Rătăciri
am strivit cerul cu mâinile
sub picioare tropăiau anotimpurile
în spate duceam poveri
de azi, de ieri, de nicăieri.
ale unui sfârșit neînceput
pășeseam prin boabele de rouă
prin ceața timpului abia născut
vorbeam limba cerului pentru a înțelege
cuvintele ce țipau în mine
răsucite de un biet cărturar
la o harpă pe un țărm pierdut și niciodată regăsit
nu caut minuni
pe aici, pe undeva, cândva
pe nimeni nu întreb
de aș întreba pe cineva
nu va înțelege întrebarea
de răspuns...
nici eu nu'l știu
privesc tăcut ochii pierduți ai lumii
de teamă mă ascund printre șoapte
în noapte prin pulberi de gânduri
pășesc printre singurătăți atemporale
de nimeni cuprinse
un biet drumeț pe creasta lumii
cântecul s-a stins, s-a dus
m-am retras mâhnit în negura timpului
a mai rămas temătoarea lună
din orașul cenușiu
în care și cuvintele au plecat la plimbare
țopăiau anotimpuri prin goale buzunare
sfios, am ascuns în palme surâsul unui copil
poate, odată voi clădi cu el o lume nouă
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Drumul
nu voi să spui acum nimic
de ce-aș vorbi
e noaptea în care lacrimi plâng
și stele cad din cer, în gând
tăcerea mea e plâns amar
în aste sfârtecate lumi
biet suflet efemer
pe țărmul vieții rătăcit
atâtea întrebări de pus
fără de răspuns
pe aici, pe undeva, cândva
curgea odată un izvor
creat din lacrimă și dor
noi doar tăcem în tragicele șoapte
acum, aici, în prag de noapte
aș vrea să mai desfac un gând
încet-încet, pe rând
am obosit de atâta mers în gol
să stau, să merg..
aici, totul este șters și fără sens
într-un deplin consens
am umblat aiurea printre ani
printre plopi și castani
uneori beat alteori obosit
pe o stradă a vieții mi se pare
cine știe, poate, oare...
aveam ochii legați la spate
să nu văd lacrima timpului cum arde
valul vieții ștergea urme pe nisip
pășeam pe un drum
un chin nesfârșit
era începutul unui sfârșit mereu neînceput
alunecam pe pământ
mă loveam de gânduri
ascuțite gânduri
mi-e trupul obosit de mers în gol
luna se-apleacă
dincolo de ceața din jur
pășesc spre acel îndepărtat meleag
unde nu e durere nici suspin
decât un chin
ce viață, ce destin
să plec, să vin
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
serile,
zăboveam de multe ori
în saloanele unui spital bolnav
strigam în lacrima crudă a sufletului
nimeni nu a auzit sau poate nu a vrut să audă
atunci am pus întrebarea
de ce ne-ați trimis în față cu mâinile goale
răspunsul îl caut încă prin gropile comune
am obosit să mor în fiecare zi
și ce...
îi pasă cuiva
de ceva, de cineva
eram infectat cu mizeria umană
azi nu îmi dau seama
trecusem de mine într-o existență viitoare
desigur inutilă, trecătoare
savurând absența
în incoerența unui fapt banal
străin de toate, în toate
așa am ajuns în miezul problemei
adică nicăieri
ne-ați azvărlit lături și gunoaie
trist am plecat în amurguri răsucite
pe un drum mâzgălit cu cruci și puroaie
în zori, cad la picioarele lumii
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe țărm
nu am să vin
nu am să chem
nu am să tulbur
cu visarea așteptarea
între mine și timp
a rămas un suflet în rugă
lumina s-a retras între ochiuri de apă
cerul s-a ascuns în priviri
și raza s-a închis peste pleoape
sunt pescăruș unit cu marea
și zborul meu este chemarea
taine și visări în urma umbrelor
în care trec și mă petrec
să mă unesc cu zarea
m-am născut dintr-un mugur
sunt coajă a vieții trecătoare
mă ard pereții lumii
sunt foc de aripi albe peste ape
mai țes o pânză'n noaptea în care a țipat cocorul
și întreb...
