Dacă vii

dinspre mare să vii
grăitor călător pe vapoare
pur sânge
albastru să vii dinspre mare
nu plânge
e doar o glumă... maritimă - vino
oricum nu
sunt astăzi neapărat împărat
peste
acest nume uscat
oricum nu
ne-am înecat încă
în saliva cunoaşterii
celuilalt continent

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Porunci paradoxale

Oamenii sunt lipsiţi de logica şi de recunoştiţă, şi sunt egoişti.
Oricum, iubeşte-i.

Dacă le faci bine, te vor acuza de egoiste motive ulterioare.
Oricum, săvârşeşte fapte bune.

Dacă ai succes, te vei pricopsi cu falşi prieteni şi cu duşmani adevăraţi.
Oricum, continuă să lupţi pentru succes.

Binele pe care îl faci astăzi, mâine va fi uitat.
Oricum, fă bine.

Onestitatea şi francheţea te fac vulnerabil.
Oricum, fii deschis şi onest.

Oamenii cu idei mari pot fi ucişi de oameni cu minţi mici.
Oricum, dacă tot e să gândeşti, gandeşte în stil mare.

Oamenii profită de fraieri, dar urmează întotdeauna învingătorii.
Oricum, bate-te şi pentru câţiva fraieri.

Tot ce construieşti în ani de muncă, poate fi distrus peste noapte.
Oricum, construieşte.

Toţi oamenii au nevoie acută de ajutor, însă te pot ataca dacă îi ajuţi.
Oricum, ajută-i.

Oferă lumii ce ai mai bun şi vei primi un dos de palmă peste gură.
Oricum, oferă tot lumii ce ai mai bun.

poezie de Kent M. Keith (1968), traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poruncile paradoxale

Oamenii sunt adesea ilogici, iraţionali şi egoişti.
Iubeşte-i, oricum.

Dacă eşti bun, oamenii te pot acuza de egoism şi intenţii ascunse.
Fii bun, oricum.

Dacă ai succes, poţi câştiga prieteni falşi şi duşmani adevăraţi.
Caută succesul, oricum.

Binele pe care îl faci astăzi, va fi uitat mâine.
Fă binele, oricum.

Onestitatea şi sinceritatea te fac vulnerabil.
Fii onest şi sincer, oricum.

Marii bărbaţi şi marile femei cu cele mai mari idei pot fi doborâţi de bărbaţi mărunţi şi femei mărunte cu minţi mărunte.
Gândeşte în stil mare, oricum.

Oamenii îi favorizează pe perdanţi, dar îi urmează numai pe învingători.
Luptă pentru câţiva perdanţi, oricum.

Ceea ce construieşti în ani, alţii pot dărâma într-o zi.
Construieşte, oricum.

Oamenii chiar au nevoie de ajutor, dar te pot ataca dacă îi ajuţi.
Ajută-i pe oameni, oricum.

Dă-i lumii tot ce ai mai bun şi vei primi un pumn în gură.
Dă-i lumii tot ce ai mai bun, oricum.

poezie de Kent M. Keith (1968)
Adăugat de Chitic Lenuta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flotila de baleniere

În urale, balenierele-au părăsit portul
Când vântul dinspre ţărm bătea spre mare –
Şi lumea se-ngrămădea pe cheu şi saluta
Flotila care se avânta într-o aventură uimitoare.

Pentru că erau acolo PORUMBIŢA şi GÂND BUN
(O, vântul dinspre ţărm bătea spre mare!)
Şi POLLY DIN SLEIGHTS cu velele ei noi;
Eu doar spre MARY JANE priveam în acea zi de sărbătoare!
O, căpitanul Thwaites de pe MARY JANE,
Când vântul dinspre ţărm bătea spre mare,
A ieşit de-atâtea ori cu nava lui în larg,
Era omul care onora orice provocare.

