Sufletul meu - Cal priponit în soare

La marginea unui sat
Cai priponiţi la soare
Un singur om
Străin
Tăcere.
M-am apropiat de el pe furiş
Un ochi îi plângea
Iar celălalt nu vedea
De ce îţi plânge doar un ochi
L-am întrebat ca un copil.
Pentru că nu mai am decât un suflet, mi-a răspuns.
Pe celălalt l-am dăruit unei femei
Care nu avea
Şi pe care am iubit-o doar pe jumătate.
Acum rătăcesc prin lume şi caut Să vindec sufletul rămas călător
De sufletul nepăsător
Al Ei.
A adăugat străinul ciudat
Cu două suflete, dar singur.
Până atunci eram convins
Că lucrul cel mai grav pentru un om
Este să-şi piardă sufletul.
De fapt, e mult mai grav să pierzi
Perechea lui
Rămânând ca un cal priponit în soare
La marginea unei lumi
Nicăieri.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul nu mi-a rămas gol

chiar dacă ai muşcat din propria umbră
o parte din tine se reface odată cu ea
şi nu întârzie să se mişte pe liniia impusă
care ne desparte unul de altul
şi trecem fără să ne vedem cu inima
chiar dacă ochii ar vrea să spună ceva
e trist că nu ai privit destul
drumul de pe care veneam grăbit.

cuvintele aveau un sâsâit de şarpe
şi din prudenţă nu le-am putut folosi
nici măcar gesturile nu m-au ajutat prea mult
eram într-o sărăcie de mijloace
şi posibilităţi de manifestare directă
sufletul nu mi-a rămas gol
l-am înfăşurat în iubirea flămândă
şi l-am lăsat să-şi caute liniştea.

de acum este cazul trăirii din plin
în casa bogată ce m-a dobândit
cu angoasele mele cu tot
în cercul rotit până la margini
mai mult decât ştiu
mai mult decât cred
în viclenia unei boli
pe care o vindec.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-a dat Dumnezeu doi ochi. Dacă unul nu mai vede, măcar putem vedea cu celălalt... Şi mâini ne-a dat, tot două. Dacă nu ne mai putem ajuta de una, măcar ne putem ajuta de cealaltă... Mă întreb: de ce nu ne-o fi dat şi două suflete? Pentru momentele acelea în care sufletul nu mai poate şi ar avea nevoie să fie ajutat de celălalt...

citat din Irina Binder (13 ianuarie 2014)
Adăugat de Alex D
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se întâmplă uneori ca două suflete să se întâlnească pentru a nu mai forma decât unul singur. Şi-atunci depind pentru totdeauna unul de celălalt. Sunt de nedespărţit şi se vor căuta neîncetat, din viaţă în viaţă. Dacă, în cursul unei existenţe terestre, o jumătate ar ajunge să se separe de cealaltă, să rupă jurământul care le leagă, cele două suflete s-ar stinge de îndată. Unul nu-şi poate continua călătoria fără celălalt.

Marc Levy în În altă viaţă
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde eşti, mamă?

Te caut, mamă,
dar te găsesc doar
în vise;
Te văd frumoasă
dar tristă ca o salcie
ce-şi plânge durerea
îngenuncheată
de păcat.
Ţi-ai ferecat bucuria
cu lacătul suferinţei
când m-ai uitat

întro clipă de rătăcire

prin viaţă.
Primul meu cuvânt,
l-am dăruit unui înger;
şi primul pas l-am făcut

doar ca să-i dau
prima îmbraţişare.
Iar el mi-a mângâiat
creştetul şi sufletul
cu aripa dragostei,
lui Dumnezeu.
Cred că am ochii tatei
înlăcrimaţi de vină
şi zâmbetul tău;
mi l-ai împrumutat când
m-ai lăsat
la naştere.
Te caut să ţi-l înapoiez
şi să-ţi mulţumesc
doar pentru că
m-ai lăsat... Luminii!

poezie de Angelina Nădejde (15 octombrie 2012)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca îndelung mângâiat

Ca îndelung mângâiat este trupul său
Leneş un singur ochi i se desface
Asupra capului adus alături
În întunericul în care zace.

Deschide şi celălalt ochi o rogi
Afară e lumină de multă vreme
Un copil cu plânsul abia oprit
Începe în şoaptă să ne cheme.

Tremură glasul lui de miel
Până la singurul ochi deschis
În capul de gresie al femeii tale
Ca într-un dulce vis.

