Femeia (atât de albă in iarba verde dormea...)

Atât de albă în iarba verde dormea
Încât lumina din trupul ei se ridica,
Clipei s-adâncească misterul
Un soare deasupra-i pictase chiar cerul.

Din părul ei ce-n vânt vălurea
Neamuri de păsări în jur risipea,
Şi trupul ei atât de frumos
Se îtinsese în câmpuri pe jos.

S-a întâmplat la fel ca şi-n vise
Sub ochii mei trupul ei înflorise
O recunosc în fiecare floare
După parfum, după culoare.

De-o atingi, o vezi cum scânteie,
Sub ochii tăi redevine femeie
Te-ademeneşte, cu iubire te-mbată
Înger şi demon…Deodată!

poezie de Valeria Tamaş
Adăugat de valeria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îl vezi pe muncitor sprijinindu-şi mâna uşor, cu iubire, pe unealta de muncă, stând drept, neclintit, privind departe; ochii lui sunt senini ca cerul: el e maiestatea. De umărul lui se reazemă blând o femeie; trupul ei se mlădie ca o iederă lângă trupul voinic şi drept al bărbatului: ea e iubirea.

citat din Vasile Pârvan
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trupul tău

trupul tău plin de foc si zăpadă
se-aduna ca edera-n zid,
cuvintele, susur de gânduri,
se pierd într-un zâmbet arid.
plin de bucurii pătimaşe,
te chem, m-adun şi te strâng
din cenuşă şi ceaţă
nu ştiu, să râd sau să plâng
de-atâta amar şi dulceaţă.
numele tău pe cerul de vară
e-o dulce povară,
aprinde sidef şi lumină
în ziua senină
când trupul de marmoră-ncinsă
cade povară,
fiinţă rară,
trecănd prin nopţile mele
atât de singure şi rebele.

surpriză înaripată în vise,
şi-o frenezie bolnavă,
mă cheamă-n edenuri închise
cântate în muzici de slavă.
se goleşte timpul în mine,
ca-ntr-o clepsidră bolnavă de dor,
simt că mă muşcă jivine
şi-n mine cuvintele mor.

cerul de vară duce numele tău,
în flăcări şi fum,
doar părul mai are aceeaşi culoare
şi-acelaşi parfum.
noaptea scaldă ţărmuri de vise
în suflet- izvor,
am îngropat inelul la poale de codru
şi, visele
care nu mor,
pe tine te vor....

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (26 iunie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeie

Femeie,
Cu trupul alb şi fin,
Cu delicat parfum de crin,
În fiecare clipă mă stârneşti,
Şi carnea-mi răscoleşti adânc
Cu voluptate, foc şi gheaţă.
Femeie,
Trupul tău e fructul interzis,
Şi-n faţa lui
Cad în genunchi şi murmur:
"Pot lumi să piară,
Şi munţi să se scufunde,
Tu Dumnezeu îmi eşti:"Început/Sfârşitul!"
Femeie,
În faţa ta... mă plec.

poezie de Floarea Carbune
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeie

Femeie,
Cu trupul alb şi fin,
Cu delicat parfum de crin,
În fiecare clipă mă stârneşti,
Şi carnea-mi răscoleşti adânc
Cu voluptate, foc şi gheaţă.

Femeie,
Trupul tău e fructul interzis,
Şi-n faţa lui
Cad în genunchi şi murmur:
"Pot lumi să piară,
Şi munţi să se scufunde,
Tu Dumnezeu îmi eşti: Început/Sfârşitul!"

Femeie,

În faţa ta... mă plec.

poezie de Floarea Cărbune
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeie

Femeie,
De pe trupul tău versurile-mi curg
Şi se revarsă peste tot într-o clipită,
Transform şi dimineţile-n amurg
Ca să îmi fii a nopţilor ispită.

Femeie,
De pe pe trupul tău culeg cuvinte,
Le fac mănunchi, în vise le-nfăşor,
Nu vreau de-altcineva să fie atinse,
Şi-am să le cos c-o lacrimă de dor.

Femeie,
De pe trupul tău mi-adun privirea,
Pierdută atunci când nu eram atent,
O simt cum rătăceşte încă aiurea
Si ziua doarme pe zâmbetul absent.

Femeie,
De pe trupul tău cântecul îmi vine,
Eşti o serenadă ce o cânt mereu,
Fiecare nota poartă-un dor de tine,
Şi-o-mpreun în cânt cu dorul meu.

Femeie,
De pe trupul tău îmi iau lumina
S-o răspândesc în lumea noastră,
Vreau să împart cu infinitul vina,
Că vreau să am o zi mereu albastră.

Femeie,
La câte-mi eşti tu mie, e prea puţin,
Oricât am să te cânt, loc mai este,
Rapsod rămân, la tine mă închin,
Iubire-mi eşti şi-o filă de poveste.

poezie de Mihail Coandă
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu...

între umbre şi suflet e un singur cuvânt
femeie, trandafir sălbatic pe potecile dorului
floare ascunsă în parfumul luminii
trupul tău,
apropiat de gândul dintâi
în lacrima pură a sufletului
de ce, nu ştiu...
de ce te chem mereu
de ce azi zările-s pustii
de ce amurgurile-s vii
de ce-au plecat cocorii
nu ştiu...
de ce în fiecare zi
eu mor de dor, de aprig dor, ameţitor
nu ştiu...
ştiu, ştiu, că ochii tăi sunt ochii mei
iar trupul meu este al tău

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara şi lumina mea - fiicei mele

Curată-i ca lumina, ca primăvara
Petală de prun cu trupul ca un alb vesmânt, de înger
Te întreabă când priveşte cu ochii,
Iscodind o limpezime albă de lumină, din clarul de poveste
E bulgăre de aur, topită din iubire.
E poezie sacră, zbor de fluturi coloraţi
Inimă ce împarte vin şi odihnă
Tu, micuţa mea, eşti sufletul tatii peste ani şi pasărea ce creşte
Cu ochii bogaţi de atâta blândeţe
Limpezimea ochilor tăi de rouă.

poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rânduri pentru Mi-Tzu-Ko

Zi cu soare,
După ploaie!...

În odaiea mea - odaie
Albă,
Veselă
Şi mică,
Cu parfum de levănţică -
Braţele noastre se-ndoaie
Ca patru raze de soare -
Patru suliţi paralele,
Ce pătrund printre perdele
Înfigându-şi în covoare
Vârfurile lor rebele!...

Nu mai plânge, Mi-Tzu-Ko,
Că-n grădină nu mai plouă
Şi-n odaia mea cea mică,
Cu parfum de levănţică,
Nu te mai mira de ce -
În rochiţa ta cea nouă -
Pari a fi raza de soare
Ce-mi dădu buzna-n odaie,
Dornică de-o sărutare
După ploaie!...
Şterge-ţi ochii...
Nu mai plânge...
Mi-Tzu-Ko, tu nu ghiceşti
Că-n odaia mea cea mică
Cu parfum de levănţică
Ce-ai fost ieri
Azi nu mai eşti?...

Şi nu vezi că Dumnezeu
Ne-a trimis un curcubeu,
Ca faptura noastră nouă -
Despărţită ieri în două -
Azi să ne-o-ntregim în soare
Ca-ntr-o zi de sărbătoare
Şi s-o-ntindem pe sofa
Printre perne
Şi covoare,
Ca şi cum odaia mea -
Albă,
Veselă
Şi mică,
Cu parfum de levănţică -
Ar mai fi şi-odaia ta?
Mi-Tzu-Ko, n-auzi?...
Nu vezi?...
Sau - ce-auzi şi vezi - nu crezi?...
N-azuzi tu cum sună ora
Fericirii-amândurora?...

poezie celebră de Ion Minulescu din Pagini basarabene, nr. 3 (martie 1936)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trupul de poet

iese din prăpastia în care se odihneşte
după fiecare vers scris beat
de tăcerea paginii albe
cu speranţa urcă în spate
îi miroase a soare îngheţat
şi liliac înflorit lângă orizont
trupul de poet iese din spuma mării
şiroind de versuri
şi scrie pe cerul azuriu
din crengile copacilor îşi face peniţe
le moaie-n lacrimi de femeie
îndrăgostită în fuga norilor

