Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Adriana Dandu

Oglinda lumii

Ce desfrunzire în lume fără tine,
ce-ntinderi oarbe, ce hăuri nerostite,
ce pânze de păianjen îndesite
și câtă risipire de candoare!

Mi-ai pus pe umeri
mantia foșnitoare
a curcubeelor strivite
și râuri subterane,
asfințite
mi-ai împletit pe glezne cântătoare,
ai stat sub bici de orologii
în mână cu o simplă floare,
ai râs sub ploile acide,
sub toate stelele ciobite
căzând din cerurile vane...
Caișii tineri te-au învins
cu florile neîntinării
și câte frunze nu ți-au scris
misive-ale singurătății,
ce sumbre toamne ți-au jucat
o scenă tot mai iluzorie,
câți greieri nu ți-au insuflat
o simfonie de culoare...

De n-ai fi fost, n-am fi văzut
cât de albastru cântă merii,
n-am fi-nțeles ce armonii
pulsează-n rugurile serii,
n-am fi dansat dezlănțuit
în toate corturile verii,
n-am fi știut ce miez de jar
pulsează-n fructele durerii,
n-am fi simțit ce nenoroc
se-ascunde sub cămașa zării
și nu ne-am recunoaște visul
dintre talazurile mării.
Din firul despicat în patru
n-am fi găsit sensul cărării.

Frumos nebun
crezând că Mâine
va mai putea schimba ceva,
Poete, ești oglinda lumii
cu sufletul răsfrânt în ea!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

N~am plâns,n-am râs,n-am dansat

Eu n-am mai plâns de ani de zile,
Sunt sigur că n-avea niciun rost
Din calendar am rupt multe file,
Și nici indrăgostit nu am fost!

N-am râs o dată de ani de zile,
Probabil că am fost un prost
Ieșeam adesea cu diverse copile,
Dar îndrăgostit eu n~am fost!

N-am mai dansat de ani de zile,
Chiar mi se părea un lucru anost
Trăiam povești de-o noapte, inutile
Dar îndrăgostit eu n-am fost!

poezie de (august 2021)
Adăugat de Alexandru DospinaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Rodica Nicoleta Ion

Eu n-am să pot

Eu n-am să pot dormi...
E geana plumburie
Și inima-i pustie, draga mea...

Eu n-am să pot visa...
Trec stele spre niciunde
Și dragostea se-ascunde într-o stea.

Eu n-amte urăsc!
Tu ai plecat
Și aripi ți-au crescut către înalt...

Și am să zbor...
Din aripile tale
Să-mi fac lumină și mărgăritare,
Pe-altar ceresc...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

O clipa de senin

Of, iubito, ești prea departe,
e în zadar!
Tu te-ai dus,
eu am rămas;
ai jucat totul pe-un zar
și ai pierdut.
Eu n-am să vin,
tu n-ai să pleci,
deci timpul dintre noi
e mut.

Păcat.
Putea să fie ce n-a fost?
Putea să fie altcumva?
Îmi umplu singurătățile
întrebări fără rost
și amintirea ta.

A fost frumos,
a fost plăcut,
căci ne-am iubit
și ne-am urât,
ne-am înșelat
și ne-am jucat,
pân-am rămas,
pân-ai plecat.

Nu regreta.
Nu plânge mult.
Nu mă uita.
N-amte uit.
A fost frumos.
A fost sublim.
A fost o clipă
de senin.

poezie de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Fără îngăduință

Și n-am cerut să fiu sămânță,
și n-am cerut să fiu Adam
să gust din mărul cel mai dulce
năpasta lumii an de an.

Și n-am cerut privirea-albastră
și nici o inimă de leu,
și nici statura cea semeață,
și mâinile muncind din greu.

Și n-am cerut nici cugetarea
și nici iubirea n-am cerut,
m-ai pus fără de voie marea
deasupra a tot ce-ai făcut.

Și n-am cerut nici răzbunarea,
mânia Ta nu am cerut
și n-am cerut nici boală, moartea,
și nici trăirea într-un trup.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Repetiția

Ca-n fiecare zi, fără nicio cochetărie,
Îmbrăcându-ne sărmanele haine de scenă,
Repetăm dragostea.
-Noi, mâine, ce vom fi?
-Iubiți! mi-ai răspuns, pe notele cele mai joase,
Iubiți și actori, cu repetițiile la zi.
Și-n fiecare dimineață,
Când soarele va fi ieșit cu lumina proaspăt spălată în mare,
Mă vei găsi pe scena noastră, vânzându-ți anotimpuri îmbietoare.

