Dimineaţa

Peste gene cântă-n meloritm drumeaţa,
creionându-şi vise abia dezmorţite,
gânduri se privesc, şuşotind grăbite,
ochii sărutându-i, blândă, dimineaţa.

Te iubeşte lumea firilor lumeşte,
zburdând curbeic în pupila-albastră,
aburul idilei susurând clipeşte
savurând bemolii din orchestra noastră.

Părul tău îmi curge, despletindu-ţi ţelul
De lumina-adâncă din văzduhul ceţii,
Minunea-ţi iubito înroşeşte fierul
Pe furnalul frunţii petrecându-ţi feţii.

Poticnită-i ziua, se-ntinde căscând,
o cafea mai soarbe, vălu-ţi savurând!

sonet de Aurel Petre (3 iunie 2018)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şeherezada

Continuă povestea, Şeherezada,
Din ochii negri zdruncină-mi hotare,
Cuvintele-ţi, magia îmi frâng zăvoare
Încremenind în pieptu-mi colonada.

Respiri milenii-n şoapte de femeie,
Până în cer miroase-al tău străfund,
Şi mor, renasc şi-n tine mă afund,
Cu tot cu taină-n rupta epopee.

Din gene îţi răsar zâmbind doi îngeri,
Când seara lin coboară-n părul tău,
Şi stele-aşează-n litere înfrângeri

Ce se coboară în cântec, ca trofeu,
Pe bolta umezită, de-a tale atingeri,
Cu braţul tău de vise, imprimeu!

sonet de Aurel Petre (29 martie 2018)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tinereţe

Ochii tăi, culoare-n gene,
boabe de cafea le coci,
geme sufletul în vene,
spadele, când le provoci.

Simţăminte răstignite
ţipă-n liniştea din poză,
calci cu zborul pe redute,
cu pastelul tău de roză.

Râd luminile din soare,
când tabloul îţi sărută,
cu privirea arzătoare

Primăvara chipu-ţi cântă.
Şi îţi duci, mireasă,-n zare,
Anii, mărturii pe tâmplă.

sonet de Aurel Petre (29 aprilie 2018)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste mine a venit toamna...

iubito, peste mine a venit toamna,
cu tot alaiul ei, cu toată gama
de melodii prea triste şi îngândurate,
iubito, ploaia ei de frunze ne desparte
şi unde eşti iubito? eşti departe...

la fel ca pomii când îşi pierd verdeaţa
pe chipul meu sunt riduri dimineaţa,
mai trag de timp, întind la maxim aţa,
deschid larg ochii să-mi gonească ceaţa
şi deapăn printre gânduri toată viaţa

atât mai fac, iubito şi mai scriu,
un rând aştern din visul meu pustiu,
el îmi zâmbeşte, este amărui,
îmi amintesc pe versuri cum te ştiu,
cu râsul tău mereu, mereu, zglobiu

şi toamna cea din mine mă apasă,
îmi cocoşează trupul, cui îi pasă?
sunt prins de boala ei ca într-o plasă,
îmi cade câte-un fir de păr, dar lasă,
tu cum mai eşti? erai cea mai frumoasă

mai am o prietenă, o ştii de-atâta vreme,
cafeaua dimineţilor eterne,
cu ea îmi aranjez atâtea teme,
rămase de azi- noapte printre gene
şi-mi simt picioarele cum dor, sunt semne...

şi mă gândesc la tine mai tot timpul,
te mai iubesc să ştii, îţi chem în vise chipul
iar când sunt treaz mă cotropeşte gândul
c-o întrebare ce nu-i ştiu răspunsul
ce ne-a gonit de noi lăsându-mi plânsul...

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Somnuri

Au albit cireşii-n zările-absolute,
Cerul în retină îşi scrie-n memorii,
Absoarbe privirea basme nevăzute
Când se-aştern în noapte roadele visării.

Se lovesc adâncuri, ne-oglindim în ele,
Vorbele respiră pe străzi părăsite,
Secunde veghează printre gene grele,
Răbufnesc în gânduri focuri chinuite.

Tâmplele zvâgnesc în palmele lunii,
În străfund cuvinte se privesc perechi,
Văzduhul sihastru e-n strânsorea mâinii,
Ploi mai cad pe suflet peste lacrimi vechi.