Erau acolo Jack din Grosmont şi Tom din Staith,
(O, vântul dinspre ţărm cum mai bătea spre mare!)
Jim din Hayburn, Wyke cel Arătos – şi mai era
Robin Hood Will, flăcăul meu făr-asemănare.

Willy-al meu m-a sărutat în faţa tuturor
Când vântul dinspre ţărm bătea spre mare;
Willy-al meu a urcat ultimul la bord
Şi şi-a fluturat bereta spre mine la plecare.

Şi astfel au plecat din port, lăsând uscatu-n urmă,
Când vântul dinspre ţărm bătea spre mare;
Deja vedeam parcă gheaţa sub etrava navei lor
Şi sloiurile-n derivă prin frigul nopţilor polare.

Treceau luni de zile şi soseau alte şi-alte luni de zile,
Şi vântul dinspre ţărm bătea spre mare;
Şi de multe ori mama-n nopţile furtunoase
Plângea cu mine – curgeau lacrimi, multe şi amare.

Dar când, în septembrie,-a urcat pe cer luna plină,
Iar vântul dinspre mare bătea către uscat,
Flotila balenierelor noastre – fericită sărbătoare –
S-a întors acasă din mările nordului îngheţat.

Oamenii s-au strâns pe cheu şi le-au întâmpinat,
Iar vântul dinspre mare bătea către uscat;
De la orologiul primăriei şi până la farul de pe dig
O mulţime de popor aplauda neîncetat.

Le-am văzut din vârful scărilor vechii catedrale
Când vântul dinspre mare bătea către uscat
Şi valurile dansau vesel sub bompresurile lor,
Şi-n bordul de sub vânt fulguia talazul înspumat.

Le-am văzut de lângă scările vechii catedrale
Când vântul dinspre mare bătea către uscat;
Şi nava din fruntea flotilei noastre de baleniere
Tocmai dubla farul*, cu pavoazul cel mare ridicat.

O, erau acolo PORUMBIŢA şi GÂND BUN!
(Vântul dinspre mare bătea încă spre uscat ),
Se vedeau, roşii, velele lui POLLY DIN SLEIGHTS –
Şi întregul echipaj era pe punte adunat.

Încet-încet toate-au depăşit farul de intrare,
Iar vântul dinspre mare bătea către uscat –
Şi, la dane acostate, şi-au găsit odihna-n port,
Lungul lor voiaj odată terminat.

Dar unde, vai, unde-i oare MARY JANE,
Vântul bătea dinspre mare spre uscat!
Mulţi, îşi strângeau acum iubita-n braţe...
Pe mine iubitul de când nu m-a-mbrăţişat?

Of, spuneţi-mi unde-i MARY JANE,
Acum, iată, vântul bate dinspre mare spre uscat!
"Mary Jane cu întregul echipaj
În largul oceanului s-a scufundat!"

Duceţi-mă acasă la scumpa mea mamă,
Deşi vântul bate dinspre mare spre uscat;
Niciun talaz nu-mi va lovi iubitul,
Făr-a se izbi întâi de sufletu-mi înfrigurat!

Duceţi-mă acasă, căci de astăzi nu-mi mai pasă
Dacă vântul bate dinspre mare spre uscat;
Willy-al meu zace în abisurile morţii,
Dar inima lui bate în pieptul meu ca altădat'.

* A dubla farul – nava, în marşul ei, ajungând la travers de far (farul aflându-se într-o direcţie perpendiculară pe axa longitudinală a navei).

poezie de Arthur J. Munby, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orfani

A fi om e mai greu decat plumbul pe lume,
Noi nici nume n-avem. Dar cati oameni au nume?

Ne-ati uitat in camin si ni-i greu si rusine,
Mai cumplita, oricum, e uitarea de sine.

Suntem rai intre noi, tot ce-i rau ne-raieste,
Cei mai rai sunt acei ce urasc omeneste.

Noi - parinti nu avem, cum destinul ne arata,
Pe pamant, cei mai multi n-au nici mama, nici tata.