Of, dragoste, of, Salomee,
Imbăiatu-m-ai în flori trecătoare,
Cerutu-mi-ai și nu mi-ai cerut,
Dar totul ți-am dat, nu-mprumut,
Un dram n-am păstrat din nimic,
Un dram n-am dosit,
N-am ascuns, n-am mințit,
Cerutu-mi-ai sau nu mi-ai cerut?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marius Coge

Eu n-am știut

Iubito, jur , până-a te cunoaște
Eu n-am știut că-mi poate fi și frig,
Că liliacul va-nflori de Paște,
Iar de nu vii, prin piețe-amte strig;

Eu n-am știut că ziua e lumină,
Iar cerul nu e de închiriat,
Până-am simțit privirea ta senină
Cum, cu lumină, m-a înfășurat;

Eu n-am știut că sfera e rotundă,
Și nu credeam pot să fiu păgân,
Că veșnicia-ncape-ntr-o secundă,
Cât ai privi, în decolteu, un sân.

Eu n-am știut, iubito, răcoarea
Din vinul ăsta ce-mi părea vetust,
În gură își va înmii savoarea,
Alăturea cu tine când îl gust;

Eu n-am știut că-n coapsa ta se-ascunde
Imboldul care mă transformă-n plug,
Ogorul ce mă-ndeamnă a-l pătrunde
Pentru-a mă arde de trei ori pe rug.

Eu n-am știut că-n tine-i o scânteie
Ce mă transformă-n flăcări ca-ntr-un mit,
Acuma știu și-s de acord, femeie,
Să fiu de focul sacru mistuit!

poezie de din Vis și armonie
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Puterea speranței

Aș citi, dar n-am lumină.
Aș sorbi, dar n-am chenzină.

Aș dansa, dar n-am cu cine.
Aș cânta, dar doar cu tine.

Aș striga, dar n-am durere.
Aș visa, dar n-am himere.

Aș pleca, dar n-am cărare.
Aș muri... n-am lumânare.

poezie de (2 februarie 2014)
Adăugat de Liviu RetiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Simplitatea iubirii

N-am fost bărbatul cel mai bun din lume,
Nici cel mai sfânt sau cel mai înțelept,
Nu am avut o măreție anume,
Dar ți-am dat toată inima din piept.

N-am posedat averi nenumărate,
Nici sânge nobil nu am moștenit,
Însă am stat cu tine zi și noapte
Și-am fost al tău odor neprețuit.

N-am fost sortit să țes frumos cuvinte
N-am perorat cu gând să te atrag,
Ci vorbele ce mi-au venit în minte
Eu ți le-am spus mereu cu mare drag.

N-am fost un om de știință remarcabil
Nu am făcut nicio descoperire,
Însă am fost și am rămas capabil
te-nconjor tot timpul cu iubire.

poezie de (22 decembrie 2020)
Adăugat de Octavian CocoșSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Tăcere

Mă recunoști?
Da… desigur, trecut-au anii!
N-amte-ntreb de unde vii
Și nici măcar ce-ai mai făcut,
Nici câte lacrimi mi-ai trimis,
Sau cât de mult te-au mai durut,
Nici câte vise mi-ai ucis,
N-am să-ți mai spun nimic mai mult.
De fapt, nu am să scot nici un cuvânt.
Poate… doar să te privesc…
Îți amintești?
-toate în viață au un rost-
Where have you been when I was lost?
Când încercam în disperare
Să îți explic o vorbă mare
Pe care toată lumea o știe:
în iubire nu există ierarhie!
Cu toate acestea
N-aș fi putut să te urăsc…
Urăsc doar naivul care-am fost.
Dar n-am să pot nicicum schimba
O clipă doar din viața mea.
Și n-am să-mi însușesc decât
Tăcerea modelată-n plumb,
Topit
In argintul te iubescului folosit
Ca monedă -interzisă acum- de lut,
Oricum n-aș fi primit mai mult
Nici un cuvânt…
Nu am să-ți zic.
Oricum n-ai înțeles nimic!
Alt suflet în loc n-ai cum să-mi pierzi
Prin tot acest deșert ce ne desparte.
Și chiar de mâine-ar fi o zi
Acum e noapte…

poezie de
Adăugat de Dora RaducanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petru Ioan Gârda

N-am chef

N-am chef să mor cât pomii sunt în floare
Și răspândesc lumină peste tot!
De ce m-aș duce-n întuneric, oare,
Cât pot iubi lumina... și mai pot?

