Bob și Strop
Copile, cu picioarele-n pârâu,
Sufletul e aproape ca pârâul
Pe malul căruia un lan de grâu
A învățat să își reverse grâul.
Învață dar și tu din vorba mea:
C-acest pârâu plăpând la fel ca tine
Nu se oprește decât unde vrea,
Indiferent de unde și cum vine.
Învață de la apă, dragul meu
Să nu te înspăimânte depărtarea;
Un strop de crezi că ești, chiar Dumnezeu
Te va purta de mână către marea
Cea nesfârșită ca un lan de grâu,
Chiar dacă ești acum cât un pârâu.
poezie de Marius Robu din Degeaba
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre învățătură
- poezii despre cereale
- poezii despre suflet
- poezii despre spaimă
- poezii despre religie
- poezii despre copilărie
- poezii despre apă
- poezii despre Dumnezeu
Citate similare
Pârâul și marea
Vezi marea: bătrână, întinsă, adâncă.
De țărmu-i departe, tot sare prin stâncă
Un tânăr pârâu ce spumos își aruncă
Voios, fără griji, unda lui cea zglobie.
De marea întinsă, nimica nu știe
Zglobiul, voiosul și clarul pârâu:
El iute aleargă spre zări fără frâu;
Și marea bătrână, întinsă, adâncă,
Spre tânăra undă privirea-i aruncă,
Din valuri clipind ca din sute de pleoape:
Pârâul zglobiu în ea va încape.
El fuge voios, tot mai repede fuge,
Nu știe, nu-i pasă ce țărm va ajunge...
Tu, dragostea mea, ai aflat ghicitoarea:
Tu, pârâul zglobiu - iar eu, marea.
poezie clasică de Miron Radu Paraschivescu din Laude și alte poeme (1953)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre tinerețe, poezii despre stânci, poezii despre iubire, citate de Miron Radu Paraschivescu despre iubire, poezii despre bătrânețe sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Pârâul și marea
Vezi marea: bătrână, întinsă, adâncă.
De țărmu-i departe, tot sare prin stâncă
Un tânăr pârâu ce spumos își aruncă,
Voios, fără griji, unda lui cea zglobie.
De marea întinsă, nimica nu știe
Zglobiul, voiosul și clarul pârâu:
El iute aleargă spre zări fără frâu,
Și marea bătrână, întinsă, adâncă,
Spre tânăra undă privirea-și aruncă
Din valuri clipind ca din sute de pleoape:
Pârâul zglobiu în ea va încape.
El fuge voios, tot mai repede fuge,
Nu știe, nu-i pasă ce țărm va ajunge...
Tu, dragostea mea, ai aflat ghicitoarea:
Tu, pârâul zglobiu - iar eu, marea.
poezie clasică de Miron Radu Paraschivescu din Laude și alte poeme (1959)
Adăugat de MG (Ματθαιο`
Comentează! | Votează! | Copiază!
Laptele
Mulți văzut-au multe-n viață,
Dar proverbul* ne învață
Cum că nimeni, zi sau noapte,
N-a văzut pârâu de lapte,
Râu sau fluviu, lac sau mare,
Sau măcar niște izvoare.
* Pârâu de lapte nu s-a văzut. (Proverb românesc).
poezie de George Budoi din Mâncarea în aforisme, epigrame, poezii, pamflete și satire (26 septembrie 2021)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre proverbe, poezii despre lactate, poezii despre viață, poezii despre râuri, poezii despre noapte, poezii despre fluvii sau poezii despre România
La pârâu
Venea pe deal, voios cântând
Flăcăul;
Pe-un umăr coasa legănând,
Venea fără nici un gând
Flăcăul;
Dar iată-n drum îl află râul,
În drum, în drum, dar ce-i în drum?
Pârâul;
Așa de lat și chiar acum!
Dincolo câmp și lan și flori,
Ei, cată!