Deschide şi celălalt ochi o rogi
Mâna ta însăţi încercând să ia
O pojghiţă de piatră ca o pleoapă
De pe un loc prin care ar putea vedea.

poezie de Ileana Mălăncioiu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul "compasiune" este frumos. Este făcut din acelaşi cuvânt ca "pasiune". Când pasiunea este transformată, când dorinţa de a afla şi căutarea pentru celălalt nu mai este acolo, când îţi eşti suficient ţie însuţi, când nu ai nevoie de nimeni, când însăşi nevoia pentru celălalt s-a evaporat, când eşti totalmente fericit, strălucind, fiind doar tu singur, atunci pasiunea devine compasiune. Acum nu-l mai cauţi pe celălalt pentru că te simţi gol pe dinăuntru şi singur, acum îl cauţi pe celălalt pentru că eşti prea plin şi vrei să oferi. Atunci când este o revărsare a iubirii există şi compasiune!

citat celebru din Osho
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călugărul

Călugărul din vechiul schit
O zi la el ne-a găzduit
Şi de-ale lumii mi-a vorbit
Iar cînd să plec, l-am întrebat:
"Ce soartă rea te-a îndrumat
Să caţi un loc printre sihaştrii?"
El mi-a răspuns: "Doi ochi albaştri!"

Călugarul din vechiul schit
De-un dor ascuns a-nebunit,
Atunci tovarăşii lui buni
Într-un ospiciu l-au lăsat.
L-am revăzut, l-am întrebat:
"Ce te-a adus printre nebuni?
Eu te ştiam printre sihaştri"
El mi-a răspuns: "Doi ochi albaştri!"

poezie celebră de Traian Demetrescu din Aquarele (1896)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un sat odată erau doi oameni pe care îi chema la fel. Pe amândoi îi chema Klaus; unul însă avea patru cai, iar celălalt numai un cal. Ca să-i poată deosebi unul de celălalt, lumea spunea aceluia care avea patru cai Klaus cel mare, iar aceluia care avea numai un cal, Klaus cel mic.

începutul de la Klaus cel mic şi Klaus cel mare de Hans Christian Andersen
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Datele problemei

Nopţile în care plouă
Împart sufletul în două:
Jumătate stă prin ploaie,
Jumătate în odaie.

Dimineţile cu soare
Pun un semn de adunare
Între cele două date
Şi obţin o jumătate.

poezie de Marius Robu din Aproape alb (27 august 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zidul

Am construit un zid negru pentru spaţii albe
Ca două lumi diferite în care tu şi cu mine
Puteam trăi separat.
Era un zid intern al mizeriei umane,
Aproape invizibil din exterior.
Apoi noi am căutat cunoaşterea.
Eram bărbat şi femeie,
Dar căutam aceeşi cunoaştere.
Şi am tot căutat-o până când
Nu am mai simţit fiorul în noi,
Acel fior al iubirii.
Am căutat cunoaşterea în pofida iubirii,
Pâna când, într-o bună zi, am inţeles că
Fără iubire nu mai puteam trăi.
Cunoaşterea nu mai avea nici un sens,
Dacă deveneam cu adevărat şi definitiv
Inexistenţi.
Atunci am început să căutăm din nou iubirea
Şi am inţeles că trebuie să darâmăm
Zidul pe care îl construisem
Cu ceva timp în urmă.
Dar zidul devenise alb, iar spaţiile
Deveniseră negre.
Noi am încercat să-l dărâmăm,
Dar zidul rămânea mereu alb,
Pentru că el aparţinea doar lui Dumnezeu.
Atunci L-am rugat pe Dumnezeu să îl dărâme
Şi Dumnezeu a creat o fereastră în zid,
Ca să ne putem vedea unul pe celălalt.
Noi ne-am privit miraţi şi îngroziţi
În acelaşi timp,
Pentru că nu ne mai recunoşteam unul pe celălalt.
Şi am înţeles că relaţia noastra devenise
Imposibilă.
L-am mai rugat pe Dumnezeu să facă o minune
Şi Dumnezeu ne- a dat lacrima.

poezie de Marieta Măglaş din Poeme
Adăugat de Marieta Măglaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amprente pe irişi

nu pot vedea cu un singur ochi
revederea
celălalt mi-a rămas în depărtare
privind
şi m-am legat cu un început de tristeţe

cum ţi se pare acum singurătatea ta
sfâşiată
de păsările monocrome ale tăcerii
când paşii mei lasă amprente adânci
pe irişi
într-o noapte boreală
cu scâncete reci
în loc de cearcăne?

