Îți sângerează amintirile...
Tânără chipeșă cu părul bălai
Luminată de lună și de-al ei alai,
Alunec-o stea și-n plete ți se-agață
Încercând să-ți topească inima de gheață.
Ce țară mândră și frumoasă ai fost cândva
Rochia de-un verde crud soarele-ți încălzea,
Din aortă spre vene petrolul îți pulsa
Lanul de grâu la picioare ți se-ntindea.
Greutățile ce umerii-ți apasă te-au vitregit
Ți-au turnat putregai pe dantela sufletului ostenit,
Plângi când copiii îți pleacă definitiv de-acasă
Căci nu mai au merinde să-și pună pe masă.
Îți sângerează amintirile cu petale mici de maci
Nu mai ai puterea să faci ce-ar trebui să faci,
Pe prispa sufletului zace mormânt lângă mormânt
Se zvârcolesc strămoșii scormonind pământul sfânt.
poezie de Maria-Magdalena Stan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre păr
- poezii despre verde
- poezii despre tinerețe
- poezii despre timp
- poezii despre suflet
- poezii despre sfinți
- poezii despre sfințenie
- poezii despre rochii
- poezii despre păr blond
Citate similare
Ce țară mândră și frumoasă ești
Tânără chipeșă cu părul bălai
Luminată de lună și de-al ei alai,
Alunec-o stea și-n plete ți se-agață
Dându-ți putere și poftă de viață.
Ce țară mândră și frumoasă ești
Cu rochia verde de smarald te fălești,
Din aortă spre vene petrolul îți pulsează
Lanul de grâu la picioare ți se-așează.
Greutățile ce umerii ți-au apăsat te-au copleșit
Ți-au turnat putregai pe dantela sufletului ostenit,
Dar ai avut curajul să continui, nu ai renunțat,
Pe dușmani în firida timpului i-ai întemnițat.
Îți sângerează amintirile cu petale mici de maci
Dar te ridici biruitoare pe-ai destinului araci,
Pe prispa sufletului zace mormânt lângă mormânt
Strămoșii te urmăresc cum aperi pământul sfânt.
poezie de Maria-Magdalena Stan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre viață
Ce țară mândră și frumoasă ești
Tânără chipeșă cu părul bălai
Luminată de lună și de-al ei alai,
Alunec-o stea și-n plete ți se-agață
Dându-ți putere și poftă de viață.
Ce țară mândră și frumoasă ești
Cu rochia verde smarald te fălești,
Din aortă spre vene petrolul îți pulsează
Lanul de grâu la picioare ți se-așează.
Greutățile ce umerii ți-au apăsat te-au copleșit
Ți-au turnat putregai pe dantela sufletului ostenit,
Dar ai avut curajul să continui, nu ai renunțat,
Pe dușmani în firida timpului i-ai întemnițat.
Îți sângerează amintirile cu petale mici de maci
Dar te ridici biruitoare pe-ai destinului araci,
Pe prispa sufletului zace mormânt lângă mormânt
Strămoșii te urmăresc cum aperi pământul sfânt
poezie de Maria-Magdalena Stan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
O, trecător, cât îmi semeni
Cu ochii plecați în pământ...
Și eu mi-i plecam, de asemeni.
Oprește-te lângă mormânt,
Din orbul găinii - anume
Citește - și maci adunând:
Mă cheamă Marina pe nume
De când m-am născut pe pământ.
Să nu-ți fie teamă... Din hume
Stafie n-oi crește subit,
Prea mult mi-a plăcut pe-astă lume
Să râd când e râsul oprit.
Și flăcări mi-au curs lungi în vine
Și plete jucat-am în vânt
Am fost doar cândva! O, străine
Oprește-te lângă mormânt!
Sălbatic un lujer îți smulge
Și fructul la buze să-l duci
Căci nu afli fragă mai dulce
Ca fraga crescută-ntre cruci.
Dar nu zăbovi în suspine
Și nu-ți pleca fruntea în piept;
Gândește-te-n treacăt la mine
Și uită - e mai înțelept.
Cum cade apusul de soare
Din colb auriu pari țesut.
O, fie să nu te-nfioare
Cuvintele mele din lut...
poezie celebră de Marina Țvetaeva din Poezii (1970), traducere de Ion Covaci
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi și următoarele:
- poezii despre râs
- poezii despre înțelepciune
- poezii despre vânt
- poezii despre ochi
- poezii despre naștere
- poezii despre lut
- poezii despre lectură
- poezii despre găini
Floarea mea, frumoasă floare
Floarea mea, frumoasă floare,
Cu nume de sărbătoare
Ai pământul sub picioare,
Fruntea în stele și-n soare.
Ai gura dulce izvor
Din adâncul munților,
Sub veșnicul tricolor,
Simbol sfânt pentru popor.