Și doine și secerători;
Pârâu-i lat, și să nu mori?
Ei, cată!
Și-n grâu, ei, bată-mi-l să-l bată!
În grâu, în grâu? Dar ce-i în grâu?
O fată
Înoată-n spice până-n brâu.
"Să n-ai, Catrino, zi de rău!"
Ea tace.
"Ei, iacă naiba de pârău,
Mi-l puse focu-n drumul tău!"
Ea tace.
Deloc o vorbă! Sa preface.
Deloc, deloc, de ce deloc?
Că-i place
Și vrea de el să-și bată joc.
"Ai, fă, copii acasă mulți?
Ei, iaca!
Nu vii, urâto, nu m-asculți?
De dragul tău să mă desculți?
Ei, iaca!
Mai bine plec!" Și dânsul pleacă.
Dar ea? Dar ea? Ce-și zice ea?
Să treacă!
Să facă-n urmă cum o vrea!
Văzându-l, însă, c-a plecat,
Ea-și pune
Deoparte snopul: "M-ai chemat?"
El mâna peste ochi mirat
Și-o pune.
"Să-ți spun ceva! Cuvinte bune!"
"Să spui, să spui! dar ce să spui?
Ei, spune!
Dar iute, vezi, că vreme nu-i!"
"Haide, treci pârâul! Ce te-ntreci,
Catrino!"
"Nu vreau, auzi! De ce nu pleci?"
"Dar nu-i cat Oltul, poți să-l treci
Catrino!"
"Vecine, nu!" "Ba da, vecino!
Nu vreai? Nu vreai? De ce nu vreai?
Haid' vino!
De-atunci și peste mări treceai."
"Ei, iaca, viu! Dar de nu-mi spui
Vro veste,
Zi bună între noi de-azi nu-i!"
Știa doar fata felul lui!
Vro veste,
De unde-o iei, dacă nu este?
Apoi, apoi? Ce-a fost apoi?
Poveste
Tot eu să spun? Ghiciți și voi.
poezie celebră de George Coșbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre vecini
- poezii despre tăcere
- poezii despre mâini
- poezii despre moarte
- poezii despre gânduri
- poezii despre flori
- poezii despre fete
- poezii despre cuvinte
Indiferent dacă este vorba de un pârâu, de o pădure, de un munte, un lac sau de malul mării, această legătură cu inteligența naturii ne poate fi de un real folos în stabilirea contactului cu câmpul potențialității pure.
Deepak Chopra în Cele șapte legi spirituale ale succesului
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre păduri, citate despre natură, citate despre munți sau citate despre inteligență
Învață, copile
Din primele tale zile,
Când ochii îi deslipești,
Învață mereu, copile!
Învață să trăiești!
Învață să crești frumos!
Precum floarea din grădină.
Ca bradul, drept și umbros,
Care-aspiră spre lumină.
Învață de la pădure
Să crești falnic, ca stejarul!
Că omul trebuie să-ndure
Și dulcele și amarul.
Învață și de la soare,
Suflete să încălzești!
Învață cum pe ogoare
Va trebui să muncești!
Mai învață de la lună,
Mințile să luminezi!
Învățătura e bună
Carte dacă studiezi.
Învață și de la ape
Cum să-ți limpezești,
Gândurile toate!
Și să le-mplinești.
Învață de la aer
Cum să răcorești
Suflete în vaier!
Când le întâlnești.
De la natură învață
Să nu dușmănești!
La lume să dai povață
Din ce agonisești!
Învață de la toate!
Învață cine ești!
Arată că se poate
O viață să trăiești!
poezie de Dumitru Delcă (3 noiembrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre timp, poezii despre lumină, poezii despre zile, poezii despre stejari, poezii despre sfaturi sau poezii despre păduri
A patra dimensiune a timpului
Se certau pirul și grâul
Pe marginea râului;
Unul că e neam cu râul,
Altul neam al grâului.
