Sonetu' lu' Gică Sonetistu'
Mi s-a părut, ori iar ai vrut să-mi dai,
Așa cum o mai faci din când în când,
Papucii, draga mea cu păr bălai?
Păi, tu nu știi răspunsul meu? "Nici gând!"
Când tu mi-i dai, să mor eu de-i încalț!
Poți tu să-ți dai ceva-ul de pământ,
Căci eu, spre tine, ode îmi înalț,
Chiar de sunt vorbe goale și în vânt.
Iar dacă eu îți spun, cumva, "Te du!",
Ar trebui să mă cunoști, să știi
Că eu nu vreau să pleci, eu vreau ca tu
Să-mi vii în brațe, pururea să-mi fii.
Așa că, blonda mea și, încă, iubițică,
Să nu uiți că mă cheamă Contra Gică!
sonet epigramatic de Daniel Vișan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre vânt, poezii despre păr blond, poezii despre păr, poezii despre moarte, poezii despre gânduri sau poezii despre cunoaștere
Citate similare
Vreau să vii în gândul meu
Mă gândesc acum la tine
și vreau ca noi să ne simțim bine,
vreau să vii în gândul meu
să ne împăcăm mereu.
De multe ori mă privești
și ți se pare că spun povești,
iar dacă vezi din ochii mei o lacrimă,
să știi că vreau să-ți spun iartă-mă.
Vreau să-mi dai și tu dragostea,
că eu îți voi aduce cea mai frumoasă stea,
chiar de va fi greu sau ușor,
eu cu tine aș vrea să zbor.
Tu ești perechea sufletului meu
și am nevoie de tine mereu,
să știi că viața e plină de suferință,
la cei ce au bună credință
și aș vrea să trecem peste toate ușor,
să ne ia timpul cu el în zbor.
poezie de Eugenia Calancea (30 ianuarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zbor
- poezii despre viață
- poezii despre timp
- poezii despre superlative
- poezii despre suflet
- poezii despre suferință
- poezii despre ochi
- poezii despre iubire
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Cât te vreau Isus
Nu vreau Domne cerul Tău
Nici cetatea de lumină
Cât te vreau stăpân al meu
Mire Sfânt și Dumnezeu
Să fiu Doamne fără vină
Nu vreau nici cununa vieții
Ori Isus a Ta răsplată
Cât în zorii dimineții
Să-mi ștergi lacrima nămeții
Vreau Ființa-ți minunată
Nu vreau nici în Rai s-ajung
Cât Isus pe Tin" te vreau
De păcatul meu să fug
Ceru-ntreg să îl străpung
Ca iubirea să ți-o dau
Nu vreau Doamne răsplătire
Chiar Isus din mâna Ta
Cât pe Tine te vreau Mire
Să îți dau a mea iubire
Stăpân pentru a te avea
Nu vreau Doamne nici un dar
Isus să îmi dăruiești
Cât pe Tine plin de har
Să mă faci nu în zadar
Pe palme să mă primești
Nu vreau dar nimic să-mi dai
Nici comori și nici cununi
Ci pe palme să mă iai
Și Ființa Ta să-mi dai
Soare Sfânt plin de minuni
Eu Isus te vreau pe Tine
Nici cununi nici daruri nu
Ci a Ta Ființă pentru mine
Să-mi mângâie să-mi aline
În veci Doamne sufletu
Tu Isus ești darul meu
Dacă vrei să mă primești
Mire să-mi fii Dumnezeu
Eu să-ți cânt în veci mereu
Domn al slăvilor cerești
Tu îmi ești Isus comoară
Altceva nu vreau nimic
Vin" de aceea acum coboară
Și mă ia în a Ta țară
Rob să-ți fiu și ucenic
29martie 2020 mănăștur
poezie de Ioan Daniel Bălan din poezia e cumpusă sâmbătă sau duminică , deci n-ar cum să fie publicatăîn cărți sau reviste , exepție (29 martie 2020)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre cadouri, poezii despre religie, poezii despre comori, poezii despre zăpadă, poezii despre vinovăție, poezii despre sfinți sau poezii despre sfințenie
Sunt gata să iubesc
Prinde-mă de mână și fii ghidul meu
Spune-mi ce ai vrut să îmi zici mereu.