Nu lași viața pusă-n sponci,
Scoți rubinele din scoici,
Te întreci cu mii de doici
Ca să faci statui din roci.
Floarea mea, floare cu rouă,
Să-mpărțim viața-n două,
S-o lăsăm curată vouă,
Urmașilor sub stea nouă...
Noi suntem în curtea țării,
Din Ceahlău în largul mării,
Lărgim trecerea cărării
De cu zori în pragul serii...
Nu uita floare frumoasă
Că ești visul de mireasă,
Ești lumina de acasă
Când m-aștepți la pusă masă.
Vreau să te privesc profund,
Să-ți cinstesc gândul rotund,
Să îți spun ce-am spus demult
Ești înger crescut din lut...
Floarea mea, frumoasă floare,
Cu nume de sărbătoare
Ai pământul sub picioare,
Gura dulce-n sărutare!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre lumină, poezii despre flori, poezii despre țări, poezii despre îngeri, poezii despre visare, poezii despre sărut, poezii despre sărbători sau poezii despre simbolistică
Românie, țara mea
Țară, țărișoara mea!
Rai, cu inimă de stea!
(Alba Carolina)
Sfântă îți este inima!
Binecuvântat pământul,
Bogățiile, neamul si gândul.
Munți cu aur din vechime,
Păduri verzi, blânde coline,
Câmpii înflorite în soare,
Grane coapte, maci în floare,
Ape cu voci cristaline
Si ochi de margaritare,
În adâncuri, aur negru, prețios,
Doar comori, cu sfânt folos.
Țară, țărișoara mea!
Rai, cu inimă de stea!
Largă îți este inima!
Cu români frumoși în ea,
Ce numele îți vor înălța,
Cât va trăi harta ta.
Unire, sub steag tricolor,
Să ai parte țara mea!
Rai, cu inimă de stea!
Pace fie, în casa ta!
poezie de Valeria Mahok (21 octombrie 2017)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre inimă, poezii despre voce, poezii despre unire sau poezii despre religie
Cântecul orașului de lângă râu
Zece ani, de-acum tu, moartă; eu, trăind o viață căreia nu-i mai aparțin.
Refuz să rememorez,
Dar îmi este imposibil să uit.
Un mormânt departe, la o mie de mile,
Gânduri înghețate, cum ar putea ele fi exprimate?
Chiar dacă ne-am întâlni, nu m-ai recunoaște
Pulbere pe obrazul meu,
Părul ca bruma.
Deodată, astă noapte, eram iarăși acasă.
Lângă ferestra odăii mici
Îți periai părul și-ți pudrai obrajii.
Te-ai întors. M-ai privit în tăcere.
Lacrimile îți curgeau râuri.
An de an îmi vor frânge oare inima?
Mormântul luminat de lună,
Pinii rămuroși.
poezie clasică de Su Shi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre râuri, poezii despre tăcere, poezii despre oraș, poezii despre noapte, poezii despre muzică sau poezii despre moarte
Doamne ajută
E plin de flori și de culoare pe câmpuri și în lumea toată,
Dar tu nu vezi decât un gri și puțin verde, câteodată.
Eu ce să-ți fac? Tu ai ales să îl iubești pe el. Îți place.
Ți-a spus de-atâtea ori să pleci, să-ți vezi de drum, să îi dai pace.
Nu înțelegi că-n viața asta, nu toți sunt cum ai vrea să fie?
Că dacă scrii din când în când câte un vers, nu faci din ele-o poezie.
Îți trebuie și ritm si rimă, mai multe strofe ca să ai succes.
Cu el, nu vei putea vreodată să faci asta. N-ai de-ales.
Va trebui s-asculți ce-ți spune, să renunți.
Tu vrei să muți din loc un lucru, dar sunt munți.
Nu e nici deal și nici câmpie, n-ai cum să reușești.
Acceptă. Mai bine fugi si lasă-l. Îl iubești?
Atunci să-ți dea Dumnezeu bine, să te păzească, roagă-l tu,
Că mintea ta deși îți spune să m-asculți, inima nu.
Și tu cu sufletul trăiești mai mult, gândești puțin.
Mai sunt minuni pe lumea asta. Doamne ajută. Mă închin.
poezie de Magdalena Rus
Adăugat de Magdalena Rus
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre poezie, poezii despre versuri, poezii despre succes, poezii despre ritm, poezii despre pace sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Degeaba plângi
Maicuță plângi, a dat salca în floare,
Și rațele pe râu își plimbă boboceii,
Pe câmpul verde crud aleargă mielușeii,
Doar tie, pe obraji, iti curg lacrimi amare.
Privești la cer, cerând parcă-ndurare
Să îți mai dea o șansă printre vii,
Acasă să se-ntoarca ai tăi copii
'Nainte ca să-ți sune ceasul de plecare.