N-am chef să mor când biruie căldura
Și sunt femei frumoase peste tot!
De cenu îi urlu Morții ura,
Cât pot iubi Femeia... și mai pot?

N-am chef să mor când este plin de roade
Și-aromele mă-mbie peste tot!
De ce-aș lăsa belșugul, cumsecade,
Când pot gusta din toate... și mai pot?

N-am chef să mor nici – pe de altă parte -
Când albul pur se-ntinde peste tot!
De ce-aș aluneca, docil, în moarte,
Cât pot schia pe dealuri... și mai pot?

Mai merg –arar- la doctori, la spitale,
Să-i strig, scrâșnind, durerii, anatema...
N-am chef să mor, ce mai la deal, la vale!
... Și nici nu știu de ce mi-am pus problema!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Tu, femeie!

Te-au zămislit din spuma mării Zei,
să-ți fie tenul fin, catifelat,
culoare roz din trandafir ți-au dat
și te-au înmiresmat cu flori de tei.

Ca de gazelă trup ți-au modelat
să fie suplu și în șold ți-au pus
mici unduiri din valul nesupus,
la țărm când se întoarce înspumat.

Pentru-abanosu-ți păr, fără de știre,
un caier au furat din miez de noapte,
fir lung au tors și împletind în șoapte
din stele-au strâns puțină strălucire.

În iris ți-au pus verde-n tonuri blânde,
dar și mister dintr-un străfund de lac,
drept gene sunt doi fluturi ce-și desfac
aripile cu gesturi tremurânde.

În suflet ți-au sădit piersici în floare
și-au cuibărit în ei un pitpalac
ce cântă ne-ncetat, privind buimac
cum din nimic știi să zidești altare.

Din cupe de cleștar ți-au dat să bei
iubire pură, cu parfum de mosc
de-atunci, poeții toți te recunosc
și te îmbracă-n versuri, din condei.

poezie de din Între două tăceri
Adăugat de EliGlodeanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

N-am să uit

N-am să uit cu ce cuvinte
Mi-ai destăinuit odată,
Cât erai tu de cuminte
Când te-am cunoscut de fată.

N-am să uit sinceritatea
Când mi-ai spus mă iubești.
de-atunci tu erai gata
Doar cu mine să trăiești.

Am crezut spusele tale.
Radiam de fericire.
Altul ți-a ieșit în cale...
Totul a fost amăgire.

Acuma sunt doar străinul
Pe lângă care adesea treci.
Nici nu vrei ca să-mi vezi chinul
Când cu celălalt petreci.

N-am să uit dulceața gurii
De la prima sărutare,
Când mai scos din lațul urii
Și-am intrat în desfătare.

Nu din gelozie-ți spun
Toate câte-ai auzit.
Este tot ce simt acum,
Când tu rău mai amăgit.

poezie de (23 octombrie 2012)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Câte-nțeleg n-am înțeles

Câte-nțeleg, n-am înțeles,
dar aș lua toate câte las.
Din ce-am cules și n-a rămas,
din ce-a rămas și n-am cules.

Azi din frântura unui ceas
eternități aș ști să țes.
Și din ce ieri credeam eres
lumi noi mi-aș scrie pe atlas.

Câte-am stricat, câte n-am dres
le-aș face-acum iconostas
și-aș bea cu sete tot mai des

Din flori ce mor la orice pas
din ce-a rămas și n-am cules,
din ce-am cules și n-a rămas.

poezie celebră de
Adăugat de Dănuț CepoiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Decadență

de multă vreme minuni n-am mai văzut
omenirea ca natura în hăuri decade
furtuni fac ravagii nu s-au prevăzut
curg nenorocirile din cer... cascade.

în puterea lui Hristos m-am încrezut
L-am cinstit cu versuri cu balade
de multă vreme minuni n-am mai văzut
omenirea ca natura în hăuri decade.

splendori de primăvară pier în nevăzut
pe întreg pământul bântuie tornade
departe de biserici îngeri au decăzut
pretutindeni moartea se înfruptă din roade.

de multă vreme minuni n-am mai văzut
omenirea ca natura în hăuri decade.

hipersonet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adina-Cristinela Ghinescu

Suflet arzând...

De câte ori n-am suspinat,
După ale tale gânduri reci...
De-atâtea ori m-am resemnat,
Din inimă să nu-mi mai pleci.

De câte ori nu am strigat,
La stelele ce mă-nconjoară...
Ca tu să-mi fii inveterat,
Cu inima ca o vioară...

