Dezbină şi cucereşte

Divide et impera...

Ne aruncă ochii-n altă parte
Când hoţii prada au-mparte
Lăsându-ne orbi fără carte
In lanţuri perfuzate de sănătate.
............................................
Şi când la ochii bate...
Aruncă vina dintr-o parte
în alta cu sfântă imunitate
Ce nu au îngeri-n infinitate
Când decad în iad cu păcate.
............................................
Şi de simt cătuşa...
Călăi gardieni le deschid uşa
Lăsându-şi-n urmă păpuşa
Să plătească ce-a supt căpuşa
Sau înculpând din lut mătuşa.
.........................................
Şi apoi revin...
Părând eliberatori de neam
Aruncând cioara ce era pe geam
Promiţînd cu circuri-n tam tam
Că sunt nevoia de care aveam.
........................................
Şi noi căscaţi...
Ascultă mereu privind uimiţi
Călcaţi cu sare umiliţi
De marea promisă de votaţi
Mârsavi curve şi hoţi.
......................................
Şi de mereu om sta aşa...
Vai de eroi noştri din groapă
Ce aud cum ei ne săpă
Blestemati de nepoţi pe toacă
Auzind cum rădăcina naţiei seacă.

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe "mormântul" budei se face dreptate

Azi ne-au condamnat pe toţi
Să fim scrişi pe toacă de nepoţi
Când privim,.. dormind la mârsavi hoţi.
Treziţi în gropi, clocotiţi
In blesteme de nenăscuţi

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Relax

Doar ochii tăi mă dor privind în altă parte
şi mâna ta mă doare când strânge ce se poate
şi paşii tăi i-aud când calcă depărtarea
şi te visez profund când între noi e marea

Când totuşi eşti cu mine le uit pe alte toate
şi aud cum respiri ţinându-mă în braţe
şi simt căldura ta cum cade peste mine
şi-atunci eu nu mă ştiu de cât îmi e de bine

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păpuşile mustăciosului

Trei păpuşi călare
Pe un măgar fiecare
Cu prorocul în faţă
Sunt legate cu aţă

Si urlând din vuvuzea
Strigă tuturor "băi"păzea
Vine Măria sa Moroi
Ce vă aruncă cu noroi

Şi să nu încercaţi
De el să vă legaţi
Căci el este-nvierea
Şi hotiei nemurirea

E apus şi răsărit
De "ei" baronii slăvit
In banii mereu scăldat
E viitorul minunat

De nepoţi blestemat
Si pe toacă încrustat
Fiindcă noi ne uităm
Şi frumos aplaudăm

Dihania securistă
Ce stă-n umbră liniştită
Si de ele pe sub fustă
Foarte bine-ncălzită!

Şi acum hai cu toţii
Să ne-nchinăm ca proştii
Si să le plătim viagere
Pensii cu multe numere

Şi noi când o să ieşim
La pensie să murim
Să-şi facă sejururi
In insule cu figuri

De sfinţi nevinovaţi
De noi prea adulaţi...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aud cum vine dragostea

Aud cum creşte visul din zâmbetul tău
asemeni unei flori râzând în soare
şi pe aripa lui unduitoare
îmi culc, în linişte,
obrazul, eu...
Aud cum doarme marea în ochii tăi
şi zbuciumul ţi-l simt, dincolo de culoare.
În ei mă văd o nimfă ce pe zei
îi lasă mereu muţi,
în adorare.
Şi simt, crescând în inima-ţi,
speranţa
aşa cum orizontu-n răsărit
face să crească în lumină, viaţa
când braţele la pieptu-ţi m-au primit.

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Secvenţe în alb şi negru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vals de moroi

Preavăzătoare instanţă
Cerem drept şi-ncuviinţare!
Să punem zăbrele şi stor
Pe albastru şi pe soare.
Să plătească, să muncească
Pentru pensia noastră cerească
Fiindcă avem imunitate
Ce nici îngerul nu o poate!
El mai poate între noi decade.
Cei cu drept şi pe mirare
Viaţă, moarte, fericire
Date gratis nouă de prostime!
Ce s-a adunat in turme
Nouă in fund să ne sufle
Cu trâmbiţe şi turle
Prea orbită de un colţ de pită
Când tu justiţie!
Numai esti de mult oarbă
Talgerul e cu telecomandă.
De lumină nu au nevoie
Ii conducem noi în iad
Să-i ardem cu codrii ţării
Fierţi in apa vândută a mării
Căci cu dracul am căzut la pace
Acatiste prin popii ne face!
Şi noi drept multumire
Fierbem în smoală roşie, aici!
Pe copii şi pe bunici
De ale noastre predici vrăjiţi
Să fie intre ei învrăjbiţi
Cu lumina noastră mare
Ce dă soarelui paloare
Cu zăbrele şi stor pe soare
Ţara e a noastră şi fără-ncuviinţare
Dar noi vrem o legiferare
Căci prostimea-ngenucheată
Crede in a nostre legi
Mai tare decât cele Zece
De popii noştri refăcute
Să putem fura în linişte
Şi ultima rază de soare..
Printre uşa întredeschisă
In care au mai rămas
Puţini Icari ai ţării...
Căci ceara e la noi
Ascunsă bine printre noroi
De al nostru prea "sfânt" moroi
Cea convins morţi să voteze
Promiţându-le din moarte să-i elibereze
Şi pe oase să valseze
Cu a lui gaşcă de hoţi
Curve, mârsavi şi idioţii
Ce ne fură soarele dreptăţii
La toţi...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pas cu pas

Pas cu pas hoţii ne fură
Pâinea sfântă de la gură,
Râul, ramul din cetate,
Setea sfântă de dreptate.

Aur, glie şi păduri,
Inima pusă-n scripturi,
Tot ce mişcă şi gândeşte
Azi se fură româneşte.

Dăm vina-n ce-a fost să fie
În antihrist, nerozie,
Dăm vina mereu pe ruşi,
Pe Europa fără uşi,

Nu vedem că între noi
Hoţii sunt noii ciocoi,
S-au strecurat în partide,
Sunt cinstiţi doar în cuvinte.

Învârt roata între ei
Cum fac lupii între miei,
Îşi fac legi după cum vor,
Ce fură rămâne-a lor.

Nu-i aşa că pas cu pas
Au furat tot ce-a fost gras?
Mai au pielea de pe noi
S-o arunce la gunoi.

Şi-au făcut pensii, salarii
Cu-ndârjire de canalii,
Pas cu pas suntem confuzi,
Ţara mea cât te afunzi?

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mereu îţi faci prieteni noi şi nici nu trebuie să stai cu ei zi de zi. Când ne vedem tot timpul cu aceleaşi persoane, ele ajung să facă până la urmă parte din viaţa noastră. Şi cum ele fac parte din viaţa noastră, încep să vrea să ne-o schimbe. Dacă nu eşti aşa cum vor, se enervează. Fiindcă toată lumea are o noţiune exactă despre cum trebuie să ne trăim viaţa. Şi nimeni nu ştie cum trebuie să-şi trăiască propria-i viaţă.

Paulo Coelho în Alchimistul
Adăugat de Sweet Flory
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scump putregai

Maci, galbenele, albastrele
Cămpurile tarisoarei mele...
Vai de voi... vai de florile mele...
Sunt tăiate de mâini străine

Vândute prin alte plaiuri
Vindecă molimi, guturaiuri,
Bolnave-mi-s capurile tării...
Ne-au vândut mierea pe putregai

Colorat amăgitor, frumos,
Mâncăm ce aruncă străini pe jos
Cumpărăm prostiţi al lor gunoi
Vai de copii nostrii... vai de eroi...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărturisirea

sincer să fiu,
fie-mi de neiertat că ies
pentru o clipă din minciună,
în cea mai mare parte a timpului
nu bag în seamă
ce spui sau faci fără să vrei

recunosc, aşa cum cel mai probabil
ai bănuit dintotdeauna,
mi se întâmplă să mă uit tâmp
la razele ce ies din tine
în timp ce nu-ţi simt
cuvintele şi faptele deşarte

adevărat îţi zic,
atunci când mă holbez zâmbind pierdut
şi mă ciupeşti în felul tău aparte,
vibrez în loc să mă trezesc

chiar dacă pe moment
mă întorc şi execut stângaci
marea lucrare a aparenţei,
să ştii că de fapt alunec mereu
dincolo de tine ca să-ţi fiu alături

pic iar şi iar în sânul firii
ce se desfăşoară fără să aibă nevoie de noi,
simt repetat cum nimic
nu se întâmplă prea târziu în ultima clipă

când vezi că nu sesizez
că ţi-ai schimbat părul
sau ţi-ai aranjat vorbele,
în realitate,
după cum cel mai probabil ai intuit deja,
sunt preocupat să simt
cum te nuanţează trecutul şi speranţa

când ţi se pare că sunt absent,
de fapt iau parte
la multele dureri din atingerea ta
şi mă parcurge singura fericire
ce va reveni până la capăt

te văd nu doar cum îţi porţi anii
şi nu doar ca pe sălbăticiunea
care ar rupe oricând din ea
pentru a se elibera

înainte să revin la minciună,
cu mâna pe tine depun mărturie
că te văd în spatele tău,
ca pe o zi frumoasă altfel când se întunecă

mărturisesc mai sincer decât aş fi sperat vreodată,
mi se întâmplă de multe ori să evadez
şi să dau fugar peste tine,
de neiertat fie-mi clipa asta de rătăcire
şi norocul că suntem la fel

poezie de George Avram
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soare de sare

Soarele nu răsare...
Luna nu-mi apare
Marea nu este mare
Codrul nu-i răcoare

Inima-mi tresare
Tălpile mi-s goale
Ochii m-au părăsit
Pletele au ruginit

Dorul taie si leagă
Te aruncă bucată
Cu bucată... in zare
In ocne cu mercure

Rana-mi e prăpastie
Săpată din dragoste
Presar un pumn de sare
Azi iar nu-i soare...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curve şi arendaşi ajunşi icoane

Atâta dezinformare
există în presă
având coduri galbene, roşii
să fure nestingheriţi coloşi
în jafuri rar amintite
de o parte a presei dezminţite
a unei media cenzurată
ca în epoca comunistă
în cântări Naţiei cu nişte
curve şi arendaşi de imagine
ajunse icoane
pentru prostime
şi analfabeţilor educaţi funcţional
pentru a fi aserviţi acestor corupţi...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dinozaur cutum

Va veni aceea zi, bine ştii...
Când semnătura mi-o vei cere!
Te voi refuza fără grea părere
Când tu mai fugărit de ce tu ţii...

Lanţuri în vers pentru interes
Neaducându-ti bine aminte!
Cum ai fost fugărit înainte
De ciuma roşie ce e acum dres!

Aruncat poeziei prea pervers
De curve şi ai tăi lingăi
Dând din meliţă cu năbădăi
Dreptului de autor, imens!

Impărtit de foşti sifonari
Lăgărului adulatori!
Cu zăbrele cenzurate
Cu strigăte antifonate..

Ce nu le mai auzi şi acum
Fiind prin poezie mare păun!
Ce nu mă tem mereu să-i spun
Dinozaurul Schenk cutum

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hai să ne ucidem între noi

Caravana de fanatici a prostiei
In lanţuri de autobuze se-nchină
Hoţiei, minciunilor şi mârsăviei!
Ce nu ucid ne îngroapă şi ne dezbină....

In urlete de psalmuri şi osanale,
Păpuşarul râde de cioara în par moare!
Când ne promite mările şi perlele
Storcând din lacrimi de bătrâni, sare.

Cu poveşti de se topesc grele zăbrele
Cu arestări la domiciliu şi cărti!
In privirea copiilpr analfabeţi,
Ce se bat acum cu taţii şi bunicele

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vedem cum ne împresoară răul

Din străfundurile Terei vin blesteme peste noi.
Vulcanul aruncă lavă, marea aruncă noroi.
Când suntem bătuţi de soartă, orbiţi de griji, de nevoi,
Nu vedem cum ne-mpresoară răul, grămadă, şuvoi,
Nu vedem cum lava-ncinsă ne transformă în gunoi.
Atunci totul se termină, Tera noastră-ngheaţă sloi.

poezie de Dumitru Delcă (10 aprilie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un om fericit descifrează el ceva în întinderile marine? Ca şi cum marea ar fi făcută pentru oameni! Pentru aceştia e pământul, acest amărât pământ... Dar acordurile nefericirii se împreună cu ale mării, într-o armonie voluptuoasă şi sfâşietoare ce ne aruncă în afară de soarta muritorilor. Aţi privit marea în momentele ei de plictiseală? Parcă îşi agită valurile din scârbă de ea însăşi. Le trimite să nu se mai întoarcă. Dar ele revin, revin neîncetat. Aşa păţim şi noi. Cine ne întoarce spre noi înşine, când ne sforţăm mai mult a ne îndepărta?

Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de alexandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt

Eu sunt pescarul şi eu sunt capătul digului.
Mă întreb cât va mai dura.
Aud cum se sparg valurile de pietre.
Mă văd întotdeauna stând pe dig.
Vreau să pescuiesc aici în fiecare zi.
Eu sunt pescarul şi eu sunt capătul digului.

Pretind că marea este casa mea.
Simt nevoia de a fi aproape de freamătul apei.
Ating pietrele sărind de pe una pe alta.
Mi-e teamă că-într-o zi nu le voi mai putea traversa.
Îmi dau lacrimile când faleza mea este profanată.
Eu sunt pescarul şi eu sunt capătul digului.

Sunt conştient că într-o zi se va sfârşi.
Declar: acest dig va fi o parte din moştenirea familiei mele.
Cred că mai este timp să prind Pălămida din vis.
Incerc să-mi imaginez strănepoata păşind pe-aceste pietre.
Sper să pescuiesc mereu pe dig.
Eu sunt pescarul şi eu sunt capătul digului.

poezie de Greg Andrade, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem de pâine

Un răvaş de pâine
Că e mult şi până mâine
Poimâine cine stie cine...
Isi va aminti de tine.
Aşa că...
L-am trimis cu porumbei din Copou
Să te hrănească Emin erou.
Poate ţi-o fi dor
De codri, de ogor..
de gustul pâini din cuptor..
Când strigai în gura mare!
La hoţii, mârsavi, oricare
"Trăiască Naţia"!
Ce ai iubit-o mai mult
Ca pe tine
Emine...
Ti-am trimis prin porumbei
Un poem de pâine
Căci de sare..
Te-ai săturat în a noastră lume..

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La început

Am să vă spun acum pe scurt
Cum a fost la început.
Dumnezeu ne-a conceput
Dintr-o bucată de lut.
Când peste noi a suflat,
Cu viaţă ne-a înzestrat.
Apoi, Dumnezeu ne-a dat
Sfaturi bune de urmat.
Ne-a-învăţat cum să muncim
Şi viaţa cum s-o trăim.
De copii să avem parte
Să ducă viaţa mai departe.
Aşa a fost la început
Când viaţa a apărut.

poezie de Dumitru Delcă (7 noiembrie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna

Când Luna apare,
Când somnul te cuprinde
Apare conştiinţa să te mănânce.
Te pune pe o scândură din salcâm
Şi te toacă cu o nuia din alun
Până dezbraci haina furată
Şi poarta o închizi pe dinafară.
Conştiinţa ta, conştiinţa voastră
Sunt legate de blestemul meu
Şi vă leagă cu lanţuri din scaieţi
Pe voi şi copiii voştri
Cei ce-mi purtaţi haina,
Haina mea şi a fiicei mele.
Vă leg de un colţ de Lună
Cu ce aveţi mai drag
Şi Luna să vă scufunde
Aşa cum voi lucraţi...
Copiii voştri să stea lângă copila mea
Şi voi să vă târâţi ca lighioanele
Să muşcaţi pietrele,
Să vă smulgeţi feţele
Şi să trăiţi în amorţire
Aşa cum stă bine unor trădători,
Că sunteţi hoţi, laşi şi bandiţi!
Nămoalele vă ţin prin şanţuri...
Plesniţi că sunteţi mormoloci de doctori
Şi ochii să vă sară în pustiu
Şi sufletul vostru de şacal să plătească!

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna

Când Luna apare,
Când somnul te cuprinde
Apare constiinţa să te mănânce.
Te pune pe o scândură din salcim
Şi te toacă cu o nuia din alun
Până dezbraci haina furată
Şi poarta o închizi pe dinafară.
Conştiinţa ta, conştiinţa voastră
Sunt legate de blestemul meu
Şi vă leagă cu lanţuri din scaieţi
Pe voi şi copiii voştri
Cei ce-mi purtaţi haina,
Haina mea şi a fiicei mele.
Vă leg de un colţ de Lună
Cu ce aveţi mai drag
Şi Luna să vă scufunde
Aşa cum voi lucraţi...
Copiii voştri să stea lângă copila mea
Şi voi să vă târâţi ca lighionele
Să muşcaţi pietrele,
Să vă smulgeţi feţele
Şi să trăiţi în amorţire
Aşa cum stă bine unor trădători,
Că sunteti hoţi, laşi şi bandiţi!
Nămoalele vă ţin prin şanţuri...
Plesniţi că sunteţi mormoloci de doctori
Şi ochii să vă sară în pustiu
Şi sufletul vostru de şacal să plătească!
AMIN!

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!