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câmp minat de stele

De pe trup îţi cad poezii femeie
un înger sau un demon te recită
şi cine-ar vrea să ţi-l descheie
să-ţi cearnă sufletul prin sită

Un înger sau un demon te recită
şi se ridică pân' la cer văpaia
doar luna s-a răcit pe plită
ce greu îmi cade la stomac odaia

Când se ridică pân' la cer văpaia
şi-ar vrea trupul să ţi-l descheie
din ochi gata-i să cadă ploaia
de pe trup îţi cad poezii femeie

Şi-un înger sau un demon te recită
şi-n loc de punct îţi pune dinamită

rondel de Costel Zăgan din Cezeisme II (7 martie 2016)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt doar un om

dac-aş putea m-aş vindeca de cer,
de legănarea zborului din gând,
şi răsfirându-mi clipa peste câmpuri,
sub tălpi desculţe-aş murmura pământ.
m-aş naşte iar poate-ntr-un fir de iarbă
cu braţu-ntins sublim printre cicori,
să nu mai ştiu de-i trupul meu albastru
sau e doar cerul care-a curs pe flori.
să-nvăţ beţia tandră a tăcerii,
neliniştea de tine să n-o ştiu,
cu răsăriturile să-mi îmbrac nimicul,
poem de viaţă-n ochii tăi să fiu.
însă-s doar om - din trupul meu se scurge
un fir de timp stingher şi-nrobitor,
rugina scârţâie prin sunetele clipei
şi toate lacrimile lumii mă mai dor.
cu răni de cer pe trupul de pământ,
sunt doar un om - fir de nisip şi-atât.

poezie de Nina Tărchilă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simte ca să poti vedea

pierde-te in patimile noastre,
pacatuieste cu trupul si mintea,
lasa-ti inima sa bata fara aparare,
lasa-ti sufletul sa simta caldura

nu-l proteja de intemperii
da-i frau dezmierdarii
si nu uita de lume.
bucura-te de orice tablou al vietii,
increde-te, sa ma incred

ridica ochii!
ce vezi? nimic!
ridica ochii si simte!
ce vezi? tot!

poezie de Victoria Pepa
Adăugat de Victoria Pepa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floare de colţ

Doar tu femeie îţi mai poţi muşca buzele
între o floare de colţ şi o coastă de deal.
Eu nu mă mai recunosc
şi nu mă mai deosebesc pe mine de mine.
Timpul este secundă altoită de secundă
Aşa şi eu femeie. Eu sunt trupul meu
altoit de trupul meu!
Doar tu femeie! Doar tu îţi mai poţi muşca
buzele tale mereu cu mine
chiar dacă eu nu mai sunt eu!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Extaz

n-am crezut vreodată că iarba
poate fi aşa de albastră
cerul senin de un verde crud
că zborul păsărilor coboară atât de jos
încât poţi să-l atingi
şi vântul se încurcă prin şuviţele tale blonde
acoperindu-ţi ochii
cu ultima lui adiere
odihnindu-ţi privirea
când albastră când verde
că zâmbetul tău
poate alunga toată tristeţea lumii
punând în loc un strop de fericire
în clipa asta-n care se comprimă
minute
ore
ani
chiar şi o viaţă

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelepciune

De-atâta primăvară mi-e sufletul un mugur
Şi stoluri mari de păsări în mine se întorc,
Izvoare dezgheţate de-acum le-aud în susur,
Vapoarele cu vise, mi s-au întors în port.

Am ghiocei la tâmple şi nu mai bag în seamă
Cum zilele la vale pornite-s, rostogol,
Mi-ar încolţi în suflet poate teama
De sufletul uscat mi-ar fi şi gol.

Dar nu ştiu cum se face că trupul se-nfioară
Sunt ca şi-un gorun singur şi bătrân,,
Ce-aşteaptă, ca în fiecare primăvară,
De păsări, cuiburi, să strângă iar la sân.

poezie de Valeria Iacob Tamaş (2010)
Adăugat de Valeria Iacob Tamaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii tăi

Ochii tăi cuprind în braţe
Trupul dulce şi firav,
Îl sărută-n dezmierdare,
Iar el tremură cu drag.

Ochii tăi sunt verzi
Ca iarba şi smaraldul
La un loc,
Când îi pierzi pe buze
Roua îi absoarbe,
Le dă foc.

Ochii tăi mă fură
Noaptea şi chiar
Luna le dă drept,
Se ascund pe cer
Şi steaua le zâmbeşte,
Eu îi cred.

Ochii tăi, ce fericire!
Văd o fată şi sunt eu,
Fără ei în nemurire
N-aş fi eu.

poezie de Ana-Maria Mandra
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cireşe

Faţa ei este o grădină
De trandafiri, de parfum plină,
Un paradis e trupul ei
Cu fructe atârnând pe-alei.

Cireşe cresc la care n-ai acces
Până se coc şi plâng după cules.

Şi, oh, cireşelor le vine atât de bine
Cu perle albe alăturea să şadă!
Când râde, cireşele ei pline
Roşii boboci par, în zăpadă.
La ele n-au nici ochi, nici prinţ acces,
Până se coc şi plâng după cules.

Ochii de înger pândesc sub pleoape,
Sprâncenele stau arc, cu-ntinsă struna,
Ameninţând pe-oricine-i prea aproape,
Orice-atentat, cu ochiul sau cu mâna.

La sacrele cireşe n-ai acces,
Până se coc şi plâng după cules.

poezie de Thomas Campion, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

În numele Femeii

Cad versuri de pe trupul tău
răsare soarele din ochii tăi
şi moartea se aruncă-n hău
ninge în mai cu zurgălăi

Răsare soarele din ochii tăi
ţi-aruncă noaptea stele-n pat
şi-n degete îmi cresc văpăi
când mă întorc şi sunt bărbat

Ţi-aruncă noaptea stele-n pat
iar moartea se azvârle-n hău
şi toate-n cer s-au întâmplat
cad versuri de pe trupul tău

Răsare soarele din mâna ta
începe-o eră nouă dragostea

hipersonet de Costel Zăgan din Cezeisme II (7 martie 2019)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul încă doarme

În ora aceea oraşul dormea
sufocat de fumul roşu al iubirii
şi liniştea lui nu-mi plăcea
golind de culoare toţi trandafirii.
Frumoasă precum un înger erai
prin lumina pudrată de ploaie
ce-a coborât gemând din rai
acoperită de lungi războaie.
Aveai ochii scăldaţi în vis
şi braţele albe ţi-erau moi
privind cum sufletul marelui abis
naşte o lume nouă între noi.
Nu mă săruta chiar acum,
voiam să-i spun dulcei minuni,
că trupul va ajunge scrum
pe fundul veşnicei genuni.

poezie de George Cătălin Cudalbu
Adăugat de George Cătălin Cudalbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasărea tăiată

M-au ascuns bătrânii, după obicei,
Să nu uit de frica păsării tăiate,
Şi ascult prin uşa încuiată
Cum se tăvăleşte şi se zbate.

Strâmb zăvorul şubrezit de vreme,
Ca să uit ce-am auzit, să scap,
De această zbatere în care
Trupul mai aleargă după cap.

Şi tresar când ochii, împietrind de groază,
I se-ntorc pe dos ca să albească
Şi părând că-s boabe de porumb
Alte păsări vin să-i ciugulească.

Iau c-o mână capul, cu cealaltă restul,
Şi le schimb când mi se pare greu,
Până nu sunt moarte, să mai stea legate
Cel puţin aşa, prin trupul meu.

Însă capul moare mai devreme,
Ca şi cum n-a fost tăiată bine,
Şi să nu se zbată trupul singur
Stau să treacă moartea-n el prin mine.

poezie de Ileana Mălăncioiu (1967)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!