Poate ca, intre noi, peste traiul de caine,
Sunt cei supradotati pentru lumea de maine.

Si mai mare ca noi e, oricum, alta rana,
Un popor de orfani, intr-o lume orfana.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Icre de mancurtia

nu am succes! spuse
poetul trădător cu sine –
se duse
la supermarket: să întoarcă pe os
raftul cu icre reduse
la jumătatea stricată (?!)
a feţei lui dinspre mamă
a cefei lui dinspre tată –
se duse
cum s-ar prelinge o rană
dintr-o pungă vidată

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul mării

Străvechiul suflu dinspre mare:
boarea mării înnoptate
pe nimeni nu are.
De cel ce veghează
vei fi înfruntată
în cumpănă trează.
Străvechiul suflu dinspre mare
adie,
lărmuind în zare.
Doar străvechi pietre-l îmbie..

Ai înfiorat nespus
un smochin înmugurit,
sub văpaia lunii, sus.
Cum a tresărit!

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea a doua (Capri. Piccola Marina), traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori toamna venea dinspre mare adusă de înalte şi înspumate valuri. Alteori dinspre miazănoapte pogora uturme de negri nori. Atunci, peste pământul straniu şi străvechi se năpusteau vijelii cumplite şi cădeau ploi năprasnice. Aurul Dobrogei îşi pierdea întreaga strălucire şi se schimba peste noapte în aramă veche, coclită...

Zaharia Stancu în romanul Pădurea Nebună, Editura Cartea Românească -1974
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

dinspre tine tăcere
dinspre mine tăcere
dinspre noi suferintă
doar egoism
şi raţiune!

gogyohka de Ion Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt

suficient de direct
ca să-mi vină sângele-n cap
(?!) dinspre coadă
covrigii,-n perfect, ah, se a
liniază cercuri olimpice

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alungirea

eu trăiesc într-un viitor mai uşor
care deja... a trecut... a trecut...

te privesc dinspre sâmbure
cum te-aş privi dinspre fruct

în siguranţa secundei tăcute îţi muşti
buzele - până la sângele meu

important e că te dezvolţi pe înalt
fără mime. soarta ne-o merităm:

tată şi fiu natural în infern (?!) în
doctrina jalnică a timpilor scurţi

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vino primăvara în grădină

Vino primăvara în grădină. Florile rodiilor s-au deschis
Şi peste tot se găseşte vin şi iubire tandră.
Dacă nu vii, acestea oricum nu mai contează.
Dacă vii, acestea oricum nu mai contează.

poezie de Rumi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă obliga

nu pot să cred că scrii
abia de ieri pionierii
au defrişat un câmp cu cravate
cu guma
la spate stă ca placajul tricoul (?!)
care de fapt es...
te un sertar cu poeme
coastă cu coastă cu coastă în mare -
un osuar
tras dinspre ta-
ra-ta-ta în
pixeli patetic penali -
o serbare

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limba pârlită

ceţurile dinspre mare, puţin
temătoare, cu braţele atârnând
cu genunchii de sare
fac pasul spre nisipul din gând: este o
dimineaţă ca oricare suspin...
alta
totuşi ar fi - sau n-ai şti - ziua pe care
unii îndrăgostiţi - cum am fi - supuşi năuciţi
ai furtunii, o aşteaptă în visele lor
desenate în clar (?!) de
o lună puţin eclipsată
de spumele sclipitoare-ale cerului
gurii care exclamă: eu astăzi nu pun
limba pârlită pe plajă!

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dinspre albastru picură a ploaie

Dinspre tăcere fluturi desenează,
Cu-aripe moi, ascunse orizonturi
Şi curcubeie care-mi descifrează
Pinul ascuns... din risipite conturi.

Excentric alb, prin visele rebele
Parfumul răsăritului... persistă,
Amestecat cu pulbere de stele
Şi c-o ispită veşnic... fantezistă.