Șoptește-mi în taină acele cuvinte
Vreau să le-aud și să le țin minte.
Gura mi-o sărută, atinge-mă bine
Stârnește dorința ce o simt în mine.
Ține-mă în brațe și strânge-mă tare
Risipește-mi teama și dă-mi alinare.
Și în bezna nopții când nimic nu vezi
Fii a mea făclie să îmi luminezi.
Iar în timpul zilei, e de înțeles
Vreau să îmi arăți că ești cel ales.
Aripi tu să-mi dai, ca să pot să zbor
Când ești lângă mine mă înalț ușor.
Pătrunde-mi în suflet, zidul prăbușește
A venit și clipa să-l văd cum sfârșește.
Fiindcă prizonieră sunt de când mă știu
Haide, rupe lanțul, liberă să fiu.
Căci a mea armură este mult prea strâmtă
Vreau să mi-o dai jos, că nu plec la luptă.
Scoate la lumină sufletul din mine
Că sunt gata acum să mă iubesc cu tine.
poezie de Ruth Kephart, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre sărut, poezii despre noapte, poezii despre libertate sau poezii despre gură
Cât te vreau Isus
Nu vreau Domne cerul tău
Nici cetatea de lumină
Cât te vreau stăpân al meu
Mire Sfânt și Dumnezeu
Să fiu Doamne fără vină
Nu vreau nici cununa vieții
Ori Isus a Ta răsplată
Cât în zorii dimineții
Să-mi ștergi lacrima nămeții
Vreau Ființa-ți minunată
Nu vreau nici în Rai s-ajung
Cât Isus pe Tin" te vreau
De păcatul meu să fug
Ceru-ntreg să îl străpung
Ca iubirea să ți-o dau
Nu vreau Doamne răsplătire
Chiar Isus din mâna Ta
Cât pe Tine te vreau Mire
Să îți dau a mea iubire
Stăpân pentru a te avea
Nu vreau Doamne nici un dar
Isus să îmi dăruiești
Cât pe Tine plin de har
Să mă faci nu în zadar
Pe palme să mă primești
Nu vreau dar nimic să-mi dai
Nici comori și nici cununi
Ci pe palme să mă iai
Și Ființa Ta să-mi dai
Soare Sfânt plin de minuni
Eu Isus te vreau pe Tine
Nici cununi nici daruri nu
Ci a Ta Ființă pentru mine
Să-mi mângâie să-mi aline
În veci Doamne sufletu
Tu Isus ești darul meu
Dacă vrei să mă primești
Mire să-mi fii Dumnezeu
Eu să-ți cânt în veci mereu
Domn al slăvilor cerești
Tu îmi ești Isus comoară
Altceva nu vreau nimic
Vin" de aceea acum coboară
Și mă ia în a Ta țară
Rob să-ți fiu și ucenic
29martie 2020 mănăștur
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iar e ziua Ei
Se-ntunecă, dar timpul nu-i trecut
Și doar mă știi sosesc în graba mare,
Ca nu cumva să-mi zici că iar am vrut
Să-ți spun un "La mulți ani!" din depărtare.
Sosesc, iubito, vezi, alerg prin noapte
Cum pot și eu cam suta și cincizeci
Motorul mi-e încins și-n cap am șoapte...
Bag frână, uite: suta douăzeci.
Eu sper s-ajung și chiar s-ajung cu bine,
De scap de radar, vin la timp, să știi!
Căci nu mai vreau s-adormi în gând cu mine,
Ba chiar aș vrea în brațe să mă ții,
S-avem o noapte ca demult, nebună
Și, recunosc: îmi e și mie dor
De serile când îți cântam în strună
Dormind, iar tu... pe la televizor.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre televiziune, poezii despre seară, poezii despre motoare, poezii despre frânare sau poezii despre dor
O, iartă-mi, Te rog, Doamne
O, iartă-mi, Te rog, Doamne, atâtea rugăciuni
prin care-Ți cer doar pâine și pază și minuni,
căci am făcut adesea din Tine robul meu,
nu eu s-ascult de Tine, ci Tu de ce spun eu.