Pe mândrul soare-l rogi s-aducă veste,
Poștașu-n poartă geaba-l mai aștepți
Tu ți-ai scolit copiii, i-ai făcut deștepți
Dar ei te-au scos măicuță din poveste,
În casele-arătoase și pline de noroc
Degeaba plângi, ei nu-ți găsiră loc.
poezie de Valeria Tamas Iacob
Adăugat de Valeria Tamas Iacob
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre rațe, poezii despre plâns, poezii despre plimbare, poezii despre oi, poezii despre noroc, poezii despre mândrie sau poezii despre inteligență
Experiența îți spune ce să faci; încrederea îți permite s-o faci.
citat din Stan Smith
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre încredere
Bate toaca a suferință
Urlă zorii dimineții
La geamul sufletului,
Luminează odaia sorții
Raza blândă-a soarelui.
Sunt vâslaș pe ape tulburi
Mintea s-a-nnegrit de dor,
Se lovesc sălbatic vulturi
De pereți cu iz de-amor.
Bate toaca a suferință
Lovituri grele eu simt,
Nu au pic de-ngăduință
Când pe picioare mă sting.
Pe colina amintirii
Zace o spânzurătoare,
Și atârn urma iubirii
În a lațului strânsoare.
Ți-am pus inima în palme
Și pulsa de dragul tău,
Mi-ai înapoiat-o-n spasme
Strangulată de călău.
Pe tâmpla rece a lumii,
Dragostea adânc o-ngrop,
Sub raza stinsă-a lunii
Se-afunda strop cu strop.
poezie de Maria-Magdalena Stan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iubire, poezii despre vulturi, poezii despre suferință, poezii despre picioare sau poezii despre dor
Regina Katherine (către Anne Boleyn): Știu ce încerci să faci, dar nu îți închipui că o să îl iei pe rege de lângă mine. Lasă-l să se joace cu tine. Lasă-l să îți facă daruri. Însă nu îți poate da inima lui, căci ea se află la mine.
replică din filmul serial Dinastia Tudorilor
Adăugat de Conescu Raluca, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre monarhie, citate despre jocuri, citate despre inimă sau citate despre cadouri
Rebelul se revoltă împotriva a ceea ce este mort, își ia viața în propriile sale mâini. Nu îi este frică să fie singur; dimpotrivă, se bucură de singurătatea sa ca de una de cele mai de preț comori. Mulțimea îți conferă securitate, siguranță - cu prețul sufletului tău. Te înrobește. Îți da îndrumări cum să trăiești: ce să faci, ce să nu faci.
citat celebru din Osho
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre viață, citate despre superlative, citate despre suflet, citate despre singurătate, citate despre siguranță, citate despre revoltă, citate despre mâini, citate despre moarte sau citate despre frică
Caută să mergi pe drumul tău, să îți asculți intuiția și să ai puterea să lași în urma vocile care îți spun cum e mai bine pentru tine și de ce e mai bine. Ascultă-ți vocea interioară, căci ea deține adevărul suprem! Iar atunci când te-ai decis să faci un lucru, fă-l pentru tine, din toată inima, și nu ca să îi impresionezi pe ceilalți!
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre intuiție, citate de Pera Novacovici despre inimă, citate despre adevăr sau citate de Pera Novacovici despre adevăr
Românie,te iubesc
Românie,
în genunchi mă-întorc la tine
și smerit îți cer iertare.
Nu mai plec în țări străine
unde zilele-s amare.
Nu vreau lacrima să-mi curgă
pe pământul lor străin.
Acolo toți mă alungă
și-mi toarnă-n suflet venin.
Sătul de înstrăinare
nu mai vreau să rătăcesc.
Cu drag mă-întorc la izvoare.
Românie, te iubesc!
Cu credință-n Dumnezeu
îți sărut pământul sfânt.
Am fost și rămân al tău,
că-mi ești leagăn și mormânt.
poezie de Dumitru Delcă (decembrie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre smerenie sau poezii despre iertare
Faceri și prefaceri
Ca să fiu cu tine, brațele-amândouă
le-aș preface zilnic în alei cu flori,
ca să fiu cu tine m-aș preface-n rouă,
tălpi catifelate să-ți sărut în zori.
Să îți fiu aproape-i oportunitate,
să îți fiu aproape este dar ceresc,
când sunt lângă tine mult mai tare bate
inima, alături când îți sunt, trăiesc!
Să îți simt suflarea, trandafir m-aș face,
să-ți sărut urechea m-aș preface-n cânt,
și -n amurgul zilei, știind că îți place
să îți mângâi părul, m-aș preface-n vânt.
Împreună, viața vom preface-o-n praznic...