Provocator... te-nvaţă menuete
Pierdute-nspre amurgul inegal,
Ce-alunecă... în părul unei fete
Şi-n aşternutul ca un madrigal.

Dinspre albastru... picură a ploaie
Răstălmacind aducerile-aminte
Şi aşteptând destinu-ntr-o odaie,
Tăcută, drăgăstoasă şi fierbinte.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limpede

Să spun că pomul e albastru,
să spun că-i roşu şi nebun,
să spun că tot ce e sub astru
este de-un altfel şi oricum!

Să spun că nu mi-e rădăcina
înfiptă în acest pământ,
să spun că mamă îmi e luna...
să mă iertaţi, nu pot să spun!

Eu încă văd cu claritate,
eu încă văd aşa cum sunt,
văd pomul pom şi le văd toate
aşa cum sunt şi cum rămân!

Se pare că acum la modă
esenţa e în a truca,
se pare că acum e totul
transfigurat în altceva!

Mă chinuie acest dezastru
de-a spune totul cum nu e,
eu încă văd marea albastră
şi fluturele, fluture

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Magyarcsanad (cenadul unguresc)

acestui bărbat cu roţile parcă împleticite
îi sunt numărate la sânge spumat cu azot
drumurile prin sat - presiunea
pe umerii săi vine mai mult dinspre partea

enoriaşelor care-au bine uitat româneşte (?!) - tot

uşi de centenar primăria nu a sporit
aşa cum cred unii localnici că bine-ar fi fost
numărul de şanţuri de colectare-a bătăilor
de cap cu femeile-mufe de origine mixer

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce am lega prin autostradă Constanţa de Rotterdam? Oricum constănţenii nu vorbesc olandeza!

aforism de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu când o să mă fac mare o să fiu om

eu când mă fac mare vreau să fiu aom
sau aşa se spune

oricum în golurile alea au fost ochi
da
au fost ochi şi au fost frumoşi
care mă trezeau dimineaţa doar ca să văd printre gene
chipul tău
o umbră netedă
îmi răsuceam în somn golurile
le întorceam către mine
ca pe un ornament de brad prea folosit

şi când mă fac mare vreau să fiu aom
să agăţ două trenuri şi să le înnod
aşa
ca să nu mai plece aiurea din gară cu tine
sau să desprind şinele şi să le mănânc

dimineaţa golurile se umplu de ceva vâscos şi greu
dar frumos
şi încep să nu mai văd
oricum
când vine seara vor fi din nou la locul lor
şi eu o să mă fac mare şi om

poezie de Dana Muşat
Adăugat de Dana Muşat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu plânge, mamă...

Nu plânge, mamă, pentru mine,
Nu plânge, zău nu are rost,
Sunt val ce strigă ziua lumii
Şi noaptea uitå de ninsori

Nu plânge, mamă, nu e bine,
O lacrimă de-a ta, e mult
Mai bine lasă-mă pe mine
Să-mi duc necazul început!

Nu plânge, mamă, trece toamna
Şi frunzele se pierd pe drum,
Simt rodul dragostei în mine
Ce-ascunde amintiri de mult!

Nu plânge, mamă, n-am så mor,
Când vântul bate dinspre nord
Şi sufletul mi-e îngheţat
De dorul mare ce îl am!

Nu plânge, mamă, lasă aşa...
Sau hai să plângem împreună,
Ne ştergem lacrimile-n zori
Şi până-n seară se usucă!

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sânge nevinovat

Roma e în sărbătoare.
Traian a dobândit o victorie mare!
Oamenii la zei se închină
În aceasta zi divină.

Vinul curge din ulcioare,
Se coace carnea pe grătare,
E veselie mare,
Gladiatorii se luptă setoşi de sânge!
Toţi râd, nimeni nu plânge.

Numai pe cer nori negri s-au adunat,
Tună şi fulgeră neîncetat!
Poate un zeu e supărat, pentru că ca a fost
Sânge nevinovat vărsat.

poezie de Vladimir Potlog (14 noiembrie 2007)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!