Se certau pirul și râul
Pe marginea grâului;
Unul că e neam cu grâul,
Altul neam al râului.
Văzând că-s ca și cum nu-s,
Mândra și-a pus fusta-n brâu,
Trăgându-și poalele-n sus
Când a trecut prin pârâu,
Prin mine, prin pir, prin grâu,
Doar cu visul ei s-a dus...
Alergând prin munți și văi,
Doar cu visu-i s-a-ntrecut,
Lăsând patru nătărăi
Cu prezentul în trecut!
poezie de Marius Robu din Aproape alb (14 iulie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre văi, poezii despre visare, poezii despre prezent, poezii despre mândrie sau poezii despre munți
Etern
Marea mea iubire, enormul meu calvar,
Veșnicul aliat, eternul adversar,
Tandrul meu iubit, temutul meu barbar,
Superbul vis frumos, groznicul meu coșmar.
Marea mea iubire, enorma mea povară,
O zi rece de iarnă, o zi de primăvară,
Cea mai dulce ființă și cea mai amară,
Mă vindeci de tristețe, tot tu o faci să doară.
Marea mea iubire, enormul meu chin,
O lavă fumegândă, un pârâu cristalin.
Marea mea iubire, enormul meu infern,
Se spulberă-n zori visul dar tu rămâi ETERN.
poezie de Denisa-Maria Ilie din Vocile Eutherpei
Adăugat de Denisa-Maria Ilie
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tristețe, poezii despre superlative, poezii despre primăvară, poezii despre iarnă, poezii despre iad sau poezii despre frumusețe
Nu există singurătate
Nu există singurătate acolo unde un om
sapă sau fluieră sau își spală mâinile.
Nu există singurătate acolo unde un arbor
își clatină frunzele. Acolo unde o albină
găsește o floare și se oprește,
acolo unde un pârâu oglindește o stea,
acolo unde - cu buze sfinte ținându-se de pieptul
mamei sale -
doarme un prunc, nu există singurătate.
poezie de Nikiforos Vrettakos din Odele Mării Egee (1990)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre somn, poezii despre singurătate, poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie, poezii despre mamă, poezii despre frunze sau poezii despre existență
De ce să respingă marea o gârlă, un pârâu chiar și-un fluviu? Le înghite.
aforism de Nicolae Mareș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe aforisme despre fluvii
"Dacă ești Dumnezeu, te rog, fă pace pe pământ!" Păi de ce? De ce suntem atât de naivi încât să credem că Dumnezeu se ocupă cu astfel de copilării inutile? A făcut până acum Dumnezeu pace pe pământ? Nu, pentru că o astfel de utopie nici măcar în minte nu există. Mintea care cere "pace", vorbește despre pace este ea însăși infernul războiului și al neliniștii. Această logică e la fel de infantilă ca cea în care afirmăm că: "Dacă tu ești Dumnezeu atunci și mintea ta este perfectă!" Dar Dumnezeu este dincolo de astfel de etichete sterile: "Perfect, imperfect - creație, disoluție", etc. Fiind Totul din Întreg, cum și unde ar mai putea fi "Dumnezeu, tu și mai ales mintea ta" care coace astfel de șopârle? Mintea prin hipnoza ei sterilă chiar te face să crezi că există o astfel de utopie precum "tu, creația/lumea, creatorul", dar asta, dragul meu, e doar pentru că dormi și nu vrei să te trezești încă din visul numit "mintea mea".
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre religie, citate despre perfecțiune, citate despre vorbire, citate despre visare, citate despre somn, citate despre război, citate despre pace, citate despre naivitate sau citate despre logică
- pârâu
- Pârâul este visul izvorului.
definiție de Ioan Gyuri Pascu în În căutarea armoniei
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mă vezi Dumnezeu
Puternic și sfânt
Pe veci legământ
Cu Tine-am făcut
Doar cu Tine
Te chem Dumnezeu
Și sufletul meu
Cu lacrimi de lut
Strigă-n mine
Spre Tine.