În loc să vreau eu, Doamne, să fie voia Ta,
Îți cer și-Ți cer întruna să faci Tu voia mea;
Îți cer s-alungi necazul, să nu-mi trimiți ce vreai,
ci să-mi slujești în toate, să-mi dai, să-mi dai, să-mi dai...
Gândindu-mă că dacă Îți cânt și Te slăvesc
am drept să-Ți cer întruna să faci tot ce doresc...
O, iartă-mi felu-acesta nebun de-a mă ruga
și-nvață-mă ca altfel să stau în fața Ta!...
Nu tot cerându-Ți Ție să fii Tu robul meu,
ci Tu cerându-mi mie, iar robul să fiu eu.
Să înțeleg că felul cel bun de-a mă ruga
e să doresc ca-n toate să fie voia Ta.
rugăciune de Traian Dorz
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sclavie, citate de Traian Dorz despre religie, poezii despre pâine, poezii despre nebunie, poezii despre dorințe sau citate de Traian Dorz despre dorințe
E-atâta Noi
E-atâta Tu în viața mea,
Că Eul meu devine plin
De tot ce ești, dar tot aș vrea,
Să îmi mai dai măcar puțin
Și simt, bătăi de inimi spun,
Că și Tu știi că Eu îți sunt,
Iubirii noastre mă supun,
Precum o trestie în vânt
E-atâta Eu ce vreau să-ți dau,
Alunecând pe trupul tău,
E-atâta Tu ce vreau să iau,
Să vindec tot ce-mi face rău
E-atâta Noi când ne iubim
Îmbrățișați într-un târziu,
Vreau dragoste, etern să fim,
Tu să-mi fii Eu și Eu să-ți fiu
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Adi Conțu despre iubire, citate de Adi Conțu despre vânt, citate de Adi Conțu despre viață, poezii despre inimă, citate de Adi Conțu despre inimă, poezii despre devenire sau citate de Adi Conțu despre devenire
Ce faci astă seară tu
Eu de câte ori am vrut ca să te întâlnesc
Tu ca niciodată ai fost ocupată
Pentru asta n-am putut ca să-ți mărturisesc
Cât de mult eu te iubesc
Totuși sper că-n astă seară
Liberă să te găsesc.
Ce faci astă seară tu
Poți să-mi dai un rendez-vous
Ca să mergem într-o cârciumioară
Ne va zice din țambal
Un țigan sentimental
Când n-o mai fi nimeni în local.
Și în zori în trăsură spre șosea fericit
În sfârșit am să-ți spun iubirea mea
Ce faci astă seară tu
Poți să-mi dai un rendez-vous
Spune-mi doar atâta, da sau nu.
Ce faci astă seară tu
Poți să-mi dai un rendez-vous
Ca să mergem într-o cârciumioară
Ne va zice din țambal
Un țigan sentimental
Când n-o mai fi nimeni în local.
Și în zori în trăsură spre șosea fericit
În sfârșit am să-ți spun iubirea mea
Ce faci astă seară tu
Poți să-mi dai un rendez-vous
Spune-mi doar atâta, da sau nu.