Tu-mi vei fi comoară, eu îți fi-voi paznic.
sonet de Nicu Gavrilovici din Manifest pentru normalitate
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre urechi, poezii despre trandafiri sau poezii despre rouă
Când doare...
E greu, când te doare și taci
E greu dar nu ai ce să faci
Și taci, și te oprești să nu strigi
Și-atunci, te-nchizi în tine... și plângi!
Cei dragi îți spun că tu poți
C-ai mai trecut și știi să suporți
Și strângi din dinți, și te faci că e bine
Și ții durerea adânc, închisă în tine.
Va trece și asta, iți spui optimistă
Și inima mea nu va mai fi tristă
Apoi râzi, și arăți că nu-ți pasă
Vedeți dragii mei, că sunt curajoasă?
O altă durerea pe mine mă apasă
E dorul de voi, să fiți toți acasă
La piept să vă țin, cu mine aici
Ochii să-nchid, să fiți iarăși mici!
poezie de Elena Bulancea (2 februarie 2019)
Adăugat de Elena Bulancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tristețe, poezii despre trecut, poezii despre optimism sau poezii despre durere
Camera cenușie
Deși locuiești într-o cameră cenușie,
Cu excepția feței de masă
Argintii,
Și brodezi
La rochia ta galbenă
Sau ridici o perlă verde
De la colier,
Care tocmai a căzut,
Sau îți privești evantaiul verde
Pe care sunt pictate ramuri de sălcie roșie,
Sau, cu un deget,
Miști o frunză în bol
Frunza căzută din copacul de magnolia
De lângă fereastra ta...
Ce importanță au toate acestea?
Eu știu cât de furios îți bate inima.
poezie de Wallace Stevens, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frunze, poezii despre roșu, poezii despre pictură, poezii despre perle, poezii despre galben sau poezii despre furie
Omagiu pentru bunica
OMAGII PENTRU BUNICA
Pe ultimul drum îți aștern petale
În covor de înmiresmate flori,
Cu lacrimi fierbinți le stropesc de jale,
Când despărțirea îmi dă reci fiori.
Pustie va fi de-acum prispa casei,
Unde veneau nepoți cu zâmbete
Și-i așezai cu drag în jurul mesei,
La plăcinte și gogoși proaspete.
În loc de veci îți aprind lumânare,
La praznic sfânt cistindu-ți jertfire,
Spre a Domnului binecuvântare
De lacrimi ce-mi inundă privire.
Va dăinui în suflet amintirea
Din vremuri cu bunici și nepoței,
Să nu se risipească fericirea
Ce mi-au dăruit-o străbunii mei.
Prin amintiri adie resemnare
Pentru nepoții ce-au fost norocoși,
De la bunică primind alinare
Prin ai copilăriei ani frumoși!
Maria Filipoiu
3 mai 2019
Maria Filipoiu
poezie de Maria Filipoiu din Poeme dedicate (3 mai 2019)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre amintiri, poezii despre zâmbet, poezii despre lumânări sau poezii despre frumusețe
Să-ți fiu singura rază
Sunt un colț de stea,
luminez adâncimea
ochilor tăi vrăjiți.
Tăcerea nopților
cu lună plină de așteptare
nu-ți mai întunecă
surâsul de flori.
Îți împodobesc inima,
cu trandafiri albaștri
înveșmântați în cuvinte
încă nerostite.
Îți alung oftatul și chem
un vânt de dragoste,
să-ți mângâie dorul,
cuprins între palmele
sufletului,
copil rebel și singuratic.
Vreau să-ți fiu singura rază,
aprinsă de lumina unui vis,
într-o seară târzie de mai,
să mă furișez în odaia
gândurilor tale,
să mă contopesc cu visele-ți,
care-și așteaptă rândul
la fericire.
poezie de Lavinia Elena Niculicea din Florile cerului
Adăugat de Lavinia Elena Niculicea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre întuneric sau poezii despre singurătate
Românie, pământ sfânt
De ce au luptat străbunii,
Pentru ce-au ales să moară?
Să scoată la vânzare unii
Minunata noastră țară?
Și-au plecat plini de speranță
Bravii soldați la război
Într-o frumoasă dimineață
Să ne-aducă pământul înapoi.
Au vărsat lacrimi și sânge
Să-i spunem acum pe nume.
Dar patria mea e tristă, plânge
Copiii ei sunt departe... în lume.
Pe noi cum să nu ne doară
Când ne vedem frații alungați
Străini ajungi la ei în țară
Și-n sărăcie ani de zile uitați.
Însă cu toată ambiția și voința
Ne apăram pământul sfânt.
Limba, istoria, portul, credința
Până vom ajunge în mormânt!
poezie de Alina-Georgiana Drosu (15 septembrie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zile, poezii despre sărăcie, poezii despre sânge, poezii despre război sau poezii despre porturi