Picături de dragoste

Genele noastre au ascuns lacrimi calde... şi compatibile...
Am vorbit despre tăcerile noastre mutual.
Fiecare por era o destăinuire.
Receptorii şi stimulii se transformaseră-n cuvinte.
Până şi lacrima era o picură din dragostea noastră.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bertrand: Da, într-adevăr, ştim ce gândeşte Miss Jarmond despre şcolile noastre, despre spitalele noastre, despre nesfârşitele noastre greve, despre vacanţele noastre, despre instalaţiile noastre sanitare, despre serviciul nostru poştal, televiziunea noastră, politica noastră, rahatul nostru de câine de pe trotuare.

replică din romanul Se numea Sarah de Tatiana de Rosnay
Adăugat de Ramona Paduraru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cortegiul de stele

Stelele au invadat infinitul,
Târându-se într-un cortegiu alb,
Pe cerul de sticlă.
Surâd şi ne bucură genele,
Ca roua căzută
Pe care o strivim sub tălpile goale.
Picură din imensitatea lor albă
Praf din argintul divin.
Mireasă cu voaluri de vise,
În volane de sentimente ţi-ai ascuns puritate,
Te vor pustii de lumină
Doar tăcerea şi moartea...
Pe marmură de speranţe şi perle,
Te aştept să treci,
Să împodobim dimineaţa,
Spre a putea pleca împreună
Prin hubloul de cuvinte
Pregătite să ne cunune cu umbrele.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci când trăiau cocostârci pe casele noastre, erau şi ei suflet din sufletul nostru, şi când venea toamna, îi petreceam, ne duceam şi noi cu sufletul până hăt departe, prin ţările calde. Iarna tânjeam fără dânşii, spre primăvară începea a ne suge ochii depărtarea, şi când se întorceau era o mare sărbătoare, pentru că împreună cu dânşii se întorceau şi sufletele noastre zbuciumate.

Ion Druţă în Păsările tinereţii noastre (1971)
Adăugat de Illy
Comentează! | Votează! | Copiază!

Staţii de lumină

Lumina coboară la ultima gară.
Pe contrasens, gândurile noastre s-au lovit grav.
Aştept la A. T. I. să-mi resusciteze iubirea.
De vene îmi atârnă perfuzii de stele.
Nu mai e sânge la camera de gardă.
Îmi picură din apus linişte.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu fiecare clipă căutam iubirea, fericirea supremă, uitând că aceasta se află în gesturile noastre, în sufletul nostru, în noi...

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vremuri azurii

trăiam ancoraţi în tinereţile timpului nostru,
viaţa părea uşoară,
poate aşa şi era,
anii erau mai blânzi,
lumea era fericită cu mai puţin
şi oamenii chiar se iubeau,
duceam o viaţă boemă.

cartierul era liniştit,
oamenii prietenoşi,
aşteptam marile vacanţe, marile iubiri,
iar şcoala ni se părea o joacă,
duceam o viaţă boemă.

mai târziu am crescut flăcăiandri,
fetele ne priveau parcă altfel
pe sub genele lungi,
ne ameţeau cu frumuseţea lor.

ne întâlneam la ceaiuri fierbinţi,
făceam propriile noastre filosofii
despre concret,
despre lume şi viaţă,
dar cui să-i povesteşti despre ziua de ieri?
duceam o viaţă boemă.

serile calde le lungeam până spre dimineaţă,
acordam chitarele în noaptea catifelată,
fetele ne priveau cu ochii de căprioară
şi învăţam primele acorduri ale dragostei.

pe atunci lumea avea alt parfum,
bătrâneţea era o noţiune abstractă,
era nevoie doar de o chitară şi un asfinţit
ca să străbaţi cu prietenii
infinitul.

timpurile acelea s-au stins,
au apus şi prietenii mei,
cine ar mai putea să înţeleagă?
cui să-i mai povesteşti despre acele
vremuri azurii?

duceam o viaţă
boemă.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul era o mare de stele... Cupa mea de şampanie se spărsese şi pe cearşaful imaculat alunecau lacrimi de cioburi şi vise... De ziua mea eram din nou singură şi din nou tristă.

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se-aud...

Se-aud în noapte
Vocile duhurilor ce au poposit
În camera de alături.
Centrul pineal şi-a întins receptorii.
Un întuneric zguduitor
Ca un cutremur ivit
Din măruntaiele Căii Lactee.
În rest tăcere şi teamă.
Nimic nu se mişcă în afara noastră.
Uşa întredeschisă aşteaptă să iesă
Umbra lipsită de chip şi de nume.
Ce este dincolo de noi?!
Tic... tac...
Şi liniştea care vorbeşte.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragul meu

Dragul meu, îmi coase timpul o camaşă de cuvinte
Şi mă-mpotmolesc în fire, în aducerile-aminte...

Strălucesc boabe de lacrimi – lacrimi de mărgăritare,
Ce, sfinţite cu privirea-ţi, stau ofrandă pe altare.

Focul inimii betege de ne-dragoste şi teamă,
Plânsul nostru feciorelnic, chipul dragostei de mamă,

Pâlpâie în suflet încă şi mă-ntreb (a câta oară?!),
Cum e dragostea pe luncă, cum e dragostea la ţară.