cântec interpretat de Dorel Livianu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre țambal, poezii despre șosele, poezii despre sfârșit, poezii despre fericire sau poezii despre declarații de dragoste
Numai Tu-mi ești fericirea
Doamne cum să îți cinstesc
Numele și-a Ta Ființă
Pururea să te iubesc
Ca să-mi dai doar biruință
Cum să-ți laud al Tău Nume
Să-ți aduc Isus onoare
Să-mi dai har în rugăciune
Și în veci a Ta salvare
Vreau pe palmele-ți Divine
Să te laud și să-ți cânt
C-ai murit și pentru mine
Să te ascult pe acest pământ
Mă închin în fața Ta
Și ți-aduc a mea ființă
Să-mi speli duhu inima
Să mă umpli de credință
Să mă faci așa cum vrei
Cuvântu să-ți împlinesc
Ca pe brațe să mă iei
Eu în veci să te iubesc
Cum în dragostea Ta vie
Eu iubirea să ți-o cânt
Să-ți dau ființa-n veșnicie
Nu numai pe acest pământ
Pân"la sfintele-ți picioare
Vreau Isuse să mă-nchin
Glorie cinste onoare
Să-ți aduc Mire Divin
Leagă-mă așa cum știi
De a Ta scumpă Ființă
Ca să-ți cânt în veșnicii
Viața nouă prin credință
Numai Tu-mi ești fericirea
Și lumina mea Isus
Tu-mi ești Doamne bucuria
Lumina fără apus
Mire scump și minunat
Ține-mă pe palma Ta
Să-ți cânt drumul Tău curat
De mine o nu uita
Fă-mă crinul din grădină
Numele să-ți proslăvesc
Ca străpuns de-a Ta lumină
Pururea să te cinstesc
Înfășoară-mă-n iubire
Și în harul Tău nespus
Viața de neprihănire
S-o trăiesc o scump Isus
03-02-2018 cluj
poezie de Ioan Daniel Bălan (3 februarie 2018)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre salvare, poezii despre picioare, poezii despre onoare, poezii despre nuntă sau poezii despre laudă
Sonet în "la" minor
Bătrân diapazon, îmi dai un "la"?
Un "la" am zis, iar tu mi-ai dat un "sol"!
O fi doar gândul ce îmi dă târcol?
Să-mi dai un simplu "la", nu un "la ea"!
Aș vrea, în opera ce vreau să scriu,
Ceva cum încă nu s-a auzit
Și-mi trebuie doar "la"-ul de sfârșit,
Al ariei de început târziu.
Îmi dai un "la"? Măcar un "la" minor,
Să-mi pot începe scrierea frumos,
Cu notele găsite într-un dor.
O, da! Chiar dacă-i "do major",
E-un început atât de-armonios
Al operei cu mine autor.
sonet de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre început, poezii despre frumusețe sau poezii despre bătrânețe
Prietenul
Prietenul
Te rog, azi, să-mi întinzi o mână,
Căci sunt bolnav și sufletul mi-e frate cu pelinul.
Și mâine, mâna mea o să-ți devină,
La fel, sprijinul ce mângâie și alină.
Te rog, azi, inima-ți să-mi dai,
Căci a mea, mă doare și suspină.
Și mâine, pe a mea o să o ai,
Să te înțeleagă și să te susțină.
Te rog, azi, să-mi dai privirea,
Să o îndrept spre-o altă zare,
Căci a mea, și-a stins sclipirea,
Pierdută-n-ntr-un apus de disperare.
De un prieten am nevoie azi,
Să-mi spună doar că-i lângă mine.
Căci în viață, când mai cazi,
Te ajută un prieten lângă tine.
Și de n-oi fi, de-mi ești numai în gând,
Te rog să știi prea bine,
Că te poți baza pe mine, oricând,
Atât cât viața mă va ține.