Curg încet petale pe-arcuş de vioară
Şi-n mirosul verde rapsodia zboară!

sonet de Aurel Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbetul tău

Când îmi zâmbeşti, îţi zâmbeşte farmecul,
verdele fiinţei tale,
îţi cântă ochii prin nălucirile colorate
ale mirosului de toamnă, aleie de suflet.
Frumos îţi este zâmbetul femeie de durere,
raza de culori foşneşte în petece tăcute,
cu vise mustind din aroma ta.
Curge aerul ca o mătase sub privirea-ţi
cu murmur de rai în pajistea suferindă a frunzelor.
Zâmbetul tău e izvor de fericire suavă,
fragilă, dar măreaţă în vârful clipelor.
În soarele fiinţei îţi este alinarea
şi suspinul ramurilor vieţii,
în care ziua şi noaptea, luna şi soarele,
anotimpurile şi timpurile cresc
pe plaiurile universului.
Toate trăiesc în zâmbetul tău,
şi eu asemenea lor!

poezie de Aurel Petre (10 septembrie 2020)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glas

Cu glas alunecă, în veşted timp de iarnă,
Pastele mlădioase pe umerii tăi goi,
Şi cântă-n clape-adânci toţi fluturii cei moi,
Magia dezgheţând un psalm din foi de marnă.

Diamantine vrăji aprind mătăsuri albe;
Un paradis pluteşte topind în firi năpaste,
Şi şerpuie idila adânc în gene-albastre,
Când îţi arunci prihana-n duioasele silabe.

Ne-am înecat tăcerea în lanul alb de nea
Şi picură-n şoptiri vibrări din gene ude,
Amurgul iernii doare-n genuni de catifea

Şi-n părul tău de valuri o taină se ascunde!
Cu degetele moi subţire-un glas cânta,
Vibrând în inimă, pe chipul tău surâde!!!

sonet de Aurel Petre (19 ianuarie 2019)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Boarea iernii

Boarea iernii - Aurel petre

Vine-o boare cu miros de iarnă,
nori-au puful în balsam de nea,
ochii reci au început să cearnă
moale,-n amintiri din strada ta.

Vântul se despică-n plete albe,
râvnind frunzele din ultima rugină,
slujesc naşteri catredale dalbe
în văzduhul spintecat cu smirnă.

Îngeri hibernali steluţe-aşează
peste paşii zilelor desculţe,
iarna-n jocul lor fiori ornează,
glasul tău din suflet să asculte.

Cuiburile-n fumuri s-au pierdut;
păsări s-au săltat spre stele calde;
viaţa, aripă de cer, zbor a ţesut
hora peste frunze cu smaralde.

Frigul râde-n lut şi sentiment,
duhul lui pe drumuri moi dă vestea;
sufletele vinul şi l-au fiert
şi-n zăpezi îşi retrăiesc povestea!

poezie de Aurel Petre (10 decembrie 2020)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragoste II

Ţi-aş spune despre zorii răsăriţi ce ard,
Când curge dimineaţa în viselele de iele,
Şi marea din privirea ta e-o pură adiere
Ce se revarsă-albastru pe ţarmul tău de jad.

Ţi-aş pune un pământ himeric la picioare,
Când ziua lunecată-i în paradis de vară,
Pe-al său covor păşeşte, poveste solitară,
Mareele amiezii iubiva-ţi trupul moale.

Ţi-aş spune bucuria-n chemări îngemănate,
Când naşte seara cerul prins în amurgul său,
Şi tu miroşi a iarbă şi viaţa-a trupul tău
Ce dulce-i din izvorul al sânilor să-adape.

Ţi-aş pune veşnicia pe trupu-ţi de vioară
Şi aş pluti cu ea în ochii tăi să piară!

sonet de Aurel Petre (27 iulie 2017)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ispita

Cu un blestem de catifea ţi-aş mângâia lumina
Din chipul tău şi viaţa ta, căci ţi-e adâncă vina...
Cu cântec ţi-aş îmbrăţişa desculţe buze coapte,
Şi te-aş iubi cu şoapte ude peste sfioasa noapte.

Când îmi ajungi în pieptul zilei, ca un oftat adânc,
Îmi lăcrimează amintiri din dorul tău cel prunc.
În clocot zboară haiducia dureriilor de fiară,
Şi-n goana clipelor se-aprinde şi arderea amară.

Dor răstigninirile-îngereşti în aburul din mine,
Căci mădulare trepidează restriştea în surdine.
Tresar pistoanele în cord, în pulsul venelor,
Şi-n simţul tău anaerob arzi trupul zânelor.

