Treizeci şi unu de versuri pentru gloria postumă a Adrianei Carrasco

toată iarna m-au iubit două mame
dar niciuna din ele nu avea gleznele Adrianei Carrasco.
în timpul manevrelor s-a oprit din înaintare
deşi avea puşca la ochi, iar asta putea să o coste scump;
grijulie şi-mbujorată de parcă se pregătea de mult să mă nască,
m-a ridicat cum culegi o scamă de pe
rochia de bal aruncată după viol în porumb.

cronicile arată că, mai târziu, luna ar fi fost înfulecată
de patru eschimoşi transsexuali
captivi din vara lui '97 într-o competiţie televizată.
însă eu, sub înalta protecţie a Adrianei, am reuşit
să-mi găsesc drumul: ochii pe care-i avea în dotare
făceau franjuri bezna aia nenorocită – o urmam buimăcit şi
feselor ei extraterestre le admiram
în toată splendoarea zvâcnetul şi conturul.

dar prin câte zări nu m-a purtat femeia bionică
întâlnită într-o sâmbătă pe câmpul de tragere.
la cascada Urlătoarea mi-a şoptit cele mai drăgăstoase cuvinte
într-o limbă arhaică şi străină ca marea. nu se
mai construiesc astăzi exemplare atât de elastice şi de agere:
am ştiut-o din clipa când şi-a deşurubat
capul cu gesturi abstruse, pe o plajă din Senegal,
anunţându-mă astfel că se întoarce neîntinată-n laboratorul natal.

toată iarna m-au iubit două mame
şi amândouă aveau pantofi cu toc-cui în loc de inimă.
una era cochetă şi foarte chibzuită cu laptele ei,
pe care-l păstra pentru tigrul care aveam să devin
după ridicarea în Delta Văcăreşti a marii moschei.
cealaltă visa ca pe un toporaş să mă strivească
şi-mi împuia capul cu reţete de ciorbă de burtă şi Destin –
însă niciuna, niciuna din ele nu avea alcătuirea Adrianei Carrasco.

poezie de Claudiu Komartin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru Lucian era clar că decăzuse considerabil în ochii colegilor săi după toate cele petrecute (întâmplări pe care el singur le relatase), deşi ceilalţi încercau să fie cât mai amabili cu el, însă nu se îngrijora din cauza asta; va şti el să îndrepte lucrurile în favoarea sa, prin comportamentul pe care-l va avea de acum înainte şi va recâştiga admiraţia colegilor săi, cât şi respectul pe care cu siguranţă îl merita. Iar cu timpul toate aceste evenimente, care-l defavorizau în ochii tuturor, vor trece sub semnul uitării, deci, nu se temea că-şi va pierde prestigiul pe care-l câştigase prin atitudinea lui, demnă de toată admiraţia, de-a lungul timpului, doar datorită unei prostii de moment...

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei care riscă să aibă două Cauze sfârşesc prin a nu avea niciuna.

Gheorghe Truţă în Oraşul (1983)
Adăugat de Gheorghe Truţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea mea de-o vară

Zâmbeau cireşe coapte, de soare alintate,
Când chipul tău frumos văzut-am prima oară.
Ţi-am admirat făptura... până târziu în noapte
Şi până-n toamnă-ai fost iubirea mea de-o vară.

Se-ngălbenise câmpul... de aurul din grâu,
Gingaşii trandafiri 'şi-mbujorau bobocii,
Când ochii tăi mai limpezi ca apa unui râu
Vorbit-au mult mai tandru, cu mult deasupra vocii!

Nu am avut curaj, nu am putut să-ţi spun
Că te-am iubit în taină în toată vara asta!
În vise te-am avut... prin clăile de fân...
Se stinge însă vara şi toamna-i ca năpasta.

Cireşii îşi pierd frunza şi-i grâul treierat,
Nu ştiu de-oi mai putea măcar să te visez.
În toată vara asta mi-a fost mintea-n păcat,
Trăind apuse vremuri... de tânăr amorez.

Mai moare-un dor nespus născându-se o dramă
Şi peste-a noastră viaţă tristeţile pogoară.
Nu mai avem argint, ne-a mai rămas aramă,
Îţi spun ce nu ţi-am spus... că te-am iubit o vară.

poezie de Ion Apostu (26 august 2014)
Adăugat de Ioana acsuraM
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din partea Adrianei Bahmuţeanu

N-am să fiu eu mai prejos,
Vreau să fie de efect,
O să las ruşinea jos
Şi-am să nasc tot "în direct".

epigramă de Mike Farkas
Adăugat de Mike Farkas
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vesperală

Femeia care mi-a vorbit aseară
De constelaţii fixe
Şi stele căzătoare
Avea figura lungă şi verde ca o pară
Şi ochii negri-galbeni ca un adânc de mare...

Femeia care mi-a vorbit aseară
De lucruri mici şi fără importanţă
Avea în glas căldura soarelui de vară
Şi-n gând accentuate propuneri de-alianţă...

Femeia care mi-a vorbit aseară
Avea idei frumoase, dar bizare...
Spunea că "plopii fără soţ" sunt vorbe de ocară,
Şi toţi Luceferii din cărţi sunt stele căzătoare...

Femeia care mi-a vorbit aseară
(Şi care o să-mi vorbească viaţa toată)
A fost odată Mamă,
Dar a rămas Fecioară...
Şi Fiul ei nici astăzi n-are Tată!...

poezie de Ion Minulescu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casanova din Craiova

bătrânul Casanova
din Craiova
după ce bea câte o ţuică
se aolea mereu
muicăăăă
fraţilooor
ce mult am iubit femeia
şi aş mai iubi-o şi acum
dacă aş avea cum
dar Dumnezeu
n-a făcut chiar totul
pe placul meu
cu bunătatea lui
fără măsură
mi-a dat două urechi
şi o singură gură
şi mai mult am ascultat
decât am vorbit
şi n-a fost rău
mi-a dat doi ochi
şi un singur nas
şi totuşi mai mult am
am respirat
decât privit
dar nici aşa n-a fost rău
deopotrivă mi-a dat
câte două
mâini
lucrătoare
şi picioare
umblătoare
şi deopotrivă la fel de mult
le-am utilizat
şi n-a fost rău
şi mai mi-a dat ceva
dar aici nu m-a nimerit
invers ar fi fost mai potrivit
mi-a dat la două
numai una
şi aia făcând pe nebuna
eu fiind la cheremul ei
şi făcându-mă de râs
la femei
lăsându-mă adesea
la mijloc de drum
iar acum
când încă-s viu
negreşit
duc povara acestui gând
de ce-a trebuit
să ne naştem odată
şi să murim pe rând

poezie de Alexandru Iancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O mie de mine... (transcendent)

Mii de oglinzi reflectă chipul meu...
Niciuna nu m-arată cum sunt eu!
Privesc la o străină... un străin...
Pe un fundal ce n-arată senin.

Mii de priviri se-aruncă asupra mea,
Şi toate ale mele... despre ea;
Niciuna nu m-alege să exist...
Şi plâng... şi râd... şi nu mai rezist!

Cumplite simţăminte s-aleg dintre trăiri,
Şi mă privesc în una... cum respiri;
Şi stai şi te priveşti a te găsi...
Dorind să intri în puterea lui A FI.

Mii de oglinzi mă taie cu ochi mulţi...
Să îmi vorbesc, când tu nu ştii s-asculţi...?
Nu ştiu care din ele sunt din mine,
Zăresc doar străluciri divine.

Mii de cuvinte le-aud cum mă numesc...
Şi strigă nume noi, ce nu le desluşesc.
Aşa de tulburată mă aflu eu cu mine,
Atât de împărţită între oglinzi străine...

Cobor spre sine întru a mă pătrunde,
Găsesc doar lumină, întuneric... unde
Speram să fie una care să-mi zâmbească,
Pe chipul ei lumina să se nască!

Mii de oglinzi reflectă chipul meu...
Niciuna nu m-arată cum sunt eu!
Mă aflu-n faţa ei... stau în faţa mea...
Şi m-a ars durerea coborând în ea!

S-a spus povestea doar în parte...
Şi pagini tot se-adună... într-o carte;
Rămâne un sfârşit pe care-l scriu acum...
Şi-apoi închid final vechiul album.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Isolda: Câte ai mai iubit înaintea mea?
Tristan: Niciuna.
Isolda: Şi după mine?
Tristan: Niciuna.

replici din filmul artistic Tristan şi Isolda
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imposibil într-o lume posibilă

Un triunghi în cerc sau o piramidă în sferă
sau om în trup?
Niciuna nici alta... ziceam!
Niciuna nici alta nici cealaltă... ziceam!
Dar trebuie... zicea născătorul
Trebuie! Eşti obligat de Punct!
Nu! Eu nu vreau niciuna nici alta nici cealaltă!
Eu nu vreau nimic!
Nimic!
Eşti imposibil! Îmi rânjea născătorul
din vulvele buzelor. Eşti imposibil!
Eu asta vreau! Asta! Să fiu imposibil!
Dacă se poate într-o lume posibilă!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Schimbă calul dezamăgit

pe un ford dezarticulat de vreme
individul era 1/2 şerif şi
avea 1/2 de colt după o înfruntare
sângeroasă într-o noapte fără trup
glonţul a trecut prin cap şi
1/2 a plecat la stânga, 1/2 la dreapta
a alungat corbii negri spunându-le
că nu e mort, ci dormind a visat
femeia în negru lăcrimând
1/2 care avea stema de şerif
a rămas şerif după ce şi-a tăiat
o 1/2 de colt şi 1/2 de pălărie
cealaltă 1/2 de fost şerif
cu 1/2 de colt a ajuns bandit
moştenind calul cel dezamăgit

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au fost odată un bărbat şi o femeie

Au fost odată un bărbat şi o femeie
Care au păcătuit.
Apoi bărbatul a aruncat toată vina
Pe capul ei,
Iar el, voios, a şters-o de la locul faptei.

Au fost odată un bărbat şi o femeie
Care au păcătuit.
Şi bărbatul a rămas lângă ea.
Pe capul ei şi pe capul lui
S-au abătut o mulţime de lovituri,
Iar oamenii ţipau, " Prostule!"
El avea o inimă curajoasă.

El avea o inimă curajoasă.
Ai vorbi cu el, prietene?
Ei bine, e mort,
Aşa c-ai ratat şansa.
Lasă să fie durerea ta
Faptul că el e mort
Şi şansa ta pierdută;
Altfel ai fi fost un laş.

poezie de Stephen Crane, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naiva închipuită

Într-o vreme şi eu aveam un creier frumos,
Îţi spuneam: uite, ce frumos îmi curge sângele.
Uite, ce curată e moartea mea lentă.
Într-o vreme şi eu miroseam a zăpadă.
Rochiile mele grele aveau un înţeles,
mâna mea stângă iubea mâna ta dreaptă.
Într-o vreme îmi puneam cercei
şi te aşteptam pregătită ca o mireasă.
Creierul meu frumos
supravieţuia nebuniei tale de seară.
Până şi familia toată pleca la vânătoare de capre
pentru ca tu să priveşti îngerul de aproape.
Într-o vreme noi doi aveam limbile moarte
dar vorbeam cu furnicile,
înălţam zmeul
şi vindecam rănile Castaliei toate.
Dam buzna cu floricele, căpşuni din tării
în limbile vii.
Într-o vreme nici tu nu erai atât de departe
şi carnea mea dulce
cunoştea carnea ta rece.

Rochia mea grea avea un înţeles
pentru gura ta moartă.

poezie de Mariana Marin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doi ochi frumoşi

Am iubit şi eu odată
Doi ochi frumoşi de fată,
Plini de taină şi mister,
Două stele sus pe cer!

Erau fermecători
Ca o grădină cu flori,
Un curcubeu în mii de culori,
Ochii cei nemuritori.

Ce bine mă simţeam
Când alături de mine îi aveam,
Cu vorbe dulci îi dezmierdam,
Ce fericiţi eram.

Dar într-o zi m-au părăsit,
S-au dus şi înapoi n-au mai venit
Şi sufletu mi-i trist şi amărât,
C-am pierdut tot ce-am iubit.

poezie de Vladimir Potlog (7 martie 2009)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasărea tăiată

M-au ascuns bătrânii, după obicei,
Să nu uit de frica păsării tăiate,
Şi ascult prin uşa încuiată
Cum se tăvăleşte şi se zbate.

Strâmb zăvorul şubrezit de vreme,
Ca să uit ce-am auzit, să scap,
De această zbatere în care
Trupul mai aleargă după cap.

Şi tresar când ochii, împietrind de groază,
I se-ntorc pe dos ca să albească
Şi părând că-s boabe de porumb
Alte păsări vin să-i ciugulească.

Iau c-o mână capul, cu cealaltă restul,
Şi le schimb când mi se pare greu,
Până nu sunt moarte, să mai stea legate
Cel puţin aşa, prin trupul meu.

Însă capul moare mai devreme,
Ca şi cum n-a fost tăiată bine,
Şi să nu se zbată trupul singur
Stau să treacă moartea-n el prin mine.

poezie de Ileana Mălăncioiu (1967)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţara mea, nostalgie departe

Într-o zi toate acestea vor deveni pământ,
nu voi mai fi pentru a mă bucura, încă.
Voi face gălăgie de sus dintre stele
pentru că ele vor fi surorile mele.

Într-o zi voi fi tunet şi ploaie.
Într-o zi veţi cere aripi de înger cerului.
Într-o zi, ce va fi îndepărtată...

Cine ştie dacă voi avea ochi spre a privi
pe cei care vor falsifica chiar şi suspinul.

Într-o zi voi fi zefirul din depărtate universuri.
Într-o zi toate acestea vor avea un sens.

Vei vorbi de acest contribut la progres?
De voinţa de a ne înălţa din adâncuri întunecoase,
noi mergând prin noroi rupându-ne încălţările.

Într-o zi aceste cuvinte vor deveni lumină.

poezie de Lidia Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima mea cea nouă...

Cred că e foarte neplăcut şi nedrept
Să-ţi ia prin surprindere inima din piept.
Apoi te trezeşti fără a fi anunţat
Că inima ta e la cine nu a meritat.

M-am întâlnit cu el într-un bar,
Inima am reuşit s-o ascund într-un pahar,
O clipă n-am fost atentă la ea
Şi nu ştiu cum acum el o avea.

Am încercat timp îndelungat,
Inima să-mi recuperez de la cel ce mi-a luat,
Apoi l-am rugat să-mi dea inima lui,
Dar era ceva neobişnuit, din a spaţiului.

Nopţile nu am dormit pentru c-am plâns,
Cum se poate, el cu două când una e deajuns.
Gândindu-mă din nou, supărată atât de tare,
Am primit de la un înger o inimă mai mare.

Aveam acum inima împăcată
Că cealaltă era frântă toată,
Aveam încă răni şi sânge,
De data asta sper că mi-ajunge.

Te-am aşteptat din nou o vară,
Se pare c-am fost înşelată a doua oară
Şi-am alergat apoi până când inima a-nceput să doară,
O toamnă întreagă cu viaţa amară.

Când inima ţi-o ia cine nu trebuie
Afli totul de la nişte prietene
La care la fel inimile au fost luate,
Dar îngerul le-a dat inimi noi evoluate.

Cred că ar fi bine să ne ascundem inimile
Şi-n suflet şi-n inimă îngerul să ne dea iubirile,
Să ne vindece de cei ce sunt de gheaţă
Durerea şi dorul să iasă din viaţă.

poezie de Eugenia Calancea (16 noiembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima mea cea nouă...

Cred că e foarte neplăcut şi nedrept
Să-ţi ia prin surprindere inima din piept.
Apoi te trezeşti fără a fi anunţat
Că inima ta e la cine nu a meritat.