Teama ta zvâcnind la tâmple, ca un clopot se frământă
Şi zvâcnirea ei îmi umple golul care nu cuvântă,

Despre-ntâia sărutare şi fiorii sânului,
Despre susur de izvoare prins de dorul dorului...

Vezi în rana dimineţii, roua pleoapelor uitate,
Sub o lacrimă-a tăcerii, în cerneala de la noapte?

Dunga marginilor ceţii azi se prelungeşte-n şoapte.
Ce miraj în începutul cel atâta de departe!

Oh, prinţesă a luminii, mamă la copii, femeie,
Te-am sculptat în podul palmei, din iubire. Eşti o zee.

Se perpetuează clipa începuturilor noastre...
Chiar de-a sângerat aripa, tot zburăm spre zări albastre.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai vorbit

Ai vorbit.
Vorbind, îţi măsuram literele,
Le cârpeam minusurile şi le cântăream greutatea.
Apoi ai tăcut şi
Am tăcut.
Pentru că nu mai era rost
În cuvinte...

Ai zâmbit.
Zâmbind, îţi admiram liniile,
Le desenam curburi şi le acopeream cu lumină.
Apoi ai sfârşit şi
Am sfârşit.
Pentru că nu mai era plin
În expresii...

Ai venit.
Venind, îţi priveam paşii,
Le ascultam sunetul şi îi umpleam cu motive.
Apoi te-ai oprit şi
M-am oprit.
Pentru că nu mai era dor
În venire...

Ai iubit.
Iubind, îţi simţeam sufletul,
Îi desenam întregul şi îl cerneam în dorinţe.
Apoi ai vorbit şi
Am vorbit.
Pentru că nu mai era loc
În tăcere...

poezie de Gabriela Chişcari (30 august 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era o atmosferă de vis, de poveste. Am scotocit prin poveştile bunicii, să văd care din castelele ei semăna cu acesta.

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare întâlnire cu Shakespeare este ca o întâlnire cu însăşi fiinţa noastră, cu dilemele noastre, cu risipirile noastre, cu înălţările noastre!

citat din Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destăinuire

La cât de mult te străduieşti,
Eşti floarea mea de colţ, iubito,
Căci mărăcine de-ai fi fost,
Eu recunosc c-aş fi sfeclit-o.

epigramă de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balanţa sufletelor noastre sunt faptele. Dacă ne clătinăm, ne putem risipi ca plaja sub mânia valului.

aforism de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balanţa sufletelor noastre sunt faptele. Dacă ne clătinăm, ne putem risipi ca plaja sub mânia valului...

aforism de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de Eminescu

Luceafăr ce cutreieri prin lumea mea de vers,
Eu am făcut din tine un vis, un Univers...
Cu flori de tei, din lacrimi, tu singur ţi-ai clădit,
Prin literă şi lege, alt timp în infinit.

Pe lac, o diademă de lebede se-arată...
Eşti cânt şi nemurire, eşti lumea noastră toată!
Eşti viers! Şi-n măiestria-ţi, virtute şi lumină.
Tu ai rămas de-a pururi a lumii rădăcină.

Cad flori de tei... şi lacrimi... şi litere-lumină.
Ai devenit un astru, ţi-am plâns la rădăcină.
Te-ai înălţat Luceafăr. cât stele vom avea,
Cărarea vieţii noastre, mereu vei lumina...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se spună că odată cu naşterea lui Iisus a început era noastră. Eu spun că era noastră a început odată cu moartea Acestuia, supliciul lui reprezentând semnătura speciei noastre pe actul care consfinţea condamnarea la robie.

Ştefan Doru Dăncuş în Eliberarea (octombrie 2012)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Steluţe în genele ei

Ningea pe Colentina şi erau steluţe în genele ei.
Tramvaiul patru cotea inzapezit la Sf. Dumitru
şi erau steluţe, steluţe, steluţe în genele ei.

Ningea, ningea, ningea peste Colentina
demult, demult...
da, dragii moşului, erau...
erau steluţe în genele ei.

Ningea pe firele de troleibuz, pe toneta de tichete ITB
ningea pe mustaţa mea şi pe gagica în roşu de alături
tramvaiele aveau ştergătoare de parbriz şi erau... hai, toţi în cor:
erau steluţe în genele ei.

Eram student, era studentă
eram eminent, era iminentă
şi erau steluţe în genele ei.
Aerul era rece, tramvaiele reci
maxi-taxiurile abia înfiinţate
mergeau toate pe patru roate
şi erau steluţe în genele ei.
...

poezie de Mircea Cărtărescu
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între mâinile noastre gângania moare

Între mâinile noastre gângania moare –
era un proverb dezamăgit.
Sub ochii noştri platanul se spânzură –
era un poem
ce se-mpotrivea cuvintelor noastre.
Trebuie să ne coasem buzele
şi să ne pedepsim melodiile.
Mai târziu, fraţilor:
stuful, rândunica de noapte,
marmura, catifeaua
vor găsi pentru noi
un grai nou-nouţ.

poezie de Alain Bosquet
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu există durere

Nu există durere,
Ci automutilare cu gânduri –
Acele cuţite sub care ţâşneşte
Sânge de cuvinte şi lacrimi.
Nu există tăciuni,
Doar limita de jos a luminii,
Piedestalul flăcării
Ce desenează în tăcere, uitarea.
Nu există rouă,
Ci lacrima pe care timpul
O desenează pe pleoapa arsă a lutului.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!