a poposit odată aici un om
mă cheamă orizontul și timpul a murit
uneori desenez gânduri printre aste
renasc în roua zorilor de ziuă nouă
în dansul nefiresc al picăturilor de ploaie
a mai trecut un nor
târziu apare câte un semn
mai trec ani și tăceri, se agață dureri
de cruci răsturnate pe drum
se ascunde cântecul în mine
ei, un drumeț necunoscut
au spus a doua zi bătrânii
el a bătut odată în poartă și a plecat apoi pe drumul sorții
trec pași de lut pe drum
nu e nimeni acum
și marea curge și curge în zare
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ultimul vis
lumina îmi invada sufletul
prin fereastra deschisă
de timpul ce a trecut
nu am văzut
priveam cum plângea tăcerea
am cufundat apoi cuvintele
în apa proaspătă a unei lacrimi
ce a curs
dintr-un suflet istovit
între frunzele prăfuite ale vieții
am străbătut șoapta
adâncindu-mă între gânduri nespuse
uneori vorbeam cu pietrele
pe un țărm
pierdut în depărtările lumii
despre un vis
pierdut și niciodată regăsit
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pășind prin tristeți
m-am ascuns într-o zi
fatidică zi
toamna colora frunzele cu roșul aprins
de sânge scurs dintr-o rană
port în mine reflexele tardive ale trecutelor zile
a fi ceea ce nu este
după ce am pierdut la ruleta vieții
tot ce am avut
stau pe țărm
pustiit de gânduri
oare am avut odată ceva
retorice întrebări, doar întrebări
m-am întors în sensul lucrurilor, multe nespuse
pășind prin tristeți, am ajuns la capăt
azi fără rost
gândurile erau murdare de vopseaua timpului
pierdut și niciodată regăsit
trecuse odată pe aici
pe lac, doi nuferi
s-au trezit să vadă
steaua singură a nopții
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Aici
de ce m-am născut, aici, între voi
din lacrima pământului și țipătul vântului
de ce n-am pleca de aici, dintre voi
aici, sunt biet buștean uscat
plutind haotic pe un val ireal
offf, ce trist ideal
să bat la poarta sorții, să joc, un joc cu morții
Doamne, de ce m-ai trimis în această lume
aici si lumina e pustie
ascult, ascult, cum plânge timpul
sau curg anotimpuri prin geamul spart
aici, nu-i nimeni
știi, aici, am devenit și eu un nimeni
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pulberi de gânduri
soarele a căzut și a plâns
ploaia a tăcut printre munți
doar cuvântul a rămas răstignit într-un gând
ieșind din mine m-am adăpostit într-o picătură de apă
rămasă în căușul unui cuvânt nerostit
nimeni nu m-a văzut
toți erau ocupați cu nefirescul cotidian
eu rătăceam căutând zadarnic un eu
eram o stâncă rătăcită în valuri
cu fiecare pas mă îndepărtam de mine
dincolo de noapte zăceau
niște puncte cardinale aruncate aiurea
munții iși spijineau umerii pe focuri de stele
căutând cu pașii un țărm
pe țărm rătăceau mioare tăcute
eu căutam bezmetic turnul luminii
acolo dormea timpul
în tăcerea incoloră a lumii
pășeam printre râpele joase
mă înțepam în spini
lăsând la fiecare colț o rugăciune
la final, mă întorc pășind printre secole frânte
din larg valuri vin
să spargă lumina în pulberi de gânduri
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe țărm
am obosit să scriu pe țărmul lumii
povestea unui om ce a iubit odată viața
mi-am rezemat tăcerea
de sunetul clopotului stins în clipocit de ape
orizontul dispăruse printre veacuri uitate
țipau crengi despuiate de frunze
plecau apoi spre noua cale
unind clepsidra spartă de vise abisale
pe cerul lumii despletit de voaluri ireale
treceau iar raze fără nume prin flori fără petale
mă apăsa însingurarea
uneori mângâiam apusul cu palma
frământând aripi din nisip
scriam pe zidurile cetății cu cioburi de suflet
pe jos zăcea pana arsă de gânduri
lumina tăcuta odisee
a unui poet ce s-a crezut odată zeu
creștea parfum de crini pe aleile din țintirim
eu adunam din colburi cenușa sufletului meu
cânta în taină marea
povestea ultimului suspin
din lut creeam noi lumi în licăriri de gânduri
și înfloreau pe aleile din parc iubiri
se scuturau și ramuri de tăceri abstracte
pe țărm a mai rămas un om și o idee
târziu a coborât și ea
clădind în doi o lume nouă
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Steaua
cărările mă trag în adânc
o umbră se stinge în alta
nu'i nimeni aici, nicăieri
pădurea tăiată gâfâie stins
a fost ieri, ieri...