poezie de Marck Nessel din Nerostitele Cuvinte, Versoterapii, Editura Sfântul Ierarh Nicolae, 2019 (5 februarie 2019)
Adăugat de Marck Nessel
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prietenie, poezii despre viitor, poezii despre prezent, poezii despre boală sau poezii despre ajutor
Numai Tu-mi ești fericirea
Doamne cum să îți cinstesc
Numele și-a Ta Ființă
Pururea să te iubesc
Să mă-mbraci în biruință
Cum să-ți laud al Tău Nume
Să-ți aduc Isus onoare
Har nespus în rugăciune
Tu să-mi dai și-a Ta salvare
Vreau pe palmele-ți Divine
Să mă iai și eu să-ți cânt
C-ai murit și pentru mine
Să te ascult pe acest pământ
Mă închin în fața Ta
Și ți-aduc a mea ființă
Să-mi speli duhu inima
Să mă umpli de credință
Să mă faci așa cum vrei
Cuvântu să-ți împlinesc
Ca pe brațe să mă iei
Eu în veci să te iubesc
Cum în dragostea Ta vie
Eu umblarea să ți-o cânt
Să-ți dau ființa-n veșnicie
Nu numai pe acest pământ
Pân"la sfintele-ți picioare
Vreau Isuse să mă-nchin
Glorie cinste onoare
Să-ți aduc Mire Divin
Leagă-mă așa cum știi
De a Ta scumpă Ființă
Ca să-ți cânt în veșnicii
Viața nouă prin credință
Numai Tu-mi ești fericirea
Și lumina mea Isus
Tu-mi ești Doamne bucuria
Viața fără de apus
Mire scump și minunat
Ține-mă pe palma Ta
Să-ți cânt drumul Tău curat
De mine o nu uita
Fă-mă crinul din grădină
Numele să-ți proslăvesc
Ca străpuns de-a Ta lumină
Pururea să te cinstesc
Înfășoară-mă-n iubire
Și în harul Tău nespus
Viața de neprihănire
Tu să-mi fii o scump Isus
03-02-2018 cluj
poezie de Ioan Daniel Bălan (februarie 2018)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Săraca inima mea
nu mai vreau ceață și ploi
nu mai vreau val de ninsori
vreau soare și iarbă verde
unde dorul meu se pierde
vreau cu tine pe colină
noaptea când e lună plină
vreau ca să-mi aduci în dar
floare de mărgăritar
vreau sărutul să mi-l dai
vreau în brațe să mă ai
vreau să râd cu bucurie
alergând pe o câmpie
vreau și vreau mereu ceva
săraca inima mea
bate... bate... nu se lasă
încă nu-i vremea de coasă.
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre verde, poezii despre râs, poezii despre ploaie, poezii despre ninsoare sau poezii despre lună plină
Vreau sufletul să-mi dai...
Toamna asta e mult soare,
Iar tu vrei să mă iubești
Vrei să-mi dai iubire mare
Că altfel tu nu trăiești.
Dragostea ta-i sinceră
Sper să fie fără de păcat,
Nu vreau s-aud că ea suferă,
După ce noaptea s-a terminat.
Vreau lângă a mea iubire,
Doar îngeri păzitori
Luna plină-n răsărire
Cu stele și cu mulți nori.
Cerul să mi se-nchine,
Ca și cum el e stăpân
Când simte a ta iubire
Ce nu vreau s-o amân.
poezie de Eugenia Calancea (16 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre îngeri, poezii despre toamnă, poezii despre stele sau poezii despre sinceritate
Să împărțim!
Să împărțim!
Eu să-ți dau cuvintele.
Să-ți cauți în ele răspunsul.
Tu să-mi dai tăcerea
Să-mi caut în ea întrebarea.
Iar din îmbinarea firească
Să construim
O poveste.
Să împărțim!
Tu să-mi dai visul
Să-mi caut în el ipoteza.
Eu să-ți dau realitatea
Să-ți cauți în ea tot cuprinsul.
Iar din îmbinarea voită
Să desenăm
O poveste.
Să împărțim!
Eu să-ți dau bucuria
Să-ți cauți în ea nemurirea.
Tu să-mi dai nevăzutul
Să-mi caut în el stăruința.
Iar din îmbinarea cerută
Să colorăm
O poveste.
Să împărțim!
Tu să-mi dai un suflet
Să-mi caut în el jumătatea.
Eu să-ți dau iubirea
Să-ți cauți în ea ființarea
Iar din îmbinarea lor senină
Să trăim
O poveste.
poezie de Gabriela Chișcari (7 august 2012)
Adăugat de Gabriela Chișcari
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre visare, poezii despre tăcere, poezii despre realitate, poezii despre perseverență, poezii despre desen sau poezii despre cuvinte
Te iubesc
Te iubesc de ieri,
Te iubesc de azi,
Te-am iubit întruna
Și te voi iubi mereu
Și de vreai să fii iubită
Să iubești și tu eu vreau.
