcerea
din lut milenar fac o candelă
să-mi lumineze paşii către adieri eterne
printre frunzele uscate ale vieţii
atunci am găsit drumul spre necuprins

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odată

prin crânguri de gânduri
cad frunze veştejite
în curte paşi târzii
nu'i nimeni să'i asculte
mai trece un an, se scurge în tăcere altul
ce viaţă de boem
să mor de dor şi apoi să pier
în pasul efemer al unui vers
un om iubea odată, o fată
plângea o apă în pridvor
în lac se scalda luna
tu coborai încet din univers
răsunau seara năluci prin cămară
paşii se pierdeau pe un drum
lovea în geam, ram după ram
plângeau în zare plopii
făpturi se rânduiau alene într-un gând
lacul secat, pescarii păşeau în depărtare
în mări pândeau ore târzii
eu sărutam o fată, încă o dată
tu renăşteai albă din lunci în noaptea iubirii de atunci

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stropi de gânduri

lacrima a căzut pe pământ
şi s-a frânt
în mii de întrebări
în zare, strigăt prelung de cocori peste ape
trăiesc între cer şi mare
în palme port enigme uitate
uneori mă retrag obosit în tenebrele sufletului
uitat de lume, de toţi şi de toate
şi cânt
dintr-un fluier cioplit dintr-un fag
pe marginile prăfuite ale timpului
nu-mi pasă
de lume, de viaţă, de toate
doar plâng în cetate
se poate...
pe câmpul cu flori
maci roşii, roşul nebun
pe câmpul verde crud
lumina se prelinge pe pleoape adormite
printre stropii de gânduri
noaptea, mă înalţ către cer
caut
să dezleg un mister
în vale,
o cruce
pentru cel ce pleacă, se duce...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!