Hrăpăreaţă halebardă

Haita hăcuie hilară,
Hoţii hohotesc hâit;
Haiducesc heralzi. Hoinară,
Hârca hăuleşte hit.

Hămesiţi hamali, hiene
Haimanele hicăiesc
Holograme hialine,
Hoituri hâde hohotesc.

Hohot hârbuit, hârjoană
Hârşâiesc hăbăuciţi;
Hăpăiesc hapsânii hrană-
Heruvimii hăituiţi.

Hidrofobe holograme
Hopăiesc hipnotizant,
Hieroglife, histograme
Horcăie halucinant.

Hrăpăreaţă halebardă
Harpă hohotind hagadă...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Justificare

Cu epigrama mea o tot întind,
Sperând, atunci când mor, să mor zâmbind;
Că n-o să pot să hohotesc cu glas,
Ştiind, pe voi, în ce rahat vă las.

epigramă de Mihai Teognoste din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâncăm kilograme, suferim traume, visăm holograme, vai de sufletul nostru de câteva grame.

calambur aforistic de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Intre extaz si agonie

Ma gadila speranta
Si-mi vine sa rad...
Cu visul ma joc
Si rad, rad nostalgic.
Un vechi gand de fericire...
Oricum, totuna pentru mine
Sau nepasare pentru tine.

Ma gadila si vremea
Dar fie-acuma, ce-i?
La cate clipe ne-ncepute
Ce mai conteaza jocul ei?
Triseaza chiar si amintirea!
In joc de-a v-ati-ascunselea cu ea,
Eu rad, eu totdeauna pierd...

Ma gadila un dor amar de tine
Si nu ma pot opri din ras,
Si hohotesc in zgomote absurde,
Tanjesc tragaciul sa-l apas,
Si rad agonic, in extaz...
Nu am pistol si mi-e necaz!

Satanice urlete sacadate
Imi dicteaza sadic un "Maine!"
A departarii furie credinta o frange,
Si rad peste vin, si rad peste paine,
Si moartea-i lumina, pitita-ntr-o hruba,
In hohot invoc, coasa ei lacoma!

Acum cand iti plangi fericirea bolnava
Eu rad demential, rad a paguba!

poezie de Carmen Petraru
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urare de Anul Nou

Să nu mă dezmint, prieteni, mă gândesc să vă colind
Şi nu vreau să închei anul, cum mă ştiţi, mereu jelind.
Vreau să hohotesc ca proasta, să m-audă-un mapamond,
Să mă prindă miezul nopţii-mbrăţişată cu un blond.

Şi mai vreau să fiu silfidă, să îmbrac al meu deux-pieces
Uite-aşa, pocnind din deşte. Şi să am mare succes.
Să întineresc deodată, ca-n poveste şi să strig:
-Nu-mi mai trebuie sarmale, îmi ajunge un covrig!

Să am bani, să nu mai chiţăi, că o carte nu mai pot
Să o tipăresc, poeme la lumină să le scot.
Că aşteaptă la grămadă, înjurând acest sistem
Şi înjur şi eu cu ele, că nu-mi pasă, nu mă tem.

Şi-aş mai vrea să plec în Franţa, la Paris, ce vis nebun!
Dar, eu vreau, acum, când vine Anul Nou, cam tot să spun,
Ce-mi doresc de-o veşnicie, chiar dacă nu se-mplinesc,
Ce-am visat, de-a lungul vieţii, cu voi vreau să-mpărtăşesc.

Şi mai vreau să ştiţi că-n pieptu-mi bate-o inimă de leu,
Chiar dacă în vers mă smiorcăi: văleleu şi aoleu!
Nu mă las pradă tristeţii, arunc lacrima la câini
Şi prind zorii dimineţii, chiar de n-am, cu patru mâini.

La mulţi ani, cu tot ce-n suflet mai păstraţi şi vă doriţi,
Să vă fie spor în toate, să iubiţi şi să-nfloriţi!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, timpuri ce mă roadeţi...

O, timpuri ce mă roadeţi, aş vrea să vă ucid,
Să mă întorc la vremea de un amor candid
Să-mi legăn voluptatea, ruşinea c-un sărut
Ce freamăt răscoleşte pe mâna-I, nu pe gât.
Spăimântător Tiberius ce sunt în ceasu-acest
Că sunt cuprins de râs sau plânsul hohotesc,
Să doarmă-acum! Departe de-o crudă bucurie,
Vlăstare moi viseze, le cruţe de orgie
Şi să aniverseze când balul s-a sfârşit,
Doişpe bătăi de clopot şi-al lunii răsărit.

poezie de Paul Verlaine, traducere de Necula Florin Dănuţ
Adăugat de Baude
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Trec morţii şiraguri, şiraguri
Ca stolul de păsări cu repezi aripe
Mai iute ca focul cel straşnic
Spre-al zeului nopţii liman se avântă.
..........................
Tot hoituri şi hoituri. Nu-i cine să-i plângă
În jurul lor morţii duc moartea.

poezie celebră de Sofocle din Oedip Rege (429 î.Hr.), traducere de George Fotino
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pereche mi-e poemul...

Se leagănă un cântec pe-o vioară, precum un prunc în braţe de lehuză,
Eu strâng în braţe goale de vădană, buchet de lacrimi răstignit pe buză;
Pe urmele de sare trec luntraşii, într-un cortegiu fără destinaţii,
Prin ploaia rece azi, îmi număr paşii şi nu mai am cui cere explicaţii.

Sunt dumnezeii duşi la balul novei, sărbătorind renaşterea sublimă,
Pe fruntea mea mai plânge înc-o slovă, îndoliată, fără ritm şi rimă.
Iar sfinţii şi-au luat liber de la rugă, icoanele sunt goale şi sinistre
Şi îngerii, de frig, o iau la fugă, câlcând peste pomeni şi acatiste.

Un clopot se mai leagănă apatic şi glasul Sarei, stins se mai aude
Şi nu mai înţeleg, menirea care-i, a vieţii, când pământu-i plin de iude?
Eu unde să m-ascund să-mi plâng amurgul şi unde să găsesc un colţ de pace,
Când doar tăciuni şi jar mai paşte murgul şi iarba în cenuşă se preface?

Nu mai am cer, secat-au mări şi-oceane, şi luna s-a mutat într-o poveste,
Giganta roşie înghite vechiul soare, pădurile sunt măcinate de tempeste.
Calea Lactee e-n degringoladă, mor universuri, alte lumi să nască,
Aceleaşi holograme la paradă, vor defila, destine să sluţească.

Se leagănă un cântec de vioară, ca un final de partitură veche,
Eu strâng la piept poemul, să nu-mi moară; şi cum să nu îl strâng, când mi-e pereche?

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Replica la poezia "Albastru 47" de Violetta Petre

În noapte, se dezbracă-n miez de vară
Vecina de la bloc, şi-ncepe chinul,
C-apare dezbrăcat, a zecea oară,
Probabil de la duş, cântând. vecinul.

Frumoasă e de parcă-i o statuie,
Ce-a coborât, sublimă, de pe soclu,
El, un satir păros ce-n pat se suie,
De dau nervos, de masă, cu binoclul.

O mâţă-a dărâmat subit perdeaua
Si-n ritm halucinant de canzonete
Satirul trage iute jaluzeaua...
Şi pot vedea doar scene incomplete!

E un coşmar cumplit, dar mă trezesc,
Privesc nevasta şi se-aprind avarii,
Mi-a spus că de vecina-n somn vorbesc
Şi că mi-am spart azi noapte ochelarii!

poezie de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

TENTACULELE HÂDE VOR SĂ NE CUPRINDĂ (Rubaiat)
Tentaculele hâde vor să ne cuprindă
Şi-n vârf de deal şi munte focuri să aprindă,
Să rupă-n cioburi vatra noastră cea străbună,
Dar nu pot rădăcina-nfiptă s-o desprinde.

rubaiat de Ioan Friciu (2020)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haita blestemată

Haita blestemată
Care te sfâşie
N-o ierta vreodată,
Mamă Românie!

Urlă prin coclauri
Haita parvenită,
Nu-i acorda lauri,
Ţara mea sfinţită!

La-ntruniri secrete
Fameni francmasoni
Laudă-n versete
Noii epigoni!

Înrăiţi în toate
Avizi de putere
Complotează-n noapte
Semănând durere

Să n-ai îndurare
Pentru trădători,
Românie mare,
Nici de sărbători!

Fiii să-ţi aduni
Ca să-ţi facă scut
Când mai mulţi nebuni
Gheenei te-au vândut.

Haita de zevzeci
Care te sfâşie
N-o ierta în veci,
Mamă Românie!

poezie de Virgil Ciuca (20 noiembrie 2011)
Adăugat de Virgil Ciuca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haita de pietre

Haita de pietre a încolţit-o
într-un inel prins în horă...
Iubito să ştii
devii din secundă o oră
pe care-am trăit-o
cuprinsă-n cuprins
mâncându-ne de vii.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coperta unei vieţi returnate

râd în mine
ca o carcasă fără flori agăţate de rostiri
plâng peste toate ramurile de măr adunate cu migală de moarte
înainte ca fila ultimă să aducă plinătatea bibliotecii din care
am căzut
ca o carte neterminată

e un glas profund pe care
îl aud în fiecare dimineaţă
când trezirea devine tot mai grea

e un strigăt înfundat în lumea asta pe care
îl simt în fiecare fibră a materiei frustrate pe care o exprim

hohotesc la margini de drum ca o zdreanţă a unui pas neîmplinit
metaforă a prezentului umanului

(coperta unei vieţi returnate
sufocă umbra
cineva sare în ajutor şi cum orice carte se închide
rămâne şi el în cuprins
la un punct de capitol
oarecare)

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua umblă hoţii...

Ziua umblă hoţii
Şi se procopsesc
Noaptea doar netoţii
Se mai haiducesc.

Trăim vremuri grele,
Vremuri de coşmar,
Bani nici de pingele
Nu-s în buzunar.

Azi ca să îţi iei pantofi
Frumuşei de lac
Mănânci mereu doar cartofi,
Chiar dacă nu-ţi plac.

Mănânci o lună sau două,
Ca să îţi iei un pantof
Şi-alte luni aştepţi să vină,
Cu un alt pantof şi-un of!

Trăim vremuri foarte grele
Astăzi noi pe TERRA
Şi ne lovesc vechi boli rele...
Ciuma şi holera!

Crima şi corupţia,
Ca şi râia-s frate,
Mai dihai bejenia
Le-a-ntrecut pe toate.

Etnii se pornesc, măi vere,
În necunoscut
Lăsând casă şi avere
Unde s-au născut.

Astăzi, de după zăbrele
Des repetă-un papagal:
-Trăim vremuri foarte grele...
Numai vremuri de coşmar!

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La nord de tine, la nord de mine...

La nord de tine-i iarnă şi în stele,
Ca niciodată în povestea noastră
Şi ninge înspre mine-n toate cele
Şi albul cerne peste mare-albastră.

Un singur anotimp se dezveleşte
Şi nuditatea-i albă mă-nspăimântă,
La graniţe furtuna te păzeşte
De primăveri şi de strigări de nuntă.

Ţi-ai îngropat şi visele-n troiene,
Orice dorinţă s-a supus docilă
Gheţarilor cu colţii de hiene
Şi eu te plâng cu dragoste şi milă.

Şi ce mireasă ţi-ai ales, iubite-
Frumoasă e, dar e atât de rece!
La nord de mine, iarna te înghite,
Cât încă nu-i târziu, fă-o să plece!

A mai rămas în mine-un pic de vară,
Să te ating cu ea pe-o amintire
Aş vrea. Şi ieşi din iarna ta afară,
Măcar o dată să mai guşti iubire.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nevăzută roata

cocorii desenaţi pe cer
fântânile lumii secară
o pasăre trece prin mine hoinară
şi totul capătă un aer stingher

speranţe şi frunze de nuc
în faţă un munte de var
uzanţele lumii dispar
şi nimeni nu ştie unde se duc

comisari de tablă umblă pe-ntuneric
lacrimile noastre nu ne mai ajung
în oraşul cu numele ciung
noaptea se aude un hohot homeric

nimeni nu ne ştie nimeni nu ne crede
ziua neputinţei scadenţele plata
cine învârteşte nevăzută roata
adevărul milei ca un ied e

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin referendumul din 2009, poporul a decis reducerea numărului de parlamentari la 300, prin alegerile din 2012, au ajuns la 588

Ţara mea, ce-n sărăcie
Tu abia mai sufli, biata,
Ai votat în "duşmănie"
Să se micşoreze haita;
Haita, însă, te-a-nşelat:
N-a scăzut, ci s-a dublat...

hexagramă de George Budoi din În Ţara lui Invers (11 decembrie 2012)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui pretins umorist

Cartea sa, de-ţi pică-n mână,
Ai un straniu simţământ:
Îl citeşti cu hohot, până
Dai cu cartea de pământ!

epigramă de Petre Tipărescu din Culegere de epigrame (1974)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cicoare fără floare

Ascunde-mă în tine, ca pe-o vară,
În care nu mă mai primeşti de-o vreme!
Îmi voi lăsa o gleznă pe afară,
S-auzi cum dorul de sărut îmi geme.

Şi te voi căuta cu-nfrigurare,
Că te-ai pierdut prin tine, fără voie;
Că, nu mai ştiu pe unde eşti, mă doare
Şi doar de un cuvânt mai am nevoie.

Nu-ţi cer să mă îmbraci în straie scumpe,
Doar flori să îmi arunci pe sâni şi braţe!
Nu simţi, iubite, dorul cum irumpe
Tăcerea dintre noi, să o înhaţe?

În tine nu mai este loc de mine,
Am încercat să îţi pătrund prin vene;
Iubirea noastră doarme în ruine
Şi nopţile-s păzite de hiene.

Ţi-ai pus călăi de pază la intrare,
Mă voi zidi sub porţile închise;
Voi răsări cicoare fără floare,
Că cerurile-mi sunt, de azi, ucise.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţi-aş fura surâsul şi l-aş răsădi în ochii orbilor...

aforism de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poziţia vieţii

Ce este viaţa?
cine o cunoaşte?
ce ştiti voi despre viaţă şi trăirile ei?
Eu cred că este o clorofilă
ce face să se plimbe sângele
fie el verde sau roşu,
galben sau albastru,
prin venele pline de durere.
Această hârtie albă ce poartă cerneala
are viaţă, sau ce este ea?
îmi puteţi răspunde exact?
sau şi ea conţine clorofilă
şi este părticică din tine,
din zorile ce inundă planeta
şi sufletele ce zac în necunoscut
pe acest pământ ce poartă
visele vieţii eterne,
ce formează spirala infinitului
să fie viaţa pură?
ce poartă holograme în necunoscut
care trec prin ceaţa densă
a experienţei, a purităţii, a epurării
formând puteri necunoscute ţie
om al acestui neam trecător.

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!