Albastra boltă scânteiază prin lutul femeiesc,
Iubirea-ţi naşte-n zarea-ntreagă fior dumnezeiesc,
Călare galopezi în vise şi duci furtună-n lună,
Dorinţele-ţi cotropitoare, năluci în somn mi-adună.

Şi mă întreb, tot bâjbâind prin simţ de măruntaie:
Te-ai furişat, idilă-n gânduri cu ochi-ţi de văpaie,
În răzvrătite anotimpuri, când se aprind săruturi,
Plăpândă floare, tu dezgheţi al inimii ceruturi?!!!

poezie de Aurel Petre (6 iunie 2019)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

dimineaţa o rugă îmi curge din palme
spre cer noaptea toţi murim
eu mai abitir puţin uimit
eclozez din vise din nou fără tine
îmi tatuez în pupile privirea ta
ce culoare au ochii tăi?
uitarea e din catifea neagră
sângele meu circulă pe contrasensul fericirii
singurătatea mă descompune în amintiri puzzle
recompune-mă

poezie de Adrian Păpăruz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din vise

Ce ţi-e surâsul desenat pe gură,
E zâmbetul luminei din făptură
Sau e căldura sufletului meu,
Ce mi l-a dat prin tine Dumnezeu?
Ce ţi-e adâncul ochilor căprui,
E văzul dimineţii-n cărărui,
Ori viaţa soarelui ascunsă în privire,
Îmbrăţişându-mă cu strălucire?
Ce ţi-este negrul păr, miros de stele,
E odiseea ce curge din castele,
Sau zborul moale-n aripi de albastru,
Ce-mi cântă-n unde cu foşnete de astru?
Ce ţi-este floarea chipului senin,
E raza caldă din farmec feminin,
Ori îmbujorare din purpură de frezii,
Ce îmi aduci din strigătul amiezii?
Ce ţi-este graţia cea plutitoare-n trup,
E frumuseţea când mările erup,
Sau pasăre zburând în arc de oră
Ce-şi unduie făptura-n polara auroră?
Ce ţi-e pictura din pori de catifea,
E sufletul miresmei din abur de cafea,
Ori puful primăverii născând poveste nouă,
Ce-mi mângâie văpaia cu degete de rouă?

poezie de Aurel Petre (14 aprilie 2020)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea de iubire

Îngenunchiaţi în vara de iubire
Eu visul tău; tu visul meu hoinar,
Cu lacrima şezută in privire
Cu ochii pribegi, cu suflet de amar

Privim absenţi în negura uitării
Zâmbind timizi, de soarta poate crudă
Bătând tăcuţi la poarta disperării
Şi visători spre dragostea plăpândă.

Şi ţelul ce se-nalţă azi în zare
E piramida verde destrămată
Ce pare ridicată din visare
De cum a fost şi ce a fost odată!

O lacrimă, un zâmbet sau o floare
Când ni le-am dat au fost cu o menire
Din vise mari sau vise trecătoare
E plină lumea noastră, e lumea de iubire!

poezie de Luci Frederiksen
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aromă de dor

Bună dimineaţa!
Cafeaua amară-mi este
Fără să-mi răsufli vreo aromă...
De veste
De la tine, heruvimă
Zărită în abur de cafea
Hoinărindu-mi iar ziua
Până în zaţ de stea
Fugărit în aburul dorului
După roua genelor
Din răsăritul zâmbetului
Tău... cu aromă de zbor.

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul XVI

Rana pururi de noi scurmată,
însuşi zeul e, de-i vindecată...
Tăiş noi suntem, râvnind a şti –
iar el, seninul, se risipi...

Chiar daru-i sfânt în neprihană
îl smulge din lumea-i prea vană;
neclintit, nu-l primeşte decât
dezlegat, părtaş hotărât...

Doar mortul soarbe gând
din şipot susurând
sub zeiescul semn, mortului mut...

A noastră larmă sfărâmă ţelul!
Râvneşte spre dangăt doar mielul
din molcom freamăt tot mai tăcut.

poezie de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bemolii din fligoarne

Cu amintiri ajunse, în clipa prea târzie,
regretele rănite mă tulbură din nou! –
venite să-mi aşeze cuvinte-n poezie,
le-aud, nedesluşite, la margini de ecou.
Plecate pe-nserate din triste carnavale,
în pragul neuitării lăsate mai demult,
îmi readuc în cuget acorduri vesperale
pe muzica tăcerii dintr-un refren ocult.