cuțitul mă doare și plâng
uneori pășesc peste ape
cuvântul mi-e catarg
bolta o sparg himeric în larg
mă cheamă cuvântul rămas
retina poartă zăpezile polare
e întuneric în lume și frig
mă apropii de mine
mi-e teamă și fug
tăcerea asta mă omoară
mă nărui tăcut într-un gând
aici timpul a dispărut, tăcând
aș pleca de aici, aș pleca departe
tremură lumina pe cioturi de viață
mi-e sete de cer
mă cufund între ape, a așteptare
diminețile zidesc fântâni de rouă în cer
privirea spală nuferi albi în lac de cleștar
coboară stele în fântâni
cuvintele s-au stins tăcute în lut
pe cer a mai rămas o întrebare
sau poate o stea însângerată
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Drumul
m-am trezit strivit între gânduri
mama plânge a jale
nori negri trec agale
în cale, nimic nu răsare
voci aspre răsună
în jur o lume nebună
ascuns este cuvântul și gândul
azi nu mai sunt copilul de ieri
sunt un bătrân
fără vârstă, fără ani
port pe umeri poveri de secole
trecute, pierdute
în cer bat clopote
lumina se scurge tăcută pe ziduri
văzduhul privește
cum timpul trece
pe aici, pe undeva
eu biet pribeag bătrân
pășesc din lac în puț
știu, știu unde să mă duc
mă duc și mă tot duc
doar am uitat pe unde să apuc
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Printre frunzele sufletului
visător între vedenii
în faldurile unui vis, trecut și petrecut
aiurea pe acest pământ
sprijin cenușa cerului cu lacrima sufletului
întunecate gânduri curg, se scurg
în mine, profund
ascult somnul într-o silabă oprită în timp
caut agonic un sens
pierdut într-un tragic nonsens
trece alt timp între timp
mereu mai puțin decât ieri, puțin mai mult decât azi
pierdut pe aici, pe undeva, cândva
știu, va mai fi o zi, într-o zi
atunci când eu nu voi fi
decât o frunză strivită sub ultimii pași
vibrează tăcerea în anii pierduți
de nimeni știuți, de nimeni cunoscuți
totul, o întoarcere neprogramată
pot să spun acum ratată
cu amintiri imprecise, ucise
a mai trecut o zi, și...
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ultima întrebare
ne despărțim ca să ne întâlnim
pe aici, pe undeva, cândva
lăsasem bagajele într-o gară părăsită
fără trenuri, fără șine
doar un hamal rătăcea prin odăile goale
mereu mă întreb cum am ajuns aici
de ce-am plecat
azi nu mai știu și e târziu
ochii orbi nu mai văd
nici ploaia, nici vremea ce curge
atât de gol, atât de singur
într-o viață murdară și ternă
trenul zace în gară
nu am ajuns
rătăcisem întâlnirea într-o gară uitată
călătoream fără drum, fără sens, fără țintă
sau poate doar atât mi-aduc aminte
în zare, pajiștea arsă printre negri copaci
uneori vroiam să mai rămân
să cânt, să țip
trist mă așez pe streașina lumii și plâng
năpraznica noapte coborâse între oameni
cuvintele rătăceau pe buze rănite
doar vântul și moartea mai țipă prin crânguri
păsări ucise în zbor
norii au fugit în catacombele vieții
raza de soare s-a ascuns în pâraie
se stinge treptat gândul rămas
ruine în jur, ruină în mine
în beciuri hieroglife de veacuri furate
zei au căzut, monede stricate
în jur, aplauze bete
în arborii goi, ciori negre, de soi
țipă și țipă
o lume destrămată în vaietul ultimului damnat
în vale, o gară
un tren fără gară
târziu, am înțeles
eram o imagine deformată
a unui timp rătăcit în penumbră
lumina plecase să ajungă cuvântul rămas între pleoape
luneca imperceptibil către neființă
s-a pierdut apoi în miezul firesc al neputinței
azi sunt mai puțin singur decât ieri
sau poate nu mai sunt decât un cuvânt
pe ăst tragic pământ
agățată de cer a rămas o întrebare
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Taina
trăiam în umbra unui timp ucis
visam pe crestele de rouă
se-mpănau și clipele zălude între atingeri sângerii
era târziu și nu știam atunci
doar rătăceam, un biet copil, prin lunci
mă ardea nemărginirea
eu căutam doar fericirea
printre abisuri de conștință
triste, goale și târzii
cântam pe ramuri rupte de chitară
de negura unui timp dement
ce-mpreuna cetatea iară
cu chingile de fier
ceream o clipă de lumină