De câte ori n-am vrut să-mi stai,
În brațele ce te-au iubit...
De-ai fi știut, azi îmi erai
Un trandafir neofilit...

Și zbucium vast străpunge seara,
Când gândurile se adună...
Ca florile din primăvara
Unei iubiri ce-a fost nebună...

Și fost-ai primul ce-a venit,
În a mea inimă fierbinte...
Și primul care m-a lovit,
Călcându-și false jurăminte.

Ce-a fost, a fost... trecut să fie!
Dar urma ta, adâncă pare...
Când sufletu-mi ca o hârtie,
Mi-ai ars cum arde și o floare...

poezie de din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de Adina-Cristinela GhinescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Marius Robu

Bătrân de fel

Am început să-mbătrânesc
Și tânăr n-am fost niciodată
N-ammai pot să te iubesc
Dar cum n-am putut odată.

Că tu nu vrei din fel de fel
De cauze – te văd schimbată
Cu toate că rămâi la fel
Cum altfel n-ai fost niciodată.

poezie de din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mircea Eliade

La geografie n-am știut să spun flora versantului nord-estic al Munților Apuseni. N-am știut nici afluenții Crișului Alb. Am luat patru. Vecinii mei știau atâtea numiri de râuri și munți... Scriu toate astea în caiet ca să nu uit toată absurditatea Bacalaureatului. Voi dovedi cu atâtea pilde trec cei norocoși, cei favorizați, cei tâmpi. Eu n-am văzut selecția despre care ni se vorbește. Dacă mă întreba la naturale, insectele, la franceză romantismul, iar la geografie originile geologice ale munților, luam cea mai mare notă.

în Romanul adolescentului miop (1924)
Adăugat de MGSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Istoria credintelor si ideilor religioase. Volumul 3: De la Mahomed la epoca Reformelor" de Mircea Eliade este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la -59.95- 44.99 lei.
Dana Ene

Exclamativă

Primăvară, n-amte las iarăși să pleci!
Fără tine mi-ar fi toate crengile seci
Și din toate doar una ar mai crește pe gleznă
Suspinând a durere și purtandu-mă-n beznă!

Primavară, n-amte la iarăși să fugi!
Fără tine, iarba n-ar mai crește în lunci,
Doar o lacrimă verde ar mai curge-n privire
Mai sărată ca marea, de atâta uimire!

Primăvară, n-amte las iarăși să scapi!
Fără tine n-ar fi nici pământ peste napi,
Doar țărâna desprină de pe tălpile mele
Cuibarită și arsă în vreo două ulcele!

Primăvară, n-amte las iar să te duci!
Râsul, plânsul doar tu pân' la cer știi să urci.
Chiar acum îți voi prinde-ncheieturile toate
De pădure, de râuri și de flori parfumate!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Eu n-am știut

N-am fost stăpân pe inima ta,
Am practicat stăpânirea de sine,
Stăpânul ți-a fost altcineva,
Chiar și-atunci când erai lângă mine.

N-am vrut să îți arăt știu,
Am vrut să știi că te iubesc,
Și-ai înțeles într-un târziu,
Că despărțitul e firesc..

A fost mai mult greșeala mea,
Nu te-ai ferit, eu n-am știut
Că dragostea n-are cum crește,
Când nici n-a început...

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Andrei Vlad BalanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

N-am sa va spun...

N-am sa va spun pe cine-am iubit, dar am iubit,
N-am sa va spun pe cine iubesc, dar iubesc.
Cand bate vantul peste delta, trestiile
Lin se leagana, vii se leagana, vii fosnesc.

N-am sa va spun pe cine astept, dar astept.
Inima n-are aripi, dar deseori zboara.
Toate cantecele lumii, toate, s-o stiti,
Incap intr-un flaut, intr-o vioara.

Cerul n-are margini, stelele au,
Miez si margini de foc are si soarele.
Vantul de seara mi-a spus c-o sa moara
Dac-o sa-i rupeti in drum picioarele.

Ce sa fac, dudule? Incotro s-o apuc?
Ma striga din patru parti zarile.
Muntii cu paduri cu tot mor sufocati
Si-n curand o sa moara sufocate si marile.

N-am sa va spun pe cine-am iubit, dar am iubit,
N-am sa va spun pe cine iubesc, dar iubesc,
Crangurile sunt pline de flori si de iarba
Si de arbori plapanzi care cresc.

poezie celebră de
Adăugat de SagittariusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Satra" de Zaharia Stancu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.90- 10.99 lei.

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook