Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Dumitru Sârghie

Destin nu există decât în poezie, Miss

Înălțarea nebună a gândului tău
mi-acoperă umbra, dăruindu-mi lumina,
resfiră miresme și așază, tainic, poeme,
pe inimile solitare și nemângâiate...

Mărinimia și subtilitatea versului tău
mă-ntorc în absolutul tinereții spirituale,
mă smulge din platitudinea banalității,
deschizându-mi partea de primăvară a inimii
și asigurându-i singurătății mele
duioșia și apoteoza zborului în doi...

E un suflu nou de substanță
și o tresărire a dezmărginirii,
căci, în curând, faima gândului comun
va deveni o sublimă melodie,
care va compensa staționarea noastră
în micimea lumii, pe care o respirăm anevoios!

Iar eu, odată reprimenit în vers și-n suflet,
captez adierile divine și le transform, străluminat,
în poezia noastră, Miss,
o poezie ale cărei idei au luat foc...

A ne opri, acum, ar însemna o pauză
a sângelui și un repaus al spiritului...
și, după cum bine deja ai aflat, destin nu există
decât în poezie, Miss!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Dumitru Sârghie

Rezonăm delicat și extatic în vis

Am dat curs oficial poeziei, Miss,
și ne-au crescut aripile până la Cer...

Cine, oare, mai poate opri palpitația
metaforei care zvâcnește din instinctul
nefalsificat al sângelui meu,
din avalanșa de paradoxuri a cărnii tale,
din logica și suferința cuvintelor care ne dor, Miss,
atunci când ele își părăsesc indiferența originară
și folosesc Timpul ca pseudonim,
așa cum se întâmplă cu poezia a cărei direcție
merge în sensul umanității,
cu poezia care, în fond, este un spasm al ispășirii tale
și un spasm al ispășirii mele – ispășire echivalentă
într-o inimă comună și o sete a spiritului în oglindă?

Știi, Miss, că orice poem născut și nu făcut
încetinește, deseori, mersul inimii și ne indică
distanța până la Iad și punctul ce mai îndepărtat
de Paradis?

Poezia, Miss, e o depravare umană,
în sensul celest al ființei,
e adâncime și freamăt, lumină e, Miss,
știi bine doar cum rezonăm delicat și extatic în vis!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Dumitru Sârghie

Numai tu...

Numai tu, Miss, poți să-mi
oprești gândurile,
alunecând în poezie, ca
înspre tine însăți.

Numai tu, Miss, poți
să-mi oprești răsuflarea
și înserarea, strălucind
prin modestie și melancolie
și surâzând indescifrabilului
transcendent al timpului...

Nici extravaganță și nici
delir nu există
în poemele și neprihănirile
cărnii tale...

Numai în preajma ta, Miss,
îmi țiue tâmplele
și, ah!, asurzești
cu lumina ta verde,
numai tu poți născoci zei noi,
cu deprinderi rafinate,
care îmi stimulează frenezia
versului și resortul inspirației...

Numai tu, Miss,
îmi amintești că mi-s!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Dumitru Sârghie

Transcendent

Mutā-te-n poezie, Miss,
Și stai acolo sine die,
Scrie cu sânii de sub ie,
Apoi, c-o floare de cais...

Aproape eu de tine mi-s,
De zborul tāu de ciocârlie,
Mutā-te-n poezie, Miss,
Și scrie-ți dorul pe hârtie.

Cāci transcendentul a decis
În Parnas, sā ne fim solie,
Eu ție, Miss, și-apoi tu mie...
În Paradis sau în Abis,

Prefā-te-n poezie, Miss!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Dumitru Sârghie

Ce auroră, Miss...

În poezie, totul devine suflet și har
și gândurile-ți o iau razna spre Cer,
de dorul tău, te îmbeți... ce mister!,
care-i, oare, jumătatea plină-n pahar?

Starea de eu a Neantului ți-este soră,
lâncezești în veșnicie și în clar-obscur,
melancolia din ochi îți plutește-n azur,
uneori, Miss, eternitatea durează, o oră...

Timpul se-mparte-n mai multe răstimpuri,
din confuzia totului, înțelept, te desprinzi,
fluturi multicolori se-nmulțesc în oglinzi,
în poezie, iubirile, vai!, devin anotimpuri.

Ce vânt de căințe ades ne cuprinde,
Ce auroră, Miss, din urmă, ne prinde!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Dumitru Sârghie

Cu tine, Miss, de-a pururea, eu mi-s

Vom cuceri, prin poezie, Miss,
Câte-o idee, câte-un Paradis,
Așa cum transcendentul ne-a promis...

Și chiar dacă abisul e deschis,
Noi tot avem luminii de transmis
Poemul nostru verde și conscris,
De care, nicidecum, nu ne-am dezis,
Prin care, împreună, am decis,
Ca să avem ce ni s-a interzis,
Ah, dorul meu și dorul tău, sui-generis,
Pe care Dumnezeu ni le-a trimis...

Cu tine, Miss, de-a pururea, eu mi-s!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Dumitru Sârghie

Fluturi în zbor

Miss, poezia ta e-un izvor de delir,
dublu agent de legătură-ntre doruri,
duioșie pură, în forma ei elementară
unică pistă pentru înaltele-ți zboruri...

Sete de impalpabil, în seninul eter,
delir estetic, vai!, sieși întru-deajuns
visuri legănate, în prea fine azururi,
și taină lăuntrică, ah!, greu de pătruns.

Miss, poezia ta e voluptate discretă.
precum elanul de puritate al vieții,
trăiri ale imaculaților fluturi în zbor,
survolând punctul de rouă al dimineții.

Făptura ta, Miss, e-o dulce poezie,
chiar dacă ascunde un plâns irizant,
pe scări tainice, tu urci înspre viață,
iar succesul te-mprejmuie electrizant...

Poemele tale, Miss, împrăștie ceața!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Dumitru Sârghie

Vârtej unic al poeziei

Nu trăim în aceeași lume, Miss...
tu dai bice timpului,
grăbindu-te să zbori
în imediatul vital al sângelui,
eu implor timpul să steie pe loc
și să-mi oprească, într-un gol vital,
înaintarea...

Știu: eu m-am născut trist,
prea devreme,
iar tu, surâzând, ai strāpuns lumina
prea târziu...

Surâsuri și tristeți în aceeași oglindă,
candide, stau gata, pe-amândoi să ne
prindă.

Înviorător și eroic,
admit că drumul nostru comun
poate începe de la capăt,
fiindcă, noi doi consonăm
prin ceea ce avem mai adânc în spirit:
poezia, cea care absoarbe, instantaneu,
diferențele ființei...

S-ar produce astfel o renaștere în doi,
întru uitarea celui care am fost
și întru transformarea perfecțiunii și aroganței
trupului tău și a înaintării tale fizice
în poezie...

Numai astfel vom putea egala voluptatea
de a conviețui liric:
printr-un vârtej unic al poeziei!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Dumitru Sârghie

Umbra trupului tău

O umbră se profila în depărtare –
umbra trupului tău, Miss,
proiectată de soare –
lumina din spațiu
privea cu nesațiu
azurul,
păstrâdu-ți, iubito, conturul...

Evrika... Găsisem cărarea,
pe care o căutasem toujours,
celelalte forme nedefinite
pipăiau dimprejur...

Iată-, în sfârșit, am ajuns,
când raza din ochii tăi a pătruns,
în versul meu pur, din tine disjuns!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Dumitru Sârghie

Zborul

Rămâi poetă, Miss,
dar zboară peste sine,
salvează-ți, întâi, sensul
și, apoi, absolutul...

În calea ta din vis,
eu îți trimit salutul
și-apoi, poemul-fluviu,
pe care ți l-am scris,
pe margini de abis,
sfidând neprevăzutul
și groaznicul diluviu,
ce ne-a furat Sărutul,
Sărutul lui Brâncuși...

Știu, Miss
– acuși, acuși, acuși –
în zborul tău invers
și-al florii de cais,
străpungi un Univers!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Dumitru Sârghie

Izvorul poeziei

Ce mai faci, Miss?
Mi-e dor de necuprinsul poeziei tale,
de mugurii-ți din suflet,
de albele petale,
ce-ți ard în floarea ochilor căprii...

De-aceea, te întreb:
când ai să vii,
ca să sleim izvorul poeziei?

Când ai să plângi la marginile gliei,
de dorul Infinitului verzui?
Când ai să vii, tu, Miss,
de ce nu-mi spui?

Ori poate-n cerul tău
înfiorat de stele,
ai pus gând rău inimii mele?

Sau, cine știe?, vreun clevetitor
ți-a scris o telegramă pe un nor,
spunându-ți, Miss, că eu,
la rândul meu,
lipsit de suflet și de Dumnezeu,
aș vrea să-ți fur și inima, și versul,
să chem la judecată Universul,
cerându-i, Miss, tribut și socoteală,
că,-n poezia ta regală,
a introdus și suflet, și splendoare,
și muzică, și-arome de cicoare,
de toate florile din spațiu,
iar lumea te citește cu nesațiu...

De-așa minciună, tu nu te grăbi,
ca să pui la zid, în zori de zi,
așteaptă, ai răbdare, de-aproape
cunoaște,
citește-mă în prima zi de Paște,
citește-mă și-n noaptea Învierii,
că-n versu-mi vei găsi dulceața mierii.
Așa-i și sufletu-mi, să știi..

De-aceea, te întreb: de ce nu vii,
să punem punct melancoliei
și să sleim izvorul poeziei?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Dumitru Sârghie

Sonet evanescent

Vorbesc cu-ale mele nesățiose-nserări,
Le cert, Miss, uneori, le ador și le mint,
Mi-s înfipte, în carne și-n sânge, cu-n splint...
Vai, cum m-am rătăcit, înserat, pe cărări!

Te caut în vers și-, apoi, în calde vibrări,
Te mângâi în spațiu, te cânt, te ador, te alint,
Adesea, eu te beau, sub formă de-absint...
O, Miss, tu mi-alini tristeți, înserări, disperări.

Distanța dintre noi, prin vers, sublim, o testăm,
Tu bântui suprem, printr-un delir de absență,
La Masa tăcerii, din vis, cu Brâncuși, adastăm,

Sunt mîndru de tine. Hei, Miss, tu pipăi esență,
În privința abstractului, consonăm, contrastăm,

Dar, vai!, e târziu... totul devine evanescență!

sonet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Dumitru Sârghie

Sângele...

Pe luciul propriului tău gând,
Plutesc ideile-ți fecunde,
Abia aștept să inunde,
Cu lacrimi verzi, ochii-ți plângând,

Sublimul versu-ți atingând
Zeci de nuanțe floribunde,
Pe luciul propriului tău gând,
O, Miss, mirajul ți se-ascunde,

De partea lui, vai!, atrăgând,
Lăuntrul meu cu microunde,
Și, Miss, în câteva secunde,
Sângele-ți cântă, lin curgând,

Pe luciul propriului meu gând!

rondel de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Dumitru Sârghie

Miss

Ai pășit, elegant, în apoteoza juneții...

Ai grijă, totuși:
viața e contrară Raiului,
fiindcă Omul trebuie să ispășească
o vină care nu-i aparține:
vina de a trăi!

Destinul ți-a pregătit zborul, dar ține minte:
zborul este scurtat întotdeauna de la naștere,
iar speranța este supremul păcat al tinereții!

Totul, Simm, este să ajungi la întâlnirea
cu Zeul Poeziei,
fiindcă, pentru poezie, îți sunt deajuns
melancolia, azurul și ondulațiile Mării –
esențele lirice ale vieții!

Știi bine, Simm, c㠖
dacă n-ar fi fost melancolia,
cea care ne-a dat dreptul la Majusculă,
sângele albastru al
poemelor noastre
nu s-ar fi conturat într-un florilegiu
atât de flagrant pentru muritorii de rând....

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Dumitru Sârghie

O, Miss, Dumnezeule mic, elegant și distins...

Nu amărăciunea, desnădejdea, furia și ura,
ci sângele-ți înfrunzit și puterea ta de iubire
te vor vindeca definitiv, Miss, de singurătate...

Numai atuncea, Miss, vei cunoaște măsura,
când vei aprinde cu trupu-ți zoriorii, în neștire,
când verdele-ți din sânge va avea întâietate

Și când te va învălui agonizant, în îmbrățișări,
poezia supremă, cu infinitul ei de necuprins,
când îți vor cânta sânii-ți din gurguiele murii,

Când dorul tău va zbura peste mări și țări
și când lacrimile verzui, din ochii-ți căprii,
pe sufletul meu înserat, se vor fi prelins...

O, Miss, Dumnezeule mic, elegant și distins!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Dumitru Sârghie

Sonet gravat pe inimi

De ceva timp, ne locuim pe noi,
Plătind chirie-n versuri poeziei,
Livrăm poeme calde ciocârliei
Și răsădim trifoi cu patru foi...

Noi tragem în eter cu verbe-roi,
Cedând frâu liber minții, fanteziei,
Ce dulce-i, Miss, mireama poeziei,
Pe care-o fredonăm noi amândoi!

Ne punem între Cer și Absolut
Și, de puținul lumii, ne salvăm,
Știu: poezia-i veșnic un strănut

Al Cerului din care, prelevăm
Esențele cu care ne-am născut,
Pe care, Miss, pe inimi le gravăm!

sonet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Dumitru Sârghie

Rondel șoptit

Fiece cuvânt șoptit,
Prevestește-o-nmugurire,
Îl simt, Miss, dintr-o ochire,
Ca pe-un lucru insolit...

Sufletu-ți adăpostit,
Întru spirit și smerire,
Fiece cuvânt șoptit
Scânteiază-n complinire.

Lesne, las bântuit,
De-a ochilor tânguire,
De-a trupului tresărire,
Care, Miss, ți-au înflorit...

Fiece cuvânt șoptit!

rondel de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Dumitru Sârghie

A scrie poezie e un act religios

Ai grijă, Simm,
prin poezia mea, am inventat voluptăți,
am insinuat arome și delicii carnale,
m-am arătat ahtiat de umbre feminine
și l-am invocat pe Eros, deseori, fără perdea...

Te-am așezat în patima amurgului meu,
în mrejele mele, ți-am încâlcit pașii poeziei,
m-am pitulat în ochii tăi căprii, lucitori de optimism,
ți-am îndulcit deșertul amărăciunii
și ți-am inversat logica devenirii prin vers...

Ți-am sugerat luminile îndepărtate ale lui Dumnezeu
drept leac împotriva
singurătății, acea singurătate din mijlocul
mulțimilor zgomotoase, ele însele însingurate de-a pururi.

Între mine și tine, s-a interpus poezia, cu duhul
și parfumurile ei paradisiace, cu diminețile și
înserările ei,
cu tot ce izvorăște din mintea și prospețimea sângelui tău...

Am făcut toate acestea, pentru ca tu să-ți poți așeza
propria lume în ordinea vieții, pentru a putea să zbori
cu propriile aripi, pentru a-ți așeza, în plină lumină,
rosturile inimii, ale dorului de tine însuți
și ale celui care-ți va sorbi, cu adevărat, aromele
cărnii tale de crizantemă proaspăt îmbobocită...

Am făcut toate acestea, pentru ca tu să poți evita
evidența asemănării, strivitor de comună, cu generația ta,
care s-a separat de Infinit și Neant,
de poezie și de Transcendent...

Am făcut toate acestea, pentru ca tu să poți dezlega
taina respirației în doi, a poeziei și a speranței...

Ai grijă, Simm, a scrie poezie e un act religios!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
Dumitru Sârghie

Animism curat

Agonizez în versul tău, Miss!

Universul poemelor tale
ți se citește în ochi
și în sfârcurile-ți rebele!

Coapsa ta - poema poemelor,
eșuează în zvâcnet și rafinament...

Sărutu-mi pe urechea-ți stângă
a nimerit, iarăși, pe lângă!

Cred în memoria florii,
adică în mireasma ei remanentă,
visând, odată cu îngerii coborâtori,
în adieri de fiori -
Animism curat!

Ascultă, Miss, eu n-aș aplauda,
sincer, nepăsarea ta!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Dumitru Sârghie

Catharsis...

Prea scâncetul sângelui tău, Miss,
E o izvodire prelungă zidită-n privire,
E un fel aparte, de prea Bună-Vestire,
E un poem dublu rafinat... mai precis.

E un murmur solemn, un cântec, un vis,
E o formă transfigurată de travestire
A marii tristeți, într-o fantastică iubire,
E-o terapie prin metaforă, un catharsis...

E-un dar de-a trăi, luminând peste sine,
Până la intersecția Carpaților cu azurul,
Un război albastru al vaselor sanguine,

Care te bântuie, Miss, și face-nconjurul
Bolții cerești, ajungând, năuc, și la mine,
Când vântul ne cântă în ochi – trubadurul!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Doina Bonescu

Miss poezia

Sunt cam multe concurente
Și frumoase si cochete
Rochii lungi sau strofe scurte
Și bratari de aur scumpe

Daca-apare-un visator
Să dea nume stelelor
Fericita acea ce-n zi
Poezia Miss va fi

Și cu zambet de regina
Asezata-ntr-o vitrina
Poezia Miss asteapta
Pe doi lei sa fie data

Nu e drept... cere-ajutor
La satira si umor
- Nu putem raspund în cor
Suntem și noi doar decor

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook