Roata vieţii

I. Când se-nvârteşte Roata Vieţii
urcăm sau coborâm mereu;
când suntem Sus avem pretenţii
şi ne croim un nou traseu.
Când coborâm, c-aşa e rostul,
nedreptăţiţi, ne pare rău,
ne-nspăimântăm, exact ca prostul
ce râde de norocul său.
"Trecem" deştepţi şi cu pretenţii
Că locul ni-e acolo, Sus,
deasupra apei plutesc tonţii
cu capul sec şi gândul dus.
Când ajung jos văd adevărul
pe care-l ignorau de Sus,
imploră ajutor la... vărul,
dar... şansa vieţii lor s-a dus
şi nu-şi dau seama c-au... apus!

II. Aruncă-mă-n vâltoarea vieţii, nu te sfii şi nu mă proteja,
vreau să cunosc valoarea pieţii în care precupeţ mă simt deja!
Eu am intrat fără de vrere şi m-am trezit, fără să vreau, pizmaş
şi-am devenit, parcă, părere şi-n ochii lor un cinic pătimaş.
S-au cocoţat în fruntea trebii tot felul de canalii şi sperjuri;
aleşi de noi, naiv, imberbii, ne-au pricopsit lichele, secături!
Să tac când alţii mă înjură şi fac din mine preş sub talpa lor?
Să mă prefac, când văd că fură, batjocorind acest umil popor?
Când mie, pentru muncă dreaptă, mi-aruncă o ciosvârtă ca să tac,
să-i laud, să-i slăvesc se-aşteaptă sau, recunoscător, le fac colac?
Le fac colac de şase zile, de nouă, de sărindar, de-un... hău,
le duc şi apă, zece chile, dar să îi ştiu pe toţi duşi la bulău!
Mari la hoţii, mărunţi la minte, la zdup cu ei, ca neam de năpârstoci!
Ne-au păcălit cu jurăminte şi-aş vrea să scăpăm ţara de escroci.

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Care e rostul vieţii mele?

Mă duc cu copiii în centru, unde sunt toţi adunaţi
Şi cu mine vine Paul şi cu încă vreo doi fraţi.
Primarul vrea să ne dea de-ale gurii... cum zic unii...
Şi se-ngrămădesc cu toţii, mai ceva decât fac hunii.

Multă lume-i adunată şi-ndată apare-un zvon
Ca primarul vrea s-anunţe o ştire de la balcon:
,, Pachetele sunt puţine!" – spune primarul – mulţimii.
Oamenii se-mping, se calcă, de parcă-i sfârşitul lumii.

Mă uit cu compătimire, când la unul când la altul,
Nu-mi explic, decât că-n spate, toţi îl au pe necuratul.
Asta este viaţa noastră, ăştia sunt ai mei români,
Hoţii ne furară pâinea, ne trateaza ca pe câini,

Am ajuns azi, plini de ură şi suntem foarte săraci
La timona ţării noastre, n-avem cel mai bun cârmaci.
Cei ce ne conduc azi, ţara, sufletul ni l-au ucis,
Ne-au furat identitatea, nu mai avem nici un vis.

Nu ne-aude nimeni plânsul, suntem săraci şi bolnavi
Pentru cei ce ne conduc, noi suntem doar nişte sclavi.
Vreau să dăm mână cu mână şi să dăm afară hoţii,
Să fim unul lângă unul şi să ne unim cu toţii.

Să stârpim răufăcătorii, cei ce ne iau biruri grele,
Vreau să ştiu cât mai degrabă, care-i rostul vieţii mele?
Nu mai suport umilinţa, vreau să trăiesc şi eu bine,
Vreau măcar un an de zile, să fie şi ei ca mine,
Să vadă cât e de greu să nu ai bani pentru pâine
Şi să te gândeşti cu groază, iar la ziua care vine.

poezie de Georgeta Nedelcu din Cenuşa unui suflet! (7 august 1999)
Adăugat de georgeta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimpurile vieţii

Când suntem în copilărie
Trăim primăvara vieţii.
Radiem de bucurie,
Precum zorii dimineţii.

Când vin anii tinereţii
Toată lumea e a noastră.
E frumoasă vara vieţii.
Suntem ca o floare-n glastră.

Când toamna vieţii ne-a brumat,
Şi când anii se adună,
Ne pare rău că nu am stat
Cu tinereţea-mpreună.

Iar când am intrat în iarnă,
Când se-aşterne lunga noapte,
Sita vieţii-o să ne cearnă
Şi plecăm din viaţă-n moarte.

poezie de Dumitru Delcă (31 martie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine-i fata?

Fata cu ochii ca iarba
face să-mi tremure barba.
De emoţie şi teamă,
că nu mă mai bagă-n seamă,
nu mai ştiu nici cum mă cheamă.
Când o văd mă fâstâcesc,
mă roşesc şi ameţesc,
iar dacă vreau să-i vorbesc
simt că se-ncleştează gura,
gândurile-mi curg de-a dura,
simt că mă cuprinde ura.
Deschid gura, amuţesc,
încep să mă zvârcolesc,
şi rostul nu mi-l găsesc.
Când văd că râde cu alţii
mă dezleagă doar prelaţii,
delirez şi cad în transă,
doar aşa-mi creez o şansă
de a fi în preajma ei
ca să-i sorb din ochi scântei,
s-o ating, să-i mângâi faţa,
cum soarele dimineaţa
pupă roua, soarbe ceaţa.
Doamne, dac-ar fi a mea,
să ştiu că şi ea m-ar vrea,
m-aş face luntre şi punte,
din loc aş urni un munte,
i l-aş pune la picioare,
iar alături trei izvoare,
o pădure de brazi deasă,
iar la umbra răcoroasă
i-aş construi mândrii casă
să se simtă ca acasă,
acasă unde doar noi
să fim unul amândoi,
trăind anii tinereţii
până la sfârşitul vieţii.

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar amintiri ne-au mai rămas

Doar amintiri ne-au mai rămas din tot ce-a fost frumos cândva
Şi din priviri, când ne-ntâlneam, la amintiri făceam popas
Că le-am trăit cât ne-am iubit şi-am suferit la bun rămas.
A fost un vis, un vis frumos, trăit de noi cândva
Şi ne simţeam ca-n Paradis, pierdut de noi cumva...
Nu ştiu acum ce pot să fac, sunt trist, posac şi de dor zac
Că te-am pierdut şi-mi pare rău, singur mă simt, parcă-s în hău,
Eu simt că-mbătrânesc şi-mi pare rău
Că mă usuc de dorul tău.

A trăi şi-a iubi nu-i păcat,
Dumnezeu acest dar ne-a lăsat,
Am luptat şi-am uitat tot ce-am pătimit,
Nu regret viaţa ce am trăit.

Doar amintiri ne-au mai rămas din tot ce-a fost în viaţa mea,
Nu vreau să-ţi zic, mă simt prea mic, durerii iar să-i fac popas
Căci vreau să-ţi spun un lucru bun ca bucuriei să-i dăm glas:
Hai să uităm că ne-a fost greu, să piară piaza rea,
Să mergem iar pe drumul clar, speranţa ne-ar reda!
Acuma ştiu cum să te-mpac şi toate voile să-ţi fac,
Să nu te pierd, să te dezmierd, să-mi fie dor de chipul tău,
Să simt că-ntineresc, destinul meu,
Să te iubesc mereu, mereu.

A trăi şi-a iubi nu-i păcat,
Dumnezeu acest dar ne-a lăsat,
Am luptat şi-am uitat tot ce-am pătimit,
Nu regret viaţa ce am trăit.

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când...

Când soarele se-ascunde
şi nu vrea să se-arate,
tu te întreabă: Unde?
Când? Cum? Ce nu se poate?
Când soarele pătrunde
în suflet şi în casă,
nu întreba de unde
norocul te apasă!
Când soarele revine
în inima-ţi pustie,
socoate că destin e
ca rostul să ţi-l ştie!
Când rânduiala vieţii
te duce prea departe,
sfinţire dă bineţii;
aşa ţi-e scris în carte!
Când rostu-n astă lume
doar Cel de Sus îl ştie,
te bucuri că ai nume,
destin şi fantezie!

poezie de Petre Prioteasa din Poezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roata vieţii

Roata vieţii, ţineţi minte!
Când vrea merge înainte.
Când dă de puţin noroi,
Roata o ia înapoi.
Roată, roată rotitoare,
Nu eşti ca apa-n izvoare.
În loc să dai lumii viaţă
Tu îi iei orice speranţă.
Ascultă-mă roată bine!
Am să mă lepăd de tine.
Îmi iau sufletul cu mine
şi mă duc unde-mi convine.

poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

El, cel măreţ şi grandios

Eu vreau pe Domnul să-L slăvesc
Căci mi-a făcut atâta bine,
Prin fapte vreau să-I mulţumesc
El este bun, milos, cu mine.

În viaţă L-am mâhnit mereu
Căci nu am fost un om smerit
Însă Isus, El, Domnul meu
M-a tot iertat, când am greşit,

M-a tot iertat, când ruşinat
Am plâns şi atâtea I-am promis
El răbdător m-a ascultat
Şi m-a primit, nimic n-a zis.

Dar El, tăcând, am înţeles
Cât e de bun şi generos
Căci vieţii mele a dat sens
El, cel măreţ şi grandios!

Pe nimenea, eu, nu mai ştiu
Să fie atâta de milos
În slujba Lui eu vreau să fiu.
Să fiu alături de Hristos!

Pe urmele Lui să păşesc
Fidel să-I fiu pe veşnicie
Cu El s-ajung şi să sfârşesc
Să văd a Lui Împărăţie.

Amin

poezie de Florenţa Sărmăşan din Voi merge pe urmele Tale (20 decembrie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rădăcina grâului

Maica zicea:
"Lasă, fată, faceţi-vă, fată, copii
Să aibă şi ei unde se duce, cu cine să vorbească,
Să se joace.
Că eu am fost singură şi nu-mi deschidea nimeni uşa,
Să-i spun şi eu o durere.
Şase fraţi am avut şi mi-au murit toţi,
De câte-o boală, aşa.
Se numeau: Enache, Nicolae, Constandin, Constandina, Ioana, Dina...
Să le faceţi colac, că le stăpâniţi moşia colea.
(Acum să facă ăştia de le-au luat pământul.
Cercelaru şi cu Ciupag şi cu Balamuc, ăi de mi-au măsurat moşia.)

Maica a avut moşie multă.
- Ei, zice mama, care seamănă acum
C-o poză de-a maicăi, de e pe perete,

Le-am făcut colac.
Acum nu mai pot să-mi frământ nici mie,
Că nu mai am nici pentru mine putere.
Şi baba de la vale (bunica dinspre tată) îi spunea mamei:
- Fată, când aţi pune de colaci, Să vă gândiţi şi la cumnaţii mei,
O fată Stanca şi-un băiat Nicolae. Erau nişte copii graşi şi frumoşi Şi-au murit pe la 10-12 ani. Erau fraţi vitregi cu Ion Bălan.

Şi mama pe toţi i-a ţinut minte
Şi la toţi le-a făcut colac, cât a putut.
Morţii noştri mănâncă şi ei, odată cu ăi vii,
Şi dacă nu le dai colaci de pomană, e ca şi când ai
Lăsa nişte copii fără pâine.
Se uită şi ei cum mănâncă ceilalţi
Şi aşteaptă acolo în grâu, la rădăcina grâului.
Să-ţi aduci aminte şi de ei,
Că ei au ţinut mai 'nainte pământul şi rostul vieţii.

Marin Sorescu în La Lilieci (Cartea a treia-1980)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am spus

Am spus mi-e dor când mi-a fost dor
Şi-am spus te rog când am dorit,
Am spus nu vreau şi-am vrut să mor,
Atunci când nu m-ai mai iubit.

Am spus că ştiu când n-am ştiut
Şi-atunci când n-am avut am dat,
Am plâns atunci când m-a durut
Şi-am spus nu pot, dar am răbdat.

Am spus că am când n-am avut
Şi nu ţi-am spus cât te doream,
M-am întristat când te-am pierdut
Şi-am spus sunt prost, fiindcă eram.

Am spus că pot când n-am putut
Şi că-i uşor când mi-a fost greu,
M-am supărat, dar mi-a trecut
Şi-am fost întotdeauna eu.

Am spus mereu ce-aveam de spus
Şi-am scris să ştii că te iubesc
Şi-atuncea când voi fi apus
Şi n-o să pot să mai vorbesc.

Doar un cuvânt am să mai spun
La modul cel mai serios,
Mi-e drag de tine cea de-acum
Şi tot ce-am spus e de prisos.

poezie de Ovidiu Vasile din Damen-Tango
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumină pentru eroii sanitari

LUMINĂ PENTRU EROII SANITARI

Salvatorul nu-şi mai aparţine,
Când bolnavul pe uşa lui a intrat,
Iar leacul din competenţe vine
În misionar cu suflet devotat.

În orice zi, fără încetare,
Salvarea vieţii e militărească.
Şansa vieţii e triumfătoare
Când lecuirea e dumnezeiască.

Datoria pe deplin a-şi face,
Riscându-şi viaţa, pleacă-n misiune.
Neştiind când se va mai întoarce,
Pentru izbândă spune rugăciune.

Pe copii cu dragoste-i sărută
Şi le oferă exemplu personal.
Dar soarta, mereu neprevăzută,
Încheie menire cu-al vieţii final.

Pe frontul dintre viaţă şi moarte,
Ca soldatul căzând la datorie,
Salvatorul vieţii are parte
De gloria ce ade în făclie.

Pentru nobil ţel, de misionari,
Să în omagiem cum se cuvine,
De Ziua Eroilor Sanitari,
Pe cei viaţa, vieţii ştiu să-nchine!

*În memoria victimelor din echipajul elicopterului SMURD,
prăbuşit în Republica Moldova, la 3.06.2016.
Memorie veşnică!

Maria Filipoiu

poezie de Maria Filipoiu din Poeme dedicate (2016)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La margine de hău

Ne-au rămas satele pustii şi reci
Şi-n urma lor se stinge un popor...
Ne-au rămas sufletele fără viitor,
Iar capetele de pe umeri, seci.

Ne-au rămas numai amintiri,
Pe când credeam c-o să rămână
Tot neamul nostru prins de mână,
Într-o lume a fainelor trăiri.

Ne-a rămas numai să plecăm,
Către străini să ne luăm zborul...
Nu mai avem la ce da cu piciorul,
N-a mai rămas decât să ne cărăm...

Ne-a rămas numai ce-au vrut ei...
Aceste trupuri fără de conştiinţă!
Mai greu să scapi de neputinţă,
Când legile i-au transformat în zei...

Ne-au vrut exact cum am ajuns,
Cum nu s-ar fi putut mai rău...
Ne-au vrut la margine de hău,
Şi-au reuşit: le-a mers ca uns.

Ce "bravo" sunt aceşti mişei
Şi ce de plâns suntem noi, restul,
Dacă-am ajuns să picăm testul
De-a fi mai presus decât ei.

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (27 august 2019)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăisem cu năzuinţe, cu nelinişti, cu ochii mari deschişi, într-o sforţare asemenea aceleia pe care o face orbul să vadă. Şi nimeni nu mă ajuta să-mi aleg cărarea, să văd adevărul. Adulmecam în acel fiecărui anotimp, al fiecărei clipe rostul vieţii mele, împlinirea mea adevărată, simplă, bună, fără s-o găsesc. Dădeam proporţii nemăsurate dezamăgirilor fireşti la vârsta când şi iluziile sunt prea mari, când ţi se pare că fericirea întreagă ţi se cuvine, când n-ai nici îngăduinţă, nici înţelepciune.

Cella Serghi în Pânza de păianjen
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vindecare...

Vindecat de Esculap
şi la trup, dar şi la cap,
m-am trezit în barca vieţii
să sorb... roua dimineţii.
Zbucium mare, chiar furtună,
norii negri se adună,
barca stă să se răstoarne,
rostul vieţii să-mi întoarne,
vâslesc cu temei, tenace,
valurile nu-mi dau pace,
trec valul şi mic şi mare
să găsec loc de parcare,
sufletul să-mi odihnesc,
să aflu de ce trăiesc:
pentru mine, pentru altul,
ridic ochii spre Înaltul
care nu vrea să se-arate
să-mi facă şi mie parte,
mă lasă să pătimesc,
drumul singur să-mi găsesc,
sugerând că aşa-i viaţa,
nicicând să nu-mi pierd speranţa,
cum îmi aştern, aşa dorm,
să-mi fiu mie singur Domn,
să mă bazez doar pe mine,
fiecare-i pentru sine,
ai mâncare, băutură,
vine altul şi ţi-o fură,
te lasă sărac lipit,
fără ce-ai agonisit,
arar mai găsesc o oază
pe care-o privesc cu groază,
am pierdut-o prin uitare,
tu aievea-a mea visare!
Totuşi, ca învăţăminte,
Domnul mi-a dat har şi minte,
de ştiu să le folosesc
fără "ajutor" trăiesc!

poezie de Petre Prioteasa din Poezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti zăbava vieţii mele

Tu eşti zăbava vieţii mele
în care-nchizi singurătatea,
cu sluj şi mii de temenele
slobozi din mine răutatea!

Trezeşti de fiecare dată
gânduri trăsnite şi rebele,
eşti cea mai insolită fată
când eşti zăbava vieţii mele!

Remarc figura-ţi încruntată
când te-ntâlesc, uit toate cele,
mă placi, te prefaci bosumflată,
dar eşti zăbava vieţii mele!

Se mai întâmplă câteodată
să uit de lună şi de stele,
te vreau aşa... îngândurată
că eşti zăbava vieţii mele!

În clipele cele mai grele
să te urăsc, să plâng îmi vine,
că eşti zăbava vieţii mele
şi te-aş pârî... dar n-am la cine!

Că-mi eşti atât de singulară
încât îţi compun poezele,
ispită dulce şi amară,
tu eşti zăbava vieţii mele!

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi nu murim, noi nu plecăm

Că suntem prea trişti şi-am uitat să zâmbim...
Că-ntr-un Crăciun plâns am învăţat să murim...
Că-n locul iubirii, ura ne-alină...
Prieteni ai mei, nu ţara ni-i vină!

Limfaticul scâncet, nu ni-e de ajuns!
Nu ştim scrâşnet de câine, nici coarne de-mpuns!
Avem eleganţa blândului Cuza!
Din Mihai şi Ştefan, ne tragem noi spuza!

Că dacii ne-au dat demnitatea, iubirea,
Nu-nţelegem odată? Asta ni-e firea!
Să ne "luminăm" zici, frate Bălcescu?
Asta ne-ai dorit, domnule, Eminescu?

Cipriane-copil, Crai Nou ne lăsaşi...
Noi nu-l mai văzurăm, de când, tânăr plecaşi...!
Iorga-nţeleptule, cât dor ţi-ai durut...
Când Brâncuşi ne sculpta o poartă-n sărut...!

Că suntem prea trişti şi-am uitat să zâmbim...
Că pe prunci, ca pe miei, trebui să-i jertfim...
Crăciune străbun, în genunchi colindăm:
Noi nu murim, noi nu plecăm!

Noi nu murim!

poezie de Iulia Mirancea din Crăciun însângerat (1 decembrie 2012)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul vieţii

Am drumul vieţii în faţă,
se-ngustează, e în ceaţă,
cui să fac de-acum demers,
c-aş vrea să mai am de mers,
îmi e drag să-l văd lărgit,
chiar de nu e pietruit,
la el singur să lucrez
să pot să mi-l asfaltez
aşa cum îmi place mie
să fac viaţa poezie.
Liniştit, la bătrâneţe,
nepoţilor dau poveţe,
să-i încânt şi să-i descânt,
în viaţă să-şi ia avânt,
aşa cum, copil fiind,
eu mi-am croit drum muncind,
iar în anii tinereţii
am simţit tumultul vieţii,
n-a fost deloc generoasă,
am făcut-o eu mănoasă,
norocul n-a fost cu carul,
am primit cu degetarul,
prin trudă şi isteţime
l-am ţinut legat de mine,
a simţit a mea prezenţă,
curaj şi perseverenţă.
Eu la nimeni n-am cerut,
dar am dat cu împrumut,
singurel m-am descurcat,
n-am ajuns de râs în sat,
am mâncat când am putut,
am băut când am avut,
dar altuia n-am cerut,
nimeni n-a văzut c-am plâns,
am oftat doar pe ascuns,
la durere n-am zis pâs,
iar în faţa lumii-am râs.
Acum am îmbătrânit,
dacă plec... merg fericit,
îmi iau cu drag bun rămas
că în urmă-mi ştiu ce las!

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ziua când m-am trezit din matrix, am văzut că trăiesc într-o uriaşă mare de prostie şi ipocrizie. Prostie, pentru că la sfaturi şi păreri, fiecare îşi apără convingerile cu preţul vieţii, dar la rezultate? CIU-CIU. Ce rezultate ai? Pe mine asta mă interesează. Vreau să învăţ de la cineva care deja face bine ceea ce şi eu vreau să fac.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Perfect

E totul perfect, mă simt foarte bine,
Dis-de-dimineaţă când vorbeşti cu mine.
Seara când în pat noapte bună-mi spui
Simt buzele tale şi ştiu ce-mi propui.

Iar în timpul zilei, orele se scurg,
Cu tine sau fără stau până-n amurg
Gândul zboară iute, simt că te doresc
Aş vrea să-ţi arăt ce mult te iubesc.

Şi când sunt departe şi ţi-e dor de mine
Adu-mă în minte şi voi fi cu tine
Că-n inima mea, ce nimeni n-o ştie
Tu vei fi cu acolo pentru veşnicie.

poezie de Louise Scrymgeour, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dependenţă de NOI

Mă luminez când mă gândesc la tine...
Oglinzile din jur îmi sunt străine.
Nu mă am pe mine întru sine,
Când nu eşti infiltrat în mine.

Şi mă apucă aşa un dor de jale,
Când străzile străbat pe unde-am fost...
Şi-mi simt fiinţa cum tremură moale,
Că tot ce-a fost, n-a fost sortit cu rost.

Şi te surprind confuz şi derutat...
Nu ştii ce simţi şi nici ce vrei cu mine;
Destinul parcă este acuma plat,
Şi parcă nici de NOI nu-ţi mai convine...

Mă simt pierdută când nu mă iubeşti.
Şi uneori te simt... mă ţii departe!
Şi-n inimă şi-n minte mă goneşti...
Şi-atunci simt parcă mor încă o moarte...

Şi totul pare şters când nu-i în doi...
Şi viaţa fadă şi fără vreun răsfăţ.
Ştii? Eu mult am tot luptat pentru-a fi NOI
Ca să te uit şi să nu te învăţ!

Raze de lună mă învelesc iar cu visare...
Şi ne revăd pe NOI... iubind la fel.
Dar mai există acea iubire, oare,
Când tu lupţi contra ei ca un rebel...?

Nu ştiu ce simte inima când tace.
Nu ştiu de-a fost vreun adevăr în ce ai spus;
Ştiu doar că sentimentele-s opace,
Când sunt captive la polul opus.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trenul vieţii

Viaţa este ca o călătorie cu trenul, cu toate opririle, ocolurile şi accidentele. Continuăm, ne întâlnim cu părinţii şi credem că vor călători întotdeauna cu noi, dar la o anumită oprire vor coborî şi trebuie să ne continuăm călătoria fără ei. Dar vor fi mulţi pasageri în tren, fraţii, verii, prietenii noştri, chiar şi dragostea vieţii noastre. Mulţi vor ieşi şi vor lăsa un mare gol. Cu alţii nici nu vom observa că au renunţat. Este o călătorie plină de bucurii, dureri, salutări şi rămas bun.
Succesul constă în: a avea o relaţie bună cu toată lumea.
Marea enigmă este: nu ştim niciodată la ce oprire să coborâm.
Prin urmare, trebuie să trăim, să iubim, să iertăm şi să dăm mereu tot ce putem! Pentru că atunci când vine momentul în care trebuie să coborâm şi locul nostru este gol, ar trebui să rămână numai gânduri frumoase despre noi şi să călătorească pentru totdeauna în trenul vieţii!!!
Îţi doresc ca şi călătoria ta să fie mai frumoasă în fiecare zi, să ai mereu dragoste, sănătate, succes şi bani cu tine.
Multe mulţumiri tuturor călătorilor din trenul vieţii mele!!! Oamenii puternici ştiu cum să-şi menţină viaţa. Chiar şi cu lacrimi în ochi, poţi spune zâmbind: SUNT OK. Postez doar pentru a spune: E frumos că existaţi.

Adăugat de Marius Călin
Comentează! | Votează! | Copiază!