În liniştea rănită, bemolii din fligoarne
coboară neuitarea, din margine de gând,
prin trape redeschise în antice lucarne
din vechi acoperişuri cu turle care plâng.
Acolo sus, în turle, frumoasele vestale,
de strajă neuitării, mă cheamă în trecut,
iar muzica fanfarei, din parcurile goale,
îmi cerne iar bemolii pe dorul renăscut.

Trec singur pe aleea brodată cu mistere
să reascult fanfara, rămasă mai târziu,
iar muzica ajunge în lunga mea tăcere
cu triluri renăscute din vechiul potpuriu.
Privesc în depărtare şi parcă o minune
renaşte rătăcită la margine de gând –
un tril de clarinete neîncetat îmi spune
că din trecut, iubito, vei reveni curând.

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate, Ed. ePublshers, Bucureşti, 2919 (2019)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai urci din când în când...

Mai urci din când în când ca o lumină,
adânc şi verde, încă, te respir,
iar mânile-mi te scriu cu elexir,
căci n-ai plecat din fantezia-mi plină.

Şi-mi sorb din tine focul şi vâltoarea
şi-mi sorb din ochiul tău blândul izvor,
când picuri roua dulcelui amor
suspină lira şi glasuie chemarea!

Prin tine versuiesc fantasmul vieţii,
şi-i cald adâncul verdelui tău pur,
când beau din sânul cald al dimineţii

din pieptul tău inspir cântec azur!
Cu zorii te sărut prin dansul ceţii
Şi-mi rătăceşti prin cer cu-al tău contur!

poezie de Aurel Petre (2 ianuarie 2019)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa e lumea, iubito!

viaţa îmi curge spre moarte precum
depărtarea înspre capătul lumii
nu-i bai, zic
trupul e o fârâmă de pământ
în care Dumnezeu
a plantat
veşnicia
păcatul şi iubirea

aşa e lumea făcută, iubito
din iubirea ultimilor
trecători
prin păcat
Dumnezeu ştie asta şi
mai ştie că
oamenii cu o singură viaţă
îşi numără păcatele
duminica
e prea multă durere între noi
iubito
aşteptarea înmugureşte suferinţi

înfrigurat privesc
cum umbra trece strada
să nu plângi

orice cărare duce înspre Dumnezeu

poezie de Teodor Dume (18 aprilie 2017)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde lumea respiră adevărul

Ridic la nivel de trofeu, lumina
împrumut razele din ochiul soarelui,
sângele îşi capătă pulsul normal,
se pune la loc pământul sub picioare.

Bucurie din bucurie pe insule de dor
acoperă dragostea cu pânză de in
şi noaptea cu vise înaripate,

unde lumea respiră adevărul.

Întorc înapoi răsfăţul şi curăţ gradina
în care odihnesc în treacăt stelele,

de iubirea mă absoarbe cu totul
în tunelul de vrajă
şi nicio patimă nu mă supune
mai mult decât ţelul pentru care lupt.

Acolo dimineaţa cu ochii verzi
lasă ape-n cascadă,
să sară peste stânci

şi peştii să-şi savureze izbânda.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jumătate din mine

În fiecare seară pleci cu un tren nevăzut,
ieşi din viaţa mea pe jumătate
şi abia în zori revenim un întreg,
spunându-mi că buzele mele
au cea mai gustoasă aromă de cafea.

În fiecare zi
mă simt ca un înger crescut la sânul tău
mirosind a iarbă proaspăt cosită
când îmi scutur părul
fără să-mi pese
că moartea îmi suflă în ceafă...

Şi chiar dacă pleci jumătate din mine,
la fel de frumos bate ceasul vieţii...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri călătoare

Priveşte spre stele şi zboară
cu mine spre ele şi-apoi
s-alegem o stea solitară
din calea de stele convoi.

Priveşte, e una ce pare
ascunsă de stelele mii!
Ce crezi, să ne fie ea, oare,
căminul din alte vecii?

Să mergem, iubito, -mpreună,
cu gânduri de mână, -amândoi,
s-o facem, prin rugi, să ne spună
de are un loc pentru noi!

Dar, uite, e-a noastră, clipeşte!
Ne ştie, ne-aşteaptă, zâmbeşte.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!