M-am întâlnit cu el într-un bar,
Inima am reuşit s-o ascund într-un pahar,
O clipă n-am fost atentă la ea
Şi nu ştiu cum acum el o avea.

Am încercat timp îndelungat,
Inima să-mi recuperez de la cel ce mi-a luat,
Apoi l-am rugat să-mi dea inima lui,
Dar era ceva neobişnuit, din a spaţiului.

Nopţile nu am dormit pentru c-am plâns,
Cum se poate, el cu două când una e deajuns.
Gândindu-mă din nou, supărată atât de tare,
Am primit de la un înger o inimă mai mare.

Aveam acum imima împăcată
Că cealaltă era frântă toată,
Aveam încă răni şi sânge,
De data asta sper că mi-ajunge.

Te-am aşteptat din nou o vară,
Se pare c-am fost înşelată a doua oară
Şi-am alergat apoi până când inima a-nceput să doară,
O toamnă întreagă cu viaţa amară.

Când inima ţi-o ia cine nu trebuie
Afli totul de la nişte prietene
La care la fel inimile au fost luate,
Dar îngerul le-a dat inimi noi evoluate.

Cred că ar fi bine să ne ascundem inimile
Şi-n suflet şi-n inimă îngerul să ne dea iubirile,
Să ne vindece de cei ce sunt de gheaţă
Durerea şi dorul să iasă din viaţă.

poezie de Eugenia Calancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-aş avea

De-aş avea patru dromadere
N-aş mai visa hipopotami
Uitând de orice mamifere
L-aş tot citi pe Apollinaire,
S i j ' a v a i s q u a t r e d r o m a d a i r e s.

De-aş avea patru dromadere
Mi-aş cumpăra un palmier
Şi stând sub el într-un hamac
L-aş reciti pe Apollinaire,
S i j ' a v a i s q u a t r e d r o m a d
a i r e s.

De-aş avea patru dromadere
Cu toate patru aş pribegi
În vasta lume de himere
Ce-a fost a lui Apollinaire,
S i j ' a v a i s q u a t r e d r o m a d
a i r e s.

De-aş avea patru dromadere
M-aş putea duce şi în cer
Ca un Turn Babel terminat
De dragul lui Apollinaire,
S i j ' a v a i s q u a t r e d r o m a d
a i r e s.

poezie de Geo Bogza din Orion (1978)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am comandat şi eu trupe şi de când am fost sublocotenent şi până la regele Carol n-am făcut decât să mă cert, până la bătaie sau boxare pentru hrana soldatului. La mine la Divizie se mâncau două feluri de mâncare — la Regimentul 9 Roşiori, regimentul meu. La Şcoala de Război, soldatul de la depozit avea două feluri de mâncare. Era şi curat. Toată lumea avea ce-i trebuia pentru că mă mişcam. Totul era ţinut în cea mai perfectă condiţie. Astăzi nu se mişcă nimeni. Sunt loviţi parcă de paralizie progresivă. Nu sunt inspectaţi.

citat din Ion Antonescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-a zâmbit

Mi-a zâmbit într-o zi o femeie
Când mergeam încet pe drum.
Era frumoasă ca o zee
Şi mi-a aprins în suflet un dor nebun.

Mi-a zâmbit într-o zi un bătrân
Cu ochii limpezi ca apa de izvor,
Dar avea inima tristă,
Căci sărmanul era cerşetor.

Mi-a zâmbit într-o zi un copil
Cu ochi frumoşi ca două stele.
Mi-am adus aminte de-a mea copilărie
Şi de braţele mamei mele.

Mi-a zâmbit într-o zi un pom
Care era legănat uşor de vânt.
Şi mi-a părut că zâmbeşte un om,
Pe drept cuvânt.

Mi-a zâmbit într -o noapte o stea,
Când priveam cerul plin de stele.
M-am bucurat atunci în sinea mea
Şi m-am întors la visurile mele!

poezie de Vladimir Potlog (13 octombrie 2023)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!