Ești inima mea
Ești viața din ea
Ești tot ce-mi doresc
Pentru mine
Și sufletul meu
Ți-l dau Dumnezeu
Și nu mai trăiesc
Fără Tine
Știi bine.
Cu pleoape de dor
Mă mângâi ușor
Privirea Ți-o-ndrepți
Către mine
La margini de rai
Cu dragoste stai
Mă chemi și m-aștepți
Lângă Tine
Pe mine.
Asculți, Dumnezeu
Auzi, Dumnezeu
Mă vezi, Dumnezeu
Mă crezi Dumnezeu
Mă știi Dumnezeu
Mă chemi, Dumnezeu
Sosesc, Dumnezeu
Ești Tu și sunt eu...
poezie de Adriana Cristea (30 martie 2004)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre rai, poezii despre lut sau poezii despre inimă
Sărutul amăgirii
Pe hematii de curcubeu,
Crăiasa mea, trăiesc iubirea,
Am învățat demult să ard
De nerăbdare, de aiurea...
Nu înțeleg cum trec prin aer
Cocorii îndulciți de zbor,
La sânul tău se îmbulzesc
Și îmi aduc fior de dor.
Simt cum sărut o amăgire
Cu dinți albiți de porțelan,
Tu ești Morgana care crește
Din macii răsfirați în lan.
Privirea mea e spic de grâu
Și pâinea șoapte-i înțeleg,
Doar vântul dacă mi te fură
C-un semn de vrajă te dezleg!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre sărut, poezii despre vânt, poezii despre pâine, poezii despre dor sau poezii despre dinți
În afara religiei pe care ai învățat-o de mic de unde mai știi că ești desprins de Dumnezeu? Dacă Dumnezeu este propria ta Inimă, cum si unde te-ai desprins de ea? Dumnezeu este veșnic Aici, iar acest Aici e la fel, fie că ești în cea mai pioasă mănăstire, fie că ești în cea mai desfrânat bordel sau crâșmă. Cum de nu poți vedea asta și la ce bun să cauți un Dumnezeu căruia îi e frică sau scârbă de lume și se ascunde în răceala unei biserici? Unde și cum Iisus a predicat într-o biserică? Oare nu cumva când a spus: "Eu și Tatăl Una suntem!" a făcut-o sub cerul liber? Asta este adevărata biserică! Biserica a devenit o afacere și nu o cale spre mântuire! Dacă trebuie să mergi la biserică pentru a-l cunoaște pe Dumnezeu, nu o să-l cunoști niciodată! Tot ceea ce vei cunoaște vor fi veșnicele dogme ale separării, veșnica lor pomenire! Dumnezeu este mai aproape decât următoarea respirație și infinit mai aproape decât primul/următorul gând. Ai fi în stare să bați mătănii la toate bisericile acestei lumi, simple clădiri din lemn sau din piatră care găzduiesc separarea. Dar Adevărata biserică este propria ta inimă, este chiar faptul tău de A FI, a ființa fără gânduri, Aici oare când ai să mergi?
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre creștinism, citate despre biserică, citate despre gânduri, citate despre cunoaștere, citate despre superlative, citate despre mântuire, citate despre lemn sau citate despre inimă
Grâu
Vântul vine de departe, de foarte departe.
Vine și scutură grâul în palmele mele,
Scutură grâu și scutură stele.
Lumina vine de departe, de foarte departe.
Vine și-n aur mă-mbracă, în straie de aur,
Și-i spune ciocârliei să-mi cânte un cântec de aur.
Ciocârlia zboară și cântă aproape de cer,
Cântece limpezi s-aud de la zare la zare,
Și aripele nu i se aprind de la soare.
Stau lângă soare și eu, nu ard, nu m-aprind,
Stau lângă soare și cânt,
Grâul se scutură greu, pe pământ,
La anul alt grâu să se legene-n vânt,
Alt grâu, mereu alt grâu să se legene-n vânt.
poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre muzică, poezii despre stele, poezii despre aur sau poezii despre Soare
Pasăre în lan de grâu
Ca tine sunt de singur și pustiu
mă mistuie o floare carnivoră
ce-am fost cândva și ce puteam să fiu
își sună vara cea din urmă oră
Adorm în pacea lanului de grâu
sunt plin de răni și hăituit ca tine
vin îngeri buni cu secera la brâu
și-n urma lor vor încolți ruine
Tu, pasăre cu trupul de zăpezi
cu puii sfârtecați de discul Lunii
sortit îți este ție să mă vezi
cum mă încredințez deșertăciunii
În poezie mă îngrop de viu
destinul meu se varsă vast în stele -
ca tine sunt de singur și pustiu
tu, pasăre a tinereții mele...
poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre îngeri, poezii despre zăpadă, poezii despre păsări, poezii despre poezie sau poezii despre pace
Categoria știulete
un lan de porumb un lan de fecioare
un lan de floarea
soarelui un lan de van gogh
un lan de ciori cu inima moale și ele fecioare
un lan de gloanțe băgate în orb
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre virginitate sau poezii despre ciori
Baladă: Lorraine, Lorraine, Loree
Ești gata pentru-întrecerea de azi, Lorraine, Lorraine, Loree?
Barum, Barum, Barum, Barum, Barum, Barum, Baree,
Te-am înscris la concursul ecvestru de la Coulterlee,
Vei călări Răzbunătorul și toată lumea de-acolo-l va privi,
Vreau să câștigi cursa pentru mine, cu șargul să mă pot mândri.
Barum, Barum, Barum, Barum, Baree.
Și-a strâns în brațe pruncul, sărmana Lorraine, Lorraine, Loree,
"La fel ca toată lumea, nu mă-încumet pe Răzbunător a-l călări,
Nu voi urca în șea cu noul meu născut în brațe, orice-ar fi;
Acest cal a mai ucis doi oameni, de ce să mă ucidă și pe mine, zi?!"
"Dacă nu-l călărești pe Răzbunător, Lorraine, Lorraine, Loree,
Dacă nu-l călărești pe Răzbunător în cursa de la Coulterlee
Și nu treci prima pârâul, cum te văd și cum mă vezi,
Îți voi lua copilul, pe acest copil tu o să-l pierzi."
"Soțul meu este nespus de crud" a zis Lorraine, Lorraine, Loree,
"Soțul meu este nespus de crud, de trei ani pot asta ști;
Dar, dacă-încalec Răzbunătorul, plânsul pruncului cum voi ostoi?
Să fiu ucisă dincolo de gard numai ca să-aibă lumea ce privi?
Ea a stăpânit perfect fugarul, mai bravă decât s-ar putea gândi,
L-a dus direct la țintă, aproape câștigând cursa-n acea zi;
Dar el a ucis-o la pârâu, zdrobind-o de sălcii, acolo la Coulterlee;
O, a ucis-o la pârâu, bestia, ca să-aibă lumea ce privi,
Și,-n afară de copil, nimeni n-a plâns după Lorraine, Lorraine, Loree.
poezie clasică de Charles Kingsley (iunie 1874), traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre plâns, poezii despre călărie, poezii despre cai, poezii despre bebeluși, poezii despre soț sau poezii despre perfecțiune
SÂNGELE TĂU, LAN DE MACI
Trupul tău e câmp de maci,
Roșu pe interior,
Pielea ta, când îți dezbraci
Ia, e un văl ușor,
Alb și fin, atât de fin,
Că prin ea, de piele zic,
Văd, chiar dacă doar un puțin,
Lan de maci... în care pic.
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sânge, poezii despre roșu sau poezii despre alb