în taina sfântă a unei mărturii
și trupul îmi era o liră lină
în nota unei melodii
ce îngâna în zori tăceri
lugubre și târzii
rupeam cu gândul lanțul
în care se zbătea un suflet
ce s-a împărtășit întâia dată
pășind pe cale mântuirii
un om plecat din morții încă vii
mai presăram cenușă din urna lumii
dansam nebun în clipa sângerândă
se scuturau în vale crinii
țipau pe drumuri vechi ciulinii
dansam pe coală goală cu o pană arsă
poetul unei lumi pustii
era târziu și era noapte
mai răsfiram cuvinte dintr-o carte
cartea cerului în țipătul pământului
ce-am scris-o într-o noapte de beție
m-am așezat apoi între tăcerile născânde
ultimul pribeag ce a bătut în poartă
tot căutând un drum, o cale
un sens sau un răspuns la prima întrebare
ardea în suflet lumânarea
mă cățăram spre depărtări
pășind prin mărăcini și spini
bătea un clopot stins în șoapte
în orizontul cel plecat demult
tăcerea Ta plângea în inima tăcută
ciopleam nebun potirul cu miros de rozmarin
mă deschideam spre o nouă zi
îmbrățișând lumina în priviri
mă apropiam de Tine cu fiecare pas
cu un sărut pe buza sorții
în taina primei regăsiri
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Focul
sunt floare de piatră în noapte
rătăcesc singuratic din perete în pereți
la ceasul apus
cad frunze, cad gânduri
e beznă în casă și ceasul s-a scurs
uneori izbesc golul din mine prin umbre trecând
am ochii acoperiți de căutări
drumul se răsturnase în palmă
mâna cade tristă pe o coală
străin între ziduri de hârtie și pașii mă dor
spațiul rănește absența
șe abate privirea prin casă
trec zile printre zile
mereu monotone, mereu diferite
trăiesc în imagini răsturnate
pe o retină sfâșiată de gânduri
sunt străinul într-o lume nebună
privesc oameni ce trec prin mine
lăsând în urmă absențe
între file de carte am așezat un destin
cu ochii iubirii privesc dorul fără de sfârșit
mâinile ard printre șoapte în noapte
sunt foc nesfârșit
sunt foc de nestins
sunt focul ultimei șoapte
la final, voi lumina cerul arzând
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pescărușul
pluteam alegoric în larg, biet catarg ireal
valuri furioase se izbeau de gânduri zălude
se spărgeau dramatic la mal
pe cer țipau pescărușii
lacrima cade și plânge pe țărmul uitat
de lume, de viață, de toate
din zborul înalt a rămas doar o pană
albă pană, rătăcită în larg
plutește suav peste ape
în țipătul dureros al timpului
uitat pe aici, pe undeva, cândva
mă strigă, mă cheamă iar marea
mă scurg în valuri înspumate, în tainic miraj
din zbor a mai rămas un biet ideal
plâng pe țărmuri mângâiate de mare
trist pescăruș ireal
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un om, o pană, un gând
pereții îmbrățișau cerul
era târziu, îngrozitor de târziu
nu am știut cum au trecut
clipa, lumea, totul
eu adunam stele în palme
se rostogoleau haotic printre degete
mereu le încurcam la numărat
cădeau raze de lună pe pietre fierbinți
stol de păsări țipau în tufișuri
valuri pluteau peste alte valuri
se spărgeau de maluri de gânduri
eu mă îmbrăcam în nisip
scufundat între ape
zgâriam cu inelul cerul târziu
tropăiau caii sălbatici pe câmpiile lumii
trandafirii izbucneau în petale
eu pășeam pe pământ printre cioburi
trecea și timpul prezent
eram o filă aruncată pe o masă
flori pastelate mângâiau amurgul
nu, nu știam că se făcuse țârziu
treceau anotimpuri prin mine
eu căutam în camera goală o filă
atingeam noaptea cu degetele
în țipătul furtunii din suflet
ce joc al sorții
în clipa fără de sfârșit
un om, o pană, un gând
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ultimul cântec
stau pe țărm
ascult nisipul cum plânge
timpul curge prin palme
nici urmă de unde, de valuri
pe unde să curgă, de unde
mă preling prin colțuri de singurătate
e tragic și trist, azi în cetate
chipul meu, o mască a lumii
totul e o biată amintire
rătăcită în sertarele vieții
m-am cufundat în tăcere
în noaptea asta am murit, încă o dată
se scuturau frunze printre gânduri
acum sau poate peste o mie de ani
cine azi mai știe, cine...
