Cântec de revoltă, de dragoste și moarte (IV)
Adu-ți aminte revolta, nostalgia, lumina
marilor bulevarde
adu-ți aminte radiografiile, exasperarea,
jocul violent de artificii,
și vorbele de piatră vânătă care îmi
distrugeau buzele la douăsprezece noaptea
când știam că ești fecioara galbenă rudă
cu toate dezastrele dragostei
așa cum valurile fierbinți ale simunului
sunt rudă cu nebunia lentă a orașelor africane
și drapelul alb care se ridică deasupra
orașelor asediate, cu paginile pline de sânge
ale istoriei.
Fecioară galbenă rudă cu nebunia, cu sinuciderea
și cu celelalte privilegii violente
ale dragostei și ale biologiei
așa cum ochii măriți de groază ai marinarilor
sunt rudă cu valul uriaș care
în ultima clipă le înghite corabia.
poezie celebră de Geo Bogza
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Adu-ți aminte
Adu-ți aminte de cerul sub care te-ai născut,
află povestea fiecărei stele.
Adu-ți aminte de lună, descoperă cine-i ea.
Adu-ți aminte de nașterea soarelui în zori,
acesta-i cel mai puternic punct al timpului.
Adu-ți aminte de asfințitul soarelui care deschide poarta nopții.
Adu-ți aminte de nașterea ta, de lupta mamei tale
pentru a-ți da formă și respirație. Ești evidența
vieții ei și-a mamei ei.
Adu-ți aminte de tatăl tău. El, de asemenea, e viața ta.
Adu-ți aminte de pământul a cărui piele ești:
pământ roșu, pământ negru, pământ galben, pământ alb,
pământ cafeniu, noi toți suntem pământ.
Adu-ți aminte de plante, de copaci, de ființele vii care toate
au triburile lor, familiile lor, istoriile lor. Vorbește-le,
ascultă-le. Ele sunt poeme vii.
Adu-ți aminte de vânt. Adu-ți aminte de vocea lui. El cunoaște
originea acestui univers.
Adu-ți aminte că tu ești toată omenirea și că toată omenirea
este ființa ta.
Adu-ți aminte că tu ești acest univers și că acest
univers este ființa ta.
Adu-ți aminte că tot ce este mișcare, care crește, ești tu.
Adu-ți aminte că limbajul provine din asta.
Adu-ți aminte de dansul care-i limbajul, că viața este.
Adu-ți aminte.
poezie de Joy Harjo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Adu-ți aminte!
Mai dă-mi să beau ambrozii
ne'ncepute,
nu-mi cânte încă
marșul de plecare,
Adu-ți aminte!
Mâine, în volute,
vor arde ruguri,
viselor fanare.
Prologul, nu l-am scris,
iar Demiurgul
împarte brume lacome-n livezi.
Adu-ți aminte!
N-am cuprins amurgul
cu palmele
rănite de zăpezi.
În galben doarme firea,
prea învinsă
de noaptea
cu mirosuri de tămâie...
Adu-ți aminte!
Sunt cărarea ninsă,
cerșind la porți lumina.
Să-mi rămâie...
poezie de Elena Munteanu
Adăugat de Laura Radoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un bărbat care nu se simte rudă cu nevasta lui, trăiește cu dânsa în concubinaj. Iar când se simte rudă, trăiește în incest.
paradox de Călugărul Ieronim de la Râșca
Adăugat de Fumed
Comentează! | Votează! | Copiază!
Călugărul Ieronim de la Rîșca spunea: un bărbat care nu se simte rudă cu nevasta lui, trăiește cu dânsa în concubinaj. Iar când se simte rudă, trăiește în incest.
citat clasic din Garabet Ibrăileanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Torna, torna...
Nimeni și nimic nu udă
Mai ceva ca papa/rudă
Totul e ca să ne-audă
Și asudă, și asudă...
Mai ceva că papa/rudă
Ori ca soața lui zăludă
Dezbrăcată dar nu nudă
Stând în apă rece, nu dă...
Totul e ca să ne-audă
Cei ce au în cap o dudă
Altfel neam, nimic tu rudă
Bine, știm că stă la Budă...
Și asudă, și asudă
Totul e ca să ne-audă
Mai ceva ca papa/rudă
Nimeni și nimic nu udă!...
poezie de Gheorghe Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sunt rudă cu Andrei Rațiu precum e rudă Petre Roman cu autocamioanele Roman.
perlă de Ion Rațiu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Revolta vine din jocul violent al gândului cu sinele,
nostalgia din nebunia lentă a timpului;
înțelepciunea vine din gândul pe care doar trebuie să-l taci,
să dai oxigen judecății până la dispariția orgoliului de sine.
Ștefan Radu Mușat în Descifrare
Adăugat de Adrian Mușat
Comentează! | Votează! | Copiază!
Doar dacă...
Dacă ai uitat ca să zâmbești,
Adu-ți aminte că trăiești!
Bucură-te enorm de prezent,
Trăiește din plin fiecare moment!
Dacă ai uitat ca să iubești,
Adu-ți aminte cine ești!
Cum viața încă te iubește,
Așa și tu te îndrăgostește!
Dacă ai uitat ca să trăiești,
Adu-ți aminte să zâmbești!
Căci bucuria de a trăi,
Trebuie simțită în fiecare zi!
Dacă simți că nu mai poți,
Gândește-te acum la toți,
La cei care nu mai sunt,
Și ar mai fi vrut pe pământ!
poezie de Ovidiu Kerekes (30 martie 2020)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!
Zâmbește, iubește și bucură-te de fiecare clipă în care poți să faci aceste lucruri. Împarte-le celor din jurul tău această bucurie, învățați împreună cum să treceți peste pierdici și nu vă lăsați doborâți de gurile rele. Iubește viața, florile, cerul, animalele și toate celelalte pentru a putea să ai motiv să zâmbești în fiecare zi. Adu-ți aminte cum e să fii copil, să te bucuri de lucrurile mici și să râzi în fața obstacolelor. Adu-ți aminte să îndrăznești să visezi și să nu te dai în lături de la fapte pentru a-ți îndeplini aceste dorințe. Deschide-ți porțile sufletului și lasă să se vadă magia ta interioară. Șlefuiește-ți neajunsurile și transformă-le într-o armă cu care să combați provocările care îți ies în cale. Și nu în ultimul rând nu uita că ești... om!
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vai, silit sunt...
Vai, silit sunt a deplânge
Epigrama-ți de copil,
Dovedind că tu-mi ești rudă
Doar de sânge, nu de stil!
epigramă de Cincinat Pavelescu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Scoți banii, iei ulei. Ce, nu ești rudă cu mine?
proverbe bengaleze
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Adu-ți aminte
Umbra,
mereu țintă a ispitelor.
Împrejur zăpada ucisă
în burțile ulcioarelor portocalii.
Adu-ți aminte
de mâini rugătoare
de ochi chemători,
de cicoare,
de-argintul scânteind
în pocale domnești.
Ai să găsești alături,
lângă tâmplă
versuri postume
peste care va zumzăi
bucuria revelației.
Călugări grăbiți
vor aduna din cochilii
pașii virginelor Marii
în duminica de Rusalii.
poezie de Violeta Pasat din Pasărea confident, editura ORION - BUCUREȘTI
Adăugat de Violeta Pasat
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă ești rudă cu câinii, e bine să ai întotdeauna bățul la tine.
Marchizul d'Argenson în Memorii
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cât sunt eu de calm, totuși n-am stare. Și nici vreo rudă apropiată nu-i mai bogată.
aforism de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Tărăgănarea e rudă cu uitarea.
proverbe spaniole
Adăugat de Elena Meculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Îți mai aduci aminte, Doamnă?
Îți mai aduci aminte, Doamnă?
Era târziu și era toamnă
Și frunzele se-nfiorau
Și tremurau în vântul serii
.....................
Ți-aduci aminte și de seara
Cu-amurgu-acela violet,
Când toamna-și acorda încet
Pe frunza-i galbenă, chitara.
Pe lac ce-n lună s-argintase
Încet o lebădă trecea
Și pata-i albă se pierdea
În noaptea care se lăsase.
...............................
Era târziu și era toamnă...
Îți mai aduci aminte, Doamnă?
poezie celebră de Cincinat Pavelescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Adu-ți aminte când ultima oară te-ai trezit dimineața ca un luptător? Ca un adevărat războinic, care în primele ore a dimineții are mintea exploatată de căile care duc spre el visul vieții tale?
Guțu Anna Igorevna în Supradoză de gânduri
Adăugat de Ecaterina Grecu
Comentează! | Votează! | Copiază!
E greu de găsit o rudă unui sărac; căci nimeni nu recunoaște că are vreo legătură cu acela care are nevoie de vreun ajutor.
citat din Menandru
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Demonii fac parte din tine, din familia ta, sunt copiii tăi, le ești fiu, iar agoniseala ta, în trup, în spirit, e și agoniseala lor. De aceea vor fi buni sau răi, ca orice rudă căreia îi ești dator cu ospita-litatea sângelui tău ținut cald anume pentru ea.
aforism de Mircea Oprea din Mirarea de mine (2010)
Adăugat de Mircea Oprea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un bun vecin valorează mai mult decât o rudă.
proverbe romanșe
Adăugat de miculprint
Comentează! | Votează! | Copiază!