şi nu mai sta cu sufletul gol
în mijlocul ploii
de parcă te-ai ruina pe margini
în alb şi negru
de atâta dor

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prietenul meu

Prietenul meu a venit aseară la mine,
Abia mai respira. Ce ai? l-am întrebat,
Ce e cu starea asta îngrozitoare?
S-a aşezat încet pe podea, cu faţa lui dumnezeiască,
Nu se mai ţinea pe picioare.
Ce s-a întâmplat? îl întrebam eu, ce s-a întâmplat?
Nu părea să mă mai cunoască.
Privea dincolo de mine şi atât,
I-am atins cămaşa, era udă de sânge,
Avea o rană strălucitoare la gât.
Nu plânge! i-am spus dintr-odată, nu plânge!
Deşi nu plângea. Privea dincolo de fereastră,
Era înspăimântător de frumos,
Dar nu mai avea nimic sub cămaşă,
Nimic din penajul lui fabulos,
Doar două cioturi însângerate,
Doar două răni din care sângele şiroia.
Unde-ţi sunt aripile? l-am întrebat
Unde-ţi sunt aripile? am urlat.

poezie de Mircea Florin Şandru din Faţa ascunsă (2010)
Adăugat de Carmen2015
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet

Drumul vieţii cu vorbe goale l-am pietruit şi cu desculţe palme şi-n spini
mi-am răstignit un gând
De cer mi-am legat un nod din minte ce-n el am pus o arcă, gândind că
nimic nu–i fără de sfârşit
La captul unei zile am pus o dimineaţă fără nici un răsărit şi-am pus
nelinişti cu cerul unui apus
Acum îmi beau otrava din paharul unei clipe care nu mai este, decât
o răvăşire vărsată în inima momentului, de mult trecut
Acolo, da, ai fost, o rază din nesfârşitul unui alt început şi clipa când tu mi-ai spus
nu trece dincolo de tine că te pierzi

Am răsucit căderile unui timp şi-am întors ceasul unei singure clipe, şi-atunci
s-au deschis toate cerurile dispre sfârşit
Din colţul unui ochi a căzut o lacrimă pe masa tăcerii unde împărţirea
a fost neegală şi totul s-a întors
Am întrebat o lume, şi o alta, si o alta, care demult au tot trecut şi ele au strigat
nimeni nu poate fi din nou, decăt ce-a fost
Atunci am cerut ca sufletul să-mi fie răstignit, pe-o ramură de spini

poezie de Viorel Muha (iunie 2015)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt sigur

Doamne, cât pot să fiu de singur!...
(Îmi începusem poezia)
Dar Dumnezeu, rupând hârtia
Mi-a spus: Eşti singur că eşti sigur?

Ce să-i răspund lui Dumnezeu
Care-i mai singur decât mine?
(M-am întrebat în gândul meu) –
Sunt sigur, Doamne, doar de Tine!

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eram sălbăticit şi plin de ură. Uram întreaga lume pentru că vedeam mizeria şi egoismul, sălbăticia cu care cel puternic smulgea celui slab agoniseala obţinută cu greu. Cel puternic râdea şi batjocorea. Cel slab plângea şi dispera. Se resemna. Nu ştiu ce s-ar fi ales de mine şi unde aş fi ajuns dacă nu ar fi rămas o singură flacără mică de umanitate care ardea în mine şi care era ţinută vie de puţinii prieteni adevăraţi pe care îi aveam şi care vedeau în mine un suflet, şi nu un sărac ce nu avea nimic de oferit şi de pe care nu poţi scoate profit. Să simt că sunt o companie plăcută pentru nişte oameni care se puteau lipsi de mine, să simt că sunt ascultat şi că atunci când vorbesc despre dorinţele şi visurile mele nu sunt batjocorit şi umilit, să pot să râd cu cineva, să simt că exist şi primesc puţină atenţie, să fiu onorat ca fiinţă umană pentru ceea ce sunt în interior şi nu pentru ce pot să afişez în exterior, asta mi-a salvat sufletul, mi-a schimbat viaţa şi m-a împuternicit ca azi să pot vedea şi eu în oameni măreţia, puterea şi divinitatea şi după puterile mele, să fac ce pot ca să păstrez flacăra speranţei aprinsă aşa cum odată a fost şi ea îngrijită de prietenii mei pentru mine. Iubeşte oamenii atunci când o merită cel mai puţin. Atunci au nevoie cel mai mult. Doar aşa putem să salvăm suflete pentru a face lumea mai bună.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi totuşi sunt singur

Şi totuşi sunt singur
Şi gândul mi-i pribeag
La cineva care e departe,
La cineva care îmi este drag.

Şi totuşi sunt singur
Şi pe geam privesc,
Cum plânge cerul,
Şi pe el singur îl găsesc.

Şi totuşi sunt singur
Şi sufletul mă doare,
Că n-am aripi să zbor
Până la divinul soare.

Dar în singurătatea
În care mă găsesc,
Mai am putere şi voinţă
Să-i spun vieţii că o iubesc!

poezie de Vladimir Potlog (21 septembrie 2012)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iniţiere

Eu stau pe marginea unei ferestre,
de fapt e intrarea în labirintul păzit
întotdeauna de Înţeleptul
care-mi interzice să caut centrul.
Dar în noaptea aceasta el a plecat undeva.
Aşa că intru, ştiind preţul pe care-l voi plăti:
până în centru voi pierde jumătate de viaţă,
de-acolo, înapoi, cealaltă jumătate.
Prima zi nici n-am ştiut că a trecut.
A doua zi am rămas fără mâncare şi fără apă.
În a treia zi am ajuns în centru:
eram sleit, aproape de descompunere,
şi m-am prăbuşit la picioarele Înţeleptului.

M-a luat pe braţe
şi l-am auzit plângându-mă
şapte zile şi şapte nopţi
ca Ghilgameş pe Enkidu.

poezie de Gabriel Hasmaţuchi din Puncte de fugă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cliff Klingenhagen

Într-o zi Cliff Klingenhagen m-a invitat la cină,
Iar după aperitiv, supă şi friptură,
Şi-alte bunătăţi care se topeau în gură,
Clifff a luat două pahare şi, cu masculină
Eleganţă, a turnat în unul vin, iar în celălalt pelin.
Apoi, l-a ridicat pe cel cu conţinut amar
Şi a sorbit, tuşind uşor, toată otrava din pahar,
Spunând c-al meu e celălalt, cel plin cu vin.

Iar când l-am întrebat ce fel de parteneriat propune,
El a făcut din ochi – de-ai fi crezut că tocmai ar zâmbi –
Şi mi-a spus că era vorba doar de felul al lui de-a fi.
Mie, deşi-l cunoşteam, mi-au trebuit zile bune
Să mă-întreb dac-am fost vreodată până azi, încă din leagăn,
Sau voi fi cândva la fel de fericit cum este Cliff Klingenhagen.

poezie de Edwin Arlington Robinson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet drag

Noaptea eu am adunat
Praful din stele colorat
Eu ti-l dau de dimineaţă
Să îţi lumineze o viaţă

Sufletul cu tine mi-ai luat
Când de la mine ai plecat
Stai tristi singur in pustiu
De tine vreau eu ca sa stiu

Găsesti la tine-n buzunar
Praf de stele albastru clar
De spargi un bob de praf
Ajungi un cântec de taraf

Esti singur într-un pustiu
Aruncă praf de stele-n rău
Gândul te aduce în prag
Condus de sufletul cel drag

Îmbracă-mi sufletul in stele
Să pot să zbor si eu cu ele
Împrastie praful acum de zor
Caută lumina până nu mor

Zboară praf de stele colorat
Semn că sufletul ai eliberat
Simt imbrătisare si un sărut
Iubesc mai mult ca l-am ceput

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călugărul din vechiul schit

Călugărul din vechiul schit,
O zi la el m-a găzduit,
Şi de-ale lumii mi-a vorbit,
Şi de amar şi de iubit.

Când am plecat l-am întrebat,
Ce dor ascuns te-a îndemnat,
Să-ţi cauţi loc printre sihaştri,
El mi-a răspuns, doi ochi albaştri.

Călugarul din vechiul schit,
De-un dor ascuns a-nebunit,
Şi atunci prietenii lui buni,
L-au dus la casa de nebuni.

L-am revăzut, l-am întrebat,
Printre nebuni ce-ai căutat,
Eu te ştiam printre sihaştri,
El mi-a răspuns, doi ochi albaştri.

Călugărul din vechiul schit,
De acelaşi dor a şi murit,
Iar la mormânt printre sihaştri,
Plângeau amar doi ochi albaştri.

cântec, versuri de Traian Demetrescu
Adăugat de Mihai Ţigăreanu
Comentează! | Votează! | Copiază!