am venit și am plecat
acolo sus, unde nu e durere
e doar un etern suspin
a rămas amintirea unui vis
se scuturau frunzele vieții
una câte una
ieri a fost ieri
azi a rămas nimic
am plecat fără a ști
de ce am venit, de ce am plecat
pe masă, o poză ruptă, atât
când m-am trezit din al meu chin
plângeau suspine
mi-era teamă de viața asta murdară
poate sare o scânteie
să ardă, să ardă durerea din mine
vazduhul era plin de suspine
ce trec azi prin mine
pe un deal
o mioară plânge
în suspine
lacrimi curg în vale
se scurg pe o cărare
cărarea dorului în lacrima norului
ucis cu pietre de oameni nebuni
ce oare să mai fac cu mine
din suflet picură suspine
pic, pic...
în mână port un fluier, de soc
să cânt, un cântec de jale, de foc
despre viața asta
fără de noroc
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Printre zdrețele sufletului
mi-e trupul jerpelit
pasul agonic și trist
zi de zi
an cu an
mireasma florilor de mai mă dezmieda
demult, odată
azi negura lumii m-a prins, m-a cuprins
prin hainele rupte ale gândului
căutasem viața
răscolind prin tenebrele universului
speram
ca un copli
dincolo, să găsesc o minune
nu am găsit nimic
decât gunoi și puroi
atunci m-am făcut medic
au trecut alți ani
pășind printre oameni bolnavi
credeam, visam într-o lume nouă
un sens al iubirii
de oameni, de viață
mă loveam la fiecare pas de adevăruri ciuntite
de slujbașii diavolului
în mersul firesc către nicăieri
s-au învolburat apele sufletului
și am strigat
nu mă asculta nimeni
nimeni nu a auzit ceva
erau preocupați cu nefirescul cotidian
atunci am început să scriu...
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tărâmul
într-o noapte, am prins sufletul
în adâncimea universului
era prea mare distanța
de la mine la el
am îndesat gândurile în buzunare
doar ca să mă aflu în treabă
eram năucit de lumina cerului
curgea zgomotos printre pletele timpului
obosit, am închis ochii o clipă
când m-am trezit
eram dincolo
adică nicăieri
asta a fost ieri
de azi nici nu mai vorbesc
atârnat de umbra pașilor pierduți
plec spre polul opus
al cui
eu asta nu știu să o spui
mă dor acut
vorbele aruncate pe pereți
în splendoarea unei lumi
rătăcite pe alt tărâm
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu din Desculț de gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Întrebări
m-am acomodat greu cu tăcerea
eram un biet nebun în căutarea adevărului
fugeam și rătăceam în marea uitare
pășeam pe aleile trupului
picioarele oblice în diagonala pământului
s-au așezat sub pleoapa sufletului, mirate
aici, poate în altă parte
și totuși atât de departe
de lume, de viață, de toate
azi am deschis cuvântul prin lume
pentru nimeni anume
să înțeleagă singurătatea versului
suieră vântul printre coloanele strâmbe ale timpului
la o masă, între două întrebări nepuse
lumânarea încă arde
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!