Un lung sărut pe buze-ți dau
Și îți întind o floare.
Zâmbetul tău ce-mi dai acum
Ce șarm, frumos și unicum.
Sărut mai jos m-ating de gât
Și simt miros ce mă înfioară.
Privirea ta și ochii tăi căprui
Nu-i dau la nimeni, nimănui
Cu-n freamăt gingaș îți șoptesc
Eu te iubesc, eu te iubesc...
Aplec privirea-n jos, ce sâni drăguți
De te doboară-n dată,
Dar să-i și mai atingi acum
Poți și să uiți de toată lumea-ntreagă,
Ei vor cuprinși și strânși de brațe
Sărutați din când în când
Și să aibă lapte.
Cu-n freamăt gingaș îți șoptesc
Eu te iubesc, eu te iubesc...
Vreau să te văd mai des, să-mi fii aproape
Să simt căldura ta în exces
Așa cum știi s-o dai tu-noapte
Te vreau aici, te vreau acum, te vreau acum
Cu-n freamăt gingaș îți șoptesc
Eu te iubesc, eu te iubesc...
poezie de Mihalachi Veaceslav (2011)
Adăugat de Mihalachi Veaceslav
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zâmbet, poezii despre trecut, poezii despre sâni, poezii despre ochi căprui sau poezii despre lactate
Să-mi spui
Să-mi spui de câte ori te pierzi
pe-alei de labirinturi verzi,
întunecate... să-ți descui
din ceață, frigul să-ți răpui.
Să-mi spui când nimeni nu te-aude
și-ai vrea să strigi și lumi sunt surde...
s-alerg, să mă anin de-un cui,
să-ți fiu icoană, rugi să pui.
Să-mi spui de nu mai poți să zbori
de prinsă-n mreje... să-ți tai sfori,
să-nnod în cozi de zmeu, să sui,
să te port fulg de vis oricui.
Să-mi spui când nu mai ai speranțe,
să-ți compun versuri la romanțe
să-ncânte timp plecat hai-hui
în urmă-ți... că-i al nimănui.
Să-mi spui de-mpreajmă iar să-ți fiu
cum voal de păr, miresmi să-ți țiu
să nu se-mprăștie nu știu cui,
ce nu păstrez, căci alta nu-i.
Să-mi spui în gând -că tot voi ști
de-mi cauți suflet, dorinți vii
ce le-am pe veci, dulci, amărui-
de cum ești tu, să-mi spui, să-mi spui.
Să-mi spui tot ce destin propui
cu dulce glas ce-l ai, să-mi spui,
să-mi spui tot ce nu poți să spui;
că înger eu îți sunt, de-mi spui...
Să-mi spui tot ce-ai fi vrut să spui,
să-mi spui ce n-ai spus nimănui,
să mă topești de glas ce spui...
Să nici nu fiu, de tu nu-mi spui!...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre întuneric sau poezii despre versuri
Vorbitor de vânt
Am stat de vorbă iar cu vântul,
Și l-am pus gândurile să-mi țină,
L-am rugat să accepte legământul,
Și să le smulgă chiar din rădăcină.
Unele îmi sunt tăioase și grele,
Și-i cer scuze la vreun trecător,
Dacă se v-a împiedica de ele,
Căci știu ce tare rău mai dor.
Te rog pe tine viscol blând,
Să îndeplinești dorința mea,
Și să porți întreg acel gând,
Ce trebuie să ajungă doar la ea.
Poți să mângâi creste și văi,
Să-i spui de lungul drum bătut,
Și de cum pașii tăi
Au purtat al meu gând mut.
Să urli tare căci vreau ca să audă,
De-i noapte cheamă ploaia s-o trezească,
Picătura ei cea rece și udă,
De mine o să-i amintească.
Să o îmbrățișezi cu dor,
Și pe pat las-o să se-ntindă,
Căci amintirile nu mor,
Și fereastra o să îți deschidă.
Să-i spui ca urma îmi e neclintită,
Și gândul de la mine-l ai,
Sa doarmă liniștită... că-i iubită,
Și pe frunte un sărut să-i dai.
Cu restul de gânduri faci ce vrei,
Le poți risipii în bucăți mii,
Iar cele cu un strop din trăsăturile ei,
Împraștie-le în poezii.
Căci de soarele te îmblânzește,
Și la ea tu n-ai s-apuci s-ajungi,
Măcar versurile poate le citește,
Chiar de dorul nu poți să-l alungi.
poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii (6 iunie 2022)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre poezie, poezii despre văi, poezii despre viscol sau poezii despre somn
Nu vreau să mor sperând
Încă o toamnă a trecut
Și toate frunzele-au căzut,
Iar anii trec, se scurg mereu,
Cu ei odată trec și eu,
Îmbătrânesc și-mi pare rău
Că nu mai cunoscut.
De sărbători eu ași fi vrut
Să vii să-mi dărui un sărut,
Să vii, un: La mulți ani să-mi spui,
Că sunt orfan al nimănui,
Să nu mai rătăcești haihui,
Dar Tu, n-ai vrut.
Nu vrei în suflet să-mi revii,
Deși de zeci de ani o știi,
Că te-am iubit și te iubesc,
Să-mi fii aproape o doresc,
Speranțele mereu îmi cresc,
De ce nu vii, de ce nu vii ?
O
Vino iar iubirea mea,
Te-aștept și te voi aștepta,
Să mă privești și zâmbitor,
Să-mi spui cuvântul: - Te ador,
Nu pot scăpa de al tău dor
Și nu te pot uita .
Dar în zadar aștept plângând
Și rugă-n ceruri adresând,
Destinul meu nu are Zel,
Nu are milă, e mișel,
Are în schimb un singur Țel,
El vrea să mor sperând.
poezie de Corneliu Zegrean-Nireșeanu
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireșeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sărbători
Te pețesc femeie
Să nu pleci așa departe,
Nu știu cum să fac, să-ți spun?
Îți pot dărui o carte,
Dar nu pot același drum.
Am de dăruit cuvinte,
Poate par a fii puține,
Dar, te rog, tu, ține minte
E cam tot ce am la mine.
Nu pot ca să îți promit,
Luna, stele de pe cer,
Aș minți, nu vreau să mint
Și apoi iertări să-mi cer.
Aș putea să spun nevrute
Și apoi să fug cu tine,
Nici cuvinte n-am prea multe,
Și tu știi c-așa-i mai bine.
Pot să îți dau mii de flori
Să-ți pun lumea la picioare
Și să te ridic la nori,
Dar să nu-ți iau ce te doare.
Nici măcar o veșnicie
N-am să pot să îți ofer
Dacă tot îmi e să-mi fie,
Să nu-ți dau, dar să îți cer.
Îți pot da a' mele mâini
Să te mângâie în noapte,
Capul să mi-l culci pe sâni
Și să te dezmierd în șoapte.
Să m-abandonez cu totul
Tu, să faci ce vrei cu mine,
Să-mi plimb inima cu cortul,
Să o-adăpostesc în tine.
Mai pot face-o nebunie,
Numai eu aș fii in stare,
Să te cer, să-mi fii tu mie,
Uite așa, o să vrei oare?
Vreau să te pețesc femeie
Cu ce am și ce-mi rămâne,
Pune-mi inima sub cheie,
Nu pot astăzi, vreau de mâine.
Astăzi încă sunt hoinar,
Și mă simt așa de bine,
Port o zi în buzunar,
Și-o petrec în ochi la tine.
Mă inundă a ta privire,
Nu știu ce să mă mai fac,
Lasă lumea, dă-mi de știre,
Dacă ai liber un pat.
Nu cred c-ai inima rece,
Să mă lași să dorm afară,
Nu știi cine poate trece,
Și mă fura, a câta oară?
Nu te las să pleci departe
Poate n-am să te găsesc,
Vreau să-ți dăruiesc o parte,
Din preamultul te iubesc!
poezie de Mihail Coandă (12 octombrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre minciună, poezii despre știri sau poezii despre promisiuni